vineri, iunie 18, 2021

TREI ÎNTREBĂRI. Înapoi în viitor

În opinia mea, reflecțiile de mai jos ne vor preocupa constant în anii ce vin, alături de cele pe care alte texte din această serie le vor pune în evidență. Nota distinctă a acestui material poate fi dată de observația că sunt subiecte pe care le-am întâlnit deja în dezvoltarea societății, la noi sau în altă parte, și de fiecare dată am eșuat în abordarea sau soluționarea lor. Nu noutatea provocărilor naturii ar trebui să ne sperie, deoarece dispunem (general vorbind) de capacitatea de a reacționa cu mai mult sau mai puțin succes în funcție de stadiul dezvoltării științei și tehnologiei – dar acest lucru e un dat. Ceea ce ar trebui să ne îngrijoreze este faptul că nu dispunem de un ghid care să ne permită cu o rată de succes similară să corectăm tipare de gândire și comportament care ne lasă în urmă.

1

A alege subiecte meritorii ignorate este o opțiune extrem de subiectivă, dar o provocare extrem de bine pusă. ”Ignoranța” reprezintă un dezavantaj intelectual care se corectează prin educație, mai ales dacă suntem ajutați în acest sens. Îmi aduc aminte că am fost izbit de această vulnerabilitate a mea în 2004 când am aflat despre Paul Neagu dintr-un necrolog apărut în The Guardian. Și am căutat apoi și în presa din România… Cred că fiecare dintre noi are astfel de momente, mai mult sau mai puțin puternice. Tratez subiectul de a fi meritoriu pentru a capta atenția publică în aceeași notă de interpretare. Dar oricare ar fi gradul de subiectivitate al subiectului nostru, provocarea este bine pusă deoarece ne face să ne întoarcem către o întrebare esențială: ce ar fi bine pentru noi toți să luam în considerare și nu o facem?

Specia umană supune habitatul natural la agresiuni într-o tradiție nefericită a cultului puterii umane care stăpânește natura. Curios, însă, aceasta temă apare relativ des pe buletinele de știri (chiar și de la noi), curios deoarece se bucură de o expunere mai bună în raport față de aceea cu privire la atrocitățile și violențele – fizice, psihice – la care este supusă specia umană de specia umană. Privim în spate și dosarele istoriei ne dau cifre exacte despre victime de acum sute de ani. Dacă ne fac să tremure, trebuie să știm că noi asistăm la pierderi la aceeași scară acum când le citim, cu accent nu pe număr ci pe atrocități și violențe.

Grupuri de voluntari sau salariați (militari, funcționari ONU etc.) luptă zi de zi, așa cum pot, cu această plagă inter-umană, care se manifestă în războaie (civile sau între țări), regimuri ale plutocraților sau la scară mai mică în închisori, firme, grupuri izolate sau vulnerabile. Dar această întrebare nu este despre câțiva dintre noi, este despre noi, despre societate în general. Acum, când putem ști mai repede și mai exact ce se întâmplă cu semenii noștri, acum pare că avem un apetit din ce în ce mai scăzut de a vorbi despre asta și a contribui pozitiv. UE a fost trezită din somn de valul de refugiați de peste drum cum ar veni – alungați de atrocități și violențe, care pentru noi doar un coșmar le poate dezvălui, și a reacționat așa cum cineva o poate face în buimăceala de moment, mai mult sau mai puțin potrivit. Oamenii aceia, ”școliți”, cum ne place să spunem, la cele mai bune instituții, nu aveau însă această preocupare pe agendă deoarece nu intra în niciun tipar al educației lor ”mainstream” – care spune că dacă fiecare dintre noi o duce bine, atunci toată lumea o va duce bine. Rațiunea istorică [1] ne spune că lucrurile nu stau așa, ci invers: dacă toată lumea o duce mai bine, atunci ne merge bine. Inegalitatea (economică) nu găsește o rezolvare până când inegalitățile între noi ca Homo homini lupus ist nu sunt diminuate, ținute cumva sub control. Trebuie să construim punți către cei în nevoie și să urcăm acest subiect pe agendă mai presus de orice. Chiar mai presus de agenda economică.

2

În 2020, am văzut poate mai mult decât oricând cum preocupări de nișă cu privire la necesitatea scrierii unei altfel de științe a economiei, dezvoltate de predecesori precum Veblen, Ayres, Galbraith sau Georgescu-Roegen, au coborât în paginile jurnalismului de specialitate, adică mai aproape de opinia publică, chiar dacă nu la noi. Invincibilitatea economistului îmbrăcat în ”Hainele cele noi ale împăratului” începe să fie în pericol. ” – Împăratul e dezbrăcat! a spus deodată un copil.” Ei bine, ”copilul” e luat din ce în ce mai serios.

Pandemia de covid a fost desigur un factor important, dar nu singurul. Problemele climatice sunt și ele afirmate cu o voce din ce în ce mai bine auzită. Nicio știre despre reducerea inegalităților economice, dimpotrivă. Economiile găsesc factori de reziliență nu în anticipările sau planurile bine puse la punct dinainte, ci în mobilizarea ad-hoc a unor eforturi, care sunt cu atât mai eficace cu cât sunt mai aproape de consens. Problema reală e găsirea acelui consens… Drept urmare, să fim pregătiți la nivelul opiniei publice, chiar dacă nu la noi, să aflăm mai multe despre interpretarea simplistă a intereselor proprii în luarea deciziei, rolul nepotrivit jucat de PIB în evaluarea planurilor economice, prevalența legăturilor de afaceri transnaționale și nu a strategiilor naționale în alocarea resurselor etc.

3

În istoria de scurtă durată, cel puțin după instaurarea regimului comunist, principala povară a noastră a fost preluarea organizării unei țări de persoane nefamiliarizate cu un confort intelectual și material format printr-o dezvoltare generațională pe termen lung. Așezarea rapidă și de multe ori cumva ”forțată” la frâiele puterii a acelora pentru care enigmele educației sau ale gestiunii pe termen lung a resurselor comune sunt capitole închise a fost/este pur și simplu o tentație, nu o responsabilitate, și, cum spunea Oscar Wilde, pot rezista la orice, mai puțin tentației. Este un efect psihologic simplu, nemijlocit (aparține naturii umane), cu impact negativ însă de durată, care nu poate fi corectat doar printr-un proces neîntrerupt de educație (formală) la standarde moderne, ci mai ales prin intervenția permanentă pentru a impune instituții (inclusiv prin educație) care să elimine oportunismul. Comunismul a făcut din această practică o lege de viață, societatea după 1989 a cochetat cu reducerea ei, dar, la urma urmei, de ce ar fi trebuit să reușească dacă este cea mai sigură cale spre succesul individual?

Cât despre ”speranțe”, nu cred că avem șanse să le adunăm în număr prea mare într-un orizont de timp mic. În 2016 [2], estimam că putem începe cu Generația 2050 și arătam care sunt motivele, iar de atunci au mai trecut ani. Dar, un răspuns depinde și de ce înțelegem că poate însemna ”speranța” pentru fiecare dintre noi…

NOTE___

[1] Așa cum este prezentat mai recent, de exemplu, în Walter Scheidel, The Great Leveler: Violence and the History of Inequality from the Stone Age to the Twenty-First Century (Princeton University Press, 2017) și Jared Diamond, Collapse: How Societies Choose to Fail or Succeed (Penguin Books, 2005).

[2] Cojanu, Valentin, „Generatia 2050 si politica stiintei”, Revista de Politica Stiintei si Scientometrie – Serie Noua, Vol. 5, No. 2, Iunie 2016, pp. 128-133 (disponibil la Academia.edu).

Distribuie acest articol

4 COMENTARII

  1. Pandemia si contracararea efectelor sale pe termen lung , problemele climatice si modalitatile de stopare ale acestor calamitati naturale ,incercarea unor sefi de guverne si de stat de a se eterniza la putere (exemplele sunt multiple ) impreuna obligativitatea respectarii – statului de drept – in mai toate colturile mapamondului , par a fi temele de capatai ale anilor ce vin .

  2. Provocarea urmatorilor ani este digitalizarea si efectele ei asupra modului de viata si se pune intrebarea nu cum vrem sa traim, intrebarea la care nu s-a gasit inca raspuns, in ce lume vrem sa traim.
    Am mari indoieli ca putem influenta cel de-al doilea aspect iar modul cum vrem sa traim nu mai este in mainile noastre, este hotarat de altii.

  3. (Pare de bun augur, un dialog intre unii autori si cititorii articolelor, macar (odata) la sfirsit de an…)

    Stimate,
    d-le Valentin Cojanu,
    1.Cred ca specia umana supune habitatul natural unei agresiuni distructive nu din cauza unui cult al puterii umane de a ,,stapini natura”, ci datorita inexistentei unui PROIECT DE TARA in Europa, inexistentei unui PROIECT UNIONAL al UE si asa mai departe, in toata lumea.In consecinta, omenirea traieste intr-o inertie a ,,intimplarii curente” si n-are un proiect de existenta prezenta si dezvoltare viitoare, ca ,,sumar” tehnic de lucru si colaborare, care trebuia sa inceapa cu proiectul de tara.Existenta numeroaselor institutii mondiale nu poate tine loc acestuia.Singura tara care pare a avea un PROIECT NATIONAL este China, dar acesta este politic si economic comunist si nu merge mai departe de acestea.Numai religiile au un proiect al omenirii, intr-un amalgam care numai tangential se refera la natura si mediu.
    2.Exista viziuni si ,,constatari” economice de nisa, care nu se incadreaza si nu evolueaza in directia unei ,,stiinte a dezvoltarii economice-industriale rapide” ca fundament teoretic pentru ,,proiecte de tara” care intr-un termen istoric rezonabil sa apropie tarile subdezvoltate de cele dezvoltate economic si social.Micro si macroeconomia (din care fac ele parte) nu sint de nici un ajutor in aceasta directie, dovada fiind ca ,,cercetarea economica” inca n-a raspuns la intrebarea ce este ,,reformarea” economica, care sint caile si instrumentele de realizare.De asemenea, cercetarea economica n-a reusit sa raspunda cum poate fi adusa competitivitatea economica nationala de la catastrofalul indice 74, catre indicele 1 (al Coreii de Sud, Singapore, etc.),care a dus la disparitia investitorilor industriali dupa 2008.Situatia aceasta este caraceristica intregului Est postcomunist si inca nu se intelege ca nu ne conducem noi (desi avem aceasta libertate comunitara) deoarece nu realizam nici macar necesitatea unui astfel de proiect de tara si a unei noi stiinte a dezvoltarii rapide!Asa ca asteptam ca totul sa vine de la o UE vamala, la rindul ei fara proiect economic unional, deoarece proiectul ei nu poate fi altul … decit SUMA proiectelor tarilor componente!
    Fara un astfel de proiect care sa unifice apoi tarile intr-un proiect continental si apoi mondial, nu vor exista limite in domeniul distrugerii mediului.
    Afirm acest lucru, deoarece un proiect de tara iese considerabil din tiparul politic stinga – dreapta, avind un fundament profund tehnocrat, in care mediul si evolutia sa nationala si mondiala este parte a dezvoltarii nationale…
    Cind ma refer la ultima fraza, ea este concluzia sintetica a proiectului de tara (operational, cu obiectivul reindustrializarii) pe care l-am realizat (dar nu intereseaza pe guvernanti).
    3.Ca economist afirmati nevoia de ,,interventie permanenta pentru a impune (inclusiv prin educatie) institutii care sa elimine oportunismul”.Ori noi, am preluat odata cu integrarea institutii europene bine structurate organizatoric, care in Vest sint functionale, oportunismul negasind acolo loc de manifestare!
    Ceeace nu reusesete ,,cercetarea economica”, este sa gaseasca caile de eliminare a nefunctionalitatii institutiilor ,,cultivatoare” a oportunismului:Parlament, partide politice, guvern, administratie, primarie si in genere toate institutiile bugetare si nu numai!Cauza acestui insucces este prezentat magistral de prof. Daniel Daianu in lucrarea ,,Incotro se indreapta tarile postcomuniste?”, ca lipsa de colaborare INTERDISCIPLINARA intre ,,cercetatorul economic” si ,,cercetatorul institutional” ! (pag. 34, Ed. Polirom, 2000).
    Preluind (de doua decenii) aceasta cercetare (de nisa”), am identificat modul de stimulare si constringere economica (democratica) a INSTITUTIILOR tarii de a produce ,,politici publice” pozitive, generatoare de dezvoltare, punind capat inertiei si inactiunii institutionale la toate nivelele.
    Pentru aceasta, era nevoie si de un PROIECT DE TARA concret, pro-activ,, care sa asume din partea clasei politice un TARGHET concret, procentual (de 4-5 la suta anual), de dezvoltare economica industriala, obiectivele primare, surse de finantare, termene, responsabilitati, etc. care sa fie prezentabil UE pentru acordarea unui sprijin material si financiar NERABMBURSABIL, pina la implementarea si primele sale rezultate.
    Acest proiect de tara exista si poate fi speranta nationala, daca persoane determinate pot si vor sa-l sustina pentru evaluare si promovare, apoi aducerea schitei ,,noii stiinte a dezvoltarii economice” rapide in epoca globalizarii, la stadiul de lucrarea academica.
    Romania nu poate avea nici o speranta de schimbare pozitiva, pina cind economistii ASE (si cercetarea economica academica in genere) nu va conlucra cu ,,cercetarea institutionala” care are domeniul de cercetare in stiintele politice si sociologie, pentru a face din INSTITUTII fundamentul dezvoltarii si parte a ,,teoriei dezvoltarii” intr-o noua stiinta a dezvoltarii economice-industriale (rapide), a epocii globalizarii pietelor nationale.

  4. Stimate dle Caliman,
    Am fost surprins foarte placut de interventia Dvs ampla pe marginea contributiei. Va multumesc pentru atentie.
    Ati deschis foarte mult subiectele abordate si este dincolo de scopul acestei replici sa le pot relua. Totusi, ma voi opri la un aspect particular, care poate fi solutionat succint. Este vorba de subiectul „institutionalismului”. Din perspectiva mea, lucrurile stau astfel:
    Nu exista o perspectiva a colaborarii „interdisciplinare” dintre economie si studiul institutiilor, deoarece ambele subiecte apartin aceleiasi discipline, economia. Studiul „institutiilor”, desi specific in alte fome si altor stiinte sociale, a aparut la sfarsitul sec. 19 din curentul filosofic al pragmatismului american. El a primit mai multe versiuni, de ex. cu extinderi ale istoricilor economiei, dar ce este important este ca tocmai ca se considera studiu interdisciplinar este un obstacol in calea unei stiinte a economiei cu sens pentru practica sociala. Nu este studiu interdisciplinar, dar pana la aceasta ora nici nu exista o varianta satisfacatoare care sa introduca problema „institutiilor”, pe langa alte subiecte neglijate, in studiul economiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Valentin Cojanu
Valentin Cojanu
Profesor la Academia de Studii Economice Bucuresti Editor al Journal of Philosophical Economics

Carte recomandată

Iata o carte cu un subiect in aparenta simplu: o familie de romani cu un copil mic se muta in strainatate si invata incet-incet sa depaseasca o serie de neajunsuri si sa se impace cu altele. Mihai e scriitor (adica veniturile lui sint subtirele), sotia lui are un job nou de care e foarte multumita… vezi aici continuarea

 

 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

Claudiu Iordache, înlocuit cu Gelu Voican Voiculescu la conducerea Institutului Revoluției

Ieri 30 martie 2018, membrii Colegiului Național al Institutului Revoluției Române l-au destituit pe Claudiu Iordache din fruntea acestui institut, numindu-l în...

Commento ergo sum

Progresul frustrează. Iată ideea principală a acestui articol și, la drept vorbind, singura; nu este nevoie de continuarea lecturii, în caz că...

Reinventarea Occidentului, ultima șansă

Rezumatul în 10 puncte: Turneul european al președintelui Biden începe sub semnul unei târzii și, probabil, ultime speranțe....

Creștinismul global în cifre și câteva comentarii

Potrivit raportului anual publicat de Center for the Study of Global Christianity (din cadrul Gordon-Conwell Theological Seminary), în 2021, numărul creștinilor, la...

In război cu Școala de Război

Pe 8 decembrie 1939, în prezența regelui Carol al II-lea și a membrilor guvernului, se inaugura la București noul sediu al Școlii...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

 

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro