vineri, martie 29, 2024

TREI ÎNTREBĂRI. Mi-e frică de o guvernare care mărșaluiește elefanții aroganței

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

Campaniile electorale au fost private de congrese, conferințe, adunări publice și discursuri potențial importante care ar fi putut schimba dramatic echilibrul alegerilor. Probabil aceste discursuri ar fi generat subiecte foarte interesante de dezbatere.

Tot în contextul COVID 19 discuțiile au fost acaparate de HORECA, problema nunților, botezurilor tradiționale, festivităților de absolvire, și a industriilor dependente de acestea a fost ignorată aproape complet. De la creatori de modă, textile, magazine, coafuri la muzică populară și de petrecere, o mulțime de activități prosperau în 2019 și au fost eradicate în 2020. Mi-e greu să-mi imaginez impactul social al distanțării sociale prelungite, dar în mod cert tot ceea ce înseamnă coeziune socială este afectată negativ. Au fost destule voci care au atras atenția asupra acestui fenomen, dar media și opinia publică au cam ignorat această temă.

În România cea mai ignorată temă internațională în 2020 este în opinia mea Brexit. Negocierile divorțului matur între Uniunea Europeană și Regatul Unit au fost o temă ignorată aproape complet, deși, Brexit este o lecție importată pentru evoluția naționalismului și a conservatorismului.

2. Care este cea mai interesanta idee, (teorie, descoperire, carte)(din domeniul dvs de preocupari) a anului 2020?

Cea mai interesantă evoluție în toate domeniile o au cercetările în domeniul Inteligenței Artificiale. Fără îndoială acest domeniu va redefini umanitatea continuând să ia amploare și asta în ciuda tuturor avertizărilor care vin din zona SF, care a prezis și a explorat scenarii de viitor marcate de inteligența artificială. Privind lucrurile în perspectivă, pe termen lung, Isaac Asimov, a descris viitorul spre care ne îndreptăm în această privință.

În 2020 pot spune că văd devenind realitate fragmente din ceea ce citeam cu mulți ani în urmă în Asimov, Herbert Franke, William Gibson, Robert Sheckley, și mulți alții. Probabil cei din generația mai tânără pot relaționa cu civilizațiile descrise în jocuri ca Mass Effect, și mă refer aici la Geth și Reapers, sau filmele din seria Terminator care descriu modul în care inteligența artificială SkyNet poate strivi umanitatea. Ceea ce este înspăimântător este că inteligența artificială combinată cu robotica în perspectivă are perspectiva să soluționeze definitiv conflictul dintre capital și muncă în favoarea capitalului.

Băncile, asigurările și serviciile financiare erau deja pe drumul virtualizării și al acaparării de Inteligențe Artificiale înainte de COVID 19, dar acest fenomen este accelerat puternic de distanțarea socială și telemuncă, pentru că liantul fenomenului economic tradițional, relațiile inter-umane sunt puternic suprimate. Un negociator lipsit de limbajul trupului, și de tehnicile care permit influențarea, atragerea, fidelizarea, etc, este mai ușor de înlocuit de o inteligență artificială în facilitarea tranzacțiilor.

În 2020 am citit mai puține cărți decât în toți anii precedenți. Cărțile au fost înlocuite de materiale video ușor de găsit online, discursuri, dezbateri, prezentări, interviuri cu economiști și jucători importanți de pe piețele financiare. Fragmentarea timpului specifică vieții moderne online face astfel de materiale mai ușor de înghesuit într-o agendă încărcată. Urmăresc orice materiale care îl includ pe Ray Dalio, Paul Krugman, Richard Wolff, Nouriel Roubini, Steve Keen, Yanis Varoufakis, și lista poate continua.

Poate cea mai fascinantă idee pe care am descoperit-o în mediul online este că involuăm ca națiune, de la știință spre superstiții, de la dialog și dezbatere spre disprețuirea și ignorarea ideilor și oamenilor care nu trec filtrul ideilor preconcepute. Românii trăiesc în bule în care acceptă doar pe cei care le confirmă ideile preconcepute imprimate de religie în unele cazuri sau de o babilonie de idei discutabile găsite pe Internet în alte cazuri. Un limbaj sofisticat face ideile complet repugnabile pentru majoritatea românilor consumatori de manele și iubitori de #obscenitatidinpatrulitere (Auto-cenzurat).

Anul acesta am văzut, sau am conștientizat, pentru prima oară o realitate față de care eram ignorant, și care exista dintotdeauna. În România sunt oameni care se înghesuie să pupe bucăți de cadavre și să ia apă dintr-un recipient, apă turnată peste un picior mumificat. În România sunt oameni care sunt convinși că bolile sunt programate în mintea noastră de un fel de conspirație internațională. Să nu mă înțelegeți greșit, acești oameni nu trebuie disprețuiți, ci educați, ei sunt de-ai noștri, poate prieteni, poate rude, poate cunoștințe, oameni de altfel doritori de bine. Nevoia de educație și civilizație este absolut stupefiantă, dar nu știu ce fel de mesaj civilizator ar putea pătrunde în astfel de medii.

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveti pentru viitorul Românei si cea mai mare speranta? 

Lumea se schimbă cu o viteză fără precedent, fenomen catalizat de Covid și de criza economică. Din ce văd eu capacitatea de adaptare a sistemelor constituente ale statului român este extrem de redusă, și viziunea celor care ne conduc este limitată la rivalități și ambiții personale. Viziunea administrației, a imensei birocrații care pune în aplicare tot ceea ce decid cei ce ne conduc este limitată la detalii rafinate ale fugii de răspundere și ale luptei pentru supraviețuire și promovare ierarhică. Avem un sistem administrativ excesiv de complex, pe care ar vrea să-l reformeze oameni care nu îl înțeleg pornind de la idei preconcepute și confuzii între slogane și realitate.

Scenariul pe care mi-l imaginez este o reducere a aparatului administrativ fără discernământ sub pretextul reducerii deficitului bugetar. Sunt două consecințe ale reducerii personalului din administrație, prima este politizarea, generată de eliminarea cu precădere a membrilor, membrilor de familie și simpatizanților altor partide din administrație, sub deviza ”politrucii noștri sunt mai buni ca politrucii lor”. A doua consecință este blocajul, generat de frica funcționarilor pentru postul care le asigură existența, și de insuficiența de personal competent în poziții critice, pentru că inevitabil vor fi eliminați din sistem oameni competenți, fie pentru că sunt de altă culoare politică, fie pentru că sunt incomozi pentru noua conducere, care se crede implicit mai competentă și implicit deținătoare a adevărului absolut.

Probabil reducerea deficitului bugetar se va petrece înainte de ieșirea din criză și mai repede decât ar permite eventuala creștere economică fragilă. Voi reveni asupra acestui subiect într-un articol distinct.

Mi-e frică de o guvernare care mărșaluiește elefanții aroganței, ideilor preconcepute și a auto-confirmării prin colecția de porțelanuri a echilibrelor economice și sociale. Mi-aș dori o guvernare conștientă de propria efemeritate, realistă și pragmatică pro bono publico.

Ce mai mare speranță pe care o am pleacă dintr-un concept descris de Frank Herbert în Dune, atunci când descria mediul deosebit de ostil în care au evoluat fremanii și sardaukarii. Oamenii care se dezvoltă în medii ostile sunt mai rezistenți, mai adaptabili și mai puternici decât oamenii care evoluează în medii blânde. Economia României s-a dezvoltat într-un mediu politic și internațional care poate fi descris doar ca ostil și nefavorabil. Românii știu ce înseamnă șomajul, concedierile în masă, hiper-inflația, căderile de piață, de instituții financiare, și cred că sunt comparativ mai adaptabili decât alte națiuni care au dus-o foarte bine de foarte mult timp. Nu am mari speranțe ca statul să fie capabil de ceva bun, mai ales cu caracterul eclectic al actualei coaliții. Am speranțe că românii sunt capabili să proptească economia în ciuda lor. Economia României se poate dezvolta bine cu un guvern care să nu fie o clamitate, câtă vreme nu rămânem fără români.

Distribuie acest articol

44 COMENTARII

    • Cred că ignorați realitatea inevitabilă. Limba română modernă s-a format relativ târziu și prin adoptarea masivă a neologismelor (din nou un fenomen inevitabil); cred că faimoasa neaoșă alternativă la cravată – gâtlegău – ilustrează din plin acest fenomen.
      Impactul limbii engleze este mult mai dramatic – jumătate din această limbă este de dublă origine latină (latina originală +denumirile științifice, expresiile colocviale, la care se adaugă impactul cuceririi normande). Expresiile și termenii similari fonetic (false friends), scurtimea termenilor care ar trebui să fie înlocuiți prin traduceri lungi și complicate, înlocuirea unor termeni specifici comunismului – d. ex. gestionar/administrator cu manager, specificitatea unor domenii (managerial, IT), fac inevitabilă transformarea limbii române. În engleză marshalling înseamnă aducerea în marș de trupe și încadrarea acestora într-un dispozitiv – destul de aproape de sensul din românește. Da, corect ar fi fost ”guvernarea care își pune elefanții aroganței să mărșăluiască…” – remarcați scurtimea expresiei, greșită, dar transmițând eficient mesajul. Eficiența transformă și primează în comunicarea de azi, spre deosebire de vremurile trecute când corectitudinea și eleganța frazei erau factorii care contau….

  1. Bun, si ce-i de facut ? Ma gandesc la punctul 3, ca acela ne priveste pe noi.
    De dat cu gura, Casandre, etc. ne-am cam saturat. Cine intrevede solutii, cine pune mana sa le implineasca ? Cat – de – cat …

    • Sunt foarte foarte departe de cercurile puterii. Nu pot face altceva decat sa îmi spun părerile apropo de guvern si guvernare. Cel mai bucuros as fi sa citeasca ce scriu si sa nu fie așa. Nu-mi doresc sa fiu Casandra sau ceva de genul. Chiar dacă am alta orientare politică decât guvernul, nu sunt atat de incuiat la cap incat sa-mi doresc sa eșueze pe spinarea țării, dimpotriva, as fi foarte fericit sa reuseasca, pentru ca in final, am trai mai bine cu toții.

  2. Am ajuns – ca natie – in momentul in care nu mai putem da inapoi , in momentul in care parintele iti spune: iti dau si eu ceva daca pui si tu ceva la reconstructia tarii . Si ca vrem si ca nu vrem , nu mai avem de ales .Chiar daca inca mai exista cetatenii ce au in suflet si in buzunar , nostalgia trecutului , nostalgie ce tine mai degraba de beneficiile , fie ele materiale sau spirituale , obtinute din motive sau avind motivatii diferite , de la caz la caz , generatiile ce vin din urma nu mai pot accepta trecutul .Viitorul este al lor si noi , cei mai in virsta , ar trebui sa acceptam asta si sa le oferim dechiderea catre lume atit de necesara tuturor natiunilor lumii . Guvernarea actuala , nu are ce face , trebuie sa foloseasca aceste imense sume de bani, obtinute de la UE , impreuna cu partea noastra de contributie , in vederea realizarii unor programe clar stabilite de comun acord cu UE si care se afla sub controlul strict al Uniunii. Ma astept la schimbari majore in administratia locala , in legislatia ce cuprinde procedurile de privatizare si vinzare catre parteneri romani sau din UE a multor obictive economice ce apartin statului , la reconfigurarea totala , a ceea ce noi numim Invatamint si Sanatate , prin implementarea digitalizarii in aceste doua sectoare , la modificarea legilor ce au fost masacrate de fostele guvernari , la modificarea legilor ce tin de achizitii si de procesare a materiilor prime detinute de statul roman si multe altele ce vor schimba Romania . Parteneriatele militare , apartenenta la NATO si alianta cu UE si AMERICA lui JOE BIDEN , va duce catre o dezvoltare inca neatinsa de catre tara .

  3. Legat de tema cea mai importanta ignorata in 2020, cred ca este decaderea Americii, care a fost imperiul secolului 20 intre Pearl Harbor si Donald Trump. Nu cred ca se mai poate intoarce unde a fost. …iar pendemia Covid-19 a accelerat ascensiunea Chinei care in 5-10 ani (maxim) devine prima economie a lumii. Daca avem acum senzatia ca comunismul este un capitol aproape incheiat in istoria umanitatii s-ar putea sa fim surprinsi de revenirea lui in actualitate in urmatorii 10 ani. De data aceasta va fi fara aroma stalinista, dar, sa nu uitam caci chiar daca Stalin se considera ca l-a intrecut pe Hitler la milionele de victime facute, pe primul loc de departe ramane Mao.
    Despre inteligenta artificiala cred ca situatia se aseamana cu cea din fizica dupa Einstein si Plank. Acum 100 de ani se credea ca in urmatorul deceniu se va gasi Theory Of Everything si desi progrese se fac an de an, inca aceasta nu se vede la orizont nici in 2020. In noul val al inteligentei artificiale lucrurile par sa stea similar, se fac progrese zi de zi dar fara nici o schimbare de paradigma care este absolut necesara pentru un progres radical catre o inteligenta artificiala autentica (care sa treaca testul turing).
    Cat despre Romania, inevitabil cel mai mare impact este dat de situatia externa, cum de altfel au cam stat lucrurile in toata istoria recenta si mai putin recenta a tarii. Intern status-cvo-ul va ramane prea putin schimbat: PSD ramane partidul cel mai puternic in ciuda puterii de dreapta si va reveni la guvernare cel tarziu la urmatoarele alegeri. PNL-ul chiar impreuna cu USR nu vor face schimbari radicale. Romania nu are capacitatea de a da un lider vizionar iar lucrul acesta poate fi bun pentru ca ne asigura constanta.

    • Am urmarit cu interes evolutiile din SUA. Lucrurile sunt foarte complicate, dar am senzatia ca sunt discutate. Comunismul nu poate sa dispara, dar nu va fi niciodata dominant. Este vremea pentru teorii sociale si economice ale secolului 21 nu ale secolului 19.

      Daca ar fi sa iau ceva din teoriile lui Marx si relatia Capitalist-Muncitor, sau relatia Capital-Munca (orice activitate economica presupune o combinatie Capital+Munca+Natura), si modernitate, este faptul ca inteligenta artificiala este ceva ce înlocuiește munca, deci rezolva o problema a capitalismului, costul muncii.

      • ” inteligenta artificiala este ceva ce înlocuiește munca, deci rezolva o problema a capitalismului, costul muncii.”
        Cred ca ar trebui sa mai reflectam un pic la aceasta afirmație. Nu cumva rezolva una si creează alta mai mare cand dispare munca. Unde se duc cei înlocuiți de inteligenta artificiala? Stau sub un palmier pe o insula din Pacific unde le trimit Zuckerberg sau Bezos un cec?

        • Nu un pic, trebuie sa ne gandim foarte mult si intens asupra afectelor digitalizarii, mult mai critic si sa nu preluam pe nemestecate ceace ni se sugereaza de o industrie intreaga in fata careia sansele de a ne opune devin pe zi trece tot mai mici. Sumtem pe cale sa ne desfiintam ca oameni in goana nebuna dupa rationalizare si eficientizare.

        • pare-mi-se ca se preocupa de incalzirea globala si corectitudinea politica, beneficiind de redistribuirea veniturilor create de productia automatizata si de munca utilajelor; redistribuirea poate fi si indirecta, prin scaderea costurilor de productie; daca ne preocupam doar de ocuparea fortei de munca si crearea de noi locuri de munca, nu facem decat sa crestem costul de productie; ar trebui sa ne preocupam sa punem utilajele la treaba si sa stam mai mult la umbra palmierului; ma tem insa ca ne putem singuri bete-n roate prin politicile energetice si monetare

        • Cei inlocuiti de inteligenta artificiala vor lucra in sectoarele pe care inteligenta artificiala le creeza.

          Cand a aparut automobilul au ramas far locuri de munca lucratorii care confectionau harnasamente. Da, dar au aparut o gramada de locuri de munca in fabricile de automobile, inclusiv pentru acestia.

          Schimbarea naturii muncii este permanenta, doar ca uneori se vorbeste mult despre asta si apare ca un fenomen izolat, singular.

          Un alt lucru de luat in seama este ca „inteligenta artificiala” nu are nicio treaba cu inteligenta si nici cu vreo modificare sociala majora. Prin anii 70′ se vorbea despre „sisteme expert” – tot asa, cu mari asteptari. Ceva schimbari s-au produs, dar nicicum asa mari cum credeau unii.

          La fel si cu „inteligenta artificiala” – schimba ea cate ceva, dar impactul este totusi redus. E cazul multor inventii de la care oamenii au asteptari exagerate (amintesc aici de printarea 3D).

          • Din pacate datele reale spun altceva. Am urmarit recent un documentar in care se demonstra cu cifre ca numai 20% din reducerea locurilor de munca din industria automobilelor din US s-a datorat delocalizarii spre Mexic si Asia, restul a fost urmarea robotizarii. Si contrar teoriilor la moda nu s-au creat alte locuri de munca. Daca inlocuim muncitor din industria automobilelor cu unul care intoarce burgers la Mc Donalds sau aduce o farfurie intr-un restaurant am distrus clasa mijlocie si consumatorii adevarati. Nu vreau sa mai repet aici raspunsul unui sindicalist de la Ford: robotii nu cumpara masinile Ford.
            Un alt mit urban este al viitorului stralucit al economiei bazate pe servicii. Cum spunea un frate al lui Reagan: vreti sa spuneti ca in noua economie vecinul imi tunde iarba iar eu ii tund parul si asfel vom avea toti bani?

            • @Cinicul
              In ultimii 10 ani, In SUA s-au creat multe noi locuri de munca (bine platite), in sectorul IT, in transporturi si logistica, in infrastructura, in sectorul energetic (chiar si in sectorul regenerabilelor s-au creat sute de mii de noi locuri de munca). https://www.statista.com/statistics/500905/employment-in-renewable-energy-sector-globally-by-major-country/

              Nu in mod intamplator, rata somajului a atins un minim isotric la finele anului trecut. In ceeea ce priveste readucerea productiei industriale in SUA, va avea loc ceva mai tarziu (odata cu sosirea robotilor autonomi) dar si aia trebuie programati, monitorizati, mentinuti, etc. Cat despre readucerea otelariilor si a topitoriilor in Rust Belt, vise placute. Productia otelului (o marfa cu valoare adaugata mica care nu poate fi produsa de roboti) se muta chiar si din China… prin Pakistan, India, Baglandeshi, Africa. In Rust Belt vor reveni cand salariul scade sub 1.000 dolari pe luna (la Pastele Cailor).

  4. Dle Botos, cred ca gresiti si generalizati impardonabil.
    Multumita dv, si celor asemenea, “fenomenul” AUR va lua o amploare si mai mare.
    “”Românii trăiesc în bule în care acceptă doar pe cei care le confirmă ideile preconcepute imprimate de religie în unele cazuri sau de o babilonie de idei discutabile găsite pe Internet în alte cazuri. Un limbaj sofisticat face ideile complet repugnabile pentru majoritatea românilor consumatori de manele și iubitori de #obscenitatidinpatrulitere (Auto-cenzurat).””
    Nu toate ideile imprimate de religie sunt preconcepute. In mediul rural, cu preponderenta, religia este cea care mentine coeziunea sociala si emotionala, incarca oamenii spiritual si genereaza o anumita cumintenie comportamentala care asigura buna convietuire in comunitate.
    Proiectati o abordare arogant-elitista, din pacate la moda, care genereaza falii sociale ce vor genera surprize, pt unii neplacute, in viitor.
    Intelepciunea morometiana rurala face mult mai multe parale decat sofisticarea oricarui limbaj nouvelle-epoque.
    “Eu afirm că religiozitatea e cea mai puternică dintre toate instrumentele de cercetare ştiinţifică. Ştiinţa fără religie e incompletă, religia fără ştiinţă e oarbă. Toate religiile, artele sau ştiinţele sunt rodul aceluiaşi copac a cărei unică aspiraţie e să facă viaţa omului mai demnă; adică să permită ca individul să se ridice peste simpla existenţă fizică şi să fie liber.”
    Albert Einstein

    • Fenomenul AUR este un fenomen social perfect previzibil in contextul unei crize economice, sociale si de identitate. Crizele economice au tendinta de a favoriza miscarile nationaliste. Imi dati mult prea mult credit daca va imaginati ca am vre-o influenta la alegatorii AUR sau ca alegatorii lor mi-ar citi vreodata scrierile cu minte deschisa si capacitate de intelegere.

      Eu nu critic religia in genere, doar unele obiceiuri care mi se par potrivite nivelului de cunoastere al evului mediu timpuriu. Religia este parte din esenta fiecarei natiuni, in cazul Romaniei, religia crestin-ortodoxa. Cred in libertatea religioasa, si cred ca fiecare are compasul moral sa-si aleaga ce crede si in ce fel isi manifesta credinta. Dar, daca religia se pune in calea cunoasterii, atunci, indiferent de ce cred eu, societatea pastorita va ajunge o societate inapoiata si posibil chiar neviabila.

      • D-le Bolos, in primul rand, scuze pt eroarea numelui din textul initial.
        Din cate stiu, partidele nationaliste apar de obicei in timpul sau dupa o criza economica, iar noi nu suntem acolo, cel putin dpdv al consumului.
        https://www.g4media.ro/eurostat-romania-a-ajuns-din-urma-polonia-si-grecia-la-consumul-pe-cap-de-locuitor-croatia-si-bulgaria-pe-ultimele-locuri-din-ue.html

        Si nu cred ca suntem nici in contextul unei crize sociale sau de identitate
        https://www.caleaeuropeana.ro/tag/toleranta-in-romania/

        Referitor la alegatorii AUR (de care observ ca va distantati subtil) urmariti va rog si acest reportaj, unde puteti afla cum au evoluat fosti alegatori USR sau PNL catre AUR.
        https://recorder.ro/video-portretul-votantului-aur/

        Biserica nu se mai pune de sute de ani in calea cunoasterii, ci merge in pas cu ea, si poate de multe ori inaintea ei, prin credinta, care decupeaza orizonturi pe care stiinta vine sa le demonstreze. Si daca drumul cunoasterii este gresit, cum s-a intamplat de multe ori, biserica poate sa ne redea acel compas moral de care ati pomenit.
        “Religiile mor atunci când se dovedesc a fi adevărate. Ştiinţa nu este decât o înşiruire de religii moarte.”
        Oscar Wilde

        • 1. Consum final agregat in 2020 :
          Trimestrul 2 2020 scadere de 11,4% fata de trim 2 2019.
          Trimestrul 3 2020 scadere de 2.65% fata de trim 3 2019
          https://ec.europa.eu/eurostat/databrowser/view/namq_10_fcs/default/table?lang=en
          Asta se numeste recesiune, sau criza.
          2. Nu ma distantez subtil ci sper destul de evident de alegatorii AUR si de AUR in genere.
          3. Ok, puneti religia si in pas cu igiena. In rest, nu am nici o problema cu nici o religie, in mod special nu am nici o problema cu ortodoxia.

          • 1. Sa nu uitam totusi PIB pt referinta (cam cel mai popular), care a crescut pt RO cu 5, 6% in trim 3 2020 (intr-adevar pe scadere YoY).
            https://countryeconomy.com/gdp/romania
            2. Un adevarat om al cetatii se poate distanta (atat de evident) doar de infractori sau tradatori, ceea ce nu e cazul pt AUR. Daca nu esti de acord cu o minoritate, nu trebuie sa te/o distantezi, ci sa o aduci la dialog; si mai pomeneati de criza sociala si de identitate….
            3. La treaba cu igiena si religia ati facut un pas gresit, care n-are nici o legatura cu topicul discutiei.

            • Referinta la religie din text se refera la doua obiceiuri punctuale, neigienice prin definitie.

      • Nu criticati religia in genere, doar ortodoxia. Ea vi se pare potrivita nivelului de cunoastere al evului mediu timpuriu pentru ca nu stiti cu ce se mananca religia. CS Lewis a fost un om al secolului XX care stia.
        „The only two systems in which the mysteries and the philosophies come together are Hinduism & Xtianity: there you get both Metaphysics and Cult (continuous with the primeval cults). That is why my first step was to be sure that one or other of these had the answer. For the reality can’t be one that appeals either only to savages or only to high brows. Real things aren’t like that (e.g. matter is the first most obvious thing you meet—milk, chocolates, apples, and also the object of quantum physics). There is no question of just a crowd of disconnected religions. The choice is between (a.) The materialist world picture: wh. I can’t believe, (b.) The real archaic primitive religions: wh. are not moral enough. (c.)The (claimed) fulfilment of these in Hinduism, (d.) The claimed fulfilment of these in Xtianity. But the weakness of Hinduism is that it doesn’t really join the two strands. Unredeemably savage religion goes on in the village; the Hermit philosophises in the forest: and neither really interferes with the other. It is only Xtianity wh. compels a high brow like me to partake in a ritual blood feast, and also compels a central African convert to attempt an enlightened universal code of ethics.”

      • Cred ca traim nu numai in o criza economica si sociala ci in una morala. De fapt nu am reusit sa depasim efectele indirecte ale crizei din perioada 2009-2011. Dar in cele trei decenii trecute si mai cu seama dupa 2011, criza morala si lipsa de etica au crescut tot mai mult. Va avea cineva curajul sa asaneze acest teren mlastinos in care abia mergem?!! Nu prea am mari sperante!

  5. Am doua observatii:
    1. Cei care „pupa bucati de cadavru si beau apa …” sunt educati, nu sunt ne-educati. Ar fi bine sa fie ne-educati, ar fi sanse sa poata fi educati in spiritul stiintei, ratiunii. E inposibil „sa inveti calul batran sa mearga in buiestru”, adica e deja invatat sa mearga altfel, etc.
    2. Romanii sunt educati (da, sunt educati) sa se descurce intr-un mediu aspru, neprielnic, sa supravietuiasca. Dar nu sunt educati sa transforme acel mediu, nu au habar cum sa-l faca prielnic. Din nou e aceeasi chestiune cu calul batran. Cred ca avem nevoie de cei care au crescut intr-un mediu prielnic, educati in vest, sa vina acasa si (cu toata impotrivirea de care o sa aiba parte, fara doar si poate) sa schimbe mediul intr-unul mai prielnic. Asa s-a intamplat si in 1848, nu-i asa, cu generatia educata la Paris sau Berlin?

    • 1. Educati, needucati, tineri sau batrani, problema mea este ca nu cred ca as avea vreo sansa sa avem o cale de comunicatie la care sa fie receptivi. Din pacate sunt constient ca ei citesc stirile care le confirma ideile, au prieteni care le confirma ideile, si nu au cum sa fie atinsi de alte puncte de vedere. Ma declar oficial depasit.
      2. Cei care au banii sa studieze in vest, nu prea mai au de ce sa se intoarca. Au prea multe oportunitati acolo. Brain-Drain nu e o poveste, e o strategie care functioneaza.

      • Unii de cei care au studiat in vest se intorc pentru a ocupe functii politice in tara. Din multele oportunitati de acolo o aleg pe cea mai avantajoasa: „munca” ca bugetar in Romania. Deci, nu trebuie sa le neglijam contribuitia „stralucita” la situatia din Romania.

  6. Si de ce n-ar trebui restructurat aparatul bugetar? Desigur, ar trebui testați oamenii inainte si păstrați cei mai buni si eficienți, insa o restructurare serioasă trebuie facuta. Aveti idee cata „umplutura” de proasta calitate exista in institutiile statului? Dar stati linistit, guvernul Catzu nu va face nimic in acest sens. Au ajuns sa se teama toti politicienii de bugetari, pentru ca au nevoie de voturile lor si pot fi orientați usor spre un partid sau altul prin pomeni electorale. Cine va realiza acea restructurare masivă in sectorul bugetar, va dispărea de pe scena politică, posibil pentru ani buni.

    • NU asta spun eu. Eu spun ca momentul optim de restructurare este pe crestere economica. Momentul cel mai ne-optim este in plina recesiune/criza economica.
      1. In timp de criza persoanele disponibilizate devin someri, cererea de munca fiind scazuta, ceea ce transfera angajatii din zona productiva cu productivitate redusa in zona cu productivitate 0.
      2. Un mare procent din bugetarii vizati au credite la banci. Prin restructurare fara alternativa de a gasi un serviciu rapid va creste masa creditelor neperformante, va creste numarul de incidente de plati, ceea ce pune sistemul bancar sub presiune.
      3. In timp de criza disponibilizarile reduc consumul ceea ce duce la scaderea vanzarilor firmelor si implicit la un numar de insolvente mai ridicat.
      Dincolo de asta, restructurari juste se pot face pe un cadru legislativ ajustat care sa permita asta fara sincope in activitatea institutiilor. Dureaza pana ce se analizeaza se gasesc solutii si se implementeaza. De aici si problema elefantilor, daca se fac reduceri de personal de dragul unor slogane politice, nu va iesi nimic bun.

      • Nu se fac restructurări doar de dragul de a le face cred. Inteleg ca protejați băncile, insa trebuie sa fie ultima noastra grija băncile. Trebuie analizat bine ce ar avantaja statul roman: restructurarile unui aparat bugetar parazitar si inutil sau faptul ca mall-urile raman pustii si băncile fara credite. Băncile oricum au bani si stiu sa se salveze, mai ales ca urmeaza sa implementeze algoritmi in relatia cu clientii si sa desființeze filiale în viitor, si deci sa reduca costurile. Problema este ca romanii din mediul rural nu prea sunt obișnuiți cu tranzactiile on line.

        • O restructurare semnificativă înseamnă 70.000-100.000 de joburi. Dacă vorbim de 35-50.000 de credite neperformante e deja o problema sistemica, adica tot bani publici, in buzunarul băncilor. NU e o solutie, ci o modificare a rutei banilor, in loc de star-bugetar-banci direct de la stat-banci.
          Restructurarile sunt un obiectiv politic generat de sloganul „aparat bugetar parazitar si inutil”. Garantez in scris ca reducerea aparatului bugetar fara o rectificare masiva a legislatiei va reduce viteza de avizare, eliberare permise, documente, extrase, etc cerute de legislatie de la „lent” la „stop”, si o crestere a timpului de raspuns la solicitari de la „prea mult” la „mult prea tarziu”. Nici nu incep sa vorbesc de decontarile cu bugetul, care vor deveni motiv de insolvente in sectorul privat. Birocratia este rezultatul legislatiei, si pur si simplu reducerea numarului de birocrati nu rezolva legislatia.
          Eu visez, ca multi alti romani la un sistem online de depunere a dosarelor, de avizare si aprobare automata, la baze de date interconectate intre institutii, etc, dar deocamdata ele nu exista si nu functioneaza. Boii trebuie sa fie inaintea carutei, legislatia trebuie sa fie inaintea restructurarii.

          • Da, intr-adevar solutia este digitalizarea care ar determina o restructurare naturală, fara intervenția guvernului. Dar digitalizarea este inevitabilă si va trebui implementată cat de curând. Este o realitate. 100000 de oameni este un număr mare, insa sunt convins ca specialiștii buni isi vor găsi de lucru in mediul privat.

            • @mike
              Digitalizarea este doar un aspect (evident iminet). Pentru Romanika insa, alte aspecte sunt la fel de iminente – punerea la punct a infrastructurii (autostrazi, cai ferate moderne, etc), modernizarea sectorului energetic, e.g. inlocuirea sistemului centralizat si a hodoroancelor depasite pe carbunete cu un sistem modern, eficient, descentralizat, centrale noi pe gaz instalate aproape de consumatorii centrelelor urbane, parcuri eoliene, fotovoltaice, modernizarea retelei de transport, privatizarea companiilor de stat, reconditionarea termica a stocului de cladiri, samd). In regim de mare urgenta se afla si modernizarea sistemului sanitar precum si al educatiei. Punerea la dispozitie a mai multor fonduri pentru cercetare ar fi si ea o masura benefica pentru atragerea investitiilor in tehnologii avansate (productie si servicii cu valoare adaugata, etc). Partea faina este ca UE a alocat fonduri pentru toate aceste aspecte, acum ramane de vazut daca liderii politici reusesc sa faca fata (sa mai lase „lupta” la o parte, sa faca o coalitie mare la nivel national si sa puna mana pe treaba).

              P.S. In Romanika domneste in continuare birocratia, coruptia, instabilitatea politica si lipsa de predictibilitate, guvernele nu au putere sa implementeze reforme autentice, capacitatea de absorbtie a fondurilor UE este foarte mica (60 de km de autostrada pe an este mult pera putin) samd. Internetul de mare viteza (singur) nu a reusit sa propulseze Romanika ultimilor 5-10 ani.

            • Gresit, reducerea birocratiei si legi simple, clare fara multe exceptii ar fi primul pas, digitalizarea urmatorul. Este o nebunie ce se intapla, tot mai multe date stocate necesita capacitati si mai ales mult, mult curent produs cu metode care nu vor reduce incalzirea globala, din contra, digitalizarea excesiva ne va grabi sfarsitul

  7. Liberalismul-proiectia la ea acasa.
    Cei pe care ii acuzati ca „trăiesc în bule în care acceptă doar pe cei care le confirmă ideile preconcepute” nu au nici o sansa sa scape de criticile injositoare in care se scalda zilnic, spre deosebire de cei care se hranesc din Paul Krugman. Astia din urma isi pot trai toata viata fara sa auda un punct de vedere critic.

  8. „Românii trăiesc în bule în care acceptă doar pe cei care le confirmă ideile preconcepute imprimate de religie în unele cazuri sau de o babilonie de idei discutabile găsite pe Internet în alte cazuri. ”
    Din păcate nu numai romanii trăiesc in bule, am făcut un comentariu pe aceasta tema acum câteva zile. Fenomenul s-a generalizat si asta duce la lipsa unui dialog si dezbateri reale intre curente politice.

    • Aveti foarte mare dreptate, fenomenul „bulelor” este foarte real in toata lumea. Brexiteers-Remainers, Democrati-Republicani, bule politice, Vaccin, anti-vaccin bule medicale, Flat-earth, round-earth bule cosmologice. Unele bule (de ex Flat-Earth) sunt pur si simplu credinte care fac abstractie de orice dovezi care nu le convin.

  9. Punctul 2 intradevar este complet trecut cu vederea, in opinia mea cel mai important aspect la nivel planetar pt ca toti suntem afectati de evolutiile care vor urma.
    Cei care forteaza digitalizarea au un singur scop, sa castige bani si nu va lasati orbiti de sloganuri si alte declaratii ca totul ar fi inspre binele nostru.
    Paul Krugman scrie intr-un comentar din new York Times: ” Technologiile digitale ale sec. 21 distrug si elimina locuri de munca, devalorizeaza munca muncitorilor calificati, indiferent ca ne place sau nu ne place”
    Seful Google Eric Schmidt declara la o intrebare provocanta daca firma sa doreste sa „devina stat” datorita influnetei majore pe care o are.
    ” Noi nu vom deveni un stat, nu dorim acest lucru, statele au probleme complicate de rezolvat” citit printre randuri, o declaratie subversiva, oricum vom prelua puterea fara a deveni stat.
    Inainte ca Facebook, Google si altii sa devina jucatori majori un politician pe nume Erich Mielke, sefulul temutei STASI din fostul RDG a avut viziunea si idea comasarii datelor individuale ale fiacarui cetatean al tarii intr-o baza e date digitala centralizata incepand cu data nasteri si pana la data decesului si care sa cuprinda tot ce se poate cuprinde despre persoana respectiva, cu caderea Zidului Berlinului si arestarea sa proiectul a fost inchis si ulerior redeschis de marile corporatii din lumea digitala.
    In 2010 Eric Schmidt, ar fi bine sa tineti minte acest nume, se lauda ca este intrat de familiarizat cu obiceurile noastre incat el poate afla instantaneu unde ne aflam si ce facem
    Intre timp am ajuns sa traim datorita noilor technologii precum un gandac impuns cu ac si supus la vedere intr-o cutie sub sticla, sub observatia atenta a ce numim Big Data, fiecare miscare cu mainile si picioarele fiind consemnata cu mare interes iar „informatorul” il purtam asupra noastra.
    Acestea ar fi doar unele aspectele care au fost ignorate cu desvarsire pt ca au devenit cotidiene, Big Data ajungand deja in dormitorul conjugal, TV Smart fiind mult mai „destepte” decat programele difuzate.

    • „Nu am mari speranțe ca statul să fie capabil de ceva bun, mai ales cu caracterul eclectic al actualei coaliții. ”
      Atunci care sa fie sperantele ? nu in stat, nu in guvern, atunci in cine ? Aveti impresia ca actuala coalitie asa cum s-a constituit este imcompatibila ? sau tocmai datorita curentelor diferite pe care le prezenta poate functiona ?
      Inainte sa aruncam cu pietre in guvern ar fi mai bine sa-i lasam cele „100 de zile” in care el isi poate dezvolta si prezenta programul si daca vorbelor urmeaza fapte.
      Este prima coalitie adevarata si normala din Romania demna de un stat democratic european, este un experiment care merita incercat altfel ajungem mai rau decat am fost, cu AUR si PSD in spinare, coalitia ca avea „pisica” tot timpul in fata ochilor, ce care ar putea sa-i forteze si disciplina astfel incat sa renunte la orgolii si vanitati, si sa guverneze.
      Vor face greseli, e normal sa le faca insa ele trebuie analizate la rece si daca sunt remediate insasi de dansii n-ar fi nici o problema, vor avea puterea recunoasterii propriilor greseli ?
      Esuarea coalitiei pe care dupa cate vad multi deja o prevestesc ar fi o catastrofa pt Romania, consecintele ar fi extrem de nocive, orice alta alternativa politica nefiind de dorit.
      Actuala coalitie reprezinta un echilibru fraged dar in decursul timpului poate deveni stabil, cel mare risc reprezentand USR/Plus datorita multor pozitii intransigente si extreme, vom vedea daca ratiunea va prima asupra lor.

      • @Hans
        Eu am fost intrebat de ce mi-e frica. Si mie mi-e frica de esecul guvernarii, datorita defectelor implicite ale unui guvern de coalitie care este supus la o presiune enorma si are o baza heteroclita. USR este in acest moment veriga slaba datorita incoerentei si paradoxurilor pe care le genereaza ea. Dar, sa nu uitam ca PNL are o istorie lunga de schisme si scindari, care, in contextul aceleiasi incoerente doctrinare, este la fel de probabila ca in cazul USR. Beneficiile puterii (posturi, poziții, atentie, spaga) sunt un liant puternic, dar si un potential exploziv pe masura ce apar rivalitati, resentimente, frustrari, etc. Problema va aparea la nota de plata, toti vor la masa, dar, nemulțumirile electoratului sa le plătească alții.
        Orice partid ar disparea, cu certitudine va fi un alt partid care sa-l inlocuiasca.

          • @Hans
            Lupta acerba pentru ciolan, hartuiala reciproca cea de toate zilele, instabilitatea si inpredictibilitatea impiedica adoptarea reformelor autentice, absorbtia fondurilor UE, dezvoltarea, samd. Pe cealalta parte insa, guvernele monocolere din Europa Centrala si de Est nu sunt nici ele binevenite in UE (dimpotriva).

            Solutia ideala ar fi o coalitie mare la nivel national si adoptarea reformelor autentice (incepand cu reforma partidelor, consolidarea statului de drept, reducerea birocratiei, privatizarea companiilor de stat, samd). De la partidele vechi nu te poti astepta la astfel de idei, USRPLUS ar trebui sa preia initiativa in acest sens.

  10. Una dintre piedicile majore in calea dezvoltarii Romaniei este concentrarea pe dezvoltarea economica.

    Toti politicienii percep Romania ca pe un SRL iar Guvernul – ca pe un Comitet Director al SRL-ului.

    Dar o tara nu se reduce la economia sa. Cetatenii nu sunt angajatii Stat SRL.

    Pentru ca Romania sa se dezvolte, un partid politic responsabil ar trebui sa le*ceara* cetatenilor, nu sa le promita (si sa le dea).

    Ori, pentru a cere cu succes cetatenilor ceva, acea cerere trebuie sa se nasca din natura transcendenta a statului, nu din exploatarea resurselor sale.

    E adevarat, in istorie au fost putine astfel de ocazii, momente in care Romania s-a schimbat ca societate. Momentul 1989 nu face parte din acestea. In 1989 nu s-a schimbat nimic din relatia intima a cetatenilor cu Statul.

    In 2021 Statul roman este la fel cu cel din 1988. Am vopsit doar in alte culori acelasi gard vechi si putred.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Bradut Bolos
Bradut Bolos
Economist, Doctor în Finanţe, absolvent al UBB Cluj Napoca, lector la Universitatea Petru Maior din Târgu Mureş vreme de 13 ani, a activat în cadrul AIESEC şi SMUCR a fost Assistant Professor la Universitatea din Buraimi, Oman, în prezent cadru didactic asociat al UMFST Târgu Mureș

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro