vineri, martie 29, 2024

Trei presedinti

Invoc în prezenta epistolă trei președinți. Unul – de țară (Igor Dodon). Al doilea – de partid (Kelemen Hunor). Și al treilea, cu voia Dumneavoastră, eu – președinte de asociație.

Primii doi mi-au făcut hatârul de a exista, făcând publice recent mărunte opinii personale privind Centenarul Unirii (și replicile ideologice, nu tocmai inspirate, la acesta).

Primul dintre ei celebrează Anul lui Ștefan în loc de Centenar. Al doilea – 1.000 de ani în Ardeal, 100 în România. Al treilea președinte tace.

Primul proclamă un proiect alternativ al Moscovei, al doilea – un proiect alternativ al Budapestei. Al treilea, Bucureștiul, tace.

Și, pentru că al treilea președinte chiar pare a-și construi rațiunea de a fi în fruntea statului pe tăceri înțelepte, eu, un umil președinte de Asociație, încerc să onorez public provocarea lansată de distinșii mei omologi de la Chișinău și HarCov, în fapt de la Moscova și Budapesta, spre a sumariza, modest, așteptările mele privind centenarul Marii Uniri. Așteptările lor (și ale celor care îi conduc), mulțumesc frumos, le-am aflat.

Mi-aș dori ca Centenarul să trezească la viață simbolică, pentru copiii mei care încă citesc și pentru generațiile lor care nu mai citesc, figurile istorice ale celor care, în urmă cu 100 de ani, ne-au construit cu sacrificiu și curaj dreptul de a avea țară, memorie și viitor. Mi-aș dori ca nepoții noștri să adauge liber listei lor de eroi, printre Moș Crăciun și Smiley, pe câte un Rege sau un soldat curajos din istoria românilor. Mi-aș dori să ridicăm autostrăzi între Alba Iulia, Cernăuți și Chișinău, precum și între acestea și București. Să edităm manuale simbolice de istorie a românilor care, în anul școlar 2017-2018, să preia exclusiv povara manualelor alternative, care apasă atât de greu pe umerii atât de mici ai marilor noștri miniștri de resort. Mi-aș fi dorit 100 de proiecte de impact, în toate regiunile istorice, proiecte de dezvoltare și modernizare a infrastructurii noastre critice, de la sapă la mapă; proiecte ale societății civile, ale oamenilor liberi de servituți din această țară; nu proiecte de consilieri răs-popiți din marile cancelarii ministeriale, nu proiecte obscure, rătăcite prin mapa unor neaveniți în Departamentul Centenar – structură care există fără glorie, fără programe, fără țară și fără eroi. Mi-aș fi dorit o decență minimă, modestă, infimă, mică-mică de tot, a tovarășilor care ne populează viața politică, o decență care să facă loc dialogului cinstit pentru Centenar în agenda lor primitivă și egoistă.

Mi-aș fi dorit ca președintele nostru să anunțe că va fi la Chișinău pe 27 martie 2018 și la Cernăuți pe 28 Noiembrie 2018, măcar în vizite private, dacă nimeni de acolo nu va catadicsi să îi remită din vreme invitații cu antet prezidențial. Mi-aș fi dorit ca Palatele să convină, generoase, un Centenar comun, în loc să construiască, în leprozerii, eșecul proiectului celuilalt. Mi-aș fi dorit să celebrăm un Centenar al Întregirii, nu unul al Unirii, căci Centenarul Unirii face trimitere exclusivă (ori privilegiată) la Alba Iulia, omițând în mod laș și caraghios Chișinăul și Cernăuțiul. Mi-aș fi dorit să celebrăm Centenarul prioritar la Chișinău și Cernăuți, acolo unde românii noștri se sting. Mi-aș fi dorit să celebrăm Centenarul ascultând generos vocile minoritare din Țară, care trăiesc împreună cu noi povara și magia de a locui aici.

Mi-aș fi dorit să celebrăm Centenarul reinventând clasa noastră politică. Dar nu mai nutresc de mult iluzia că noi, românii din subterane, suntem altfel decât cei care ne reprezintă la vârf, în jilțuri, de la Cotroceni la Casa Poporului. Astfel încât mi-aș dori, în fapt, să celebrăm Centenarul reinventând tot – clasa noastră politică, morala publică, decența colectivă, curajul etic și epic al poporului meu, respectul pentru carte, emoția poveștilor cu eroi etc. Să ne reinventăm (pentru că am pierdut dexteritatea și flerul mânuirii cărților cu ei) bunicii, trecutul, poveștile, să facem pace o oră în viața noastră spre a-i mai asculta.

Sigur că au rămas foarte mulți oameni teferi din punct de vedere etic în această țară. De la școlile de cartier până la Administrația Prezidențială, oamenii teferi etic există și rezistă, duc România pe umeri. Câte un tânăr curajos mai moare spre a-i scăpa de la înec pe alții, câte un dascăl înțelept cioplește încă povești în clasele pierdute din munți etc. Aproape că n-am mai avea nevoie de oameni politici precum Inculeț, Stere, Halippa, Pușcariu, Flondor, Goldiș, Maniu, Brătianu în istoria noastră recentă sau chiar actuală, de vreme ce oamenii teferi etic, simpli, chiar duc mai departe partea frumoasă de Țară de care vorbeam.

Ceilalți (sigur mai mulți, sigur mai vocali) există și ei. Centenarul Reîntregirii reprezintă în primul rând o șansă istorică pentru aceștia – oamenii politici de azi, lamentabili, egoiști, indiferenți și surzi, claustrați în jilțuri autiste; administrația confuză și coruptă; românii de buzunar, manelizați, resemnați, triști, reduși ontologic la iluzii mărunte – câștigul imediat, moștenirea, șmenul, pensia de serviciu, ușa descuiată a vecinului etc.

O șansă pentru boierii din administrație de a evada din lenea rutinei zilnice, o șansă pentru a reconstrui, după modelul celor despre care încă mai citesc prin notele de subsol ale  manualelor lor, încrederea noastră în capacitatea acestei țări de a crea eroi.

O șansă pentru toți de a ne recalibra bagajul etic.

În fine, văd Centenarul Reîntregirii și ca pe o probă a generațiilor mature de astăzi, cele crescute în ideologia libertății, de a lăsa copiilor lor o țară pur și simplu mai bună decât au găsit-o. Mă raliez acestei generații, deși nu cred foarte mult în ea. Deși fac parte din eșecurile ei. Mai ales pentru că fac parte din eșecurile ei.

Dacă nu construim acest tip de Centenar al Reîntregirii, vom avea altele, născocite în laboratoare – Anul lui Ștefan, 1.000 de ani în Ardeal, 100 în România etc.

Dacă președinții noștri tac – curând îi vom avea pe ceilalți.

Dr. Dorin POPESCU,

Președintele Asociației CASA MĂRII NEGRE

Distribuie acest articol

16 COMENTARII

  1. Tinerii sunt viitorul. In era digitală nu lipsesc cunostințe de nici un fel. Era digitală oferă acces printr-un clic la un patrimoniou universal în știintă, tehnică, cultură, artă, medii de informații, etc. Libertatea cuvîntului, libertatea expresiei, libertatea gîndului sunt cucerite 1989 cu prețul a sute de vieți omenești.

    … „… Mi-aș fi dorit să celebrăm Centenarul ascultând generos vocile minoritare din Țară, care trăiesc împreună cu noi povara și magia de a locui aici….. !….

    La Timișoara șvabii și-au declarat 1919 aderarea la noul stat. In Transilvania sașii și-au declarat 1919 adereare la noul stat. Declarațiile șvabilor și sașilor 1919 pot fi văzute ca acte „constitutionale“, de loialitate (cetătean înseamnă drepturi și obligații egale).
    Mai lipsește ceva?

    …“… Mi-aș dori să ridicăm autostrăzi între Alba Iulia, Cernăuți și Chișinău, precum și între acestea și București… „…

    Proiecte de țară sunt prezentate de gazetari, lobiiști, nostalgici naționalcomuniști (în publicația contributors). Amintesc de un „proiect“ neplanificat. E vorba de cei peste 3 milioane de locuitori care și-au preluat răspunderea 1990- 2007- 2017 pentru soarta lor prin căutarea de jobs (căpșunari, șoferi, constructori, agricultori, meseriași de tot felul, etc.) pe tot continentul nostru. Proiectul lor neplanificat aduce anual pînă la 5 miliarde Euro devize în țară, echilibrează balanța de devize a băncii naționale 1990- 2017. Economiștii (excepție E. Macron la București 2017, angajații detașați) din UE consideră aceste transferuri de devize din vest în est ca cea mai directă si eficace metodă de creștere economică în est, în comparație cu ineficiența birocratică uzuală (națională și UE).

    Cît despre autostrada Alba Iulia via Cernăuți: .. „soldați treceți Prutul… 1941“… (face parte din aniversare?).

    Sentimentul de apartenentă al autorului e OK. Al celorlalți locuitori (1919 sunt 30 % minorități în România Mare.. … azi…?)?
    Cum se ajunge la încredere și solidaritate între locuitorii de azi?

    • „„soldați treceți Prutul… 1941“… (face parte din aniversare?).”
      Dar, dle @ Kurt, Dictatul de la Viena era acceptabil pentru dvoastra?

    • Tinerii sunt viitorul.
      Domnu Kurt nu pot ca sa ma abtin sa admir aceste cuvinte intelepte. Mi se pare absolut fantastic, unii spuneau ca batrinii ar fi viitorul, altii ca incalzirea globala, da mata ai pus pct pe I.
      Asa-i domne, cum se spunea pe vremuri, utecistii de azi, refegistii de miine.

  2. Nu incetez sa fiu surprins de supravietuirea, e drept, mai mult la nivel individual, a mentalitatilor protocroniste, de tip postpasoptist-antonesciene, care inca subzista in Romania anului 2017. In linie cu dacopatia (corect – dacomania), reactivata dupa anii ’90, se dezvolta pan-romanismul est-european, unde Romania ar trebui sa fie minimal „dodoloata” (?!?), daca nu extinsa intre Tisa si Bug, via Belgrad si Balcic. Sa fie mult, cat mai mult teritoriu…

    …pentru ca tot ne batem joc de acest teritoriu frumos, numit Romania, il distrugem non-salanti, impunitiv, il lasam de izbeliste si fugim in masa unde e mai bine, un „mai bine” facut de altii, timp de secole, intr-o alta cultura – a ordinii, seriozitatii, constiintei sociale si a unei religii mai stricte. Un „mai bine” unde nu suntem bineveniti (cu necesarele exceptii), de unde ni se recomanda sa ramanem acasa si sa ne facem treaba aici. Dar nu, noi nu! 4,2 milioane romani (22%) si 1,3 moldoveni (30%) emigrati, pe departe cele mai mari proportii de dislocari voluntare, in timp de pace, la nivel de tari, din emisfera nordica. Iata cifrele „patriotismului” butaforic din societatea romaneasca, care spun totul despre „iubirea de tara”, implicit importanta acordata Centenarului Unirii.

    Am spus Unire?….Caragiale nu moare niciodata!

    • Ce-i aia mentalitate „postpasoptist-antonesciana”? Nu toata lumea e asa cunoscatoare. Unii cred ca poti sa citesti prezentul si istoria tarii si fara ura, ba chiar cu recunostinta farta de eroi.
      E intr-adevar o problema faptul ca multi romani pleaca, dar cifra nu arata ca nu sunt patrioti, ci ca cei 10% care conduc tara de peste 70 de ani sunt niste ticalosi. (Nici irlandezii sau italienii care au plecat din tarile lor in SUA nu erau nepatrioti.) Ati vorbit vreodata cu vreun capsunar? Probabil ca nu, ca miroase a transpiratie, e postpasoptist-antonescian si fac parte din cei 99% cetateni ai Romaniei care nu citesc contributors – din fericire.

  3. Rusia cea anacronica se incapataneaza sa se considere o putere mondiala si (inca) nu se poate impaca cu alt statut. Nimic nou, nimic special, nimic de mirare.
    Domnul Dodon pare trup si suflet langa Rusia si nu mi se par uimitoare pozitionarile sale. Nimic nou, nimic special, nimic de mirare.
    Zicea domnul Hunor, cu ceva timp in urma ca Centenarul nu e motiv de aniversare, pentru ungurii din Romania. Teoretic, cetatenii romani ar trebui sa-si doreasca o Romanie puternica. Mi-e destul de clar ca cei ce gandesc altfel nu se considera cetateni romani…
    Ca si in ’89, Ungaria cea imperial-nostalgica face jocul Rusiei, in speranta ca-i vor pica oarece firimituri, vreodata. Nimic nou, nimic special, nimic de mirare.

    Romania e zona de razboi – ideologic, economic, propagandistic, informational etc. Asta e realitatea si trebuie sa o acceptam cu totii – oameni simpli, oameni politici, lideri de opinie, publicisti etc. De la aceasta premisa trebuie sa plece TOATE actiunile noastre.

    Fara prea adanci subtilitati istorice, as face o analogie cu referire la „sportul national” – iesitul la gratar, in week-end. Cei mai harnici, care se trezesc devreme, vin primii si prind locurile cele mai bune (cu un pic de umbra pentru masina, cu iarba mai verde, mai aproape de paraias). Cei ce vin ultimii sunt nevoiti sa se multumeasca cu ce a ramas – locurile mai proaste. Cam la fel as zice ca e si cu natiunile. Natiunile vechi stapanesc teritorii cu relief variat, cu bogatii subterane si supraterane. Popoarele migratoare, daca au intampinat rezistenta localnicilor in teritoriile manoase, au fost nevoite sa se multumeasca cu puste si deserturi. Cam asa judec eu, simplist, vechimea reala a unui stat, unei natiuni care a trecut testul timpului.

    Imi doresc ca, inainte de orice altceva, politicienii romani sa faca tot ce pot pentru a ne reda, macar in Anul Centenarului, respectul pentru noi insine, pentru originile noastre, pentru traditii, pentru limba romana, pentru patrie. Cam in aceasta directie mi-as dori sa convearga actiunile si luarile de pozitie ale politicienilor romani, daca au constiinta apartenentei la acest neam si constiinta resposabilitatilor ce le revin! Si n-am nicio problema daca vor reusi sa taca si sa faca – apreciez mai mult rezultatele pozitive ale unei munci discrete, decat discursurile patriotard-sforaitoare fara finalitate.

    • „Zicea domnul Hunor, cu ceva timp in urma ca Centenarul nu e motiv de aniversare, pentru ungurii din Romania. Teoretic, cetatenii romani ar trebui sa-si doreasca o Romanie puternica. Mi-e destul de clar ca cei ce gandesc altfel nu se considera cetateni romani…” Desi chestiunea numelui deja s-a clarificat (Hunor este prenumele, iar Kelemen numele), majoritatea opinentilor persista in gresala. Si nu este vorba de o persoana necunoscuta, ci de o figura publica, cu CV usor verificabil, deci nu exista circumstanta atenuanta pentru aceasta gresala. Gresala mica? Gresala mare? Oricum, este o lipsa, aparent minora, de respect, care se amplifica prin persistenta si caracterul ei de masa (fostul presedinte UDMR, Markó Béla – numele de familie: Markó, prenumele: Béla – a fost ani in sir apostrofat in presa ca „Bella”, amplificand confuzia dintre nume si prenume si cu mica gresala ortografica, cea de dublare a literei „l”, prin care prenumele presedintelui s-a transformat intr-un prenume de fata) la care se adauga altele, cu miile, continuand cu micile manifestari a banuielilor cronice ca maghiarul care contesta ceva o face cu proiectul ascuns al dezmembrarii tarii, toate acestea ajungand la un efect cumulativ care acum, la Centenar, se revarsa prin aparitia socanta a declaratiilor legate de neacceptarea bunurilor simbolice oferite de statul roman. Lipsa cronica a respectului fata de comunitatea maghiara, a condus la aceasta situatie. Desigur, exista replici la indemana: pai, sa accepte acest stat, aceasta „ordine” care are la spate o majoritate, ca asa este in democratie, etc… Insa exista, totusi, o tema de meditatie: de ce a esuat statul roman in integrarea maghairilor? Raspunsul simplu, care unge la suflet romanul de rand, ca „ei” sunt asa de un secol, iarasi nu merge, si nu in numele democratiei ca sistem, ci in numele democratiei ca cultura. Totusi, un stat trebuie sa fie capabil, in perspectiva istorica sa ofere cetatenilor sai, tuturor cetatenilor, „ceva” pentru care acestia sa-i accepte si simbolic, nu numai supunandu-se legilor… D-le Decebalică (in formula de respect cuvenit), nu avem aici o temă de gândit?

      • Cati maghiari pronunta bine numele romanesti? Cati pun numele de botez inaintea celui de familie cand vorbesc cu un roman? Nu am auzit nici un roman sa faca caz din asta.
        De ce nu se aplica mereu regula? Viktor Orbán nu cere sa fie Orbán Viktor, Péter Szijjártó nu apare nicaieri Szijjártó Péter. Pacatul e de neiertat doar daca gresesc romanii. Atunci se judeca cu alta masura. (Si finalndezii pun numele de familie inaintea celui de botez, dar inteleg ca nu toata lumea face la fel.)
        De unde vreti sa ne gandim la chestiile astea? Nu ne intalnim des cu unguri. Numai cei care intalnesc mereu unguri stiu lucrurile astea.
        Parca ati fi sergenti la inspectia tinutei, chititi numai pe gasit nod in papura. Daca va limitati la acest orizont o sa aveti doar satisfactii si insatisfactii de sergent.

        • Stimate D-le Erik, cand cer respectarea numelui nu ma refer la cetatenii de rand. Sigur, la un nume care apare aleatoriu in spatiul public, e greu de aflat imediat care-i numele si care-i prenumele – aici se amesteca compozitia indoeuropeana a numelor (ordinea prenume – nume) cu ordonarea din diferite documente oficiale (nume – prenume), iar peste aceasta se suprapune uzanta inversa de la maghiari. Deci, o problema complicata… La un nume oarecare de maghiar pentru un cetatean oarecare e greu de discernat care este, de fapt, numele si prenumele. Eu nici nu am pretentia ca in orice moment orice om sa stie, obligatoriu, acest lucru. Eu m-am referit la figuri publice, un Kelemen, un Marko, un Frunda etc. care sunt prezente zilnice in mass media si in sfera publica in Romania, si m-am referit la acei interlocutori profesionisti care fac zilnic pedagogia nationala in diferite teme. Deci ei sunt care ar trebui sa faca acest minim efort sa-si clarifice, pentru ei, acest aspect. Daca doresc sa poarta o discutie despre respectul reciproc…

          • Si eu v-am oferit tot exemple de nume publice.
            A. Plesu si-a recunoscut greseala de vreo 10 zile. Ce sa mai faca?
            Mi s-a intamplat sa ma intalnesc cu unguri in afara Romanei la reuniuni profesionale, unde veneau oameni din diverse tari. Chiar ei se prezentau cu pronumele inainte de nume si apareau pe toate listele de contacte tot in acest fel. De ce numai in Romania asta e o problema?
            PS: aici se vede prezenta UDMR in structurile puterii pe ani
            https://ro.wikipedia.org/wiki/Uniunea_Democrat%C4%83_Maghiar%C4%83_din_Rom%C3%A2nia
            De ce nicio personalitate maghiara marcanta, de la nivel local sau national, nu si-a dat demisia pentru un motiv de principiu? Ca sa protesteze impotriva coruptiei, sau a lipsei de respect fata de maghiari sau a moscheii lui Ponta…
            E ma tot intreb daca nu or exista teme de gandire si pentru maghiari… Chiar nici una?

            • D-le Erik, da exista si teme de gandire pentru maghiari. Chiar le si gandesc, le discuta, cateodata foarte aprig intre ei. Dar ca opinia publica romaneasca nu prea are acces la aceste discutii, considera ca ei nu reflecteaza asupra situatiei lor… Nu pot sa am pretentia ca romanii sa urmareasca toate forurile de dezbatere transilvano-maghiare, dar cred ca pot sa am minima pretentie ca un cititor roman, care este prezent, chiar daca si in mod pasiv, pe piata ideilor din Romania (de exemplu: citeste contributors.ro) macar sa aiba prezumtia ca si maghiarii sunt tot asa prezenti in dezbaterile cetatii, cum sunt romanii. Oarecum in mod altfel, cu alte teme in propria lor curte, dar legate de situatia lor in Romania si cand ridica probleme care par socante, atunci – poate – nu le scot dintr-un put al gandirii mizer, ci dupa o reflectie publica de a lor, cat de cat. Aceasta ar fi prezumtia de nedispretuire in dezbaterile romano-maghiare.

            • Care dezbatere romano-maghiara cand dvs recunoasteti ca romanii nu au acces la dezbaterile dvs? Cum va putem intelege daca nu avem acces la argumentele dvs.? Nedumerirea mea e foarte legitima.
              De ce raspundeti doar la 10% din intrebari?

  4. @ KV

    Ei, bag sama ca am atins o coarda sensibila… Dar remarc ca n-ati atacat pilda mea alegorica, cea cu gratarul… :)

    Conform Constitutiei sale si legilor internationale, Romania este un stat legal constituit, unitar si indivizibil. Asta este singura premisa de la care se poate porni un dialog, singurul fundament pe care se poate cladi ceva. Punct. Putem vorbi despre cat de extinse pot fi pretentiile colonistilor, in general, oriunde in lume, dar asta e o alta discutie.

    Treaba cu respectul e corecta, va dau dreptate, mea culpa pentru folosirea prenumelui (desi eu nu ma simt jignit daca cineva mi se adreseaza folosindu-mi prenumele). Dar ar mai fi ceva (important) de adaugat: respectul real este (si nu poate fi altfel decat) reciproc.
    Eu cred in ceea ce vad si in ceea ce traiesc nemijlocit. In zona Huedinului, am cunoscut o familie de belgieni, care s-au mutat in Romania, de trei ani de zile. In Maramures, am cunoscut un francez care se mutase de patru ani in Romania. Am amici sashi, in Sibiu, cu care ma intalnesc periodic. Toti cei mentionati de mine vorbesc o limba romana (mult) mai curata (fac abstractie de intonatie si accent) decat cetatenii romani de origine ungara pe care i-am cunoscut eu de-a lungul vietii (si nu-s vreun tinerel!).

    Daca tot vorbim despre nume si prenume, macar prenumele vi-l puteati scrie, aici si tot v-ati fi pastrat anonimatul. Avand in vedere ca ati pus doar doua initiale, am sa-mi exersez imaginatia, cand va intreb:
    Este vorbirea corecta a limbii tarii in care traiesti (si al carei cetatean esti!) un semn de respect? Avem inca o „tema de gandit”, domnule „Kelemen Verestoy”?… Sau nu?…

  5. Decebal (uite pe unde se ratacisera dacii…)

    Da, va dau dreptate, adancile subtilitati istorice nu sunt terenul dvs. de predilectie si da, conform propriei marturisiri, judecati simplist vechimea unui stat. Metafora cu natiunile (!?) vechi si popoarele migratoare galgaie de automultumire si de ignoranta.
    Pentru informatia dvs. Ungaria a devenit stat catolic, cu un rege apostolic, la anul 1000. Moldova si Muntenia au „aparut pe scena istoriei” (ca sa reiau formularea inspirata a istoricului Lucian Boia) cam 350 de ani mai tarziu avand statut de vasale fata de regatul Ungariei. Pentru o mai buna situare in timp, e cam distanta in timp care ne desparte pe noi de vremea lui Ludovic al XIV-lea…
    Iar Romania a aparut (multumita lui Napoleon al III-lea) abia in 1866 pe harta Europei, atunci cand a devenit regat, sub dinastia Hohenzollern.
    Lasa ca in vremurile legendare ale neaosei dvs. metafore nici notiunea si nici cuvantul „natiune”, care va este atat de drag nu exista (ea fiind o inventie a gloriosului secol 19). Cum sa-i mai dau peste nas domnului Kelemen si cum sa-l oblig sa vibreze patriotic la Avram Iancu si Horia, Closca si Crisan ?
    Cartea e un mai bun sfatuitor decat ghioaga geto-daca. Va las cu „Romanii verzi” ai lui Caragiale.

    • @ Sapho

      „NAȚIÚNE, națiuni, s. f. Comunitate umană caracterizată prin unitatea de teritoriu, conștiința identității istorice și culturale și, în general, prin unitate de limbă și religie. [Pr.: -ți-u-. – Var.: (înv.) náție s. f.] – Din lat. națio, -onis, it. nazione, fr. nation, rus. națiia.”
      (asa zice Dictionarul Explicativ al Limbii Romane, fie ca va convine sau nu). Intemeierea unui stat fie consfiinteste o stare de lucruri cu vechime, fie forteaza „natura”.
      Istoria e scrisa (si amendata) de oameni si chiar si istoricii au pareri diferite, in anumite privinte. V-as sugera sa va aplecati si asupra unei alte stiinte: etnografia. S-ar putea sa aveti revelatii… :)

      Atacul la pesoana nu potenteaza atacul unei idei, ci dimpotriva – il impotenteaza. Nu mie- rusine sa scriu aici folosind prenumele meu, doamna Sappho. :)

      Dar n-ati spus nimic despre vorbirea corecta a limbii romane, ca semn de respect. Si aici am dat-o-n bara?.. :)

      • Domnule Decebal,
        Imi cer scuze daca postarea mea v-a aparut ca un atac la persoana. Nu a fost. Nu am facut decat sa va citez.
        Degeaba imi dati in cap cu DEX-ul si definitia natiunii. In contextul nostru demersul dvs. straluceste prin inutilitate pentru ca nu schimba cu nimic faptele. Cert este ca „natiunea” este un termen devenit popular si transformat in arma politica, in sec.19 atunci cand diverse etnii au simtit nevoia sa inlocuiasca administratia marilor imperii din care facusera parte pana atunci, cu cele proprii (ineficiente si chiar precare, dupa cum se vede si astazi). Vorbitorii de franceza sau germana din primele 6-7 secole ale mileniului trecut, ca sa iau numai doua exemple ilustre, erau imprastiati in nenumarate state si statulete fara sa resimta vreun atasament la un „stat national”.
        Cu 1000 de ani inainte oamenii nu se prea sinchiseau si nici impiedicau de aceasta notiune. Vocabulele „natiune” si „roman” nu erau in uz si nici nu aveau cum sa fie de vreme ce le lipsea suportul: „conștiința identității istorice și culturale”. Numai limba, dupa cum putem lesne constata, nu este suficienta pentru a le crea. Renunt la exemplificari, lucrul este prea evident.
        Constiinta avea sa vina mult, mult mai tarziu, odata cu aparitia miturilor fondatoare ale natiunilor, luate si astazi de unii drept istorie autentica.

        Utilizarea pseudonimelor este, dupa cum bine stiti, o practica curenta ce nu implica neaparat siretlicuri. La fel cum semnarea postarilor cu numele propriu nu confera vreo aureola de sfant, cum probabil va imaginati. Am ales sa-mi scriu pseudonimul asa cum il scriu pentru ca e mai aproape de ortografia originala greaca (Sapfo). Grija dvs. parinteasca de a ma trimite la abecedarul limbii romane (?!?!) este induiosatoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Dorin Popescu
Dorin Popescuhttp://contributors
Președinte fondator și în exercițiu al Asociației “Casa Mării Negre / Black Sea House” (think-tank de politici publice la Marea Neagră), din iulie 2017. Este vicepreședinte al Asociației “Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană” / ICDE, fost diplomat (cu misiuni diplomatice efectuate la Moscova, Cernăuți și Sarajevo), analist politic, eseist, critic literar și cadru universitar (fost lector la Universitatea “Andrei Șaguna” Constanța, Facultatea de Științele Comunicării și Științe Politice). A absolvit cursurile Facultății de Litere și Teologie a Universității “Ovidius” din Constanța și este doctor în filologie, din 2012, cu teza “Paradigma constituirii discursului literar la Constantin Noica”. Este autorul volumelor “Noica. Bătălia continuă” (Editura Ideea Europeană, București, 2013, debut în volum), “Figuri ale textului anteic” (Editura Ideea Europeană, București, 2016), “Răzbunarea barbarilor. 2000 de ani fără Ovidiu la Tomis” (Editura Ideea Europeană, București, 2017) și “Captivi la Pontul Hibrid” (Editura Ideea Europeană, București, 2021). A publicat cca 200 de lucrări, studii, eseuri, recenzii, articole tematice, în diferite reviste culturale și științifice din România şi din străinătate, este coautor de programe tematice şi cursuri universitare în domeniul relaţiilor publice si al istoriei şi discursului presei româneşti și deține premii naţionale de eseu şi critică literară. Principalele preocupări sunt legate de politică externă, studii politice, eseistică, studii culturale, istoria culturii, critică literară etc.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro