1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică?
Pe cât pot spune eu, e unul care stă în fața noastră, deși sunt convins că nu e trecut cu vederea, și l-a remarcat destulă lume înaintea mea. Acum câțiva ani, nu pot fi așa de mulți, citeam o știre despre justiția din Finlanda(?) considerând într-o decizie că accesul la internet reprezintă un drept fundamental, fiind echivalentul unui bun de bază, la fel ca apa curentă sau electricitatea. Era un fel de „știre trăsnită”.
Nu mai e deloc o știre trăsnită.
Pandemia ne-a restrâns sever contactul fizic și ne-a făcut dependenți de cel virtual. Lumea învață, colaborează, muncește, poveștește, citește, se uită la filme, ascultă muzică, interacționează cu autoritățile, face cumpărături – pe internet. Pot specula că în acest an această dependență s-a extins extraordinar, inclusiv în România, și a devenit și mai profundă. E un proces care va continua.
Nu e doar o veste bună, asta. Din contră. Există și multe pericole, mi-ar lua mult prea mult spațiu doar să le enumăr. Legat de asta, poate n-ar trebui să trecem cu vederea faptul că România va găzdui Centrul European pentru Securitate Cibernetică. O instituție și o responsabilitate majoră.
2. Care este cea mai interesantă descoperire din domeniul dvs. de preocupări a anului 2020?
Am citit recent o opinie concurentă la o decizie a Curții Constituționale, nr 847/2020, în care un judecător, dna Simina Tănăsescu, scrie cu subiect și predicat, negru pe alb, că într-o anumită privință cel puțin jurisprudența Curții este variabilă, fluctuantă. Că instituția acționează în bună măsură discreționar, că deciziile ei au devenit impredictibile. Opinia asta a provocat o reacție bizară și deplasată a dlui judecător Dorneanu, care a inclus în decizie(!) un set de „Precizări” personale, cu statut legal și efect incert, în care președintele Curții încalcă obligația legală a păstrării secretului deliberărilor ca să o acuze pe dna Tănăsescu, dacă înțeleg bine, că i-a indus cumva în eroare. Mai e mai bine de un an până la încheierea mandatului dlui Dorneanu, sunt foarte curios ce se va întâmpla în continuare în instituția pe care o conduce. Că predictibilă, cu siguranță, nu e.
3. Care e cea mai mare temere (întemeiată) pe care o aveți pentru viitorul Românei (într-un orizont de timp de un an sau doi) și cea mai mare speranță?
Pe termen scurt, mă tem ca partidele de la guvernare să nu considere că avansul lor electoral se poate face doar pe seama partenerilor și nu împreună cu ei, fie și într-o foarte normală și legitimă competiție. Mi-e teamă ca angajamentele publice și acordurile politice să nu fie iarăși tratate mai ieftin decât hârtia pe care sunt scrise, în aplauzele unei peluze mediatice dominate de tribalism partizan.
E ironic pe undeva. De regulă când o coaliție (sau potențială coaliție) s-a dizolvat în dispute, sabotaje și blocaje interne, reacția electorală a fost una de sancțiune, nu doar serioasă, ci și generalizată. Pot presupune că partidele sunt amnezice sau încă întrețin iluzia că poate de data asta și pentru ele în particular va fi altfel.
Sper să mă înșel, desigur. Sper ca de data asta, având semnat un acord pentru o guvernare de patru ani, să avem o guernare de patru ani, având niște principii scrise să fie și respectate, și având un program de guvernare asumat de coaliție, să-l vedem pus în practică. Și nu doar ambițiile personale și orbirea sus-pomenită poate compromite guvernarea. Ca orice guvern cu mandat reformist, o să fie confruntat frontal cu inerția din ministere, într-unele cel puțin aceasta fiind un adversar redutabil. Speranța mea este ca noul guvern să-i facă față cu succes, sau măcar să nu i se alăture.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
la punctul 2, nu cumva ar trebui ca domnul Dorneanu sa dea inapoi banii pe care-i primește in plus pentru păstrarea secretului?
Ar trebui să dea înapoi mult mai mulți bani! Și nu numai el! Dar cum în România nu a avut loc o revoluție – în sensul istoric al termenului – , ci o schimbare de gardă – in sensul propriu al sintagmei -, în care morții și răniții de dinainte și de după 22 decembrie 1989 sunt „produsul” aceluiași grup de comuniști. Dintre care unii au întinat, iar alții nu înaltele valori comuniste, între care teroarea (cu teroriștii aferenți – activiștii de toate tipurile: de partid = PCR, de UTC, de sindicat, din armată, din miliție, din justiție etc., etc. – și securiștii de toate obediențele) era miezul doctrinei marxist-leninist-staliniste. Cu corolarul ei românesc: legionar-naționalismul. Revenind la oaia noastră, împricinatul D. este produsul tipic al comunism-nationalismului romanesc!
ASTIA sunt ADEVARATII NOMENCLATURISTI,care ii depasesc pe cei de pe vremea ODIOSULUI DECEDAT,si a NIMICULUI de la Rahova,care le-a dat legi ca sa nu poata fi invinovatiti never.
Doar,prin vot,ceea ce inca nu intelege lumea,din cauza politicienilor,care devin o lehamite cand sunt la putere.