luni, martie 24, 2025

Tribut Colectiv

Încă o dată se demonstrează că trebuie să mori tânăr ca să rămâi ȋn viaţă. Dacă nu ai norocul ăsta foarte devreme, moartea ta nu are niciun sens. Un bătrân care moare justifică moartea, ȋn schimb, un tânăr care moare justifică viaţa. Viaţa este sensul morţii, nu invers.

Acesta este spiritul care face diferenţa dintre tinerii bătrâni şi bătrânii tineri, independent de vârsta biologică. Weekendul viitor cluburile vor fi pline ochi de aceşti tineri bătrâni ȋn ciuda tragediei ȋntâmplate ȋn sfârşitul de săptămână care tocmai a trecut. Tineri bătrâni ne vor umple iar ecranele televizoarelor stând la aceeaşi masă cu oameni care au ȋmbătrânit degeaba ȋncercând să ne convingă de faptul că pedeapsa divină nu e o vorbă goală şi că victimele sunt vinovaţii de serviciu, ȋn tradiţia noastră defetistă care pune misticismul ȋnaintea raţiunii. În acest timp alţi oameni trecuţi de prima tinereţe, dar cu spiritul tânăr, le vor vorbi copiilor lor despre lipsa idealurile care i-a ȋmbătrânit ȋnainte de vreme, despre spiritul de rebeliune pe care dacă nu ȋl ai nu eşti tânăr cu adevărat. Unii dintre ei, printre care mă enumăr şi eu, le vor vorbi copiilor lor şi despre spiritul muzicii rock care se defineşte ȋn raport cu moartea nu pentru că este malefic, ci pentru că sfidează moartea alegând viaţa, dar nu oricum, ci trăindu-i fiecare clipă ca şi când ar fi ultima. Aşa au făcut şi sataniştii care au murit ȋn flăcările iadului din Colectiv! S-au bucurat de viaţă până ȋn ultima clipă a ei. Iar unii dintre aceşti satanişti n-au ezitat să-şi smulgă prietenii din ghearele morţii ca să-i aducă ȋnapoi ȋn braţele vieţii. Au demonstrat ȋn foc, nu ȋn faţa unei camere de filmat, că preţuiesc lumina, nu ȋntunericul, aşa cum nişte habotnici superficiali ȋncearcă pe la televiziuni să le ȋntineze memoria, scremându-se cu minţile lor rahitice să demonstreze contrariul. Acesta este spiritul muzicii rock pe care nişte imbecili inculţi şi fanatici religioşi o etichetează muzică satanistă, iar pe admiratorii ei satanişti.

Dacă băieţelul meu ar fi mai mare i-aş mai spune ceva. Acum e momentul să arăţi că ai un spirit tânăr şi rebel, că ai curaj să te pui cu oricine nu e ca tine. Du-te şi protestează ȋn stradă pentru ce s-a ȋntâmplat ȋn acest weekend ȋn Colectiv şi nu pleca nici după ce responsabilii pentru această tragedie sunt pedepsiţi. Rămâi acolo şi schimbă-ţi viaţa pe care ştiu că vrei să ţi-o trăieşti ȋn Romania, nu printre străini. Leagă-te cu braţele de braţele altor tineri ca tine şi, ȋntocmai ca moleculele de apă ȋnlănţuite ȋntr-un val uriaş care să acopere toată ţara, măturaţi toate gunoaiele a căror duhoare vă face să luaţi drumul străinătăţii! Numai legându-vă unii de alţii, ȋn stradă, nu prin cluburi, vă veţi lega numele cu onoare de numele tuturor acelor tineri frumoşi a căror moarte a fost atât de urâtă.

Fă ca moartea lor să aibe un sens care să-i menţină ȋn viaţă. Şi poate dupa aceea vom compune şi un cântec rock despre toate cele ȋntâmplate.

Distribuie acest articol

1 COMENTARIU

  1. Scuzati, dar spuneti doar enormitati. Nu e nicio traditie defetista, misticism etc, iar imbecilii inculti, asta e, se gasesc distribuiti in peisaj dupa alte reguli decat regulile dvs. Nu am deloc garantia ca sectorul a carui pavaza v-ati facut e ferit de ei. De fapt, se prea poate ca situatia sa arate pe dos, daca astea va sunt ideile si injuraturile; pardon, filosofia.
    Chiar, habar n-aveti cata tristete a fost prin biserici duminica trecuta si cate rugaciuni s-au ridicat ptr acesti nefericiti. Cred ca mai curand textele de felul asta intineaza memoria acestor oameni
    E un moment dureros, dar nu ne putem ascunde in spatele lui ptr a spune tot ce ne da prin cap
    Dumnezeu sa-i odihneasca pe acesti nefericiti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Adrian Mielcioiu
Adrian Mielcioiu
Licenţiat al Facultăţii de Electronică, Comunicaţii şi Calculatoare a Universităţii din Piteşti. În 2005 publică primul său volum de poezie, “Despachetări carnivore”, semnat Adrian Zalmora. Sub acelaşi pseudonim obţine numeroase premii la diverse festivaluri literare, cel mai important fiind Marele premiu al Festivalului Internaţional „Lucian Blaga”, ediţia a XXIII –a. Publică poezie în numeroase reviste literare printre care Vatra, România Literară, Argeş şi Egophobia. În anul 2013 ȋi apare la editura Brumar un al doilea volum de versuri, “Crânguri de portocali”, semnat de această dată cu numele său real.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

Un nou volum semnat de Mihai Maci. Îl puteți achiziționa de aici

Un nou volum semnat de Mihai Maci. Îl puteți achiziționa de aici

Foarte rar mi-a fost dat sa citesc o carte atat de neinduratoare cu realitatea imediata, in acelasi timp atat de logica si de riguroasa in demonstratii. Da, Mihai Maci n-are solutii pentru impostura generalizata din sistemul universitar romanesc sau din cercetare; dar o vaneaza splendid si necrutator in toate cotloanele unde se ascunde si o fotografiaza impecabil, aratandu-i originile si semnificatia sociala. Da, recunoaste ca nu stie cum ar trebui recuplata cultura de invatamant, nu mai spera ca s-ar putea ingradi dezastrele produse limbii romane de utilizarea device-urilor digitale, nu poate decat consemna declinul ireversibil al culturii inalte, dar si al satului traditional si al „familiei traditionale”: dar cat de magistral si, mai ales, lipsit de complezenta sentimentala completeaza fisele sociologice ale principalelor mutatii sociale si culturale din ultimele decenii! Ce-i de facut, totusi? Atata (si e deja mult), crede el: sa privim drept in ochi dezastrul si sa-i punem interogatiile esentiale: „Inainte de-a da raspunsuri, se cuvine sa punem intrebarile”. – Andrei Cornea

Carti

Cărți noi

Noțiunea de cumpănă, care dă titlul acestui volum, nu doar că surprinde natura momentului geopolitic internațional, dar sugerează și o posibilă soluție pentru România. Cumpăna nu este doar o etapă de tranziție, ci un punct critic în care direcțiile asumate astăzi vor determina ireversibil poziția țării în arhitectura globală a puterii. După trei decenii de integrare euro-atlantică, în care viitorul părea stabil și previzibil, realitățile internaționale s-au schimbat rapid, iar ordinea liberală care a definit ultimele decenii este acum contestată. Această contestare vine atât din exterior, prin ascensiunea regimurilor autoritare, cât și din interior, prin revizionism politic și radicalizarea discursului public.” Prof. Corneliu Bjola, Universitatea Oxford

Volumul poate fi cumpărat de aici

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro