duminică, decembrie 3, 2023

Trei spectacole văzute la Festivalul Internațional de Teatru de la Piatra Neamț

1.Un  telefon pe cale să schimbe totul

Reținută în selecția finală a ediției aferente anului 2018 a concursului Piesa anului organizat de UNITER, piesa Întoarcerea, scrisă de Laurențiu Blaga, a văzut luminile rampei la finele stagiunii 2020-2021 la Sala Mică a Teatrului Național din Târgu Mureș.

Adrian sau, mă rog, Adi Iclenzan (a devenit o modă în toată regula folosirea diminutivelor pe afișele din Teatre, așa că Adrian e Adi, iar cel cunoscut odinioară drept Cristian s-a metamorfozat în Cristi, probabil cu gândul secret de a-i pune în încurcătură pe viitorii istorici ai teatrului) a pus-o în scenă și tot el a realizat scenografia spectacolului. Una comună, evident făcută din existent.

Laurențiu Blaga a absolvit, dacă știu eu bine, cursurile Masteratului de scriere dramatică din cadrul Facultății de Teatru în limba română a Universității de Arte din Târgu Mureș. Dacă lucrurile stau astfel, se poate spune că Laurențiu Blaga a avut extraordinara șansă de a o avea ca profesoară pe Alina Nelega, un autentic dramaturg care s-a manifestat con brio ca atare. Și care, lucru rarissim în vremurile din urmă în instituțiile de învățământ superior de artă, chiar știe despre ce vorbește. Adică are la activ, în cv, o operă.

La rândul său, Laurențiu Blaga și-a făcut așa cum se cuvine lecțiile. Dispune, indiscutabil, de simțul replicii, știe să aleagă bine vorbele, construcției pe orizontală a piesei sale i s-ar putea formula foarte puține obiecții. Tânărul dramaturg mai are nevoie de un plus de experiență în concentrarea, dezvoltarea și managerizarea conflictului dramatic. Asta se obține cu timpul.

Întoarcerea e ceva de genul S-a întâmplat într-o noapte, fără a avea neapărat vreo legătură cu celebrul film al lui Frank Capra. Amintește până la un punct de Serata neprevăzută a lui Harold Pinter. Însă, cel mai evident, genul său proxim este reprezentat de două piese ale lui Edward Albee. Cui îi e frică de Virginia Woolf (și nu doar fiindcă unul dintre personaje, avocatul Mihai, bea o cantitate apreciabilă de whiskey) și Echilibru fragil. Piesă care s-a jucat la noi și sub titlu Echilibru instabil.

Întoarcerea spune povestea a două cupluri (Mihai și Cristina, respectiv George și Alexandra) care află pe neașteptate că vechiul lor prieten, Vlad, de multă vreme stabilit în SUA, ar urma să se reîntoarcă. Vlad și-a anunțat sosirea prin intermediul unui telefon dat lui George care e de profesiune chirurg. De ce lui George și nu lui? se întreabă intrigat Mihai. Care oricum are niscaiva anxietăți și niște complexe de inferioritate. Și de aici începe deranjul. Trecutul își revendică dreptul de a năvăli pe neașteptate în viața celor patru personaje. Vlad a fost prieten și cu Mihai, și cu George, a fost iubitul Cristinei acum iubita lui Mihai, și, cu același Vlad, Alexandra și-a înșelat soțul. Adică pe Mihai. Măștile cad, adevărurile curg, tensiunile ajung la apogeu, cuplurile și prieteniile, atâta cât sunt ele, tind să explodeze iremediabil. Când aproape că nu mai există nici soluție, nici salvare, Vlad revine cu un telefon prin intermediul căruia își anunță contramandarea sosirii. Lucrurile redevin ok, cei patru se reconciliază și așteaptă nerăbdători desertul.

Adi iclenzan a înviorat cum s-a priceput mai bine această piesă, deocamdată preponderent discuționistă. A recurs la serviciul camerelor video ce surprind detalii din reacțiile personajelor, facilitează interacțiunile lor cu spectatorii. Indiciu clar că personajele, intelectuali de provincie, sunt interesate de ceea ce se cheamă îndeobște gura lumii. Găselnița cea mai de efect e recursul la microfoane. Care amplifică ori fac unele replici să reverbereze și care țin locul unor telefoane.

Partea forte a spectacolului e reprezentată de distribuție. Alcătuită în totalitate din actori tineri. Dominată de Andi Gherghe care surprinde remarcabil versatilitățile și complexitatea personajului. Ale Țifra are nerv, dinamism în felul în care o joacă pe Alexandra, Georgiana Ghergu e soția care numai aparent rabdă multe pentru a da în clocot pe neașteptate, Ștefan Mura îl joacă pe chirurgul laș aflat mereu în căutarea de explicații pentru lașitățile sale. Și pentru conștientizata lui mediocritate.   

Teatrul Național din Târgu Mureș- Compania Liviu Rebreanu

ÎNTOARCEREA: de Laurențiu Blaga

Regia și scenografia: Adi Inclenzan

Asistent scenografie: Adrian Matei

Cu: Andi Gherghe (Mihai), Ștefan Mura (George), Georgiana Ghergu (Cristina) Ale Țifra (Alexandra)

2. Pe repede, înainte

Există în teatrul românesc un noian de adaptări pentru scenă ale basmului Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, cules de Petre Ispirescu.

Cea datorată regretatului om de teatru Eduard Covali, multă vreme secretar al Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, are însă o importanță majoră. Mai întâi pentru valoarea ei dramaturgică în sine, pe urmă pentru faptul că în septembrie 1975 respectiva adaptare, în fapt, un poem dramatic vedea luminile scenei. Și nu oricum, ci într-un spectacol regizat de viitoarea mare regizoare Cătălina Buzoianu, cu Horațiu Mălăele în rolul principal. Și unul, și celălalt aflați la început de carieră. Și ce cariere!

Spectacolul Dor de neunde, o coproducție a Secției de Marionete a Teatrului Ioan Slavici din Arad și a Teatrului Merlin din Timișoara, pornește de la poemul dramatic scris acum aproape 50 de ani de Eduard Covali pe care din câte am izbutit să îmi dau seama l-a concentrat la maximum. L-a și metamorfozat într-un scenariu colectiv, în vreme ce transpunerea scenică a suportului literaro-dramaturgic astfel obținut este modernizată la maximum de regizorul Ștefan Iordănescu.

Iată, de pildă, Gheonoaia se slujește de un computer pentru a genera primejdiile cărora trebuie să le facă față fiul de împărat, adecvat interpretat de Raul Lăzărescu (atunci când nu se grăbește și nu anticipează imprudent), în încercarea lui de a ajunge pe tărâmul unde ar putea să se găsească ceea ce i s-a promis la naștere. Tinerețea și viața veșnică. Scenografia imaginată de Dorothea Iordănescu se supune și ea acelorași intenții fiind ajutată în acest sens de lighting design-ul creat de Lucian Moga și de video design-ul și mappingul datorate lui Lucian Matei.

Să fie oare vorba despre un abuz în toate acestea? Nu, nici vorbă. Copiii de astăzi sunt fascinați de jocurile pe computer (mai zilele trecute am văzut un copil de nici doi ani teribil de concentrat în fața unui mini-laptop), așa că și basmele, și spectacolele destinate publicului tânăr trebuie, vor, nu vor, să se updateze. Așadar, nu updatarea i-o voi reproșa regiei lui Ștefan Iordănescu. Ci graba, incapacitatea de a valora momentele-cheie, cu valoare perenă ale basmului cules și făcut celebru de Petre Ispirescu.

Se trece parcă mult prea repede și peste momentul nașterii și al promisiunii evidente nesăbuite a părinților, pe repede-înainte sunt prezentate alegerea calului, nu se insistă așa cum cred că s-ar fi cuvenit asupra fraternizării dintre tânăr și animalul atât de credincios acestuia, fușerită de-a dreptul mi s-a părut secvența în care fiul de împărat încalcă interdicția de a se duce în Valea Dorului. De unde și dorința de a reveni acasă. Ca să  nu mai vorbesc despre faptul că aproape nici urmă de prezentarea dezamăgirii cumplite încercate de protagonist, care nu degeaba se numește Dorde, atunci când, odată ajuns acasă, nu mai găsește absolut pe nimeni dintre cei ce i-au fost dragi odinioară.

În consecință, imaginile din spectacol sunt frumoase, muzica de scenă compusă de Dorothea Iordănescu tot la fel, eforturile și implicarea actorilor (alături de Raul Lăzărescu evoluează Sorin Calotă, Raluca Grumăzescu, Lenuța Dorobanțu, Sorin Dorobanțu, Oana Rogojină, Lăcrimioara Szlanko, Mircea Moș, Cosmin Blaga) evidente.

Doar conținutul spectacolului este mai precar decât s-ar fi cuvenit.

Teatrul Clasic Ioan Slavici din Arad-Trupa de Marionete și Teatrul Merlin din Timișoara

DORDE NEUNDE -scenariu colectiv pornind de la un poem de Eduard Covali inspirat din basmul Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte cules de Petre Ispirescu

Regia: Ștefan Iordănescu

Scenografia și muzica: Dorothea Iordănescu

Coregrafia: Maura Cosma

Lighting design: Lucian Moga

Video design și mapping: Lucian Matei

Cu: Raul Lăzărescu, Sorin Calotă, Raluca Grumăzescu, Lenuța Dorobanțu, Sorin Dorobanțu, Oana Rogojină, Lăcrimioara Szlanko, Mircea Moș, Cosmin Blaga

3. Când mori cu adevărat?

Dispariții a fost la origini ceea ce se cheamă un text comisionat. Mai exact, a fost scris de Elise Wilk la comanda Teatrului particular Yorick din Târgu Mureș. Acesta i-a asigurat o montare mai mult decât merituoasă, în regia lui Sebestyen Aba. O distribuție absolut remarcabilă în care alături de câțiva tineri evolua o mare actriță- Szilagy Enikö- ce făcea un rol deosebit în personajul Kathy (Szilagy Enikö era de-a dreptul fabuloasă în interpretarea lui Kathy, ajunsă la vârsta a treia) a garantat succesul spectacolului.

Am văzut Dispariții în ultima decadă a lunii februarie a anului 2020. A fost printre ultimele spectacole văzute de mine înainte de pandemie.

M-am reîntâlnit cu piesa datorată lui Elise Wilk în luna septembrie a anului 2022. Când spectacolul regizat de Cristian Ban la Teatrul Andrei Mureșanu  din Sfântu Gheorghe a făcut parte din selecția oficială a celei de-a 33 a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Piatra Neamț. Ocazie de a-mi reîntări convingerea că scriere e o piesă și bună, și necesară.

Dispariții spune povestea unei familii de sași din România, poveste surprinsă în trei momente ale existenței sale. În toamna-iarna anului 1989, adică cu foarte puțină vreme înainte de căderea comunismului și câteva zile după aceea, în anii 1944-1945, atunci când întreaga comunitatea de germană din România a trăit cu spaima deportării în Siberia ca preț plătit așa-zișilor eliberatori sovietici (astăzi, probabil că ticăloșiei respective i s-ar spune operațiune specială) și în 2005-2006. Adică cu foarte puțină vreme înainte ca aderarea României la UE să devină realitate. Și când doi dintre membrii respectivei familii trăitori în Germania revin pe meleagurile natale să își revadă puținele rude rămase acasă. Făcând însă dureroasa distincție voi/noi.

Istoria familiei reconstituită din câteva dintre momentele cheie ale existenței sale are un grad de generalitate. E simptomatică pentru o întreagă comunitate, oferă în felul ei propriu un răspuns la întrebarea de ce nu  mai prea avem astăzi nemți în România. O face fără a insista prea tare asupra altei operațiuni speciale. Vânzarea sașilor și svabilor din țară. A făcut-o mai înainte Gianina Cărbunariu, într-un spectacol intitulat Sold out, montat pe un text propriu la unul dintre cele mai reputate Teatre din Germania (Kammerspielle din München), iar în stagiunea trecută Carmen Lidia Vidu în Oameni de vânzare ce a văzut luminile rampei la Teatrul German de Stat din Timișoara.

Oricare ar fi modalitatea de tratare regizorală (acum doi ani Sebestyen Aba a preferat recursul la formula carusel profitând de avantajele scenei turnante), punerea în scenă a piesei implică obligatoriu o tratare dinamică. Cristian Ban a mizat preponderent pe dinamismul provenit din jocul actoricesc. Adică pe capacitatea celor șase actori din distribuție de a trece rapid de la un personaj la altul. Ori de a juca același personaj la vârste diferite. Așa cum e cazul Elenei Popa în a cărei sarcină cade u astfel de efort. Alături de ea, Mădălina Mușat, Anca Pitaru, Sebastian Marina, Costi Apostol, Iulian Trăistaru îi joacă pe cei numiți Emma, Lilli, Max, Holgen, Gerd, Paul, Martha, Luise, Ida , Edgar, Rainer. Ceea ce ridică anumite probleme de identificare și pentru spectator.

Cristian Ban a optat pentru folosirea unui minim de machiaj, pe doar una sau două peruci, a evitat și îngroșarea, și caricaturalul. a accentuat recursul la folosirea formulei teatru în teatru. Teatru în teatru fiind, firește că nu au fost excluse două sau trei citate din ceea ce se întâmplă în spatele cortinei. Ca, de pildă, lamentările actriței supărate foc că, într-o secvență anume, are parte doar de o prezență episodică. Fiecare dintre cei șase actori devine, la un moment dat, și narator. O funcție derivată din condiția de martor.

Spectacolul este unul mai mult decât onorabil. Important e că izbutește să sublinieze ideea că nu mori cu adevărat atâta vreme cât cineva își amintește de tine.   

Teatrul Andrei Mureșanu din Sfântu Gheorghe

DISPARIȚII de Elise Wilk

Regia: Cristian Ban

Scenografia: Irina Chirilă

Cu: Elena Popa, Mădălina Mușat, Anca Pitaru, Sebastian Marina, Costi Apostol, Iulian Trăistaru

Distribuie acest articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carti noi

„Jurnalul de doliu scris de Ioan Stanomir impresionează prin intensitatea pe care o imprimă literei, o intensitate care consumă și îl consumă, într-un intangibil orizont al unei nostalgii dizolvante. Biografia mamei, autobiografia autorului, atât de strâns legate, alcătuiesc textul unei declarații de dragoste d’outre-tombe, punctând, în marginea unor momente care au devenit inefabile, notele simfoniei unei iremediabile tristeți… vezi amanunte despre carte
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro