La 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia şi-au prezentat credenţionalele şi au votat Unirea şi românii maramureşeni din dreapta Tisei. La un moment dat, un orator renumit la Marea Adunare Naţională, Ciceu Pop, a aclamat: „Trăiască România Mare de la Nistru şi până la Tisa!”. Instantaneu românii maramureşeni au protestat: „Noi nu am venit la Alba Iulia pentru a pune hotar pe Tisa, ci ca să ne unim cu Ţara şi noi, românii de peste Tisa din Maramureş!”. Oratorul le-a explicat că aclamaţia sa se referea la graniţa vestică şi că Maramureşul va intra între hotarele României. Bătrânul orator a rectificat: „Trăiască România Mare de la Nistru şi până dincolo de Tisa!”. Delegaţii românilor maramureşeni s-au întors acasă cu credinţa că întreg Maramureşul istoric, ţara vechilor voievozi români, se uneşte cu România…
Într-o casă românescă din Slatina, peste Tisa, în Ucraina, faţă în faţă cu Sighetul Marmaţiei, în sufragerie, se află la loc de cinste icoana Maicii Domnului, împodobită cu Tricolorul românesc, care o înfăşoară şi o protejează. Când intră în cameră fiecare membru al familiei se închină, atât la icoană, cât şi la steag, pentru că Tricolorul este Icoana românilor maramureşeni de peste Tisa.
Când am fost în vara aceasta în vizită în Slatina şi am intrat în acea cameră, m-am cutremurat de emoţie. Un sentiment puternic de RESPECT faţă de românii din dreapta Tisei m-a cuprins instantaneu. Ori de câte ori povestesc scena, chiar şi acum când scriu cu speranţa că mesajul va ajunge în inimile a cât mai multor Români, mă năpădesc emoţiile şi, recunosc, lăcrimez…
Nu ştiu dacă există undeva pe pământ un mai mare dor de România ca la românii maramureşeni din Ucraina. Pentru că doare să te uiţi pe fereastră peste Tisa şi să vezi România şi să îţi pui mereu întrebarea: „De ce s-a pus graniţa pe Tisa?”.
O întrebare care mi-au pus-o şi mie. Ca istoric am încercat să explic în câteva fraze interesele strategice ale anilor 1919-1920 şi incompetenţa unor politicieni români care, chiar dacă puteau să obţină o graniţă la nord de Tisa, au renunţat în ultimul moment, deşi soldaţii români din Regimentul 14 din Roman au cucerit cu arma Maramureşul din mâna bolşevicilor ucrainieni şi unguri.
Un ţăran cu drag de carte din Apşa de Mijloc, fost combatant în primul război mondial, Mihai Dan, a înregistrat pentru posteritate în memoriile sale atmosfera şi evenimentele de după 1 Decembrie 1918: „Aşa un lucru au fost că numai în vis se întâmplă aşa ceva. Românii … aşteptau românii. Ruşii de dincoace de Tisa s-au împărţit, o samă aşteptau ucrainienii, o samă cehii, dar deodată au venit polonii! Au fost mai lotri şi au ocupat Sighetul! … Numai ce auzim că a doua zi este război la Sighet şi Cămară cu armata română cu polonii. Multe trupe de poloni au fugit peste hotarul nostru, apoi au ocupat tot Maramureşul românii… jandarmii de unguri … s-au dus la Hust că acolo era graniţa României. La noi au şezut românii mai bine de un an şi în 1921 au venit cehii, mai înainte au venit la noi jandarmii şi ne-au ocupat.” (Mihai Dan, Istoria ce am petrecut în crâncenul război, Editura Muzeului Sătmărean, 2008, p. 136-137, sublinierea noastră – Marius Diaconescu).
Românii din Maramureşul istoric de peste Tisa au fost uniţi cu România, aşa cum au cerut la Alba Iulia în 1 Decembrie 1918, puţin peste un an de zile. În acea perioadă s-au schimbat multe guverne la Bucureşti, care au avut o viziune politică inconsecventă în negocierile de la Conferinţa de Pace pentru stabilirea frontierelor României. Dacă guvernul Al. Vaida Voevod a obţinut promisiunea cehilor că vor recunoaşte aproape tot Maramureşul istoric României, guvernul Averescu, care l-a succedat, a renunţat pur şi simplu, retrăgând trupele române la sud de Tisa, fără să continue negocierile cu Cehia pentru încorporarea satelor româneşti în hotarele ţării.
Aşa au rămas peste Tisa în Cehoslovacia după 1921 şi în Ucraina după 1944 românii din Apşa de Jos, Apşa de Mijloc, Biserica Albă, Slatina şi alte sate vechi româneşti. Astăzi sunt peste 40000 de români în satele româneşti din dreapta Tisei în Ucraina. Şi mulţi dintre ei au în casă Tricolorul, icoana sufletului lor şi privesc cu dor peste Tisa, la ţara la care visează şi pe care o iubesc cu adevărat, la România.
La mulţi ani România! La mulţi ani Români de peste Tisa!
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
O lectie pentru politicieni : nu renuntati niciodata la drepturile Tarii ! Englezii si-au pus pe stema acest principiu de 1000 de ani !
In 1921 guvernul Averescu si ministrul de externe Duiliu Zamfirescu au cedat – fara argmente serioase – Maramuresul de peste Tisa Cehoslovaciei, cu care, vezi bine, eram prieteni !?! Si au venit apoi rusii si n-au mai plecat …
Frumos scris si cu multa simtire!
Inca un articol din seria „nationalism de 1 decembrie”… nu cunosc romanii din regiunea respectiva, dar cel mai probabil nu sunt mai breji decat cei dincoace de Tisa. Priviti realitatea in fata, domnule. Astfel actiunea in favoarea romanilor in cauza, de dincolo sau dincoace de rauri, se va putea baza pe date mai rationale si va avea mai multe sanse de succes. Asta presupunand bineinteles ca doriti sa faceti ceva mai mult decat sa publicati un articol in binecunoscutul stil nationalist-patetic care infesteaza media romaneasca in jur de 1 decembrie… mai nou, din pacate si pe acest sit.
Daca habar n-ai despre ce vorbesti abtine-te. Parerismul asta ne omoara. Recunosti ca nu stii cine sunt acei oameni, dar esti sigur ca sunt exact ca ceilalti? Ceilalti cine? Daca ai o ura de sine si un complex de superioritate asta nu ajuta la formarea unei pareri despre ceva ce tu insuti ai recunoscut ca nu cunosti.
Domnul vlad, sa-ti fie rusine. Era mult mai bine daca acest articol, unul cat se poate de decent, nu era pangarit de un comentariu scris de un om care niciodata in viata lui nu a trebuit sa lupte pentru a vorbi macar in limba lui.
Am cunoscut romani care nu s-au nascut in tara asta si care au fost fortati sa lupte toata viata lor pentru a vorbi in limba romana. Incredibil, nu? Oameni care plangeau pentru limba romana si care se uita la o carte in grafia latina ca la o minune. Nu puteti intelege asa ceva. Aveti macar decenta de a-i lasa in pace pe cei care inca o mai fac.
Domnule Diaconescu, va multumesc pentru articol. Numarul mic de vizualizari este doar o alta dovada a degringoladei morale in care se afla Romania.
Nu am nimic impotriva romanilor din Ucraina sau de unde or fi; dimpotriva (cu o mentiune speciala pentru cei din transnistria, unde sunt cu adevarat oprimati). Soarta lor insa nu se poate imbunatati cu articole pline de patos nationalist. Cand se va intelege asta se va putea actiona concret in favoarea lor; pana atunci, e, o repet, inca o manifestare inutila de nationalism de 1 decembrie, Cat despre faptul ca nu-i cunosc direct si ca banuiesc ca nu sunt mai breji decat romanii din Romania: statistica, domnii mei, statistica… oamenii dintr-o zona geografica data au norme, valori, si comportamente asemanatoare. Si nu. nu-mi este rusine; fac destul pentru cativa romani, persoane reale, incat sa nu-mi fie. Asa ca a se slabi cu morala.
atzi atins sensibila fibra nationala!
Domnul Vlad Superiorul,
Diaconescu este un istoric care a studiat la Budapesta si are in multe chestiuni istorice o intelegere mai aproape de cea magiara decat, sa zicem, de cea a lui Iorga – caci dupa Iorga nu as sti la cine sa ma refer. Dar dumneata, sa nu crezi ca „ajutorul” dat catorva Romani, iti ingaduie sa raspandesti dispret asupra majoritatii lor. Intelepciunea populara spune „binele il faci si il arunci in mare” – tocmai ca sa nu te incerce necuratul sa te falesti cum o faci dumneata. Deci esti cam indepartat – daca ai citit cu atentie nu era nimic altceva decat emotie in vorbele omului, nu repros (decat intr-o oarecare masura fata de guvernele romanesti dintre 1920-21). In mod evident nu ai avut niciodata ocazia sa te intalnesti cu vreo comunitate de Romani rupti de tara. Fie ei in Basarabia (dinainte de 90) sau din Timoc si mai din Sud, aceeasi emotie o simti ca cea descrisa de Diaconescu. Ma rog – daca mai ai instrumentul necesar in suflet!
Romania a obtinut cat de mult s-a putut in 1919, cam cat negociase la intrarea in razboi in 1916.
Se putea si mai rau. De exemplu, americanii vroiau sa lase toate orasele din Vest, Ungariei, adica Aradul, Oradea, Satu Mare. Nu a fost simplu de negociat.
In alta ordine de idei, distinsul contributor declara in scurta prezentare la inceputul paginii ca a initiat „reviste, conferinte, si centre de cercetare”. Una din doua: ori dumnealui spune adevarul si atunci avem intr-adevar aici o personalitate stiintifica remarcabila (stiu despre ce vorbesc, ocup o functie de responsabilitate medie intr-un institut de cercetare intr-o tara occidentala, creat relativ recent de un profesor universitar intr-adevar remarcabil); or d-l Marius Diaconescu practica acel „self-aggradizement” atat de raspandit din pacate printre universitarii romani. Indoiala este permisa.