Trecerea de la lehamite la frustrare!

M-am săturat. Nu mai vreau. Îmi ajunge. A intrat în viaţa mea cu picioarele şi fără să mă întrebe dacă eu vreau. Nu vreau să facă parte din viaţa mea mai mult decât vreau eu să facă. De ce trebuie să fiu de acord cu ceva care nu-mi place.

Mă refer la politică şi le felul politicienilor de a face politică zilele acestea. Este prea zgomotoasă şi agresivă pentru mine. Mă direcţionează greşit de la activităţile mele zilnice. Nu mai pot să citesc o carte sau să văd un film, fără să nu-mi treacă prin faţa ochilor discursul lui Ponta, Băsescu sau Antonescu. Toţi văd scenarii, nimeni nu mai are încredere în nimeni şi tot aşa. Mă simt agresat la propriu, neavând niciun mijloc pentru a ieşi din această stare căci lucrurile continua şi vor continua.

Agresivitatea şi inoportunarea despre care făceam vorbire mai sus derivă, în principal şi din:

i)                    Lipsa resurselor tehnice şi profesionale, şi într-o parte şi în alta, pentru a discuta la alt nivel şi în alt fel. Politica românească este atehnică, în sensul că dacă la început s-a dezideologizat, şi ca doctrină (vezi confuzia existentă pe scena politică între partide) şi ca asumare a doctrinei (vezi cum îşi schimbă parlamentarii partidele), acum se desubstanţializează în totalitate, este pur dâmboviţeană, fără respect faţă de instituţii sau cetăţeni, nu mai foloseşte argumente şi raţiuni ci manipulări şi forţa brută. Politica nu este despre noi ci pentru ei. A deveni un instrument doar pentru cei aflaţi acolo, în vârful piramidei.

ii)                  Ignorarea memoriei colective, pentru a proceda în alt fel. Domnilor, oricare aţi fi, ţineţi seama că am 34 de ani şi voi fi aici şi peste 20 de ani, ceea ce înseamnă că voi ţine minte atitudinea şi comportamentele de astăzi. Nu mizaţi pe uitare căci nu-i aşa. Frustrarea pe care ne-o pricinuiţi acum este mai greu de uitat decât frustrarea pe care o provocaţi unul altuia, acolo în lumea voastră strâmtă şi mică. Nu poate nimeni uita că lucrurile se întâmplă într-un fel sau altul pentru că aşa vrea o mână de oameni, din orice parte ar fi ei. Nu uităm uşor că argumentele voastre nu sunt de ordin tehnic ci de ordin manipulator. Nu uităm uşor că aţi făcut politica voastră şi nu a noastră.

iii)                Crearea unei realităţi proprii, astfel încât să ignore realitatea noastră. Nu vă imaginaţi domnule Ponta şi domnule Antonescu că dacă îl veţi înjura pe Băsescu la propriu, iar poporul va vota demiterea acestuia, o va face în baza înjurătorilor dumneavoastră. Nu vă imaginaţi domnule Băsescu că spunând doar ceea ce vreţi şi nu ceea ce ar trebui, iar poporul va spune NU la referendum, o va face pentru că l-aţi convins. Logica referendumului este aceea a alegerii limitate şi cenzurate, în sensul că poporul va trebui să aleagă răul cel mai mic, aşa cum îl va percepe el. Referendumul nu oferă o libertate absolută de alegere.

Lipsa de profesionalism în politică determină starea de lehamite. Agresivitatea şi inoportunarea creează starea de frustrare. Cu lehamitea puteam trăi, dar cu frustrarea mai greu întrucât politica mi-a invadat spaţiul intim şi nu-mi mai dă voie să respir. Nu mai avem nici măcar bisericuţele noastre, acestea fiind distruse de agresivitatea politicii. Trecerea de la lehamite la frustrare este prea rapidă şi prea intensă.

Consecinţele acestei stări sunt fundamentale pentru mine, căci:

i.                     Îmi este greu să votez mereu condiţionat, să-l aleg pe Băsescu pentru a fi contrapondere lui Ponta şi Antonescu, să votez PSD-ul pentru a scăpa de PDL. Vreau şi eu un vot liber exprimat pe bază de convingeri şi nu pe bază de interese.

ii.                   Îmi este greu să mă uit cum politica ţine loc de aspecte tehnice, acolo unde acestea din urmă sunt de neînlocuit. Vreau şi eu să văd o instanţă constituţională care nu se derobează de exercitarea atribuţiilor spunând că lucrurile sunt politice şi scapă cenzurii sale. Vreau şi eu să vad creativitatea tehnică a domnului Şova folosită în scopuri instituţionale. Nu realizăm acum cât de mare este pericolul creat de instanţa constituţională atunci când spune că există aspecte politice care nu pot fi cenzurate. Democraţia constituţională înseamnă aspecte tehnice impuse de un organ tehnic cu mijloace tehnice. Nu există într-o societate democratică mecanisme şi argumente care să se impună doar prin intermediul voinţei majorităţii; acestea sunt cenzurate de Constituţie şi tratatele internaţionale care pot fi impuse doar de instanţele judecătoreşti sau constituţionale. Vreau să am o instanţă constituţională prezentă în mod real în viaţa mea şi nu doar prin comunicate de presă sau pe Facebook.

iii.                 Îmi este greu să văd câtă ură a stârnit această dispută politică. Cum poate Primul-Ministru şi Preşedintele ţării să se înjure reciproc într-un mod în care nici cârciuma nu suportă? Cum vor putea aceşti oameni să-şi dea mâna peste timp?

Vreau şi eu garanţii pentru votul pe care vi-l dau. Puteţi?