Consemnez azi o nouă apariție editorială de excepție. E vorba despre cartea Treizeci. Anii de după, apărută sub coordonarea neobositului, mereu inspiratului și exemplar rigurosului Cristian Pătrășconiu la aceeași bravă Editură a Universității de Vest din Timișoara (Timișoara, 2020).
Cititorii constanți ai României literare știu că în 2018, anul Centenarului, revista condusă de Nicolae Manolescu a avut excelenta idee de a consacra o serie de suplimente marcării și analizării evenimentului. Incontestabilul succes al proiectului a determinat, pesemne, decizia de a face, în linii mari, același lucru în anul 2019, atunci când s-au împlinit 30 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989.
Minune, miracol, o enigmă mare cât un secol, concretizare a principiului dominoului care a început în primăvara anului 1989, atunci când conducerea comunistă din Polonia a fost silită să accepte rezultatul alegerilor și să cedeze puterea Solidarității, contestată, controversată, negată, minimalizată, cu un noian de detalii nelămurite nici astăzi, oricum întoarsă pe toate fețele, Revoluția din Decembrie a însemnat reîntoarcerea României la un parcurs democratic. Parcurs de la care țara a fost deturnată odată cu preluarea treptată a puterii în anii 1945-1946-1947 de comuniștii români sprijiniți decisiv de tancurile sovietice. Respectivul parcurs post-decembrist nu a fost întotdeauna dintre cele mai favorabile, nici lin și nici firesc nu a fost, a înregistrat adesea decalaje importante prin raportare la ceea ce s-a întâmplat în celelalte țări europene, foste satelite ale Moscovei. El a lăsat frecvent impresia că se desfășoară conform principiului un pas înainte, doi pași înapoi. Însă dincolo de toate acestea se vede cu ochiul liber că România este astăzi cu totul altfel decât era în ultima zi de domnie a „Geniului Carpaților”. Și ceea ce este mai important e că, în ciuda nenumăratelor derapaje consumate îndeosebi în primii ani de după Revoluție („democrație originală”, mineriade, „Patrulaterul roșu”, reciclarea fără probleme a vârfurilor nomenclaturii comunisto-securiste) țara a avut puterea de a rezista operațiunii de deturnare de la autentica democrație la care a fost supusă între anii 2017-2019, atunci când la putere s-au aflat PSD și liderul acestuia, Liviu Nicolae Dragnea.
S-ar fi putut oare ca lucrurile să fi stat cu totul altfel? Definitiv și categoric altfel? Adică chiar să nu avem o Revoluție? Să fi rămas o insulă comunistă anacronică? S-ar fi putut ca Revoluția să se desfășoare altfel, adică fără vărsare de sânge, ci să se consume ca urmare a unei negocieri între guvernați și guvernanți ori între diferitele curente (reformiști și radicali) care erau în interiorul altor partide comuniste și muncitorești („frățești”) din Estul european, numai din PCR lipseau? Ar fi fost firesc ca votul de la 20 mai 1990 să fi fost și el cu totul altfel sau ca Ion Iliescu și oamenii lui să nu domine atâta vreme scena politică românească? Cât din ceea ce s-a aflat ori se află în felurite mai mult sau mai puțin secrete arhive ante-decembriste, documente care ar putea explica multe a fost predat Arhivelor Naționale și poate fi astăzi consultat fără probleme? Care a fost esența Revoluției, așa cum poate fi ea decriptată treizeci de ani după? Acestea sunt marile întrebări care străjuiesc și cărora încearcă să le formuleze răspunsuri consistentul materialul adunat în carte, material grupat de Cristian Pătrășconiu în zece dosare tematice, gândite ca idei în dialog. E vorba despre dosare care acoperă aproape totul din realitatea (uneori atât cât este aceasta accesibilă cunoașterii astăzi) a celor 30 de ani după.
În mini-eseuri, interviuri (toate conduse impecabil de Cristian Pătrășconiu care s-a dus l întâlnirile cu interlocutorii impecabil pregătit, prefect informat, stăpân pe temă), confesiuni, recenzii de carte, 50 (dacă am numărat bine) de contributori vorbesc despre ceea ce, de exemplu, Alexandru Gussi numește „democrația fustrată din România”, despre oscilațiile între Est și Vest, despre gloria și decăderea mass-mediei, despre litere și arte (numai că acest capitol mi-a produs cele mai multe insatisfacții), evocă istorii personale, glosează pe tema educației (o eternă Cenușăreasă), despre Biserică și culte religioase, despre ceea ce ar fi „istorii de nișă” (arhitectură, muzică, psihanaliză), și iar despre ceea ce a fost și ceea ce știm despre Revoluție.
Acum, e clar că nu toate textele au aceeași valoare. Și nici aceeași profunzime. În unele se strecoară inexactități flagrante. Cel mai bun, adică, din punctul meu de vedere, subiectiv, admit, nedorit exemplu mi se pare a fi articolul despre revistele de cultură în care superficialitatea e la ea acasă, îndeosebi atunci când se vorbește despre publicațiile dedicate teatrului. Acolo plouă cu erori de informare. La antipozi se află (recunosc, alegerea mea este una strict subiectivă) chirurgicalul articol Despre schimbările din muzică în ultimii treizeci de ani. Autorul lui? Mereu admirabil maestru Dan Grigore.
Cristian Pătrășconiu (coord)- TREIZECI, ANII DE DUPĂ: Editura Universității de Vest din Timișoara, Timișoara, 2020
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Cristian Patrascoiu s-a remarcat prin apartenenta la grupul rusinos de intelectuali ai lui Basescu. Drept urmare nu ma intereseaza lucrariile lui, imi imaginez unde bat!
„Cristian Patrascoiu s-a remarcat prin apartenenta la grupul rusinos de intelectuali ai lui Basescu.”
Normal, daca nu e cu mine, e impotriva mea; si doar EU gindesc bine, ceilalti sint neinteresanti, si niste hahalere.
Se vede cu ochiul liber – ca sa folosesc una dintre zicerile din test – pe linga ce am trecut . Glontul ne-a zburat – pe linga ureche – si- caii cei naravasi au dorit sa rastoarne caruta plina de boabe – . Am fost la un pas de niciunde . Este usor observabila expertiza juridica transpusa in fapte a ultimilor guvernari PSD . Totul a fost pregatit din timp , pasii de urmat au fost mici ,dar decisivi , cunoaterea temelor ce au fost abordate a fost maximala , punerea in aplicare a acestora a fost repartizata , ca punere in practica, unor persoane , fiecare cu tema lui de aplicat , rolul fiecaruia era strict respectat , nu s-a iesit nici un milimetru din schema initiala , totul a fost gindit si regindit cu maxima precizie si competenta celor care au facut asta era spre exceptional . Jocul , chiar daca nu mai este atit de vizibil ,continua . Deciziile actualei majoritati parlamentare au preluat deciziile guvernelor PSD si – si-au schimbat din mers – atitudinea politica verbala , componenta persoanelor ce participa la actiunea initiala, nicicind oprita .O complicitate , ce trece ,dincolo de aceasta majoritate actuala a parlamentului, este pusa in scena . Daca nu s-a putut face schimbarea totala si trecerea Romaniei in alt registru al politicii , acum se incearca mentinerea jocului politic in forma actuala de reprezentare procentuala . Se doreste o noua reimpartire a deciziei , nimeni sa nu poata decide nimic si schimbarea atit de mult asteptata sa nu poata avea loc . Cine este cel care nu a permis realizarea acestor actiuni este cunoscut de toata lumea . Presedintele Iohannis a destructurat, partial , prima etapa din planul fostelor guvernari PSD- Dragnea . A reusit ceea ce nimeni nu credea (ma refer la cei care au dorit asta ) ca se poate intimpla . Nu a intors spatele si nici nu a acceptat ceea ce alianta PSD -UDMR -ALDE dorea sa faca . Surpriza a fost imensa si ea a fost dublata de iesirea in strada a sutelor de mii de cetateni .Din acel moment razboiul presedinte PSD &comp . a fost total . Presedintele a reusit (nici acum nu imi vine sa cred ) sa stopeze sau sa modifce partial 70 % din legile propuse de catre alianta PSD-UDMR-ALDE , sa opreasca votarea legii tinutului secuiesc (era sa fie la un colt ) si sa isi impuna un guvern PNL- Orban la conducerea tarii . Reactia a fost imediata . Toate fortele sau unit impotriva, deciziilor PNL-ORBAN (este cu totul altul decit PNL din USL ) si ale presedintelui . Media, aproape in intregime ,s-a pozitionat contra celor doi si intrebarile adresate , in timpul conferintelor de presa , presedintelui ,au fost doar doar factori ce au dorit sa determine implicarea neconstiutionala a acestuia in decizia guvernamentala . Nici asta nu s a reusit . Totul , este parte a aceluiasi plan usor modificat , influenta banilor de la UE si pandemia au punctat decisiv in optiunea de modificare a planului initial , totul ajung in acest moment intr-o infrunare electorala ce decide viitorul Romaniei . Va putea presedintele sa aduca o majoritate la guvernare capabila sa schimbe totul de la radacina sau fortele ce ii sunt impotriva vor cistiga . Aceasta este intrebarea ?Va fi lasat presedintele sa devina cel mai maret presedinte al Romaniei sau nu ? Daca da ,Romania va deveni o forta in acest colt de lume si banii care intra in curind in joc ,vor fi parte a acestei schimbari . Daca nu ,Romania va ramane ca si pina acum – cu fundul in doua luntre – ca sa folosim o expresie romaneasca . Surprize ne asteapta pina la data alegerilor . Priviti sau cititi aceste spuse doar ca pe o posibilitate nu ca pe un adevar .
‘Priviti sau cititi aceste spuse doar ca pe o posibilitate nu ca pe un adevar”
de-atita ambalare exegetica ai siluit si gramatica si logica. nu te impacienta, stimabile, nu e nici o primejdie sa-ti ia careva avintul „vizionar” in serios.
Nu este obligatoriu sa intelegi
de ce-o fi insistind realitatea frustranta sa-mi infirme interpretarile si previziunile? ce neobrazare! :)
din greseli nu invat, timp liber am berechet, ii arat eu ei!
Poate daca ziceai mai simplu – Ana are mere- era mai usor de acceptat pentru unii .