Anul care îşi târâie ultimele zile în atmosfera generată de pandemia Covid-19, de măsurile pentru combaterea acesteia şi de criza economică care o urmează îndeaproape, a fost complex şi ar fi interesant de văzut ce anume ar fi putut fi prezentat mai pe larg în mass-media.
1.Ceea ce-mi vine în minte este criza din interiorul Marii Loji Naţionale din România (MLNR), singura obedienţă regulară (1,2) şi cea mai mare din ţară, parte componentă a Francmasoneriei Universale, care administrează primele trei grade, cele tradiţionale şi comune întregii masonerii speculative (3). Aceasta a răbufnit doar fragmentar în presă. (4)
Vorbim despre o organizaţie structurată la nivel naţional şi cu conexiuni internaţionale, din care fac parte oameni din cele mai diverse domenii, inclusiv politicieni şi afacerişti. MLNR tocmai a împlinit 140 de ani de la fondare (5). Fără a invoca elucubraţii de genul „conjuraţiei iudeo-masonice”, este cert că membrii acestei organizaţii discrete au jucat roluri cheie în evenimente istorice majore. De asemenea, discutăm de o tradiţie iniţiatică şi ezoterică de cel puţin trei secole.
Prin urmare, MLNR este considerată de statul român ca fiind de utilitate publică, motiv pentru care a primit în concesiune un teren în zona Romexpo, unde este în construcţie aşa-numitul „obiectiv socio-cultural al MLNR”, sau, mai pentru intimi, Marele Templu (6).
La originea crizei s-a aflat un conflict între Marele Maestru al MLNR, Radu Bălănescu, şi Suveranul Mare Comandor al Ritului Scoţian Antic şi Acceptat (RSAA), Stelian Nistor şi, implicit, între organizaţiile celor doi.
În timp ce marile loji guvernează primele trei grade, cele mai vechi, ale masoneriei, gradele superioare aparţin de aşa-numitele rituri de perfecţionare, care au asimilat tradiţii ezoterice diverse. Ele funcţionează numai în circumscripţiile marilor loji, cu acordul acestora şi cu plata unei taxe. Membrii sunt comuni, toţi participanţii la riturile de perfecţionare având gradul de maestru mason în cadrul marilor loji. Mai trebuie menţionat că, dintre toate, RSAA este cel mai frecventat şi cel mai răspândit pe plan mondial.
Conflictul s-a înteţit gradual sub diferite pretexte. Se pare însă că la origine s-a aflat o combinaţie între creşterea pretenţiilor financiare ale Marelui Consiliu al MLNR faţă de RSAA şi semnele de întrebare tot mai insistente legate de cheltuirea sumelor colectate de la membrii MLNR pentru construcţia „obiectivului socio-cultural”, restrângerea greu explicabilă a proiectului şi întârzierea evidentă a realizării sale.
În cele din urmă, s-a ajuns la o fragmentare de facto a masoneriei române. Există în acest moment două RSAA, unul recunoscut de MLNR Bălănescu, dar iregular din perspectiva organizaţiilor RSAA străine, şi cel al coordonat de Stelian Nistor, care continuă să se bucure de recunoaştere internaţională, deci de regularitate. De asemenea, în urma unui convent extraordinar, există două Mari Consilii ale MLNR. Iar lojile şi masonii s-au împărţit şi ei între cele două nuclee de autoritate.
Există riscul ca marea obedienţă naţională românească să cadă în iregularitate, dar, din fericire, UGLE rămâne deocamdată în expectativă. Şi, aşa cum relata recent pe blogul său un istoric şi jurnalist prieten şi maestru mason, epurările continuă.7
Desigur, aş putea fi întrebat de ce ar trebui să intereseze acest subiect? În primul rând, pentru că discutăm de posibile prejudicii de milioane de euro. Apoi, pentru că potenţialul de lobby pentru ţară, care derivă din diversitatea membrilor şi din caracterul internaţional, nu este de neglijat.
2. Este o mică tradiţie personală să recomand, la final de an, o lectură. Anul acesta va fi o apariţie editorială foarte recentă: „USR PLUS Partidul antisistem”, de Mihai Dumitru, disponibilă online 6 . Autorul, care m-a intervievat şi pe mine, face în cele 213 pagini o analiză a Uniunii Salvaţi România, cu trimiteri către celelalte încercări de configurare a unor partide antisistem. Publicată cu doar o zi înainte de alegerile parlamentare, cartea lui Mihai Dumitru este interesantă şi sub aspectul faptului că poate oferi indicii despre cum se va comporta la guvernare partidul care tocmai este pe cale să devină a doua forţă din guvernul Florin Cîţu.
3. Pentru 2021 şi 2022, cea mai mare temere şi deopotrivă speranţă a mea derivă din faptul că pandemia Covid-19 a lovit pe un fundal încărcat, în care celor trei decenii de dominaţie a „corectitudinii politice” de inspiraţie marxistă 9 a început să li se opună un tot mai amplu şi mai radicalizat val conservator. Nu cred că victoria în alegerile prezidenţiale americane a lui Joe Biden marchează finalul confruntării dintre progresiştii şi conservatorii de diverse feluri. Pe de o parte, sunt posibile derapaje din punctul de vedere al democraţiei şi statului de drept, escaladări de tensiuni naţionale şi internaţionale, haos economic. Pe de altă parte, competiţia a fost de când lumea un factor de progres.
NOTE
1 recunoscută de United Great Lodge of England (UGLE)- Marea Lojă Naţională a Angliei, considerată Loja-Mamă a Lumii- n.a.
2 https://www.ugle.org.uk/about-freemasonry/history-of-freemasonry
3 numită astfel spre a fi deosebită de masoneria operativă, adică breslele zidarilor din Evul Mediu- n.a.
4 https://www.capital.ro/l-au-dat-afara-din-masonerie-scandalul-momentului-in-romania-un-greu-parasit-marea-loja.html, https://www.economica.net/exclusiv-cutremur-in-masonerie-se-cere-demisia-marelui-maestru-i-a-conduceri-mlnr-rupe-i-tacerea-au-facut-poli-ie-politica_184179.html, https://www.mediafax.ro/stirile-zilei/masonii-romani-si-au-demis-marele-maestru-19400455
7https://istoriiincalcite.wordpress.com/2020/12/20/cand-ninel-devine-nilats/
8 https://issuu.com/mdumitru/docs/usr_plus_partidul_anti-sistem
9 nu toţi practicanţii sunt marxişti, dar originile se află în marxismul occidental- n.a.
Deci cartea anului, marea carte a anului 2020, cea mai importanta a anului , e o carte despre USR PLUS!
De ce nu este autorul parlamentar,ministru, caci are un CV perfect acestor timpuri, cand habarnistii conduc Romania. Daca prim -ministrul Romaniei Florin Citu a luat 4 la examenul de treaptă și a ratat doi ani la rând admiterea la ASE, de ce acest domn sa nu fie ministrul mediului, al justitiei, al culturii?
Citeste cartile USR , altceva de ce mai e nevoie ?
Winston Churchill a ramas repetent la scoala numind acesta perioada ” o pata neagra din istoria mea” si totusi a ajuns unul din cele mai importante figuri ale sec. 20 asa cum si Albert Einstein n-a putut lua bacaluareatul datorita cunostiintelor precare ale limbi franceze, exemple de acest gen fiind cu miile.
Nu ca cramponati de trecut, din contra, cei care au esuat din prima si totusi au avut ambitia necesara sa-si continue drumul si sa-l termine cu succes sunt de multe ori mai buni si eficenti in ceace fac decat altii care au trecut ca „peste prin apa” , metoda esecului in drumul catre succes fiind in multe cercuri, mai ales din randul celor din mediul digital chiar de dorit.
De acord, dar Florin Catu nu este nici Winston Churchill si nici Albert Einstein. Florin Catu are 48 de ani , ori la varsta asta Einstein luase deja premiul Nobel si era considerat un om de stiinta de talia lui Newton, iar Churchill era un personaj politic de prim rang in Anglia. Catu nu e nici una ,nici alta.
Exceptiile nu confirma regulile, Florin Catu la 48 de ani ce este? Un ins destul de mediocru , si care exceleaza in tupeu si oportunism a ca mai toti politicienii.
Dar sa nu este singurul….PSD e plin de astfel de personaje ca si PNL si USR. Tara asta are valori certe , datorita lor Romania a progresat mult,d ar nu ii veti gasi in partide sau guverne.
Unde ati gasit greseli majore in cele cateva zile de guvernare ? sa-i acordam cele „100 de zile” si dupa accea „putem arunca cu pietre” daca e cazul.
100 de zile? Pai e ca si cum am cere ca un elev de nota 4-5 sa rezolve o ecuatie de gradul 4 , sau sa stie ce a scris Lucian Blaga in 3 luni?
Si 1000 de zile si tot mediocritate, lipsa de viziune,saracie, imprumuturi peste imprumuturi , asta va face Catu si ai lui…Nu spun ca PSD e mai breaz….in nici un caz.
Probelema este ca Romania este condusa de prosti .mediocri de ani de zile, nu de o suta de zile. Asta in cel mai bun caz ,cand astia nu au fost si penali ca Adrian Nastase, Dragnea si lista e lunga, lung
„9 nu toţi practicanţii sunt marxişti, dar originile se află în marxismul occidental- n.a.”
Mda, sa intelegem ca Jeff Bezos, Warren Buffett, Jim & Alice Walton, Michael Bloomberg, Charles Koch, Laurence Fink, Queen Elisabeth, Prince Albert, Sir James Arthur Ratcliffe, Susanne Klatten (sa numim doar cateva exemple) ar fi progresisti de sorginte „marxsista” ? Cred ca barbosul Marx se zvarcoleste in mormant (pe toate partile:))
P.S. Printul Albert de Monaco: In cercurile in care ma invart eu, corectitudinea politica nu este un blocaj de exprimare, ci apartine de bunul simt.
P.P.S. Ar fi indicat sa studiati sensul si definitia etichetelor inainte de a le lipi… asa, dupa ureche. In acest sens, va recomand sa cititi celebra carte a lui Marx „Das Capital” precum si celebrul „Manifest” scris impreuna cu colegul Engels. Poate va ajuta sa intelegeti „terminologia”.
„The term first appeared in Marxist-Leninist vocabulary following the Russian Revolution of 1917. At that time it was used to describe adherence to the policies and principles of the Communist Party of the Soviet Union (that is, the party line). During the late 1970s and early 1980s the term began to be used wittily by liberal politicians to refer to the extremism of some left-wing issues, particularly regarding what was perceived as an emphasis on rhetoric over content. In the early 1990s the term was used by conservatives to question and oppose what they perceived as the rise of liberal left-wing curriculum and teaching methods on university and college campuses in the United States. By the late 1990s the usage of the term had again decreased, and it was most frequently employed by comedians and others to lampoon political language. At times it was also used by the left to scoff at conservative political themes.” https://www.britannica.com/topic/political-correctness
Enciclopedia Britanică pare a fi de aceeaşi părere cu mine (de fapt din astfel de surse mi-am luat informaţia, nu invers). Originea aristocratică sau bogăţia rezultată din afacerile private nu indică vreo imunitate a cuiva faţă de idei sau concepte de origine marxistă sau faptul că nu le va adopta dacă ele, la un moment dat, devin modă. Cel mai evident caz este George Soros, care a investit milioane de dolari pentru a promova ideologia societăţii deschise formulate de marele gânditor neomarxist, exponent al Şcolii de la Frankfurt, Karl Popper. Nu reduceţi marxismul doar la operele celor doi clasici, Marx şi Engels, şi nici măcar la cele ale radicalilor din secolul XX, precum Lenin, Troţki, Stalin, Mao. Vorbim aici de un curent filosofic mult mai vast şi mai divers.
Țara asta o arde pe comedie și unii care o bat pe lobby-uri prin obscurantism și loje se ceartă lângă ciolanul uns cu bani. Tot un fel de politică danubiano-pontică, ceva mai la lăsatul soarelui.
Nu cred că doar banii au învrăjbit lojile masonice. Eu cred că situaţia ideologică mondială( lupta dintre conservatorism şi progresism) a fost principala cauză. Mai precis, diferenţele dintre masoneria albastră şi masoneria roşie, respectiv între lojele din RSAA( anglo-americane) şi Marele Orient francez. Anul 2021 va fi probabil „luciferic”, dar nu neapărat din cauza masoneriei.
Marele Orient Francez este considerat iregular, pentru că au înlocuit de pe altarul din templele masoneriei albastre Biblia (sau după caz Talmudul, Coranul, „cartea legii sacre”) cu o carte albă, nescrisă. Există şi o Mare Lojă Naţională a Franţei, regulară, recunoscută de UGLE, dar care are mult mai puţini membri decât Marele Orient.
În general însă, posibil ca pe plan mondial să existe dispute între conservatorii şi progresiştii din masonerie, însă în cazul României cred că majoritatea problemelor sunt mult mai prozaice.
Poate ar fi fost momentul sa aratam cum detinatoarea presedentiei Consiliului Uniunii Europene si numim Germania (in ultimile 6 luni din an ) a reusit printre multe altele , semnarea unui acord comercial de principiu cu China , introducerea clauzei ce sustine -Statul de drept – peste tot in Uniune si nu in ultimul rind a finalizat Brexitul exact asa cum si-a dorit . Pentru ce – 27 – mai mult de atit nu se putea face intr-un timp atit de scurt si poate ar trebui sa amintim si vaccinul produs de compania germană BioNTech și de partenerul ei american Pfizer. Germania si UE – first – putem zice fara doar si poate .
Ca un facut si la acest sfirsit de an 2020 poate ar fi momentul sa aratam :
Poate ar fi fost momentul sa aratam cum detinatoarea presedintiei Consiliului Uniunii Europene si numim Germania (in ultimile 6 luni din an ) a reusit printre multe altele , semnarea unui acord comercial de principiu cu China , introducerea clauzei ce sustine -Statul de drept – peste tot in Uniune ,concomitent cu punerea la dispozitia, tuturor membrilor, a unor sume uriase de bani , parte imprumuturi , parte granturi si nu in ultimul rind a finalizat Brexitul exact asa cum si-a dorit . Pentru ce – 27 – mai mult de atit nu se putea face intr-un timp atit de scurt si poate ar trebui sa amintim si vaccinul produs de compania germană BioNTech și de partenerul ei american Pfizer. Germania si UE – first – putem zice- fara doar si poate .Este o zicere mereu comentata in spatiul public al amatorilor de fotbal ce ne spune : Toata lumea joaca fotbal ,dar doar Germania cistiga , asa ca o lauda adusa pragmatismului german in mai toate locurile unde isi lasa amprenta . Din natia care a provocat doua razboaie mondiale a devenit natia cea mai pacifista din lume .
Sunt observaţii foarte bune. Scopul articolului meu nu era să fie exhaustiv.
Putem spune ca derapajele la adresa democrației și libertăților au început deja, iar pandemia le va accentua. De exemplu, chiar si ideea de pasaport pentru vaccin anti COVID mi se pare un atac la adresa libertăților individuale, iar asta nu are legatura cu imunizarea si salvarea de vieti. Deja Spania va trimite in lume liste cu cei care nu doresc sa se vaccineze, lucru care imi aduce aminte de Franco. Aceste acțiuni pot degenera foarte mult, in alte tipuri de constrângeri mult mai dure. Pretexte se pot gasi. Nici UE nu sta prea bine la capitolul corectitudine politica. De fapt, consider ca UE este deja infestata cu virusul neo marxist mai demult. Indiferent cum va evolua situația pandemica si economica, aceasta lupta intre progresiști (neo marxisti corecți politic) si conservatori va continua pentru multa vreme. Pana acum, Romania si-a pastrat un echilibru si a incercat sa pastreze valorile democratice clasice, insa tare mi-e teama ca va trebui sa opteze pentru una din tabere: Domini sau Luciferis.
Nu va cam contraziceti la punctele 2 si 3?
USR-PLUS partid anti-sistem, dar miroase a „corectitudine politica” de inspiraţie marxistă.
„corectitudinea politica” de inspiraţie marxistă dureaza de vreo trei decenii, dar reprezentantii lor in Romania ar fi anti-sistem
Uitati-va in schimb ce reactii are sistemul la ascensiunea AUR, si spuneti-mi care e mai anti-sistem.
Ce reacţii are sistemul la ascensiunea AUR? Eu văd reacţii în societatea civilă mai progresistă (dar şi susţinere la cea de coloratură mai conservatoarea sau naţionalistă), dar sistemul e în primul rând statul. Şi dacă preşedintele Iohannis a fost rece cu cei de la AUR, nu la fel s-a întâmplat peste tot în ţară cu cei care conduc guvernările locale.
Ce vă pot spune clar este că în România, până acum, „corectitudinea politică” a cam fost cel mult mimată. PSD, până la Ciolacu cel puţin, nu s-a comportat ca un partid progresist, aşa cum îi cere afilierea sa europeană, ci ca unul conservator. PNL a avut protocol de colaborare cu CpF. Parlamentul României a respins, până acum, toate proiectele de lege privind parteneriatul civil, iar biserica primeşte sprijin financiar şi de la bugetul de stat, şi de la bugetele locale. Religia este în continuare predată în şcoli. Nu zic că este bine sau rău, dar acestea nu sunt caracteristicile unui stat condus după principiile „corectitudinii politice”. Prin urmare, neomarxiştii din România, reprezentaţi politic de partidul Demos, precum şi liberalii şi progresiştii din USR PLUS sunt sau pot fi, într-o măsură mai mare sau mai mică, antisistem.
Ei, aici e marea confuzie: identificarea sistemului cu statul.
Dar iata un citat din Joe Biden din 2012: “When things really began to change is when the social culture changes. I think Will & Grace probably did more to educate the American public than almost anybody’s ever done so far.” Biden se refera aici la rolul crucial pe care l-a avut personajul homosexual din serialul Will and Grace in schimbarea opiniei publice fata de „casatoria homosexuala”.
Nu stiu daca ati auzit de Curtis Yarvin, aka Mencius Moldbug, dar el face distinctia extrem de utila intre puterea formala – adica statul, si cea informala – puterea de a influenta mintile oamenilor. Daca aceasta idee va este straina, e si asta un simptom al problemei. Unde rezida adevarata putere? Identificarea sistemului cu puterea formala a statului este posibila doar intr-o viziune feudala a statului unde puterea de decizie insemna forta bruta.
Dar iata o stire de zilele trecute: „Zece foști șefi ai Pentagonului avertizează: Implicarea Armatei SUA în dispute electorale, un teritoriu periculos și ilegal”. Iata cum puterea formala e restransa de puterea informala.
Dupa ce am stabilit ca dogme universale democratia, drepturile omului, libertatile individuale, etc, puterea poate fi exercitata doar mediat de vointa poporului, iar vointa poporului nu poate fi influentata decat pe cai informale. Daca analizam toate aceste puteri informale, vedem ca toate converg intr-o singura directie politic-ideologica: mass-media, entertainment, universitati, elita tehnocrata, corporatii, societate civila, mai nou chiar bisericile „mainstream”. Aici rezida adevarata putere in societatile actuale. Framantarile din ultima vreme cu teoriile conspiratiei si fake news dezvaluie marea dilema a a detinatorilor puterii: cata vreme se vrea mentinerea democratiei, trebuie sa isi exercite vointa indirect, prin mecanismul votului, si deci prin influentarea mintilor oamenilor. Ici si colo mai sunt insule in Europa de Est in care sistemul nu a reusit inca alinierea vointei poporului, si deci a votului, la dezideratele lor, desi nu mai are mult. Asaltul este vehement. Eu nu am citit un articol macar neutru sau pozitiv despre Polonia sau Ungaria in presa romaneasca de cand au guverne conservatoare. Nici aici sistemul nu e guvernul, ci e mediul urban si academic, specialistii de top recrutati din acest mediu, corporatiile internationale, pe scurt, conglomeratul de interese care da directia unei societati, deoarece fara toate aceste parghii, un regim e efemer. Sistemul depinde de scara la care privim lucrurile. USR PLUS vor sa ne incadeze in sistemul global dominat de UE, NATO, ONU, si sistemul de putere informala, un sistem in care nu mai e loc de dezbatere democratica, totul e decis de experti.
Stanga progresista e intr-un mars constant de victorii neintrerupte, inclusiv in Romania, inclusiv initiativa CpF de care ati pomenit, pozand mereu in victima in lupta cu sistemul. In SUA progresimea se lupta tot cu sistemul: cu rasismul sistemic, cu patriarhatul, cu capitalismul. Dupa fiecare victorie, ei se considera tot inafara sistemului. Asta le e secretul succesului, in pofida oricarui efect dezastruos al succesului lor, esec pe care reusesc sa il atribuie intotdeauna sistemului.
https://www.unqualified-reservations.org/2009/01/gentle-introduction-to-unqualified/
https://www.youtube.com/watch?v=zoNEhyYKJks
Păi astfel ajungem la anarhie generalizată.
„USR PLUS Partidul antisistem”, ce inseamna antisistem ? acum cand dansii tocmai au ajuns sa faca parte din sistem. Acesta terminologie de antisistem inventata de presa este un nonsens raportat la viata politica, politica nu poate avea loc in afara unor sisteme altfel „sistemul” s-ar numi haos.
Trebuie un sistem democratic al partidelor combatut pt la desfiintare sa ?
Democratia s-a putut dezvolta numai in interiorul unui sistem in care puterile din stat sunt bine balansate astfel incat nici una dintre ele sa poata prelua puterea totala altfel ne-am afla intr-o dictatura de care abia am scapat, 30 de ani nefiind o perioada extrem de lunga.
USR/Plus este o grupare politica, adevarat noua pt Romania care nu se deosebeste cu nimic de alte partide politice, functioneaza dupa acelasi model si cu un program definit.
Continutul programului este altul, sa fie acesta perceput ca antistem de cei care incerca sa ne convinaga de altceva decat este in realitate ?
Orice incercare de prezentare a unei grupari politice de a fi antistem nu face altceva decat s-o impinga intr-o extrema, fie de dreapta fie de stanga in deprimentul mijlocului unei societati, mijloc care reprezinta baza, cu alte cuvinte mai popular exprimat „Cei cu capul pe umeri”
Cred ca se refera la „anti-sistemul” de tip neo-comunist care a continuat sa domine Romania si dupa 89. Nu cred ca USR+ este un partid neo-marxist, pentru ca daca ar fi stat asa lucrurile, societatea civila ar fi iesit in strada, asa cum a facut-o cand era PSD-ul la putere in 2017, 2018. Aia putem spune ca erau marxisti-leninisti, in frunte cu ideologul lor Dragnea. Plus ca, Romania a dovedit ca poate sa tina aproape mereu de partenerii sai importanti, precum SUA, de exemplu. Romanii cred ca vor reactiona, precum anticorpii la Covid, daca vor exista derapaje marxiste la nivel national sau european. Ma gandesc la intarirea legaturilor Europei cu China si Rusia in detrimentul celor cu SUA, de exemplu. Cred ca orientarea noastra este clara aici.
Eu v-aş sugera să vă uitaţi pe carte. Se citeşte uşor şi vă răspunde chiar de la început la întrebări, inclusiv ce înseamnă un partid antisistem din perspectiva teoriei politice şi opinii pro şi contra, de specialişti, dacă USR PLUS este sau a fost la un moment dat în scurta sa istorie un partid antisistem.
Va multumesc, termenul de antisistem nu este aplicabil, ramane un nonsens in politica.
Teoria politica e una, realitatea este alta.