duminică, octombrie 2, 2022

Trebuie suspendate vizele Schengen C (turistice) pentru ruşi. Iată argumentele şi cifrele

Pentru că de 20 de ani nu mai avem nevoie de vize Schengen, noi românii nu prea ştim de câte feluri sunt şi cum funcţionează sistemul. Ca atare, bună parte din discuţiile şi controversele de la noi legate de suspendarea vizelor pentru cetăţenii ruşi sunt de tip drob de sare, ori chiar lipsite de obiect. Lumea se înverşunează în polemici pur ideologice, dă ochii peste cap şi se luptă cu dileme etico-morale la care soluţia există deja.

După anularea zborurilor din/către Rusia, singurele graniţe terestre pe unde cetăţenii ruşi pot intra direct în spaţiul Schengen sunt cele cu Finlanda şi două ţări baltice. Or, doar în luna iulie au trecut prin Finlanda peste 185.000 cetăţeni ruşi, majoritatea cu vize emise de alte state Schengen decât Finlanda. Cine sunt oamenii ăştia nu se poate şti, nici câţi din ei sunt burghezie urbană confortabilă care merge pe Coasta de Azur, fanatici putinişti ca cei filmaţi că trolau ucraineni pe stradă zilele trecute, ori chiar personal asociat FSB/GRU (cu treabă sau în vacanţă: nu subestimaţi numărul imens de cadre pe care a ajuns să-l aibă aparatul militar şi de securitate al Rusiei).

Pe bună dreptate, balticii şi finlandezii au ridicat problema că nu se poate continua aşa, anume ca teritoriul lor să devină rampa de lansare în călătoriile de loisir & shopping pentru clienţii unui regim care ameninţă ghiduş ba Varşovia cu rachete, ba centralele energo-nucleare din toată Europa. Pentru cele 2.4 milioane vize Schengen “uniforme” emise în 2021 (tipurile A, B, C; vezi discuţia mai jos) principalul client a fost Rusia cu 536.000 bucăţi; Turcia, India, ţările din Maghreb sau China o urmează la distanţă. Mesajul şefei guvernului finlandez e clar în privinţa asta, iar finlandezii, după cum ştim, nu sunt oameni care să se agite cu una, cu două, fără motiv. La fel de clar e ce spune şefa guvernului Estoniei, cealaltă ţară care ia în piept valurile de turişti ruşi în tranzit:

Vizele Schengen cele mai uzuale şi care trebuie suspendate sunt cele tip C, dând dreptul la călătorie fără restricţii în Schengen timp de 90 de zile. Ele sunt cele folosite acum pentru a intra în Finlanda şi statele baltice şi a continua de acolo drumul către Italia, Franţa etc. Agenţiile de turism din Moscova şi St Petersburg s-au reprofilat aproape exclusiv pe această rută de tururi organizate, ocolind astfel problema lipsei de zboruri directe din Rusia; e greu de prins vara asta un zbor din Helsinki sau Riga către destinaţii turistice europene deoarece cererea a crescut brusc.

Dacă dispar vizele uniforme C, vor rămâne în vigoare vizele Schengen de tip D, funcţionând după reguli proprii ale fiecarui stat care le emite, care îşi asumă astfel răspunderea directă pentru cei ce intră pe teritoriul Europei. Ele se acordă pentru activităţi profesionale, educaţie sau cercetare, situaţii de familie, sau chiar pentru turism. Doar că regimul vizelor D poate fi extins/restrâns de fiecare ţară în parte, fără a fi nevoie de o decizie comună la nivel de UE, ca în cazul vizelor C.

În plus faţă de C şi D, există vizele acordate de statele Schengen din motive umanitare celor care sunt supuşi ameninţărilor, persecuţiei etc. Ele se emit în regim de urgenţă, după analiza cazurilor individuale şi, evident, pot rămâne în vigoare pentru cetăţenii ruşi şi după încetarea emiterii de vize turistice tip C. Deci nu se pune problema ca lui Navalnîi, Vladimir Kara-Murza sau altor asemenea, dacă reuşesc să scape din ghearele regimului, să le fie refuzată intrarea în UE.

La fel, pot rămâne în vigoare vizele cu intrare multiplă pe 3-5 ani, dar mai puţine şi mai strict controlate individual, fiindcă aici se poate urmări mai bine cine le deţine şi ce face cu ele. Acestea sunt suficiente (1.7 milioane în 2021, faţă de 2.4 milioane vize tip C) ca să acopere cazurile legitime de persoane care merg la studii, muncă sau afaceri. Evident, n-avem vreo garanţie că un biznesman rus care deţine asemenea viză multi-entry nu-i unul care susţine în secret regimul Putin, dar cel puţin verificările sunt mai stricte pe acest segment.

In definitiv, nu a cerut nimeni un Schengen complet impenetrabil, cum au înţeles istericii neinformaţi, ci doar o reducere masivă, cu un ordin de mărime, a turismului rusesc în Europa, care are loc, supra-realist, în paralel cu un război pe care Kremlinul îl declară zilnic Europei. Dacă se continuă ca acum, paradoxal, nu facem decât să confirmăm cetăţenilor ruşi marele narativ putinist că UE nu-i decât o adunătură de palavragii care dau din gură dar n-au curaj să ia măsuri, ori pot fi cumpăraţi la bucată cu avantaje economice oferite de Rusia: scâncesc proprietarii de mall-uri din Milano ori hoteluri din Grecia şi gata, Comisia e paralizată politic.

Departe de a fi o sancţiune draconică şi inumană, suspendarea pentru cetăţenii ruşi a vizelor tip C gestionate la comun de UE, aşa cum propun finlandezii şi balticii, lasă în loc grămadă de alternative, doar că mai bine controlate pentru fiecare solicitant ori asumate direct de una din ţările Schengen, care poate gestiona astfel permisivitatea şi limitările unilateral, prin decizie naţională, în funcţie de situaţia fluxurilor de persoane. Dealtfel balticii sau Cehia au şi început să introducă restricţii motivate pe acest sistem. La fel, se pot emite în continuare vize tip A sau B, pentru tranzit prin aeroport sau terestru către terţe state, de până la 5 zile, în cazurile individuale unde există justificare.

Incetarea emiterii de vize turistice C pentru cetăţenii ruşi e un aranjament imperfect, cu multe portiţe de scăpare, dar el ar rezolva grosul problemei, iar asta e suficient. Lasă destul loc pentru a sprijini oponenţii lui Putin, ori a ajuta studenţii şi cercetătorii care îşi fac meseria să păstreze contactul cu Occidentul. Dar ar trimite un şoc electric în societatea confortabilă din Moscova şi St Petersburg, care încă nu realizează că se află într-un război devastator deoarece Putin s-a străduit din răsputeri până acum să o protejeze de consecinţe sau chiar de ştiri neplăcute. E vremea ca toţi aceştia să realizeze că accesul în UE nu este un drept natural ci o formă de cooperare între state care implică responsabilităţi reciproce, nu doar de o singură parte.

Ca şi în chestiunea energiei sau a relaţiilor economice în general, UE a funcţionat de ani de zile pe principiul că deschiderea şi cooperarea onestă cu Rusia vor transforma gradual societatea şi regimul politic de acolo într-unul mai democratic şi mai puţin agresiv. Această iluzie, în care mulţi est-europeni n-au prea crezut oricum, s-a risipit anul ăsta pentru toată lumea.

Distribuie acest articol

169 COMENTARII

  1. Uf! Ce bine că nu suntem un stat membru Schengen! Nu mai este necesar să ne asumăm astfel de grele responsabilități.

  2. UE, prin mijlocirea celor doi soferi, chiar ca a ajuns „o adunătură de palavragii care dau din gură dar n-au curaj să ia măsuri, ori pot fi cumpăraţi la bucată cu avantaje economice oferite de Rusia: scâncesc proprietarii de mall-uri din Milano ori hoteluri din Grecia şi gata, Comisia e paralizată politic.”
    Despre vize, de acord.
    Dar cred ca stiti cine taraganeaza ori se impotriveste; in niciun caz tarile estice.

    • Ultimele statistici relevante din 2019 (înainte de corona) arată altceva:
      Franța a primit 4 milioane de cereri viză de tip C, din care a refuzat 10%
      Germania a primit 2,2 milioane, a refuzat 16%
      Italia: 2 milioane / 8% refuzate
      Spania: 1,9 milioane / 10% refuzate
      Finlanda: 0,9 milion / doar 1,9% refuzate
      Letonia: 0,9 milioane / 2,4% refuzate
      Lituania: 0,7 milioane / 1,3% refuzate
      Estonia: 0,8 milioane / 1,4% refuzate
      Fiecare stat decide independent ce politică a vizelor are, fără implicarea niciunui „șofer”, dar tot există unii care vorbesc aiurea.

  3. De acord cu dumneavoastră. Clar si concis dar::
    -daca ” visiting #Europe is a privilege, not a human right”
    – daca raman, cum spuneati’ suficiente mijloace pt. A trata cazuri individuale, bănuiesc ca inclusiv potentiali refugiati
    De ce settling/immigrating into Europe „is” a human right? Ca asta sustin toate ong-urile ce ajuta(mai mult sa mai putin ortodox) mii de migdanti sa-si găsească un port de debarcare in sudul continentului?

    Cum ar fi corect sa se reactioneze daca ne-am trezi cu valuri de migranti rusi fortand granitele asa cum o fac alte valuri, de alta provenienta, inclusiv la momentul actual? E război, sau va fi si in rusia, conditiile economice sunt grele iar libertatea si drepturile omului sunt sistematic incalcate!

    Draguta dlema pt. Mintile progresiste din occident!

    Si cam ce părere averi despre opinia cancelarului german pe aceasta tema, a suspendarii vizelor (de tip C daca doriti) pt. Rusi? Nu s-o fi pricepand saracul?

    • Cei care si-au dat seama ca in Rusia nu mai e de trait, si vor azil politic, merita primiti, din punctul meu de vedere. Cei care vin in concediu sa rada de refugiatii ucraineni nu. Singura dilema e in capul conservatorilor anti-imigrationisti.

      • Prin urmare immigration is a human right – pare ca spuneti.a nu se confunda totusi cu dreptul la azil care este intr-adevar un drept al omului.
        Nuance si juante.

        • Vlad scrie: „Cei care si-au dat seama ca in Rusia nu mai e de trait, si vor azil politic (s.m.), merita primiti (…)”
          Nu scrie nimic de imigrație, deci nu pare că spune ceea ce susțineți.

    • Rusii din clasa de mijloc trebuie sa simta consecintele actiunilor nesabuite ale liderilor lor criminali. Nu se poate un razboi un Europa, cu milioane de ucraineni dislocati, distrugeri incomensurabile, sute de morti zilnic, iar rusii sa stea la plaja in Nisa sau sa viziteze Coloseumul, dar ei in secret sa sustina planurile lui putina.. Cum sa dai vize rusilor cand statul lor ameninta nuclear Euiropa si SUA, si folosesc centrale nucleare ca mijloc de santaj?! Problema e din nou germania, aceasta tara aroganta si in contra-timp, care din rautate si f.mult egoism se opune, mai mult sau mai putin vizibil, unor actiuni clare impotriva rusnacilor. Probabil in fibra lor nemtii, chiar daca acum se dau mari democrati, agreaza cu ideea primatului celui puternic asupra celui slab si a razboiului. Ar tb sa NU se mai dea vize pt rusi, cu exceptia unor cazuri bine motivate, medicale, etc. Punct. Sa isi faca vacantele la Soci sau in China, Coreea N., sau Africa.

  4. Cam multa palavrageala , Sunt state care se pupa pe buze cu rusii sunt filoruse si anti americane si sunt pline de kaghebisti Cum ar fi Austria,Germania,Ungaria,Slovacia. Taiate vizele turistice, de afaceri si de studii definitiv la nivel de UE. Doar pasapoarte diplomatice pt demnitari si un nr restrans, Inclusiv interzis acces auto naval si aviatie total. Ca se descurca …plus ca urasc occidentul deci ii scapam de decadenta pe.toti….

    • Cine ii va acuza pe filorusi pentru incendiile din UE sau daca vor sari in aer centralele nucleare din UE.
      Este clar ca Moscova are nevoie de vize Schengen, ca si China, macar pentru raspandacii propagandei proprii.

  5. Interesant comentariu, ma duce cu gandul la vremurile URSS, atunci cand dreptul la libera circulatie era clamat de catre cei care acum se grabesc sa il limiteze. Din cate stiu(dar poate ma insel) Rusia nu e in razboi cu Uniunea Europeana iar masura mi se pare ca sanctioneaza mai mult cetatenii rusi decat clasa conducatoare.

    In fine, asa cum ne-a obisnuit deja, plutonul circular de executia al UE isi continua activitatea. Se pare ca e din ce in ce mai greu sa iti respecti principiile in ziua de azi, masura cu vizele e inca o semnatura pe certificatul de deces al unei organizatii care s-a indepartat prea mult de ideile sale de baza.

    Dupa cum bine a subliniat Constantin, bine ca nu suntem in Schengen, am scapat de-o grija dandu-le direct buletine :)

    • Rusia e in razboi cu occidentul, mai exact cu sistemul de valori occidental, de multi ani. Si-a bagat coada in majoritatea tarilor pentru a influenta opiniile si chiar alegerile, si de multe ori a reusit. Dezbinarea occidentului si cresterea dependentei de energia ruseasca sunt scopurile principale ale acestui razboi informational. Singura diferenta acum, dupa invadarea Ucrainei, e ca din ce in ce mai multi isi dau seama de acest lucru.

    • Zici tu cititorule in stele, atunci daca nu e in razboi cu Occidentul de ce grecilor le au luat brusc foc padurile masiv in ultimi 2 ani dupa ce au anuntat ca fac teminal de GPL la Alexandropolulis? De ce ii deranjeaza daca nu sunt in razboi cu UE politica suverana si independenta a fiecarei tari, de aliante militare de ex Finlanda.si Suedia.? Si fac declaratii belicoase la adresa.lor. La adresa centralelor nucleare UE . E vorba de un nene demnitar mare.de.la ei.care declara, nu cetateanul cu capul inundat de vodca. De ce ortodoxia autocefala RO se.pupa cu cea rusa pe buze..? Nu cumva religia cu scriere slavona la.origini de la Chiril si Metodiu e falanga panslavismului in balcani ?. E in razboi taticu rau….pt ca au pierdut meciu pe secole de acum inainte ..si e teama castei ruse miliardare ca se aoropie de ei regulile civilizatia si anticiordeala, cam ce.nu voiau Patriciu,Vantu,Voiculescu si monegastii parcati la soare de.la noi.

      • @Ochii pe ei ” Nu cumva religia cu scriere slavona la.origini de la Chiril si Metodiu e falanga panslavismului in balcani ?”
        O problema esentiala: ortodoxia e coloana a 5-a in Balcani cel putin sirbii atit de belicosi nu se obosesc sa se mai ascunda; Rusia lui Putin ii indeamna la revansa in Kosovo si in Bosnia.
        Oricum si la noi tot mai multi (inclusiv politicieni ratati gen Nastase si Dragnea) vor sa parasim UE si NATO si devin pe internet pe retelele sociale tot mai activi si isi vor gasi destui noi suporteri pe masura ce criza energetica va lovi tot mai puternic din toamna.
        Chiar traim vremuri urite.

        • @Lamuritorul
          Nastase si Dragnea nu sunt singurii populisti eurosceptici. Pe langa fanii lor, mai sunt si fanii lui Basescu /PDL /PMP dar si mai nou fanii AUR. Caci este usor sa polarizezi gloata cu un inamic imaginar. In realitate insa, greaua situatie a multor cetateni din Romania se datoreaza in primul rand saraciei lucii ramasa in urma celor 4 decenii de comunism urmata de hotia si incompetenta comunistilor si a securistilor din esalonul.doi. Evident, acum tot ei au identificat vinovatii: birocratia bruxeleza si corporatistii neomarxisto-imperialisti din Vest. Elitele din Vest sunt de vina, nicidecum elitele romanesti post-decembriste (baieti destepti, patroni mass media, baroni locali, latifundiari, samsari, smenari, patroni de echipe de fotbal, etc)

          • Domnule Florix, exact din pacate, va multumesc!!din pacate tot mai multi oameni onesti pun botul cum se zice la propaganda subtila a cozilor de topor rusesti si cred asta, din pacate.

        • Oxiurile astea ex politice invartite cu cheia de vipuste late iesite la pensie dau din gura dar pot fi parcati usor..
          Sunt metode nenumarate deocamdata sunt idi ..i utili.

  6. Niciodata nu mi a lasat impresia ca UE lucreaza cinstit, mereu a fost in relatie cu interesele nucleului frsnco- german. Anii de zile au batut matanii la portile tarului si acum ii scuipa papucii. Tarile din est care au cunoscut mai bine regimul sovietic au atras atentia ca tarul este imprevizibil. Acum trebuie toata lumea sa isi asume sanctiuni, dar mai greu de suportat in tarile foste socialiste unde saracia este de mai mult de 25% din populatie. Unde este strategia comuna a UE pe justitie, pe energie, pe transporturi, pe invatamant, sanatate ?!!

  7. pana nu se va incheia sezonul turistic aceste vize se vor acorda in continuare. banii rusilor au acelasi miros pentru turismul vestic ca orice alti bani.

  8. Ar fi timpul ca politicini europeneni si americani sa se aseze la masa si sa caute solutii prin care conflictul intre rusi si ucraienieni sa fie oprit, cel tarziu o data cu inceperea perioadei de incalzire treburile vor putea lua directii nedorite, discutia despre vize, pe cine intereseaza ?

  9. Conflictul Rusia vs. Occident escaladează încet-încet. Probabil se va ajunge la ruperea relaţiilor diplomatice. Fiindcă dacă nu mai sunt relaţii economice-comerciale şi de mobilitate a cetăţenilor, de ce ar mai trebui să existe relaţii diplomatice? Numai că asta va duce la acutizarea conflictului Rusia vs. Occident, cu urmări imprevizibile.

    • Consecintele au fost prevazute de acum 100 de ani de Oswald Spengler: „Prabusirea Occidentului” si ridicarea Orientului.

      • @Seraphim _ „Consecintele au fost prevazute de acum 100 de ani …”

        Și eu cred la fel ca dumneavoastră. Prăbușirea Rusiei și eliberarea popoarelor ținute cu de-a sila într-o federație a cărei dezmembrare este naturală se poate petrece simultan cu creșterea rolului de superputere al Chinei.

        Adică, în mod tot mai evident, Federația Rusă (sau ce va mai rămâne din ea) devine vasala Chinei.

  10. Si e normal asa, ca toti rusii sa fie băgați în aceeași oală doar pentru vina de a fi ruși si de a-l avea pe Putin ca președinte? Asta a ajuns UE? Nici macar SUA nu sprijină o astfel de măsură si o consideră discriminatorie. Auzi, privilegiul de a călători în Europa. Dar parca Europa se lupta împotriva privilegiilor nemeritate, acum le instituie din nou? Țările baltice devin tot mai absurde pe zi ce trece iar singurul lor noroc e ca se află în NATO, ca de altfel nimeni nu ar auzi nimic de ele in aceasta perioada.

    • Pai nu va bagam pe toti in aceeasi oala. Doar pe aia care cer o viza Schengen-C sa mearga la cumparaturi in Paris / Londra sau in vacanta pe malul Mediteranei, in timp ce putler continua genocidul in Ucraiana.

      Daca vrei sa ceri azil, nu te opreste nimeni. Daca ti-e prea rusine ca esti rus sa-ti arati fata prin restul Europei, nu te opreste nimeni sa stai acasa…

      • Nu mai este mult timp si parca ii vad pe cei ca Pehash făcând coada la vize sa meargă în Rusia, ca in Europa nu vor fi in stare nici sa plateasca nu dus de 5 minute cu apa calda.

        • Economic, toată Europa va suferi. Asta e clar. Dar nu există alternativă. Putler a decis și poporul rus îl lasă să își facă de cap.
          Dacă va fi nevoie, ne vom spăla cu apă rece. Dar nu vom trăi sub controlul unui ucigaș psihopat..

          • Una e sa suferi ca trebuie si chiar e necesar, alta e sa suferi degeaba. In ultimul caz e vorba de prostie. Ca nu liderii care au luat aceste măsuri vor suferi, stai linistit, ci oamenii de rand.

            • Aiurea, rusii l-au lasat pe Putin sa faca ce vrea 20 de ani. Intregul popor rus e vinovat pentru ce face psihopatul asta astazi. Au tacut si s-au bucurat ca Putin le da salarii si mancare si nu au contat crimele pe care le-a facut in Rusia si in afara ei.

            • De unde stii ? Ai fost in Rusia ? Stii tu ce se intampla cu economia Rusiei ? Deocamdata se preconizeaza ca va scadea cu 6% in timp ce UE va creste cu 2%. Sa vedem anul viitor cand nu vor mai putea vinde petrol in UE.

            • Mancatorii aia de cartofi si bautori de alcool din baterie de masina o duc mai bine ca in occident?

              Ne lasi cu propaganda asta de dobitoc anii 50?

        • @ Ducu

          Nu iti este rusine obrazului trollule rus ?
          Nu duce tu grija europenilor. Mai bine uita-te in ograda ta rusnacule la saracia voastra.

    • ducu care canta cucu, cel mai probabil un basarabean filorus cu buletin romanesc in portofel. cam toti „bursierii” basarabeni cand eram prin facultate erau asa fix ca ducu.

      • Sunt român, daca asta te ajuta cu ceva. Nu ca ar fi un motiv de mândrie in a fi român, la fel cum nu vad nimic condamnabil în a fi moldovean cu buletin românesc. Dar ce folos ca e plin de români care nu gandesc dincolo de ce le dictează propaganda din Vest.

        • Well, pentru a fi român nu e suficient să fi vorbit limba română în casă, cu părinții. Identitatea românească nu se rezumă la asta.

          Când visezi că ai să-i vezi pe români ”făcând coadă la vize să meargă în Rusia”, ăsta e un simptom tipic pentru cei crescuți fără identitate, sub lozinca ”rușii îs tari, măi”.

          A fi ”moldovean cu buletin românesc” nu e condamnabil per se, dar în cazul de față e ipocrizie și duplicitate. Te declari tu român, dar ești pro-rus toată ziua. Ai fost educat să asculți de oameni ca Rogozin, iar el a fost educat să comande oameni ca tine. De asta singura soluție e destrămarea Federației Ruse, la fel cum a fost destrămată și URSS la vremea ei.

          P.S. există o legendă pe la kirghizi, dar e cunoscută și în Basarabia: aceea despre mankurți. Rușii au fost experți în a crea zeci de milioane de mankurți, în imperiul lor.

          • Evident, avand in vedere ca nomenclatura putinista ne acuza (in mod eronat) de rusofobie, a fi roman inseamna totodata sa fii si anti-rus. Sa fim si noi in linie cu porpaganda putinista, nu?

        • Ducu,dom’le, propaganda din Vest?OK o fi ceva propaganda dar ADEVARUL este ca NU Vestul l-a determinat pe dementul de la Kremlin care raspunde la numele de V.V.Putin sa invadeze Ucrainia.
          Un factor forte al propagandei ruse:NATO a fortat Rusia sa intervina in Ucrainia datorita faptului ca a intrat de facto in Ucrainia si a inconjurat cu baze Rusia.(ca de obicei un mic adevar inconjurat de minciuni).
          Una la mina ucrainienii au cerut asta; cind rusii au invadat Crimeea incalcind prevederile memorandumului de la Budapesta si apoi prin propaganda toxica si derbedei manipulati si inarmati de KGB/FSB si GRU au aprins focarul de conflict din Donbas ucrainienii nu au avut dreptul sa se apere?!( in 2014 doar cca 29% din populatia Donbasului se declara rusa sau rusofona)
          Eite dom’e propaganda daca esti roman; esti agresat dar daca tu vrei sa te aperi raspunzind cu aceeasi moneda agresorului esti „nazist” si trebuie sa fi „denazificat”.Curat murdar domnule;esti atacat dar n-ai voie sa te aperi!!!!culmea ridicolului!!!
          Prof. R Carp: in 2014 doar cca 11% dintre ucrainieni erau extremisti membrii al unor organizatii extremist nationaliste sau chiar fasciste si naziste; dar in Rusia tatukului Putin oare cit la suta dintre rusi sint membrii sau simpatizanti ai unor organizatii nationalist extremiste ( fundamentalist ortodoxe panslaviste)?!?DAR,aha, rusii au voie sint doar „patrioti” si „speciali”,ucrainienii sint toti niste „nazisti” si „rai” la modul absolut.
          Evident nu toti rusii trebuie bagati in aceeasi oala DAR asa ne considera ei pe noi, in special pe romani:”fascisti”.
          Ca raspuns la argumentele proagandei ruse: la momentul declansarii invaziei, Putin daca era cu adevarat un politician viclean dar echilibrat avea 2 atuuri legate de Donbas:
          1.Putin si Rusia nu doreau ca Ucrainia sa intre in UE; conform statutului UE nu poate deveni membra o tara care are un conflict interetnic in desfasurare sau inghetat pe teritoriul ei.
          2. NATO idem.
          Deci Putin putea sa santajeze inca destula vreme Ucrainia-inclusiv sa pretinda o schimbare a politicii teritorial administrative a tarii, respectiv federalizarea- dar el a crezut (poate Beseda a fost agent american si l-a dezinformat) ca daca intervine militar in citeva zile regimul se va prabusi guvernul si presedintele vor fugi, conducerea armatei la fel, armata ucrainiana se va dezintegra majoritatea militarilor si a populatiei pactizind cu armata rusa „eliberatoare”dar uite ca asa simplu pe romaneste „socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din tirg”…
          Si atunci despre ce „propaganda” vorbim sau mai bine zis despre ce fapte?
          Daca tot am facut un mic rezumat al situatiei oare CINE e de vina pt. criza energetica nu Putin & comp care cu cinism isi bat joc de noi si mai ales isi doresc destramarea UE!?!?(au si cozi de topor destule,inclusiv la noi).
          Apropo de „inconjurarea Rusie cu baze NATO”: minciuna tipic comunista din vremea razboiului rece; s-a publicat pe adevarul.ro o harta care marca bazele nucleare rusesti din partea europeana a Rusiei si… ei,ie te te minune mare!!!!pai cea care aproape inconjoara Europa cu astfel de baze e Rusia, nu NATO!!!!!
          PLUS baza de la Kaliningrad/Konigsberg care strategic e cit se poate de aproape de cele mai importante capitale europene;deci de inima Europei.
          Problema e ca daca vorbim de propaganda atunci ar trebui sa inghitim si asta( scris simplu pe romaneste daca domnul Ducu zice ca e roman) rusii sint baieti buni si de treaba, iubesc pacea si urasc razboiul, doar ucrainienii cei rai s-au pus pe omorit rusii pt. ca asa sint ei, rai sint toti nazisti si tatuka Putin in marea lui grija a hotarit cu omenie sa puna capat acestui genocid dar uite ca vesticii cei rai si Satana NATO americano vestica au intervenit sa-i apere pe nazistii aia rai.
          Si tot vesticii aia rai si satanisti si iubitori de toate pacatele au pedepsit Maica Rusie pt. bunatatea si misiunea „nobila” a ei de a „denazifica” refuzind gazul si petrolul ei iar acum sufera tot din cauza lor;nu a „iubitoarei” Maica Rusia; da. grozava ‘logica”.
          Adica pt. toate sint vesticii si ucrainienii de vina numai rusii nuuuuuu.
          Pai dom’le Ducu asta-i o propaganda buna pt. nea Gica de la scularie la un nivel de nici 8 clase.
          Stiti vorba: cintati la alta masa;tot asa simplu, pe romaneste.
          DOmnule Harald, felicitari, excelenta replica.
          PS: domnule Ducu tipul asta de argumente le-am vazut de n ori pe forumul de la adevarul, contributors totusi este la un nivel superior.
          Ce ar fi sa va duceti acolo?! E un postac acolo care sustine cit se poate de serios ca Ucrainia dorea sa atace Romania, si ca era cel mai mare pericol pt. Romania, noroc cu Maica Rusia si cu tatuka Putin ca ne-au salvat(!!!!!!!).Si ca o Ucrainie micsorata e benefica Romaniei plus ca dupa cum sustin unii acum e timpul ca Romania sa-si recupereze teritoriile inglobate de statul ucrainian.(Doamne cite ineptii poate sustine internetul asta).

          • „NU Vestul l-a determinat pe dementul de la Kremlin care raspunde la numele de V.V.Putin sa invadeze Ucrainia.”
            E singura afirmatie din postarea dvoastra care e schioapa.
            Vestul (european), prin atitudinea sa, l-a incurajat pe Putin. A cotizat la bugetul Rusiei din plin.

            • Absolut corect, domnule Victor!! Imi asum greseala.Vestul l-a incurajat tacit pe dement care stia ca Germania mai ales depinde de exporturile lui ieftine.
              Complicata si infecta treaba, din pacate si mai are destule cozi de topor care-l sustin mai mult sau mai putin fatis;vai de noi, din pacate.
              Respect!!!

            • Lămuritorul, nu e chiar așa. Mergând pe firul vinovăției anticipate și americanii au greșit ajutându-i pe sovietici în al doilea război mondial împotriva Germaniei naziste. Cum „vina” asta este anterioară celei actuale a vestului european, o putem considera decisivă după logica lui Victor_L.

              Presupunând că vestul european nu ar fi cumpărat materii prime din Rusia, cum s-ar fi petrecut lucrurile? Rusia ar fi vândut gaz Chinei și Indiei și articole avut azi, foarte probabil, o rețea funcțională de conducte cu aceste țări, așa că nu ar fi resimțit deloc sancțiunile economice. Iar vestul european nu ar fi fost în stare să ajute deloc Ucraina, neavând niciun mijloc de constrângere a Rusiei.
              Căci o relație economică funcționează în ambele sensuri, iar vânzătorul depinde și el de disponibilitatea cumpărătorilor de a-i cumpăra marfa. Pe termen scurt fiecare poate strânge mai mult sau mai puțin cureaua, dar pe termen lung câștigă cel ce găsește mai repede Alternative. Ceva îmi spune că tot vestul european va fi primul.

            • Domnule Hantzy va multumesc pt. interventie!!!!!
              Totusi ma gindesc ca americanii au avut motive inclusiv oculte in a-i sprijini pe nenorocitii aia de sovietici;in primul rind cred ca prevedeau, anticipau razboiul rece de mai tirziu si evaluau corect importanta faptului ca cea mai mare tara din lume (ca suprafata) e U.R.S.S-ul bolsevic/comunist sau fosttul Imperiu Rus bolsevizat.
              Sovieticii au beneficiat din plin de aportul american inclsuiv atunci cind au inceput sa-si fabrice imensa armata de tancuri (ce noroc a avut Hitler atunci cin in iunie-iulie-august 1941 a reusit sa distruga mare parte din ea asa cum a dovedit Suvorov datorita concentrarii ei pe pozitii ofensive cind Stalin se pregatea sa invadeze Germanai si restul Europei iar Hitler i-a luat-o inainte).
              Ar fi multe de spus dar prefer sa ma limitez si ma bucur ca sinteti atit de optimist in privinta Vestului Europei!!!!!
              Eu nu prea sint, prefer sa ramin rezervat.
              Respect!!!!

            • Lămuritorul,
              Bineînțeles că americanii au făcut ceea ce trebuia când au ajutat pe cei atacați, fie ei și sovietici. Era doar o reducere la absurd, considerând și acel ajutor o „cotizatie” la pușculița bolșevicilor de atunci și, implicit, a fascistilor ruși de azi, căci fără acel ajutor poate că azi nu ar fi putut nimeni să atace Ucraina. Căci Victor_L sugerează că, fără a vinde ieftin combustibili vestului european, Putin nu ar fi atacat Ucraina. Respect orice părere, dar nu și manipulări de acest fel.

        • Ducu cel cam dus cu capucu… am mai intalnit basarabeni din astia cu nostalgii filo-ruse, carora le convine dar nu le convine Romania, desi tot aici se milogesc.. Probabil ceva asemanator cu sindromul Stockholm pt cine cunoaste…victime care se indragostesc de agresorul rus.. Nu ducule, mai baiatule, rusia a fost in ultimii 300 ani un blestem pt poporul sau si pt vecini, incl Romania. Lasa vrajeala, fii mandru ca esti roman, si nu membru al unui popor de criminali si ticalosi necivilizati. Nu pui pb corect ca mai mult sufera Europa… astea sunt mici impedimente, nu suferinte. Se gasesc solutii, gaz din Africa, Kazahstan, Azerbaidjan, etc. Sufera Ucraina in primul rand din cauza unui sceklerat calare pe niste trogloditi sclavi. Daca vrei sa fii sclav, emigreaza tu in Rusia, te primeste tatuca cu bratele deschise, apoi in minutul 2 te trimite carne de tun in Ucraina in prima linie ca deh, nu esti rus pur-sange..!

    • Europa, UE, a ajuns un supermarket unde se plateste cu bani murdari. Aici are dreptate pres. Ucrainei.: Italia, Grecia, Franta, Germania, Spania. Dar cum valoarea suprema au ramas banii si din pacate , cam nimic altceva, rusii vor veni in UE in continuare!.

    • De ce să nu-i bagi pe toți rusii in aceiași oala!?
      În numele cui a invadat ruSSia, Ucraina?
      Rușii de rând știu foarte bine ce se întâmplă, sunt complici la toate crimele si distrugerile pe care le fac in Ucraina in numele ,,maicii ruSSia”.

      • Păi si văzut cand presa din Anglia ii baga pe toti romanii la categoria hoti sau prostituate. Doar si romanii știau ce fac unii dintre conaționalii lor peste hotare. Tu te simțeai bine atunci, așa-i?

  11. Toata actiunea ce cuprinde si vizele Schengen ,oferite cetatenilor rusi ,trebuieste incadrata in „generalul” numit Decuplare .Nu te poti decupla de Rusia partial .Sanctiunile , discursul politic , atitudinea militara ,decuplarea economica , regresul in ceea ce priveste energia , ajutorul oferit ucrainienilor si multe altele ,trebuie sa contina si aceasta decuplare ce decurge din neoferirea vizelor Schengen (macar o perioada de timp )cetatenilor rusi .Cine intelege ce se intimpla si cum SUA reaseaza intreaga omenire, prin deciziile lui J.R.Biden ,este evidenta nevoia de a elimina toate avantajele oferite de catre societatile democratice cetatenilor rusi .Asa cum situatia din teren face posibila plecarea (decizia le apartine ) cetatenilor rusi si filorusi din Ucraina , Crimeea si Donbas ,tot asa spectrul loviturilor ce pot distruge Centrala Nucleara de la Zaporojie si loviturile ce nu pot fi parate de catre componentele de tehnologie militara ruse , determina si ele aparitia unei migratii totale si de o parte si de alta .Rusia Europeana si cetatenii ei vor intelege curind care este alternativa .Pe masura ce Rusia se impotmoleste in Ucraina intreaga omenire se va alatura Occidentului ceea ce se asteapta si de la cetatenii din Rusia Europeana .Sa nu ne miram daca nu cumva China isi va modifica brusc atitudinea dupa esecul manevrelor militare soldate cu plecarea de urgenta din imprejurimile Taiwanului .Privind harta vedem cum China nu are decit o singura directie de accesat in viitor si aceea nu este Taiwanul .Sa nu uitam cuvintele de inceput ale lui J.R.Biden .„Nici nu stie ce il asteapta” (cu referire la seful Rusiei )sunt vorbele ce ne pot duce cu gindul departe, foarte departe .

  12. Absolut necesară eliminarea vizelor C pentru cetățenii ruși.
    Prevenire e mai eficient decât tratamente post dezastre.
    Părerea mea.

    Nomenclatura rusă , bogății și toți cu familiile lor + amantele , să ceară lui Putin vize pentru călătorit în Siberia .
    Aaaa, nu găsesc acolo Gucci, LV, Prada, Rolex și Mercedes ?
    Sa fie patrioți. Cu ceasul Pobeda, mașină Jiguli și bocancii lor. 😀😀
    Sa le aducă aminte conducerea ce bine se trăia în CCCP. 🖕🖕

    • Corect, propaganda ipocrită sovietică e doar pentru orcii de rând. E rândul clasei de mijloc, pe care o găsești în raZZia doar în marile orașe, să o resimtă.

  13. Da, e normal ca toti rusii sa raspunda. 75% din populatia rusiei sustine acest razboi. Daca era invers se putea discuta. SUA nu sprijina aceasta masura, dar au implementat o deja, un cetatean rus asteapta cu anii pt o viza si trebuie sa se plimbe prin lume, pt ca in rusia practic nu are de unde sa o obtina.

  14. pot sa fie si desfiintate, nu doar suspendate, doar fraierii mai intra in Schengen cu vize, cine e destept intra ilegal si are din start drepturi, spre deosebire de prostii care pierd timp pe la ambasade pentru vize si daca le obtin au tot felul de restrictii…Europa a devenit un sat fara caini unde prostii intra legal si nu beneficiaza de nimic, iar invadatorii smecheri ilegal si au din start mai multe drepturi decat bastinasii

  15. Pro si contra
    Pro
    1. Turistii rusi sunt cel mai cheltuitori. E un avantaj sa lase banii in EU decit in Rusia. F putini turisti ramin in tarile nordice.
    2. In EU sunt multi rusi, f multi dintre ei puternic antiputinisti. La ei vin rudele in vizita.

    Contra
    1 se spera ca prin sanctionarea turistilor sa se provoace un protest in rindul poporului rus.
    2. Printre turisti sunt precis si spioni, oligarhi pro putinisti, care se pot infiltra in EU

    PS Ro nu e in Schengen. Se fac confuzii!

    • Nu sunt un specialist in psihologie, sociologie, politiologie, etc. Evolutia din Cuba, Venezuela si Iran insa, ne arata ca sanctiunile economice si politice (care au atins masiv bunastarea populatiei) nu au dat rezultatul scontat – i.e. oamenii nu a iesit in strada, respectiv lumea libera /ordinea liberala nu a castigat „inimile si mintile” cetatenilor. Dimpotriva, ma tem ca masurile au fost contra-productive… din moment ce opozitia politica a amutit, iar regimele autoritare si-au consolidat puterea.

      Nomenclatura putinista va invinui si ea occidentul (zilnic, la tembelizor) de mizeria economica in care cetatenii rusi se afla deja. Suspendarea vizelor va fi incadrata si ea la categoria persecutari, ura si „rusofobie” si evident, nomenclatura asteapta acum opozitia de ieri (tineretul rus, studentimea, etc) cu bratele deschise. https://www.youtube.com/watch?v=5_ABjogvIkA

    • 1. Mă bucur că ați revenit.
      2. Turiștii ruși cheltuie mult, e adevărat, însă ar fi bine să înțeleagă că ar putea fi ultima vacanță, să se gândească și la ce ar putea veni, poate chiar mâine. Și să acționeze la ei acasă, dacă vor să mai aibă vacanțe frumoase.
      3. Pe vremea mea, și a dumneavoastră, eram opriți să ieșim, nu sa intrăm. E dificil să îi învățăm pe ruși ce înseamnă democrația cu adevărat, cum din Cehoslovacia au apărut Cehia și Slovacia.
      Propaganda internă a lui Putin funcționează impecabil. Aproape la fel de bine ca a PSD, la noi.
      Ar fi ideal să îi lămurim că nu vizele, ci banii, veniturile, lipsa lor, vor duce la vacanțe nasoale și la un nivel de trai pe care actuala generație la uitat.
      P.S. Mult mai important este ca Rusia să nu mai aibă acces la tehnologie, nici măcar la cele mai banale. Pot supraviețui și cu Lada, dar vor fi extrem de frustrați. Schimbarea trebuie sa vină de la ei.

      • Cosmin, pe vremuri ma uitam ca la Dumnezeu la cei care avusesera norocul sa mearga in vest si le sorbeam cuvintele cind povesteau cum e pe acolo. Ca sa nu mai vorbim de micile chestii, de la tigari la casetofon. Oare nu si asta a contribuit la grabirea sfirsitului lui Ceausescu?

      • Trebuie remarcat cum doar Rusia Europeana este partea de Rusie ce se poate schimba .Ar fi interesant un sondaj facut pe bune doar in aceasta parte de lume a Rusiei Europene .Chiar daca nu pare putem anticipa , in curind , manifestatii in acest sens .

      • Intrebare de 1 million de puncte: a) avem sanse sa casigam noi mintile rusilor aratandu-le „batul”, sau b) mai degraba, in acest context le va castiga „aparatorul” Putin?

      • Ati vazut ultimele modele de Lada? Cred că si dvs ati fi bucuros/oasa sa aveti o astfel de masina. E clar că pot supravietui, ba chiar mai mult, vor fi si bucuroși să le aibă.

        • ”Ultimele modele de Lada” sunt Renault. Între ianuarie 2021 și mai 2022, Lada și Dacia chiar au fost integrate de Renault în același business unit.

          Rușii nu au inventat niciodată nimic, au copiat sau au furat tot ce le-a picat în mână. Însăși denumirea ”Lada” a apărut după ce s-au convins că nu pot vinde în vest Fiat-ul pe carte îl fabricau ei sub denumirea de Jiguli. Iar uzinele acelea Fiat le primiseră cadou de la comuniștii italieni.

          • @Harald
            Si ce contează ca sunt Reanault sau nu? Le au sau nu le au? Nu mai stiu exact daca Renault s-a retras de pe piață rusă, dar cu sau fara ei, rusii tot fabrica masini. Iar daca nu, le importa din țări prietene.

            • @Maximilian – vezi că ai uitat de la ce-ai pornit. Îi explicai lui @CosminA că ”dvs ati fi bucuros/oasa sa aveti o astfel de masina” în timp ce românii au deja Renault și Dacia. Așa că Lada poți să le păstrezi pentru rușii tăi pe toate, n-are nimeni nevoie de ele.

              Mai ai în comentariu o formulare care poate fi găsită numai în textele compuse de oameni care gândesc în rusește, dar n-o să-ți spun care e aceea, ca să nu te învăț să te prefaci mai convingător altădată. Ai vorbit tu românește în casă cu părinții, dar școala ai făcut-o în limba rusă. Du-te și nu mai păcătui! 😀

  16. M-ați înnebunit cu „narativul” ăsta. Și nu doar dvs. Toată presa e cu narativ în sus, narativ în jos. Romgleza e la putere, trăiască! Știți măcar semnificația cuvîntului „narativ”? Care nu, în limba română nu este substantiv, așa cum credeți dvs. Nu e, și pace! Chiar dacă e împins cu forța (necunoașterii) pentru a fi.

    • În limba română lipsește un termen care să redea fidel unul dintre sensurile lui ”narrative” din engleză, probabil de asta a fost adoptat. În engleză, ”narrative” se folosește și ca substantiv și ca adjectiv.

      În românește, un narativ e o poveste de o veridicitate mai mult decât discutabilă. Termenul românesc ”poveste” sună mult mai onorabil decât narativ. Un narativ ar fi ”o poveste de adormit copiii”, iar în limba română chiar lipsește un asemenea termen.

      De-obicei, propaganda rusească vine cu tot felul de povești fanteziste, așa a ajuns să fie nevoie de un substantiv ca ”narativ” în limba română.

  17. Vize pentru „TURISTII ” putinisti cu bani nu se justifica pt.ca ei sunt temelia micutului Stalin contemporan ,nu cei peste 70% care -l proslavesc,fiindca iata POPORUL RUS descris de proprii cetateni:

    1.Marele clasic rus Mihail Saltîkov-Șcedrin.
    „Dacă aș adormi, trezindu-mă după 100 de ani, și m-ar întreba cineva «Ce se întâmplă în Rusia?», aș răspunde fără să clipesc: «Beție și jaf.»”.

    2. Mihail Bulgakov, „Maestrul și Margareta”.„Nu suntem un popor, ci o hoardă sălbatică de ticăloși și ucigași”.
    !!!! Femeie din Bucha, despre militarii ruși: Mi-au omorât copilul, apoi au petrecut în curtea casei. Au lăsat numai sticle de băutură
    3. Maxim Gorki:„Cel mai important semn de izbândă al poporului rus este cruzimea sa plină de sadism”.
    4. Ivan Turghenev:
    „Rusul este cel mai mare și mai obraznic mincinos din întreaga lume”.

  18. In urma cu 3 zile, in zona manastitilor din Bucovina, un Audi Q8 tunat, negru, geamuri negre, etc, inmatriculat in Rusia, a fost milimetric sa se ” suie pe noi „, desi venea din lateral si trebuia sa dea prioritate. Pana aici, nimic nou, sa spun; doar ca dupa ce l-am atentionat cu un clacson – lucru normal in aceasta situatie, tot el a rabufnit, a oprit pe diagonala drumului, s-a dat jos di Audi, si cred, ca am avut noroc sa nu scoata si vreun kalashnikov…Problema e mult mai profunda, in sensul ca mentalitatea lor barbara/ feudala, expusa prin comportament, nu este compatibila cu nivelul european. Nu au cum sa inteleaga civilizatia, asa cum nici noi nu intelegem rudimentarismul lor. Nu moare nicio tara fara turistii rusi, dar am putea fi mult mai linistiti fara ei.

    • Ceea ce descrieti nu se aplica doar rușilor. Vedeți în această lună cum romanii întorși din tarile europene civilizate, în special din Anglia si Italia, îmbrăcați în trening si cu șlapi parchează aiurea mașinile, claxoneaza agresiv in trafic, înjură, arunca mizerie peste tot în jur ca să nu mai zic de respectarea regulilor de circulație. Doamne feri sa le spui ceva, ca iti iei si bătaie. Am fost si in Moscova acum cativa ani si am ramas plăcut surprins de ceea ce am văzut, un oraș cosmopolit in care legile (cel puțin cele de circulație se respecta). Ceea ce descrieti se aplica mai degrabă muncitorului roman din străinătate și smecherului de la noi.

  19. @Harald
    Asta da lecție despre ce înseamnă a fi român. Român adevărat inseamna a fi anti-rus (fara a înțelege cauzele mai complexe ale conflictului), a nu pune la îndoială si a crede orbește tot ceea ce vine de la Bruxelles (ca doar daca nu ne taie Ursula la fonduri) si eventual a adopta un comportament slugarnic față de elitele Occidentului. Dacă asta înseamnă mai nou a fi român (sau european) atunci chiar nu vad nimic de lauda in asta.
    Federația Rusă nu se destramă atât de ușor, mai degrabă UE are șanse să se destrame având în vedere demisiile pe banda si diviziunile interne plus politicile pe care le adoptă si care cu orice au legătură numai nu cu realitatea.
    Iar faptul că am spus că lumea va face coada la vize la Rusia e o posibilitate tot mai mare si sunt sanse semnificative sa se întâmple. A fi român nu inseamna a fi un păcălici de serviciu.

    • Ducu, lucrezi lucreaza la ambasada Rusiei? sau bause ceva votca cand a scris acest mesaj demn de peretele unei toalete publice de la sosea, langa ambasada Rusiei

    • @Ducu – în realitate, ”cauzele mai complexe ale conflictului” sunt pretențiile Rusiei de a decide soarta altor națiuni. Așa a fost anexată Basarabia în 1812, așa a fost anexată și Crimeea în 2014. Pentru ruși nu s-a schimbat în ultimii 200 de ani, ei își impun punctul de vedere tot manu militari iar ție ți se pare că așa e normal să fie.

      Pe la anii 1700+ Iașul ajungea mereu ocupat de trupele rusești, care uneori uitau să mai plece cu anii. Exact cum se întâmplă în prezent la Tiraspol sau la Sevastopol. A fi român presupune a fi conștient de asta, egal dacă vezi tu ceva de laudă în asta sau nu. În 1792, când rușii au anexat Edisan-ul (teritoriul dintre Bug și Nistru) au găsit acolo 49 de sate românești dintr-un total de 67, chiar după recensământul efectuat de ei. Te-au învățat vreodată la școală despre asta?

      Un comportament slugarnic față de ruși nu e cu nimic de preferat presupusului comportament slugarnic față de elitele Occidentului. Dacă ai să te duci prin satele din nordul județului Hunedoara, ai să vezi că în unele locuri bunicii și străbunicii sunt îngropați chiar în grădina casei. Chiar și în locuri unde este biserică și cimitir, în multe cazuri tot acolo era cimitirul și în urmă cu 2000 de ani, pe vremea Imperiului Roman. Ai idee pe câți străini au îngropat localnicii acolo, în ultimii 2000 de ani? 😀

      Sub un singur aspect suntem de-acord: ”A fi român nu înseamnă a fi un păcălici de serviciu”. Doar că la tine ”a fi român” e doar o fantezie de-a ta. Nu ești nici român și nu ești nici rus, ești undeva ”in the middle of nowhere”, cum spun americanii. In no man’s land.

      Despre legenda kirghiza nu ai avut nimic de zis? E și tăcerea un răspuns.

    • A fi român nu înseamnă defel a fi putinist și filorus, ci a fi lucid cu ce înseamnă această plagă a lumii civilizate care a fost și este soldatul sovietic, cu toată caravana de nenorocire pe care a adus-o în istorie. Păcăliciul e altcineva aici și mă mir că mesaje sinistre ca ale tale sunt permise pe această platformă.

    • Singura „cauză a conflictului” este invazia Rusiei în Ucraina. Trolii putiniști pot fi recunoscuți ușor după faptul că respectă indicația de a evita cuvântul RĂZBOI.
      În plus, exprimarea „comportamentul slugarnic față de elitele Occidentului” face parte din arsenalul propagandistic al rușilor, deci „Ducu” se dă din nou de gol.
      Dacă este într-adevăr român, atunci „Ducu” este doar un trădător, nimic mai mult, așa că nu-și poate da cu părerea „despre ce înseamnă a fi român adevărat”. Dacă nu se simte trădător, măcar apelativul „păcălici de serviciu”, pe care singur l-a găsit, i se potrivește. În orice caz, ce face el pe „Contributors” îi folosește lui Putin, deci se poate spune că „Ducu” este un util.

    • Federatia Rusa e o natiune sau un imperiu in care vreo 10.000 de mafioti au pus mana pe resursele tarii si le exploateaza in interes propriu ? Si in aceasta „elita” intra toti functionarii aia de rang inalt incepand cu Putin, Peskov, Lavrov, etc… In ce tara din lumea asta un functionar are averi de zeci de milioane de euro si proprietati in Londra de milioane de euro si prin alte parti si-ti tine copiii la scoli ultra-scumpe ? Doar un functionar din Rusia isi permite asta. Deci retine Ducule, Rusia e un imperiu sclavagist, ultimul imperiu din epoca moderna. Un imperiu care e cladit pe transferul resurselor catre 2-3 orase din vestul Rusiei si folosirea a zeci de milioane de oameni pe post de consumabile in razboaiele acestor indivizi care au pus mana pe averea statului.

  20. Cum sa nu le dati vize rusilor? Dati-le vize dar oferiti-le conditia OBLIGATORIE de cazare langa centralele nucleare din U.E. pentru ca sa facem scut uman cu ei. Sunt buni pentru ca au ceafa lata.
    (pamflet)

  21. Mai Harald, ce sa iti mai spun? Rusia a invadat Ucraina, asta e cauza conflictului. In anii de care vorbesti, 1800, 1700 nu doar Rusia ocupa teritorii. Ce sa spunem de Franța lui Napoleon, de Anglia si de alte țări carora nu le-au mai ajuns vecinii si au mers prin Africa sau Pacific? Ca daca tot ne întoarcem așa in timp ajungem la Imperiul Roman. Dar aici e vorba de istoria recentă, pe care am trait-o cu toții.
    As vreau eu sa fiu undeva la mijloc cum spui, dar din pacate nu sunt, cel puțin nu în sensul în care te referi. Mai mult nu stiu ce sa iti zic, pare ca le stii deja pe toate si ceva in plus.

    • @Ducu – se poate discuta și despre secolul 20, dacă preferi: între 1944 și 1958, România a fost sub ocupație sovietică. În prezent, încă sunt în viață destui dintre cei care au prins vremurile respective. În 1944-1945, rușii făceau în România exact ce fac în Ucraina acum. Așa că la români n-ai să găsești prea multă simpatie pentru ruși.

      Știi unde te-apropii de realitate? Atunci când te referi la teritoriile ocupate de Franța și Marea Britanie, pe vremea când erau imperii. Vremea imperiilor a apus de mult, Federația Rusă e doar un zombie (pe românește: un strigoi) care încă nu a primit ”tratamentul” potrivit. Dar îl va primi în curând. Foarte curând, încă în timpul vieții noastre.

      • @Harald
        Federația Rusă e doar un zombie (pe românește: un strigoi) care încă nu a primit ”tratamentul” potrivit. Dar îl va primi în curând. Foarte curând, încă în timpul vieții noastre.
        _____
        Astia ca tine merita luati de mana si trimisi in transee (pe linia 1 din front).

        P.S. Desigur, modernizarea si democratizarea Federatiei Rusesti (adoptarea ordinii liberale) este de dorit. Acesta ar fi obiectivul! Cum am mentionat si intr-o intrebare formulata mai sus insa, ma tem ca nu prea avem sanse sa castigam „mintile si inimile” rusilor amenitandu-i cu bata. Caci, spre deosebire de Germania interbelica, Irakul lui Saddam, Siria, etc, cei peste 100 si ceva de milioane de rusi sau cati or fi, sunt dotati cu un arsenal nuke cosinderabil (de asemenea au si transportatoare moderne de ultima generatie). In concluzie, in cazul Federatiei Ruse, obiectivul poate fi atins numai pe cale politica (este virtual imposibil sa-i batem la ei acasa – pe cale militara).

        • @Florix – când o să fii tu ministrul Apărării, așa să faci, să dai arme celor ca mine, să vedem cât timp mai rămâi la putere 😀

          URSS nu a fost dezmembrată ”cu bâta” și nici Federația Rusă nu are de ce să fie dezmembrată ”cu bâta”. Violența e ultimul refugiu al incompetenței, spunea Asimov.

          Imperiile se dezmembrează singure, își abandonează periferia, așa funcționează lucrurile. Dar instrucțiunile de a aminti în comentarii despre capacitățile nucleare ale Rusiei vin tot de la Berlin, rămăsesei ultimul dintre colegii tăi care nu le menționase.

          • „Imperiile se dezmembrează singure, își abandonează periferia, așa funcționează lucrurile.” Pai Rusia nu asta face? Nu isi abandoneaza periferia (Ucraina) ca sa nu aiba soarta celorlalte imperii.
            „Dar instrucțiunile de a aminti în comentarii despre capacitățile nucleare ale Rusiei vin tot de la Berlin, rămăsesei ultimul dintre colegii tăi care nu le menționase.” Mai bine sa nu ni se aminteasca, lasa sa ne trezim direct in conflict cu Rusia si pe urma vedem noi cum/daca o scoatem la capat. Ne-om intelege noi cu ei, nu-i asa? Ca doar noi nu avem nevoie de instructiuni de la Berlin, aia is prosti, politica de pe Dambovita e cea mai tare, pana la prima amenintare mai serioasa din partea rusilor. Pe urma, patim si noi ca Lituania cu Kaliningradul, cand au interzis bunurile spre exclava Kaliningrad si au primit cateva avertisemente mai serioase de la rusi si au dat in mod rusinos inapoi si au permis tranzitul spre Kaliningrad. Tarile baltice ilustreaza cel mai bine ca a fi mai catolic decat papa te poate infunda bine. Si apoi, vai, dar sa ne ajute NATO si UE! Penibil.

            • @Mihaies – o să repet și pentru tine: Rusia nu poate lansa ICBM-uri, la fel cum nu le-a putut lansa nici URSS-ul lui Gorbaciov. Aproximativ 70% dintre ele ar exploda în primii 5 sau 10 kilometri după lansare, cât timp sunt încă lente și se află încă deasupra teritoriului rusesc. Rușii ar fi oricând dispuși să moară eroic, de mâna americanilor, dar nu vor accepta niciodată să moară sinucigaș, de propria mână.

              Rusia într-adevăr asta face, încearcă să-și păstreze ce-a mai rămas din fostul imperiu. Însă ucrainenii nu sunt ruși, la fel cum indienii nu sunt englezi, iar algerienii nu sunt francezi, polonezii nu sunt prusaci ș.a.m.d.

              Crearea și extinderea imperiilor merge când există o diferență tehnologică foarte mare între cuceritori și cuceriți. Ucraina are azi tehnologie occidentală, superioară celei rusești, astfel încât Putin dă cu biciul într-un cal mort.

              Mai mult decât atât, demografia rușilor e catastrofală, comparativ cu demografia musulmanilor din Federația Rusă. Putin face o greșeală colosală folosind musulmani în Ucraina, e doar o chestiune de timp până se vor întoarce împotriva Rusiei și vor dori independența teritoriilor locuite de ei (Caucaz, Bașkortostan, Tatarstan etc.)

              În acel moment, Federația Rusă își va abandona periferia, se va forma o Rusie mai mică, de vreo 80 sau 100 de milioane de locuitori, iar tu ai să vezi asta cu ochii tăi. Have fun! 😀

    • @Ducu, suntem in 2022. Rusia a ramas singurul imperiu, e un stat retrograd si nefunctional bazat pe exploatarea la sange a zeci de milioane de cateva zeci de mii de mafioti care controleaza statul. Odata ce se termina treaba cu petrolul si gazele, problemele uriase din aceasta tara vor iesi la iveala. Caci daca ai studia un pic, Moscova si Skt Petersburg se sustin aproape integral din veniturile din resurse. Tu de ce crezi ca URSS s-a prabusit ? Avea resurse si mai multe si mai mari decat Rusia dar aceeasi problema. Lumea occidentala s-a dezvoltat fara niciun contact serios cu URSS.

      • Mai este china continentala, si acolo s-a facut o translatie si se viseaza alte „reunificari”.
        Ar mai fi Europa noastra, unde se doreste refacerea unui imperiu roman.
        urss nu s-a prabusit. Si-a deschis portile cu marinimie investitiilor occidentale, si a exportat si mai multa plusvaloare de spioni si agitatori. doar si-a schimbat numele, s-a reconstituit. o prabusire a unui ansamblu nu inseamna ca il vezi imediat in aceleasi granite, cu aceleasi structuri de comanda. O prabusire a urss ar fi insemnat sfarsitul serviciilor, cele care domina real, faramitarea definitiva in republici care sa adopte fiecare o limba locala, moneda proprie fiecareia, etc. unde s-au petrecut astea ? ca in „fosta urss” nu vad sa se fi intmplat. Atunci, ce s-a prabusit ? Viziunea conducerii. S-au flexibilizat, s-au adaptat noii lumi. glasnost si pere n-au insemnat nicicand abandonul cenzurii si al conducerii de sorginte nkvd-ista. Nicicand nu s-a vorbit de denuntarea crimelor abominabile, de reparatii. de o modoficare de regim. Nici macar n-au incercat, nu aveau de ce. urss nu s-ar fi putut prabusi decat cu un containment beton, cu o presiune uriasa si hotarata in toate punctele lumii unde erau rusi „consilieri”. toti rusii trebuiau adusi in matca, picior de sovietic sa nu mai fie nicaieri decat in urss. Atunci am fi vazut disparitia urss, aceea reala.
        Iar dezvoltarea occidentului s-a facut in paralel cu infiltrarea tot mai amre a ideologiei de sorginte sovietica, pe care o vedem astazi la lucru: climate fight, gender studies, etc. occidentalii nici nu banuiau, si nici acum nu banuiesc, cat de serios este contactul pentru actualul urss, acelasi de altadat’ doar ca sub alta masca.

  22. Sorinule, mai sunt și alți securiști (în afară de tine) care taie comentarii la articolele tale propagandistice? Ca să știu dacă te înjur doar pe tine, sau să vă pomenesc mamele în grup.

  23. Domnule Ducu, este foarte grav dacă sunt mulți romani ca dumneavoastră,dacă România nu era astăzi in UE am fi mai rău ca rușii. Hoțiile românești se potrivesc numai cu cele rusești. Mulțumim UE ca ai deschis usa și pentru noi!

    • E grav daca avem nevoie de UE ca să nu mai furăm. Dar cum spunea cineva la un moment dat, românul nu stie decât de băț. Lăsat de capul lui nu stie sa se conducă. Eu aș fi vrut o Românie care să nu aibă nevoie de constrângeri exterioare pentru a realiza niste lucruri normale, cum ca nu e bine sa furi. Dar dacă e așa, atunci posibil sa fie mai bine in UE. Vorba dvs, cine stie ce eram acum.

    • Explicația e simplă, neomarxiștii occidentali îl preferă pe Putin, nu pe Zelensky. Țipetele isterice ”Rusia, Rusia!” sunt doar pentru uz intern, folosite împotriva cetățenilor decenți din propriile țări.

      • @Harald
        Fara asistenta financiara si militara (in valoare de zeci de miliarde) acordata din partea asa zisilor „neomarxisti occidentali” sau cum numesti tu lumea libera, Ucraina era de mult guvernata de o marioneta putinista.

        • @Florix – valoarea aceea e doar pe hârtie, domnu’ contabil. Odată ce o rachetă sau un tanc au fost deja fabricate, ”valoarea” lor e doar o cifră oarecare. Neomarxiștii nu muncesc ei înșiși să fabrice acel armament, neormarxiștii doar au uzurpat puterea și au falsificat alegerile în țările lor.

          Sprijinul occidental pentru Ucraina a fost real, dar Scholz ar fi zburat de mult, dacă nu-l acorda. Iar la vârful armatei americane există și oameni sănătoși la cap, care pot face ordine oricând, dacă neomarxiștii sar calul.

          Nu-ți imagina că ai luat în stăpânire nici Germania și nici Statele Unite. Ți-am mai explicat o dată că ai să pleci de la Berlin cu primul avion, când vine vremea 😀

          • Mda, pe de-o parte euroscepticismul cel de toate zilele (la foc auomat;) iar pe cealalta parte rusofobie Caci, trebuie sa fi in linie cu propaganda putinista, nu-i asa?

            In rest, atat Germania cat si SUA sunt democratii moderne liberale. Apropo, idolul tau Donald (un mare admirator a lui Putin) a refuzat sa admita rezultatul alegerilor libere… incercand se preia puterea prin alte mijloace. De fapt, numai un patetic (dotat si cu o doza mare de naivitate) putea crede ca-i va reusi o asemenea pasenta. In fine, lucrurile raman acum asa cum au picat, *You got fired*!

    • „Steve Cortes is a former adviser to President Trump.
      The views expressed in this article are the writer’s own.”

      Si cu asta s-a spus totul.

  24. Unii se cam joaca (cu cuvintele, cu parerile, cu nervii celorlalti). Referitor la sintagma „vizitarea Europei este un privilegiu, nu un drept uman” as spune ca vizitarea oricarui loc de pe planeta este un privilegiu, iar Europa nu este nici mai sus nici mai jos de altele; era un privilegiu pe vremea „lagarului socialist” de trista amintire. Iar sintagma „imigrarea in Europa este un drept uman” este adevarata doar daca este legala, altfel legea spune clar ce trebuie facut. Ca o concluzie as spune „calatoria prin Europa (indiferent de scop si durata) este un drept si nu o obligatie” deci daca vrei te duci, daca nu, nu te duci, dar si daca vrea te primeste, daca nu vrea nu te primeste. E simplu, clar si clasic si s-a aplicat dintotdeauna la toate nivelurile.

  25. Condensat și bine spus:
    “ In definitiv, nu a cerut nimeni un Schengen complet impenetrabil, cum au înţeles istericii neinformaţi, ci doar o reducere masivă, cu un ordin de mărime, a turismului rusesc în Europa, care are loc, supra-realist, în paralel cu un război pe care Kremlinul îl declară zilnic Europei. Dacă se continuă ca acum, paradoxal, nu facem decât să confirmăm cetăţenilor ruşi marele narativ putinist că UE nu-i decât o adunătură de palavragii care dau din gură dar n-au curaj să ia măsuri, ori pot fi cumpăraţi la bucată cu avantaje economice oferite de Rusia”

  26. Nu mi se pare că propunerea de a limita vizele este argumentată.

    Care sunt răspunsurile la întrebările:

    Ce au țările spațiului Schengen de cîștigat prin limitarea acordării vizelor turistice cetățenilor ruși?
    Ce au țările spațiului Schengen de pierdut prin continuarea acordării lor?

    Ca să preemptez un răspuns posibil: nu cred că limitarea acordării vizelor va duce la o opoziție destul de puternică în Rusia încît să forțeze o schimbare a regimului sau a acțiunilor regimului actual.

  27. Să fii susținător al unui regim autocrat e cam totuna cu a respinge libertatea și a spune: Nu, mersi, eu mă simt bine așa, cu mai puține drepturi și fără prea multe libertăți. Această mentalitate obedientă se aseamănă în multe aspecte cu un soi de sclavie autoimpusă. Oamenii s-au născut liberi și au un puternic sentiment înnăscut al libertății și dreptății iar aceste lucruri nu sunt un dat cultural ci fac parte din însăși natura noastră umană, care ne deosebește de alte vietăți. Chiar și în cele mai dure dictaturi, oamenii au simțit că nu sunt liberi deoarece nu trăiau conform naturii lor umane. De aceea, au încercat când s-a putut să schimbe sistemul și să lupte pentru libertate. E suficient să facem o mică comparație între Rusia și SUA (autocrație vs. democrație) pentru a ne da seama ce tip de regim este mai aproape de natura și aspirațiile noastre ca oameni. Democrația nu e perfectă, are lipsurile ei, dar până în prezent este cea mai bună variantă pentru oameni.
    În continuare, voi face o mică comparație.
    1. În privința libertății minorităților religioase. În SUA, oricine este liber să practice ce religie vrea, să facă prozelitism sau să se manifeste. În Rusia, membrii ai unor minorități religioase sunt persecutați, urmăriți penal și trebuie să se ascundă dacă vor să își practice religia.
    2. Libertatea presei. În SUA oricine poate scrie ce dorește despre regim, sunt posturi de televiziune de largă audiență care și-au făcut un job din a critica un anumit președinte. De pildă, FoxNews emite zilnic critici îndreptate împotriva Democraților și a lui Biden iar CNN împotriva lui Trump și a Republicanilor. Cu toate acestea, nu am auzit de jurnaliști bătuți, otrăviți sau urmăriți doar pentru că îl critică pe Biden, chiar și în față. În Rusia, tot ce nu e pe placul clasei conducătoare este condamnat și distrus în cele din urmă.
    3. Dreptul de a protesta. În SUA, protestează cine dorește și câți doresc. La ruși, doar o singură persoană are dreptul de a protesta dar și atunci cu riscul de a înfunda ani grei de pușcărie.
    4. Clasa conducătoare. În SUA, președintele nu umblă la Constituție pentru a obține mai mult de 2 mandate în timp ce în autocrați este o practică frecventă ca conducători precum Putin sau Xi să modifice Constituția doar pentru a rămâne pe viață la putere. Nu degeaba un conducător nu trebuie să stea mai mult de 2 mandate la putere într-o democrație, e pentru a se evita abuzul și alunecarea spre tiranie. Țările democratice au înțeles asta, Rusia nu.
    Mă voi opri aici deoarece cred că-i suficient pentru a vedea care regim este mai compatibil cu drepturile omului și libertatea. Alegerea nu e grea. Cu toate păcatele lui, valorile occidentale rămân cele mai apropiate de natura noastră ca oameni. Pentru că oamenii vor fi liberi, inclusiv în țări ca Rusia sau China, dacă nu sub guvernarea aceasta atunci sub cea care va veni.

  28. N-aș putea decât să aplaud așa o inițiativă și îndemna administrația americană să facă la fel.

    În ultimii 20 de ani de stat în SUA am întâlnit numai o mână de ruși respectabili, și ăia stabiliți de multă vreme în SUA și își vedeau de treaba lor. Însă a trebuit să stau departe de turiștii ruși în SUA, pe care i-am găsit detestabili. Aroganți, închipuindu-se mai buni decât oricare alții, cu lanțuri de aur de prost gust cât degetul la gât și femeile machiate strident, aruncând cu banii pe jos și pretinzând toți să facă sluj în fața lor și tot timpul plângându-se de ceva care nu le place prin hoteluri și restaurante.

    Occidentul nu are nevoie de așa turiști.

      • Turiștii români în prea mică măsură se aseamănă cu cei ruși. E adevărat că avem și noi nesimțiții noștri, însă prea puțini români se văd cu lanțul gros la gât, aroganți, și aruncând cu banii în dreapta și stânga crezând că au toate drepturile. Ai noștri se arată zmei mai prin Balcani. Când se duc în Vest sunt de obicei frugali. Însă se plâng de câte ceva tot la fel ca rușii.

        Însă lumea mai nou nu are ceva specific cu românii, ci cu rușii. Ai noștri nu se deosebesc prea tare de alții de prin estul Europei.

  29. Eu nu reusesc sa inteleg un lucru: daca Rusia e atât de afectată de sancțiuni si sunt atât de săraci, cum de își permit atatia ruși sa faca turism in Europa si shopping pe la Milano sau Paris, încât e nevoie de interzicerea vizei? Sau sunt foarte multi ruși bogați sau tara o duce destul de bine astfel încât oamenii de rand își permit vacanțele acestea? Am fost odată un Moscova in 2017 si mi S-a parut un oraș destul de scump.

    • cu banii furati de la occidentali, via felurite scheme. de pilda, videochatul xxx este o meserie in regula in rassia, fetitele singure si chiar cuplurile de acolo fac bani, nu din altceva. si cine da banul pentru posteriorul lor ? cei din exterior.

  30. De acord… si asta e inca prea puțin!
    Memoriale cu barbariile rusesti ar trebui sa avem peste tot, in gari, aeroporturi, expozitii stradale, targuri auto, de turism, in fata ambasadelor rusciste…peste tot!
    Rusul care chiar apuca sa primeasca o viza ar trebui sa dea cu nasul cand coboara din avion sau tren cu fotografiile oraselor facute zob de ei, cu cimitirele nesfarsite si cu fetele celor care-si plang mortii.
    Orice abatere legala, cat de mica, a unor turisti rusi ar trebui penalizata la sange, expulzarea si trimiterea inapoi in Rusia fascista! Cu interdictia de a mai intra in UE (de ex) pana la sfarsitul razboiului.
    Orice se poate gandi pentru al le taia macaroana rusnacilor care tac si se simt bine cu acest razboi este binevenit. Asta cu vizele e musai, dar nu e suficient!

    • Foarte bune propunerile, caci rusii sunt foarte prost informati. In opina mea, pana in prezent, razboiul informational este dus in mod eronat, respectiv in favoarea dictaturii putiniste. Pe de o parte, Zelensky se lauda saptamanal cati rusi si rusofoni a mai casapit armata ucraineana prin Estul si prin Sudul Ucrainei, marii analisti militari din Vest canta (pe twitter, mass media, etc) prohodul rusofonilor in Ucraina (dar nu numai), liderii membrilor Nato fac concurs la inzestrarea armatei ucrainiene si la sanctiuni respectiv la trimiterea rusilor in izolare si in saracie. samd. Pe cealata parte, masinaria nomenclaturii fascistoide nu trebuie sa faca mai nimic, decat sa il aplaude (24/7) pe Putin – marele aparator, salvator si erou al neamului rusesc. Este de mirare de ce rusii sunt alineati in spatele lui Putin? Pana si cei mai inversunati opozonati ai dictaturii putiniste (Kasparov, etc) au amutit – ceea ce este ingrijorator. Radicalizarea rusilor si impingerea rusilor intr-un „razboi total” (pentru a-i invinge pentru totdeauna) poate fi un joc periculos cu focul. Caci, rusii sunt multi (au destula carne de tun) si spre deosebire de fosta armata hitlerista, mai sunt dotati si cu transportatoare moderne de focoase nuke.

      P.S. in opinea mea, placa razboiului informational trebuie schimbata – de la persecutie,huiduieli si rusofobie trebuie trecut la castigarea „inimilor si mintilor” din partea ordinii liberale si a opozitiei, Dictatura putinista trebuie huiduita, nici in timpul razboiului rece nu au fost huiduiti „rusnacii” in asamblu. Cel putin in occident.

  31. Sunt intru totul de acord cu orice sancțiuni impotriva orcilor (foști ruși). Ba chiar mi se pare că blocarea turiștilor putiniști este o pedeapsă prea blândă. Dar…nu prea pricep, unde și cine decide aceste sancțiuni? Ce este aici, pe contributors, pe pagina asta? Un soi de Comitet al Consilierilor Supremi ai Europei? Stătulețul Major al Rezervelor de geniu? Dacă facem propuneri aici, in 3 zile se supune la vot in Consilul Europei? Comisia Europeană are reprezentant special pe contributors, prezent permanent la dezbateri și audieri? Ei bine, pe asta mă bazez in lansarea de noi sancțiuni care să pună cu botul pe labe definitiv orcile asiatice (toată lumea știe că orcile sunt mai degrabă mongoli decât slavi):
    1) orcile rezidente sau nimerite cumva prin Europa să piardă orice drept pe teritoriul Uniunii, inclusiv și mai ales dreptul de a conduce vehicule sau de a călări animale, iar cetățenii europeni să aibă dreptul corelativ de a vâna orci la orice oră, zi și noapte.
    2) copiii de origine orcă să nu mai aibă dreptul de a merge la școli publice și de a mai socializa cu copii europeni
    3) așa-zisa literatură orcească să fie eliminată din școli, biblioteci, librării și folosită pentru încâzire, la iarnă.
    4) toți artiștii, sportivii, savanții de cetățenie sau origine orcă să primească un ultimatum -renegarea putinismului și a orcismului sau expulzarea in termen de 3 zile.
    5) segregarea totală a orcilor din Europa. Toate mijloacele de transport in comun vor fi dotate cu un separeu, fără scaune, delimitat de un perete cu gratii, de maxim 1mp pentru călătorii de origine orcă. Desigur, asta până la eliminarea definitivă a orcilor amatoare de plimbări cu trenurile luxoase ale europenilor.
    6) toate orcile să fie obligate să poarte măști (nu avem nevoie de virusuri și bacterii ucigașe din Asia!) cu semne distinctive (de pildă…un imprimeu cu secera și ciocanul). Orcile zgomotoase să fie in plus încălușate, iar cele cu cazier sau istoric de violențe (adică aproape toate orcile) să primească o zgardă cu electroșocuri și brățări digitale pentru urmărire și depistare rapidă.

    • Cred ca ai vrut sa te referi la orci, stii, aia din lord of the rings. Pluralul e orcii, nu orcile. Si orcii cum ar trebui sa procedeze daca prind europeni pe la ei? Tot asa sau mai rau? :))

      • mulțam pentru corectură. nu știu de unde vine termenul de ‘orci’ și nici nu sunt familiarizat cu desenele animate moderne. dar așa am văzut că sunt numiți rușii zilele astea, in lumea mică a internetului. E un nume bun, sună a ocară, deci de ce să nu le spunem așa și oficial? Uniunea Europeană -care, sunt convins, ne ascultă chiar acum- ar putea să-i transforme pe ruși in orci peste noapte, spre obida lui Putin, nu-i așa? Am putea chiar să le dăm o culoare, de pildă roșu: oamenii roși de la Răsărit, iar roșu să fie noul negru. Oamenii de bine, de mult cuget și extra-sentiment, de prin Europa și America au nevoie de rasism ca de apă, iar rasismul anti-roșu pică la fix ca să le potolească setea (că de 7 decenii le este interzisă ura de…). Deci să instigăm, că in sfârșit a vremea dezlănțuirii.. și până una-alta avem doar o ciudă pitică pe ruși (responsabilă cu publicarea unor comentarii opărite intre 2 beri și un platou cu mititei), mai trebe să mâncăm ceva mămăligă până când rumânii se vor ridica din fotolii și se vor înarma pentru a trece iarăși Prutul…

        • @EuNuke
          Se pare că nu sunteti familiarizat/a nici cu marea literatura a secolului trecut. Inutil să vă spun sa cautati informatii despre Lord of the rings. Important e ca ati corectat in alt comentariu.

          • Mă scuzați, pentru mine in grupa mare a literaturii pot numi un Mihail Bulgakov, nu un oarecare autor de basme ușurele ce au inspirat niște producători holiudieni de desene animate.

        • Deci Tolkien a ajuns sa fie „desene animate moderne” ? :)
          Scriitorul s-a inspirat, in legatura cu orcii, din legende si credinte populare. Orcii sunt identificati fie cu ogri (capcauni), fie cu diavoli, in orice caz, niste fiinte hâde, atat ca aspect fizic cât si launtric. Niste fiinte distorsionate, o parodie a vietii. Mutilate („sufletul rus” este mutilat pâna la paroxism, cine a auzit gogomaniile lor stie ca nici un azil nu-i poate primi) si inraite, convinse ca pot face ceea ce vor si fara a da socoteala decat marelui lor stapan (dupa Sauron, nu prea mai au stapan, deci responsabilitatea care era deja minima, ajunge si mai aproape de zero), dau navala oricând pot, jefuiesc, ucid, rapesc, pervertesc, distrug, parodiaza. Aluia care a ucis un batran pa bicicleta, ca asa i-a spus sefu’, i-a fost pusa intrebarea: de ce, ma ? Nu stiu, asa mi s-a parut, ca era dusman. Si ce cautai acolo in tara dusmanulkui ? Nu stiu. Cine ti-a zis sa mergi ? Sefu’.
          Astia „ne elibereaza de occident” ? Asta este „fratele meu crestin” ?

            • Este literatura, nu desene animate. Iar raul este cat se poate de real. Te uiti pe strada la un batranel si habar n-ai ca sub bocancii lui s-au facut terci multe creiere. Vezi poza unui cuplu fericit si nici nu te gandesti ca si-au infulecat copiii sau parintii sau prietenii. La alte popoare, raul inseamna forte omniprezente, palpabile, care pun stapanire pe oameni sau tari intregi. Mai credeau si romanashii in d-astea, de babe, insa de cand s-au trezit hiperoccidentalizati, cu ultimul model de smart sau duster, insa cu frigiderul si creierul gol, astea sunt baliverne, timpul util se petrece la facut bani prin orice mijloace si la scuipat seminte oriunde oricand. Mai multa deschidere gasesti la un ateu, uneori, decat la un habotnic asa-zis dreptcredincios.
              Acum, nu stiu ce vin sa caute in occidentul putred rusii dreptcredinciosi, occident pe care l-ar dori anihilat, ca ei oricum sunt o alta lume si pot trai si fara. Vin poate sa marcheze diverse tinte ?

    • Imi pare rău că am ajuns să-mi explic comentariile sarcastice. E mai grav decât credeam. Prea mulți oameni s-au lăsat deja prinși de flamă și nu mai pot citi cu atenție și…râde, eventual. Domnilor, înșiruirea de pedepse caraghioase era o reducere la absurd complexă, prin care mi-aș fi dorit să sugerez cât de aberantă e panta pe care autorul, alături de o liotă de warmongeri, vă împinge cu nonșalanță. In loc de asta, am văzut forumiști impacienți de ridiculizarea (in joacă, in glumă, credeam că e clar!) exagerată a lui Tolkien. Culmea e că Tolkien scrie și el (foarte elocvent) despre pericolul fanatizării, iar fanii săi se fanatizează fără se sesizeze vreo clipă paradoxul.

      Pare că nu mai e atât de evident că ura și ațâțarea ei continuă pot duce la crime oribile, că istoria ne-ar fi lăsat destule pilde scrise in acest sens, și că rasismul, apartheidul, expansionismul și dorința colectivă de răzbunare pasămite nobilă („români, treceți Prutul!”) vin odată cu abandonarea rațiunii și a discernământului politic in favoarea unui fior războinic și tribalist ce cutremură deja populațiunea de prin estul Europei. Nu se întreabă prea multă lume unde duc aceste sancțiuni luate/solicitate NU de instanțe, ci de politruci demagogi, de aceiași politruci ce au contribuit la rahatul amestecat globalist in care ne-am trezit cufundați.

      Și ca să fie clar, nu mi-e deloc nici jenă, nici teamă să-mi declar admirația față de cultura rusă in orice moment. Literatura, muzica, pictura, arhitectura rusești ilustrează o mare civilizație, dincolo și in pofida unor tirani ce au terorizat-o. Nu mi-e deloc teamă să declar că sancționarea oamenilor de cultură/artiștilor/sportivilor ruși este o enormitate, o tâmpenie cum rar mi-a fost dat să văd in Occident. Este exact acea pantă aiuritoare de care pomeneam, pantă ce ne-aruncă direct in spirala (auto)distructivă a agresiunii colectiviste, lipsite de creier, barbară.

  32. @Harald
    Nu as crede că Democrații americani il preferă pe Putin lui Zelensky. Nici din măsurile pe care le ia SUA in acest moment împotriva Rusiei si nici din acuzațiile lansate de democrați ca Trump ar fi câștigat alegerile cu ajutorul Rusiei. Nu as zice ca sunt folosite pentru uz intern. In plus, neomarxismul e ideologia oficiala în Occident, nu în Rusia, unde predomină un naționalism ortodoxist. Poate va referiți la URSS, dar nu la Federația Rusă de astăzi. In acest caz da, neomarxistii din Occident, în special din Franța, ca Sartre sau Althusser vedeau în fosta URSS tărâmul făgăduinței in timp ce in Europa vedeau opresiune pana si in aerul pe care-l respirau.

    • @Bozzo – faptele ”vorbește”: democrații americani (Obama și Biden) au desființat Flota a 2-a a Atlanticului de Nord în 2011 și au retras toate tancurile americane din Germania. Ocazie cu care Rusia s-a implicat masiv în Siria, după care a anexat și Crimeea.

      În 2018, Trump a reînființat Flota a 2-a a Atlanticului de Nord și a readus tancurile americane în Germania, alocând fonduri și pentru extinderea și modernizarea bazelor aeriene de la Kogălniceanu și Câmpia Turzii. Asta a fost cumva tot ”în interesul Rusiei”?

      Așa că ”Trump ar fi câștigat alegerile cu ajutorul Rusiei” e o minciună sfruntată, pe care domnia ta o colportează cu mare sârg.

      Democrații americani sunt infiltrați masiv de agenți de influență ai rușilor, părinții lui Obama erau ”cultivați” de ruși încă înainte de a se naște viitorul președinte. Rusia lui Putin e naționalist-ortodoxă fiindcă asta e în interesul Rusiei. Însă neomarxismul american e tot în interesul Rusiei. Rusia chiar are nevoie de neomarxiști la Washigton.

  33. Foarte bine spus: nu este un drept universal. valurile de imigranti „climatici”, „epidemici”, etc trebuie sparte in acelasi mod. Insa doamna se-nsala. Turistii rusi au venit acum cateva decade, si sunt spioni si sabotori foarte eficienti. Asta fara a-i socoti pe autohtonii cumparati si fideli „cauzei”, care fac treaba minarii de dinauntru.

  34. @ Dl.Sorin Ionita: ref. titlul FOARTE BUN !: „Trebuie suspendate vizele Schengen C (turistice) pentru ruşi.”.

    L-as adapta la necesitatile noastre, nu ale UE si cred ca dl Ionita l-ar fi putut extinde, in mod profesional :

    „Trebuie suspendate vizele Schengen C (turistice) pentru oficialii unguri ”
    …ce mi-s oficialii rusi ce mi-s astialalti d’acilea sa ?!…nu trebe’ discriminare !…nu-i asa ?!

    …la cita minte n-am, zic si io’ …

  35. Atat timp cat cetatenii rusi nu simt ca deciziile de politica externa ale tov. putin au vreun efect direct asupra lor, n-au niciun motiv sa nu-l accepte pe marele conducator. E razboi. Cetatenii ucraineni sufera infinit mai mult decat ar suferi cetatenii rusi carora li s-ar interzice accesul in Europa.
    In plus, asa cum scrie si autorul articolului, o parte dintre rusii ce primesc vize de Europa sunt agenti ai serviciilor rusesti de informatii. Inainte de 16 decembrie 1989, a fost un mare aflux de „turisti” rusi si unguri, in Romania. S-or face publice si informatiile-astea, vreodata!…

  36. Bogati rusii astia daca e nevoie de interzicerea vizei pentru turism. Adica nu cred ca e vorba de cateva sute de rusi, ci de mult mai multi. Cati dintre ai nostri isi permit astfel de vacante prin Europa? Sanctiunile i-au rupt atat de tare ca merg in continuare pe Coasta de Azur si isi cumpara haine de la magazinele pariziene.

    • Probabil cu cash, ca teoretic nu ar avea cum plăti cu cardul si nici nu pot scoate cash de la ATM-uri. Tare am dubii ca multe dintre sancțiuni au fost implementate pe bune. Cred că-i la fel ca si cu armele, se anunță nu stiu cate miliarde de dolari ajutor militar si nu stiu cate arme dar în Ucraina au ajuns vreun sfert din acele ajutoare. E mai mult trambitare decât ceva concret. Si sunt multe stiri din astea, de efect, dar care digerate in pic te cam pun pe gânduri. Nu demult am citit o stire, pe g4media parca, ca Letonia a fost tăiată de la gazul rusesc, asta după ce Letonia a afirmat cu vreo luna sau doua înainte ca ei au renunțat la gazul rusesc. Au renunțat doar in presa probabil. In ziua de azi trebuie să fii foarte atent ce citești și mai ales ce ajungi sa crezi, ca unele stiri te prostesc pe față.

  37. Parole, Parole, Parole…… Peste vreun an de zile cand se va incheia armistiutiul care va incheia razboiul pierdut de Ukraina ar fi decent ca toti „razboinicii luminii” de prin Romania sa-si faca o sincera „mea culpa ” si , eventual, sa se retraga o perioada , mai scurta sau mai lunga din spatiul public. Asa ar fi corect. O spun cu un mare regret, pentru ca nu-mi doresc ca dezbaterile publice din Romania sa fie dominate de Cristoiu, Teodosie sau AUR . Pozitiile dumneavoastra pe politica interna le-am urmarit si multe dintre ele le-am considerat corecte, dar avantul asta razboinic irational nu l-am inteles deloc. Cum poate un intelectual de rangul dumneavostra sa creada ca o tara post sovietica cu probleme uriase , Ukraina, ar putea castiga un razboi cu o putere nucleara care are resurse de n ori peste Ukraina. Cum ati putut crede ca Occidentul ar risca un razboi nuclear cu Rusia de dragul unei tari pe care multi americani nici nu o pot localiza pe harta. Sau vorba lui Buffet: It is better to be aproximatelly right than to be precisely wrong.

    • Baba Vanga, mai arunca o data bobii, ca ti-au cazut toti pe cant! :)
      Nuclear?! Pe ce lume traiesti, nu e vorba de razboi nuclear. E vorba de razboi hibrid, intre Rusia si Occident. Ucraina e doar varful de lance al confruntarii armate.
      Mai vorbim, nu peste un an, ci prin martie-aprilie, anul viitor. :)

    • @ Baba Vanga: ok, the rest of us is „precisely wrong”….BUT
      „you certainly missed the courses of logic” :

      – deci alternativa aproximativa este sa lasam balta ukraina, „s-o ia rusii”, ca tot sunt mare putere nucleara si apoi vom mai vedea…stii matale cam ce vom mai vedea ?…tot asa, vor continua a fi „mare putere nucleara” si, vor vrea restabilieea „granitelor NATO la 1997″de ex., te vor forta si pe matale sa vorbesti ruseste (daca nu stii deja)”, dac nu cumva i-o forta si pe nemti sau polonezi (din nou);
      – lipsa de logica se vede si din expresia, dupa mine, foarte parsiva si insidioasa: „Cum ati putut crede ca Occidentul ar risca un razboi nuclear cu Rusia de dragul unei tari …” oare reversul nu e valabil ?….”cum ar risca Rusia un razboi nuclear cu Occidentul ?…”…ideea este nu ca Rusia sa fie neaparat infrinta, nici n-am avea ce face cu ea…ci, minimal sa „nu cucereasca Ukraina”…nu ca Ukraina ar fi culmea democratiei, ci, e vorba doar de niste principii doar (de care matale pari a fi strain…adica, daca ai o „bita nucleara” poti face orice, nu-i asa ?!)
      – Baba Vanga, explicabil, din cauza batrinetii, nu vede lucrurile „mai adinci”: Occidentul nu-si prea poate permite „sa piarda razboiul”…nu Ukraina !!!
      – in plus, in capu’ matale e varza mare: armistitiul de care pomenisi (imediat dupa parole, parole) e una, capitularea (la care cred ca te-ai gindit) e altceva…gindeste putin la ce zisesi, consecinte, consulta dictionare, vezi ce si cum, si, nu mai zapaci lumea cu prostii
      cred ca mataluta n-ai inteles pe deplin „the on-going show”
      OK, daca vom fi „precisely wrong” voi/vom suporta consecintele, BUT, IF THE THINGS WOULD BE THE OTHER WAY AROUND, WHAT ABOUT YOU ???

    • Stați să vedeți cum din spuma acestor dezbateri se va ivi un nou mareșal iscusit și curajos care să ne conducă peste Prut! Poate chiar mareșalul Ioniță, că tare meșter mai e la …montat populațiunea. Dar probabil nu are destule grade (asta dacă a făcut armata). Patrioții adevărați știu că nu avem nevoie de Occident (al cărui scut suntem dintotdeauna) ca să pornim la răzbel și să pedepsim orcii cum se cuvine, după datina strămoșească, adică cu bâta peste ochi. Și să nu aud defetisme de genul ‘nu suntem capabili să-i batem pe orci’, s-a dus vremea glumelor și a gâlcevei interne! de-acum suntem toți trup și suflet cauzei, toți războinici ai luminii! Ne mai trebuie doar săbiile cu laser (dar nu-i bai, ni le aduce doamna Ursula -sărut mâinile, doamnă! …din America, unde are prieteni buni).

      • Nene, am fost peste Prut. Acolo se prefera civilizatia muscaleasca. Cine vrea sa vina in Romania, ar trebui cazat cu de toate, nu tara este cea care trebuie luata inapoi, ci doar oamenii. Pe urma, nerecunoasterea Moldovei ca stat, si tot asa. E o parodie, si ataa vreme cat aceasta parodie va functiona, muscalii vor avea o unealta de santaj. Romania trebuie sa se opuna destramand perdeaua de minciuni. Nu exista o Moldova suverana si independenta (fata de Romania, caci rusii o cuceresc cum vor ei daca se afirma astfel fata de ei, integrand anumite structuri – au acolo oameni destui, nu mai zic de sustinere morala forte), Romania a fost ciuntita de colosul canibal din est, si nu va recunoaste niciodata vreo Moldova decat ca provincie a sa istorica, intregita. Cam atat si nimic mai mult. Actionand altfel decat asa, se continua jocul pervers instituit de muscali, joc la care vom pierde dintotdeauna. Asiatului trebuie aratat pumnul, nu legea, care nu-l intereseaza. Mongolii nu au fost infranti cu legea, ci cu iataganul.

    • Am un singur raspuns la comentariul respectiv: Afganistan 1986, si Irak / Afganistan 2021. URSS a luat-o in barba de la talibani in anii 80 si s-au retras in rusine, iar americanii au luat-o in barba in Vietnam, Irak si Afganistan.

      Nu conteaza ca au fost sau nu puteri nucleare. A contat ca nu si-au putut permite pana la urma costul razboiului. Cand bagi bani intr-o fantana fara fund, nici nu mai conteaza cat de tare esti.

      • In Vietnam au luat la barba rusii, cei care furnizasera mult armament eliberator, caci chinezii comunisti si-au asigurat monopolul credintei comuniste in noua tara „eliberata”.
        In Irak – mai vezi vreun Saddam ? Doar nu crezi ca urma sa dea pamant veteranilor americani, nu ?
        Afganistan: cine a spus ca USA nu urmarea de fapt venirea regimului taliban la carma, cand a vazut ca „democratia” era inclinata spre muscali ?
        Comunismul/rusismul sunt fantani fara fund, cat mai rezista marele frate de la rasarit, sursa atator rele pe Pamant ?

        • Vietnam-ul comunist a rămas pro-sovietic, nu pro-chinez. De altfel, trupele vietnameze au fost cele care au invadat Cambodgia, atunci când regimul pro-chinez al lui Pol Pot depășise orice limite.

          • In ultima vreme guvernul vietnamez face „presiuni” pentru ca USA sa-si sa deschida la ei macar o baza militara. N-ar fi prima data cand USA ar acorda ajutorul comunistilor vietnamezi. Probleme istorice cu China continentala, fie antica sau comunista, raman foarte valabile. In special tineretul vietnamez este deosebit de afectat de asaltul drogurilor de sinteza provenite din manufacturile partidului, nu departe de granita, am vazut intr-un documentar. Pur si simplu chinezii, al caror partid „nu stie”, si „totusi lupta impotriva acestui flagel”, inunda Vietnamul cu cele mai mortale cocktailuri, pastile sau injectabile.
            Nu stiu cat de pro chinez a fost pol pot, ca si gasca lui, insa cu siguranta – ca si in cazul chinezilor – a fost vorba doar despre probleme la mansarda. S-ar putea spune ca al lor caracter „pro” chinez sau sovietic depindea mai mult de cine le dadea arme cu munitia aferenta decat de juramantul solemn ca apartin de cutare sau cutare interpretare a doctrinei comuniste. E drept, Ho studiase la matca, si nu era considerat un oarecare gagautza. Eforturile sale de a sfarsi dominatia coloniala franceza in Indochina erau vizibile, se putea pune temei pe el. Nu cred ca pus vreodata temei pe vreun ajutor direct sovietic, dupa cum se ferea pe buna dreptate si de chinezi. Din serialul bunastarilor aduse de marxism-leninism.

  38. Acum se vorbește de suspendarea vizelor, apoi se pun de acord (țări ca Germania nici nu sunt de acord), peste vreo luna se vor decide si prin noiembrie, (la sfârșitul sezonului turistic) se vor implementa măsurile. No comment.

  39. Dle. Ioniță, cu stima, dar nu știu să fi văzut pe Contributors un articol bine documentat in care propaganda rusă sa fie desființată in punctele ei centrale. Nu cred ca solutia de a combate propaganda rusă este cenzurarea ei; in felul acesta oamenii vor crede că este ceva de ascuns si se vor expune si mai mult la propaganda. Solutia, demnă de o țară cu valori democratice, este aceea ca temele centrale ale propagandei ruse sa fie luate pe rând si contracarate pentru ca lumea sa vada ca nu-i ceea ce se pretinde a fi. Altfel, nu rezolvăm nimic. Cenzura nu aduce nimic bun iar oamenii, mai devreme sau mai tarziu, vor vedea ambele fețe ale monedei. De aceea, va propun sa scrieti un astfel de articol. Pe langa ce faptul că va fi unul dintre cele mai citite de pe platforma (si difuzate), puteti contribui din plin la combaterea dezinformării. Cu argumente solide, nu pareri si citate din presa. Ce spuneti?

  40. Turiștii ruși cheltuie cel mai mult pe vacanțe si sunt cunoscuți ca arunca peste tot cu banii. De asta, tarile in care merg cei mai mulți turiști ruși (Italia, Spania, Franța și Germania) nu sunt interesate de interzicerea vizelor turistice deoarece câștigă bine de pe urma rușilor. Poate vor fi interesate peste câteva luni, cand sezonul turistic se va încheia dar atunci oricum nu va avea nicio relevanță. Văd că singurele țări care se agita cu astfel de sancțiuni sunt cele baltice, care figurează pe la coada clasamentului țărilor europene vizitate de turiștii ruși. Nu cred ca tare multi se înghesuie să vadă Riga sau Vilnius cand pot merge pe plajele din Italia sau Franta. Dar sa nu uitam ca ăștia sunt doar o mică parte din turiștii ruși. Turcia e plină de ei, e principala lor destinație si e si mai aproape. De asemenea, Thailanda este o destinație preferata de foarte multi ruși. La fel Dubai, Maldive si Zanzibar. La care se adaugă numeroase plaje din America latina și din Asia sau Africa. Chiar si sa fie interzise vizele turistice, daca rusii au bani de Coasta de Azur sau de Europa in general, au si de Cancun sau Republica Dominicana. Si no offense, dar oricât de faine ar părea plajele sau destinațiile europene nu sunt nici pe departe la fel de exotice si de frumoase ca cele din țările prietenoase cu rusii. Dacă UE adoptă acest plan nu fac altceva decât să piardă niste bani buni pe care i-ar putea face din turism. Rusii nu vor fi tare afectați, lumea e mult mai mare si interesantă decât Europa.

  41. @Harald
    In cazul ăsta inseamna ca toată susținerea Americii conduse de democrați față de Ucraina ar fi doar asa, de suprafață? Ce credeti? La ce sa ne asteptam in viitor? Ca neomarxistii de la Washington sa-l predea pe Zelensky rușilor ca sa fie judecat pentru crime de razboi, asta după ce vor pretinde că „s-au deșteptat?” Interesant e ca nici presa conservatoare din America nu pretinde că Democrații ar avea legături cu rusii la modul în care susțineti, iar asta ar fi in interesul Republicanilor, căci așa e acolo, fiecare cauta sa acuze pe celălalt de ceva sa castige alegerile. Poate imi arătați dvs niste stiri, as fi curios.
    Nu am susținut că Trump ar fi câștigat cu ajutorul Rusiei, am spus că asta susțineau la acea vreme democrații.
    Iar relațiile bune pe care Trump le avea cu Putin erau de față doar, nu? In realitate se urau de moarte.
    As fi curios sa elaborati putin aceste lucruri. Ca neomarxismul american ajuta lui Putin, cu asta sunt de acord. Si nu numai lui Putin, ci și lui Xi. Dar as aprecia daca ati reveni la celelalte puncte cu niste clarificări. De asemenea, ca vad ca sunteti cam cel mai bine documentat de pe aici (poate cu excepția autorului), as dori sa imi răspundeți si la celalalt comentariu, unde nu am primit încă un raspuns de la nimeni. Cu stima!

    • @Bozzo – Trump e om de afaceri, nu politician. El nu are sentimente. Trump nu iubește și nu urăște pe nimeni, el face afaceri. Se exprimă în termeni bombastici, încearcă să flateze pe toată lumea, în caz că va apărea vreo oportunitate de a câștiga bani pe viitor.

      Neomarxiști există și în Partidul Republican, nu doar printre democrați. Neomarxiștii cred sincer în ideologia lor dementă, ei sunt gata oricând să pornească războaie majore și conflicte locale care nu duc nicăieri. ”Primăvara Arabă” sună cunoscut? Marele pacifist Obama a declanșat-o, n-a dus nicăieri, dar a distrus țările respective și a umplut Europa de imigranți.

      Pentru comparație, Trump n-a invadat niciodată pe nimeni. A întărit capacitățile militare ale Statelor Unite, dar asta tocmai pentru a nu fi nevoie să le folosească efectiv. Cei mai mulți oameni nu înțeleg logica asta, dar cei mai mulți oameni nu sunt șefi de state și nici lideri în afaceri. Putin înțelege logica asta și o preferă, de asta n-a invadat Ucraina în vremea administrației Trump.

      Nici Putin nu urăște de moarte decât pe opozanții din țara lui, n-are de să urască lideri străini. Dimpotrivă, pe Trump probabil că îl respectă, pentru că nu a fost ”cultivat” de ruși, spre deosebire de Obama și Merkel.

      Rușii care mor acum, cu ocazia invadării Ucrainei, vor costa scump Rusia, în anii următori. Putin înțelege asta, chiar dacă n-are cum s-o declare public. Așa că prefera relații bune cu Trump, decât un război cu Ucraina afacerilor lui Hunter Biden.

      Neomarxiștii (republicani și democrați, deopotrivă) nu sunt oameni de afaceri autentici, ei sunt doar profitori pe bani publici. Așa că pentru ei e deja foarte tentant să-i ceară lui Zelensky să renunțe la niște teritorii în schimbul păcii, astfel încât ei să poată trece la reconstrucția Ucrainei. Tot pe bani publici deturnați spre corporații private, că ei așa știu să facă afaceri.

      Totuși, nu cred că neomarxiștii l-ar preda pe Zelensky lui Putin, costul politic ar fi mult prea mare pentru ei. Îl vor presa să cedeze teritorii ca să înceteze războiul, dar continuarea mai depinde și de rezultatele alegerilor americane din toamnă.

  42. @Harald
    Domnul meu, dar de unde aveti Dvs. informații ca 70% din rachetele nucleare nu ar funcționa? Eu sper sa nu fie nevoie sa vedem care funcționează si care nu. Pe vremea URSS, atât în America cat si in URSS erau conducători mai lucizi decât acum, precum Kennedy, cu oarecare viziune politică, asta i-a impiedicat sa le foloseasca.
    Triada nucleară va spune ceva? Nici nu e nevoie ca armele nucleare sa fie lansate de pe teritoriul Rusiei macar, se pot lansa din submarine fără ca măcar acestea sa iasa la suprafata. Doar in Marea Neagra există 8 submarine nucleare rusești, fiecare putând lansa cel puțin 10 focoase care ar atinge Europa in câteva minute. Asta in Marea Neagra doar. In plus, Rusia a modernizat o bună parte din arsenalul nuclear sovietic, de aceea erau la un moment dat acele stiri ca SUA priveste cu îngrijorare la modernizarea armelor nucleare sovietice. Si mai nou China reîncepe un program nuclear de proporții. Fără supărare, dar Dvs aveti probabil o varsta si ati ramas tot la acele povesti spuse de părinți sau bunici cu armele vechi sovietice. După oameni ca matale, soldații ruși lupta in Ucraina călare pe cai probabil.

    • @Mihăieș – sigur că armele nucleare pot fi lansate și de pe submarine, dar sunt la fel de lente în primii 5-10 kilometri de la lansare, chiar dacă nu sunt deasupra teritoriului rusesc. Mai mult decât atât, la prima lansare submarinul își dezvăluie poziția, iar în secunda doi ajunge pe fundul mării. Echipajul nici nu se știe dacă mai apucă să lanseze toate rachetele sau nu.

      Însă trebuie neapărat să-ți spun și un secret de-al psihologilor: când simți nevoia să-ți persiflezi interlocutorul cu povești gen ”soldații ruși luptă în Ucraina călare pe cai”, dezvălui acelui interlocutor cel puțin 3 lucruri:

      1. faptul că postezi în slujba Rusiei. Un om de bună credință încearcă mereu să-și formeze o părere despre ce se întâmplă în realitate, în timp ce un postac în misiune încearcă să impună interlocutorilor o anumită viziune asupra realității. Recitește-ți singur comentariile și vezi la ce concluzie ajungi.

      2. faptul că ”încerci să lansezi în spațiu o căruță”, cum scria Asimov. Dacă instructorul tău te-ar fi pregătit cum trebuie, ai fi știut ce pot face sau ce nu pot face ICBM-urile rusești, pentru a evita să fie distruse pe traiectoria ascendentă. Însă tu habar n-ai de lucruri din astea, iar coordonatorul tău n-are habar nici el, așa ajungi la povești cu ”soldații ruși luptă în Ucraina călare pe cai”. Cam rudimentar bagajul de cunoștințe, cam rudimentar.

      3. China n-are nicio treabă în conflictul actual din Ucraina, în niciun caz n-o să te ajute ea cu lovituri nucleare. Dar faptul că invoci presupuse capabilități ale Chinei demonstrează că în realitate ești conștient de inferioritatea și de inadecvarea armamentului rusesc actual.

      În concluzie, du-te la coordonatorul tău și spune-i că ai nevoie de mai multă instruire. Fiindcă așa a zis @Harald 😀

      • Harald, Turcia si-a echipat armata la standarde NATO cunoscând armament din Rusia ca era mai ieftin si in unele cazuri poate mai calitativ decât echipamentul american. M-am băgat si eu ca am vazut ca discutia era despre arme. Inseamna ca Rusia are arme demne de NATO. Eu ma intreb cum justifică România cheltuielile militare în NATO cand avem doar fiare vechi care se prăbușesc la primul zbor mai serios. Cică trebuie să luăm doar de la americani. Păi uite ca Turcia arată că nu trebuie. Normal ca americanii spun asta, ca doar cum de ar scapa de ruginile alea de acolo? Pana si in Ucraina au trimis armament mult peste ce avem noi ca tara cu drepturi depline în NATO. Pe ce plătim noi anual atatia bani? Ca sa ce? Ca țările care au deja armate ca lumea sa o aiba si mai si iar noi sa asteptam poate isi mai ia Norvegia ceva mișto si ne vinde noua fierul vechi. Da, bun, baze NATO, dar echipament ce?

        • @Gogu – care ”atâția bani”, meștere? Zi o cifră care te nemulțumește! România plătește în special salarii și pensii din cheltuielile alea militare ”în NATO”, iar ”fiarele vechi care se prăbușesc” sunt MiG-urile de fabricație sovietică.

          România nici măcar nu își asigură propria poliție aeriană, avioanele americane și canadiene de la Câmpia Turzii fac asta, împreună cu avioanele americane și britanice de la Kogălniceanu. Banii pentru modernizarea și extinderea bazelor aeriene respective vin tot de la Washington, nu sunt banii României.

          Rusia are arme demne de ea însăși, nu de NATO. Ai văzut cum sar turelele la T-72? Crezi că mai poți identifica membrii echipajului, la un T-72 căruia i-a sărit turela? Ai înțeles de ce sar turelele și că singurul remediu posibil e să nu ai T-72 în dotare?

  43. @Harald
    E minunat cum functioneaza oameni ca tine. Pe lângă faptul că nu vin cu niste surse ceva, au pretenția de a fi crezuți pe cuvânt, ca doar Harald a spus! Păi bine prietene, vino cu niste surse, argumente ceva care sa ne arate ca 70% din arsenalul nuclear rusesc nu functioneste. Cand dai procente nu le dai din cap, ca asa poate spune fiecare ce vrea ca sa dea impresia ca are mai multa autoritate (matematica). Ca de asta is folosite cifrele.
    In primele 5-10 km sunt lente de la lansare. Bun, care-i treaba? Tu cand pornești masina atingi 150 km/h în 3 secunde? Dupa acei 5-10 km prinf viteza foarte mare si in câteva minute ajung la destinație. Ti se pare mult câteva minute? Ce masuri ai lua in timpul asta? Te bagi cu capul in nisip, nu? Si apoi, odată ce își arată poziția sa spunem (deși după lansare își schimbă rapid poziția), spui ca in câteva secunde sunt lovite? Păi bine mai nene, dar celelalte focoase nucleare Nu tot pe aceleași legi fizice se bazează? Sau a americanilor sunt Ferrari iar a rușilor Kamaz si merg mai greu? Iar in câteva minute crede-mă că submarinul ala nu sta acolo si asteapta sa fie lovit. Logica ta ce zice?

    O să trec de partea cu acuzațiile de om al rușilor sau troll, nu are niciun sens să le raspund ca sunt mult prea evidente in absurditatea lor iar despre evidente nu discut ca le poate constata oricine. Mai rau e cand, fiind ocupat ca un erou sa faci bascalie de altii uiti de hoitul din propria ogradă.
    China a fost menționată în contextul modernizării armelor nucleare. China nu se va implica în Ucraina, asta e o altă evidență. La fel ca si provocarea lansată de Pelosi, de a pune gaze pe foc intr-un context geopolitic si asa instabil. Aceeași atitudine aaoganta a Americii care îi costa scump acum pe ucraineni.
    Poveștile cu rusii călare pe cai sunt susținute cu grija de tine, iar acum ti-am oferit inca o ocazie sa le susții si sa le confirmi, daca mai era cazul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Sorin Ionitahttp://www.expertforum.ro
Paleo-liberal (adica din soiul cel vechi) Partener fondator la EFOR (www.expertforum.ro) think tank independent Citeste si preda teorii ale dezvoltarii si sectorului public Consultant pe reforma institutionala si descentralizare in Europa de Est si Balcani

Carti noi

 

A apărut numărul special Engaging God’s Language sau Însușind limbajul lui Dumnezeu al revistei Diakrisis pe anul 2022, al 5-lea volum de la data fondării revistei academice (2022),  publicație care apare fie în format digital fie editat, la editura Eikon, București.  Citeste mai mult

 

Carti noi

La Editura Trei tocmai a ieșit din tipar, special pentru Bookfest, „Istoria Filosofiei” de A.C. Grayling. O lucrare apărută recent, scrisă de unul dintre cei mai buni specialiști în filosofie de azi. Această istorie se remarcă prin tratarea foarte clară a temelor și ideilor. Ediția românească arată foarte elegant, are peste 700 de pagini, și o puteți obține cu reducere la Bookfest.

 

Carte recomandată

 

Excelentă carte de luat în vacanță! Distractivă, delicioasă, brutală.  Tot ce a rămas ascuns, nespus și neexplicat în filmul lui Tarantino: detalii toride, crime nerezolvate, secrete din culisele industriei, anecdote sordide despre staruri care întruchipează pentru fani perfecțiunea sau momente sublime de pe platourile de filmare ale unor filme de mult uitate. Mai bună decat s-ar fi asteptat fanii regizorului sau criticii literari.

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro