vineri, martie 29, 2024

TREI ÎNTREBĂRI. ”Numirea recentă a lui Sorin Câmpeanu la Învățământ este de-a dreptul impudică la scară națională”

Am primit cu plăcere invitația domnului Lucian Popescu de a răspunde la trei întrebări privitoare la anul care se încheie. Și spun asta, pentru că invitația vine de la cineva care a creat în țara noastră un spațiu public al inteligenței, argumentului și libertății de expresie în formele ei cele mai rafinate, un anti-dot totodată la vulgaritate și mojicie. Contributors este în clipa de față singura agorá autentică, singurul „spațiu public” care cultivă dialogul în cele mai civilizate forme ale sale. O splendidă comunitate se creează aici între autorii de texte ai lui Lucian Popescu și „oastea” comentatorilor lor. Cu ce modestie, delicatețe și artă de a-și apropia oamenii a născut L.P. această comunitate! Și cu ce bucurie am descoperit la un moment dat cuvintele comentatorului vlad+t care, cred, ne caracterizează pe toți:

„E o plăcere să remarci curtoazia, politețea imensei majorități care lasă mesaje. Ce bine ar fi ca în această țară să redescoperim uzul curtoaziei și al vorbei bune! Ce lucruri bune s-ar putea face împreună!”

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

La nivel planetar: Niciodată în istoria cercetării în medicină nu a existat o asemenea mobilizare și încordare intelectuală pentru realizarea în timp-record a unui remediu, așa cum s-a întâmplat acum cu producerea vaccinului anti-Covid. Această formidabilă ispravă nu este suficient conștientizată. E prima oară când planeta se unește pentru salvarea întregii omeniri. Este o premieră în istoria solidarității speciei umane.

La nivel național: s-a încheiat – odată cu apariția volumului III, Complicii – publicarea în limba română a trilogiei lui Thierry Wolton O istorie mondială comunismului (3300 de pagini). În felul acesta, românii au la dispoziție povestea (pe care au trăit-o pe pielea lor) a celei mai teribile crime din istoria umanității. Este cea mai tenace lovitură dată atât negaționismului de stânga, cât și impenitenților nostalgici. Și e prima oară când o editură privată investește 100.000 de euro într-o faptă civică.

2. Care este cea mai interesantă idee (teorie, descoperire, carte) din domeniul dvs. de preocupări a anului 2020?

În domeniul prozei românești contemporane: apariția romanului Prevestirea al Ioanei Pârvulescu. În domeniu dezbaterii de idei: cartea Isus al meu de Gabriel Liiceanu și dialogul epistolar Despre destin, purtat între Andrei Pleșu și mine. Îmi cer scuze că vă răspund așa, dar îmi e imposibil să nu fiu obiectiv.

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul Românei și cea mai mare speranță?

Cea mai mare temere? Că nici noua formulă politică rezultată la capătul alegerilor parlamentare nu pare să ne vindece de clientelism și impostură, așa cum a promis PNL-ul prin Programul de Guvernare. Ministerul Culturii a rămas pe mâini total neavenite, ca să nu mai vorbim de cel al Educației.

Și, pornind de aici, de la felul în care e gospodărită în continuare educația, vine temerea mea cea mai mare. Educația, care asigură calitatea materialului uman din care este plămădită o societate, va rămâne în aceeași criză care a pus la pământ România în ultimii 30 de ani. Căci criza educației e rădăcina tuturor relelor românești. De proiectul prezidențial „România educată”, lansat în urmă cu patru ani, nu s-a ales nimic, iar numirea recentă a lui Sorin Câmpeanu la Învățământ este de-a dreptul impudică la scară națională. Nu poți să introduci într-un guvern de centru-dreapta un personaj care a trecut prin guvernul Ponta, care a pus umărul la spălarea acestuia de plagiat, care a înființat Pro România cu Ponta și Tudose, care a validat în vrac 70.000 de diplome ieșite din „fabrica de diplome Spiru Haret”, care a devenit membru în Academia de Științe ale Securității Naționale înființate de Gabriel Oprea, deținătoarea recordului în materie de teze de doctorat plagiate.

România nu-și poate permite să plătească un preț atât de ridicat pe aranjamentele politice din culise. Iată cum ne vedem din nou constrânși să întârziem în mizerabilul nostru trecut! Prezența lui Sorin Câmpeanu în noul guvern reprezintă glonțul tras de noua coaliție direct în inima electoratului român care a votat-o. Să nu ne mirăm că, prin acest acest balet politic incalificabil, la alegerile viitoare participarea va și mai precară și că revenirea la rampă a PSD-ului a început deja, ca de atâtea ori până acum, să fie pregătită.

Cea mai mare speranță? Noua conducere a Ministerului Sănătății (Vlad Voiculescu) și a Ministerului Justiției (Stelian Ion). Separat, formarea unei elite de tineri care, rămânând sau revenind aici, vor desena un chip mai atrăgător al României.

Distribuie acest articol

34 COMENTARII

  1. Un inspector general ajuns cu binecuvantarea Securitatii nu poate fi impotriva unui rector ajuns cu binecuvantarea Securitatii al unei universitati care nu este nici in top 5000.

  2. Așa este. Faptul că l-au numit pe Sorin Câmpeanu arată că nu există oameni pregătiți și deciși care să facă ceva pozitiv în educație. Plagiatele vor continua.

  3. Numirea lui SC este o palma data celor care sunt intelectuali adevarati. Cred ca Romania avea destui oameni bine pregatiti si integri care sa doreasca sa schimbe in bine acest sistem care produce prea multi analfabeti functionali. Acest ministru are prea multe schelete in dulap, dar detine destule date pentru a santajs pe unii si pe altii ! Nu si a facut curat nici la Univ de St.Agric si Med. Vet. si promite marea cu sarea !

  4. Aceasta este nivelul lui Orban,dar,a dlui Johannis care a lucrat in domeniu,care o fi,din moment ce rezulta mai jos,daca dansul o sa citeasca articolul:
    „…numirea recentă a lui Sorin Câmpeanu la Învățământ este de-a dreptul impudică la scară națională. Nu poți să introduci într-un guvern de centru-dreapta un personaj care a trecut prin guvernul Ponta, care a pus umărul la spălarea acestuia de plagiat, care a înființat Pro România cu Ponta și Tudose, care a validat în vrac 70.000 de diplome ieșite din „fabrica de diplome Spiru Haret”, care a devenit membru în Academia de Științe ale Securității Naționale înființate de Gabriel Oprea, deținătoarea recordului în materie de teze de doctorat plagiate.

  5. Asa este. Si numirea lui Petru Groza, Bodnaras etc acum… cativa ani era cam impudica. Reactiile, la fel — moale, dulci, ce sa-i faci maica, etc. Unii nu invata, nu inteleg, nu pricep, nu baga la cap, nimic. Au dansii niste obsesii, ca aceea cu undulatia mioritica. Ne vaicarim, vaicarim, dar buboiul meltenesc, nu il atingem, ca doare. Maica.

  6. Avem un patrimoniu cultural saracit, lasat de izbeliste, care mai supravietuieste gratie unor gesturi izolate, idilice. Nu s-a schimbat nimic dupa „caderea” Comunismului. Ne plangem ca altii au, dar noi nu avem ca ne lipsesc banii sa recladim un asezamant, o ruina, un muzeu. De ce? Ma intreb, pentru ca vad, in continuare, cum doua treimi din Romania se balaceste in saracie materiala, culturala, educationala. Ce poate fi mai usor decat sa voteze tot ce au votat si pana in 1989…
    Educatia trebuie refacuta din radacini. Trebuie doar sa incurajezi copiii, tinerii sa caute singuri, sa-si puna ei singuri intrebari, sa gaseasca ei solutii, chiar daca ar fi neprotrivite. De aceea exista dascali, sa-i indrume, nu sa le dea mura-n gura. Incurajazi copii sa gandeasca asa cum gandesc cei din Europa vestica. E greu, pentru ca acolo religia insasi incuraja dubiul, neincrederea in dogme. Aici, la noi, e mai greu pentru ca religia implica un fanatism al cuvantului… Pentru ca dascalii predau asa cum au invatat de la dascalii lor. Cuvant cu cuvant. Ca pe apa. E si mai simplu, nu?

  7. – Cred că argumentul cel mai important al numirii lui Sorin Câmpeanu la Educație a fost acela că s-a numărat printre puținii , în ultimii patru ani , care au dat o „ înaltă apreciere ” proiectului prezidențial „România educată”.
    – La a doua întrebare ați considerat că , citez :
    Cele mai interesante cărți in 2020 în domeniul dezbaterii de idei sunt : cartea Isus al meu de Gabriel Liiceanu și dialogul epistolar Despre destin, purtat între Andrei Pleșu și mine. Îmi cer scuze că vă răspund așa, dar îmi e imposibil să nu fiu obiectiv.
    Mie îmi e imposibil să nu remarc faptul că obiectivitatea nu scuză chiar orice și mă opresc aici .
    Tuturor Craciun fericit !

    • Domnule, dar ați citit „Isus al meu”?
      Pentru mine chiar a fost o lectură importantă. Din mai multe motive. 1. Pentru că a răspuns unor întrebări pe care mi le pun și eu. 2. Pentru că e foarte documentată, iar stilul domnului Gabriel Liiceanu este foarte clar, în așa fel încât poate să-i urmărească ideea chiar și o făptură fără pregătire filozofică (cum sunt eu, de pildă). 3. Pentru că această carte a dat naștere la niște discuții foarte variate care îl pot interesa foarte mult pe cititorul care le urmărește. Zic și eu… Crăciun fericit și dumneavoastră!

    • Poate dl. Liiceanu nu a inteles bine intrebarea, desi ma indoiesc foarte tare. In fond domnul Liiceanu nu poate fi acuzat de lipsa de modestie, cartea Isus al meu place , e citita, e dezbatuta de multa lume inclusiv pe Contributors. Insa de aici si pana la “cea mai interesantă idee (teorie, descoperire, carte) din domeniul dvs” e o cale lunga, pe care cartile dlui Liiceanu nu au strabatut-o inca. Daca cineva totusi vrea macar o sugestie a unei carti din domeniul filozofiei din anul 2020, recomand cartea :

      Time of the Magicians: Wittgenstein, Benjamin, Cassirer, Heidegger, and the decade that Reinvented Philosophy de Wolfram Eilenberger (versiune originala in germana).

      si care poate va aparea candva si in romana la Humanitas, fiind tradusa pana acum in 8 limbi straine.

      • Mie mi se pare că însăși întrebarea nu e chiar bine formulată… Chestia asta cu „cel mai, cea mai…” mie mi se pare imposibil de precizat… Este o formulă dintre cele de care văd că nu putem scăpa… Zic și eu, nu dau cu parul…

  8. Special l-au pus pe Campeanu la educatie, ca sa ingroape educatia de tot. Exista in tara asta oameni curajosi si cu viziune care pot schimba sistemul educational. De ce nu sunt cautati???In ritmul actual copii vor parasi scoala din ce in ce mai timpuriu, pentru ca nu vor sa fie mutilati de un sistem infect care nu ii ajuta sa isi dezvolte pasiunile si capacitatile de a face fata provocarilor vietii. Ce tampenie sa stai 12-16 ani intr-un sistem care te obliga doar sa memorezi lucruri inutile si apoi, fara sa le intelegi deloc, sa le vomiti inapoi profesorului . Magna cum laude PNL!!!

    • Nu cred ca actuala coalitie guvernamentala este atat de cinica si sa puna pe cineva sa distruga educatia intentionat. Cred ca nu prea au avut variante. Intrebati de ce nu sunt cautati specialistii? Cine sa-i caute, o firma specializata? Partidele nu au decat posibilitatea de a alege dintre persoanele din partid sau din apropierea partidului care se manifesta ca doritoare de functii. Din experienta de viata proprie stiu ca nu intotdeauna o persoana vazuta de ceilalti ca potrivita unei functii isi si doreste functia respectiva. De exemplu, un profesor excelent va dori sa fie in continuare indrumator de tineri invatatcei, nu un birocrat intr-un minister. Acei activisti care par specialisti (vezi Rafila, Cercelu, etc.) au parcurs treptele ierarhice ale profesiei tot printr-un angajament politic, bine intentionat de respectivii, tocmai pentru ca vizau niste demnitati superioare. Lucrul acesta este valabil in toata lumea. Stiti dumneavoastra vreun ministru laureat al premiului Nobel?

      • In Romania nu avem un sistem westminsterian in care miniștrii trebuie sa fie membri ai Parlamentului si implicit ai partidelor de guvernământ. Asta este si bine si rau, dar in cazul in speta permite numirea unui specialist care nu este numaidecât un om afiliat sau grupului de interese la putere. Din pacate slujbele guvernamentale sunt atribuite ca sinecuri si nu pe criterii de merit.

      • „Vomitatul” cum spuneti este rodul stadiului de dezvoltare in care am ajuns ,inseamna ca meniul servit n-a fost atat de rau, daca ma gandesc la ce isi doresc toti „reformistii” mi se intoarce stomacul pe dos si chiar imi vine sa vomit.

    • ..mulțumesc, e foarte eficient ca șampon și nu numai.. După cum se poate observa e și un excelent înălbitor..
      N-am mai votat USR-PLUS pentru că m-au dezamăgit în pandemie, iar pe Barna nu-l înghit de la bun început.
      La fel am procedat la trecutele alegeri și cu PNL.
      Nu sunt trup și suflet nici cu unii, nici cu alții. Când o iau razna îi penalizez (atât cât pot..)

  9. D-le Liiceanu, de ce fac politică mediocri, proștii, impostorii, turnătorii, lingăii, impostorii ?
    Această „lege” a Democrației nu poate fi amendată ?

    • NU, democratia prin definitie exclude orice forma de discriminare atata timp cat persoana n-a intrat in conflict cu legea si vinovatia este demonstrata si urmata de o sentinta definitiva.

  10. Un ins cu tarele lui Sorin Campeanu ar putea sa nu faca rau ca ministru al Educatiei doar in situatia in care acest domeniu ar fi intr-o conditie exceptionala, pt ca sistemul s-ar autoapara in mod eficientcpana la momentul la care „corpul strain” lui ar fi eliminat institutional !
    Cum nu este cazul de asa ceva eu, pur si simplu,ma ingrozesc !

    PS. Un exemplu gasit pe negandite pt ce pregateste noul ministru Invatamantului romanesc : examen de Bacalaureat pt scolile profesionale pt a permite bacalaureatilor sa acceada la facultatile tehnice !

  11. ..mda, politica e într-adevăr adevărat c..omplicată, pentru că (nu-i așa?) e veche de când lumea.. :)

    La mulți ani și la multe dialoguri cu Domnul Andrei Pleșu !

  12. Wow…Atat modestie nu am mai vazut..Ati omis sa spuneti ca romanii ar trebui sa se simta binecuvantati ca sunt contemporanii dvs …….//

  13. Politrucul traseist Campeanu nu are vreo legatura cu mediul academic. a luat partea hotilor/plagiatorilor in loc sa sustina asanarea mediului academic.

    interlopii PSDUDMRPNL nu se desmint.

  14. Dl Pirtea era cel cu care a candidat actualul ministru… lipsa unei susțineri reale, a faptului ca PNL Timis nu prea contează la nivel central a făcut sa avem.ministru un traseist… sper sa nu facă greșeli dar cred ca trebuie intervenit repede pentru a nu fi lăsat sa le facă… referitor la Timis nu cred ca are niciun partid de la nivel local forta sa impună nici măcar secretari de stat în ministere importante… vedem ca din anii 90 avem parlamentari din alte zone ale tarii (e drept unii au fost ok dar probabil ca și cei locali ar fi putut fi la fel)… am avut un PM cu mandat clar de a fi sacrificat și miniștrii în ministere considerate de categoria doua…
    De vina sunt conducătorii de la nivel de județ care nu se lupta pentru reprezentarea la nivelul pe care îl merita județul atat ca și număr de votanți, cât și ca și contribuție la bugetul național… suntem buni uneori în campanie sa se amintească de noi, iar apoi promisiunile se uita. Nu avem un stadion, o sala de spectacole, o centura întreaga, un spital reprezentativ la nivel regional , un centru expozițional etc… multe dintre acestea se găsesc în județe unde clasa politica a știut cum trebuie făcută politica și administrația.
    Doresc guvernului nou sa nu uite sa încaseze redevențele și TVA-ul la timp și asta și de la marii beneficiari ai crizei.
    Sarbatori fericite !

  15. „.„….care asigură calitatea materialului uman din care este plămădită o societate,….
    Exprimat in cel mai curat stil de darwinism social

  16. „Educația, care asigură calitatea materialului uman din care este plămădită o societate…” exprimat in cel mai curat stil de darwinism social si nu ma astepteam ca domnul Liiceanu ca filozof sa utilizeze termeni din economie care au o cu totul alta conotatie decat una filozofica, din contra.
    Educatia in primul rand pregateste oamenii pt viata si mai putin sa devina „carne de tun” pt economie si societate dar asta e alta poveste, poate domnul profesor se razgandeste si ne lumineaza din perspectiva pe care o stapaneste.

  17. „Cea mai mare speranță? Noua conducere a Ministerului Sănătății (Vlad Voiculescu) și a Ministerului Justiției (Stelian Ion). Separat, formarea unei elite de tineri care, rămânând sau revenind aici, vor desena un chip mai atrăgător al României.”

    Stelian Ion – avocatul lui Mazare. Toata lumea are dreptul la un avocat; nu asta este problema.
    https://www.hotnews.ro/stiri-esential-24500974-stelian-ion-propus-ministru-justitiei-unul-dintre-cei-mai-puternici-opozanti-fata-modificarea-legilor-justitiei-catre-psd.htm

    Vlad Voiculescu – https://www.rfi.ro/politica-128819-stelian-ion-usr-plus-sectie-speciala-desfiintata

  18. Dragi comentatori,
    O „propoziție” – folosesc cuvântul ca sinecdocă pentru „carte” –, odată scrisă și aruncată în lume, se cam desprinde de autorul ei (după cum afirma un autor antic) și e obligată să se descurce singură. Autorul nu o poate ține de mână, explicând la tot pasul ce a vrut să spună prin ea. Deși a scris-o, el nu e avocatul ei și trebuie să fie împăcat cu gândul că, punând-o pe piață, cartea va fi tăvălită sau răsfățată după mintea și sufletul fiecărui cititor. De aici neînțelegerile, de aici feluritele interpretări, de aici răstălmăcirile ideilor sau mutilarea lor. Orice autor trebuie să știe că, în principiu, din clipa în care pășește în lume, poate fi pus pe soclu, ignorat sau crucificat.
    Nu am intervenit de-a lungul anilor decât de două-trei ori în discuțiile stârnite de textele pe care le-am dat spre publicare, de fiecare dată cu bucurie, platformei Contributors. Dacă mă abat acum din nou de la „regula tăcerii” – și a retragerii din joc odată ce „cartea a fost jucată” –, o fac pentru că zilele acestea sunt zile de seninătate și relaxare, și pentru că suntem aici, în locul ăsta frumos, în care simți nevoia să vorbești cu ceilalți așa cum o faci cu vechii prieteni. Sigur, mă mână și nevoia de a repara câteva posibile neînțelegeri.

    Prima. După ce m-am mulțumit să „urlu”, cum zice dl Lucifer, împreună cu alții, că Sorin Câmpeanu nu e bun de șef la educație, am omis să spun și cine cred eu că e bun. Dar nu înainte de a aminti că datoria noastră – a celor de pe bară, care se numesc „societatea civilă”, și care, ca drept suprem, au să pretindă să fie serviți așa cum trebuie de cei care s-au angajat să îi slujească în mandatul lor „cu dăruire și credință” – este în primul rând de a urla, când e cazul, desigur, că slujitorii noștri ne înșală și se abat de la jurământ și datorie atunci când ne propun ca ministru al Eucației un personaj care a inundat piața educațională din România cu 70.000 de diplome false marca „Spiru Haret”, distrugând corpul profesoral și „mintea copiilor noștri”, cum se spune, pentru alte câteva decenii.
    Apoi, după ce am „urlat” că asta e de un cinism înspăimântător și că e o mare bătaie de joc la adresa poporului tău, pot să spun (și o fac acum) că, în domeniul prioritar al educației, totul ar putea fi pus pe picioare cu oameni verificați ca cinste, dăruire și competență precum profesorul Mircea Miclea de la Cluj sau precum Daniel Funeriu. Asta din ce cunosc eu, dar or mai fi și alții. Și cred că ăsta e tipul de soluție „tehnocrată” la care politicienii din coaliția guvernamentală – precum și președintele țării – sunt obligați să recurgă atunci când, între membrii partidelor lor, nu există persoana capabilă să acopere exemplar postul.

    A doua. Doamne, ce ușor ne repezim la etichete și le vedem și acolo unde nu au ce căuta! De ce, când vorbim de „calitatea materialului uman din care e plămădită o societate” trebuie să ne gândim la pomposul „darwinism social”? Când de fapt, în această banală exprimare („calitatea materialului uman”), se ascunde un adevăr atât de simplu! Așa cum soliditatea unei construcții depinde de calitatea cărămizii din care e făcută construcția, e limpede că temeinicia unei societăți depinde de calitatea profesională și morală a membrilor ei. Dacă vedem peste tot „darwinisme sociale”, atunci înseamnă că în momenul în care un club sportiv încearcă să-și formeze o echipă ideală, capabilă să câștige un campionat, clubul cu pricina e acuzabil de „darwinism social”. Dar oare locul în civilizație, pe care-l ocupă astăzi fiecare țară din lume, nu depinde de calificarea profesională și de valoarea umană a indivizilor care o alcătuiesc? Este selecția meritologică a funcțiilor „darwinsim social”? Și de ce oare se află România pe locul fruntaș în Europa la analfabetism funcțional? Nu pentru că materialul din care e plămădit corpul de învățământ – de la ultimul învățător la ministrul învățământului însuși – sunt de o calitate, când nu lamentabilă, mediocră?

    În sfârșit, ultima neînțelegere. Aici, recunosc, e vina mea. De o viață, prietenii se chinuie să mă convingă că nu mă bucur de prezumția de umor sau că, atunci când îl am, el este atât de subtil încât, în afară de mine, mai nimănui nu-i cade fisa. E preferabil, îmi spun ei, ca, atunci când fac o glumă sau spun un banc, să anunț înainte. Ei bine, nu i-am ascultat nici de data asta când am afirmat că Isus al meu a fost cel mai important eveniment al anului în „domeniul dezbaterii de idei”, laolaltă cu volumul epistolar Despre destin. Nu i-am ascultat și rău am făcut! Poate fi ceva mai de prost gust decât să te lauzi singur? Nuuu! Am crezut însă că propoziția care urma și-n care spuneam că „îmi e imposibil să nu fiu obiectiv” va face transparent subtilul meu umor și că va smulge cititorului un zâmbet paticipativ. Ce mai, m-am înșelat!
    Și asta cu atât mai mult cu cât autorii locuiți de un dram de paranoia, convinși că sunt „neînțeleși” sau nemeritați de contemporanii lor, abundă. Ca editor, pot să confirm că mai toți scriitorii au un ego gonflat și că fiecare și-l administrează cum poate, fie la vedere, debordând de încântare de sine, fie ipocrit, covârșit, în culisele eului său, de o falsă modestie. Se face de obicei deosebirea între vanitate (întotdeauna de prost gust – „tu știi cine sunt eu?”) și conștiința îndreptățită a valorii de sine, care ar fi orgoliul.
    Îmi vine periodic în minte scena relatată de Cioran în Caiete. Este invitat la o cină pariziană. După ce se ridică de la masă, invitații se plimbă prin apartamentul somptuos al gazdei, Cioran intră în biblotecă, trece în revistă cărțile, descoperă mai toate volumele lui Eliade și Ionesco, dar nici unul al lui. Se întoarce acasă sângerând.
    Splendoarea este că observația vine de la un scriitor onest care, după ce declară în repetate rânduri că gloria scriitoricească îi este indiferentă, constată acum, odată cu absența lui din biblioteca unui străin, că se mințise tot timpul. Și o spune.
    Dacă mă întrebați, voi susține că normal este să te îndoiești mai tot timpul de lucrul pe care l-ai făcut și care, la un moment dat, se desparte de tine. Dar care, totuși, deși nu-ți mai aparține (l-ai dat spre devorare), continuă să fie al tău! Produsele literare sunt în fond reziduurile scoase în afară după un act de digestie cerebrală. Când scrii, creierul mistuie și elimină, iar la acest „reziduu” scriitorul se raportează de-acum ambiguu, cu un amestec de tandrețe și repulsie. Am fost uimit când am aflat că unul dintre cele mai divine parfumuri din lume, moscul, se obține din feromonul secretat de glandele unui cerb.
    Desigur, există creatori la care conștiința valorii de sine este totală, îndreptățită și neacuzabilă, indiferent de radicalitatea (impudică în principiu) cu care ea este exprimată. Kant, de pildă, a afirmat în prefața unei cărți pe care a publicat-o la scurtă vreme după opera princeps, Critica rațiunii pure, că nici un gânditor până la el nu a gândit cu-adevărat, așa cum o făcuse el, limitele cunoașterii umane și că, de-acum, cu tratatul lui, problema metafizicii ca știință a fost definitiv rezolvată. Și a avut dreptate. Oricât de mulți au fost criticii lui, nimeni nu s-a gândit să-l socotească vreodată smintit pentru această judecare de sine. Kant era de-o probitate morală care îl scotea de sub orice bănuală de vanitate.
    În schimb, eu nu stau nici o clipă pe gânduri să-l socotesc pe Rousseau maniac – și să-mi repugne, de altfel, prin tot ce făcea – când ultima lui carte (Visările unui hoinar singuratic) se deschide cu aceste cuvinte demne de un document clinic: „Iată-mă deci singur pe pământ. Nici frate nu mai am, nici seamăn, nici prieten: pe nimeni cu care să schimb o vorbă în afară de mine însumi. Omul cel mai sociabil şi mai iubitor a fost izgonit dintre oameni prin consensul tuturora. În ura lor rafinată, au găsit cazna cea mai cruntă pentru sufletul meu simţitor […].“ Bla-bla.
    Așadar, revenind la bietul Isus al meu, n-am să vă mai spun ce cred eu cu-adevărat despre el „în culisele chinuitului meu eu”, ci am să vă citez cea mai frumoasă vorbă pe care am primit-o despre carte de la un cititor necunoscut. Domnul X face gestul acesta la sfârșitul fiecărui an și vorbele lui mă mângâie de fiecare dată. Iată:

    „V-am citit cartea de îndată ce a apărut. E o carte foarte, foarte frumoasă, domnule Liiceanu, o carte care te obligă să-ți deschizi ochii și să-ți descui mintea și să stai o vreme ghemuit în preajma lui Isus ca un discipol proaspăt venit între cei 12. Eu sunt foarte credincios… în felul meu, dar nu m-a deranjat cum ați scris dumneavoastră. Cred, sincer, că nici pe Isus însuși nu l-ar fi deranjat, ba poate chiar ar fi zâmbit cu bunătatea lui, aflând ce credeți. Indiferent dacă a fost om sau dacă e mai mult decât atât.”

    Va mulțumesc că m-ați citit și vă doresc în continuare un Crăciun senin.

  19. Unii ziaristi considera ca alegerea lui Cimpeanu ca min al educatiei a fost facuta de pres pt ca tradarea traseistului ar fi contribuit decisiv la caderea guv psd, iar neamtul nostru este ein man ein wort, scuzati daca nu am scris corect vorba germanilor.
    Este ca si sanatatea un min a carui regorma inseamna in primul rand reformarea oamenilor. In pandemie s-a vazut ce cadre didactice avem. Statistic este dezastru!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Gabriel Liiceanu
Gabriel Liiceanu
Născut la 23 mai 1942, la Râmnicu-Vâlcea. Studii universitare la Bucureşti, Facultatea de Filozofie (1960-1965) şi Facultatea de Limbi Clasice (1968-1973). Doctorat în filozofie la Universitatea din Bucureşti (1976). Cercetător la Institutul de Filozofie (1965-1975) şi Institutul de Istorie a Artei (1975-1989). Bursier al Fundaţiei Humboldt (1982-1984). Director al Editurii Humanitas din 1990. Profesor la Facultatea de Filozofie a Universităţii Bucureşti din 1992. Chevalier de l'Ordre des Arts et des Lettres (Paris, Franţa, 1992). Commendatore dell'Ordine della Stella della Solidarieta italiana (Roma, Italia, 2005).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro