miercuri, martie 22, 2023

TREI ÎNTREBĂRI. ”Este o diferență uriașă acum între România și Turcia, în favoarea României.”

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

Nu cred că au fost evenimente importante în politica națională internațională care nu să nu fi fost reflectate pe măsură în media. Aș îndrăzni să spun doar că mă aștept mereu la mai mult profesionalism în media din România atunci când vine vorba de politica europeană în general și politicile Uniunii Europene în mod special. Acolo se hotărăsc lucruri importante pentru toți cetățenii Uniunii și ar trebui să primească mult mai multă atenție decât în prezent. Sunt mulți absolvenți de studii europene care ar putea avea lucruri interesante de spus despre astfel de subiecte în media românească.

2. Care este cea mai interesanta idee, (teorie, descoperire, carte)(din domeniul dvs de preocupari) a anului 2020?

Cel mai mult m-a impresionat descoperirea unei talentate cercetătoare românce, pe nume Eliza Gheorghe. Fata aceasta, foarte tânără, a obținut licența în științe politice la Universitatea din București, urmată de un master la universitatea Georgetown și doctorat la Oxford, toate cu aprecieri maxime. Cred ca la ora actuală încă mai ocupă un post de profesor asistent la Ankara, la prestigioasa universitate Bilkent, și este deja o autoritate de nivel internațional în studiul perioadei comuniste și post-comuniste în România și estul European. Știu foarte bine cât de greu este să ajungi atât de sus și sunt mândru că o româncă, absolventă de științe politice la Universitatea din București, a reușit o asemenea performanță. Când mă gândesc lucrări care să mă fi impresionat, îmi vine în minte munca Elizei. Chiar dacă nu a avut publicații anul acesta, eu le-am descoperit de curând și m-au impresionat prin acuratețea și precizia analizei, mai ales având în vedere că vorbim despre o tânără care nu a trăit experiența comunistă.

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveti pentru viitorul Românei si cea mai mare speranta ? 

Eu m-am întors anul acesta acasă, în România, după aproape douăzeci de ani petrecuți în Turcia. Este o diferență uriașă acum între cele două țări, în favoarea României. În Turcia nu putem vorbi despre stat de drept și domnia legii, despre presă și justiție independente, despre o viață politică în care majoritatea identităților și intereselor să fie reprezentate. România, după ce a trăit periculos nu cu mult timp în urmă, a revenit spre normalitate. Cred că, după mulți ani în care am studiat evoluția celor două țări, am dreptul să afirm cu tărie că factori precum Uniunea Europeană, NATO, participarea pozitivă în numeroase scheme continentale și globale de cooperare, au ajutat România să devină, în timp, o țară „normală”. Avem o justiție care funcționează nu pentru o persoană, în logica dictaturii, ci pentru cetățeni: pedepsește corupția și, în general, faptele ilegale. Avem o democrație destul de representativă și vie, capabilă să producă și greșeli dar și lucruri bune. Avem o presă care mai are mult până la un nivel ridicat de profesionalism dar este liberă și poate face progrese. Avem și o societate capabilă de reacții publice majore, trăgând la socoteală clasa politică atunci când se impune. Avem și o societate civilă foarte, foarte activă, mult mai activă decât era acum 20 de ani, atunci când am plecat eu din România. Deci, s-a progresat foarte mult în acești 20 de ani iar Turcia a regresat. Nu este, astfel, de mirare că economia românească se redresează relativ rapid când trece prin șocuri, cum se întâmplă acum, în vreme ce economia Turciei se prăbușește. Acum totul se leagă de noul guvern. Cea mai mare temere pe care o am este că nu va reuși să ducă la îndeplinire propriul program de guvernare care arată destul de bine. Cea mai mare speranță este că va reuși, pentru că se întrunesc cam toate condițiile necesare pentru a reuși: un președinte care susține reforma, o coaliție care poate promova reforma în parlament, un ajutor financiar semnificativ de la Uniunea Europeană și acces liber la cea mai importantă piață din lume, piața comună europeană. Turcia poate doar să viseze la așa ceva iar Marea Britanie, de la 1 ianuarie 2021, va incepe să înteleagă ce înseamnă acest lucru, din păcate. Sper să învățăm din ce în ce mai mult să ne bucurăm de ceea ce suntem și să muncim cu această bucurie pentru a ne îmbunătăți viețile ca români europeni.

Distribuie acest articol

10 COMENTARII

  1. La punctul 2 permiteti-mi sa fac observația ca un doctorat in științe politice, fie el si la Oxford sau Harvard este un doctorat in ceva ce nu este o stiinta. In fapt cuvintele stiinta si politica nu stau bine unul lângă altul.
    Nu contest calitățile doamnei Eliza Gheorghe, dar parca vad o contradictie intre punctul 2 si punctul 3 din raspunsul dvs. Cum poti sa predai in mod serios „stiinte” politice sau relatii internaționale la o universitate dintr-o tara in care nu mai functioneza statul de drept?

    • Aveti dreptate sa fiti sceptic in ambele chestiuni dar stiintele sociale, in general, sunt tocmai din cauza asta interesante. Sunt zone ale contradictiilor care nu se supun logicii matematice, spre exemplu, dar sunt guvernate de legi şi imperative sociale, politice, economice. Gasirea logicii acelor legi şi imperative este dificila şi pasionanta, cu multe capcane şi erori pe parcurs, dar nu imposibila. Din cauza asta consider comentariul dumneavoastra absolut savuros. Ajunge in inima controversei.

  2. Ma bucura viziunea aceasta optimista a unui roman revenit, dupa multi ani petrecuti in afara tarii. Am mai intalnit-o la romani stabiliti in strainatate cand revin, la cativa ani distanta , in tara. Pozitia asta le ofera, tuturor, o perspectiva mai aproape de realitate , mai reala, fata de perceptiile celor care traim aici, de vaicarelile si lamentarile cotidiene ale presei romanesti, a celei scrise si a audio-vizualului. Inteleg ca se cauta mereu „senzationalul” care, cica, „se vinde mai bine”!? Dar scormonitul asta zilnic prin gunoaie influenteaza si deprima mai ales populatia varstnica, a celor care nu traiesc o viata activa si sunt mai sensibili la „stiri”, care le strica buna dispozitie, ii fac mai nefericiti.
    Ce-ar fi daca specialistii in economie, neangajati politic, ar reda mai vizibil datele concrete, statistice, obiective mai adesea si intr-o forma accesibila tuturor ?

  3. Citesc cu mare interes articolele si analizele dlui Mateescu despre Turcia , o tara pe care o iubesc , dar care , din pacate ,a cazut intr-un mare regres!
    Cred ca dl Mateescu a trait prea putin timp in Romania ca sa realizeze cit de putreda este justitia , cita influenta au serviciile , politicul dar si relatiile personale asupra actului de justitie!
    Dar are dreptate cind spune ca in timp ce Turcia este intr-un regres continuu , va fi cit Erdogan este la putere , Romania are sanse sa se schimbe!

  4. Din multe puncte de vedere România este peste Grecia, Turcia, Rusia, ţările din fosta Iugoslavie( cu excepţia Sloveniei) şi chiar Letonia. Şi am fi stat mult mai bine dacă nu ar fi existat PSD+BOR.

  5. Catre @Cinicul. Gresit !. Politica este o stiinta. Dar in general publicul nu intelege cat de vast este domeniul.
    Ca in Franta la 1900. Un fizician se prezinta:
    -Am Studii Universitare in Fizica.
    Reporter: Si cu ce va ocupati ?
    – Sunt Director de Fabrica.
    Reporter: Desigur ca e un mare progres pentru Franta ca tot mai multi Directori de Fabrici au inceput sa aiba acum Licenta in Fizica. Dar ce produse face Fabrica unde sunteti Director?.
    – O spun cu mandrie: Fabrica unde sunt Director este cel mai mare fabricant de ghilotine pentru condamnati la moarte din Lume.

    • Stiinta adevarata are mijloace de verificare a ipotezelor pe care le lanseaza, inclusiv experimentul, ceea ce nu prea vad in domeniul disciplinelor care se ocupa de politica.
      Citesc din cand in cand articole scrise de profesori de la Sciences Po si sunt uimit de lipsa de rigoare cu care se lanseaza tot felul de „adevaruri”.
      Fizicianul pe care-l mentionati dvs lucra intr-o fabrica care nu ar fi existat fara decizia unor politicieni care studiau si studiaza si azi la astfel de universități, fie ca se numesc Sciences Po, Harvard, Oxford, LSE, Hertie sau Georgetown.

      • catre @cinicul. Cum adica ,,nu se pot verifica ipotezele politice” ?.
        Marx (unul dintre cei mai mari ,,politologi” ai sec.19) a afirmat ca societatea comunista este cea mai buna.
        Si incepand din 1917 si pana in 1989 s-a putut experimenta pe pielea est europenilor Fenomenul Politic Comunist. Deja avem rezultatele !:
        S-au omorat atatea milioane de chiaburi, de mosieri, de burgheji !. Marx (dupa moartea lui) si-a indeplinit scopul !. Intotdeauna Marx i-a urat si pe chiaburii si pe mosierii si pe burghejii popoarelor europene !.
        ,,Raii de burgheji” au fost exact aia care i-au pus permanent ,,bete in roate” lui Marx in activitatea sa propagandistica comunista si care Marx a ajuns sa nu mai poata locuii in Europa in afara Angliei, la Londra, unde s-a refugiat pana la sfarsitul vietii.
        Deci, pentru Marx, Experimentul Politic al Comunismului a fost unul reusit !. ,,Pacalitul” sunt chiar popoarele est europene care (multi dintre ei)
        si-au inchipuit ca Marx ,,le vrea binele” !.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Dragos C. Mateescuhttp://people.ieu.edu.tr/en/dragoscmateescu
Profesor cercetător invitat, Institutul de Cercetare al Universității din București (ICUB) Licenţiat in ştiinţe politice la Universitatea Bucureşti şi doctor in relaţii internaţionale al Universitaţii Nottingham Trent, Marea Britanie Cursuri şi numeroase publicaţii academice şi de presă mai cu seamă despre relaţiile inter-etnice din Turcia şi România, Politica de Vecinătate a Uniunii Europene, extinderea şi relaţiile Uniunii Europene cu Turcia, filosofie politică şi abordări analitice în ştiinţele politice.

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carti noi

„Jurnalul de doliu scris de Ioan Stanomir impresionează prin intensitatea pe care o imprimă literei, o intensitate care consumă și îl consumă, într-un intangibil orizont al unei nostalgii dizolvante. Biografia mamei, autobiografia autorului, atât de strâns legate, alcătuiesc textul unei declarații de dragoste d’outre-tombe, punctând, în marginea unor momente care au devenit inefabile, notele simfoniei unei iremediabile tristeți… vezi amanunte despre carte
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro