Introducere

Disidentul rus Vladimir Kara-Murza a fost recent în România la invitația New Strategy Center, iar în podcastul „Comunitatea liberală” (Comunitatea Liberală 1848 2025) a făcut două afirmații cruciale. În primul rând, el a spus că nicio democrație europeană nu este în siguranță atâta timp cât actualul regim de la Kremlin este la putere. În al doilea rând, a subliniat că regimul de la Kremlin și Vladimir Putin personal continuă să considere România parte a sferei lor de influență. Și asta pentru că, pentru Vladimir Putin, educat ca ofițer al KGB în timpul Războiului Rece, marea tragedie „geopolitică” a secolului XX – marcat de genocid și crime împotriva umanității – este căderea imperiului sovietic din 1989-1991.

Acesta este contextul în care trebuie să înțelegem interferența electorală a Federației Ruse în alegerile prezidențiale anulate din România din 2024, dar și în cele din 2025, precum și interferențele ruse în toate alegerile occidentale începând din 2016 – de la votul pentru Brexit, respectiv alegerile americane care l-au adus pe Donald Trump pentru prima dată la Casa Albă. Conform fostei președinte a Georgiei, Salome Zurabișvili, asistăm la dezvoltarea unui adevărat instrumentar strategic de interferență electorală al Federației Ruse (The Rest Is Politics Leading 2024) destinat să slăbească democrațiile occidentale din interior – un model pe care îl vom vedea în acțiune mult timp de acum înainte.

În contextul alegerilor prezidențiale din România, presa a documentat convingător această interferență electorală, relevând conexiunile rusești nu doar ale unor candidați naționaliști, ci evidențiind mai ales originile ruse ale operațiunilor de interferență hibridă de pe rețelele sociale, în special a celor de pe TikTok. Aceste operațiuni au fost, de asemenea, analizate detaliat în rapoartele serviciilor române de informații declasificate în decembrie anul trecut. În acest context, au apărut diverse ipoteze privind combaterea eficientă a acestei interferențe, care pare aproape un dat cert în alegerile viitoare. La nivel societal, au fost propuse soluții precum educația, debunking-ul și fact-checking-ul. La nivel politic, s-au luat și urmează să se ia măsuri precum blocarea site-urilor de propagandă rusească de către ANCOM, inițiativă susținută, se pare, și de președintele Nicușor Dan (Bodnar and Gheorghe 2025).

O altă idee, care abia acum începe să prindă tracțiune în spațiul public, este aceea că propaganda rusă profită de fracturile deja existente în societatea românească. Această idee se bazează pe constatarea că în aceste operațiuni de interferență hibridă nu se face o propagandă pro-rusă explicită, ci se încearcă diseminarea unor narațiuni menite să slăbească încrederea cetățenilor în stat, în instituții și în procesele democratice. Din acest motiv, unii lideri politici, precum fostul președinte interimar Ilie Bolojan, au răspuns constant întrebărilor din presă legate de interferența electorală propunând măsuri pentru recâștigarea încrederii publicului în instituțiile statului (Friendly Fire cu Moise și Vlad 2025). Aceeași perspectivă a necesității întăririi încrederii pare să o aibă și președintele Nicușor Dan (Casey 2025).

Pornind de la această idee, acest articol își propune să ofere o înțelegere mai detaliată a tipurilor de fracturi pe care propaganda rusă le exploatează în România. Argumentul său central este că există trei astfel de fracturi pe care această propagandă le valorifică și că, în felul lor, fiecare sunt legate de neîncrederea cetățenilor în clasa politică. Pe de o parte, este vorba despre fractura de încredere provocată de hipernormalizarea unor practici politice specifice politicienilor est-europeni, fenomen pe care cercetătorul bulgar Venelin Ganev l-a numit „huliganism post-aderare” (Ganev 2013).

Pe de altă parte, este vorba despre o altă fractură de încredere, de această dată provocată de elitele liberale, care s-au prezentat de-a lungul timpului ca alternativă la acest huliganism. Nu în ultimul rând, este vorba despre faptul că fracturile de încredere menționate mai sus duc la nevoia populației de o „eliberare cognitivă” (McAdam 2022) de sub efectele huliganismului post-aderare, adică de nevoia cetățenilor de a simți că participă la schimbarea politică a țării, nevoie pe care propaganda rusă o exploatează promovând naționalismul românesc drept alternativă. Astfel, al doilea argument principal al acestui articol este că, în cele două runde ale alegerilor prezidențiale, interferența rusă a fost o formă de eliberare cognitivă cooptată, dar nicidecum produsă de Rusia, pe care fostul candidat la prezidențiale Călin Georgescu a numit-o „trezire în conștiință”.

Interferența electorală ca parte a războiului hibrid

Conceptul de „război hibrid” desemnează o formă de agresiune care combină instrumentele tradiționale ale confruntării militare – precum desfășurare de trupe sau acțiuni paramilitare – cu o serie de tehnici non-militare, cum ar fi propaganda, dezinformarea, destabilizarea socială sau influențarea proceselor politice din alte state (Mumford and Carlucci 2023). În această logică, frontul nu mai este unul fizic, ci unul psihologic, informațional și societal. Rusia a folosit cu succes acest tip de conflict în Crimeea și Donbas (Schmid 2019), dar în spațiul occidental se ferește de la a-l folosi complet – chiar dacă au existat unele operațiuni de sabotaj al infrastructurilor critice care pot fi interpretate în cheie militară (McGrath 2024) – pentru a nu provoca țările NATO. În acest spațiu însă, modalitatea de acțiune preferată de Rusia este interferența hibridă, caracterizată de acțiuni non-militare al căror specific constă în ambiguitate: ele nu se manifestă ca o invazie clasică, ci ca o serie de evenimente interne aparent spontane, în spatele cărora este dificil de demonstrat o comandă exterioară și, prin urmare, problema principală în investigarea unor astfel de acțiuni este atribuirea și sancționarea lor.

Așadar, în acest context, devine tot mai clară necesitatea definirii unui subset distinct al războiului hibrid, anume interferența hibridă, concept introdus de cercetătorul finlandez Mikael Wigell. Conform acestuia, interferența hibridă include trei tipuri de acțiuni aparent pașnice – și anume: diplomația clandestină, geoeconomia și dezinformarea (Wigell 2019), prin care se urmăresc obiective geopolitice ostile, însă fără recurgerea la forță militară.

Astfel, putem defini interferența electorală ca o formă emergentă și din ce în ce mai sofisticată de interferență hibridă. Ea nu impune un rezultat prin constrângere, ci reconfigurează percepțiile și mobilizează resentimentele existente, alimentând în mod cinic crizele de încredere din interiorul societăților democratice. Așa cum a avertizat Salome Zurabișvili (The Rest Is Politics Leading 2024), asistăm la dezvoltarea unui instrumentar strategic rusesc de interferență electorală, menit să slăbească democrațiile din interior, fără să tragă un singur foc de armă. Teza fostei președinte a Georgiei este susținută și de un raport recent al Comisiei Helsinki din cadrul Congresului american, care definește interferența electorală drept o formă de război hibrid (McGrath 2024).

Această formă de interferență este cu atât mai periculoasă cu cât ea nu promovează o ideologie străină, ci reciclează și amplifică tensiunile interne deja existente, promovând diverse ideologii, dar fiind în general o acțiune al cărei scop electoral este de a avantaja fie extrema dreaptă, fie extrema stângă (Ungureanu 2025). În cazul României, propaganda rusă nu a transmis direct un mesaj pro-Kremlin, ci a intervenit subtil, sprijinind narațiunile, dar mai ales candidații, care erodează încrederea cetățenilor în instituții, în partide, în elite și în însăși ideea de apartenență a României la lumea democratică și organizațiile ei, precum UE și NATO. De aceea, înțelegerea interferenței electorale ca o formă specifică de război hibrid este esențială: pentru că ea acționează nu împotriva granițelor fizice ale statului, ci împotriva țesutului său social și a mecanismelor de coeziune democratică. În fond, vulnerabilitatea strategică a unei țări nu se măsoară doar prin capacitatea sa de apărare, ci și prin gradul de încredere pe care cetățenii îl au în democrație.

Hipernormalizarea huliganismului

În România, am asistat încă din 2021 la instalarea unui regim hibrid care a acaparat instituțiile statului, scena politică și mass-media. Acesta s-a impus ca urmare a normalizării unui comportament politic pe care cercetătorul bulgar Venelin Ganev l-a numit „huliganism post-aderare” (Ganev 2013). Acest fenomen reprezintă revenirea politicienilor din aproape toate partidele la practicile politice de încălcare a principiilor democratice și de ignorare a normelor internaționale specifice regimurilor hibride care s-au instalat în Estul Europei după căderea Zidului Berlinului și care au caracterizat scenele politice ale noilor state membre până la începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană.

Negocierile de aderare au fost marcate de condiționalități impuse de UE, care au determinat o aliniere a politicienilor estici la normele europene, aceștia neputând risca ratarea unui obiectiv atât de important precum integrarea europeană (Parau 2009). La începutul anilor ’90, științele politice mizau pe ideea că tocmai condiționalitățile occidentale — inclusiv cele din procesul de pre-aderare — vor stimula democratizarea țărilor din Est. Acestea urmau să fie completate de presiunea cetățenilor, care, odată familiarizați cu stilul de viață occidental, ar fi trebuit să devină tot mai exigenți față de proprii aleși (Levitsky and Way 2005). Totuși, în ciuda acestor așteptări, odată  ce aderarea a fost încheiată și condiționalitățile au fost eliminate, politicienii au revenit la tiparele comportamentale anterioare.

Acest tip de comportament politic a condus în noile state membre la o formă de „hipernormalizare” – un concept propus de antropologul de origine rusă Alexei Yurchak pentru a descrie o sferă publică în care există prea multă  performativitate politică: cetățenii participă la ritualurile vieții publice fără să creadă cu adevărat în ele (Yurchak 2006). Tocmai acest mecanism este cel care, în final, duce la prăbușirea regimurilor care se bazează pe el. Yurchak a folosit acest concept pentru a explica cum regimul sovietic s-a prăbușit în doar câteva luni, fără violență. Aceeași idee a fost subliniată și de Vladimir Kara-Murza la București, când a afirmat că rușii sunt obișnuiți ca regimuri politice ce par eterne să fie spulberate efectiv în câteva zile (Comunitatea Liberală 1848 2025). Titlul cărții lui Yurchak, „Totul părea să fie pentru totdeauna, până când nu a mai fost deloc”, reflectă exact această idee.

Hipernormalizarea este una dintre cauzele prăbușirii acestor regimuri, iar același fenomen s-a produs și în România, în cazul regimului PSD/PNL. Acesta s-a prăbușit efectiv în doar câteva luni, sub presiunea rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale din 2024, respectiv al turului întâi din alegerile reluate în 2025. În ambele rânduri, cele două partide dominante nu au reușit să-și califice candidații în turul al doilea, deși hegemonia lor politică și electorală părea, cu puțin timp înainte, să dureze „pentru totdeauna”.

Dezvrăjirea europenismului

Hipernormalizarea produsă de regimul PSD-PNL este doar o parte a poveștii cutremurului electoral din România. Cealaltă parte ține de modul în care elitele politice românești, în special cele liberale, s-au raportat la Uniunea Europeană în ultimii 18 ani. Această raportare are câteva componente importante.

Pe de o parte, Uniunea Europeană și-a pierdut dimensiunea aspirațională în rândul cetățenilor români, mai ales pentru că mulți concetățeni din diaspora s-au confruntat cu realități dure: discriminare, condiții exploatatoare de muncă, dorul de casă și familie. Această realitate este bine ilustrată în anchetele jurnalistice ale Elenei Stancu și a lui Cosmin Bumbuț în comunitățile românești din Vest (Stancu and Bumbuț 2024).

Pe de altă parte, în România a avut loc un proces de dezvrăjire a Uniunii Europene care apoi a fost exploatat deliberat de propaganda naționalistă locală și de cea rusă pentru a submina încrederea cetățenilor în proiectul european. În primul rând, Uniunea Europeană suferă de mult timp de un deficit democratic. La nivel instituțional, acest concept reflectă faptul că, în afară de cei 720 de membri ai Parlamentului European, ceilalți oficiali europeni nu sunt aleși direct de cetățeni, ci numiți prin negocieri între state sau instituții. Acest mecanism creează o distanță între cetățeni și oficialii europeni (Fossum 2017). În sens mai larg, deficitul democratic se referă la percepția că oficialii europeni formează o elită liberală și tehnocrată, lipsită de legitimitate democratică (Lubenow 2015), a cărei activitate opacă devine teren propice pentru proliferarea teoriilor conspirației.

În noile state membre, apartenența la această elită tehnocrată a suferit o transformare majoră de percepție în ultimele două decenii. Înaintea aderării, aceasta era un simbol al succesului social. Însă, pe măsură ce cetățenii au fost expuși teoriilor conspirației care vizau oficialii europeni și au realizat că apartenența la Uniunea Europeană aduce și dezavantaje, exploatate abil de propaganda eurosceptică, această elită a început să fie percepută ca o clasă care își trădează originile naționale și abandonează cetățenii obișnuiți (Chryssogelos 2020) .

Această percepție a lepădării de rădăcinile naționale a început să se extindă, afectând nu doar oficialii europeni din noile state membre, ci toate elitele, în special cele liberale, care păreau că „au reușit” în Vest. Prețul acestei „reușite” a fost văzut tot mai mult ca o trădare a originii naționale.

Astfel, în noile state membre au apărut două fenomene interconectate. În primul rând, o auto-percepție larg răspândită că cetățenii din aceste țări sunt „cetățeni europeni de mâna a doua”. Aceasta a fost alimentată de narațiuni din presa tabloidă occidentală — de la „instalatorul polonez” până la „invazia românilor” în diverse state europene — care au rasializat cultural cetățenii din noile state membre (Fox, Moroşanu, and Szilassy 2012). Astfel, deși aceștia sunt albi din punct de vedere rasial, au fost „înnegriți cultural” prin etichete precum „balcanic”, adică considerați a nu corespunde standardelor civilizației occidentale. Această stigmatizare a făcut posibilă folosirea migranților est-europeni ca ținte în discursuri anti-migrație, cum s-a văzut, bunăoară, în campaniile politice ale partidului UKIP în Marea Britanie sau în unele campanii ale partidului Lega din Italia.

Pe plan intern, această auto-percepție a est-europenilor drept cetățeni de mâna a doua a condus la eșecul succesiv al partidelor liberale, al căror brand politic se baza pe europenism, adesea susținut de biografii ale membrilor care activaseră în instituții europene. Un exemplu este partidul românesc REPER, care nu a atins pragul electoral pentru Parlamentul European sau Parlamentul României la alegerile din 2024. Un alt caz este Momentum Mozgalom din Ungaria, care, deși a fost până recent speranța opoziției democratice, performează electoral tot mai slab. Rolul de principală forță a opoziției maghiare a fost preluat de partidul Tisza, condus de Péter Magyar, al cărui brand politic este mult mai naționalist, chiar dacă și liderii săi au experiență în instituții europene.

Ca explicație, Ivan Krastev și Stephen Holmes au formulat încă din 2019 ipoteza că în Europa de Est elitele liberale sunt privite cu suspiciune tocmai din cauza legăturilor lor europene (Holmes and Krastev 2019). Aceste legături le dau imaginea unor persoane care, în cazul unui eșec politic național, au „bagajele la ușă” — respectiv conexiuni la Bruxelles sau în alte centre liberale — și, prin urmare, nu sunt percepute ca luptând cu adevărat pentru idealurile lor acasă și, din acest motiv, nu pot fi învestite cu încredere prin vot.

Eliberarea cognitivă

Terenul pentru succesul propagandei ruse în România a fost pregătit de două fenomene care, în esență, au foarte puțină legătură directă cu această propagandă: hipernormalizarea ritualurilor politice lipsite de substanță promovate de politicienii de tip vechi care domină partidele tradiționale și deconectarea percepută a elitelor liberale de nevoile reale ale populației. Aceste două elemente au creat o cerere pentru proiecte politice naționaliste care, așa cum s-a văzut inclusiv în alegerile din România, reușesc să-și consolideze poziția electorală prin legătura directă cu cetățenii și devotamentul clamat față de națiune.

Fenomenul AUR, începând cu 2020, precum și cel reprezentat de Călin Georgescu în 2024-2025 sunt exemple clare că puterea acestor proiecte naționaliste provine în primul rând din mișcările sociale care le susțin. Aceste mișcări sociale pot fi alimentate narativ și financiar de propaganda rusă, dar nu sunt create artificial de aceasta și ar putea exista și fără ea, deoarece reflectă nevoi sociale și politice mult mai largi. Pentru a explica aceste nevoi, voi folosi conceptul de „eliberare cognitivă” propus de cercetătorul american Doug McAdam.

Potrivit cercetătorilor care studiază mișcările sociale, succesul acestora depinde de mai mulți factori, dintre care doi sunt esențiali: structurile de oportunități politice și nevoia de eliberare cognitivă.

Structurile de oportunități politice reprezintă posibilitățile pe care cetățenii le au de a se angaja în acțiuni colective, precum mișcările sociale (Tarrow 1998). De exemplu, în România, susținătorii mișcării suveraniste au putut să se mobilizeze în mediul informațional creat pe rețelele sociale, în special pe platforma TikTok. Asta s-a întâmplat pentru că mediul politic tradițional a fost indiferent față de nevoile lor, fiind dominat de ritualuri politice performative, iar ecosistemul politic liberal părea prea preocupat de aspirațiile europene și, deci, insuficient orientat către problemele oamenilor simpli, cu atât mai mult cu cât se exprima într-un limbaj tehnocratic inaccesibil publicului larg.

Al doilea concept-cheie este „eliberarea cognitivă”, introdus de McAdam inițial în 1982. Acesta se referă la două aspecte: pe de o parte, conștientizarea legitimității propriilor doleanțe și, pe de altă parte, convingerea că aceste doleanțe pot fi realizate prin acțiune colectivă, alături de oameni cu opinii similare (McAdam 2022). Eliberarea cognitivă nu înseamnă nici manipulare și nici radicalizare, ci este un proces interior prin care cetățenii încep să creadă că schimbarea este posibilă. Însă, oricât de autentic ar fi, acest proces poate fi instrumentalizat și deturnat de actori politici ostili, așa cum argumentează secțiunea următoare. Ironic și, totodată, paradoxal, succesul eliberării cognitive în cazul mișcării suveraniste din România se bazează pe succesul anterior de eliberare cognitivă al mișcării liberale și pro-europene. Aceasta a demonstrat, încă de la mijlocul anilor 2000, dar mai ales după protestele post-Colectiv care au dus la căderea guvernului Ponta în 2015, că sistemul politic post-comunist nu este invincibil și poate fi schimbat, chiar dacă acest proces are loc gradual, printr-o combinație de proteste de stradă și instituționalizare politică.

„Trezirea în conștiință” ca eliberare cognitivă cooptată

Apariția fulminantă a lui Călin Georgescu pe scena politică națională a stârnit, pe bună dreptate, consternare, șoc și multe întrebări legate de factorii care au făcut posibil ca acesta să devină favorit în turul al doilea al alegerilor prezidențiale anulate din 2024. De atunci și până la recenta sa retragere din politică, în spațiul public s-au vehiculat două ipoteze principale cu privire la succesul său electoral. Prima susține că biografia, dar mai ales anturajul actual al lui Georgescu îl leagă de serviciile de informații românești (Albu and Popoviciu 2025) și că, deci, este posibil ca acesta să fi activat ca ofițer de Securitate înainte de 1989 și chiar după aceea.

A doua ipoteză este că acesta a beneficiat de sprijin din partea Federației Ruse. O primă dovadă în acest sens este faptul că Georgescu a locuit la Viena, asigurându-și un trai mai mult decât prosper prin conexiuni cu entități de afaceri legate de Rusia, cum este compania privată de securitate condusă de Horațiu Potra (Marinescu and Bian 2025), implicată în operațiuni în Congo și alte zone din Africa, unde este suspectată de colaborare cu grupul Wagner (Schlindwein 2023), condus de Evgheni Prigojin până la moartea sa în 2023. Mai mult, campania „Echilibru și Verticalitate”, desfășurată anul trecut pe TikTok pentru susținerea lui Georgescu, a fost finanțată din surse românești (Neag et al. 2024), dar a fost sprijinită și de entități cu legături în Rusia (Digi24 2025).

Totuși, Călin Georgescu este doar cel mai de succes – dar nu singurul – presupus agent sau colaborator al Rusiei în România. Succesul său ridică deci o întrebare fundamentală: de ce alegătorii săi i-au acordat încrederea și votul? Această întrebare este cu atât mai relevantă cu cât ceilalți agenți informaționali sau electorali ai Rusiei nu se bucură de același succes nici măcar în rândul publicului suveranist.

Până în prezent, este clar că în alegerile prezidențiale anulate din 2024 au existat campanii, în special pe TikTok, care au creat un ecosistem informațional în care utilizatorii au fost expuși în mod repetat acelorași mesaje, generând un efect de „cameră de ecou” – adică o închidere a fluxului informațional în jurul unor opinii similare, care amplifică și întărește convingerile existente. Totuși, acest efect nu explică pe deplin de ce oamenii au fost dispuși să creadă aceste mesaje. În al doilea rând, o altă componentă importantă a acestor campanii ar fi fost microtargetarea, o tehnică folosită în campaniile de comunicare prin care se direcționează foarte precis reclame sau mesaje către anumite segmente de public, pe baza unor date demografice, comportamentale sau psihografice. În campania pro-Georgescu de pe TikTok, microtargetarea s-a realizat (și) prin folosirea unor micro-influenceri (Voinea and Ioniță 2024), fiecare având acces la un segment de public țintit în cadrul campaniei.

Cu toate acestea, experiența unor mari companii care au folosit serviciile de microtargetare ale platformelor precum Facebook arată că, în sine, această tehnică nu garantează succesul comercial. Spre exemplu, în 2016, Procter & Gamble, urmat apoi de alți giganți comerciali precum Unilever, și-au redus semnificativ investițiile în reclame targetate după ce a constatat că această strategie costisitoare nu a generat creșteri semnificative ale vânzărilor (Terlep and Seetharaman 2016). Așadar, chiar dacă platformele digitale își capitalizează comercial capacitatea de a microtargeta audiențe specifice, există dovezi care arată că nici microtargetarea și nici efectul de cameră de ecou nu sunt suficiente, în sine, pentru a asigura convingerea unor mari segmente de populație sau schimbarea comportamentului acestora. Pentru a lămuri aceste lucruri, este important să ne întrebăm nu numai dacă a existat microtargetare, ci pe ce așteptări a fost aplicată această tehnică.

Așadar, pentru a înțelege votul pentru Georgescu dincolo de microtargetarea de pe TikTok, trebuie să revenim la conceptul de „eliberare cognitivă” propus de Doug McAdam (McAdam 2022). Agent rus sau nu, Georgescu a realizat un remarcabil „antreprenoriat narativ” prin promovarea conceptului de „trezire în conștiință”, repetat atât de des încât a devenit un brand personal. Argumentul acestui articol este că această „trezire în conștiință” este, de fapt, o formă de eliberare cognitivă, care transmite alegătorilor mesajul că, prin acțiune colectivă, pot produce schimbare politică. Astfel, acest concept și toate ideile din discursul lui Georgescu, care au promovat într-un mod specific acțiunea colectivă, trebuie luate în serios de public, cercetători și serviciile de informații ca o explicație a mobilizării sociale masive din jurul acestuia.

Dacă Georgescu și Federația Rusă au influențat această formă particulară de eliberare cognitivă, atunci au făcut-o prin cooptarea ei. Am asistat la o mobilizare puternică a unei mișcări suveraniste, al cărei sentiment colectiv legat de capacitatea sa de a produce schimbare politică în România a fost autentic, dar a fost și deturnat în favoarea unui actor extern. Scopul maximalist al acestei deturnări a fost schimbarea politicii externe a României, în special reducerea sprijinului acordat Ucrainei și Republicii Moldova. Scopul său minimalist a fost „neutrolizarea” – adică generarea unei confuzii profunde în rândul cetățenilor despre ce este adevărat sau corect, ceea ce duce la scăderea încrederii în stat și la demobilizarea civică (Kurowska and Reshetnikov 2018).

Reaproprierea eliberării cognitive de forțele democratice

Interferența rusă în România nu ar fi fost nici posibilă, dar nici eficientă dacă nu s-ar fi așezat pe un teren deja slăbit de probleme interne profunde: o scenă politică „hipernormalizată”, lipsită de sens real, o dezamăgire tot mai accentuată față de proiectul european și abandonul tacit al unor pături largi din societate de către elitele politice care ar fi trebuit să le reprezinte. Nu propaganda rusă a inventat aceste realități, ea doar le-a identificat și le-a cooptat cu o precizie strategică care ar trebui să ne îngrijoreze mai mult decât simpla circulație a dezinformărilor.

Tocmai de aceea este important să înțelegem că propaganda rusă nu lucrează doar cu minciuni, ci mai ales cu fragmente de adevăr al căror sens îl distorsionează. În esență, ceea ce a realizat Federația Rusă în România nu este doar o acțiune externă de destabilizare, ci o capturare simbolică a unei forme incipiente de eliberare cognitivă democratică. Interferența a transformat o nevoie autentică a cetățenilor de a se regăsi politic — dorința lor de a redeveni arhitecți ai propriului destin — într-un instrument al agendei sale geopolitice. Această cooptare nu reprezintă doar o amenințare de securitate, ci oglindește dureros incapacitatea noastră de a regândi și reînnoi proiectul democratic din interior.

Astfel, miza reală a momentului istoric în care am intrat odată cu investirea noului președinte nu este doar rezistența la influența externă, ci recuperarea capacității noastre colective de a da un sens politic și democratic dorinței de schimbare. Dacă „trezirea în conștiință” poate fi cooptată, deturnată și apoi folosită de o agendă suveranistă sprijinită informațional de Rusia, atunci întrebarea fundamentală este: de ce nu pot și forțele democratice să propună propria lor formă de trezire civică — autentică, bine articulată, dar și ancorată în realitățile cetățenilor? Aceasta este provocarea politică majoră nu doar a momentului, dar mai ales a întregii președinții a lui Nicușor Dan. Toate celelate — inclusiv interferența rusă — sunt doar simptome.

Surse citate:

Albu, Bianca, and Andrei Popoviciu. 2025. “Apostolul „anti-sistem”, propulsat de foști angajați ai statului.” Public Record, January 16, 2025. https://publicrecord.ro/2025/01/16/apostolul-anti-sistem-propulsat-de-fosti-angajati-ai-statului/.

Bodnar, Oxana, and Ștedania Gheorghe. 2025. “Nicușor Dan spune că vrea să închidă site-urile „care dezinformează” – HotNews.ro.” 2025. https://hotnews.ro/nicusor-dan-spune-ca-vrea-sa-inchida-site-urile-care-dezinformeaza-1989585.

Casey, Nicholas. 2025. “Why the MAGA Right Became Obsessed With the Romanian Election.” The New York Times, June 10, 2025, sec. Magazine. https://www.nytimes.com/2025/06/10/magazine/romania-election-tiktok-russia-maga.html.

Chryssogelos, Angelos. 2020. “State Transformation and Populism: From the Internationalized to the Neo-Sovereign State?” Politics 40 (1): 22–37. https://doi.org/10.1177/0263395718803830.

Comunitatea Liberală 1848, dir. 2025. Pacea Din Europa Depinde de o Rusie Democratică – Interviu Cu Vladimir Kara-Murza. https://www.youtube.com/watch?v=BLOhHm-Ru3s.

Digi24. 2025. “Noi date din ancheta campaniei lui Călin Georgescu: Ce legături au descoperit procurorii între Rusia și conturile care îl promovau.” Digi24, February 28, 2025. https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/noi-date-din-ancheta-campaniei-lui-calin-georgescu-ce-legaturi-au-descoperit-procurorii-intre-rusia-si-conturile-care-il-promovau-3139415.

Fossum, John Erik. 2017. “Democracy and Legitimacy in the EU. Challenges and Options.” Instituto Di Affari Internazionali Working Papers. https://www.duo.uio.no/handle/10852/59768.

Fox, Jon E, Laura Moroşanu, and Eszter Szilassy. 2012. “The Racialization of the New European Migration to the UK.” Sociology 46 (4): 680–95. https://doi.org/10.1177/0038038511425558.

Friendly Fire cu Moise și Vlad, dir. 2025. Friendly Fire #3 | LIVE Cu Ilie Bolojan | Alegeri, Extremism Și Viitorul României. https://www.youtube.com/watch?v=LJk2jv4P1EM.

Ganev, Venelin I. 2013. “Post-Accession Hooliganism: Democratic Governance in Bulgaria and Romania after 2007.” East European Politics and Societies 27 (1): 26–44. https://doi.org/10.1177/0888325412465086.

Holmes, Stephen, and Ivan Krastev. 2019. The Light That Failed: Why the West Is Losing the Fight for Democracy. New York London: Pegasus Books.

Kurowska, Xymena, and Anatoly Reshetnikov. 2018. “Neutrollization: Industrialized Trolling as a pro-Kremlin Strategy of Desecuritization.” Security Dialogue 49 (5): 345–63. https://doi.org/10.1177/0967010618785102.

Levitsky, Steven, and Lucan Way. 2005. “International Linkage and Democratization.” Journal of Democracy 16 (3): 20–34.

Lubenow, Jorge Adriano. 2015. “The Paradox of Technocratic Democracy and the Democratic Deficit of European Institutions by Jürgen Habermas.” Aufklärung 2 (2): 103–22. https://doi.org/10.18012/arf.2016.25907.

Marinescu, Nicolae, and Florin Bian. 2025. “EXCLUSIV Legăturile cu Rusia ale oamenilor care îl păzesc pe Călin Georgescu / Horațiu Potra la Moscova și la Ambasada Rusiei / Partenera de afaceri a lui Marin Burcea, conexiuni cu liderul cecen Ramzan Kadîrov.” G4Media, February 26, 2025. https://www.g4media.ro/exclusiv-legaturile-cu-rusia-ale-oamenilor-care-il-pazesc-pe-calin-georgescu-horatia-potra-la-moscova-si-la-ambasada-rusiei-partenera-de-afaceri-a-lui-marin-burcea-conexiuni-cu-liderul-cecen-ramz.html.

McAdam, Doug. 2022. “Cognitive Liberation.” In The Wiley-Blackwell Encyclopedia of Social and Political Movements, 1–2. John Wiley & Sons, Ltd. https://doi.org/10.1002/9780470674871.wbespm030.pub2.

McGrath, Sophia. 2024. “SPOTLIGHT ON THE SHADOW WAR INSIDE RUSSIA’S ATTACKS ON NATO TERRITORY.” U.S. Helsinki Commission. https://www.csce.gov/wp-content/uploads/2024/12/Spotlight-on-the-Shadow-War-Website.pdf.

Mumford, Andrew, and Pascal Carlucci. 2023. “Hybrid Warfare: The Continuation of Ambiguity by Other Means.” European Journal of International Security 8 (2): 192–206. https://doi.org/10.1017/eis.2022.19.

Neag, Mirela, Cătălin Tolontan, Iulia Roșu, and Răzvan Luțac. 2024. “ANAF a descoperit că PNL a plătit o campanie care l-a promovat masiv pe Călin Georgescu pe TikTok.” Snoop (blog). December 20, 2024. https://snoop.ro/anaf-a-descoperit-ca-pnl-a-platit-o-campanie-care-l-a-promovat-masiv-pe-calin-georgescu-pe-tiktok/.

Parau, Cristina Elena. 2009. “Impaling Dracula: How EU Accession Empowered Civil Society in Romania.” West European Politics 32 (1): 119–41. https://doi.org/10.1080/01402380802509917.

Schlindwein, Simone. 2023. “Are White Mercenaries Fighting in the DRC Conflict? – DW – 01/17/2023.” Dw.Com, 2023. https://www.dw.com/en/are-white-mercenaries-fighting-in-the-drc-conflict/a-64407711.

Schmid, Johann. 2019. “Hybrid Warfare on the Ukrainian Battlefield: Developing Theory Based on Empirical Evidence.” Journal on Baltic Security 5 (1). https://www.academia.edu/download/73405200/article-p5.pdf.

Stancu, Elena, and Cosmin Bumbuț. 2024. “Îngerașu a plecat la 18 ani de acasă, iar viața lui s-a scurs de atunci dintr-un șantier în altul. Mai întâi în România, apoi în Germania și Belgia: „Vineri seara îți vine să nu mai pleci de-acasă, te zbați fizic și sufletește” – HotNews.ro.” HotNews, November 17, 2024. https://hotnews.ro/ingerasu-a-plecat-la-18-ani-de-acasa-iar-viata-lui-s-a-scurs-de-atunci-dintr-un-santier-in-altul-mai-intai-in-romania-apoi-in-germania-si-belgia-vineri-seara-iti-vine-sa-nu-mai-pleci-de-a-1832928.

Tarrow, Sidney. 1998. Power in Movement: Social Movements and Contentious Politics. 2nd ed. Cambridge Studies in Comparative Politics. Cambridge: Cambridge University Press. https://doi.org/10.1017/CBO9780511813245.

Terlep, Sharon, and Deepa Seetharaman. 2016. “P&G to Scale Back Targeted Facebook Ads.” Wall Street Journal, August 9, 2016, sec. Business. http://www.wsj.com/articles/p-g-to-scale-back-targeted-facebook-ads-1470760949.

The Rest Is Politics Leading. 2024. The President of Georgia speaks to The Rest Is Politics (Salome Zourabichvili). https://www.youtube.com/watch?v=lUASY40JDuw.

Ungureanu, Laurențiu. 2025. “INTERVIU VIDEO Omul care a ieșit recent dintr-o închisoare din Siberia despre numele românești din documentele secrete ale Kremlinului – HotNews.ro.” HotNews, 2025, sec. Actualitate. https://hotnews.ro/interviu-video-omul-care-a-iesit-recent-dintr-o-inchisoare-din-siberia-despre-numele-romanesti-din-documentele-secrete-ale-kremlinului-1988577.

Voinea, Mădălina, and Sorin Ioniță. 2024. “Cum a Crescut Călin Georgescu În Sondaje? Politica Pe TikTok-Ul Românesc.” Policy brief 190. Expert Forum. https://expertforum.ro/wp-content/uploads/2024/11/Policy-Brief-190-Cum-a-crescut-Calin-Georgescu-in-sondaje-2.pdf.

Wigell, Mikael. 2019. “Hybrid Interference as a Wedge Strategy: A Theory of External Interference in Liberal Democracy.” International Affairs 95 (2): 255–75. https://doi.org/10.1093/ia/iiz018.

Yurchak, A. 2006. Everything Was Forever, until It Was No More: The Last Soviet Generation. Princeton Univ Pr.