Acest articol nu e un mini-studiu despre relatiile UE-China, sau despre Romania si China. Opinia de mai jos s-a nascut din dorinta de a analiza cateva mari semnale transmise prin presa nationala si internationala, si, in acest context, a arata de ce stelele se pot alinia in favoarea Romaniei in perioada imediat urmatoare, daca stie sa isi joace cartea cum trebuie. Va invit, ca si context, sa citim impreuna trei articole recente, de pornire. In ordine cronologica: unul cu privire la investitiile chinezesti in Romania („Ambasadorul Chinei la Bucureşti: România este una dintre cele mai importante destinaţii pe harta investiţiilor chineze în Europa Centrală şi de Est„), altul legat de relatia Germania-China („Berlin’s Cozy New Relationship with Beijing”) si, nu in ultimul rand, un articol FT din aceasta dimineata cu privire la succesiunea la putere in China, in octombrie („Beijing’s marathon guessing game nears end”). Aceste trei articole ajuta la intelegerea asteptarilor chineze de la Europa si de la noi, cel putin economic, si ofera o privire asupra evolutiilor de la Beijing.
In primul rand, un comentariu necesar: rar poti vedea in media europeana asa un interviu diplomatic detaliat cu privire la destinatia dorita a unor investitii chineze. Daca in momentul de fata firmele chineze cumpara, pe banda rulanta, in intregime sau partial, companii in lumea intreaga, inclusiv in tarile Occidentale, rar se dau atatea detalii. In general se tintesc, discret, companii cheie in industrii cheie, fiind vizat prioritar domeniul tehnologic sau energetic. Daca este vorba de preluare de concurenti, de cota de piata sau know how tehnologic, discutia ramane deschisa. Daca Romania este curtata la acest nivel trebuie sa se gandeasca bine, atat din perspectiva imediata cat si pe termen mediu si lung, ce isi doreste de la viata si de ce bani straini are nevoie. Intre o lipsa cronica de bani si o singura optiune externa, nu are de ales; in contextul existentei unor surse investitionale multiple (dar aici e nevoie de o ofensiva sustinuta pe pietele internationale), isi permite sa aleaga, strategic, sau, sa opteze, tactic, de dragul echilibrului bugetar al momentului.
In al doilea rand, jocul european extern se schimba: criza a dat unda verde, mai mult ca oricand, pragmatismului. Se joaca puternic pe Bruxelles, dar si, pentru tarile mari, pe relatia intre capitale nationale, fiecare incercand sa se plaseze ca interlocutorul favorit al puterii terte relevante (fie ea SUA, Rusia, China sau alta). Germania e in pole position, ajutata si de perceptia de putere nestavilita in gestionarea crizei zonei euro. Berlinul nu are dificultati in a crea perceptia ca Bruxellesul e mare parte al sau, decizional vorbind, chiar daca lucrurile nu stau mereu asa, majoritatile fiind schimbatoare. Merkel a facut acum o saptamana o vizita model la Beijing, in sensul celor de mai sus: a dat un semnal la nivel inalt de respect si cooperare (a venit cu jumatate din cabinet), a bifat contracte pentru oamenii de afaceri germani din delegatie si a obtinut continuarea sprijinului chinez in criza eurozonei. In schimb, a facut o concesie la capitolul comercial si a tacut la capitolul drepturile omului. Morala e simpla: China nu mai e subiect tabu, e un partener pragmatic in vremuri grele.
Unii vor spune ca e bine, altii ca e rau. Cert e ca, din perspectiva pragmatica, supravietuirea unui bloc economic prin creditare la momentul potrivit e mai importanta, in balanta, fata de iritarea sectoriala a unui partener economic prosper. Se poate sesiza astfel o diferenta considerabila fata de anii 2000: atunci erau probleme mari cu textilele chinezesti blocate prin porturi europene, cu Spania si Italia in avangarda flancului „protectionist”; acum aceleasi tari au deficite foarte mari si sunt tacute. E interesant totodata ca acum diferendele comerciale sunt la alt nivel, mai precis al energiei, prioritar regenerabile. Este dovada faptului ca Beijingul joaca tare in liga industriala acum, nu in cea manufacturiera – „razboiul sutienelor” e de ordinul trecutului.
Simbolic vorbind, vizita lui Merkel marcheaza un semnal european in sensul „hai sa fim prieteni si sa ne ajutam, dincolo de frictiuni”, fapt care pune in dificultate comisarul pentru comert in abordarea viitoare. Totodata, daca se merge pe viziunea pragmatica in materie comerciala, de ce nu s-ar aplica un regim similar la capitolul investitii… E greu de crezut ca tari cu deficite mari sau probleme de lichiditate, vor face nazuri, sau ca Bruxellesul va ridica mari probleme in contextul in care investitii chineze majore intra in paralel in mai multe tari. Suficiente state din Uniune au nevoie de bani si vor lansa privatizari. Romania se va confrunta cu o tentatie similara, chiar daca macro-economic sta mai bine ca alte tari. Important e sa se hotarasca repede ce vrea caci si rabdarea investitionala e limitata intr-un context european in care daca o tara te refuza, mergi in alta care iti deschide larg usile. Tot limitata in timp e poarta prieteniei istorice neconditionate, al treilea punct.
Intr-adevar, in al treilea rand, nu mai putin relevanta e chestiunea prieteniei istorice: ochii care nu se vad, se uita. Generatiile care nu au povestit pana acum impreuna e bine sa aiba o cina de cunoastere reciproca, pe baza prieteniei dintre parinti. Prietenia merita intretinuta, cultivata, rafinata. Istoric, am auzit, mai toti cei interesati de afaceri externe, de mostenirea diplomatica romaneasca raportat la China. De remarcat este si interesul pentru Romania in media chineza, o cautare google fiind utila in acest sens: multitudinea stirilor e impresionanta (putine state europene sunt atat de des mentionate in media chineza, avem „concurenta” doar de la Germania si Marea Britanie). E important ca noua generatie de la Bucuresti sa discute cu omoloaga sa care va veni in octombrie la putere la Beijing (discutie cu cat mai rapida cu atat mai eficienta, caci ulterior se face coada), in baza amintirilor foarte bune din perioada factorilor decizionali care au acum 50+. Potrivit FT, se asteapta ca Xi Jinping si Li Keqiang sa fie urmasii lui Hu Jintao si Wen Jiabao.
Daca Romania apreciaza la justa valoare prietenia istorica cu China, si o consolideaza, inclusiv in contextul transferului de generatii, poate deveni un jucator, daca nu de talia Berlinului, macar mult mai influent decat media; sa nu uitam ca si Beijingul are nevoie periodic de aliati – iar aici conteaza ce negociaza si aliatii, pe langa accesul la piata. Dar, ca in multe alte privinte, Bucurestiul trebuie sa se hotareasca si sa ramana statornic apoi. Beijingul gandeste in termeni de decenii si a intins deja mana prieteniei, prin gesturi discrete, pentru cunoscatori.
PS Pentru cei interesati de semnalele de afaceri, este util de urmarit „Davosul de vara” , care are loc, surpriza-surpriza, in China, in cateva zile, la mijlocul lui septembrie.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Aveti dreptate 100%.
Dar, din pacate, sa citim din discursul dlui. Basescu adresat corpului diplomatic roman in 4 septembrie:
http://www.presidency.ro/pdf/date/13875_ro.pdf
La pagina 5:
„As
vrea si se impune mai mult dinamism din partea noastra în valorificarea singurului Parteneriat
strategic pe care îl avem în Asia, acela cu Republica Coreea. Avem multe intentii ale
companiilor din Republica Coreea de a dezvolta afaceri în România. Din pacate, mare parte
din ele nu se materializeaza datorita birocratiei de la noi de acasa si a lipsei de capacitate a
institutiilor românesti de a-si asuma responsabilitati. Acest lucru nu vi-l reprosez
dumneavoastra, ci este o constatare care nu vizeaza actualul guvern, care are doar trei luni,
patru luni, ci vizeaza toata istoria noastra. De când am semnat cu presedintele coreean
Parteneriatul strategic, multe firme coreene au batut România în toate directiile, finalizarea
intentiilor însa a lasat de dorit si din acest punct de vedere este clar ca ambasada noastra de la
Seul trebuie sa îsi mobilizeze toata capacitatea de a convinge firmele coreene ca merita sa
investeasca în România, iar dincoace raspunsul va trebui sa fie mult mai eficient din partea
institutiilor românesti. Parteneriatul cu Japonia, parteneriatul de prietenie cu Japonia
functioneaza la parametri normali, as spune, România având tot timpul un partener în zona
Asia Pacifica din guvernul japonez, un guvern care si-a sumat finantarea unor proiecte de
dezvoltare în România si dupa ce România a devenit membra a Uniunii Europene, devenind,
teoretic, neeligibila pentru finantari guvernamentale din partea guvernului de la Tokyo si totusi
guvernul japonez si-a asumat si finantarea proiectului de conectare a metroului bucurestean cu
Aeroportul Otopeni, proiect care este acum în evaluare si executie. Aici as spune un lucru
extraordinar despre Japonia, cu tot necazul marelui cutremur care a avut loc anul trecut,
Japonia nu a facut niciun pas înapoi în a-si mentine intentia de a finanta acest proiect, lucru
care arata seriozitatea deosebita a acestei tari. În sfârsit, parteneriatul amplu de prietenie si
cooperare cu Republica Populara Chineza a început sa dea roade, începem sa micsoram
deficitul balantei de plati între România si China si sprijinul pe care guvernul chinez îl da
achizitiei de marfuri de pe piata româneasca, în baza celor convenite în discutiile cu
presedintele chinez si cu premierul chinez, încep sa se materializeze. Important este ca
oamenii de afaceri din România, companiile din România, sa priveasca mult mai atent si mai
intens catre piata chineza, ca de altfel si catre piata Federatiei Ruse, o piata care ne este
deschisa si din punct de vedere politic nu exista restrictii pentru oamenii de afaceri români sa
exporte în Federatia Rusa sau sa faca investitii în Federatia Rusa.”
Republica Coreea este invitata sa faca afaceri in Romania. Foarte bine!
Despre China (oricum vexata la momentul semnarii unui parteneriat strategic cu Coreea, nu cu chinezii) se vorbeste in termeni de „in sfarsit…”, de balanta comerciala si de invitare a romanilor sa privesca spre piata chineza. Nimic important cu adevarat, in afara continuarii unei politici secundare fata de China. Cata risipa si cata prostie !
Sa fie doar orbire, doar neintelegerea situatiei globale?! Nu prea cred.
foarte interesant articolul dvs.poate sa faceti si o analiza a relatiilor dintre tarile din Europa Centrala si de EST si eventual asupra rolului tarii noastre in zona Balcanilor,pe care inca nu si-l asuma
Rolul tarii noastre in Balcani este din pacate inexistent, si asa va ramane atata timp cat vom fi sariti din toate proiectele strategice din zona (southstream, nabucco, portul constanta si cele dunarene).