luni, iulie 22, 2024

Trei decenii de protecție legală a consumatorilor în România (II)

În prima parte a acestei contribuții am prezentat contextul istoric, motivațiile, obstacolele, geneza, rolul și importanța primei reglementări din România privind drepturile și protecția consumatorilor  Ordonanța Guvernului nr.21/1992.

Fiind publicată în Monitorul oficial la 21 august 1992, se poate considera că acest document, acest eveniment și această dată au marcat un moment istoric deosebit de important pentru cei cca 23 milioane de consumatori din România existenți în anul 1992(acum, în 2022, conform ultimului recensământ, mai suntem doar cca 19 milioane consumatori în România!!), întrucât interesele economice și drepturile acestora au fost astfel, în fine, afirmate, cunoscute și recunoscute – pe plan legislativ, instituțional și practic – și la noi, promovarea și apărarea acestora fiind ulterior extinse, prin noi reglementări și noi organizații, în cele trei decenii care au trecut de atunci. 

1.”SOCIETATEA DE CONSUM” ȘI „CONSUMERISMUL”

1.1.Aceste concepte – incompatibile pe plan ideologic cu conceptele oficiale „economia planificată centralizat” și „construirea socialismului (multilateral dezvoltat)” – au fost, timp de peste cinci decenii, complet ignorate de consumatorii români și chiar combătute oficial de propaganda regimului (fără să fie interzise la utilizare, cum au fost prin anii 60-70 conceptele „management”, „marketing”, „cibernetică” și altele). Chiar și după peste 30 de ani de la adoptarea obiectivelor de interes național „stat de drept” și „economie de piață” în politicile macroeconomice ale României, putem constata că în mass-media și social media noastră lipsesc cu desăvârșire atât datele statistice și informațiile aferente evoluțiilor realităților aferente celor două concepte (pe plan românesc/ european/ mondial) cât și conferințele și dezbaterile necesare privind aspectele pozitive și negative implicate, situațiile și fenomenele cu care ne confruntăm și în România, provocările existente și soluțiile posibile, etc. Doar câțiva cercetători din învățământul superior social-economic s-au orientat spre studierea comportamentelor consumatorilor în România și alte state, dar fără ca rezultatele lor să ajungă de regulă la cei cca 19 milioane de consumatori din România…

1.2.Pe plan mondial, „societatea de consum” a apărut în unele state industriale avansate, pe la sfârșitul secolului al XVII-lea și s-a extins și dezvoltat în cursul secolelorurmătoare. Opiniile cercetătorilor dedicați domeniului cu privire la geneza și istoria societății de consum și/ sau la factorii ei determinanți au fost și au rămas divergente. Unii susțin că apariția acesteia ar fi fost determinată de ascensiunea claselor mijlocii în unele societăți industriale avansate (mai ales coloniale) ale secolului al XVII-lea. Clasele mijlocii erau o categorie socială care considera că tot mai multe produse oferite pe piețe – de exemplu cele impuse de modă sau produsele de lux – pot și trebuie să fie achiziționate pentru alte rațiuni decât necesitatea/ utilitatea lor imediată la cumpărători. Un cercetător occidental considera critic pe la sfârșitul secolului al XIX-lea că „activitățile și obiceiurile de consum ale membrilor acestei noi clase sociale a oamenilor care dispun de foarte mult timp liber sunt ostentative, discreționare și risipitoare. Acestea sunt motivate în principal de nevoia de a afișa un anumit statut social, nu de funcționalitatea sau utilitatea achizițiilor”. Alți critici susțin că societatea de consum – incitând continuu consumatorii să achiționeze noi și noi produse, în cantități tot mai mari, indiferent de necesitatea/ utilitatea și chiar calitatea acestora – a fost și a rămas o necesitate politico-economică în scopul apariției și/ sau al menținerii/ dezvoltării competiției tipic capitaliste pentru noi piețe, noi consumatori, segmente de piață cât mai importante, mai ales – noi și cât mai mari câștiguri/ profituri, etc.

1.3. Un factor determinant esențial al dezvoltării societății de consum a fost, pe parcursul secolelor al XIX-lea – al XX-lea, revoluția industrială implicând apariția și dezvoltarea tehnologiilor și infrastructurilor industriale specifice producției de masă (în serii mari de fabricație) a unor bunuri/ produse care devin, astfel, “bunuri de larg consum” (BLC).În plus, apariția și rapida răspândire a „magazinului universal” a reprezentat o inovație foarte eficientă pentru proprietari/ investitori, acesta fiind tot mai apreciat de cumpărători întrucât în asemenea magazine ei puteau avea acces rapid, tot mai comod și mai agreabil, la o gamă de produse tot mai diversă (sortimental, calitativ, de prețuri, etc.). Cu timpul, prin includerea în vecinătatea acestor „magazine universale” a altor magazine (specializate), a unor restaurante, baruri, cinematografe, piscine, etc., au apărut „centrele comerciale” („mall”-urile) și mai apreciate întrucât vizitarea acestora – cu sau chiar fără achiziționarea unor produse și servicii – a devenit cu timpul o activitate tot mai apreciată și frecventă de …petrecere a timpului liber!! Astfel, datorită răspândirii producției de serie mare, pentru prima dată în istorie, produsele de larg consum necesare populației (mai ales cele alimentare) se ofereau în cantități tot mai mari, la calitate adecvată cerințelor cumpărătorilor/ consumatorilor și la prețuri tot mai reduse, fiind astfel disponibile și accesibile tuturor locuitorilor statelor industriale avansate. Așa a apărut și s-a dezvoltat în timp actualul comportament standard al consumatorului proactiv, suficient de bine informat și educat în prealabil, care decide să achiziționeze – având ce și de unde alege ! – doar produsele având simultan calitate maximă și preț minim.

1.4. Pe plan mondial, „consumerismul” – apărut în paralel cu „societatea de consum” – a fost considerat inițial a fi o ordine social-economică ce promovează și încurajează achiziționarea de bunuri și servicii în cantități din ce în ce mai mari, indiferent de necesitatea / utilitatea sau chiar calitatea acestora. Datorită revoluției industriale – caracterizată prin standardizarea proceselor/ produselor și prin producția de masă (în serie mare sau foarte mare) a unor produse identice, de calitate adecvată și al căror preț unitar scădea astfel substanțial (datorită „efectului de scară”) – au apărut crize economice  însoțite de șomaj și supraproducție, fenomene social-economice nedorite, incluse în cicluri vicioase determinate de faptul că oferta de bunuri pe piețe depășise cererea (devenită tot mai redusă datorită șomajului)…

Printre soluțiile concepute și aplicate pe scară largă de producători / distribuitori – pentru a face față acestor crize – se aflau: „uzura planificată” (implicând reducerea deliberată a duratelor maxime de exploatare și utilizare fără defecțiuni a unui produs de larg consum, deci marginalizarea eventualelor preocupări ale proiectanților/ fabricanților pentru fiabilitatea/ mentenabilitatea/ disponibilitatea produselor de larg consum, astfel încât acestea să se defecteze mai repede, iar repararea lor să fie nerentabilă sau chiar imposibilă (singura soluție fiind achiziționarea unui nou produs) și „campaniile publicitare” manipulatoare (uneori chiar înșelătoare) incitând consumatorii să cumpere noi produse, unele chiar insuficient proiectate sau tesate, inutile, nefuncționale sau ineficace/ ineficiente, mizând pe lipsa de informație/ educație/ discernământ și pe credulitatea și/ sau suficiența unor consumatori, etc.

Alte semnificații ale conceptului „consumerism” (dezvoltate în ultimii 50 de ani) sunt:

–    acumulare egoistă, fără rost și uneori nocivă de produse inutile/ nenecesare (în opoziție cu stilul de viață sănătos și traiul simplu promovate de “anti-consumerism”)

–    forță acționând pe piețele libere care distruge individualitatea și afectează societatea,corelându-se cu globalizarea și fiind contestată tot mai insistent de mișcarea mondială anti-globalizare.

–   ideologie conform căreia consumatorii trebuie să fie/ devină decidenți bine informați și educați (în prealabil), în cadrul pieței.

–  ansamblul studiilor și practicilor având ca scop generarea încrederii consumatorilor în produsele oferite spre achiziționare, prin oferirea de date și informații relevante, fiabile și suficiente (de ex. buletinele/ rapoartele de testare / inspectare/ certificare a produselor oferite pe piețe) – deci prin publicitate de terță parte (și nu exclusiv prin publicitate de primă parte așa cum se practică în România!)

–  ideologie conform căreia piața însăși este cea care asigură justiția socială prin practici economice echitabile, inclusiv faptul că producătorii sunt obligați să fabrice produse de calitate, prin legislația, politicile și strategiile din domeniul protecției consumatorului

–   domeniu de reflexie, decizie și acțiune privind studierea, reglementarea și/ sau interacțiunea consumatorilor cu piețele.

2.EXTRASE DIN ARTICOLUL „CONSUMERISM-UL ŞI CALITATEA PRODUSULUI

(publicat in revista“Quality Progress”, SUA, in 1970, de Joseph Moses Juran – calitolog american de origine română, născut în 1904, în Brăila, România – decedat în 2008, în Rye/ SUA)

“De câteva decenii, nemulţumirile formulate în timp de consumatori (adică de “micii” utilizatori de bunuri şi servicii) se tot acumulează transformându-i pe aceştia într-o forţă de atac impresionantă – mişcarea pentru care a fost inventat termenul “consumerism”. Actualmente această mişcare a devenit suficient de puternică pentru a atrage o mare diversitate de noi şi îndrăzneţi susţinători ai consumatorului care au devenit lideri ai mişcării “consumeriste”.

Îngăduiţi-mi acum să inventez şi eu un nou termen, “consumerist”, pentru a denumi această nouă specie de susţinători ai consumatorului. Aceşti „consumerişti” au acaparat cu succes iniţiativa şi au pornit atacul lor asupra instituţiilor consacrate ce furnizează bunuri şi servicii, astfel încât noi ne aflăm acum în faza iniţială a ceea ce se arată a fi o uriaşă revoluţie în practicile comerciale şi industriale.

În activitatea mea de aproape o jumătate de secol consacrată problemelor calităţii produsului nu am văzut ceva care să întreacă în dimensiuni această mişcare a „consumerism”-ului. Cea mai apropiată analogie posibilă se referă la valul de negociere colectivă care, pe la mijlocul anilor 1930, a lovit companiile industriale. Înainte de anii `30, nemulţumirile acumulate de angajaţii industriali crescuseră substanţial generând presiuni tot mai mari în cadrul companiilor industriale. Şocul Marii Depresiuni (1929-1939) a provocat explozia. Dar, înainte chiar ca ea să înceapă să se atenueze, companiile industriale au descoperit că, de acum înainte, între ele şi angajaţii lor se află un agent de negociere .

Astfel, cea mai importantă consecinţă a mişcării „consumeriste”, înainte ca situaţia să se normalizeze, a constat în conştientizarea de către companiile industriale a existenţei unui agent negociator între ele şi clienţii lor.”

„Acuzațiile

Consumatorul de azi are o bogată listă de nemulţumiri. Cele referitoare la calitate pot fi grupate după cum urmează:

    – Denaturarea calităţii : Publicitatea, ambalajul, locul de vânzare şi modul de promovare ale unui produs au în realitate menirea să creeze confuzii şi să inducă în eroare consumatorul pentru ca acesta să decidă cumpărarea a ceva ce, de fapt, nu se ridică la înălţimea prezentării realizate şi comunicate.

    – Defectările produsului : Numeroase produse sunt fie găsite defecte la recepţionarea lor în magazine fie se defectează la cumpărător după doar câteva utilizări.

   – Insatisfacţia generată de absenţa despăgubirii : Atunci când un produs se defectează la consumator, acesta – deşi păgubit – nu poate obţine o despăgubire /reparaţie adecvată, din diferite cauze: responsabilităţi confuze, incompetenţă, întârziere şi/ sau chiar lipsă de onestitate.

Există şi alte nemulţumiri ale consumatorilor ca, de exemplu, cele determinate de anumite preţuri, de facilităţile financiare şi/ sau de cantităţile înşelătoare precum şi de unele probleme asociate acestora ca, de exemplu, poluarea mediului înconjurător. Toate aceste aspecte nu vor fi avute în vedere în cadrul acestui articol care se limitează la calitatea produsului. Termenul “produs” este utilizat în acest context simultan în sens de „produs” şi „serviciu”.

Dovezile pentru susţinerea acestor acuzaţii constă în numeroasele nemulţumiri individuale existente dar fără a dispune şi de date statistice, sintetice, cu privire la acestea. Reacţiile emotive şi subiectivismul pot creşte în asemenea circumstanţe, în detrimentul raţionamentelor obiective şi al discernământului celor implicaţi. Această situaţie a generat – de altfel în mod previzibil – anumite consecinţe grave:

  1. “Consumeriştii” au adoptat strategia absolutizării, generalizând nemulţumirile selecţionate de ei şi publicând concluzii plauzibile, dar părtinitoare – reuşind însă să preia astfel iniţiativa.
  2. Managerii industriali – ce se complăceau să trăiască până nu demult cu un fals sentiment de securitate (datorită absenţei datelor statistice) – nu au avut capacitatea de a respinge aceste acuzaţii, tot datorită aceleiaşi lipse a datelor statistice.
  3. Ca urmare, deşi există anumite probleme reale ale calităţii unor produse furnizate consumatorilor – probleme care, evident, necesită soluţionări adecvate – ne aflăm în  pericolul de-a orienta eforturile spre anumite căi ce doar vor consolida autoritatea „consumeriştilor”, fără să ajute realmente pe consumatori.”

„Denaturarea calităţii

Să începem cu aserţiunea că publicitatea şi promovarea produsului conţin de fapt o mare cantitate de exagerări şi confuzii alături de o anumită doză de înşelătorie. De ce tolerăm noi oare această situaţie? De ce companiile nu spun adevărul despre produsele lor?

Motivul principal al acestei situaţii constă în faptul că mai toate companiile perpetuează o practică care, deşi cândva era tolerabilă, astăzi ea este în mare parte perimată. Timp de secole, vânzătorii au exagerat „umflând” meritele produselor lor, iar justiţia a făcut prea puţin pentru a-i opri. Motivul a fost acela că un utilizator obişnuit nu putea face mare lucru pentru a se apăra împotriva unei înşelătorii. In acele vremuri se comercializau mai ales materiale şi mărfuri de uz curent ca, de exemplu, alimente naturale, produse textile si alte asemenea. Consumatorii lor aveau de-a face cu asemenea produse încă din copilărie, putându-le mereu vedea, mirosi şi gusta pe piaţa locală.

Regula <caveat emptor> (<cumpărătorul să fie vigilent, să se păzească singur>,în limba latină) era o regulă raţională şi practică, utilă şi aplicabilă în cazul unor asemenea produse. Această regulă a forţat consumatorul să se maturizeze ţinând astfel la distanţă tribunalele de numeroasele şi micile probleme ale tranzacţiilor zilnice. (Regula este aplicabilă şi în prezent acolo unde şi atunci când vânzătorul se întâlneşte direct cu cumpărătorul pe piaţă – de exemplu pentru a se târgui cu privire la fasole, peşte sau catâri, precum în satele din India, Grecia şi Spania). Nu numai că vânzătorul şi cumpărătorul aveau cunoştinţe apropiate despre produsele de pe piaţă dar ei mai şi locuiau în aceeaşi localitate. Era astfel posibilă comunicarea clară a identităţii părţilor implicate în tranzacţie, într-un anumit context de disciplină locală, ceea ce a contribuit substanţial la menţinerea onestităţii ambelor părţi.

Dar civilizaţia noastră industrială a distrus între timp premisele care justificau regula <caveat emptor>, implicând un nivel de cunoaştere aproape egală a produsului, clara responsabilitate personală şi presiunea disciplinei locale. Micul consumator de azi ignoră aproape totul cu privire la ceea ce a făcut fabricantul când a produs televizorul, anvelopa, automobilul. In plus, micul consumator ignoră relaţiile, de regulă neclare, existente între fabricant, comerciant şi atelierele de service, fără să beneficieze de o disciplină locală capabilă să menţină ordinea. Astfel, exagerările producătorilor, cândva tolerabile, au devenit astăzi denaturări ce nu mai sunt tolerabile.

Unele companii nu conştientizează faptul că, pentru actualele lor produse, regula <caveat emptor> este depăşită astfel încât ele ar trebui să renunţe la obiceiurile lor de veacuri şi să înceapă să realizeze mesaje publicitare pe principiul „spun aşa cum este în realitate”. Alte companii ştiu foarte bine că nu trebuie să exagereze şi preferă să spună adevărul. Ceea ce opreşte unele companii (cum spun ele), practic, este faptul că unii competitori utilizează fără reţinere şi oprelişte publicitatea înşelătoare, reuşind astfel să le ia clienţii. Este acum clar că întreprinderile industriale nu sunt capabile să facă faţă influenţei „legii lui Gresham” (<moneda rea alungă moneda bună> – cu privire la  etica în afaceri), întrucât competitorii înverşunaţi au mari dificultăţi atât în a fi de acord cu regulile etice cât şi în a respecta acordurile la care participă.

Dar această neputinţă nu este câtuşi de puţin universală, după cum au demonstrat acele mari companii comerciale care, spunând adevărul despre produsele lor, au reuşit să prospere considerabil. Practicile lor sugerează că fiabilitatea se vinde bine pe piaţă, indiferent dacă este vorba de fiabilitatea produsului sau de cea a publicităţii.

Concluzia mea cu privire la denaturarea calităţii este că toate aceste acuzaţii conţin o mare doză de adevăr, astfel încât este necesar un răspuns pertinent. Dar acest răspuns nu ar trebui să se refere la modificarea tehnologiei ci mai curând la o schimbare în practica afacerilor, având în vedere necesitatea respectării unei stricte obiectivităţi în publicitate şi promovare. Dacă suficient de multe companii vor merge pe această cale, nu va fi nevoie de o legislaţie specială în acest scop. Dar dacă un număr semnificativ de companii va continua actualele practici, atunci cu siguranţă vom avea nevoie de o legislaţie, ca remediu eficace.”

„Defectările produsului

O a doua ţintă majoră a criticilor „consumeriste” este reprezentată de defectările produsului (adică situaţia <produsul nu mai funcţionează>). Aceste defectări au generat o mulţime de comentarii caustice, reamintirea “vremurile bune de altădată”, cu lucrători exclusiv manuali precum şi o resemnare nostalgică. (…)

Concluzionând asupra defectării produsului, eu consider că rezultatele obţinute de industrie sunt destul de bune întrucât ea a reuşit o permanentă reducere a ratei de defectare, ca urmare a îmbunătăţirii continue a produsului. Totuşi se poate constata şi un important punct slab generat de politica de proiectare-marketing ce pune accentul pe menţinerea preţului iniţial. Această politică este tot mai evident învechită, deci inadecvată, mai ales în cazul produselor de folosinţă îndelungată. Există aici o reală şansă de a-şi comercializa mai bine produsele pe piaţă, pentru acei producători care vor renunţa primii la respectarea unei tradiţii depăşite.

Instrumentele tehnologice utilizabile pentru reducerea ratei de defectare sunt bine cunoscute şi eu cred că am făcut un lucru bun, folosindu-le în această perioadă. Vom putea merge mai departe în utilizarea tehnologiei prin îmbunătăţirea mentenanţei, fie prin reproiectarea sistemelor (de ex. utilizând elemente constructive cu auto-lubrifiere) fie realizând proiecte modulare care simplifică mentenanţa realizată de utilizator. În orice caz, principala oportunitate pentru îmbunătăţire pare să fie abandonarea depăşitei politici de proiectare-marketing cu accent exclusiv pe preţul iniţial de vânzare.” (…)

3. LEGISLAȚIA PROTECȚIEI CONSUMATORILOR DIN ROMÂNIA

Legislația protecției consumatorilor din România – inițiată acum 30 de ani de OG 21/1992 – a devenit in acest interval de timp tot mai complexă, dinamică, stufoasă dar și parțial ineficace/ ineficientă, necorelată, redundantă, neaplicată/ inaplicabilă sau chiar inutilă, inclusiv pentru faptul că, fiind atât de stufoasă/ complexă și în schimbare, este tot mai dificil de cunoscut, înțeles și aplicat, atât de către comercianți/ operatori economici cât și, mai ales, de consumatori și de asociațiile de protecție a consumatorilor.

Această legislație – menită să protejeze consumatorii din România și să apere interesele lor economice și drepturile lor statuate prin OG 21/1992 – conține, în principal, numeroase și diverse responsabilități/ atribuții/ obligații legale ale agenților/ operatorilor economici dar și ale entităților publice care supraveghează piața, în România. Desigur, aceste responsabilități/ atribuții/ obligații ar trebui să fie cunoscute și de consumatori și asociațiile de protecție a acestora dar, având în vedere nivelul relativ scăzut al educației consumatoriste și al culturii juridice ale consumatorului mediu, sunt necesare atât popularizarea, măcar parțială, a celor mai relevante și importante dispoziții legale cât și clarificarea terminologiei juridice și cunoașterea jurisprudenței în domeniu, cu ajutorul juriștilor/ avocaților, în scopul cunoașterii și înțelegerii corecte a interpretărilor/ soluțiilor instanțelor, în procesele opunând agenții/ operatorii economici entităților publice sau asociațiilor care apără drepturile consumatorilor… Din păcate și aceste date și informații sunt dificil, uneori chiar imposibil, de obținut, iar ANPC nu oferă datele și informațiile statistice, centralizate, de care am avea nevoie. 

Oficiul pentru Protecția Consumatorilor, OPC, în primii 11 ani și – ulterior – Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, ANPC, în ultimii 19 ani, au publicat periodic, în formate hard (tipărit) și/ sau soft (virtual/ online) – în atenția mai ales a agenților/ operatorilor economici – liste cu „actele normative” (Legi, Ordonanțe (de urgență) ale Guvernului, Hotărâri de Guvern/ HGR și Ordine de Ministru/ Președinte) – inclusiv cu frecventele modificări ale acestora – publicate în Monitorul oficial și implicând protejarea drepturilor consumatorilor.

Astfel, de exemplu, în anul 2011, a fost realizat și difuzat de ANPC documentul virtual ACTE NORMATIVE – PRESTĂRI SERVICII, incluzând în 20 pagini, denumirile (uneori și linkurile) actelor privind 24 de tipuri de servicii prestate în România.

In utila publicație intitulată GHID LEGISLATIV AL PROTECȚIEI CONSUMATORILOR (publicată de ANPC în anul 2015 și având1010 pagini) sunt incluse integral textele aferente celor 103 acte normative aplicabile pe atunci în acest domeniu, distribuite astfel:

– 16 acte (185 pagini) în subdomeniul Generalități,

– 55 acte (404 pagini) în subdomeniul Produse alimentare,

16 acte (106 pagini) în subdomeniul Produse nealimentare,

– 14 acte (244 pagini) în subdomeniul Servicii….

In anul 2022, pe website-ul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) www.anpc.gov.ro pot fi consultate (accesibile prin linkuri adecvate) un număr de 430 acte normative grupate ca „legislație” (corect: „legislație și reglementări”) astfel:

– „Legislație” generală (27 acte) – http://anpc.ro/legislatie-generala

„Legislație” privind organizarea și funcționarea ANPC (7 acte) –

http://anpc.ro/legislatie-privind-organizarea-si-functionarea

„Legislație” produse alimentare (107 acte)http://anpc.ro/produse-alimentare

– „Legislație” produse nealimentare (191 acte)http://anpc.ro/produse-nealimentare

„Legislație” prestări servicii (138 acte) – http://anpc.ro/prestari-servicii

Dar pentru a găsi forma actualizată și consolidată a legislației aplicabile, se recomandă accesarea portalului legislativ prin linkul http://legislatie.just.ro.

După adoptarea, acum 30 de ani, a OG 21/1992 și a HGR 482/1992 privind organizarea și funcționarea organismului guvernamental Oficiul pentru Protecția Consumatorilor, OPC, a urmat un necesar, dar amplu si dificil, proces de reorganizare și reformare a vechii structuri din care au provenit OPC, LAREX (fostul Laborator Român de Expertizare) și cele 41 filiale ale OPC din județe – fostul Oficiu de Stat pentru Calitate, rezultat dinfostul IGSCCP – din cadrul CNSMC. O mare parte din vechii angajați ai IGSCCP – predominant ingineri și profesioniști cu calificări tehnice și cu expertize remarcabile, unii fiind pensionabili – au fost înlocuiți cu noi angajați, predominant calificați mai ales în domeniile juridic, economic, social, etc. dar și cu expertiză redusă/ cvasi-nulă în domeniile Management (mai ales Managementul calității și Managementul resurselor umane), standardelor, metrologiei, testărilor, certificărilor, etc. precum și în domeniul protecției consumatorilor.

In primele două decenii de protecție legală/ oficială a consumatorilor din România, din ignoranță și suficiență, în spațiul public au apărut mai multe confuzii, erori și dezinformări atunci când unii politicieni, antreprenori, comercianți/ profesioniști/ agenți/ operatori economici și jurnaliști au susținut, inclusiv public, fie că agenții/ operatorii economici (fiind neprotejați! – față de cine sau ce? pentru ce?) ar fi, chipurile, „dușmanii” consumatorilor (protejati prin lege!), fie că antreprenorii români ar fi desconsiderați și chiar persecutați în favoarea antreprenorilor și investitorilor străini, fie că ar trebui să cumpărăm/ consumăm (din “patriotism”, pentru ca „banii să rămână în România”!), doar produse românești, etc…

A fost chiar editată și publicată – în doar câteva numere – o revistă cu copertă multicoloră intitulată manipulator „Protecția producătorilor și a cumpărătorilor”!

Chiar în anii precedând aderarea României la Uniunea Europeană (care a avut loc la data de 01.01.2007, după un amplu proces de negociere și adoptare a „Acquis”-ului comunitar incluzând mai multe domenii legate de protecția consumatorilor), în unele localități și pe unele șosele ale României fuseseră amplasate mari panouri publicitare cu textul incredibil (ignorând evident unele consecințe ale drepturilor consumatorilor – de exemplu: de-a avea ce și de unde alege, de-a alege pe baza criteriilor raționale și mai puțin sau deloc emoționale, de-a prefera produsele cu calitate maximă și preț minim, etc.) : „Dacă vei cumpăra un produs fabricat în străinătate, banii tăi vor pleca din România, dar dacă vei cumpăra un produs fabricat în România, banii tăi vor rămâne în România. Cumpărați cu încredere doar produse <made in Romania >!”  Străinii care înțelegeau acest text în limba română erau siderați să vadă așa ceva la noi, tocmai înainte de aderare, întrucât ei știau prea bine că, pe lângă „Acquis Communautaire” (legislația europeană), printre principiile acceptate și adoptate oficial de România în perspectiva aderării era cel privind libera circulație a produselor în spațiul european. Alternativa – din păcate ignorată sau evitată inconștient/ deliberat de guvernanții, decidenții și producătorii români – ar fi trebuit să fie sprijinirea și implicarea producătorilor din România pentru a realiza diversificarea sortimentală, îmbunătățirea continuă a calității/ competitivității și reducerea prețurilor produselor românești – aflate de altfel în competiție liberă pe piața globalizată cu cele din import, mai ales după aderare, deși frontierele de stat ale României fuseseră redeschise nu numai pentru persoane fizice ci și pentru produsele fabricate în străinătate, încă din decembrie 1989.

Mai grav este faptul că decidenții din Legislativ și executanții din Executiv în domeniul protecției consumatorilor au ignorat și mai ignoră (uneori cu suficiență și chiar aroganță) serviciile potențiale și avantajele esențiale (imparțialitate, credibilitate, profesionalism, etc.) pentru protecția consumatorilor ale „Infrastructurii pentru evaluarea conformității” (create în România, între anii 1993-1999, prin programele europene INFRAS, CALIST, etc, în valoare de multe sute de milioane de euro, ce au fost gestionate atunci de efemerul Minister al Cercetării!) – implicând crearea, operaționalizarea și acreditarea mai multor sute de laboratoare de testare (încercări), organisme de inspecție, organisme de certificare voluntară/ obligatorie (de produse, sisteme de management sau persoane), laboratoare metrologice și laboratoare medicale, etc. (a se vedea lista lor pe website-ul RENAR)…

Două ordonanțe de guvern emise în anii 1998-1999, privind standardizarea și acreditarea (domenii avute în vedere și de proiectele de reglementări elaborate de fosta CNSMC între anii 1990-1992), au pus bazele ASROAsociația de Standardizare din România, www.asro.ro (continuatoarea, pe alte baze, a Institutului Român de Standardizare, IRS, revigorat în 1992) și RENARAsociația de Acreditare din România, www.renar.ro. Deși în aceste noi reglementări – privind funcționarea unor asociații de drept privat – a fost prevăzut un rol de supraveghere/ veto al Ministerului Economiei, entitate publică națională, atât de necesara, utila și dorita cooperare a acestuia, în parteneriat public-privat, cu operatorii economici privați acreditați, în scopul dezvoltării credibilității și eficienței protecției consumatorilor (mai ales pentru realizarea de testări comparative, certificări, inspecții, etc.) a fost și a rămas subdezvoltată, în unele domenii chiar practic inexistentă, până astăzi, după 30 de ani de la legiferarea drepturilor consumatorilor! Situația LAREX (Centrul National pentru Incercarea si Expertizarea Produselor „Larex”) din cadrul ANPC este edificatoare în acest sens!

În continuare sunt prezentate cele mai importante „acte” privind protecția consumatorilor din România precum și unele scurte extrase – cele mai relevante și importante – din textele acestora. Evaluări critice ale unor prevederi ale acestora vor fi incluse în următoarele părți ale acestei contribuții, împreună cu propuneri de acțiuni corective și preventive adecvate.

3.1. CELE MAI IMPORTANTE PREVEDERI ALE OG 21/1992 (actualizată în 2016, având 40 pagini) PRIVIND PROTECȚIA CONSUMATORILOR – EXTRASE

„Art.1 (1) Statul, prin mijloacele prevăzute de lege, protejează cetăţenii în calitatea lor de consumatori, asigurând cadrul necesar accesului neîngrădit la produse şi servicii, informării lor complete despre caracteristicile esenţiale ale acestora, apărării şi asigurării drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice împotriva unor practici incorecte, participării acestora la fundamentarea şi luarea deciziilor ce îi interesează în calitate de consumatori. … (2) Prevederile prezentei ordonanţe se aplică la comercializarea produselor noi, folosite sau recondiţionate şi a serviciilor destinate consumatorilor, cu excepţia produselor care se comercializează ca antichităţi şi a produselor necesar fi reparate sau recondiţionate pentru a fi utilizate, cu condiţia ca operatorul economic să informeze cumpărătorul despre aceasta. … 
Art.2 În sensul prezentei ordonanţe, se înţelege prin:
1. calitate – ansamblul de proprietăţi şi caracteristici ale unui produs sau serviciu, care îi conferă aptitudinea de a satisface, conform destinaţiei acestuia, necesităţile explicite sau implicite;
2. consumator – orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care acţionează în scop uri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale;

3. operator economic – persoană fizică sau juridică, autorizată, care în cadrul activităţii sale profesionale fabrică, importă, transportă sau comercializează produse ori părţi din acestea sau prestează servicii;

4. pagubă – prejudiciul creat consumatorului prin utilizarea unui produs periculos sau a unui produs cu defecte, precum şi cel creat de servicii necorespunzătoare furnizate de prestator. Prejudiciul poate fi material, vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii, precum şi pierderea vieţii. În cazul utilizării unui produs cu defecte, se consideră pagubă deteriorarea sau distrugerea oricărui bun, altul decât produsul cu defecte, cu condiţia ca bunul respectiv să fie în mod normal destinat folosinţei sau consumului privat şi să fi fost folosit de persoana prejudiciată pentru uz sau consum personal, iar valoarea pagubei să nu fie mai mică de 200 lei;
5. produs de folosinţă îndelungată – produsul relativ complex, constituit din piese şi subansambluri, proiectat şi construit pentru a putea fi utilizat pe durată medie de utilizare şi asupra căruia se pot efectua reparaţii sau activităţi de întreţinere;
6. serviciu – activitatea, alta decât cea din care rezultă produse, efectuată în scopul satisfacerii unor necesităţi ale consumatorilor;

Art.3 Principalele drepturi ale consumatorilor sunt:
a) de a fi protejaţi împotriva riscului de a achiziţiona un produs sau de a li se presta un serviciu care ar putea să le prejudicieze viaţa, sănătatea sau securitatea ori să le afecteze drepturile şi interesele legitime; … 
b) de a fi informaţi complet, corect şi precis asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor şi serviciilor, astfel încât decizia pe care o adoptă în legătură cu acestea să corespundă cât mai bine nevoilor lor, precum şi de a fi educaţi în calitatea lor de consumatori; … 
c) de a avea acces la pieţe care le asigură o gamă variată de produse şi servicii de calitate; … 
d) de a fi despăgubiţi pentru pagubele generate de calitatea necorespunzătoare a produselor şi serviciilor, folosind în acest scop mijloace prevăzute de lege; … 
e) de a se organiza în asociaţii de consumatori, în scopul apărării intereselor lor. …
 

Art.4 (1) Se interzice comercializarea de produse sau prestarea de servicii care, utilizate în condiţii normale, pot pune în pericol viaţa, sănătatea sau securitatea consumatorilor. … (2) Se interzic producerea, importul şi comercializarea produselor falsificate sau contrafăcute. … 
Art.5 (1) Produsele se comercializează numai în cadrul termenului de valabilitate/ datei de minimă durabilitate pentru produsele nealimentare sau al datei-limită de consum pentru produsele alimentare/datei durabilităţii minimale stabilite de producător. … (2) Se interzice modificarea termenului de valabilitate/datei de minimă durabilitate sau a datei-limită de consum/datei durabilităţii minimale înscrise pe produs, pe etichetă, pe ambalaj sau, după caz, în documentele însoţitoare.”(…)

„Art.8 Guvernul adoptă reglementări specifice în scopul prevenirii şi combaterii practicilor ce dăunează intereselor economice ale consumatorilor.
Art.9
Operatorii economici sunt obligaţi să pună pe piaţă numai produse sau servicii care corespund caracteristicilor prescrise sau declarate şi să se comporte în mod corect în relaţiile cu consumatorii.

Art.10 Drepturile consumatorilor, la încheierea contractelor, sunt:
a) libertatea de a lua decizii la achiziţionarea de produse şi servicii, fără a li se impune în contracte clauze abuzive sau care pot favoriza folosirea unor practici comerciale incorecte în vânzare, de natură a influenţa opţiunea acestora; … 
b) de a beneficia de o redactare clară şi precisă a clauzelor contractuale, indicarea exactă a preţurilor şi tarifelor şi, după caz, a condiţiilor de garanţie; … 
c) de a fi exoneraţi de plata produselor şi serviciilor care nu au fost solicitate, precum şi de achitarea preţurilor, tarifelor, taxelor, comisioanelor, dobânzilor şi penalităţilor care nu au fost stipulate iniţial în contracte sau în alte documente aferente contractelor; … 
d) de a fi despăgubiţi pentru daunele provocate de produsele sau serviciile care nu corespund clauzelor contractuale; … 
e) de a li se asigura service-ul necesar şi piese de schimb pe toată durata medie de utilizare a produsului, stabilită în documentele tehnice normative sau declarată de către producător ori convenită de părţi; … 
f) de a plăti, pentru produsele sau serviciile de care beneficiază, sume stabilite cu exactitate, în prealabil; majorarea preţului, tarifului, taxelor, comisioanelor, dobânzilor, penalităţilor şi a altor eventuale costuri stabilite iniţial este posibilă numai cu acordul scris al consumatorului; … 
g) de a sesiza asociaţiile de consumatori şi organele administraţiei publice asupra încălcării drepturilor şi intereselor lor legitime, în calitate de consumatori, şi de a face propuneri referitoare la îmbunătăţirea calităţii produselor şi serviciilor; … 
h) de a fi notificaţi în scris cu privire la orice modificare ca urmare a prevederilor contractuale referitoare la valoarea dobânzilor, comisioanelor, penalităţilor sau oricăror altor costuri, cu cel puţin 30 de zile înainte de aplicarea noilor valori; … 
i) de a fi notificaţi cu 30 de zile înainte de data la care contractul se prelungeşte în mod automat pentru o perioadă de timp determinată sau nedeterminată, în vederea formulării în scris de către consumator a unei opţiuni de prelungire a valabilităţii acestuia.”(…)

„Art.12 (1) Consumatorii au dreptul de a pretinde vânzătorilor sau prestatorilor de servicii remedierea ori înlocuirea gratuită a produselor şi serviciilor obţinute, precum şi despăgubiri pentru pierderile suferite ca urmare a deficienţelor constatate în cadrul termenului de garanţie sau de valabilitate. După expirarea acestui termen, consumatorii pot pretinde remedierea sau înlocuirea produselor/serviciilor care nu pot fi folosite potrivit scopului pentru care au fost realizate, ca urmare a unor vicii ascunse apărute pe durata medie de utilizare a acestora. … (2) Vânzătorul sau prestatorul de servicii suportă toate cheltuielile legate de aceste deficienţe, situaţie care nu îl exonerează de răspundere pe producător în relaţia cu acesta. … 
Art.13
(1) Remedierea deficienţelor apărute la produse sau servicii ori înlocuirea produselor care nu corespund în cadrul termenului de garanţie sau de valabilitate şi care nu sunt imputabile consumatorului se face în termen de maximum 15 zile din momentul când operatorul economic a luat la cunoştinţă de deficienţele respective. … (2) În cazul unor vicii ascunse, termenul maxim stabilit la alin. (1) curge de la data finalizării expertizei tehnice efectuate de un organism tehnic neutru. … 
Art.14
În cazul produselor şi serviciilor alimentare, al produselor nealimentare pentru care producătorul stabileşte termen de valabilitate/ data de minimă durabilitate, care pot afecta viaţa sau sănătatea consumatorilor ori care prezintă abateri de la caracteristicile prescrise sau declarate, vânzătorul/prestatorul de servicii este obligat, la cererea consumatorului, să le înlocuiască de îndată, să le refacă sau să restituie contravaloarea acestora.”(…)

„Art.16 (1) Consumatorul poate solicita plata unor despăgubiri, potrivit clauzelor contractuale sau dispoziţiilor legale, în cazul remedierii ori al înlocuirii produselor sau serviciilor necorespunzătoare. … (2) Soluţionarea solicitării plăţii unor prejudicii morale sau daune conexe remedierii ori a înlocuirii produselor sau serviciilor necorespunzătoare cerute de consumatori sau de operatorii economici este de competenţa instanţei judecătoreşti competente ori a organismului de mediere competent. … 
Art.17 În cadrul termenului de garanţie, prestatorii de servicii asigură toate operaţiunile necesare remedierii deficienţelor constatate la serviciile prestate sau înlocuirii produselor utilizate în cadrul serviciilor respective, inclusiv transportul, manipularea, diagnosticarea, expertizarea, demontarea, montarea şi ambalarea acestora.

Art.18 Consumatorii au dreptul de a fi informaţi, în mod complet, corect şi precis, asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor şi serviciilor oferite de către operatorii economici, astfel încât să aibă posibilitatea de a face o alegere raţională, în conformitate cu interesele lor, între produsele şi serviciile oferite şi să fie în măsură să le utilizeze, potrivit destinaţiei acestora, în deplină securitate.
Art.19 Informarea consumatorilor despre produsele şi serviciile oferite se realizează, în mod obligatoriu, prin elemente de identificare şi caracterizare ale acestora, care se înscriu în mod vizibil, lizibil, uşor de înţeles, într-o formă care să nu permită ştergerea şi să nu fie inscripţionate în locuri obscure, să nu fie întrerupte prin desen sau imagini, după caz, pe produs, etichetă, ambalaj de vânzare sau în cartea tehnică, contract, instrucţiunile de folosire ori altele asemenea, ce însoţesc produsul sau serviciul, în funcţie de natura acestuia.
Art.20 (1) Producătorul trebuie să informeze despre denumirea produsului, denumirea şi/sau marca producătorului, cantitatea şi, după caz, termenul de valabilitate/data de minimă durabilitate sau data-limită de consum/data durabilităţii minimale, durata medie de utilizare, principalele caracteristici tehnice şi calitative, compoziţia, aditivii folosiţi, despre eventualele riscuri previzibile, modul de utilizare, manipulare, transport, depozitare, conservare sau păstrare, despre contraindicaţii” (…) ”(3) Produsele de folosinţă îndelungată trebuie să fie însoţite de certificatul de garanţie şi, dacă reglementările în vigoare prevăd, de declaraţia de conformitate, precum şi de cartea tehnică ori de instrucţiunile de folosire, instalare, exploatare, întreţinere, eliberate de producător. … (4) Vânzătorii şi prestatorii de servicii trebuie să informeze consumatorii despre preţul final al produsului sau despre tariful serviciului prestat, pe care îl suportă consumatorul, care să cuprindă toate costurile, inclusiv taxa pe valoarea adăugată şi toate costurile suplimentare, şi să le ofere acestora toate informaţiile şi documentele tehnice, după caz, care trebuie să însoţească produsul sau serviciul. … (5) Toate informaţiile privitoare la produsele şi serviciile oferite consumatorilor, documentele însoţitoare, inclusiv cele referitoare la informaţiile privind securitatea produsului şi instrucţiunile de utilizare, precum şi contractele, inclusiv cele preformulate, trebuie să fie scrise în limba română, indiferent de ţara de origine a acestora, fără a exclude prezentarea acestora şi în alte limbi. … 
Art.21 Informaţiile referitoare la serviciile prestate trebuie să cuprindă categoria calitativă a serviciului, timpul de realizare, termenul de garanţie, tariful, riscurile previzibile şi, după caz, declaraţia de conformitate.
Art.22 Operatorii economici sunt obligaţi să demonstreze consumatorilor, la cererea acestora, cu ocazia cumpărării, modul de utilizare şi funcţionalitatea produselor ce urmează a fi vândute; la lansarea pe piaţă a produselor, aceştia sunt obligaţi să efectueze demonstraţii de utilizare.
Art.23 Obligaţia de a informa pe consumator potrivit art. 19, 20, 21 şi 22 nu poate fi înlăturată prin invocarea secretului comercial sau profesional.
Art.24
Se interzice prezentarea, prin orice mijloace, a afirmaţiilor şi indicaţiilor care nu sunt conforme cu parametrii ce caracterizează produsele şi serviciile şi care nu pot fi probate.
Art.25
Preţurile şi tarifele trebuie indicate în mod vizibil şi într-o formă neechivocă, uşor de citit.
Art.26 (1) Comercializarea produselor şi prestarea serviciilor se fac în locuri şi în spaţii autorizate, conform reglementărilor legale în vigoare. … (2) Sunt obligatorii afişarea, în mod vizibil, a denumirii unităţii, a codului unic de înregistrare la registrul comerţului, din care să rezulte obiectul/obiectele de activitate al/ale societăţii pentru care este autorizată să funcţioneze, precum şi afişarea şi respectarea orarului de funcţionare. … (3) Orarele de funcţionare vor fi stabilite, după caz, în conformitate cu hotărârile administraţiei publice locale. … 
Art.27 Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, subordonat Ministerului Economiei, coordonează şi realizează politica Guvernului în domeniul protecţiei consumatorilor.” (…)

„Art.29 Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, în baza consultării cu alte organisme interesate ale administraţiei publice centrale şi locale, precum şi cu cele neguvernamentale, elaborează reglementări referitoare la modalităţile concrete de colaborare şi de sprijinire reciprocă şi le propune spre aprobare Guvernului.

Art.30 În sensul prezentei ordonanţe, asociaţiile de consumatori sunt considerate organizaţii neguvernamentale, ca persoane juridice, conform legii, şi care, fără a urmări realizarea de profit pentru membrii lor, au ca unic scop apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale membrilor lor sau ale consumatorilor, în general.
Art.31
Asociaţiile de consumatori pot fi parteneri sociali cu drept de reprezentare în consiliile consultative cu rol în domeniul protecţiei consumatorilor, în care organele administraţiei publice sunt reprezentate, dacă îndeplinesc condiţiile prezentei ordonanţe.” (…)

„Art.36 Asociaţiile de consumatori sunt consultate de către serviciile şi organismele administraţiei publice prevăzute la art. 35, potrivit competenţelor, la elaborarea dispoziţiilor şi procedurilor cu caracter general şi a altor lucrări care au ca scop protecţia consumatorilor, cu privire la:
a) cunoaşterea cerinţelor consumatorilor privind sortimentele, calitatea şi cantitatea produselor şi serviciilor; … 
b) formarea unei atitudini corecte a operatorilor economici angajaţi în producerea şi comercializarea produselor şi prestarea serviciilor, faţă de calitatea acestora; … 
c) prevenirea practicilor comerciale incorecte şi a publicităţii de natură a afecta drepturile şi interesele legitime ale consumatorilor. … 

Art.37 Asociaţiile de consumatori au următoarele drepturi şi obligaţii:
a) de a fi sprijinite logistic de către organismele administraţiei publice centrale şi locale, în vederea atingerii obiectivelor lor; … 
b) de a primi sume de la bugetul de stat şi de la bugetele locale; … 
c) de a informa autorităţile competente cu privire la prezenţa pe piaţă a unor produse neconforme sau care pun în pericol viaţa, sănătatea ori securitatea consumatorilor, cu privire la clauze abuzive în contracte şi practicile incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii; … 
d) de a solicita operatorilor economici realizarea de produse şi servicii în condiţii speciale, în vederea satisfacerii nevoilor consumatorilor cu handicap sau de vârsta a treia; … 
e) de a fi consultate cu ocazia elaborării actelor normative, standardelor sau specificaţiilor care definesc caracteristicile tehnice şi calitative ale produselor şi serviciilor destinate consumatorilor; … 
f) abrogată; … 
g) de a informa opinia publică, prin mass-media, asupra deficienţelor de calitate ale produselor şi serviciilor, precum şi asupra consecinţelor vătămătoare ale acestora pentru consumatori; … 
h) de a introduce acţiuni în justiţie pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale consumatorilor; … 
i) de a solicita serviciilor sau organelor administraţiei publice, prevăzute la art. 35, efectuarea de analize şi încercări ale produselor destinate consumatorilor şi de a publica rezultatele;”(…) 

„Art.42 Reprezentanţii asociaţiilor de consumatori nu au drept de control al operatorilor economici.”(…)

„Art.44 La nivel central şi local – judeţ, oraş, comună – se constituie câte un consiliu consultativ pentru protecţia consumatorilor. Acesta are caracter consultativ şi asigură, la nivelurile respective, cadrul informaţional şi organizatoric necesar:
a) stabilirii şi aplicării politicii de protecţie a consumatorilor; … 
b) corelării acţiunilor diverselor organisme ale administraţiei publice cu cele ale organizaţiilor neguvernamentale care au rol în realizarea protecţiei consumatorilor.”(…) 

„Art.47 Acţiunile în justiţie îndreptate de către asociaţiile de consumatori, înfiinţate în condiţiile prevăzute la art. 32 şi 33, împotriva operatorilor economici care au prejudiciat drepturile şi interesele legitime ale consumatorilor sunt scutite de taxe de timbru.” (…)

„Art.49 Încălcarea prevederilor prezentei ordonanţe atrage răspunderea materială, civilă, contravenţională sau penală, după caz.(…)

„Art.55 Pentru limitarea prejudicierii consumatorilor, agentul constatator poate dispune următoarele măsuri:
1. oprirea definitivă a comercializării şi retragerea din circuitul consumului uman a produselor care:
a) sunt periculoase, falsificate sau contrafăcute; … 
b) au termenul de valabilitate/data de minimă durabilitate expirat/expirată sau data-limită de consum/data durabilităţii minimale depăşită; … 
c) sunt interzise consumului uman prin reglementări legale; … 
d) nu respectă condiţiile de depozitare, păstrare şi expunere la comercializare sau la care s-a schimbat starea termică iniţială fără ca operatorul economic să fie autorizat în acest sens; … 
e) prezintă semne organoleptice de alterare, modificări ale aspectului, culorii, consistenţei, gustului, mirosului; … 
f) prezintă semne de infestare cu paraziţi – ouă, larve, forme adulte, vii sau moarte -, precum şi resturi ori semne ale activităţii acestora, cu excepţia celor pentru care sunt prevăzute limite prin acte normative; … 
g) prezintă urme de contact cu rozătoare; … 
h) prezintă miros şi gust străine de natura produsului; … 
i) prezintă miros şi gust sau pete de mucegai, cu excepţia mucegaiurilor selecţionate, admise de procesul tehnologic; … 
j) conţin corpuri străine, cu excepţia produselor pentru care sunt stabilite limite prin acte normative; … 
k) nu prezintă documente de provenienţă, conform prevederilor legale în vigoare. … 
2. oprirea temporară a prestării serviciilor, importului, fabricaţiei, comercializării produselor sau a utilizării acestora la prestarea serviciilor, până la remedierea deficienţelor, în cazul în care:
a) produsele nu sunt testate şi/sau certificate conform normelor legale; … 
b) produsele nu îndeplinesc caracteristicile prescrise sau declarate, fără ca acestea să fie periculoase; … 
c) produsele nu prezintă elementele de identificare şi de caracterizare, precum şi documentele de însoţire, conform prevederilor art. 18-22; … 
d) se prestează servicii care pot pune în pericol viaţa, sănătatea, securitatea sau interesele economice ale consumatorilor; … 
3. distrugerea produselor periculoase oprite definitiv de la comercializare, dacă aceasta constituie singurul mijloc care face să înceteze pericolul.

Articolul 56
(1) Odată cu aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale, agentul constatator poate propune una dintre următoarele sancţiuni complementare: … 
a) închiderea temporară a unităţii pe o durată de cel mult 6 luni; … 
b) închiderea temporară a unităţii pe o durată de la 6 luni la 12 luni; … 
c) închiderea definitivă a unităţii; … 
d) suspendarea sau retragerea definitivă, după caz, a avizului, acordului sau a autorizaţiei de exercitare a unei activităţi. … 
(2) Sancţiunea complementară prevăzută la alin. (1) lit. a) poate fi aplicată în cazurile în care se constată: … 
a) lipsa condiţiilor igienico-sanitare pentru produsele şi serviciile nealimentare; … 
b) folosirea unor spaţii şi condiţii necorespunzătoare pentru producţie, depozitare, comercializare sau prestare de servicii; … 
c) nerespectarea condiţiilor impuse de producători privind manipularea, transportul, depozitarea şi comercializarea, dacă acestea sunt de natură să modifice, în mod periculos, caracteristicile iniţiale ale produsului respectiv; … 
d) lipsa specificaţiilor tehnice, a instrucţiunilor şi a procedurilor de lucru la producătorii şi prestatorii de servicii; … 
e) lipsa certificatelor sau a avizelor necesare eliberate de laboratoarele de încercări sau de omologări specifice; … 
f) lipsa certificatelor de conformitate. … 
g) comercializarea alimentelor care nu respectă condiţiile prescrise sau declarate, produse nepericuloase, dar care afectează interesele economice ale consumatorilor; … 
h) comercializarea alimentelor la care s-a modificat data-limită de consum/termenul de valabilitate/data durabilităţii minimale. … 
(3) Sancţiunea complementară prevăzută la alin. (1) lit. b) poate fi aplicată în cazurile în care se constată: … 
a) săvârşirea repetată a unor abateri sancţionate de organele de control în decurs de 6 luni de la constatarea precedentă; … 
b) refuzul operatorului economic de a permite, în prima fază, controlul organelor de specialitate şi la care, în urma unui control ulterior, se constată deficienţe grave; … 
c) abrogată; … 
d) nerespectarea sau neacordarea certificatelor de garanţie pentru lucrările de prestări de servicii; … 
e) utilizarea în activitatea de service a unor piese sau componente neomologate. … 
(4) Sancţiunea complementară prevăzută la alin. (1) lit. c) poate fi aplicată în cazurile în care se constată: … 
a) importul cu bună ştiinţă al produselor care nu respectă condiţiile calitative prescrise sau declarate ori care sunt periculoase; … 
b) prestarea de servicii care pun în pericol viaţa, sănătatea sau siguranţa consumatorilor; … 
c) punerea în vânzare a produselor despre care operatorii economici controlaţi au cunoştinţă că sunt falsificate sau contrafăcute ori care au parametrii de securitate neconformi; … 
d) recondiţionarea şi/sau comercializarea de alimente pentru care agenţii constatatori au dispus oprirea definitivă de la comercializare şi retragerea din consumul uman; … 
e) în cazul în care operatorul economic nu a sistat livrările sau nu a retras de la comercializare ori de la beneficiar produsele pentru care organele abilitate prin lege au constatat că sunt periculoase sau că nu îndeplinesc caracteristicile calitative prescrise ori declarate; … 
f) împiedicarea sub orice formă de către operatorul economic sau de către angajaţii acestuia a organelor administraţiei publice însărcinate cu protecţia consumatorilor şi supravegherea calităţii produselor şi serviciilor să îşi exercite atribuţiile de serviciu referitoare la prevenirea şi combaterea faptelor ce pot afecta viaţa, sănătatea ori securitatea consumatorilor sau instigarea oricărei alte persoane împotriva acestor organe; … 
g) comercializarea de produse interzise prin reglementările legale în vigoare; … 
h) continuarea desfăşurării activităţii după dispunerea măsurii de închidere temporară, fără obţinerea acordului prevăzut la alin. (7); … 
i) nerespectarea măsurilor dispuse în temeiul art. 55.” ( …) 

„Art.66 Guvernul va lua măsurile necesare pentru organizarea executării prevederilor prezentei ordonanţe, precum şi pentru elaborarea de norme metodologice privind:
a) condiţiile de realizare a expertizelor tehnice, în cazul unor vicii ascunse, pe categorii de produse şi servicii; … 
b) modul de înlocuire, remediere sau restituire a contravalorii, pentru produsele sau serviciile care prezintă deficienţe; … 
c) măsuri de prevenire şi limitare a prejudicierii consumatorilor, precum şi condiţiile în care acestea pot fi luate de către organele administraţiei publice prevăzute la art. 54; … 
d) conţinutul şi competenţa de aprobare a documentelor care atestă nivelul calitativ al produselor şi serviciilor; … 
e) informarea şi educarea în domeniul protecţiei consumatorilor; … 
f) condiţiile în care asociaţiile de consumatori, constituite potrivit art. 33, pot deveni parteneri sociali cu drept de reprezentare; … 
g) desfăşurarea activităţii consiliilor consultative pentru protecţia consumatorilor;”… 


Textul complet al ultimei versiuni (2016, 40 pagini) a OG 21/1992 – în vigoare și în 2022 – precizează deciziile pe care le pot lua – în urma acțiunilor lor de supraveghere a pieței prin inspecții/ controale la agenții/ operatorii economici agenții constatatori ai organelor administraţiei publice însărcinate cu protecţia consumatorilor (față de acei agenți/ operatori economici care nu au respectat prevederile legislației privind protecția drepturilor consumatorilor):

   A.Amenzi și închisoare contravențíonale (conform art.50 și art.51) – amenzi între 10.000 – 100.000 lei – cu promisiunea actualizării periodice a acestor valori, prin HGR (art.52) și cu mențiunea (art.53)  “Contravenientul poate achita, în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute la art. 50.”). La art.54 se precizează: “(1) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 50 şi art.51 se fac de către reprezentanţii împuterniciţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. (2) În cazul sancţiunilor cu închisoare contravenţională,măsura se aplică de instanţa competentă, la sesizarea organului din care face parte agentul constatator. (3) Organele de poliţie sunt obligate să acorde, la cerere, sprijinul necesar persoanelor împuternicite prevăzute la alin. (1), aflate în exerciţiul funcţiunii, sau să le însoţească, după caz.

   B.Măsuri pentru limitarea prejudicierii consumatorilor – stabilite de agentul constatator – conform art. 55.

    C.Sancțiuni complementare – aplicate simultan cu amenzile contravenționale (conform art. 56) Art.57 precizează: „Sancţiunile propuse pentru a fi aplicate potrivit art. 55 şi art. 56 alin. (1) lit. a)-c) se dispun, direct sau prin delegare, de către conducătorii autorităţilor publice prevăzute la art. 54, prin ordin sau decizie.

    D.Acțiuni în justiție – conform prevederilor art.54 (închisoarea contravențională) și art.60
(1)În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea executării silite, instituţia din care face parte agentul constatator va sesiza instanţa de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârşit contravenţia, în vederea înlocuirii amenzii cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, ţinându-se seama de partea din amendă care a fost achitată. (2)La primul termen de judecată, instanţa poate acorda contravenientului, la cererea acestuia, un termen de 30 de zile, în vederea achitării integrale a amenzii. (3)În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin.(2), instanţa procedează la transformarea amenzii în închisoare contravenţională. (4) Executarea sancţiunii închisorii contravenţionale se prescrie în termen de un an de la data rămânerii definitive a hotărârii. 

De remarcat că la Art.47 se menționează :Acţiunile în justiţie îndreptate de către asociaţiile de consumatori, înfiinţate în condiţiile prevăzute la art. 32 şi 33, împotriva operatorilor economici care au prejudiciat drepturile şi interesele legitime ale consumatorilor sunt scutite de taxe de timbru.

3.2.ALTE REGLEMENTĂRI PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR

3.2.1.Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori – EXTRASE

„Art. 1. – (1) Orice contract încheiat între profesionişti şi consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate. (2) În caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului. (3) Se interzice profesioniştilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

Art.2 (…) „(2) Prin profesionist se înţelege orice persoană fizică sau juridică autorizată, care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în cadrul activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale, precum şi orice persoană care acţionează în acelaşi scop în numele sau pe seama acesteia.

„Art. 4. (1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. (2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv. (3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidenţiază că acesta a fost prestabilit unilateral de profesionist. Dacă un profesionist pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. (4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive. (5) Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcţie de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toţi factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.” (…)

„Art. 8. Controlul respectării dispoziţiilor prezentei legi se face de reprezentanţii împuterniciţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, precum şi de specialişti autorizaţi ai altor organe ale administraţiei publice, potrivit competenţelor.

3.2.2.Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestoraEXTRASE

Art. 2. – În sensul prezentei legi, următorii termeni se definesc astfel (…)

„e) garanţie – orice angajament asumat de vânzător sau producător faţă de consumator, fără solicitarea unor costuri suplimentare, de restituire a preţului plătit de consumator, de reparare sau de înlocuire a produsului cumpărat, dacă acesta nu corespunde condiţiilor enunţate în declaraţiile referitoare la garanţie sau în publicitatea aferentă;

f) reparare – în caz de lipsă de conformitate, aducerea unui produs la conformitate cu contractul de vânzare-cumpărare;

g) viciu ascunsdeficienţa calitativă a unui produs livrat sau a unui serviciu prestat care nu a fost cunoscută şi nici nu putea fi cunoscută de către consumator prin mijloacele obişnuite de verificare

h) durata medie de utilizare – intervalul de timp, stabilit în documente tehnice normative sau declarat de către producător ori convenit între părţi, în cadrul căruia produsele de folosinţă îndelungată trebuie să îşi menţină caracteristicile funcţionale, dacă au fost respectate condiţiile de transport, manipulare, depozitare şi exploatare.” (…)

„Art. 19. Garanţia este obligatorie din punct de vedere juridic pentru ofertant, în condiţiile specificate în declaraţiile referitoare la garanţie şi în publicitatea aferentă.

Art. 20. (1) Garanţia trebuie să cuprindă menţiuni cu privire la drepturile conferite prin lege consumatorului şi să ateste în mod clar că aceste drepturi nu sunt afectate prin garanţia oferită. (2) Garanţia trebuie să precizeze elementele de identificare a produsului, termenul de garanţie, durata medie de utilizare, modalităţile de asigurare a garanţiei – întreţinere, reparare, înlocuire şi termenul de realizare a acestora, inclusiv denumirea şi adresa vânzătorului şi ale unităţii specializate de service.(3) Garanţia trebuie redactată în termeni simpli şi uşor de înţeles.

Art. 21.(1) La cererea consumatorului garanţia va fi oferită în scris sau pe orice alt suport durabil, disponibil şi accesibil acestuia.(2) În cazul în care garanţia nu respectă prevederile alin. (1) şi ale art. 20, valabilitatea acesteia nu este afectată, consumatorul având dreptul de a solicita vânzătorului îndeplinirea condiţiilor incluse în declaraţiile referitoare la garanţie.

Art. 22. (1) Clauzele contractuale sau înţelegerile încheiate între vânzător şi consumator înainte ca lipsa de conformitate să fie cunoscută de consumator şi comunicată vânzătorului, care limitează sau înlătură, direct ori indirect, drepturile consumatorului prevăzute de prezenta lege, sunt nule de drept. (2) În cazul produselor folosite, consumatorul şi vânzătorul pot conveni reducerea termenului prevăzut la art. 16, dar nu la mai puţin de un an de la data livrării produsului.

3.2.3.Legea nr. 202/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 158/2008 privind publicitatea înşelătoare şi publicitatea comparativă – EXTRASE

„Art.1 Prezenta lege are drept scop protecţia comercianţilor împotriva publicităţii înşelătoare şi a consecinţelor defavorabile ale acesteia, precum şi stabilirea condiţiilor în care publicitatea comparativă este permisă.

Art.2 (1) Dispoziţiile prezentei legi se aplică conţinutului materialelor publicitare şi mesajelor publicitare, oricare ar fi mijlocul de comunicare ce face posibil transferul informaţiei. (2) Comunicaţiilor audiovizuale comerciale difuzate în cadrul serviciilor de programe audiovizuale le sunt aplicabile prevederile prezentei legi, ale Legii audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi normele de reglementare emise în aplicarea acesteia.

Art.3 În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie:

a) publicitate – orice formă de prezentare a unei activităţi comerciale, industriale, artizanale sau liberale, în scopul promovării vânzării de bunuri ori servicii, inclusiv bunuri imobile, drepturi şi obligaţii;

b) publicitate înşelătoare – publicitatea care, în orice mod, inclusiv prin modul de prezentare, induce sau poate induce în eroare persoanele cărora i se adresează ori care iau contact cu aceasta şi care, din cauza caracterului înşelător, poate afecta comportamentul economic al acestora sau care, din acest motiv, prejudiciază ori poate prejudicia un concurent;

c) publicitate comparativă – publicitatea care identifică în mod explicit sau implicit un concurent ori bunuri sau servicii oferite de acesta;” (…)

„g) comunicaţie comercială audiovizuală – imaginea, cu sau fără sunet, care este destinată să promoveze, direct sau indirect, bunurile, serviciile ori imaginile unei persoane fizice sau juridice care desfăşoară o activitate economică. Imaginile respective însoţesc sau sunt incluse într-un program în schimbul unei plăţi ori retribuţii similare sau în scopul autopromovării. Formele de comunicaţii comerciale audiovizuale includ, printre altele, publicitatea televizată, sponsorizarea, teleshoppingul şi poziţionarea de produse prin servicii de programe audiovizuale;

Art.4 Publicitatea înşelătoare este interzisă.

Art.5 Pentru a determina dacă publicitatea este înşelătoare trebuie să se ia în considerare toate aspectele acesteia, în special orice informaţie conţinută de aceasta cu privire la: a) caracteristicile bunurilor sau serviciilor, cum sunt: disponibilitatea, natura, modul de execuţie, compoziţia, metoda şi data fabricaţiei bunurilor ori a prestării serviciilor, dacă acestea corespund scopului lor, destinaţia, cantitatea, parametrii tehnico-funcţionali, originea geografică sau comercială, rezultatele aşteptate ca urmare a utilizării lor ori rezultatele şi caracteristicile esenţiale ale testelor sau ale controalelor efectuate asupra bunurilor ori a serviciilor;b) preţul sau modul de calcul al preţului şi condiţiile în care se distribuie bunurile ori se prestează serviciile;c) natura, atribuţiile şi drepturile comerciantului care îşi face publicitate, cum ar fi: identitatea şi bunurile sale, calificările şi deţinerea drepturilor de proprietate industrială, comercială sau intelectuală ori premiile şi distincţiile acestuia.

Art.6 Publicitatea comparativă este considerată legală dacă îndeplineşte, în mod cumulativ, următoarele condiţii: a) nu este înşelătoare, potrivit dispoziţiilor art. 3 lit. b) şi ale art. 5 din prezenta lege, precum şi ale art. 5-7 din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, cu modificările ulterioare; b) compară bunuri sau servicii care răspund aceloraşi nevoi ori sunt destinate aceloraşi scopuri; c) compară, în mod obiectiv, una sau mai multe caracteristici esenţiale, relevante, verificabile şi reprezentative ale respectivelor bunuri ori servicii, care pot include şi preţul; d) nu discreditează sau denigrează mărcile, denumirile comerciale, alte semne distinctive, bunuri, servicii, activităţi ori situaţia unui concurent;e) în cazul produselor cu denumire de origine, se referă, în fiecare caz, la produse cu aceeaşi denumire; f) nu profită în mod neloial de reputaţia unei mărci, a unei denumiri comerciale sau a altor semne distinctive ale unui concurent ori a denumirii de origine a produselor concurente; g) nu prezintă bunuri sau servicii ca imitaţii ori reproduceri ale bunurilor sau serviciilor purtând o marcă ori o denumire comercială protejată; h) nu creează confuzie între comercianţi, între cel care îşi face publicitate şi un concurent sau între mărci, denumiri comerciale, alte semne distinctive, bunuri ori servicii ale celui care îşi face publicitate şi cele ale unui concurent.

Art.7 (1) În vederea combaterii şi stopării publicităţii înşelătoare şi a respectării dispoziţiilor privind publicitatea comparativă, comercianţii, astfel cum sunt definiţi la art. 3 lit. d), precum şi asociaţiile şi organizaţiile care au un interes legitim pot să sesizeze Ministerul Finanţelor Publice sau, după caz, Consiliul Naţional al Audiovizualului.(2) În vederea respectării dispoziţiilor privind publicitatea comparativă, consumatorii, astfel cum sunt definiţi la art. 3 lit. h), pot să sesizeze Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.” (…)

3.2.4. Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor – EXTRASE

„Art. 1. Prezenta lege are drept scop o mai bună funcţionare a pieţei şi asigurarea unui nivel înalt de protecţie a consumatorilor, prin reglementarea practicilor comerciale ce pot aduce atingere intereselor economice ale consumatorilor.

Art. 2. În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

a) consumator – orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care, în practicile comerciale ce fac obiectul prezentei legi, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale;”(…)

„b) comerciant – orice persoană fizică sau juridică care, în practicile comerciale ce fac obiectul prezentei legi, acţionează în cadrul activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale, precum şi orice persoană care acţionează în acelaşi scop, în numele sau pe seama acesteia;

c) produs – orice bunuri sau servicii, inclusiv bunuri imobile, drepturi şi obligaţii;

d) practici ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii, denumite în continuare practici comerciale – orice acţiune, omisiune, comportament, demers sau prezentare comercială, inclusiv publicitate şi comercializare, efectuate de un comerciant, în strânsă legătură cu promovarea, vânzarea sau furnizarea unui produs consumatorilor;

e) deformarea substanţială a comportamentului economic al consumatorilor – folosirea unei practici comerciale ce afectează considerabil capacitatea consumatorilor de a lua o decizie în cunoştinţă de cauză, decizie pe care altfel nu ar fi luat-o;

f) cod de conduită – acordul sau ansamblul de reguli care nu este impus prin legislaţie sau dispoziţii administrative şi care defineşte comportamentul comercianţilor care se angajează să îl respecte cu privire la una sau mai multe practici comerciale ori la unul sau mai multe sectoare de activitate;

g) responsabil de cod – orice entitate, inclusiv un comerciant sau un grup de comercianţi, responsabilă cu întocmirea şi revizuirea unui cod de conduită şi/ sau cu supravegherea respectării acestui cod de către cei care s-au angajat să îl respecte;

h) diligenţă profesionalăcompetenţa şi grija aşteptate, în mod rezonabil, de un consumator din partea comercianţilor, în conformitate cu practicile corecte de piaţă şi/sau cu principiul general al bunei-credinţe, în domeniul de activitate al acestora;

i) invitaţie de a cumpăra – prezentarea comercială prin care se menţionează caracteristicile şi preţul produsului într-un mod corespunzător mijloacelor utilizate pentru aceasta şi care, prin urmare, permite consumatorului achiziţionarea de produse;

j) influenţă nejustificată – folosirea unei poziţii de forţă faţă de consumator, de manieră să exercite presiune asupra acestuia, chiar fără a recurge sau a ameninţa cu recurgerea la forţă fizică, într-un mod care limitează semnificativ capacitatea consumatorului de a lua o decizie în cunoştinţă de cauză;

k) decizie de tranzacţionare – orice decizie luată de un consumator privind oportunitatea, modalităţile şi condiţiile de achiziţionare a produsului, modalitatea de plată – integrală sau parţială -, păstrarea ori renunţarea la produs sau exercitarea unui drept contractual, aceasta putând conduce ori la acţiunea consumatorului ori la abţinerea de a acţiona;

l) profesie reglementată – activitatea sau ansamblul de activităţi profesionale pentru care accesul sau exercitarea este condiţionată, direct ori indirect, în conformitate cu legislaţia în vigoare, de deţinerea unui document care să ateste nivelul de formare profesională;

m) consumator mediu – consumatorul considerat ca fiind rezonabil informat, atent şi precaut, ţinând seama de factorii sociali, culturali şi lingvistici.

Art. 3. (1) Prezenta lege se aplică practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii, astfel cum sunt definite la art. 4, înainte, în timpul şi după o tranzacţie comercială referitoare la un produs.

Art. 4. (1) O practică comercială este incorectă dacă: a) este contrară cerinţelor diligenţei profesionale; b) deformează sau este susceptibilă să deformeze în mod esenţial comportamentul economic al consumatorului mediu la care ajunge sau căruia i se adresează ori al membrului mediu al unui grup, atunci când o practică comercială este adresată unui anumit grup de consumatori. (2) Practicile comerciale susceptibile să deformeze în mod esenţial comportamentul economic al unui anumit grup vulnerabil de consumatori, clar identificabil,trebuie evaluate din perspectiva membrului mediu al grupului. Grupul de consumatori este cu precădere vulnerabil la respectiva practică sau la produsul la care aceasta se referă, din motive de infirmitate mentală sau fizică, de vârstă sau de credulitate, comportamentul economic al acestuia putând fi în mod rezonabil prevăzut de comerciant. Această prevedere nu aduce atingere practicilor publicitare obişnuite şi legitime ce constau în declaraţii exagerate sau declaraţii ce nu sunt destinate a fi luate ca atare. (3) Practicile comerciale incorecte sunt, în special, cele: a) înşelătoare, în sensul prevederilor art. 6 şi 7; b) agresive, în sensul prevederilor art. 8 şi 9. (4) Lista practicilor comerciale care, în orice situaţie, se consideră incorecte este prevăzută în anexa nr. 1.

Art. 5. Practicile comerciale înşelătoare pot fi acţiuni înşelătoare sau omisiuni înşelătoare.

Art. 6. (1) O practică comercială este considerată ca fiind acţiune înşelătoare dacă aceasta conţine informaţii false sau, în orice situaţie, inclusiv în prezentarea generală, induce în eroare sau este susceptibilă să inducă în eroare consumatorul mediu, astfel încât, în ambele ipoteze, fie îl determină, fie este susceptibilă a-l determina pe consumator să ia o decizie de tranzacţionare pe care altfel nu ar fi luat-o, chiar dacă informaţiile sunt, în fapt, corecte în raport cu unul sau mai multe dintre următoarele elemente: a) existenţa sau natura produsului; b) principalele caracteristici ale produsului, cum ar fi: disponibilitatea, avantajele, riscurile, fabricarea, compoziţia, accesoriile, asistenţa acordată după vânzare şi instrumentarea reclamaţiilor, modul şi data fabricaţiei sau prestării, livrarea, capacitatea de a corespunde scopului, utilizarea, cantitatea, specificaţiile, originea geografică sau comercială, rezultatele care se pot obţine din utilizarea sa, rezultatele şi caracteristicile esenţiale ale testelor sau controalelor efectuate asupra produsului; c) perioada pentru care comerciantul se angajează, motivele utilizării practicii comerciale şi natura desfăşurării vânzării, precum şi toate declaraţiile sau toate simbolurile care ar induce o legătură între produs sau comerciant şi o sponsorizare sau o aprobare, direct ori indirect; d) preţul sau modul de calcul al preţului ori existenţa unui avantaj specific al preţului; e) necesitatea service-ului, a unei piese separate, a înlocuirii sau a reparării; f) natura, competenţele şi drepturile comerciantului sau ale reprezentantului său, cum ar fi: identitatea şi patrimoniul, calificările sale, statutul, autorizarea, afilierea sau legăturile sale, drepturile de proprietate industrială, de autor sau comercială ori recompense şi distincţii primite; g) drepturile consumatorului, inclusiv dreptul de a beneficia de reparare, de înlocuire sau de restituire a contravalorii ca urmare a rezoluţiunii contractului, astfel cum sunt prevăzute de Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora, sau riscurile pe care consumatorul le poate întâmpina. (2) O practică comercială este, de asemenea, considerată ca fiind acţiune înşelătoare dacă, în contextul prezentării situaţiei de fapt, ţinând cont de toate caracteristicile şi circumstanţele, determină sau este susceptibilă să determine consumatorul mediu să ia o decizie de tranzacţionare pe care altfel nu ar fi luat-o. În acest caz, acţiunea înşelătoare este determinată de: a) orice activitate de comercializare privind produsul, inclusiv publicitatea comparativă, creând o confuzie cu alt produs, marca, numele sau cu alte semne distinctive ale unui concurent; b) nerespectarea de către comerciant a obligaţiilor prevăzute în codul de conduită pe care s-a angajat să îl respecte, dacă: (i) angajamentul său nu este o aspiraţie, ci este ferm şi poate fi verificat; (ii) acesta indică, în cadrul unei practici comerciale, că s-a angajat să respecte codul.

Art. 7. (1) O practică comercială este considerată ca fiind omisiune înşelătoare dacă, în contextul prezentării situaţiei de fapt, ţinând cont de toate caracteristicile şi circumstanţele acesteia, precum şi de limitele mijloacelor de comunicare utilizate pentru transmiterea informaţiei, omite o informaţie esenţială necesară consumatorului mediu, ţinând cont de context, pentru luarea unei decizii de tranzacţionare în cunoştinţă de cauză şi, prin urmare, determină sau este susceptibilă să determine luarea de către consumator a unei decizii de tranzacţionare pe care altfel nu ar fi luat-o. (2) O practică comercială este, de asemenea, considerată ca fiind omisiune înşelătoare atunci când, ţinând cont de aspectele prevăzute la alin. (1), un comerciant ascunde sau oferă într-un mod neclar, neinteligibil, ambiguu ori în contratimp o informaţie esenţială sau nu indică intenţia comercială a practicii, în cazul în care aceasta nu rezultă deja din context, şi când, în oricare dintre cazuri, consumatorul mediu este determinat sau este susceptibil a fi determinat să ia o decizie de tranzacţionare pe care altfel nu ar fi luat-o.

Art. 8. O practică comercială este considerată agresivă dacă, în contextul prezentării situaţiei de fapt şi ţinând cont de toate caracteristicile şi circumstanţele, limitează sau este susceptibilă să limiteze în mod semnificativ libertatea de alegere sau comportamentul consumatorului mediu cu privire la produs, prin hărţuire, constrângere, inclusiv prin utilizarea forţei fizice sau prin influenţa nejustificată şi, prin urmare, determină sau este susceptibilă să determine consumatorul să ia o decizie de tranzacţionare pe care altfel nu ar fi luat-o.

Art. 9. Pentru a determina dacă o practică comercială recurge la hărţuire, constrângere, inclusiv la forţa fizică sau la influenţa nejustificată, se iau în considerare următoarele elemente: a) momentul, locul desfăşurării, natura şi/sau durata acesteia; b) recurgerea la ameninţare, la un limbaj sau la un comportament abuziv; c) exploatarea de către comerciant a unei situaţii nefericite sau a unei circumstanţe speciale, de o asemenea gravitate încât afectează raţionamentul consumatorului mediu şi de care comerciantul este conştient, în scopul influenţării deciziei consumatorului cu privire la produs; d) orice obstacol oneros sau disproporţionat, neprevăzut în contract, impus de comerciant, atunci când consumatorul doreşte să îşi exercite drepturile contractuale, inclusiv dreptul de a înceta contractul sau de a schimba produsul ori de a se adresa unui alt comerciant; e) orice ameninţare cu măsuri, în situaţia în care acestea nu pot fi luate în mod legal.

Art. 10. (1) În vederea stopării şi combaterii practicilor comerciale incorecte, persoanele sau organizaţiile care, potrivit legii, au un interes legitim pot fie să sesizeze Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor în legătură cu practicile comerciale incorecte pentru ca aceasta să decidă asupra reclamaţiilor, fie să iniţieze acţiuni în justiţie împotriva comercianţilor care au săvârşit sau sunt susceptibili să săvârşească practici comerciale incorecte.(2)Operatorii economici concurenţi pot informa Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor în legătură cu practicile comerciale incorecte.

Art. 11. (1) Comercianţii trebuie să furnizeze dovezi privind exactitatea afirmaţiilor în legătură cu practica comercială întreprinsă şi sunt obligaţi, la solicitarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor sau a instanţelor judecătoreşti, să le pună acestora la dispoziţie documente care să probeze cele afirmate.” (…)

„ANEXA NR.1 – PRACTICI COMERCIALE considerate incorecte în orice situaţie

3.2.5.Legea nr. 240/2004 privind răspunderea producătorilor pentru pagubele generate de produsele cu defecte – EXTRASE

„Art.3 În condiţiile prezentei legi, producătorul răspunde pentru prejudiciul actual şi pentru cel viitor, cauzate de defectul produsului său.

Art.4 Răspunderea producătorului nu este limitată în situaţia în care paguba este determinată, cumulativ, de defectul produsului şi de acţiunea sau omisiunea unei terţe persoane. Această dispoziţie nu aduce atingere dreptului producătorului de a promova acţiuni în justiţie împotriva terţului, în condiţiile legii.

Art.5 Dacă mai multe persoane sunt răspunzătoare pentru pagubă, ele răspund solidar.

Art.6 Pentru angajarea răspunderii civile a producătorului, persoana prejudiciată trebuie să facă dovada pagubei, a defectului şi a raportului de cauzalitate dintre defect şi pagubă.

3.2.6.Legea nr. 245/2004 privind securitatea generală a produselor – EXTRASE

„Art.3 (1) Producătorii sunt obligaţi să pună pe piaţă numai produse sigure.

(2) Un produs va fi considerat sigur din punct de vedere al aspectelor reglementate de dispoziţiile legislaţiei naţionale atunci când, în absenţa prevederilor comunitare specifice privind reglementarea produsului în cauză, el este conform cu reglementările naţionale ale României ori ale statului membru pe teritoriul căruia este comercializat, stabilite cu respectarea principiilor liberei circulaţii a produselor şi serviciilor de piaţă şi care formulează cerinţele de sănătate şi securitate pe care produsul trebuie să le îndeplinească pentru a fi comercializat.

(3) Un produs este considerat sigur din punct de vedere al riscurilor şi al categoriilor de riscuri reglementate de standardele naţionale neobligatorii relevante atunci când este conform cu standardele naţionale neobligatorii care transpun standarde europene, a căror referinţă este publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene. Referinţele acestor standarde naţionale armonizate sunt publicate de către Asociaţia de Standardizare din România (ASRO).

(4) În alte condiţii decât cele avute în vedere la alin. (2) şi (3), conformitatea unui produs cu cerinţa de securitate generală a produselor poate fi evaluată luându-se în considerare, dacă există:

a) standardele naţionale neobligatorii care transpun standarde europene relevante, altele decât cele la care se face referire la alin. (2);

b) standardele stabilite în statul în care este comercializat produsul;

c) orientările în domeniul evaluării securităţii produselor;

d) codurile de bune practici în materie de securitate a produselor, în vigoare în sectorul respectiv;

e) stadiul prezent al cunoştinţelor ştiinţifice şi/sau tehnice;

f) aşteptările rezonabile ale consumatorilor referitoare la securitatea generală a produselor.

(5) Conformitatea unui produs cu criteriile care au în vedere garantarea obligaţiei generale de securitate, în special cu prevederile alin. (2) şi (3), nu împiedică autorităţile competente să ia măsurile corespunzătoare pentru a impune restricţii privind punerea sa pe piaţă sau să ceară retragerea de pe piaţă ori returnarea produsului, dacă produsul se dovedeşte periculos.

Articolul 4 (1) În limitele activităţilor lor producătorii trebuie să asigure consumatorului informaţiile utile care îi permit să evalueze riscurile inerente ale unui produs pe durata medie de utilizare sau pe o durată rezonabil previzibilă, atunci când acestea nu sunt imediat perceptibile de către consumator, fără un avertisment corespunzător, precum şi să prevină astfel de riscuri. Prezenţa unui astfel de avertisment nu exonerează nicio persoană de îndeplinirea celorlalte obligaţii prevăzute de prezenta lege.

(2) În limitele activităţilor lor producătorii trebuie să adopte măsuri proporţionale cu caracteristicile produselor pe care le furnizează, care le permit:

a) să fie informaţi de riscurile pe care aceste produse le-ar putea prezenta pentru consumatori;

b) să poată întreprinde acţiunile potrivite, inclusiv, dacă este necesar, pentru a evita aceste riscuri, să poată dispune retragerea de pe piaţă, avertizarea adecvată şi eficientă a consumatorilor, returnarea de la consumatori.

NOTĂ: Legile 240/2004 și 245/ 2004 sunt general aplicabile și deosebit de importante pentru protecția consumatorilor. Ele reprezintă transpunerea în legislația românească a unor importante Directive comunitare (de aplicat obligatoriu), incluse în Acquis-ul comunitar și adoptate înainte de aderarea României în 01.01.2007 la UE și CE.

Alte reglementări comunitare importante au fost transpuse în legislația românească prin HGR – Hotărâri ale Guvernului României – ca, de exemplu (în domeniul echipamentelor electrice și electronice):

·  Hotărârea nr. 457/2003 privind asigurarea securităţii utilizatorilor de echipamente electrice de joasă tensiune 

·  Hotărârea nr. 57/2015 privind compatibilitatea electromagnetică

·  Hotărârea nr. 130/2015 privind echipamentele radio şi echipamentele terminale de comunicaţii electronice şi recunoaşterea mutuală a conformităţii acestora

·  Hotărârea nr. 456/2006 privind stabilirea cerinţelor referitoare la etichetarea şi eficienţa energetică pentru introducerea pe piaţă a cuptoarelor electrice de uz casnic

3.2.7.Ordonanţa de urgenţă nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniştii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative – EXTRASE

„Art.3Domeniul de aplicare (1) Prezenta ordonanță de urgență se aplică oricărui contract încheiat între un profesionist și un consumator, inclusiv contractelor de furnizare a unor servicii de comunicații electronice destinate publicului sau a unor servicii de acces și conectare la rețele publice de comunicații electronice, precum și de livrare a unor echipamente terminale care au legătură cu furnizarea serviciului, prin care consumatorul plătește sau se angajează la plata prețului. Aceasta se aplică și contractelor de furnizare a apei, gazelor, energiei electrice sau încălzirii centralizate, inclusiv de către furnizorii publici, în măsura în care aceste utilități sunt furnizate pe bază contractuală. Prezenta ordonanță de urgență se aplică, de asemenea, în cazul în care profesionistul furnizează sau se angajează să furnizeze consumatorului conținut digital care nu este livrat pe un suport material sau un serviciu digital, iar consumatorul furnizează sau se angajează să furnizeze profesionistului date cu caracter personal

„Art.6 – Cerințe de informare pentru contractele la distanță și cele în afara spațiilor comerciale (1) Înainte ca un contract la distanță sau în afara spațiilor comerciale sau orice ofertă similară să producă efecte obligatorii asupra consumatorului, profesionistul trebuie să îi furnizeze consumatorului următoarele informații în mod clar și inteligibil:

a) principalele caracteristici ale bunurilor sau serviciilor, având în vedere mediul de comunicare și bunurile sau serviciile în cauză;

b) identitatea profesionistului, cum ar fi denumirea sa comercială;

c) pentru a-i permite consumatorului să ia rapid legătura cu profesionistul și să comunice cu acesta în mod eficient: sediul profesionistului, precum și numărul său de telefon și adresa sa de e-mail și, dacă este cazul, adresa poștală și identitatea profesionistului în numele căruia acționează; în cazul în care profesionistul oferă alte mijloace de comunicare online care să garanteze conservarea la dispoziția consumatorului, pe un suport durabil, a oricărei corespondențe scrise cu profesionistul, inclusiv a datei și a orei unei astfel de corespondențe, informațiile includ și detalii referitoare la aceste alte mijloace;

d) în cazul în care este diferită de adresa furnizată în conformitate cu lit. c), adresa poștală a locului în care profesionistul își desfășoară activitatea și, după caz, adresa poștală a profesionistului în numele căruia acționează, la care consumatorul poate trimite eventualele reclamații;

e) prețul total al bunurilor și serviciilor cu toate taxele incluse sau, în cazul în care prețul nu poate fi calculat dinainte în mod rezonabil dată fiind natura bunurilor sau a serviciilor, modalitatea de calcul al prețului și, după caz, toate costurile suplimentare de transport, de livrare, taxele poștale sau de orice altă natură sau, în cazul în care acestea nu pot fi calculate dinainte în mod rezonabil, menționarea faptului că aceste costuri suplimentare ar putea fi suportate de consumator, inclusiv perioada de valabilitate a ofertei sau a prețurilor. În cazul serviciilor de acces și conectare la rețele publice de comunicații electronice ori de servicii de comunicații electronice destinate publicului se vor menționa contravaloarea planului tarifar, cu precizarea numărului de minute, a creditului sau a traficului de date inclus, precum și a condițiilor de utilizare a acestora, dacă este cazul, extraopțiunile disponibile și contravaloarea acestora, tarifele pentru apeluri și pentru minutele ori traficul de date suplimentar, după caz, tariful de conectare sau instalare, cu toate taxele incluse. În cazul unui contract pe durată nedeterminată sau al unui contract care include un abonament, prețul total va include costurile totale pe perioada de facturare. În cazul în care aceste contracte sunt taxate la un tarif fix, prețul total va cuprinde și costurile lunare totale. În cazul în care costul total nu poate fi calculat dinainte trebuie indicat modul în care se calculează prețul”

3.2.8. Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic – EXTRASE

“Art.1 – Definiții În înțelesul prezentei legi, următorii termeni se definesc astfel:

1. serviciu al societății informaționaleorice serviciu care se efectuează utilizându-se mijloace electronice și prezintă următoarele caracteristici:

a) este efectuat în considerarea unui folos patrimonial, procurat ofertantului în mod obișnuit de către destinatar;

b) nu este necesar ca ofertantul și destinatarul să fie fizic prezenți simultan în același loc;

c) este efectuat prin transmiterea informației la cererea individuală a destinatarului;

2. mijloace electronice – echipamente electronice și rețele de cablu, fibră optică, radio, satelit și altele asemenea, utilizate pentru prelucrarea, stocarea sau transmiterea informației;

Art.2 – Scop și domeniu de aplicare (1) Prezenta lege are ca scop stabilirea condițiilor de furnizare a serviciilor societății informaționale, precum și prevederea ca infracțiuni a unor fapte săvârșite în legătură cu securitatea domeniilor utilizate în comerțul electronic, emiterea și utilizarea instrumentelor de plată electronică și cu utilizarea datelor de identificare în vederea efectuării de operațiuni financiare, pentru asigurarea unui cadru favorabil liberei circulații și dezvoltării în condiții de securitate a acestor servicii.

(2) Nu constituie servicii ale societății informaționale, în sensul prezentei legi, activitățile care nu întrunesc elementele definiției prevăzute la art.1 pct.1, în special următoarele:

a) oferta de servicii care necesită prezența fizică a furnizorului și a destinatarului, chiar dacă prestarea serviciilor respective implică utilizarea de echipamente electronice;

b) oferta de servicii care presupun manipularea unor bunuri corporale de către destinatar, chiar dacă prestarea serviciilor respective implică utilizarea de echipamente electronice;

c) oferta de bunuri sau servicii care nu este prezentată destinatarului prin transmiterea informației la cererea individuală a acestuia și care este destinată recepției simultane de către un număr nelimitat de persoane (punct-multipunct);

d) activități care se efectuează prin intermediul serviciilor de telefonie vocală, telefax, telex, servicii de radiodifuziune și televiziune, inclusiv serviciile de teletext;

e) serviciile de telefonie vocală, telefax sau telex;

f) schimbul de informații prin poșta electronică sau prin alte mijloace de comunicare individuală echivalente, între persoane care acționează în scopuri străine activității lor comerciale sau profesionale;

g) relația contractuală dintre un angajat și angajatorul său.

(3) Prezenta lege nu se aplică următoarelor activități: a) activitatea notarilor publici, în măsura în care aceasta presupune o participare directă și specifică la exercitarea prerogativelor autorității publice; b) activitățile de reprezentare juridică în fața organelor de jurisdicție și de urmărire penală;c) jocurile de noroc cu câștiguri în bani, loteriile și pariurile.

(4) Dispozițiile prezentei legi se completează cu:

a) dispozițiile legale în materie fiscală;

b) dispozițiile legale care reglementează protecția persoanelor în privința prelucrării datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, precum și cele care reglementează prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul telecomunicațiilor;

NOTĂ: De văzut  și  Hotărârea nr. 1308/2002 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 365/2002 privind comerţul electronic 

3.2.9.Ordinul nr. 72/2010 privind unele măsuri de informare a consumatorilor – EXTRASE

„Art.1 (1)Pentru corecta informare a consumatorilor şi pentru a le da acestora posibilitatea să afle informaţii referitoare la modul în care pot face sesizări ori reclamaţii cu privire la produsele şi/sau serviciile ce le sunt puse la dispoziţie, operatorii economici au obligaţia să afişeze numărul de telefon denumit TELEFONUL CONSUMATORILOR – 0219551, adresa şi numerele de telefon/ fax ale comisariatelor judeţene pentru protecţia consumatorilor în a căror rază teritorială se află operatorul economic, precum şi adresa site-ului Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor: www.anpc.gov.ro

(2) Adresele, numerele de telefon/fax şi adresele de e-mail ale comisariatelor regionale pentru protecţia consumatorilor şi comisariatelor judeţene pentru protecţia consumatorilor sunt prevăzute în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentul ordin

(3) Afişarea informaţiilor prevăzute la alin. (1) va fi realizată prin grija operatorului economic, conform modelului prezentat în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul ordin, şi se face în câmpul vizual al consumatorului, la loc vizibil, lângă casa de marcat ori lângă orarul de funcţionare, în spaţiul de comercializare sau, după caz, de prestare a serviciului, inclusiv a serviciilor turistice, de comercializare de pachete de servicii turistice sau bilete de avion.

Art.2 Toţi operatorii economici care administrează site-uri de vânzări, preluare comenzi on-line şi/sau publicitate la produse şi/sau servicii, la serviciile turistice, de comercializare de pachete de servicii turistice sau bilete de avion, inclusiv e-commerce (comerţ electronic), sunt obligaţi să prezinte pe prima pagină a site-ului (home page) un link vizibil către adresa oficială de web a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (www.anpc.gov.ro), denumit PROTECŢIA CONSUMATORILOR – A.N.P.C.

Art.3 Indicarea unor numere telefonice, cu sau fără taxă, pentru apelarea de către consumatori a unor servicii de consiliere a consumatorilor oferite de către operatorii economici sau de alte autorităţi publice nu exclude informarea prevăzută de prezentul ordin.

3.2.10. Ordonanța nr. 38/2015 privind soluţionarea alternativă a litigiilor (SAL) dintre consumatori şi comercianţi – EXTRASE

„Art.1 Obiect Prezenta ordonanţă creează cadrul legal, astfel încât reclamaţiile împotriva comercianţilor să poată fi prezentate voluntar de către consumatori entităţilor care aplică proceduri de soluţionare alternativă a litigiilor într-un mod independent, imparţial, transparent, eficace, rapid şi echitabil, în scopul asigurării unui nivel înalt de protecţie a consumatorilor şi a bunei funcţionări a pieţei.

Art.2 Domeniul de aplicare (1) Prezenta ordonanţă se aplică procedurilor de soluţionare extrajudiciară a litigiilor naţionale şi transfrontaliere izvorâte din contractele de vânzări sau din contractele de prestări de servicii încheiate între un comerciant care desfăşoară activităţi în România şi un consumator rezident în Uniunea Europeană prin intervenţia unei entităţi de soluţionare alternativă a litigiilor, care propune sau impune o soluţie şi care acţionează în România. (2) Prezenta ordonanţă nu se aplică:

a) procedurilor de soluţionare a reclamaţiilor consumatorilor derulate de comercianţi prin proceduri proprii;

b) serviciilor neeconomice de interes general;

c) litigiilor între comercianţi;

d) negocierilor directe între consumator şi comerciant;

e) încercărilor efectuate de un judecător de a soluţiona un litigiu pe parcursul procedurii judiciare referitoare la respectivul litigiu;

f) procedurilor iniţiate de un comerciant împotriva unui consumator;

g) serviciilor de sănătate prestate pacienţilor de către cadre medicale pentru evaluarea, menţinerea sau refacerea stării lor de sănătate, inclusiv prescrierea, eliberarea şi furnizarea de medicamente şi dispozitive medicale;

h) unităţilor şi instituţiilor publice de învăţământ postliceal sau superior.

(3) Prezenta ordonanţă instituie cerinţe armonizate de calitate pentru entităţile de soluţionare alternativă a litigiilor şi pentru procedurile de soluţionare alternativă a litigiilor pentru a asigura că, după punerea sa în aplicare, consumatorii au acces la mecanisme de soluţionare extrajudiciară a litigiilor de înaltă calitate, transparente, eficace şi echitabile.

Art.5 Accesul la entităţile SAL şi la procedurile SAL

(1) Litigiile care intră sub incidenţa prezentei ordonanţe şi care implică comercianţi care desfăşoară activităţi în România pot fi prezentate unei entităţi SAL care îndeplineşte cerinţele prevăzute de prezenta ordonanţă.

(2) Entităţile SAL îndeplinesc următoarele cerinţe:

a) administrează un site internet actualizat care permite părţilor să aibă cu uşurinţă acces la informaţiile referitoare la procedura SAL şi care permite consumatorilor să prezinte online o reclamaţie şi documentele justificative necesare;

b) furnizează, la cererea părţilor, pe un suport durabil, informaţiile prevăzute la lit. a);

c) permit consumatorului să prezinte o reclamaţie în scris, pe suport hârtie sau pe alt suport durabil, după caz;

d) permit schimbul de informaţii dintre părţi prin mijloace electronice sau prin poştă, după caz;

e) acceptă atât litigii naţionale, cât şi litigii transfrontaliere, inclusiv litigiile reglementate de Regulamentul (UE) nr. 524/2013;

f) se asigură că prelucrarea datelor cu caracter personal este în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu Ordinul Avocatului Poporului nr. 75/2002 privind stabilirea unor măsuri şi proceduri specifice care să asigure un nivel satisfăcător de protecţie a drepturilor persoanelor ale căror date cu caracter personal fac obiectul prelucrărilor.

(3) În situaţia în care nu există o entitate de soluţionare a litigiilor competentă pentru anumite sectoare de activitate, poate fi creată o entitate SAL complementară, conform prevederilor alin. (1), care să fie competentă să soluţioneze litigiile din cadrul respectivelor sectoare de activitate.

(4) Entităţile SAL pot refuza instrumentarea unui anumit litigiu din următoarele motive:

a) consumatorul nu a încercat să contacteze comerciantul în cauză pentru a discuta reclamaţia sa şi nu a căutat, ca un prim pas, să rezolve diferendul direct cu comerciantul;

b) litigiul este promovat cu rea-credinţă sau este ofensator;

c) litigiul este sau a fost analizat anterior de către o altă entitate SAL sau de către o instanţă judecătorească;

d) consumatorul nu a prezentat reclamaţia entităţii SAL în termen de un an de la data la care acesta, după caz, a prezentat reclamaţia comerciantului sau de la data săvârşirii faptei ce a dat naştere litigiului ori, în cazul faptelor continue, de la data încetării acestora;

e) instrumentarea unui astfel de litigiu ar afecta în mod grav funcţionarea eficientă a entităţii SAL;

f) entitatea SAL sesizată nu este competentă să soluţioneze litigiul.

(5) În cazul în care o entitate SAL nu poate analiza o reclamaţie care i-a fost înaintată, entitatea SAL respectivă prezintă ambelor părţi o explicaţie privind motivele neanalizării litigiului în termen de 21 de zile calendaristice de la primirea dosarului de reclamaţie.

(6) Refuzul examinării unui anumit litigiu, potrivit alin. (4), nu trebuie să afecteze accesul consumatorilor la procedurile SAL, inclusiv în cazul litigiilor transfrontaliere.

(7) În cazul în care o entitate SAL nu poate examina o reclamaţie care i-a fost prezentată, conform alin. (4) şi procedurilor proprii stabilite potrivit prevederilor alin. (8), o altă entitate SAL poate decide dacă să primească sau să nu primească reclamaţia consumatorului, la cererea acestuia.

(8) Entităţile SAL stabilesc prin reguli procedurale motivele în baza cărora refuză instrumentarea unui anumit litigiu.

3.2.11. Ordonanţa nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă – EXTRASE

„Art.51 Este interzisă condiționarea vânzării către consumator a unui produs de cumpărarea unei cantități impuse sau de cumpărarea concomitentă a unui alt produs sau serviciu. De asemenea, este interzisă prestarea unui serviciu către consumator, condiționată de prestarea altui serviciu sau de cumpărarea unui produs.

Art.51^Este interzisă plata restului către consumator sub orice altă formă decât acordarea acestuia în numerar.

Art.52 Nu sunt considerate vânzări condiționate:

1. vânzările la un preț global pentru produse sau servicii diferite, care constituie un ansamblu, precum și pentru produse identice preambalate oferite într-un ambalaj colectiv, cu condiția ca:

a) fiecare produs și fiecare serviciu să poată fi achiziționat și separat la prețul practicat în cadrul aceleiași suprafețe de vânzare;

b) cumpărătorul să fie informat despre această posibilitate și despre prețul de vânzare aferent produsului sau serviciului;

2. vânzările de produse în loturi sau ambajale consacrate de uzanțele comerciale și de nevoile de consum.

Art.53 Prin vânzare forțată se înțelege:

a) expedierea unui produs către o persoană, fără o cerere prealabilă din partea acesteia, solicitându-i cumpărarea acelui produs sau returnarea lui către expeditor, chiar și fără taxe, în cazul refuzului de cumpărare;

b) prestarea unui serviciu către o persoană, fără o cerere prealabilă din partea acesteia, solicitându-i acceptarea acelui serviciu prin achitarea contravalorii.

Art.54 Orice vânzare forțată este interzisă. Expedierea unui produs sau prestarea unui serviciu către o persoană se face numai în baza unei comenzi prealabile din partea acesteia.

Art.55 Nu sunt considerate vânzări forțate ofertele efectuate în scopuri filantropice. În cazul acestor oferte, pe documentele însoțitoare va fi inscripționată, în mod clar și vizibil, următoarea mențiune: „destinatarul nu are nicio obligație de a plăti sau de a returna produsul”.

Art.56 Se interzice a se refuza consumatorului fără un motiv justificat, conform prevederilor legale în vigoare, vânzarea unui produs sau prestarea unui serviciu.

4.ORGANIZAȚII GUVERNAMENTALE PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR

4.1. Oficiul pentru Protecția Consumatorilor (OPC)

Prin Ordonanța Guvernului (OG) nr.21/1992 privind protecția consumatorilor și prin Hotărârea de Guvern (HG) 482/1992 privind organizarea și funcționarea Oficiului pentru Protecția Consumatorilor -ambele elaborate de fosta Comisie Națională pentru Standarde, Metrologie și Calitate (CNSMC) și publicate în 21.08.1992 – a fost decisă înființarea organizației guvernamentale centrale Oficiul pentru Protecția Consumatorilor (OPC) având o rețea proprie de structuri subordonate, situate în municipiul București și în fiecare reședință de județ. OPC a funcționat în subordinea primului-ministru și în coordonarea Secretariatului General al Guvernului, timp de 11 ani, cu 3 Directori și a avut sediul înBucureşti, sectorul 1, bd.Nicolae Bălcescu nr.21, în fostele sedii ale fostelor CNSMC și IGSCCP.

4.2.Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC)

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a fost înființată – după 11 ani de funcționare a OPC – prin Hotărârea de Guvern (HG) 755/ 2003 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor și a avut sediul inițial înBucureşti, sectorul 1, str. George Clemenceau nr. 5.

Ulterior, au fost introduse succesiv unele îmbunătățiri și modificări în organizarea și funcționarea ANPC prin : HG 748/2007, HG 284/ 2009, HG.882/ 2010, HG 700/ 2012(modificată ulterior, de 6 ori în 7 ani, între 2013-2019, prin HG 580/2013, HG 878/2014, HG 775 / 2016, HG 353/2017, HG 16/ 2019, HG 532/2019).

În 19 ani de funcționare, ANPC a avut 14 Președinți (și un număr dublu de Vice-președinți), câțiva având mandate duble.

Conform HG 700/ 2012, 
Art. 1. (1) Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, denumită în continuare Autoritate, este instituție publică și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului și în coordonarea ministrului economiei, comerțului și mediului de afaceri. (2) Autoritatea are sediul în municipiul București, Bd. Aviatorilor nr. 72, sectorul 1.

(3) Finanțarea Autorității se realizează integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei, Comertului și Mediului de Afaceri.

Art. 2. (1) Autoritatea coordonează și realizează strategia și politica Guvernului în domeniul protecției consumatorilor, acționează pentru prevenirea și combaterea practicilor care dăunează vieții, sănătății, securității și intereselor economice ale consumatorilor. (2) Autoritatea are ca principale obiective:

a) crearea unui cadru legislativ național în domeniul protecției consumatorilor compatibil cu cel din Uniunea Europeană;

b) desfășurarea activității de informare și educare a cetățenilor privind drepturile pe care le au în calitate de consumatori;

c) desfășurarea activităților de supraveghere a pieței produselor și serviciilor destinate consumatorilor;

d) protejarea consumatorilor împotriva practicilor comerciale incorecte;

e) efectuarea activității de analiză și marcare a metalelor prețioase și de expertizare a acestora și a pietrelor prețioase;

f) autorizarea persoanelor fizice și juridice, în condițiile legii, să efectueze operațiuni cu metale prețioase, aliaje ale acestora și pietre prețioase;

g) asigurarea, ca autoritate română desemnată, a aplicării Programului de atestare a Procesului Kimberley

Art. 3. (1) Autoritatea are urmatoarele atributii principale:

a) participă, împreună cu alte organe ale administrației publice centrale și locale de specialitate cu atribuții în domeniu si cu organismele neguvernamentale ale consumatorilor, la elaborarea strategiei în domeniul protecției consumatorilor, asigurând corelarea acesteia cu cea existentă în Uniunea Europeană;

b) asigură armonizarea cadrului legislativ național cu reglementările din Uniunea Europeană în domeniul protecției consumatorilor;”

„h) desfășoară activități de supraveghere a pieței produselor și serviciilor destinate consumatorilor;

n) sesizează factorii de decizie și operatorii implicați în sistemul de certificare a calității produselor și serviciilor, în baza constatărilor proprii și a informațiilor primite de la organismele neguvernamentale și de la consumatori, cu privire la neconformitățile produselor și serviciilor destinate consumului populatiei în raport cu documentele de certificare și propune îmbunătățirea sau elaborarea de reglementări în domeniu;

o) efectuează, prin prelevări de probe din produsele alimentare și nealimentare, analize si încercări în laboratoare acreditate conform legii sau în laboratoare proprii ori agreate;

p) efectuează sau finanțează studii, teste comparative și cercetări în domeniu cu privire la calitatea produselor și serviciilor destinate consumatorilor, pe care le aduce la cunoștința publicului;

q) stabilește relații de colaborare cu institute de cercetare, laboratoare de expertizare și certificare, inclusiv din străinătate, pentru realizarea de studii, cercetări și teste comparative;

r) desfășoară activități de informare, consiliere și educare a consumatorilor persoane fizice cu privire la produsele și serviciile destinate acestora; editează publicatii de specialitate în domeniul protecției consumatorilor

s) sprijină asociațiile de consumatori în vederea atingerii obiectivelor prevăzute de lege;

ş) sprijină asociațiile de consumatori în acțiunea de înființare și funcționare a centrelor de consultanță, informare și educare a consumatorilor;

t) susține înființarea unor organisme de mediere în domeniul protecției consumatorilor;

ţ) informează permanent consumatorii asupra produselor și serviciilor care prezintă riscuri pentru sănătatea și securitatea lor sau care le pot afecta interesele economice;

u) primește și rezolvă sau, după caz, transmite spre soluționare celor în drept, potrivit competențelor, sesizările asociațiilor pentru protecția consumatorilor, precum și sesizările persoanelor fizice cu privire la încălcarea drepturilor consumatorilor, în condițiile legii;

v) desfășoară activități de pregătire a specialiștilor în domeniul protecției consumatorilor;

w) acordă consultanță de specialitate în domeniul protecției consumatorilor pentru operatorii economici;

x) stabilește și percepe taxe și tarife pentru efectuarea de analize, încercări, expertizări, certificări de laborator, autorizări, consultanță, cursuri de pregătire, specializare sau perfecționare, alte servicii prestate în condițiile legii;

y) stabilește și percepe taxe și tarife pentru autorizarea persoanelor fizice și juridice pentru efectuarea de operațiuni cu metale prețioase și pietre pretioase, pentru activități de analiză, marcare și expertizare a metalelor prețioase și a pietrelor prețioase;”

„aa) urmărește, potrivit legii, legalitatea publicității pentru produsele și serviciile destinate consumatorilor;

bb) asigură aplicarea sistemului de certificare pentru Procesul Kimberley, ca autoritate desemnată;

cc) autorizează operațiunile cu metale prețioase și pietre prețioase, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 190/2000 privind regimul metalelor prețioase și pietrelor prețioase în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

dd) stabilește și aprobă mărcile de certificare, de garanție proprie și de trasabilitate, pe bază de tarife proprii, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 190/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

ee) efectuează expertize ale metalelor prețioase și pietrelor preâioase, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 190/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

ff) efectuează operațiuni de marcare a bijuteriilor și obiectelor din metale prețioase, la cererea persoanelor fizice și juridice interesate;”

Art. 4. (1) In exercitarea atribuțiilor ce îi revin, Autoritatea colaborează cu ministerele, cu alte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale și cu organismele neguvernamentale. (2) Pentru îndeplinirea atribuțiilor stabilite prin lege, Autoritatea are acces la informațiile necesare de la Oficiul Național al Registrului Comerțului, Autoritatea Natională a Vămilor, Agenția Naționala de Administrare Fiscală, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, în baza unui protocol încheiat cu aceste instituții, precum si de la instituțiile financiar-bancare, în conditiile legii. (3) Instituțiile prevăzute la alin. (2) furnizează relațiile și informațiile solicitate și eliberează copii certificate de pe documentele necesare definitivării controlului, în condițiile legii.

Art. 5. (1) Autoritatea este condusă de un președinte, ajutat de 2 vicepreședinți, numiți prin decizie a primului-ministru. (2) Funcțiile de președinte și vicepreședinte sunt asimilate cu funcția de secretar de stat și, respectiv, subsecretar de stat.

Art. 6. (1) Structura organizatorică a Autorității este prevăzută în anexa nr. 1. In cadrul acesteia, prin ordin al președintelui, se pot organiza și alte servicii, compartimente, precum și birouri și colective temporare, conform actelor normative în vigoare. (2) Atribuțiile și sarcinile direcțiilor, serviciilor, compartimentelor din aparatul Autorității, precum si ale structurilor teritoriale subordonate, se stabilesc prin regulamentul de organizare și funcționare al Autorității, care se aprobă prin ordin al președintelui. (3) Numărul maxim de posturi aprobat este de 668, exclusiv demnitarii, din care pentru aparatul central 107, iar pentru comisariatele regionale pentru protecția consumatorilor 561. (4) Autoritatea are un secretar general, înalt funcționar public, numit în condițiile legii, care îndeplinește atribuțiile stabilite prin regulamentul de organizare și functionare, precum si orice alte atribuții încredințate de președinte, conform actelor normative în vigoare. (5) In cazul în care președintele nu își poate exercita temporar atribuțiile curente, acestea sunt îndeplinite de către unul dintre vicepreședinți, desemnat prin ordin. (6) In structura Autorității funcționează Laboratorul pentru analiza calității vinurilor și băuturilor alcoolice. (7) Autoritatea îndrumă și controlează activitatea tuturor structurilor teritoriale subordonate și desfășoară acțiuni operative pe întreg teritoriul țării, în baza sarcinilor și atribuțiilor stabilite de președinte. (8) Autoritatea, prin conducerea și direcțiile/serviciile sale, urmărește modul de realizare a atribuțiilor încredințate structurilor teritoriale subordonate și stabilește toate măsurile operative pentru optimizarea activității de supraveghere și control. (9) Personalul din cadrul Autorității are atribuții de supraveghere, inspecție și control, precum și de constatare și sanctionare a contravențiilor în domeniul de activitate, pe întreg teritoriul țării.

Art. 7. (1) Autoritatea are în subordine, ca entități cu personalitate juridică, 8 comisariate regionale pentru protecția consumatorilor și Centrul Național pentru Incercarea și Expertizarea Produselor „Larex” Bucuresti. Organizarea si funcționarea Centrului Național pentru Încercarea și Expertizarea Produselor „Larex” București sunt reglementate prin hotărâre a Guvernului. Entitățile cu personalitate juridică din subordinea Autorității sunt prevăzute in anexa nr. 2. (2) Comisariatele regionale pentru protecția consumatorilor sunt organizate ca structuri teritoriale subordonate, cu competențe limitate teritorial, și sunt conduse de comisari-șefi.

Prin modificări ulterioare succesive ale HG 700/ 2012,

– numărul maxim de posturi aprobat a crescut de la 668 la 943 – prin HG 353/2017 

– LAREX a fuzionat cu ANPC (într-o direcție generală incluzând laboratoarele Larex, cele de evaluare a calității vinurilor, cele de testare a metalelor/ pietrelor prețioase și cele aferente „procesului Kimberley” – schema de certificare internațională a diamantelor brute!) – prin HG 16/ 2019

– au fost introduse noi structuri/ „compartimente” (Direcția de Metale Prețioase, Centrul European al Consumatorilor, Direcția de Soluționare Alternativă a Litigiilor, Direcția de Insolvență a Persoanelor Fizice)

– numărul maxim de posturi aprobat a crescut de la 943 la 982 – prin HG 532/201

În prezent, ANPC include o amplă rețea națională incluzând 8 Comisariate regionale și 41 Comisariate județene – fiecare comisariat fiind accesibil prin telefon, fax și adrese email în formate standardizate (Comisariate regionale/comisariate judetene | ANPC)

1. Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Nord-Est (Iaşi), care grupează judeţele Iaşi, Botoşani, Neamţ, Suceava, Bacău şi Vaslui, cu sediul în municipiul Iaşi

2. Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Vest (Timiş), care grupează judeţele Timiş, Arad, Caraş-Severin şi Hunedoara, cu sediul în municipiul Timişoara

3. Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Nord-Vest (Cluj), care grupează judeţele Cluj, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Satu-Mare şi Sălaj, cu sediul în municipiul Cluj

4. Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Centru (Braşov), care grupează judeţele Braşov, Covasna, Harghita, Mureş, Sibiu şi Alba, cu sediul în municipiul Braşov

5. Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Sud-Est (Galaţi), care grupează judeţele Constanţa, Buzău, Tulcea, Brăila, Galaţi şi Vrancea, cu sediul în municipiul Galaţi

6. Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Sud-Muntenia (Ploieşti), care grupează judeţele Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu şi Teleorman, cu sediul în municipiul Ploieşti

7. Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Bucureşti-Ilfov, care grupează municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, cu sediul în municipiul Bucureşti

8. Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Sud-Vest Oltenia (Craiova), care grupează judeţele Dolj, Olt, Vâlcea, Gorj şi Mehedinţi, cu sediul în municipiul Craiova

EXTRAS din Comisariate regionale/comisariate judetene | ANPC

5.ORGANIZAȚII NEGUVERNAMENTALE (ONG-URI) PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR

5.1.Asociații ale consumatorilor aflate în evidența ANPC

ANPC publică periodic o listă actualizată a asociațiilor de consumatori din România care au solicitat „luarea în evidența ANPC, conform prevederilor art. 34 din OG 21/1992 privind protecția consumatorilor”. În ediția 2022 a acestei liste (disponibilă pe website-ul instituției www.anpc.gov.ro la linkul ACTUALIZARE LISTA ASOCIATII DE CONSUMATORI.docx (anpc.ro)) sunt menționate (cu denumire, adresa sediului, numele-prenumele persoanei de contact, numerele de telefon/ fax și adresa email – dar fără menționarea linkurilor la eventualele lor website-uri sau pagini pe Facebook) un număr de 46 asociații de protecție a consumatorilor sau federații ale unor asemenea asociații. Dintre acestea, 16 sunt situate în București, iar celelalte 30 sunt situate (câte 1-3 în același județ) în doar 20 de județe ale României, celelalte 20 județe neavând încă vreo asemenea asociație.

Este posibil să existe și alte asociații având ca obiectiv statutar protecția consumatorilor dar care, întrucât nu au solicitat înregistrarea lor la ANPC, sunt puțin/ deloc cunoscute ca atare. Din păcate, pe website-ul ANPC nu sunt prezentate și linkurile la website-urile și paginile/ grupurile Facebook care au ca scop (auto)protecția consumatorilor, prin informarea lor.

Având în vedere rolul și importanța acestor ONG-uri, art.30-47 al OG 21/1992 sunt dedicate acestor asociații (ONG-uri) ale consumatorilor. Cele mai importante dispoziții ale acestor articole se referă la: obiectivul statutar unic de apărare a drepturilor și intereselor consumatorilor, la reprezentarea lor în cadrul diferitelor Consilii consultative pentru protecția consumatorilor (alături de organizațiile adminstrației publice), la absența dreptului de control al agenților economici și la scutirea de plata taxei de timbru în eventualele procese intentate agenților economici. 

Conform art.3 (lit. s și ș) din HG 700/2012, ANPC are responsabilitatea „sprijinirii asociațiilor de consumatori”, „în vederea atingerii obiectivelor prevăzute de lege” și  “în acțiunea de înființare și funcționare a centrelor de consultanță, informare și educare a consumatorilor”.

 5.2. Publicații destinate consumatorilor

5.2.1.Ziarul „23 MILIOANE” (CONSUMATORI, JUDECĂTORI AI CALITĂȚII) – publicat, tipărit și difuzat de prima asociație pentru protecția consumatorilor, Asociația pentru Protecția Consumatorilor, APC, începând din 1990.

5.2.2. “GHIDUL CUMPĂRĂTORULUI DE PRODUSE DE FOLOSINȚĂ ÎNDELUNGATĂ ȘI DE UZ CURENT” – editat / tipărit de Oficiul pentru Protecția Consumatorilor și Federația Județeană a Asociațiilor de Protecție a Consumatorilor – Bihor…Un exemplu – demn de urmat – de colaborare necesară și utilă în beneficiul consumatorilor din județul Bihor…




5.2.3.Publicații editate / tipărite de INFO CONS (ANPCPPS) –
cea mai activă asociație actuală pentru protecția consumatorilor,
inclusiv sub egida Mișcării de Protecție a Consumatorilor din România

5.2.4.“VOCEA CONSUMATORILOR” – publicație online (cu studii și teste) a Asociației pentru Protecția Consumatorilor (Pro-Consumator), APC (www.apc-romania.ro)

6. CONSILIUL CONSULTATIV PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR

Conform Art.44 din OG 21/1992 „La nivel central şi local – judeţ, oraş, comună – se constituie câte un consiliu consultativ pentru protecţia consumatorilor. Acesta are caracter consultativ şi asigură, la nivelurile respective, cadrul informaţional şi organizatoric necesar:
a) stabilirii şi aplicării politicii de protecţie a consumatorilor; … 

b) corelării acţiunilor diverselor organisme ale administraţiei publice cu cele ale organizaţiilor neguvernamentale care au rol în realizarea protecţiei consumatorilor.”(…) 

Pe website-ul oficial al ANPC nu sunt publicate date și informații privind Consiliile consultative pentru protecția consumatorilor existente la nivel local.

Consiliul consultativ pentru protecția consumatorilor la nivel central este organizat în cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, scopul acestuia fiind acela de a asigura cadrul informațional şi organizatoric necesar stabilirii şi aplicării politicii de protecţie a consumatorilor, dar și corelării acţiunilor cu cele ale organizaţiilor neguvernamentale cu atribuţii în acest domeniu. 

Pe website-ul oficial al ANPC nu sunt publicate date și informații privind activitățile acestui Consiliuconsultativ pentru protecția consumatorilor la nivel central, mai ales informații despre întrunirile și deciziile sale, despre “acţiunile diverselor organisme ale administraţiei publice împreună cu cele ale organizaţiilor neguvernamentale” (conform art.44 din OG 21/1992).

Consiliul consultativ pentru protecția consumatorilor la nivel central funcționează în baza HG nr. 251/1994 și a Regulamentului propriu de organizare și funcționare

Componența consiliului este stabilită prin Ordinul Președintelui ANPC nr. 493/14 iunie 2022, instituțiile/organizațiile reprezentate fiind:

Președinte: Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor

Vicepreședinte: Federația Asociațiilor de Consumatori

Membri:

  • Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
  • Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor
  • Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor
  • Ministerul Economiei
  • Ministerul Antreprenoriatului și Turismului
  • Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației
  • Direcția Generală Antifraudă Fiscală
  • Inspectoratul General al Poliției Române
  • Autoritatea Vamală Română – Cristian Andrei Pârvu
  • Asociația de Standardizare din România
  • Biroul Român de Metrologie Legală
  • Ministerul Sănătății
  • Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România
  • Inspectoratul de Stat în Construcții – Petru Octavian Maria, Director Direcția Supravegherea Pieței Produselor pentru Construcții, Autorizări Laboratoare, Responsabili Tehnici cu Execuția și Diriginți de Șantier;
  • Registrul Auto Român
  • Romalimenta
  • Uniunea Română a Producătorilor de Cosmetice și Detergenți RUCODEM
  • Confederația Patronală Concordia
  • Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România
  • Asociația Parakletos
  • Asociația Pro Consumatori
  • Asociația Infocons
  • Asociația Utilizatorilor Români de Servicii Financiare
  • Asociatia Consumers United/Consumatorii Uniți
  • Asociatia CREDERE pentru Informarea, Consilierea și Educarea Consumatorilor
  • Liga Asociațiilor de Proprietari „Habitat”
  • Asociația de Cooperare Antifraudă în Domeniul Asigurărilor
  • Asociația Păgubiților RCA.

Secretar: Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor

Conducerea operativă a Consiliului consultativ pentru protecția consumatorilor este asigurată de biroul de coordonare, care are următoarea componență:

Președinte: Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor

Vicepreședinte: Federația Asociațiilor de Consumatori

Membri:

  • Direcția Generală Antifraudă Fiscală
  • Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor
  • Asociația Parakletos
  • Romalimenta

Secretar: Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor

EXTRAS din Consiliul Consultativ pentru Protectia Consumatorilor | ANPC

Distribuie acest articol

5 COMENTARII

  1. bravo, foarte bun articol. eu o sa va expun citeva experiente traite in diverse tari : 1) bani munciti (de unii cu fruntea de altii cu bratele), preturi stabile ani in sir, in care fiecare cent/ban conteaza, astfel incit o casa, un automobil, un televizor sau pantof reflecta valoarea reala 2) bani tipariti (camatarii/bancksterii too big to fail – sint salvati in final de bancile centrale cu banii jumuliti de la cei ce muncesc cu adevarat) ce isi bat joc si de munca si de calitate (aici prostii dependenti de stat sint cei ce voteaza si mping la virf „elitele” conducatoare – in fact scursurle amorale ale sociefatii).
    anyway, ca sa fiu scurt (sint multe de spus), socialismul cleptocrat cu politrucii in frunte (ca paduchii) ce se bazeaza pe aceiasi piloni brutali si fara minte (militie, armata, securitate, justitie) platindu i regeste pe nedrept / fidelizindu i ca n ceausism – nu poate conduce decit la o tara/stat esuat

  2. ”Denaturarea calității” înseamnă altceva, în practică: de exemplu, imprimanta laser Xerox 6500 e construită cu același print engine ca și Xerox 6125, care era cu 7-8 ani mai veche. Performanțele declarate erau duble pentru Xerox 6500. În practică, performanțele erau mai bune, dar nu duble. Oglinda poligonală se rotește cu 24.803 rpm la 6125 și cu 35.654 rpm la 6500, deci aceea e creșterea reală de performanță, atât timp cât tamburii (drums) sunt aceiași, iar rolele din fuser unit (”cuptor” îi spun românii) sunt aceleași.

    Însă fiabilitatea e mult mai redusă la 6500, atât timp cât aceleași mecanisme și aceleași componente sunt forțate să funcționeze la viteze cu 50% mai mari decât la 6125.

    Un alt mod de a induce în eroare consumatorul este vânzarea aceleiași imprimante laser sub o altă marcă. De exemplu, Dell 1320 era Xerox 6125, iar Dell 2150 era Xerox 6500. Dar imprimantele Dell costau aproape dublu, pentru că aveau o imagine foarte bună la utilizatorii casnici, în timp ce utilizatorii Xerox erau profesioniști, ei n-ar fi plătit dublu pentru o imprimantă Dell care făcea exact același lucru.

    Ce poate face Protecția Consumatorului împotriva unui asemenea fenomen? Se duce cineva să amendeze companii ca Dell și Xerox? Cei de la Protecția Consumatorului sunt de fapt doar niște funcționari, care se ocupă de scripte, că de asta s-au făcut funcționari. Se prefac că ar face ceva și în asta constă toată activitatea lor.

  3. Exemplele dvs sunt edificatoare pentru strategiile si tehnicile marilor companii nu numai de-a modifica/ imbunatati continuu ceea ce ei considera a fi performantele esentiale ale produselor lor (in scopul evident dar disimulat al sporirii vanzarilor/ veniturilor/ profiturilor/ segmentului de piata, etc.), desi, de multe ori interesele si cerintele consumatorilor sunt cu totul altele… Eu l-am cunoscut personal pe marele calitolog american J.M.Juran cu care am corespondat 17 ani … Am tradus si publicat in Romania o antologie a principalelor sale articole aparute in SUA… Conceptul „Denaturarea calitatii” are la el semnificatia din anul 1970….Evident, dupa 50 de ani poate avea si alte semnificatii, niciuna neavand insa exclusivitatea! Asa cum conceptul „Calitate” are, in istorie, cca 130 definitii, toate departe de-a fi consensualizate. Am prezentat in aceasta parte (a II-a) ce poate face legal ANPC – evident doar in Romania – NU ATI CITIT? ….Cum sa amendeze ANPC producatorii straini? Este ABERANT! Conform legislatiei sunt INTERZISE pe pietele noastre doar produsele care pot pune in pericol securitatea, viata si sanatatea consumatorilor…. Cele care nu convin/ plac unui cumparator nu reprezinta o problema pentru ANPC (intrucat exista alte solutii legale) exceptand situatia in care distribuitorul nu a inlocuit/ rambursat produsul cu pricina… In urmatoarea parte (III) voi prezenta numeroase exemple critice de situatii INCREDIBILE aparute la noi in relatia client-furnizor (distribuitor, producator, prestator), inclusiv de denaturare a calitatii, sub masca satisfacerii unor cerinte ale consumatorilor… Ati auzit de mult discutatul (in zadar!) nu numai la noi DUBLU STANDARD? Dar de faptul ca, la noi, statul, autoritatile nationale/ publice, ANPC, etc. nu au dreptul sa intervina in politicile si strategiile manageriale ale agentilor economici privati???

    • Statul nu trebuie să intervină în politicile și strategiile manageriale ale agenților economici privați, ele depășesc cu mult capacitatea de înțelegere a funcționarilor statului.

      Așa cum am explicat și în comentariile la primul articol, intervențiile funcționarilor statului reduc concurența de pe piață. Un dealer român independent care ar încerca să vândă imprimante Dell și Xerox în România ar fi obstrucționat de funcționarii statului până s-ar lăsa păgubaș. În UK pot funcționa și dealerii independenți, Dell și Xerox știu că n-au nicio șansă să corupă funcționari publici și să-i trimită în control la firmele mici. În România, asta e procedura standard, concurența este eliminată tocmai apelând la funcționarii publici.

      • Traim intr-o lume a intereselor, sper sa nu ajungem si in cea a prostilor, asa cum se lamenteaza deja unii, nu numai la noi… In lumea afacerilor – mai ales in afara Romaniei – sunt uzuale si frecvente loviturile sub centura ale unor agenti/ operatori economici, impotriva altor agenti/ operatori economici care sunt, de regula, si concurenti potentiali sau reali… O asemenea concurenta nu mai este loiala si sustenabila devenind insuportabila… Sunt bine cunoscute in Romania privatizarile din ultimii 25 de ani – de regula cu „investitori”/ capital strain – prin care unii noi proprietari au decis sa falimenteze/ demoleze intreprinderea abia cumparata de ei – chiar fara sa le pese de soarta angajatilor – doar pentru a valorifica imobiliar terenul acestora sau chiar pentru a NU face concurenta pe piata europeana altor intreprinderi cu produse similare similare din tara cumparatorului sau din alte tari… Functionarii statului au putut probabil permite sau chiar facilita (oare dezinteresat?) asemenea situatii atat prin acceptarea dosarelor cumparatorilor rau intentionati, fara credibilitate sau chiar total necunoscuti, cat si prin ignoranta/ neglijenta cu care au realizat studiile tehnico-economice prealabile si contractele de vanzare-cumparare aferente… Dovezi ale acestor faradelegi se pot gasi inca in dosarele de privatizare – care au fost insa secretizate pe 30-50 de ani !!!!… Macar de s-ar gasi vreo instanta care – candva – sa se sesizeze din oficiu si sa accepte sa investigheze si sa judece macar cele mai importante cazuri!!!!… Dvs va referiti insa doar la controalele efectuate de functionarii statului (in speta ANPC???) la agentii economici si insinuati ca – prin coruptibilitatea posibila a acestora – ar fi impiedicata concurenta si ar fi chiar eliminati competitorii/ concurentii…. In partea a III-a a contributiei mele voi prezenta unele exemple, date si informatii potential utile in clarificarea situatiei….Va recomand sa studiati legislatia aferenta Consiliului Concurentei din Romania, institutie publica ce investigheaza si actioneaza in toate situatiile care ar determina reducerea/ eliminarea concurentei….In Managementul calitatii si Protectia consumatorului, concurenta – specifica doar economiei de piata – este benefica si dorita caci reprezinta cel mai important factor determinant al cresterii calitatii proceselor/ produselor/ serviciilor si al scaderii preturilor/ tarifelor acestora…. Lipsa concurentei in economia planificata centralizat a determinat aparitia nedoritei DICTATURI A PRODUCATORILOR ce s-a mentinut la noi timp de cca 40 de ani…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Nicolae George Dragulanescu
Nicolae George Dragulanescu
- Profesor universitar, Universitatea Politehnică din Bucureşti (Facultatea de Electronicã, Telecomunicaţii si Tehnologia Informaţiei, Departamentul de Electronică Aplicată şi Ingineria Informaţiei), www.upb.ro - Auditor/ Consultant/ Trainer şi Secretar general - Fundaţia Română pentru Promovarea Calităţii, www.frpc.ro - Director executiv - Fundaţia „Premiul Român pentru Calitate ”, www.fundatia-juran.ro - Doctor-inginer în Electronică (IPB/ UPB, România, 1991) - Masterat în Managementul calităţii (Ecole Supèrieure de Commerce de Paris, Franţa, 1994) - Doctor în Litere şi Ştiinţe (Université Paris-X, Nanterre, Franţa, 1998) - Fulbright Scholar (University of Pittsburgh, School of Library and Information Science, SUA, 2000-2001) - Visiting Professor (Ecole Nationale Superieure d’Electronique et de ses Applications, ENSEA, din Cergy-Pontoise/ Franţa, Institut National des Telecommunications, INT, din Evry/ Franţa, Universté de Nantes, Franţa, Université Paris VI/ Paris, Franţa, Chung-Ang University, Seul, Coreea de Sud) – din 1995 până în prezent - Autor al peste 350 lucrãri (inclusiv cca. 50 cãrţi şi manuale). Lista lor completă este afişată pe website-ul personal www.ndragulanescu.ro - Medalia EFQM “In Recognition of Your Contribution to Total Quality Management in Europe” (acordată în anul 1994, de EFQM, European Foundation for Quality Management, Bruxelles) - Menţionat anual (din 1998) în “Who’s Who in the World”, USA („Certificăm prin prezenta că dl. Drăgulănescu Nicolae-George este înregistrat de , ediţia…. Aceste înregistrări sunt rezervate acelor persoane care au demonstrat realizări remarcabile în domeniile lor de preocupări şi care, astfel, au contribuit în mod semnificativ la progresul societăţii contemporane”). Domenii de expertiză: Ştiinţa şi tehnologia informaţiei, Electronică, Sisteme de management, Managementul calităţii, Securitatea informaţiei, Protecţia consumatorilor, Standardizare, Metrologie

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro