luni, mai 16, 2022

TREI ÎNTREBĂRI. Temerile și speranțele ne țin în gardă și ne motivează: o perspectivă dinspre Moldova

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică?

Răspunsul meu nu privește un eveniment, ci o regiune: Moldova, teritoriul românesc dintre Carpații Orientali și Prut. Dintr-o perspectivă regionalistă, Moldova a fost la fel de neobservată, de ignorată în 2020 cum a fost și în anii sau deceniile trecute. Opinia este împărtășită de tot mai mulți dintre oamenii din regiune, în orice caz de cei care sunt implicați sau simpatizează cu grupurile civice preocupate de dezvoltarea regiunii est-carpatice.

Am la îndemână un exemplu de dată recentă. Spre sfârșitul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare a apărut, din senin, Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Acesta cuprindea o listă de proiecte de investiții, proiecte care urmau să fie realizate din bani europeni, fie fonduri nerambursabile, fie credite avantajoase. Lista a fost întocmită într-un mod total netrasparent, iar consultarea publică urma să dureze extrem de puțin, deși Comisia Europeană recomandase punerea într-o reală dezbatere națională.

Ceea ce s-a putut observa repede a fost că prioritățile pentru Moldova nu au fost stabilite din perspectiva ei, ci din cea a centrului. În mod deosebit nu era prevăzută autostrada A8, Iași-Târgu Mureș, care – dintr-un punct de vedere regional – este esențială pentru scoaterea din izolare a regiunii și pentru dezvoltare. Politicienii centrali și locali – și nu doar cei aflați la putere – nu păreau să înțeleagă importanța acestui proiect.

Cât despre receptarea publică la nivel național, nu pot să nu observ că a devenit aproape o obișnuință ca analizele de la București să introducă Moldova în parametrii generali, fără să insiste asupra ei, fără să o înțeleagă de fapt. Ceea ce se întâmplă în și cu Moldova este, cu puține excepții, sub radarul analiștilor, fie că este vorba de specialiști în științe sociale ori de oameni din redacții, la fel cum este și sub radarul politicienilor, atât al celor de la centru, cât și al celor din zonă. Dacă se cunoșteau, dacă se conștientizau nemulțumirile, frustrările oamenilor, mai ales ale celor din Moldova, se putea anticipa o construcție de tipul AUR.

2. Care este cea mai interesanta idee a anului 2020?

Mă voi referi la o lucrare de interes pentru înțelegerea trecutului nostru relativ recent, atât pentru specialiști, cât și pentru un public mai larg. Este vorba despre volumul lui Lupu C. Kostaki, Memoriile unui trădător. Un înalt funcționar român sub guvernământul militar german (1916-1918), ediție îngrijită, studiu introductiv și note de Alexandru Istrate și Claudiu-Lucian Topor, București, Editura Humanitas, 2020.

Această lucrare are ea însăși o istorie interesantă. Scrisă acum o sută de ani, apariția ei a fost practic blocată în epocă, ascunsă în depozitele Bibliotecii Academiei Române, consultată și folosită de câțiva istorici, de orientări diverse, cu interpretări diferite. Ar fi suficient pentru a stârni interesul, nu-i așa?

Lupu C. Kostaki a fost un personaj al scenei politice și administrative românești din a doua jumătate a secolului XIX și primele două decenii ale secolului XX. Autorul avea în primul rând o conștiință istorică moldovenească, la care nu voia să renunțe. Una care la el – și la alți moldoveni implicați într-un fel sau altul în viața publică – se completa, desigur, cu cea națională, românească. De altfel, omul a fost un unionist fervent și un admirator al lui Alexandru Ioan Cuza. Kostaki poate servi foarte bine pentru a susține teoria cercurilor concentrice în cazul identităților asumate și afirmate. Asemeni altor coregionali, și el credea că prioritatea în privința politicii externe a României trebuia să o aibă partea de răsărit a vechii Moldove, Basarabia, pierdută la începutul secolului XIX în favoarea Rusiei. Era și exprimarea unei temeri în raport cu marele vecin de la răsărit, și speranța unei reașezări politice interne, prin creșterea importanței Moldovei în statul român și echilibrarea jocului politic în raport cu Muntenia.

Kostaki a devenit cunoscut mai ales prin calitatea sa de înalt funcționar public român, rămas din dispoziția guvernului Brătianu în teritoriul ocupat de Centrali la sfârșitul anului 1916. În următorii doi ani a fost implicat în acțiuni contestatare la adresa celor refugiați la Iași, și preocupat de un proiect care să schimbe situația internă a României după război. Acuzat de colaboraționism cu ocupantul, asemeni altor oameni politici germanofili, Kostaki a fost damnat la începutul perioadei interbelice. Astfel se și explică de ce memoriile sale nu au putut fi publicate într-un context politic dominat de antantiști, câștigătorii politici ai dramaticelor experiențe românești din timpul Primului Război Mondial. De altminteri, o lungă și deloc nevinovată tăcere politică și ideologică s-a lăsat peste multe aspecte referitoare la acei ani, atât la nivelul memoriei istorice oficiale, cât și al cercetării instituționalizate.

Una dintre consecințele Marelui Război pentru scena politică și pentru societatea românească a privit Moldova. În euforia alipirii unor teritorii care au dublat și teritoriul, și populația țării, a trecut practic neobservată ieșirea din joc a componentei politice moldovenști de la vârful statului. O întreagă generație politică și intelectuală moldovenească – îndeosebi dintre conservatori și dintre poporaniști – s-a stins imediat după război. După aceea, Moldova practic nu a mai fost reprezentată la vârful statului, oricum nu într-o manieră care să conteze. Locul lăsat liber de moderații conservatori avea să fie ocupat de populiști și radicali.

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveti pentru viitorul Românei si cea mai mare speranta? 

S-a discutat intens în ultimii 10-15 ani despre reforma statului român. Mă voi opri aici asupra celei administrativ-teritoriale. Dintre țările de mărime medie din Uniunea Europeană, România are cel mai centralizat sistem administativ. Chiar dacă rădăcinile istorice sunt mai adânci, nu cred că greșesc susținând că este vorba de moștenirea directă a regimului comunist. Nicolae Ceaușescu a fost cel care a trasat limitele administrative ale județelor și ale majorității unităților administrativ-teritoriale în 1968. Și a făcut-o în primul rând pentru a controla mai bine teritoriul, în beneficiul său și al partidului-stat. Sistemul respectiv a fost de la început unul cu valențe dictatoriale. Și așa a rămas până astăzi.

Centrul controlează cu mână de fier teritoriul, decide ceea ce se poate face și ce nu, decide cine se dezvoltă și cine nu, cine beneficiază de investiții majore guvernamentale și cine nu. Iar toate acestea au drept rezultat perpetuarea rețelelor de putere, de influență – politice, administrative și economice – lipsite de transparență, de eficiență, veritabile frâne în calea modernizării.

Mă tem că nici în următorii ani nu se va face așteptata reformă. Spun aceasta având în vedere actuala compoziție a Parlamentului și a Guvernului, cu o majoritate fragilă, dominată de partide cu viziune, cu agendă ultracentralistă. Nu văd în acest moment o forță politică dispusă să asume punerea în practică a necesarei reforme administrative, a descentralizării și regionalizării. Mă tem că vom rămâne în continuare în paradigma ceaușistă.

Pentru a se dezvolta, România are nevoie de adoptarea unui sistem administrativ modern, care să țină cont de moștenirea cultural-istorică, de geografie, de căile de comunicații, de nevoia de dezvoltare etc. Ne pot inspira alte modele, care în alte locuri s-au dovedit a fi în beneficiul oamenilor ce locuiesc într-un teritoriu, pentru dezvoltare economică, pentru un plus de coeziune socială, pentru creșterea respectului de sine etc.

În mod cât se poate de explicit, țara are nevoie de introducerea nivelelor administrative care lipsesc în acest moment. Este vorba mai întâi de nivelul regional, situat între cel județean și cel național, iar în al doilea rând de nivelul aflat între cel județean și comune sau orașe (ca referință istorică românească, este vorba despre ceva asemănător plășilor care au existat până în 1950).

Alte temeri sunt legate de adâncirea decalajelor de dezvoltare între regiunile României și de depopulare. În mod particular sunt îngrijorat de situația Moldovei, care se confruntă cu o migrație accelerată, în mod special spre Europa occidentală. Regiunea a pierdut o cincime din populație în ultimele două decenii, aproape un milion de locuitori. Este o hemoragie umană ale cărei consecințe sunt vizibile de multă vreme. O migrație masivă – și încă într-un timp atât de scurt – amenință intrarea întregului organism social în colaps.

Însă am și speranțe. Iar cea mai mare este că în perioada următoare se vor consolida și extinde solidaritățile sociale de tip modern. Unele constituite de jos în sus, pornind dinspre forme asociative voluntare, dinspre comunitățile locale și cele regionale. Acestea nu pot exista fără igrediente esențiale, fără încredere, fără implicarea unui număr cât mai mare de oameni în jurul unor obiective de interes comun. Statul nu poate fi modernizat, reformat, domesticit în cele din urmă fără instituții funcționale și fără instrumente de control dinspre societate.

Distribuie acest articol

6 COMENTARII

  1. Este necesară reforma constituţională a administraţiei locale, cu desfiinţarea unor judeţe şi crearea de Regiuni de dezvoltare ( sunt deja formal opt, dar fără putere administrativă). Cine să voteze desfiinţarea dragelor lor judeţe prin care se mai pot sifona bani de la buget, bşşca tot felul instituţii cu muulţi…muulţi salariaţi.

  2. Despre regionalizare:
    – PSD= nimic
    – PNL= nimic
    – USR/PLUS= nimic
    -UDMR= nu regionalizare, ci autonomie
    -AUR= nimic
    Dacā nu existā tema, de unde sperante?

  3. Centralizarea, „modelul francez” a fost o optiune logica a Romaniei dupa Unire; regiunile nou-alipite, parti mult timp inainte al altor state, legislatii, civilizatii pana la urma , cu minoritati etnice numeroase caracteristice fiecarei regiuni nou alipite trebuiau „legate” intr-un stat unitar, centralizat. Se putea mai bine ? Cu siguranta; atata doar ca personalitatea puternica a lui Ionel Bratianu, insuficient moderata de catre un Rege mai putin energic, a dus … acolo unde stim. Si Dl.Dobrincu are in multe privinte dreptate.
    Dar sa revenim la vremile de azi. Descentralizarea se proclama peste tot; este una din principiile democratiei crestine. Poate fi ea aplicata la noi ca in Germania, Italia sau Spania ? N-as prea crede ! La noi, de decenii, „centrul” – cu exceptia (partial) centrelor universitare de traditie – Iasi, Cluj, Timisoara – a absorbit majoritatea energiilor si competentelor. Asa s-a ajuns la Romania „baronilir locali” de calitate umana cunoscuta. Poate fi lasata „descentralizarea” la mana mafiilor-cumetriilor-complicitatilor locale, incluzant evident si politia si justitia ? Am in fata multe exemple; sunt convins ca toti stim o multime de „cazuri”. Si atunci ?
    Idealul e greu de atins ! Trebuie timp, educatie, poate o alta generatie, mai legata – material si afectiv – de locul natal, de respectarea legii, cu un sentiment al solidaritatii reale, dezinteresate…
    Hai sa mai asteptam…

  4. Democrația oferă posibilități de reorganizare după fiecare schimbare de guvern. Cei incompetenți și necalificați care au ajuns cu PCR, prin cumetrie pe „linia de partid”, ca membri partidului învingător, în posturi înalte pot fi înlăturați cu greu. Sunt prea mulți. O metodă eficientă e reducerea numărului de budgetari în administrația publică în termen mediu de două mandate.
    Se pot crea structuri noi ca cele menționate de dvs. Se pot replasa cei incompetenți și mediocri în alte posturi , în noua structură, acolo unde nu pot face atâta pagubă. O altă metodă de selecție, mai transparentă și orientată spre competență, competitivitate și responsabilitate a budgetarilor poate duce mai repede spre bunăstare, belșug și prosperitate pentru cei mulți în țară.

    …”… Pentru a se dezvolta, România are nevoie de adoptarea unui sistem administrativ modern, care să țină cont de moștenirea cultural-istorică, de geografie, de căile de comunicații, de nevoia de dezvoltare etc. Ne pot inspira alte modele, care în alte locuri s-au dovedit a fi în beneficiul oamenilor ce locuiesc într-un teritoriu, pentru dezvoltare economică, pentru un plus de coeziune socială, pentru creșterea respectului de sine etc.
    În mod cât se poate de explicit, țara are nevoie de introducerea nivelelor administrative care lipsesc în acest moment. Este vorba mai întâi de nivelul regional, situat între cel județean și cel național,…”……

    Dacă pentru tineri de azi din țară nu se ajunge la perspective mai bune va urma cea ce e deplâns de 30 de ani. Tinerii părăsesc scârbiți țara care e în mâna unor jecmănitori și hoți.
    „Moldova nu e a voastră
    ci a urmașilor urmașilor vostri”
    după A. Lăpusneanu

  5. Întru totul de acord cu observațiile autorului de la punctul 1: „Moldova a fost la fel de neobservată, de ignorată în 2020 cum a fost și în anii sau deceniile trecute”! Consultați harta autostrăzilor din România și veți constata că Moldova este o mare pată albă (excepție cei 16km din centura Bacăului, care, simbolic echivalează cu …metrul de autostradă construit de omul de afaceri sucevean Stefan Mandachi)!
    Nu numai în privința fondurilor alocate pentru investiții în infrastructură, în proiecte și oportunități de dezvoltare, dar chiar și în ceea ce privește resursa umană reprezentată în guvernul Câțu, Moldova nu există! Într-o provincie istorică reprezentând un sfert din suprafața și populația României nu s-a găsit chiar nici o persoană care să merite o funcție de ministru??!
    Dacă guvernanții continuă această politică arogantă, de ignorare și desconsiderare a celor 4-5 milioane de oameni din cea mai săracă regiune a UE, să nu ne mirăm când, la următoarele alegeri, vom vedea în parlament Partidul Moldovenilor sau AUR va spulbera actualele partide!

Dă-i un răspuns lui dorin valeriu Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Dorin Dobrincu
Istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala Iași (din 1995). Domeniile principale de interes sunt istoria politică, socială și religioasă a României contemporane, editarea surselor istoriei contemporane și istoria regională. Redactor-șef al revistei „Archiva Moldaviae” (din 2009). A fost director general al Arhivelor Naționale ale României (2007-2012).

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro