miercuri, octombrie 27, 2021

TREI ÎNTREBĂRI. Pentru o doză de optimism-hibrid, nu căutați pe Google!

  1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

Se spunea odată că dacă un subiect nu e în presă nu există. Nu era adevărat 100% nici în vremea presei tradiționale, cu atât mai puțin acum, când fiecare e cu presa lui, cu bula lui. Din când în când, cum ar fi la alegerile tocmai încheiate, descoperim că există zăcăminte, ca să zic așa, pe care presa/presele/bulele le ignorau. Dar așa cum stau lucrurile, subiectul de care vorbesc o să înceapă să existe din plin peste patru ani, în orice caz, la următoarele alegeri. Când s-ar putea să fie un pic prea târziu.

Așadar, e nedrept că nu vorbim acum de faptul că în doi ani vom trece de 60%, apoi peste încă doi ani de 80%, iar peste alți doi de atât de psihologicul prag de 100%. Subiectul e gradul de îndatorare (procent datorie publică în PIB). Prognoza vine de la executivul de la Bruxelles care, luna trecută, în pachetul de comunicare pe tema prognozei de toamnă, rezerva un document special pentru ”Situația fiscală din România”. We have a situation, s-ar zice în limba de lucru a Comisiei. Pe limba noastră însă subiectul îndatorării piere într-un dulce și odihnitor – ”da, dar la noi asta nu e o problemă, stăm mult mai bine ca alții”. Ei, uite, că nu prea mai stăm.

Dar de ce-ar trebui să discutăm serios despre acest subiect (și accentuez, dublu dacă se poate, serios, în niciun caz politicianist)? Pentru că, vorba Comisiei (vezi și articolul de pe Contributors.ro) ar trebui să fim set to (pregătiți, hotărâți) să înțelegem că problema deficitelor excesive trebuie, cel puțin, corectată, dacă nu rezolvată. Iar ca să avem o imagine corectă a deficitelor noastre, priviți tabelul de aici, în care am adunat datele regionale privind datoria publică și echilibrul bugetar (la unii chiar există așa ceva, în orice caz au indicatori hibrizi, adică nici prea-prea, nici foarte foarte).

Să facem abstracție de momentul fierbinte al pandemiei – în măsură mai mare sau mai mică, toată lumea merge acum pe rețeta temporară datorii și deficite. Problema noastră e însă una cronică și ține, în final, de modelul nostru economic.

Discutând așa cum se cuvine pe această temă, am ajunge să vorbim despre poziționarea noastră în fața investitorilor, despre poziționarea în Europa, de fapt despre identitatea noastră nu doar ca economie, dar și ca societate. Îndatorare 100% nu e poate un capăt de lume (mai ales dacă ești Franța sau Italia), dar trebuie să fie măcar un început de autoanaliză. De unde mai luăm taxe ca să dregem deficitele? Spre ce alegem să investim banii publici care trebuie drămuiți cu măsură? Tot ce facem azi are legătură cu ziua de mâine. Ce facem să nu amanetăm (în zadar) viitorul copiilor noștri – va trebuie să ne întrebăm, inevitabil, pe noi înșine. Că doar nu o să-l întrebăm pe Google.

  1. Care este cea mai interesanta idee a anului 2020?

Lumea se schimba într-un ritm atât de amețitor. De exemplu, că tot am vorbit despre Google în paragrafele de mai sus, la acest moment, nu prea e clar nici ce o să fie mâine cu Google. Sau cu Facebook. În general cu ceea ce ne-am obișnuit acum să numim BIG Tech/GAFA, pe care ne-am obișnuit să-i acceptăm (așa mari cum sunt) în viețile noastre. Obișnuința asta are însă un cost și încep să apară întrebări oficiale până unde poate merge acest cost. Dacă 2019 a fost anul Europei, când a început să ceară cu vehemență o nouă fiscalitate pentru economia-internet, anul acest a fost rândul americanilor să se ridice, chiar împotriva propriilor giganți BIG Tech (deși nu neapărat pe frontul fiscal al europenilor).

Ofensiva a pornit de la toate etajele oficiale (procese declanșate de guvern federal, dar și de state, plus investigații parlamentare), pe teme deja clasice – practici de monopol, gestiune date private, conținut, cenzură. Până la această oră avem cam așa – cinci acțiuni contra Google (patru – antitrust), șase la Facebook (două – antitrust), patru la Amazon (trei – antitrust), două la Apple (antitrust). S-ar fi zis așadar că raportul de 449 de pagini din toamnă este doar o toană a democraților din Camera Reprezentanților, porniți să arate că puterea de monopol a BIG Tech ”aduce aminte de cea a baronilor petrolului și a magnaților căilor ferate de altă dată” și deci statul trebuie să intervină administrativ să restabilească echilibrul în piață.

Dar cele 64 de pagini ale rechizitoriului întocmit de Departamentul de Justiție împreună cu 11 state împotriva Google sunt mai interesante ca o carte de viitorologie. De fapt poate ar trebui să se inventeze o nouă știință, ceva de genul prezentologie. Unde să se predea paradoxul zilei – nu e suficient să dai un produs gratis, la standarde recunoscute de calitate și performanță, nu e suficient să n-ai așadar plângeri de la consumatori, ca să nu fie considerată nocivă poziția ta de monopol. Cum ar zice un ghid de ultimă de la OECD (pe tema tranzacțiilor intra-grup în vremea pandemiei), etichetele trebuie adaptate faptelor și circumstanțelor relevante.

Lumea noastră chiar se schimbă și e mult mai … hibridă. State puternice, dar și grupuri private la fel de puternice, rețele sociale, dar și bule private, big data, dar și small data, națiuni, dar și uniuni.

  1. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul Românei si cea mai mare speranță? 

Pe unde suntem noi în acest tablou în mișcare? Noi cum ne schimbăm? Cred că asta e întrebarea de la care poate pleca doza noastră de optimism ca trăitori în această țară. Fără îndoială că-ți dozezi serios optimismul cât vezi cat de mult lipsește din preocupările noastre, din retorica noastră publică, o minimă pregătire pentru adaptarea la prezentul-viitor care ne așteaptă. Văd această pregătire începând cu administrația. Administrația smart, flexibilă, care să înțeleagă că stat fără contribuabil nu există, că proiectele naționale au nevoie de proiecte mici și viceversa.

Ne simțim în siguranță că suntem în Europa: treaba Europei să se adapteze, doar să ne zică ce să facem. Ce ne facem însă că nici Europa nu mai e ce știam noi: nu ne mai spune efectiv ce să facem, cel mult ce să facem să nu ieșim din proiectul european.

Spre exemplu, știm că vorbim de noi surse de finanțare la bugetul comunitar, care înseamnă o apropiere tot mai mult de politică fiscală comună, chiar un minister european al Finanțelor? Că într-o bază fiscală comună, va fi tot mai greu să te mândrești în fața investitorilor cu economia ta low-cost? Când până și salariul minim va fi unul European?

Poate cel mai bine vorbește de acest nou normal o directivă pe care am adus-o în discuție de multe ori anul acesta – nume de cod DAC6, unde totul e voit interpretabil, iar Bruxelles-ul pare să spună – noi vrem doar informații, pentru proceduri descurcați-vă cu administrațiile voastre naționale!

M-am referit în cele de mai sus la domeniul pe care îl știu, dar practic niciun domeniu nu e scutit de schimbare.

Doza mea de optimism va creste atunci când voi vedea că se discută la modul serios pe toate palierele societății temele cu adevărat importante.

Sărbători fericite, dragi cititori, oriunde v-ați afla!

Distribuie acest articol

1 COMENTARIU

  1. Multi dintre economistii nostri, ca Daniel Daianu, Ilie Serbanescu, Liviu Voinea si multi alti au facut pasi insemnati in directia a ceeace trebuia ,,sa facem” ca sa raminem in ,,proiectul european”!
    Era un nonsens pentru specialistii unei zone economice dezvoltate din UE sa initieze o cercetare economica a carei rezultat sa fie o dezvoltare economica si industriala a tarilor inapoiate din Est!Piata stiintifica economica Vestica solicita alte cercetari economice, conexe activitatii intreprinderii, celei de marketing si comert, pentru imbunatatirea produselor si promovarea vinzarilor, etc.
    Cercetatorii economici din Est care au de rezolvat problemele legate de o dezvoltare econonomioca-industriala si agricola rapida (de ajungere din urma a tarilor dezvoltate) n-aveau de ce sa se uite si nici ce sa invete de la tarile Vestice, de la evolutia lor economica de doua secole dupa ,,prima revolutie industriala”!
    Nici stiinta economica a acestei ,,dezvoltari” lente, de secole – micro si macroeconomia – nu sint de nici un ajutor in identificarea metodelor, tehnicilor si instrumentarului unei dezvoltari economice diferite, rapide a unor tari inapoiate industrial – aflindu-ne intr-o alta epoca economica, cea a globalizarii pietelor nationale.
    Cercetatorii economici romani trebuiau sa se orienteze catre o viziune si teorie noua a dezvoltarii, pe baza careia sa construiasca proiecte nationale operationale de dezvoltare economica rapida, a caror model economic sint Coreea de Sud, Singapore, etc.
    Sigur ca acestia aveau probleme insurmontabile, trebuind sa ia totul de la zero si totodata astfel de orientari erau imposibile pentru economisti din doua motive.
    In primul rind profesia cu obiective zilnice a celor din domeniul bugetar si universitar, nu permitea o aplecare sistematica si de mare durata asupra domeniului.
    In al doilea rind, ,,cercetarea economica” singulara, neconexata cu ,,cercetarea institutionala” nu putea oferi solutii de lucru proceselor de dezvoltare, totul ,,reducindu-se” la constatari, solutii si seturi de solutii punctuale si in final la STRATEGII economice si bugetare teoretice, lipsite de INSTRUMENTELE INSTITUTIONALE de implementare si realizare!
    Profesionistii domeniului social-politic sau filosofie economica nu au abordat (asemeni lui Adam Snmith) problematica economica si cu atit mai putin a dezvoltarii economice rapide, profesind un liberalism politic teoretic, rupt de liberalismul economic!
    Din aceste considerente (si multe altele), nu exista nici macar ideea necesitatii unei astfel de conexiuni si a cercetarii economice conexata cu cea institutionala care sa conduca la constructia unui proiect de dezvoltare economica rapida si a schitei (prime a) unei noi stiinte a dezvoltarii.In consecinta ideea abordarii celor doua domenii, economic si institutional si realizarea celor aratate, a fost ,,sa fie” o pura intimplare…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Adrian Luca
Adrian Luca, 43 de ani, este unul din primii specialiști din România în domeniul prețurilor de transfer, participant la introducerea în legislația națională a standardelor OCDE în materie. Este membru non-guvernamental supleant in cadrul Forumului Comun al preţurilor de transfer de pe lângă Comisia Europeană (EUJTPF) fiind totodata nominalizat pentru lista de persoane independente eligibile in cadrul Comisia de arbitraj pentru liminarea dublei impuneri la nivelul Uniunii Europene. Mai multe detalii pe transferpricing.ro

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Cine sunt adevaratii „crizatori”?

Din toata aceasta costisitoare, frustranta, murdara, dar, vai, pilduitoare tevatura, remarc cateva lucuri precise: 1. Criza a avut...

Democrație, decizie colectivă, raționalitate, știință, medicină

Mă tem că numele Nongqawuse nu e prea cunoscut. Era o fetiță din tribul Xhosa, din Africa de...

Criza de carburanţi din S.U.A. şi România din anul 1979 şi limuzinele utilizate de politicienii comunişti de la Bucureşti în perioada 1957-1979

În cursul şedinţei din 25 iulie 1979, Nicolae Ceauşescu a propus şi membrii Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. au aprobat majorarea...

Agenda ,,verde”, Europa și gazul rusesc: cronica unei crize energetice anunțate

            Dacă la sfârșitul verii s-a vorbit despre o situație tensionată, acum se vorbește deschis despre o criză energetică. Prețurile la petrol,...

Preşedintele unui stat eşuat

Preşedintele Iohannis a trecut de la plimbările cu bicicleta şi recomandările practicării terapeutice a golfului la gestionarea crizei sanitare. Ca de atâtea...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.