joi, septembrie 23, 2021

Trei întrebări pentru SRI, în „scandalul Bica”

Trei întrebări legitime, după izbucnirea scandalului de corupţie în care e implicat procurorul-şef al DIICOT, Alina Bica. Nu a ştiut SRI despre acest episod din cariera Alinei Bica, înainte de nominalizarea ei pentru această funcţie? A ştiut şi a tăcut? A ştiut şi a atenţionat?

În scandalul provocat de arestarea procurorului-şef al DIICOT, Alina Bica, într-un dosar de mare corupţie, despre rolul SRI se vorbeşte doar în contextul sprijinului pe care l-a acordat DNA. Ca parte a unui rol incontestabil de altfel pe care această instituţie îl joacă, de câţiva ani, pe frontul luptei împotriva marii corupţii.

Nu se vorbeşte, însă, despre modul în care SRI putea opri ajungerea în funcţia de procuror-şef al DIICOT a unui om asupra căruia planau suspiciuni de implicare într-un dosar de mare corupţie. Pentru că faptele pentru care, acum, Alina Bica este arestată într-un dosar al DNA – suspectare de implicare într-un act de retrocedare ilegală de teren, cu un prejudiciu adus statului, estimat la peste 62 de milioane de euro – au fost comise în martie 2011, în perioada în care era secretar de stat la Ministerul Justiţiei. Cu doi ani înainte de numirea ei în funcţia de procuror-şef al DIICOT, adică, în mai 2014. Unde a ajuns în baza propunerii făcute de ministrul Justiţiei – poziţie ocupată interimar, atunci, de premierul Victor Ponta –, cu avizul consultativ al CSM, numirea în funcţie fiind făcută de preşedintele Traian Băsescu. Acesta este momentul în care intervin mari semne de întrebare. Pentru că este vorba despre un om căruia îi fusese conferit un rol major în sistemul de siguranţă naţională. Şi pentru că, în mod normal, nominalizarea pentru o astfel de funcţie trebuie precedată de o verificare minuţioasă.

1. Nu a ştiut SRI despre acest episod din cariera Alinei Bica? Greu de crezut, totuşi, fiind vorba despre un secretar de stat în Ministerul Justiţiei, la vremea respectivă. În plus, SRI a oferit DNA sprijin informativ în această anchetă.

2. A ştiut şi a tăcut SRI? De ce a făcut-o?

3. A ştiut şi a atenţionat SRI? Cui a comunicat faptul că Alina Bica era suspectată a fi parte a unei reţele de corupţie, cu tentacule întinse în lumea politică şi a oamenilor de afaceri? Chiar dacă împotriva Alinei Bica nu existau probe concludente, la vremea respectivă, prezenţa unui singur indiciu care să ducă spre zona penalului ar fi trebuit să împiedice ajungerea ei într-o astfel de funcţie. Această a treia întrebare generează două ipoteze. Fie cel căruia i-a fost comunicată informaţia a ignorat-o. Fie cel căruia i-a fost comunicată a trecut-o sub tăcere – din proprie iniţiativă sau sfătuit –, sperând ca izbucnirea scandalului să-i aducă, prin ricoşeu, un plus de imagine. Dacă ar fi reale, ambele situaţii ar fi extreme de grave, arătând un SRI intrat în jocuri politice.

Oricum, este foarte important să aflăm un răspuns. Pentru că nu vorbim doar despre un om, ci despre imaginea unei structuri de importanţă majoră în sistemul de securitate – şi naţional, şi regional. Deci, despre siguranţă naţională, o problemă ce ne priveşte, indirect, pe toţi. Firesc ar fi ca, în câteva zile, să primim un răspuns din partea Comisie comune permanente pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI. Privind retrospectiv, însă, nu neapărat şi plauzibil.

O situaţie asemănătoare a fost la MAI, în primăvara lui 2009. Când Cornel Şerban, proaspăt numitul şef al structurii de informaţii şi protecţie internă a ministerului, DGIPI, fusese reţinut de DNA, într-un dosar de corupţie, la nicio lună de la numire. Ministrul de atunci, Dan Nica, declara că nu fusese informat înainte despre astfel de „detalii” de către structura care trebuia să i le fi adus la cunoştinţă, DGIPI. Doi ani mai târziu, în primăvara lui 2011, Internele treceau printr-un episod similar. Recent numitul secretar general al MAI, Laurenţiu Mironescu, era ridicat de DNA pentru fapte de corupţie, comise înainte de numirea la MAI. Nu a avut DGIPI informaţii? Le-a avut, dar a tăcut? A ştiut, a anun­ţat, dar nu s-a întâmplat nimic? Nu a fost în regulă, oricum. Cu toate acestea, nu am auzit miniştrii de Interne cerând şi făcând apoi public un punct de vedere al DGIPI – ai cărui şefi nu au fost niciodată admonestaţi public, nici când personaje controversate au ajuns în înalte funcţii din Interne, nici când, sub nasul şi urechile ofiţerilor de informaţii, se formaseră încrengături cu iz mafiot.

Rămâne, deci, de văzut dacă Parlamentul va solicita SRI clarificări. Pentru a a afla dacă a fost vorba despre su­perficialitate sau despre un joc dublu. Cum spuneam, însă, speranţele că vom afla adevărul sunt slabe. Pentru că până acum Parlamentul nu a reuşit sau nu a vrut să se impună în faţa serviciilor de informaţii, dând impresia că, de fapt, nu are niciun control asupra lor. O putere mult prea mare a acestora – indiferent de gradul lor de profesionalism – şi un control, de facto, inexistent din partea societăţii civile reprezintă, însă, o stare de fapt ce ameninţă cu derapaje democratice grave.

Text aparut si in revista 22

Distribuie acest articol

17 COMENTARII

  1. – „numirea ei în funcţia de procuror-şef al DIICOT, adică, în mai 2014”;
    Prin februarie 2014 i se obtineau notele de plata de la un hotel parizian si i se facusera poze :P
    Dece si de cine? Cancan si Click?
    – „2. A ştiut şi a tăcut SRI?” – „To be, or not to be”, sau „aici e acum” :P

    NB,
    presedintele Basescu a spus de citeva ori (citez din memorie): informarile de la servicii pe care le primesc eu, le primeste si primul ministru.
    Adica, daca SRI a informat, se stia la cel mai inalt nivel. De la cel care a propus-o la DIICOT, pina la cel care a numit-o.
    Dar a informat? caci de stiut sigur stia SRI-ul ;)

    • Dacă întrebarea este într-adevăr „a informat? „, atunci poate fi completată cu una suplimentară „pe cine?”. Tot din memorie citez o altă afirmatie a lui Băsescu cum că el e cel mai informat om din România. Exhaustiv așa, nu el și premierul, nu el și șeful Senatului, nici măcar el și șeful SRI.
      Iar dacă SRI n-a dat mai departe informația obținută, mă întreb ce interes ar fi avut să o ascundă?

      • pentru „pac, la Resboiul” atunci cind pica bine.
        Pozele cu Bica si Udrea la Paris au fost scoase la lumina doar dupa intrarea blondei in cursa pentru prezidentiale.
        – facturile de la hotel pentru Bica au fost obtinute prin februarie, ale blondei in septembrie.
        Nu pare suspect?
        Cum spune si @ Bască ilie,
        am cam supraestimat SRI-ul ca pe un Fat Frumos; se pare ca are puroi urit mirositor.

        • Pac la resboiul – pac la resboiul! Dar ce le-ar aduce asta?! Asa, de-un pamplezir?!

          Cat despre suspect, da, pare suspect! La fel de suspect cum si-a amintit blonda de un biletel roz, exact cand Tariceanu n-a vrut fuziunea cu PD.

          Eu n-am crezut sereiul un Fat-Frumos. Dupa ce Mircea fu cooptat intr-o firma ce facea comert cu arme, dupa vorba fratelui prezidel, pentru ca numele sau deschidea diverse usi, sereiul nici macar n-a aflat de celelalte invarteli ale mustacimii sale, care ar fi putut pune in pericol ditamai scaunul prezidetial. Sau o fi aflat si n-a dat mai departe?! oops!

    • ” caci de stiut sigur stia SRI-ul ” – victor L, va inteleg dorinta de a considera ca „serviciile” functioneaza conform definitiei lor subintelese, adica in mod secret; ca sunt informate de tot ce misca in Ro, si ca „scaparile” lor s-ar datora vreunor conspiratii secrete si impenetrabile ;) …DAR s-ar puteaca situatia sa fie un pic mai simpla : sa fie doar o banda de incompetenti!

  2. DNA e doar sectia penala a SRI… serviciul livreaza informatia iar apoi Kovesi le face automat dosarul, bazat pe aceste informatii, si ii executa..
    Iar cum toti sunt corupti e mereu la discretia SRI pe cine/cand/daca executa in functie de momentul si interesul politic.

  3. Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, 26 nov. 2014.

    „Deși există o percepție referitoare la creșterea implicării SRI în activitatea DNA, am constatat că în acest an doar 17% din dosarele înregistrate au avut la bază o sesizare din oficiu pe baza informațiilor din mass media, a anchetelor jurnalistice sau primite de la serviciile de informații, spre deosebire de anul 2010, când 19% din dosare au avut la bază această modalitate de sesizare”
    *
    17% dosare instrumentate de DNA în 2014, nu pe baza informaților primite de la SRI, ci de la SRI plus presă, cumulat.
    Propagandiștii aflați în solda SRI, supradotați cu misiunea umflării la ordin – cu pompa de presă- a imaginii acestui serviciu paranormal, au acum un motiv să facă ciocul mai mic de 17 %, ca să mai rămână ceva și pentru recunoașterea contribuției presei la procentajul dosarelor DNA.

    Imaginea falsă, îndopată cu talent reformat în mintea credulilor postdecembriști – Niciun dosar DNA fără contribuția SRI! – are același miros antedecembrist de la cap: „Nici o masă fără pește!”

  4. Mai mult, ieri Dna Udrea a declarat ca a „semnalat colegilor si institutiilor” ca e ceva necurat la ANRP !!
    Care sunt acele INSTITUTII despre care ea vorbeste, ca vad ca nimeni nu-si pune problema, iar Dna Udrea trebuie sa spuna !!!
    Daca nu a vrut sa nominalizeze care sunt colegii din partid si din Guvern, sa spuna atunci caror INSTITUTII le-a „semnalat ” ca se tot vorbeste pe la colturi despre neregulile dela ANRP!!

    „In vremea cand faceam parte din Guvernul Boc, am semnalat si colegilor din partid si institutiilor, ca se vorbeste foarte mult despre faptul ca acolo se intampla fapte de coruptie, legat de presedinta ANRP. Erau lucruri pe care le auzisem”, a precizat Udrea.

    Presedinta PMP a mentionat ca „la vremea aceea, reactia institutiilor si a colegilor a fost ca ea se inseala si ca lucrurile sunt ok”.

    Care INSTITUTII au zis ca e OK ??!!!

  5. La punctul 3,, emiteti doua ipoteze (citez): „Fie cel căruia i-a fost comunicată informaţia a ignorat-o. Fie cel căruia i-a fost comunicată a trecut-o sub tăcere – din proprie iniţiativă sau sfătuit –, sperând ca izbucnirea scandalului să-i aducă, prin ricoşeu, un plus de imagine.”
    Cred ca neglijati inca o ipoteza (cel putin): Alina Bica este/a fost „ofiter acoperit”. :) La atat de putin timp dupa „marturisirea lui Turcescu”, tema nu mai este de interes?… :)

    • Ar fi OK să fi fost ofițer acoperit.
      Alina Bica ar avea ocazia rară, printr-o mică spovedanie, să-l dea în gât pe George Maior- de preferat public, în fața instanței, să audă toată lumea – și astfel să devină Nașa nașului.
      Pedeapsa pentru Alina Bica – fals în declarații (anuale, ca procuror ) și uzul de fals – de până la maximum 5 ani, ar fi neglijabilă în comparație cu abuzul ei în serviciu legat de despăgubiri (plus ar scăpa de altă răspundere penală), însă l-ar boteza pe nașu așa cum se cuvine:

      G Maior și-ar primi partea penală pentru abuz în serviciu contra intereselor publice (de la 3 la 15 ani) și omisiunea sesizării organelor judiciare (max 5 ani), întrucât a ținut ascuns un infractor (magistrat acoperit, incompatibil anticonstituțional și penal) și a optat, în calitate de director SRI, pentru corupția în grup infracțional organizat.

      Funcționarului public cu rang de ministru, G Maior, i-ar prinde la fel de bine propria spovedanie, pentru pedeapsa penală atrăgătoare, în compensație naturală de la fidelitatea față de țară, pentru care a jurat strâmb:
      *
      „Fidelitatea faţă de ţară
      Articolul 54
      (1) Fidelitatea faţă de ţară este sacră.
      (2) Cetăţenii cărora le sunt încredinţate funcţii publice, precum şi militarii, răspund de îndeplinirea cu credinţă a obligaţiilor ce le revin şi, în acest scop, vor depune jurământul cerut de lege”.

      • Dacă Alina Bica ar fi (fost) și ne-ar povesti, ar fi suficient să strige public :
        „Sunt/am fost ofițer acoperit, eventual nume de cod „păsărică mută”(-ți cuibul), în slujba a doua la SRI, interzisă de statut, legea penală și Constituție; sper să se autosesizeze DNA-ul și împotriva Nașului nostru, al tuturor infractorilor acoperiți, G. Maior”

  6. SRI nu este un nagician si nici nu este SRIN (cu N de la Nostradamus…).

    In present, probabil ca multi ii aroga o aura de superputere, probabil prin extensia interpretarii fostei (actialei ??!!) Securitati.

    ======

    In plus, intr-o societate in care coruptia devenise structurala, imi e greu sa cred ca exista prea multi oameni nemanjiti.

    Paeafrazez un fost ministru al apararii care, intrebat fiind de ce cad MIG-urile asa de des (era prin anii 90′) dupa o matura chibzuinta a raspuns „Pai MIG-uri avem, MIG-uri cad!”. Ceea ce era logic – in fond nu puteau sa decoleze MIG-uri si sa se prabseasca F-64….

    Ei asa si acum: de ce numim corupti la varf? Pa, daca numai corupti avem… :-))

  7. Trei intrebari si un raspuns: „n-a stiut” De ce ar fi trebuit SRI sa stie de actele de coruptie a Alinei Bica? SRI are alte atributii, toata legatura dintre Bica si SRI pleaca de la speculatia ca SRI ar fi pozat-o la Paris ceea ce oricum n-are legatura cu arestarea ei ulterioara.

Dă-i un răspuns lui victor L Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Melania Cincea
Licenţiată în Jurnalistică, a absolvit două masterate: Managementul instituţiilor mass-media şi Studii Europene Comparate. În presă lucreza din 1995, la TIMPOLIS. Colaboreaza la Revista 22.

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Când oamenii mici lasă umbre mari înseamnă că soarele e la asfințit

                                                 Una din acele istorii care se vor adevărate, deşi nimeni nu ştie cât sunt de exacte,...

Dl Iohannis recomandă golful

"Criza guvernamentală in Romania? Nu știu despre ce vorbiti. Guvernul iși face treaba." Nu fac decat să parafrazez o replică recentă a...

Stigmatizarea USR PLUS. Cum o campanie ipocrită ia mințile oamenilor

Un studiu din luna august 2021 indica următoarele intenții de vot la eventuale  alegeri:...

Când plouă în Groenlanda e începutul apocalipsei climatice?

Așa s-ar putea deduce pe baza știrilor alarmiste declanșate de următorul anunț oficial: Pe 14 august 2021, în cel...

Statele Unite, ”dincolo de orizont”. Noile coordonate ale politicii externe americane. Interviu cu analistul Octavian Manea

Personal cred că trebuie să pornim de la ceea ce am văzut în Afganistan în ultimele luni. Presiunea pentru retragere și încheierea așa numitelor ‘războaie eterne’ este o promisiune de campanie făcută deopotrivă de Donald Trump și Joe Biden. Iar acest lucru ne arată că segmente importante din opinia publica americană se poziționează împotriva intervenționismului care degenerează în campanii fără sfârșit.

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.