„Nu ne prefacem că nu vedem cum libertățile individuale de care se bucură cetățenii Imperiului Britanic nu sunt accesibile într-un număr considerabil de țări, dintre care unele sunt foarte puternice. În acele state, un control sufocant este impus asupra oamenilor de rând de tot felul de guverne polițienești, într-o măsură absolut copleșitoare și contrară oricărui principiu al democrației. (…) Dar nu trebuie să încetăm să proclamăm cu curaj neabătut marile principii ale libertății și ale drepturilor omului, care sunt moștenirea comună a lumii de limbă engleză și care, prin Magna Carta, Declarația Drepturilor, Habeas Corpus, Curtea cu Juri, Dreptul Comun Englez își găsesc cea mai faimoasă expresie în Declarația de Independență. Toate acestea înseamnă că oamenii oricărei țări au dreptul și ar trebui să aibă puterea constituțională prin alegeri libere, fără restricții, cu vot secret, să aleagă sau să schimbe caracterul sau forma de guvernare; libertatea de exprimare și de gândire ar trebui să domnească; curțile de justiție, independente de executiv, nepărtinitoare de orice parte, ar trebui să administreze legi aprobate de majorități largi ori care au fost consacrate în timp sau prin cutume. (…) Iată mesajul popoarelor britanic și american către omenire. Să proclamăm ce punem în practică, să punem în practică ceea ce proclamăm.”[1] – Winston Churchill, discursul de la Colegiul Westminster, Fulton – martie, 1946
Am deschis discuția cu un pasaj extras dintr-un faimos discurs al lui Churchill, livrat în anul imediat următor încheierii WW2, care ne reamintește că a fost unul dintre puținii lideri care în acele „ore ale întunericului” din mai – iunie 1940 (șase ani înainte de „discursul Fulton”) a avut viziunea, tăria, priceperea și determinarea de a-și conduce neabătut țara către victoria împotriva hitlerismului. În primii ani de război administrația Franklin D. Roosevelt, în lipsa acordului Congresului, a furnizat foarte puțin ajutor militar Marii Britanii. Mai mult, Marea Britanie secătuită de război a împrumutat în 1945 suma de 4,3 miliarde de dolari de la guvernul Statelor Unite și în 1946 suma de 1,2 miliarde de dolari de la cel al Canadei, reușind la finele anului 2006 să achite aceste împrumuturi, ceea ce spune multe despre britanici.
Ne folosește să înțelegem lecția leadership-ului politic britanic din WW2, pentru că „orele întunericului” sunt gata să revină – o dovadă că libertatea, demnitatea și neatârnarea ființei umane sunt valori pururi amenințate, garantate doar de voința celor mulți de a lupta pentru apărarea și păstrarea lor. Teama că este posibilă izbucnirea unui nou război mondial este tot mai prezentă, odată cu avertismentele venite dinspre guverne că multe dintre statele occidentale democratice nu sunt pregătite militar, economic sau în privința stabilității și coeziunii psihosociale pentru a face față unui nou conflict global.
Așa cum în deceniul al treilea al secolului XX s-au găsit numeroase și influente voci politice sau ale unor puternici oameni de afaceri la Londra, Paris sau Washington care considerau că Hitler are pretenții rezonabile, care ar putea fi satisfăcute pentru a împiedica izbucnirea unui nou război mondial – și astăzi știm foarte bine, după ce arhivele au fost deschise, că obiectivul lui Adolf era războiul, singura cale prin care putea obține „spațiul vital” pe care și-l dorea –, găsim și astăzi destule personaje influente care pun înaintea apărării valorilor democratice și a libertății propriile interese și insistă că se poate negocia – plătind prețul unor concesii – cu Putin, Xi, Khamenei, Kim Jong sau Ismail Haniyeh, ba chiar că acest lucru ar fi obligatoriu dacă vrem să evităm izbucnirea unei conflagrații globale.
PÂNTECELE MOALE AL LUMII
Probabil că prima presupunere eronată a Occidentului, după implozia Uniunii Sovietice și victoria coaliției internaționale în Războiul din Golf, a fost aceea că autoritariștii, dictatorii lumii au înțeles că nu mai au niciun viitor și că în scurt timp toate popoarele își vor cere dreptul de a trăi liber în societăți democratice deschise.
Doar că perioada iluziilor s-a încheiat rapid: asasinarea lui Yitzhak Rabin a compromis Acordurile de la Oslo (iar Shimon Perez nu a reușit să le revitalizeze), după care a urmat 11 septembrie 2001 cu atacurile extremiștilor saudiți asupra Statelor Unite, în căutarea unui război sfânt și a unei revoluții islamice sunnite, ceea ce ar fi trebuit să readucă Occidentul cu picioarele pe pământ. Nu a fost așa.
În 2008, Rusia a atacat Georgia, în 2014 a atacat Ucraina; în 2016 Rusia s-a aliat cu regimul Al-Assad ca să împiedice democratizarea Siriei; în 2016 Putin l-a convins pe Erdogan că Statele Unite au vrut să-l debarce din funcție printr-o lovitură de stat, executată cu sprijinul teologului Fethullah Güllen și al adepților săi militari și civili; tot în 2016 Moscova a intervenit în sprijinul partidei „YES” care își dorea Brexit, pentru a manipula opinia publică și rezultatul referendumului; în 2020 Putin l-a ajutat pe Lukașenko să rămână la putere și apoi a anexat Belarusul și, în fine, în februarie 2022 a dat ordinul de invadare al Ucrainei, pasul decisiv înaintea marelui război pe care l-a planificat cu NATO pentru ocuparea Europei.
După 2001, la inițiativa Rusiei și cu implicarea tot mai susținută a Chinei, a fost dat semnalul reîmpărțirii „instituționale” a lumii, ca un corolar al „reașezării” ordini mondiale post-WW2 într-un cadru „multilateral”. A fost constituită Organizația pentru Cooperare de la Shanghai, iar în anul 2010 s-au pus bazele BRIC, ulterior BRICS. Sub umbrela acestor organizații, Rusia și China au dat semnalul contestării Occidentului ca fiind opus intereselor așa-numitului „Sud Global”.
În anul 2020, administrația Trump și guvernul Netanyahu au prezentat lumii un plan de pace pentru Orientul Mijlociu, care includea și o propunere – în fapt ultimativă pentru palestinieni – care să „salveze” formal ideea Acordurilor de la Oslo, contra asigurării de venituri pentru administrarea West-Bank-ului și a Fâșiei Gaza, acestea două urmând să fie statul palestinian, teritorial legate printr-o cale de comunicare rutieră subterană (un tunel pe sub teritoriile locuite de israelieni), un stat cu atribuții limitate, patronat de la Ierusalim.
Conform propunerii, statul Palestina urma să fie demilitarizat, cu un Hamas care guverna Fâșia Gaza dezarmat, în timp ce Israelul rămâne însărcinat cu securitatea și controlul spațiului aerian. Capitala statului palestinian urma să fie situată în estul Ierusalimului (și nu neapărat în Ierusalimul de Est).
Planul a fost respins de Autoritatea Palestiniană, în timp ce Hamas nici nu l-a luat în calcul. În schimb, aranjamentul financiar care includea mijlocirea sau implicarea unor state arabe din regiune (Emiratele Arabe, Qatar, Arabia Saudită) a continuat să funcționeze, alimentând cu fonduri atât Autoritatea Palestiniană din West Bank, cât și Hamas-ul în Fâșia Gaza.
Pentru Afganistan, aceeași administrație Trump a negociat în 2020 la Doha un acord care prevedea retragerea trupelor americane până în aprilie 2021. Ulterior, Statele Unite au cerut prelungirea termenului retragerii până în august 2021, însă insurgenții talibani au declanșat în aprilie o ofensivă împotriva guvernului afgan, care s-a prăbușit ca un castel de cărți de joc. Succesul ofensivei talibane a precipitat retragerea forțelor coaliției internaționale sub presiunea formidabilă a zecilor de mii de afgani care căutau să părăsească țară, temându-se pentru viața lor.
Desigur, efectele emergente ale noii realități din Orientul Mijlociu la finele anului 2021 și începutul anului 2022 au rămas să fie decontate de Administrația Biden, care s-a trezit în brațe cu mai mulți cartofi fierbinți lăsați de administrația precedentă: denunțarea JCPOA îi dăduse Iranului mână liberă în programul său nuclear, Acordurile de la Oslo îngropate sub noua inițiativă de pace Trump, avându-l drept coautor pe Benjamin Netanyahu, presiunea retragerii din Afganistan și ca totul să primească un capac, invadarea Ucrainei de către armata rusă și amenințarea militară a Flancului de Est al NATO din Europa. Hybrisul la Moscova și Beijing era în acele zile la cote maxime.
PRIMO
Atacul sângeros din 7 octombrie 2023 – de care sunt responsabili teroriștii Hamas și Jihadul Islamic Palestinian – asupra civililor și militarilor israelieni ar fi trebuit să fie anticipat și, ca atare, prevenit; nu mă refer aici strict la planurile militare sau la vreun eșec al comunității de informații din Israel, ci la întregul context politic și social tulbure din Israel. Este cadrul care a făcut posibilă această elaborată infrastructură militară pe care Hamas a construit-o în Fâșia Gaza, folosind banii meniți să-i cumpere bunăvoința și să asigure un trai decent palestinienilor pe care-i guverna după ce a ajuns la putere prin „alegeri libere” și luptele fratricide cu Fatah.
Este clar că dincolo de ceea ce se vedea pe ecranele televizoarelor ante 7 octombrie 2023 –succesul negocierilor Israelului cu unele state arabe din regiune, discursul creionului roșu de la ONU – militanții palestinieni ai Hamas și asociații lor prindeau tot mai multă încredere că pot declanșa un conflict cu Israelul din care să iasă într-un fel sau în altul victorioși.
Încrederea, hybrisul lor se baza pe infrastructura extrem de elaborată pe care au construit-o în subteranele Fâșiei Gaza; pe cantitatea mare de armament pe care au achiziționat-o cu ajutorul sponsorilor lor internaționali, prin contrabandă sau obținută într-un fel sau altul de la forțele armate israeliene[2]; pe legăturile infiltrate în agențiile internaționale de sub umbrela ONU[3] sau printre corespondenții de presă acreditați de importante cotidiene de presă în regiune; pe un plan care a funcționat și funcționează de atragere a simpatiei pentru cauza HAMAS și de stimulare a unui curent anti-israelian în opinia publică internațională.
Pe lângă cele aproape 2 mii de victime israeliene, cei mai mulți uciși, răniți sau răpiți de teroriștii palestinieni, alte mii de victime civile palestiniene cad zilnic victime războiului din Fâșia Gaza, pentru că Hamas și asociații săi opun o rezistență armată îndârjită – așa cum și-au planificat-o, pentru a putea culege astfel „roadele” confruntării pe care generat-o -, în timp ce guvernul israelian și armata statului Israel nu-și pot permite să oprească ostilitățile până când nu au certitudinea că au demantelat puterea militară și politică a Hamas.
Ca și războiul din Ucraina, conflictul din Fâșia Gaza are o bază de manifestare ireductibilă, părțile implicate fiind determinate să-și dea reciproc, într-un fel sau altul, lovitura de grație. Dar dincolo de miza bilaterală a conflictului ireductibil se întrezărește și o alta – în similaritate cu conflictul din Ucraina – a conflictului de falie globală, care opune autoritarismul și nihilismul agresiv sponsorizate de cuplul China – Rusia unui Occident care încă nu s-a trezit din seria de lovituri pe care o încasează de câțiva ani încoace.
Strict punctual, guvernul de la Ierusalim se apropie cu spatele de zid. După aproape patru luni de conflict militar deschis, imense distrugeri materiale și mii de vieți pierdute, soluția cu care guvernul Netanyahu a dat asigurări că va obține victoria asupra teroriștilor tinde să afunde Israelul într-o confruntare tactic lipsit de perspectivă și strategic din ce în ce mai periculoasă, în același timp tot mai nepopulară acasă.
Africa de Sud a sesizat Curtea Internațională de la Haga, reclamând un genocid al Israelului asupra populației palestiniene din Fâșia Gaza. Curtea Internațională de Justiție nu a luat în considerare cererea Israelului de respingere a plângerii formulată de Africa de Sud, judecătoarea Joan Donoghue explicând că ICJ are juridiscție în dosar, iar procesul va continua. Marea majoritate a completului de 17 judecători ai Curții a votat pentru măsuri urgente ce acoperă cea mai mare parte a solicitărilor Africii de Sud, cu o excepție: nu a ordonat oprirea acțiunii militare israeliene în Gaza (Africa de Sud ceruse tribunalului o încetare imediată a focului).
Hotărârea CIJ nu tratează fondul acuzațiilor din dosar – dacă are loc un genocid în Fâșia Gaza sau nu – ci s-a pronunțat în această fază pentru emiterea unei hotărâri preliminare privitor la intervenția urgentă solicitată de Africa de Sud. Judecătoarea Donoghue a anunțat că instanța a decis că Israelul trebuie să ia toate măsurile în puterea sa pentru a preveni toate actele care intră în domeniul de aplicare al Convenției pentru prevenirea si reprimarea crimei de genocid, adoptata la 9 decembrie 1948 de Adunarea generala a Națiunilor Unite.
Celelalte măsuri preliminare dispuse de juriul Curții: (i) Israelul trebuie să se asigure cu efect imediat că forțele sale nu comit niciunul dintre actele reglementate de convenție; (ii) Israelul, trebuie să ia măsuri imediate pentru a îmbunătăți situația umanitară din Gaza; (iii) Israelul trebuie să asigure păstrarea dovezilor despre presupusul genocid; (iv) Israelul să se prezinte în fața tribunalului în termen de o lună.[4]
Guvernul de la Ierusalim nu dă semne, pe de altă parte, că este dispus să-și analizeze și să-și recunoască slăbiciunile, nu caută să înțeleagă dacă nu cumva a greșit atât înainte cât și după 7 octombrie în vreun fel. A ales deocamdată să sfideze Curtea Internațională și să rupă relațiile cu Africa de Sud. Însă că la Haga procesul va continua, ceea ce nu poate fi o veste bună pentru Ierusalim în niciun scenariu.
Comunitatea internațională caută soluții de pace. Revenirea la principiile pe care s-au bazat Acordurile de la Oslo nu sunt pe placul guvernului Netanyahu, care le respinge; în fond nici Hamas nu agreează aceste principii – măcar aici părțile în conflict par în total acord. Autoritatea Palestiniană a fost gândită ca o soluție în cadrul Acordurilor de la Oslo, formula de pace Trump – Netanyahu nu îi oferea decât cel mult un rol decorativ. Este, deci, de mirare că speranțele palestinienilor s-au îndreptat în aceste condiții către Hamas sau că Fatah se radicalizează tot mai mult, pentru a putea ține pasul?
SECUNDO
Peter Zeihan – fondatorul Zeihan on Geopolitics –, încă din perioada în care a activat în Stratfor (și a fost probabil mentorat de George Friedman), a început să analizeze consecințele unei noi ordini globale fără Statele Unite. În 2017 a publicat „The Absent Superpower: The Shale Revolution and a World without America”, iar în 2020 „Disunited Nations: The Scramble for Power in an Ungoverned World”, și reproduc un fragment din ultima lucrare citată:
În fața noilor realități, Statele Unite au ajuns să-și pună problema de ce ar mai rămâne fidele acordului de la Bretton Woods, de ce ar mai cheltui pentru a-și apăra aliații dacă aliații săi din Războiul Rece nu-și mai respectă obligațiile asumate ci, dimpotrivă, vor să intre în competiție deschisă cu Statele Unite?
Câștigând în 2016 alegerile cu programul său izolaționist MAGA, Donald Trump a transformat ipotezele în direcții de acțiune politică; iar după cum pare că decurg preliminarele republicane, MAGA are toate șansele să fie programul de guvernare propus de republicani și pentru alegerile din acest an. Într-un fel, Peter Zeihan a anticipat un curent în politica americană care are resurse să devină tot mai consistent, din diverse motive pe care nu le analizez acum.
Zeihan este un observator atent al evoluțiilor globale – cu Statele Unite un jucător printre alți jucători, având greutatea sa specifică -, iar eu am ținut neapărat să-i cunosc poziția legată de evoluțiile din Golful Aden și Marea Roșie, după ce rebelii yemeniți Houthi au început să captureze sau să atace cu drone și rachete transporturile navale din regiune, pe importanta rută maritimă ce leagă Europa de Asia prin canalul de Suez.
Comentariul lui Peter Zeihan privind evenimentele care au condus la strangularea transportului maritim din zonă, ce a provocat răspunsul militar al coaliției formată de Statele Unite și Marea Britanie, pune problema în felul următor[5]:
Știrea ultimelor zile este că milițiile din Yemen au lansat o combinație de rachete balistice și drone ieftine asupra unor transporturi comerciale din Marea Roșie. Așa că cele mai mari zece companii de transport maritim din lume au decis fie să-și suspende operațiunile în acea zonă, fie să le ceară navelor lor să aștepte în Marea Roșie până când amenințarea trece sau să le ceară pur și simplu să navigheze din Asia în jurul Africii pentru a ajunge în Europa.
Nu avem de-a face cu un stat decis să acționeze pentru a opri transportul maritim în zonă. Seamănă cu ceva ce s-a mai întâmplat după războiul din 1973 în conflictul dintre statele arabe și Israel, când israelienii au ocupat partea de est a Canalului Suez și au încercat să perturbe ruta de transport maritim prin Canal, pentru a lovi într-una din principalele surse de valută ale Egiptului, forțându-și adversarul să vină la masa negocierilor. Miza actuală este similară.
Avem de-a face cu o adunătură de militanți drogați, unii dintre cei mai puțin competenți din lume, care au ocupat și s-au desfășurat pe unele dintre cele mai puțin valoroase terenuri din lume, în Yemen, probabil instigați de susținătorii lor iranieni să creeze tensiuni în coasta Arabiei Saudite, cu costuri reduse pentru Teheran. Folosesc aceleași sisteme de arme pe care iranienii le vând rușilor și la fel neagă că ar fi așa. Așadar, nu ne aflăm în fața unei acțiuni coordonate de sabotare a comerțului maritim internațional.
Nimic care să scoată din funcțiune un tanc petrolier, nimic care să poată elimina o navă container. Motivul pentru care toată lumea este atât de sensibilă, este modul în care funcționează legea asigurărilor pe mare, pentru că dacă navighezi într-o zonă în care cineva atacă un transport comercial, polița de asigurare a navei devine practic nulă. Deci, din exces de precauție, toată lumea a decis să evite zona cu probleme.
Cine este afectat? Sunt trei aspecte importante de urmărit. În primul rând, pe aici trece aproximativ 30% din tot traficul containerizat global. Cea mai mare parte din acesta o reprezintă exporturile chineze către Uniunea Europeană. Acum aceste rute trebuie să ocolească continentul african, ceea ce, în funcție de locul unde sunt vândute bunurile transportate, mărește distanța de navigare cu o treime până la două treimi.
Ceea ce înseamnă că va fi nevoie de o treime până la două treimi mai multe nave container pentru a menține fluxurile de aprovizionare la același nivel. Vom asista la o mulțime de probleme în lanțurile de aprovizionare pentru produsele finite. Acestea sunt în mare parte produse finite care provin de la chinezi, care, evident, într-un ecosistem mondial dominat de producția și exporturile lor de bunuri, vor cunoaște acum o scădere serioasă, afectând de fapt exporturile Chinei.
Al doilea cel mai afectat este comerțul cu țițeiul care vine din Golful Persic; mai ales țițeiul saudit este transportat spre nord prin Marea Roșie și Suez. Sunt câteva conducte de ocolire pentru Suez care trec prin Egipt și ajung în bazinul Mediteranei și apoi în Europa. Această rută a devenit mult mai solicitată după ce a început războiul din Ucraina, iar producătorii din Golful Persic o folosesc intens. Aceasta reprezintă aproximativ 12% din transporturile globale de energie. Dacă se va dovedi a fi mai mult decât o problemă de moment, ceea ce europenii și saudiții vor fi forțați să facă este să-și aducă aminte de 1973, atunci când de altfel a fost dezvoltat supertancul petrolier. Petrolierul tradițional transportă doar aproximativ 500.000 de barili, în timp ce un supertanc poate transporta peste 2 milioane. Desigur, saudiții știu exact cine mai operează astăzi supertancuri petroliere.
Când a început războiul din Ucraina, europenii au încetat să mai folosească țițeiul rusesc și apoi au achiziționat tot țițeiul disponibil în piață: țițeiul de șist din Statele Unite, țiței din Africa de Nord și de Vest, restul din Golful Persic. Doar că, din cauza lipsei de infrastructură, țițeiul rusesc a rămas să fie exportat prin aceleași puncte portuare de la Marea Neagră și Marea Baltică. Mai apoi era expediat prin Mediterană, prin Suez, prin Marea Roșie, peste Marea Arabiei, în India, Asia de Sud-Est și China, o rută deloc viabilă din punct de vedere economic, motiv pentru care rușii își vând țițeiul cu disconturi de 20 până la 30 de dolari pe baril. Ori dacă Suez este închis, atunci nu mai pot trimite aceste mici tancuri petroliere pe această rută, dar nu le pot nici trimite în jurul Africii spre Asia.
Rușilor le mai rămâne un singur lucru de făcut. Există câțiva jucători ruși, indieni și chinezi care au început să asigure transporturile fantomă cu țiței rusesc. Dacă traficul maritim legitim prin Marea Roșie încetează, respectivii jucători fantomă devin extrem de vizibili. Aceste companii din umbră, care nu au trebuit niciodată să se supună sancțiunilor, vor trebui să plătească. Mai apoi, vom ajunge să aflăm și ce se întâmplă dacă o forță militantă susținută de Iran lovește o navă chineză, indiană sau rusă. Și aceasta va fi o mică poveste interesantă.
India a anunțat desfășurarea a trei nave de război și a unui avion de recunoaștere în Marea Arabiei și a intervenit prin forțele sale speciale antiteroriste, în primele zile ale anului, pentru a elibera nava „MV Lila Norfolk” care fusese atacată de pirați. Statele Unite au anunțat în decembrie 2023 formarea unei coaliții pentru apărarea traficului maritim în Marea Roșie și în Golful Aden, la care s-au alăturat aproximativ douăzeci de state, printre care Franța, Regatul Unit, Canada, Italia, Grecia, Norvegia, Japonia, Țările de Jos și Bahrain.
Uniunea Europeană a decis la rândul său să lanseze o misiune militară proprie pentru a proteja libera navigație comercială în zonă. Potrivit planurilor actuale, misiunea UE se va implica în desfășurarea de nave de război și sisteme de avertizare timpurie pentru a proteja navele cargo din regiune, fără intenția de a participa la operațiunile coaliției condusă de Statele Unite.
China a reacționat cerând Iranului să intervină și să-i potolească pe Houthi, pentru că atacurile care au dat peste cap ruta maritimă scurtă prin Canalul de Suez îi afectează interesele comerciale.[6] Negocierile s-au purtat la Teheran și la Biejing, pentru ca ulterior Houthi să anunțe că transporturile chinezești și rusești nu se vor număra printre țintele lor. Desigur, o promisiune care nu valorează mare lucru, pentru că de curând o navă care transporta produse petroliere rusești a fost lovită de rebelii yemeniți cu o rachetă.[7]
Puțin probabil ca prezența navelor de război ale coaliției formată de Statele Unite sau ale Uniunii Europene să faciliteze reluarea rapidă a traficului prin strâmtoarea Bab el-Mandeb (Poarta Lacrimilor) la nivelul anterior lui octombrie 2023, în schimb milițiile Houthi, după ce s-au remarcat prin sfidarea Arabiei Saudite și atacul din 2019 asupra facilităților Aromco din Abqaiq și Khurais, au devenit mai nou un adversar demn de o coaliție internațională.
TERTIO
Republica Islamică Iran, port-drapelul revoluției islamice șiite, „regatul lui Mahdi” cu tronul ocupat de locțiitorul său ayatollahul, pare decisă să lovească regional peste greutatea sa specifică, să „pună lucrurile la punct” cu vecinii, arătând nu doar că poate strica planurile Occidentului alimentând Rusia cu arme, ocupând Libanul prin proxi-ul Hezbollah pe care-l asmute sistematic asupra Israelului sau susținând revoluții șiite peste tot în MENA, dar și că vrea să se măsoare cu greii planetei când vine vorba de proiectarea forței.
La mijlocul lui ianuarie ac., Gardienii Revoluției au atacat cu 11 rachete de croazieră ținte din Erbil, în Kurdistanul Autonom din Irak, pretinzând că au distrus un centru în care Mossad planifica acțiuni ostile de spionaj și diversiune și cu alte 13 rachete ținte din Siria, în Haram, atribuite grupării Statul Islamic, organizația care a revendicat atacul de la mormântul lui Qasem Soleimani (fost lider al Forței Quds, eliminat într-un atac ordonat de fostul președinte american Donald Trump) din Kerman, în Iran, soldat cu moartea a 94 de simpatizanți.
Apoi Iranul a lovit ținte din provincia pakistaneză Balucistan, susținând de această dată că atacurile au vizat bastioane ale grupului terorist separatist sunnit iranian Jaish al-Adl adăpostite în Pakistan, mai precis în Koh-i-Sabz. Irakul și Pakistanul au protestat vehement, acuzând Teheranul că a acționat unilateral, în afara dialogului diplomatic. Dar Islamabadul nu s-a rezumat la proteste și două zile mai târziu forțele sale aeriene au atacat poziții ale militanților din provincia Sistan și Balucistan, de pe teritoriul Iranului.
A fost rândul Iranului să protesteze împotriva acțiunilor unilaterale ale armatei pakistaneze și să ceară explicații. În cele din urmă, alte două zile mai târziu, miniștrii apărării iranian și pakistanez au pus mâna pe telefon pentru a conveni că este preferabilă cooperarea pentru controlul activităților teroriste din Balucistan. Nu este clar dacă China, care se oferise să medieze între Teheran și Islamabad, a fost implicată în reducerea tensiunilor, dar este plauzibilă o intervenție a Beijingului în chestiune.
O analiză a DW[8] pune în legătură neînțelegerile dintre Iran și Pakistan asupra situației din Balucistan cu interesul Chinei în regiune și cu faptul că, deși este o zonă foarte săracă, este în schimb foarte bogată în resurse ale subsolului. Populația Baluch, împărțită între cele două țări, s-a revoltat în mai multe rânduri și s-au semnalat tendințe naționaliste, coagulate în jurul ideii de constituire a unui Balucistan independent.
DW consideră că tensiunile sunt amplificate de prezența chineză prin coridorul economic pe care l-a creat de la Kashgar, China până la portul pakistanez Gwadar, pentru accesul la Oceanul Indian; coridorul face parte din proiectele Belt and Road, iar portul Gwadar se află în Balucistan. Cum localnicii consideră că nu au avut niciun beneficiu în urma investițiilor chineze, militanții Baluch au organizat mai multe atacuri asupra convoaielor chineze și chiar asupra consulatului chinez din orașul-port Karachi.
S-a vorbit mai puțin despre faptul că și Iordania a atacat cu aviația (și nu este prima oară) ținte din sudul Siriei la începutul lunii ianuarie ac., vizând depozite și reședințe ale unor bande de traficanți de droguri și de arme asociate Hezbollah-ului susținut de Iran. Țintele vizate au fost localizate în Shaab, provincia Sweida și în Al-Ghariya.
Iordania este implicată în lupta împotriva traficului cu captagon pentru că rețelele de traficanți susținute de lideri Hezbollah, dar care sunt asociate și intereselor lui Maher al-Assad, fratele președintelui sirian Bashar al-Assad[9], îi tranzitează teritoriul (încălcându-i suveranitatea) către statele bogate din Golf, unde drogul este foarte căutat. Resursele astfel obținute nu doar că-i îmbogățesc pe cei implicați, dar folosesc și la procurarea de arme și alte echipamente de care au nevoie atât regimul Al-Assad, cât și miliția Hezbollah, pentru a-și menține puterea și influența în zonă.
Cum Iranul a împânzit MENA cu miile de fire ale intereselor sale, de la promovarea revoluției continue, a unui Jihad permanent în numele unui califat condus de la Teheran, până la contrabanda de toate tipurile menită să producă resursele care susțin această rețea, devine evident că până la urmă totul converge. Unde? Către obiectivul „evacuării” Occidentului din regiune, în primul rând prin distrugerea statalității Israelului. Doar că nu este ușor să distrugi Israelul cât timp America este prezentă militar în regiune. Și uite așa ghemul de interese începe să se desfășoare.
Rusia nu poate spera la cucerirea Europei, așa slabă cum arată în evaluările Kremlinului, atât timp cât există NATO, iar articolul 5 ar putea fi activat. Are deci nevoie, pe de-o parte, să se asigure de o prezență americană slabă pe Flancul de European de Est, iar la Washington de o Casă Albă reticentă să răspundă la invocarea articolului 5, indiferent din ce motiv. Prima cerință ar putea fi îndeplinită dacă armata americană ar fi angrenată în conflicte sângeroase și nepopulare în Orientul Mijlociu, Pacific sau chiar mai aproape, în America Latină. A doua, dacă „amicul” Donald Trump ajunge la Casa Albă.
Iranul vede lucrurile cam la fel, doar că din propria perspectivă: America trebuie provocată prin proxi, hărțuită, eventual prea ocupată să își deplaseze forțele pentru a face față și altor provocări și conflicte în Europa, Pacific etc., astfel încât să nu fie pe deplin capabilă să sprijine Israelul când va fi dat „asaltul final”. Dacă Iranul ar reuși să învingă Israelul, se crede la Teheran, cine ar mai îndrăzni să-i conteste leadership-ul „califatului etern” în lumea musulmană?
Desigur, din ecuație nu trebuie să pierdem al treilea termen, adică planurile vizate de China, asupra cărora nu insist, bănuiesc că este clară ideea. Acesta este contextul în care poate fi înțeles atacul cu dronă asupra avanpostului american „Tower 22” din Iordania, soldat cu moartea a trei soldați și rănirea altor 30.[10] O provocare pentru America și o sfidare la adresa regatului Iordaniei[11]. Un nou avertisment pentru Occident că ne aflăm în fața unei amenințări mai mult decât serioasă, concertată și de amploare globală.
Un avertisment că, în curând, Occidentul va trebui să lupte pentru libertatea sa cu toate forțele, cu toată determinarea, contemplând alternativa anihilării. România nu va face excepție, dimpotrivă, pentru că este, așa cum a fost mereu în istorie, situată în prima linie a confruntărilor globale de falie. Nu mai este loc pentru iluzii.
[1] https://www.nationalchurchillmuseum.org/sinews-of-peace-iron-curtain-speech.html
[2] https://adevarul.ro/stiri-externe/in-lume/metodele-uimitoare-prin-care-hamas-face-rost-de-2335483.html
[3] https://www.digi24.ro/stiri/externe/angajati-ai-onu-din-gaza-ar-fi-fost-implicati-in-atacurile-hamas-din-7-octombrie-seful-agentiei-se-declara-ingrozit-reactia-sua-2665563
[4] https://cursdeguvernare.ro/curtea-internationala-justitie-haga-israel-va-judeca-proces-genocid-gaza.html
[5] Pasajul este preluat de pe site-ul Zeihan on Geopolitics (https://zeihan.com/category/supply-chain/); selecția și traducerea îmi aparțin
[6] https://cursdeguvernare.ro/china-preseaza-iranul-interzica-houthi-atacurile-nave-marea-rosie.html
[7] https://newsukraine.rbc.ua/news/houthis-attacked-tanker-carrying-russian-1706336531.html
[8] https://www.dw.com/ro/care-este-miza-conflictului-dintre-iran-%C8%99i-pakistan/a-68042702
[9] https://www.g4media.ro/captagon-drogul-jihadului-cum-a-devenit-siria-cel-mai-nou-narco-stat-din-lume.html
[10] https://www.hotnews.ro/stiri-international-26859620-este-turnul-22-avanpostul-unde-avut-loc-atac-mortal-drone-asupra-trupelor-americane-din-iordania.htm
[11] Care s-a și grăbit să dezmintă că atacul ar fi avut loc pe teritoriul său
Felicitari peentru acest eseu geopolitic. Concluzia finala este ca trebuie sa ne asteptam la un razboi extins. Dar acest razboi oare va reusi sa impuna democratie si drepturile omului in toate tarile autocrate?!!! WW2 a arata ca nu.
Intr-adevar, o prezentare reușita si exhaustivă și interesant structurată, ”la zi” a situatiei geopolitice, din care ne putem imagina orice s-ar putea intimpla.
Avind prostul obicei da ma uita mai intii la mine/la tara mea, pe unde ne situam noi, mai deunăzi, aud ca Seful Statului Major al Armatei Române spune ceva (in sensul ca populatia României ar trebui să se ingrijoreze…atentie ! e vorba doar de ingrijorare !), iar Primul Ministru al României dl. M.Ciolacu (de-abia iesit din negocieri despre cum sa se faca alegerile ca sa ramina in functie), ne spune ca, nici pomeneala de asa ceva, sa nu ne ingrijoram, etc. ”România nu trebuie sa se pregateasca si nu va intra in razboi” !…zău bre ?!…chiar dacă vin aia peste noi ?!…ii lasam pe americani (si NATO) sa ne apere ei pe noi ?
Ba mai mult, se pare ca il constrazice si pe seful Bundeswehrului, care mentiona ceva despre un pericol de razboi masiv cu Rusia in 5-8 ani (probabil ca dl. Ciolacu considera ca la acea vreme nu va mai fi raspunzator de ce se va mai intimpla pe aici…deci dupa noi potopu)
Ca cetățean al unei tari cvasilimitrofe cu Rusia, comparativ ce ceilalti mai de la vest, stau si ma intreb: pe cine sa cred ? pe seful Statului Major – un militar, care spune ceva despre ceea ce are dinsul in ”fisa postului” sa faca, sau un politician care ”n-are nimic in fișa postului” si isi poate da cu parerea, ca de obicei, despre orice oricind chiar habar n-avind despre ce e vorba (economie, finante, deficite, pensii….conflicte militare…arta razboiului etc. )
As intelege ca ”declaratia linistitoare” a dlui Prim Ministru ar fi o declaratie politica, cu un anumit sens ,dar, tot stau sa ma intreb cit de productiva politic este o astfel de declaratie ?…care alegatori l-ar alege pe dl. Ciolacu, cu modul dinsului de gindire, ar ”merge pe mina lui” si si-ar lua acest risc pentru viitorul personal si al copiilor, nepotilor ? (ca in povestea greierului si furnicii, care greier sta toamna si cinta la chitara, cu iarna batind la usa, sau luindu-ne dupa intelepciunea populara , ”paza buna trece primejdia rea”)
Pe cine sa cred ? si, ce sa mai cred ?
Romania a fost dezarmata de agentii rusofili, dupa ’89; acum vedem de ce; si industria de aparare a fost demantelata si cadrele militare acoperite cu un val de mascari; e timpul sa reluam productiile, in colaborare cu firme din NATO, si sa pregatim tara pentru aparare!
Nu cred ca va incepe un razboi mondial. (Rusia incearca sa activeze toate punctele fierbinti pe care le controleaza, pentru a face Occidentul sa cedeze. Dar deocamdata sunt net inferiori pe toate fronturile. MAi ales tehnico-tactic si stiintific. Decalajul se va mari, datorita masurilor economice luate impotriva lor.)
Dar te poti astepta oricind la miscari nebunesti de la o fiara ranita. Si Putler nu este omul care sa cedeze. Nu stie cum. Plus gasca din spatele lui. Sunt capabili sa aprinda lumea, daca visurile lor esueaza. Rusii au fost controlati doar prin forta! In toata istoria lor. Daca simt slabiciuni, vor ataca.
„Si vis pacem para bellum”!
Eu demult numai am incredere in niciunul. Acesta pentru ca in Ro nimic nu este coerent si solid, unitar in declaratii si actiuni. Pana la NATO vom avea nevoie de o economie productiva, legi clare si aplicabile usor si nu aranjamente de la o guvernare la alta si atitudini paguboase. Cititi discursul de acum doua zile a premierului Frantei de aproape doua ore, Gabriel Attal. Diferenta dintre acesta si M.Ciolacu este uriasa. Diferenta de viziune si civilizatie este de mai bine de 100 ani. In guvernul si parlamentul francez ajung oameni cu adevarata carte nu loaze ca la noi.
Ciolacu nu înțelege nimic. Chiar crede cineva că în caz de atac al Rusiei contra României, Europa de Vest își va vărsa sângele pentru România, în timp ce noi vom sta la umbra dudului cântând manele? Trebuie să fii mare nătărău ca să crezi așa ceva. E mult mai probabil ca Europa de Vest să trădeze tot Estul, așa cum a mai făcut-o de zeci de ori.
„E mult mai probabil ca Europa de Vest să trădeze tot Estul, așa cum a mai făcut-o de zeci de ori.” Puteți enumera câteva dintre acele zeci de trădări ?!?
Hai sa incepem din secolul XV la inceput când republicile italiene promiteau ajutor in lupta impotriva Turcilor Selgiucizi (mai tarziu, dupa 1453 auto-denumiti otomani) si ajutoarele in bani sau in mercenari nu veneau. Ca urmare ne-am trezit, pe vecie in Europa, cu un popor care nu avea ce sa caute daca Europa Vestica s-ar fi tinut de promisiuni. Sa nu uitām ca in 1453 cei care au trādat apārātorii Constantinopolului au fost comerciantii Venetieni care au facilitat intrarea turcilor in fortificatii de pe mare. Apoi a urmat o listā intreagā de promisiuni de ajutor militar fācute de Scaunul Papal, Lombarzi, Ducatele Germane si Austriece care au nu au fost onorate decât in momentele realmente critice, (ex. Asediul Vienei) Doar in Principatele Române lista celor care au cerut intāriri si au primit decoratii e lungā cât o zi de post. Iancu de Hunedoara, Stefan cel Mare (trei promisiuni – onorate una) Vlad Tepes, ( doua promisiuni in 5 ani – onorate zero), Mihai Viteazul a primit si bani si mercenari de fiecare data cand a cerut de la Austrieci dar a fost macelarit tot de mercenari, platiti de Maghiari – devenise prea obraznic. Culmea, Moldovenii au primit ajutor militar doar din partea Rusilor impotriva Turcilor pentru ca Viena a promis dar nu a onorat (1711, Stanilesti pe Prut). Austriecii erau ocupati cu razboiul de succesiune la tronul …. Spaniei. Si asa mai departe. Ia si citeste si tu. Adevarul e ca Estul Europei a fost lāsat la mâna Turcilor si a Rusilor de cātre Vestul Europei incontinuu pânā in 1991 când constructia numitā Uniunea Europeanā a inceput sā se tinā de cuvânt. De aceea UE e atât de urâtā in Turcia si in Rusia astazi. Uitându-mā la atitudinea Turciei in NATO sunt fericit cā Turcia nu a fost admisa in UE ! Ar fi dus la dezmembrarea Uniunii. Turcii sunt niste neadaptati in Europa. Ca Rusii. ccc
Mai adăugați șervețelul procentajelor dintre Churchill și Stalin, apoi Yalta, Postdam și Malta și, mai de curând, trădarea Moldovei, Georgiei și Ucrainei.
@Mav
Hai sa fim seriosi si onesti. Papa/Papii de la Roma s-au zbatut de N ori ptr.cruciade, ptr.ajutorarea estului european cu toate ca era/este eretic/ortodox. Lucrurile au mers cum au mers.
Ce Papa nu ar fi vrut sa bata din palme si toti sa sara iute la razboi cu Semiluna ?!?
Si sa ma scuzati, dar vestul european a dat dovada de destul de multa solidaritate, asta in conditiile in care aveau si ei dihoniile lor, razboaiele religioase, cele de succesiune, etc. Noi uitam lucrurile astea sau le amintim doar pe cele care ne convin.
UK „perfidul Albion” dupa Henry VIII era in dusmanie deschisa cu intreaga Europa catolica si nu a participat deloc, deloc, la ajutorarea despre care faceti vorbire. Dar se vede ca uitati.
Deci cine ramane?!? Franta si Spania. Nu?!?
„Austriecii erau ocupati cu razboiul de succesiune la tronul …. Spaniei.” Pai era vorba doar de Spania?!? No way! Cel mai mult contau Tarile de Jos Spaniole, adica BE de astazi.
Ce-ati fi vrut? Sa fie mai interesati de Principatul Moldovei ?!? Nu suntem cam pretentiosi ?!?
La momentul acela pericolul otoman era evident spre asfintit de forta iar miza din razboiul de succesiune era, in ochii lor, cu mult mai importanta si probabil ca era.
Olandezii si englezii s-au razboit mai mult de 1 secol 1652-1784: 4 razboaie…. Sa le pretindem sa se fi ocupat de principatele Dunarene aflate sub stapanirea Portii ?!?
Ungaria (si aici includ si Transilvania de sub stapanirea HU) a avut parte de un pic alta istorie, dar deloc usoara, ptr.ca era catolica si mai ales ptr.ca s-a razboit tare de tot cu turcii. Regele Ludovic al II-lea al HU murind in batalie la Mohacs.
„În timp ce domnul Țării Românești (Tepes) s-a implicat total în cruciada antiotomană planificată de Congresul de la Mantova, Ștefan cel Mare (wiki)” (un tip de caracter….) „a aderat la pacea dintre Polonia și Imperiul Otoman. Încă din ianuarie 1462 sunt menționate lupte la hotarele dintre cele două țări, ceea ce periclita comerțul în zonă. (wiki)”
Deci se razboia cu Vlad Tepes ptr.cetatile de la Dunare asediind Chilia impreuna cu flota otomana d-le Mav.
Dupa care…..asediul esuand a trecut, gospodareste, la pradarea Tarii Romanesti. Ah, uitasem ca Tepes il ajutase sa ia tronul…..
Iar noi vorbim de Vestul Eur./occidentul care se dadea cotit sa ajute tarile romane care, frecvent, se bateau intre ele.
Pai Ro.datoreaza vestului Europei (mainly FR): Unirea Principatelor, Monarhia, Independenta (Ro.acte de vitejie indiscutabile in razb.ruso-turc), Unirea cu Transilavania si Basarabia. Ce vrem mai mult?!? De ce noi ro. vorbim rau de occident ?!?
Ca nu ne-au scos de sub stapanirea sovietica?!? Pai ne-au scos cand au putut, ca si ei au scapat „ca prin urechile acului”.
Ca sa va citez „Ia si citeste si tu.”
Sa nu uitam ca:
1 dupa ww2 Churchill a pierdut alegerile in ciuda meritelor.
2 daca, Doamne fereste, se porneste un razboi amplu acesta se va sfirsi f repede deci orice pregatire ar fi degeaba.
Singura politica adevarata e mentunerea pacii! Restul e gazetarie!
si nu churchill fu ala de ne puse pe o hirtiuta la 90% pe mina lu Stalin ?
Nu. Întamplarea a avut loc în oct. 1944, în timpul unei întalniri între Churchill și Stalin la Moscova (Conferinta Tolstoi). În oct. 1944, spun manualele de istorie accesibile unui elev de clasa a 8-a, Romania era deja ocupată de Armata Roșie. Deci Churchill n-avea cum să-i dea lui Stalin ceea ce Stalin avea deja. Bineînțeles, rămânea deschisă posibilitatea ca Anglia să înceapă un război cu URSS pentru eliberarea României. Ceea ce nu s-a întâmplat (poate aici o fi și sursa reproșului și frustrărilor dumitale). Avem noi un proverb care descrie perfect situația:
Pică pară mălăiață/În gura lui nătăfleață
Pe scurt, răspunsul e NU. Ce spui matale e propagandă orcească, menită să ne înrăiască împotriva occidentului (Angliei în special). Am tot văzut-o repetată, e deja amuzant.
nu era vorba de teritorii ocupate deja, ci de redesenarea sferelor de influenta dupa razboi; SUA si UK deja nu se mai bagau pe frontul de est; inca de la Teheran; uitati ce zice tanti Wiki:https://ro.wikipedia.org/wiki/Acordul_Churchill-Stalin_de_procentaj
nu stiu de ce ar fi o acuzare a aliatilor, si nu una a orcilor; ma rog, lasam discutiile ; literatura de specialitate e plina de amanunte pe tema; interesant este sa dovedim ce e adevar si ce nu; in rest, numai de bine!
România poate își meritase soarta (atacase URSS și declarase război SUA+UK), dar Polonia și Cehoslovacia de ce au fost trădate?
nea parascule, tălică incurci sferele de influenta cu sferele ocupatie. …ceea ce e f. grav…mai citeste despre chestii d,astea
aceleasi manuale de istorie mai spun ca prin pașpatru aveam inca monarhie, nu regim comunist, deci, ce grăiși nu se pupă…ma refeream la altceva decit crezi mata, …deci, back to school, poate o tîră mai inainte de clasa 8-a.
in plus mai incurci regimurile politice cu regimul de ocupatie intr-un razboi (ce americanii, dupa ce au ocupat Japonia au schimbat / desfiintat imparatul /sau imparatia/monarhia ?)
Pe scurt, răspunsul e DA. Incurci borcanele…De fapt, exact ce spui matale e propagandă orcească, menită să ne înrăiască intre noi, cum spuneam, MA UIT LA NOI MAI INTII ! …nu împotriva occidentului …iar chestia aia cu 90%-noi 10%Grecia , asta e istorie deja, daca asa o fi fost (iar un fapt istoric invocat nu poate fi caz de invrajbire acum, mai ales contra Angliei). oricum, ideea de ”sfere de influenta” oripileaza nu numai România ci intreg estul europei…uita-te si matale de ex. la Polonia si ia vezi ce gindesc ei acum…și nu numai fata de anglia,
Nu stiu ce ai vazut tălică mai mereu și ți se pare deja amuzant…. mie mi se pare ca e trist…si tristetea asta te-a năpădit si pe matale
@parascu:
– bre nea parascule, matale confunzi sferele de influenta cu sferele de ocupatie
– ocupatia , ca sa fie ocupatie, = ori armata + administratia ocupantului, ori, numai administratia ocupantului pe care o instituie el (ca sa tii si armata devine costisitor)
– la paspatru, România era inca monarhie, deci…nu era inca ”ocupata”…deci, doar avea trupe straine pe teritoriul sau (vezi cazul – Japonia din acelasi razboi II)
– toate astea pentru a fi intelese trebuie intr-adevar, de citit carti de istorie de-a 8-a plus inca ceva mai mult de atit, mai tirziu….cred ca matale te-ai oprit la 8
– iar a sustine ca asta e propaganda orceasca, arata in fapt limitele gindirii matale, neputindu-se deslusi clar de ce ar fi asa, in conditiile unui fapt istoric arhi-cunoscut (ce sa mai zicem de Polonia…care are mult mai mult argumente ”orcesti”)
Pe scurt, raspunsul e DA ! Pică pară mălăiață/În gura unui nătăfleață
numai ca in acest caz nu mai e amuzant ci e trist…asa pațești daca nu citesti și te trezesti scriind.
Eu sa zic trecem de la obiecte complexe, cum e sfera, la forme ceva mai usor de inteles. Patratul, daca e sa luam un exemplu la intamplare, are patru colturi. Punctele cardinale sunt tot patru. Si totusi…pentru un cap patrat raspunsul va fi pe scurt, DA.
„Singura politica adevarata e mentunerea pacii!”
Ia să vedem, eu pot?
„Singura cale de a evita un viol e acceptul victimei”
Bă, ce deștepți suntem!
Baga mare nene neamț, sa fie bine ca sa nu fie rau, sa fie pace pe Pamant si noua sa ne fie bine, restu…aia e.. ghinion daca s-au nascut langa ruși . De 400 de ani Rusia tot are mereu vecini noi pana vecinii nu mai sunt vecini
asa spuneau si despre U
https://seekingalpha.com/article/4663271-zim-why-the-red-sea-shipping-crisis-could-allow-zim-to-shower-shareholders-with-free-cash-flow#comment-97097533
Despre houthi si ce inseamna de fapt atacurile lor asupra vaselor din Marea Rosie in linkul de mai sus. Cred ca e mai bine sa-i credem pe cei de la seekingalpha acolo unde opiniile lor difera de cele ale lui Zeihan.
Referitor la moartea acordurilor de la Oslo atribuita asasinarii lui Rabin, acestea nu aveau oricum sanse sa evolueze mai bine. Cauza este aspiratia fundamentala a arabilor palestinieni si a organizatiilor lor, de la OEP si pana la Hamas, de a lichida in cele in urma Israelul ca statul national al evreilor. Ea se reflecta prin tot ce s-a intamplat dupa Oslo, punct cu punct, ca si prin opinia majoritatii populatiei lor si a spiritului in care isi educa generatiile urmatoare.
Dovezi sunt atat de multe incat ar fi imposibil sa fie aduse intr-un comentariu. Sa nu uitam Charta OEP care ea insasi prevede acest scop. Charta Hamasului e si mai rea. Eventualele compromisuri din partea lor sunt numai etape in drumul spre realizarea scopului final.
Pe scurt, conflictul arabo-israelian nu e pentru forma granitelor sau pentru un teritoriu sau altul. Arabii pretind totul, nu conteaza prin ce mijloace sau cat timp le va lua sa-l obtina.
Pentru Israel e lupta pentru existenta. Pentru arabi e lupta pentru distrugerea Israelului si crearea statului arab cu numarul 23.
@Iosef Melman _ „Referitor la moartea acordurilor de la Oslo…”
Se înțelege din tonul comentariului dumneavoastră că sunteți susținătorul soluției existenței a două state independente, Israel și Palestina, care este de altfel și poziția oficială a României.
Dacă aceasta este soluția aducătoare de pace între cele două popoare semite aflate în conflict, atunci este salutară. Tragediile civililor din regiune sunt greu de imaginat pentru secolul al XXI-lea, când speram ca astfel de evenimente să nu se mai petreacă, fie că vorbim despre cei 2000 de morți israelieni, sau cei 20000 de morți palestinieni.
Probabil că, asemenea altor conflicte, și cel din Orientul Apropiat ar avea un număr mai mic de victime civile, femei și copii, dacă o forță internațională ar interveni între cei doi frați semiți care au ajuns să se urască reciproc de moarte. Ambele popoare doresc, în egală măsură, unul dispariția celuilalt, unii prin acte teroriste în care sunt uciși ori luați ostatici sute de civili nevinovați, ceilalți prin deportarea câtorva milioane, propusă de politicieni extremiști, fie pe un alt continent, fie pe o insulă pustie în Mediterana.
Textul domnului Cristian Felea observă, cred eu, foarte bine că zona respectivă reprezintă o vulnerabilitate pentru pacea mondială. Chiar dacă aparent nu există dubii cu privire la care este forța covârșitoare în conflict, observăm cinismul politicienilor aflați vremelnic la putere care, prin prelungirea conflictului găsesc argumente pentru a se menține la putere. Astfel, în ciuda protestelor propriilor cetățeni, ei caută prelungirea conflictului cât mai mult. Or, asta ne pune în pericol pe toți și reprezintă o vulnerabilitate pentru toată lumea democratică.
Neglijarea invaziei ruse din Ucraina, atenția internațională fiind atrasă de invadarea Gaza de către Israel, vulnerabilizează Europa așa cum nu s-a mai întâmplat de la Al Doilea Război Mondial. Este evident că domnului Putin îi convine de minune situația și este foarte posibil ca domnia-sa să fie implicat în mod indirect în conflict.
Domnul Felea spune despre „Un avertisment că, în curând, Occidentul va trebui să lupte pentru libertatea sa cu toate forțele…” . De fapt, trebuie să facă acest lucru chiar acum, altfel costurile cresc cu fiecare zi de întârziere.
Din tonul comentariului meu nu se poate intelege ca sunt sustinatorul solutiei a doua state. Din explicatia data se poate intelege numai ca indiferent daca as fi pentru aceasta solutie, ea e esential inaplicabila.
Conflictul e clar, foarte simplu si ireductibil. Partea araba (cei numiti popor palestinian doar de 60 de ani incoace, sunt arabi absolut identici cu toti ceilalti arabi din Levant), refuza in mare majoritate si categoric existenta Israelului. E vox populi.
Sondajele de opinie in randul arabilor palestinieni o confirma de fiecare data.
Situatia a ramas pana azi neschimbata inca din 1947, cand tarile arabe s-au opus la ONU impartirii micului teritoriu al Palestinei (cat 5 judete in cazul cel mai bun) intre un stat national evreiesc si un stat national arab, Palestina fiind toponimul intregului teritoriu. Pe atunci arabii locali inca nu se autodenumeau „palestinieni”, se considerau parte integranta din marea natiune araba. Si oricum notiunea de „popor palestinian” fabricata in anii 60 de KGB, e la fel de adevarata ca de exemplu aceea de „popor ploiestean”.
Cand statul evreiesc, Israelul, si-a declarat independenta, arabii locali au refuzat sa si-l intemeieze pe al lor, iar toate tarile arabe din vecinatate s-au napustit sa eradicheze Israelul nou nascut si pe locuitorii sai.
Daca cineva crede ca actuala Autoritate Palestiniana (este stat doar in imaginatia sustinatorilor ei, chiar daca are recunoastere) are cumva o alta pozitie, se inseala. Sub pozitia oficiala, se afla acelasi refuz de a limita statul arab palestinian la granitele liniilor de armistitiu din 1949. Toate incercarile de acord de pana acum au dat gres datorita acestui refuz de principiu.
In plus, „Autoritatea” isi educa populatia, efectiv o pregateste, pentru a prelua restul Palestinei pe care se afla Israelul. Ca sa nu mai vorbesc de pensiile viagere acordate teroristilor si familiilor lor dupa un tabel tarifar deja cunoscut public.
Conflictul se reduce deci la doua posibilitati: sau Israelul se incapataneaza sa existe si atunci va fi atacat permanent, sau dispare, aceasta constituind singura solutie „de pace” dorita de arabi.
Tot restul evenimentelor este legat de formele de lupta ale adversarului arab/musulman impotriva Israelului.
Componenta religioasa a acestei lupte este deosebit de puternica. Pretentiile arabe/musulmane provin si din credinta islamica, care considera ca un teritoriu care a fost stapanit de o autoritate islamica ramane pe veci proprietatea musulmanilor, care sunt datori sa-l „elibereze”. Aici se adauga si pretentia pentru Ierusalim, care inainte de Islam a fost inima statalitatii evreiesti si e patria sa, ca dealtfel intregul teritoriu al Palestinei.
Nu, solutia a doua state nu poate rezolva situatia decat numai exact pentru ziua in care va fi semnata. De la acea zi incolo va incepe lupta noului stat arab pentru ocupatea restului Palestinei, adica Israelului, prin terorism in primul rand, ca si prin sicane si presiuni internationale. Exemplul viu il avem din Gaza. Gaza a fost evacuata total de Israel in 2006 si ar fi fost de asteptat sa devina avantpostul formei pe care ar fi trebuit sa o capete eventualul stat atab palestinian. Dar terorismul s-a instalat acolo in timp record si a inceput repede sa atace Israelul. Restul e cunoscut, iar Gaza nu a devenit Singapurul Orientului Apropiat.
Pace intre aceste doua popoare semite? Originea nu are nicio importanta in acest caz. E o abordare putin naiva in contextul existent.
Cat priveste garantiile unor puteri straine, le-am vazut in trecut, iar ele s-au dovedit mereu sa nu aibe nicio valoare practica.
Si „last but not least”, sa nu uitam Iranul, periculosul incendiator din zona, care intretine o serie de armate exterioare finantate, comandate, instruite si inarmate prin care vrea sa-si asigure o vasta zona de influenta. Printre ele se afla Hamasul, Hizballa si Houthi, care ameninta direct Israelul, nu intamplator. Pentru ca chiar din ziua in care Homeini in 1979 a preluat puterea, Iranul a declarat ca unul din scopurile sale supreme este lichidarea Israelului. Si de atunci Iranul actioneaza cu consecventa in acest scop, dezvoltand o putere militara uriasa si probabil si arma nucleara, daca nu o si are deja.
Asa ca e bine sa luam in consideratie toate aspectele problemei.
@Iosef Melman _ „Din tonul comentariului meu nu se poate intelege…”
Ba, fix asta se înțelege. E simplu…
Variantele sunt 3: 0, 1 sau 2 state pe bucățica aceea de pământ.
0 state – pustiirea locului – înseamnă al treilea război mondial, ceea ce este foarte improbabil în prezent, 1 stat înseamnă genocid și ați respins varianta explicit, astfel că rămâne cea de-a treia variantă a existenței celor două state. Și vă felicit pentru varianta aleasă.
Regret, nu ati inteles nimic.
povesti. al treilea razboi mondial pentru ce?! acolo nu e nimic strategic demn de luptat inafara de mituri religioase care nu mai impulsioneaza pe nimeni in statele civilizate-inafara de medievalii low iq islamisti, evident. ideea unui al treilea razboi mondial pentru palestina este o fabulatie totala.
@jean valjean _ „al treilea razboi mondial pentru ce?! ”
Mă bucur că susțineți și dumneavoastră opinia exprimată de mine, anume că varianta cu 0 state (zero, adică niciunul) este foarte improbabilă în prezent.
„acolo nu e nimic strategic demn de luptat ”
Dar sunt o multime de pietroaie in Israel.
Israelul a construit, palestinienii dau cu pietre de furie.
Acum cu Hamas au fost finantati cu ajutorul UN si al europenilor bine intentionati dar creduli ca o sa construiasca ceva util pentru aciuatii lor de pe vremea cand britanicii au inceput sa reconstruiasca in secolul XIX.
Acum vreo 11-12 ani am stat la un hotel la Zurich.
Si era o nunta de asiriaci.
Cand le-am spus ca suntem evrei au insistat sa venim ca invitati de onoare.
Oameni foarte simpatici si deschisi si cu pofta de viata.
Mai era si un centru Pestalozzi in careul cu hotelul.
UE a lichidat programul Pestalozzi si au ramas … loazele.
:))
@Constantin: Cu precizarea că filistenii nu sunt semiți. (Sau palestinieni – cum or fi numiți…)
@ex nihilo _ „Cu precizarea…”
Așa este, evreii și palestinienii au ajuns să se urască atât de tare, încât refuză să-și accepte până și originea semită comună. Este tragic, după cum spuneți și după cum vedem entuziasmul cu care se omoară între ei.
Ambele popoare își spun ca formă de salut „Pace!”. Cred că întreaga lume, cu excepția câtorva descreierați, le doresc amândurora același lucru… Pace! Eu însumi le doresc același lucru celor aflați în război, pace!
Filistienii evident ca nu erau semiti, fiind proveniti din insulele grecesti.
Ei au disparut complet din istorie inca in secolul 6 B. Chr. Partial au fost absorbiti de catre evrei, iar cei ramasi au fost exilati si pierduti fara urma in imperiul Babilonian.
Si acum, cateva lucruri despre cei numiti azi palestinieni, care nu au absolut nicio legatura cu cu filisienii de atunci.
Ei sunt arabi veniti in decursul timpului din Peninsula Arabica incepand cu marea invazie inceputa in secolul 7 si nu se deosebesc cu nimic de toti ceilalti arabi levantini, cu minim de specifice locale ca in orice alta zona.
Notiunea de „popor palestinian” (nu a existat anterior) a fost fabricata in laboratoarele propagandistice ale KGB in anii 60, falsificand pentru totdeauna imaginea exterioara si aspectele de politica publica asupra conflictului dintre Israel si lumea araba.
In locul tabloului adevarat, asa cum a fost clar inca de la inceput, al luptei lumii arabe impotriva existentei Israelului, lumii i s-a prezentat imaginea falsa a „capcaunului sionist” care napastuieste un biet popor mic si izolat, imagine care a prins foarte bine si defnitiv, in atmosfera universala a avantului pentru eliberare a popoarelor oprimate de puterile colonialiste.
Nu a contat faptul ca evreii si-au reintemeiat statul national in patria lor istorica, nu a contat faptul ca lumea araba s-a napustit asupra acestui stat cu vointa explicita de a-l nimici si a-i extermina populatia.
Si nu conteaza nici ca refugiatii arabi proveniti din teritoriul Israelului au fost primiti in tari arabe unde puteau fi integrati social fara probleme. Incapatanarea de a nimici Israelul a ramas vie pana azi si a fost si larg ajutata de ONU prin eternizarea statutului oficial de refugiat pentru acestia din tata in fiu pana la sfarsitul lumii. Din 700.000 au ajuns azi la cca de zece ori mai multi, pretinzand „intoarcerea”, deci sufocarea si lichidarea Israelului.
Cam asta, foarte pe scurt.
pe scurt, excelent punctat.
Dar ce sunt palestinienii dacă nu sunt semiti?
O multitudine de imagini ce ne sunt prezentate uneori ca si adevar .Daca pornim discutia de la recenta declaratie sefului CIA ce ne spune cum Rusia a pierdut deja razboiul si a devenit o natiune controlata de China lucrurile vor capata alta coloratura .Faptele ne confirma ceea ce spun de mult .Timp de doi ani SUA a contribuit cu miliarde de dolari spre a ajuta Ucraina.In fapt aceste sume sunt oferite de SUA(in contrapartida UE cumpara gaz lichefiat si armament dovedit performant ) spre a permite UE sa isi puna in aplicare propriul sau parcurs ce tine de refacerea Imperiului . Federalizarea Europei , inarmarea fara de restrictii (acum si inarmarea nucleara ), cresterea structurilor ofensive ale NATO, Integrarea Suediei si Finlandei in NATO , Integrarea etapizata a natiunilor europene in UE (acum Rep .Moldova si Ucraina ) , distrugerea organizatiilor teroriste afiliate Moscovei, din Orientul Mijlociu , scoaterea Rusiei din Europa si pozitionarea ei ca si aliat al Chinei , Aparitia unui NATO 2 in Pacific , distrugerea economiilor Rusiei si Chinei (intreg Occidentul paraseste aceste state )repunerea in actualitate a aparitiei Armatelor Europei , noul Schengen militar , intrarea capacitatilor economice europene in regim de razboi , unificarea deciziei militare , distrugerea Enclavelor (bine ca in Romania presedintele Iohannis s-a impotrivit aparitiei Enclavei numita Tinut Secuiesc ), dezvoltarea fara precdent obtinuta prin PNRR, fac din UE marea cistigatore al momentului .Priviti in jur .SUA este pe cale sa se destrame daca Trump cistiga alegerile . Rusia nu iese din transee de doi ani . China are imense probleme economice si sociale .In Africa triburile incep sa se lupte intre ele , Orientul Mijlociu este in plin razboi iar Israel inca nu a reusit sa cistige lupta cu Hamas .Singura entitate suprastatala ce se dezvolta , se federalizeaza , ce se inarmeaza ,practic de la zero,dupa ce in Ucraina au fost distruse toate echipamentele vechi ,ce isi creste numarul de membri si care dezvolta zi de zi NATO ul european , este UE.Fara aparitia razboiului din u7craina si din Gaza nimic din toate astea nu se puteau intimpla .
„marile principii ale libertății și ale drepturilor omului, care sunt moștenirea comună a lumii de limbă engleză ” Originile libertatilor si democratiei in aceasta lume se afla in aceste popoare vorbitoare de limba engleza, cel britanic si cel american. Asta trebuie sa retinem. De altfel, aceleasi doua popoare minunate au ajutat de-a lungul timpului orice alt stat atacat militar sau politic, iar astazi ajuta Ucraina in continuare, la fel cum ar ajuta orice alt stat NATO in cazul in care ar fi atacat. Nu exista sistem politic si social mai bun decat cel garantat de legile britanice sau americane. Libertatile nu vor fi niciodata compatibile cu regimurile politice autoritare sau semiautoritare, indiferent cat ar incerca acestea sa ne faca sa credem altceva. Alegeri libere sau libertati de exprimare nu pot exista niciodata in state ca Rusia sau China, chiar daca ele mimeaza democratia sau permit libera circulatie doar pentru a da impresia ca sunt niste „democratii”. Din pacate, laboratorul ideologic european de tip multiculti nu a incetat niciodata sa fabrice politici si idei cu ajutorul carora sa distruga libertatile noastre. Am crezut supa 1989 ca acest „laborator” aflat in „paragina” s-a inchis definitiv si ca nu va mai exista vreodata, insa ne-am inselat. Astazi lucreaza mai intens ca niciodata, chiar daca „elitele” sale poarta costume scumpe, badge cu snur albastru agatat de gat si lucreaza in cladiri de sticla moderne. Nu aceasta reprezinta lumea libera si democrata pe care popoarele de limba engleza au vrut s-o creeze dupa Al Doilea Razboi Mondial si dupa Razboiul Rece, intr-un continent devastat de razboi si condamnat la „reeducare” in cele mai oribile lagare comuniste. Multi, precum Churchill, au crezut atunci ca au gasit niste parteneri care gandeau la fel cu el, insa istoria ne-a aratat ca s-a inselat, iar astazi Europa se pregateste din nou de razboi poate „rece”, poate „cald” nimeni nu va sti.
„Acestea sunt în mare parte produse finite care provin de la chinezi, care, evident, într-un ecosistem mondial dominat de producția și exporturile lor de bunuri, vor cunoaște acum o scădere serioasă, afectând de fapt exporturile Chinei.” Stau si ma intreb cine ar dori sa loveasca in China si s-o slabeasca economic? Pana la urma rebelii Houthy fac o treaba buna, in detrimentul Rusiei si Chinei, nu-i asa?
„Iordania a atacat cu aviația (și nu este prima oară) ținte din sudul Siriei”. Trebuie sa citim printre randuri aici, fiind vorba de un atac coordonat impreuna cu SUA din centrul Tower 22 aflat la granita estica a Iordaniei cu Siria, baza care a si fost lovita recent de Iran si unde au murit trei militari americani.
Personal consider ca SUA se vor implica in mod prioritar in Orientul Mijlociu si vor cauta sa asigure securitatea aliatilor sai din acel spatiu (Israel, Iordania, etc.), lasand la latitudinea europenilor problema ucrainiana. De asemenea, Taiwanul este un alt punct prioritar pentru SUA, insa acolo este vorba mai mult de interese tehnologice si geostrategice asupra insulei.
Nu prea e un triunghi, ci doar 2 blocuri: pe de o parte Vestul democratic (aici intrand UE, SUA, Canada, Australia, Japonia, S.Coreea, Taiwan, etc.), si autocratiile (Rusia, China, Iran, N.Coreea, etc.).
In rest mai sunt doar jucatori mici/medii sau tari nealiniate din punct de vedere economic/politic (precum cele din Africa sau S.America in general).
Si linia dreapta e pana la urma tot o curba. Asa si cu triunghiurili
E un graf, nu o curba, ca numarul de tari e finit :)
Deocamdată totul pare cum că Restul Lumii a declarat război Occidentului. Dar există o soluție de tip „patrulater”, respectiv ca cei 4 „mari” SUA, China, India și UE să se pună la masa tratativelor diplomatice și să stabilească O NOUĂ ORDINE MONDIALĂ. Cât mai repede, până nu este prea târziu….
…and rossiya ??…at the corner of the table ?…which corner ?…in between whom and whom ?
Rusia este în grupa mică alaturi de Commonwealth, Japonia și Brazilia…
aha…
O noua ordine mondiala, eh? Drace, cum de nu s-a gandit nimeni la asta pana acum…
Ufff. Lung mai e.
O prezentare excelenta. Si ce e mai interesant, e ca actiunile astea haotice ce vor un razboi mondial, incep sa loveasca in cei care agita apele cu razboiul mondial. Se calca pe sireturi, cu alte cuvinte.
Doua observatii, daca imi permiteti.
Prima se refera la Magna Carta. Desigur, nu e vorba de afirmatia dvs., ci de a lui Churchill. Mai toti oamenii politici si mass-media (in special filmele istorice) vin cu ideea ca Magna Carta Libertatum este o expresie a luptei pentru democratie. GRESIT! Magna Carta este expresia puterii nobilimii in fata regelui. Se ingradeste puterea regala in fata lorzilor. Nu are nimic de-a face cu amarastenii de rind. Lorzi care vor putea porni razboaie civile etc. Nu cred ca MCL trebuie citata in seria de documente privind lupta pentru democratie.
2. Cand vorbiti de atacurile Rusiei, incepeti cu Cecenia. Si schimbare pozitiei Occidentului in problema, dupa WTC.
In rest, jos palaria!
Exista destule luari de pozitie alarmiste acum venite din diverse direectii, dar doua mesaje venite de la oameni deosebit de seriosi ma fac sa vad lucrurile mult mai clar si mult mai optimist decat diversi comentatorii de ocaazie fie ei ingineri,chimisti,politicieni sau generali. Aceste mesaje sunt transmise in ultimele 24 h :
1. declaratia lui Stoltenberg despre realegerea lui Trum:
https://www.hotnews.ro/stiri-international-26867485-jens-stoltenberg-nu-crede-revenire-lui-trump-casa-alba-slabi-nato.htm
2. declaratia directorului cia despre putin si rusia:
https://www.hotnews.ro/stiri-razboi_ucraina-26865411-autogol-proportii-istorice-spus-seful-cia-despre-evolutia-acest-razboiului-rusia-ucraina.htm
Atata timp cat exista NATO, nu avem de ce ne teme. Romania se inarmeaza f.serios, si avem cateva baze americane aici,plus trupele nato aflate deja aici.
@matrix
L-am auzit si pe tov. Ciolacu linistind apele cu apartenenta Romaniei la NATO. Adica, daca eu am polita CASCO, inseamna ca e imposibil sa fac accident?
Ciolacu e prim-ministrul Romaniei, si este mult mai informat decat un Decebal de pe net.
In fond de ce atata sperietura bagata in oameni, in special aici in Romania ,unde orice zicere de pe glob e preluata de presa imediat si comentatata? Cine urmareste presa franceza sau italiana stie ca asa ceva nu exista acolo.
Un raspuns gasim in articolul lui Patrick Andre de Hillerin din Catavencii -Jaful secolului in Romania-armament cumparat cu bani imprumutati.
Veti afla astfel ca astfel ca bugetul Apararii in care se includ si cumpararile masive de armament reprezinta 14 la suta din veniturile bugetare in 2023, si este mai trei ori mai mare decat al ministerului Dezvolatarii!
Din frica se fac averi uriase ( a se vedea ce s-a intamplat in pandemie) , in timp ce altii tot asteapta ca scoala unde invata copiii lor sa nu mai aiba WD=C-ul in curte, si sa apara un cabinet medical!
– a fi informat nu e suficient
– trebe si capacitate de a interpreta si corela informatiile si extrage solutiile
(in stiinta se numeste DMUUC-decision making under uncertain conditions, folosita si prin politica)
aveti vreo unda mica de banuiala, ca o boare- mireasma de fin proaspat cosit, ca dl Ciolacu (sau think-tank-ul care il sfatuieste) ca este conversant cu astfel de idei/concepte ?…in conditiile in care
– ambele declaratii 1 si 2 (Jens si seful CIA), pun problemele la modul ”…nu cred ca…” si ”ar fi autogol istoric daca…”
deci, ce spuneam mai sus ….”uncertain conditions…and risk evaluation”…
a explodat ea naveta Challenger – crema tehnologiei si minimului risk al umanitatii- si sa stau eu linistit…sau nenumaratele dezastre nucleare…
A informa corect este intaia obligatie a unui jurnalist si a omite informatiile vitale de politica interna si externa din motive legate de orientarea ideologica a patronului media este o infractiune .
Faceti o afirmatie incorecta privitoare la modul in care evenimentele internationale sunt abordate in presa straina.
Zilnic sute de articole sunt publicate in Europa si pe posturile TV receptate de romani.
Personal imi insotesc unele comentarii cu trimiteri la articole sau emisiuni informative difuzate in Fr, Be,Ch..
https://www.dhnet.be/actu/belgique/2024/01/29/guerre-en-ukraine-lotan-a-trois-ans-pour-se-preparer-a-proteger-lensemble-du-territoire-europeen-2QBWPEWRPFFGZKVYRDZ7OW34RA/
@matrix
Pe aceasta tema, mai putin conteaza ce stie tov. Ciolacu, mai important este ce alege el sa spuna, public. Eu cred ca, fiind an electoral, guvernarea PSDNL se straduieste sa creeze o imagine de „totul e bine si sub control”, ca sa nu cumva sa se trezeasca bizonul mioritic si sa-i traga la raspundere. Asa ca coalitia se fereste sa dea vesti proaste sau incearca sa le ambaleze in hartie rozalie.
Pe de alta parte, daca vrem sa pregatim, psihologic, populatia Europei, pentru schimbarea „atmosferei” politice, in lume, n-o putem face doar cu apa calda la temperatura optima, mai trebuie si cate un dus rece.
da, daca nu umbli cu masina!
Din pacate, iata ca, daca esti vecin cu rusia, poti face accident si la masina stationata in parcare. :)
ati omis sa spuneti ca pana si in statele pretins democratice se dovedeste ca drepturile cetatenesti au devenit o gluma….pandemia a fost o hartie de turnesol care a aratat ca pretinsele guverne democratice au aplicat fara scrupule masuri totalitare, au lipsit de drepturi cetatenii care au refuzat injectii experimentale(dati afara de la job, interzisi in diverse locuri, totul dupa cum se dovedeste acum fara nici un fundament stiintific), si mai nou, negociaza in liniste la OMS asa zisul tratat pandemic care va da putere unui ONG finantat de persoane dubioase sa impuna decizii unor guverne asa zis democratice, decizii care i vor incalca cu siguranta drpeturile omului si Conventia de la Oviedo, din moment ce OMS vrea ca in tratat sa scie clar ca deciziile lor nu trebuie sa respecte asemenea nimicuri….asa ca situatia e mult mai trista, pe langa dfictatorii asumati avem si guvernele ipocrite care se pretind democratice dar vor masuri la fel de totalitare pentru a controla cetatenii, fie sub pretextul unei pandemii inventate tot ei, fie pentur salvarea planetei prin distrugerea civilizatiei, fie alte pretexte care se inventeaza si popularizeaza de presa oficala de propaganda
Multe lucruri – mai mult decât interesante – pot cuprinde și respectiv expune autorii de pe Contributors, în special atunci când scriu articole referitor la starea geopolitică actuală, cu excepția unuia singur: că am intrat în vremea biblică, apocaliptică, a Sfârșitului.
Cu precizarea că nu este „vom” intra, ci că deja suntem în vremea biblică a „Sfârșitului”. Existând cel puțin două (de fapt trei) semne biblice – referindu-ne strict geopolitic, căci semne și de alte tipuri sunt mai multe – și care confirmă această realitate, cel mai clar fiind descrise în 2 Timotei 3:1 dar și în alte pasaje.
Și anume, cu referire strict la geopolitic, ar fi de notat:
• Ierusalimul înconjurat de oști
• revelarea tot mai clară a faptului, că de fapt ținta desfășurării întregului teatru de acțiuni geopolitice se cristalizează asupra SUA.
Iar aici, aluzie la descrierea biblică a Căderii Babilonului (vezi Noul Testament, Apocalipsa Cap 18) – concomitent cu ascensiunea „domnului Roșului din fundul Miazănoaptei” care, printre altele „va nimici pe cei puternici” și va deveni „Căpetenia multor popoare” (Daniel 8:23, Ezechiel Cap 38 șa) după care va porni la luptă și „împotriva poporului sfânt” – a Israelului (Daniel 12:7, Matei 24 tot capitolul).
La care, dacă mai adăugăm și ascensiunea Inteligenței Artificiale – a Fiarei (Apocalipsa Cap. 13) – avem tabloul complet că indubitabil am intrat deja în Vremea apocaliptică, a Sfârșitului biblic.
Toate la un loc, pregătind de fapt un eveniment și mai important, de o anvergură și mai mare – de fapt, cel mai mare eveniment din Istoria Creației – dar asupra căruia nu voi menționa aici, lăsându-vă să-l studiați singuri.
Nino-nino!…. au rasarit pe forum de prin unghere postacii habotnici ai apocalipsei. POcaiti-va si rugati-va…!! auzi cica „Ierusalimul inconjurat de osti…” de mult n-am mai ras asa bine… care osti neneaca?! ca e doar a Israelului.
O hermeneutica simplista, literala care se preteaza la cei saraci cu duhul. Profetiile sunt tablouri alegorice, incarcate de simboluri si metafore precum si de chei de interpretare. De asemenea, unele s-au implinit, altele nu, altele urmeaza. Dispensationalismul propus de dvs. in deslusirea semnificatiilor si sensurilor din profetii arunca la gunoi metoda istorica . A crede ca Israelul de azi mai este poporul sfant este o dovada de necunoastere istorica a faptului ca doar 2 triburi au mai ramas din israelitii trimisi captivi in Babilon, anume Iuda si Beniamin, cele 10 triburi ale Regatului de Nord s-au facut praf printre pagani. Apoi, niste oameni care nu mai au templu in care sa fie prezenta Lui Dumnezeu si sa se faca ispasirea prin jertfe nu mai au de a face cu sfintirea. Faptul ca L-au
omorat pe Fiul Lui Dumnezeu si au zis ca sangele Lui sa cada asupra lor si a copiilor lor, lucru care s-a tot intamplat de-atunci incoace, arata ca e adevarat ce le-a zis Iisus:”Ti se lasa casa pustie”, si ca „imparatia va fi luata de la voi si data altui neam /neamuri vrednice”.
Babilonul din Apocalipsa este un sistem politico-religios care practica toate religiile false si obliga oamenii sa se inchine diavolului. In SUA biserica nu este unita cu statul ca in Vatican spre-o pilda si nimeni nu te obliga sa te inchini la ceva sau cineva. In SUA sunt si foarte multi crestini care in curand vor fi proroci mincinosi. Vezi Lindsey Graham, crestin sadea, care zicea ca nu conteaza Ucraina atata timp cat mor rusii. Foarte crestineste!
Ierusalimul inconjurat de osti a fost in 70 AD cand a si fost distrus si pe care ii sfatuia Isus pe apostoli sa-l paraseasca. Astazi Ierusalimul este impartit in trei zone.
Acum ca Britanicii le-au facut stat iudeilor, Ierusalimul a mai fost inconjurat de osti, teroristi si altii.
Toate profetiile sunt conditionate de comportamentul oamenilor, „daca veti fi …./daca va veti purta…”
Vedeti ca Hal Lindsey al vostru a spus ca cei 7 ani de necaz( de unde i-ati scos?) au fost intre 1981 si 1987!
Toate profetiile sunt simbolice , iata sde ce autorii avertizeaza cu „cine are urechi sa priceapa”, „aici este intelepciunea…”.
Mai studiati!
O analiza ampla si documentata. Dar mai e o perspectiva din care pot fi privite faptele: cea a profitului. La fel ca si pandemiile, razboaiele aduc perofituri uriase pentru anumite megacorporatii. Daca pandemiile au adus profituri uriase corporatiilor BIG_FARMA, razboaiele aduc profituri si mai uriase corporatiilor BIG_ARMA! Marile corporatii, fie ele de farmacologie, fie de armament sofisticat influenteaza politicile marilor puteri prin FRICA, fie de Covid, fie de Rusia, fie de altceva, iar razboiaiele vor dura atata timp cat aceste megacorporatii produc profituri uriase. Iar bataliile se duc si pentru detinerea puterii globale. Sunt doua tabere asa cum au observat deja multi analisti, una condusa de SUA si alta in jurul Chinei. Prima vrea sa mentina ordinea mondiala actuala, a doua vrea sa o schimbe, considerand ca dupa WW2 s-au produs multe schimbari in echilibrul de putere global si acest lucru ar trebui sa se reflecte si in noua structura de ordine globala. Dar nu avem azi liderii care sa aibe curajul de a schimba lucrurile si de a avea o alta perioada de pace.
pai sa nu trantesti palaria de pamant si sa spui – da’ mult testosteron se mai consuma aici, cu rachete si muschi umflati de orgolii, interese si droguri.
Una peste alta, daca se ramane in paradigmele de acum, conflictul pare de neevitat, devastator, cu finalitate amara, oricare ar fi ea.
Insa daca se reinventeaza tot cadrul in care vrem sa traim, reusim sa stabilim majoritar ce vrem sa facem cu planeta asta, cum ne reorganizam – apeland creativ la tot ce s-a adunat de-a lungul istoriei ultimilor mii de ani civilizationali in termeni de filozofie, diplomatie, drept, cunoastere si poezie, poate ca am reusi sa iesim de pe traiectoria asta si sa ne proiectam pe un nou palier cvilizational.
Punctul de plecare e unul simplu. Trebuie sa acceptam realist, pe fata, ca ceea ce avem in fata este un moment de cotitura in istoria umanitatii, care se desfasoara peste nivelul jocuri geopolitice de putere forjate de istoria ultimelor sute de ani. Corespondente in trecut am gasi la perioadele de tranzitie climatica care au punctat schimbari ample ale climatului din perioada glaciara, sau trecerea la un climat stabil, cu variabilitate climatica mult mai redusa, produs in urma cu 11.700 de ani. Toate aceste perioade de intense transformari, cu durata de decenii si sute de ani, s-au asociat cu trasformari profunde ale societatilor umane. Cu asta ne confruntam si acum. Insa la un ritm, amploare si ambitie muult mai mari.
Dar cum sa parcurgem aceasta tranzitie si incotro? Poate asa: sa reusim sa tinem sub control grupurile de oameni care isi amplifica instinctele animalice de control, distrugere si omor (ideal prin dialog, dar trebuie sa te poti apara daca esti atatcat), conservarea structurilor functionale din prezent (cadru fix pentru urmatoarele decenii) si construirea unei proiectii unificatoare de repere morale (adica sa creezi cadrul ca anii 2100 si 3100 si cati or veni dupa ei sa fie in contiuare numarabili de catre o civilizatie vie si vibranta)
Să avem pardon dar problemele grave enumerate de dvs.NU se pot regla prin dialog in lipsa unei higher authority care….in caz de „ceva” să impună pacea/legea/armistițiul, etc. Iar acea higher authority NU există. Doar pare….”azi o vedem și nu e”.
Ah, sigur că da, psiho de bazar ne intoxică cu „rezolvarea problemelor prin dialog”. Realist vorbind e total fake. Nu prea merge nici în viața obișnuită, dar in problemele internaționale. Vorbim de chestiuni/divergențe grave.
Ptr.acestea rămân diplomația, negocierile și compromisurile dure sprijinite de retorsiune și „si vis pacem para bellum”.
Asta e societatea umană, cu bune și cu rele. E adevărat că pare că nu am prea învățat nimic din istorie. Trist!
Dialog inseamna diplomatie aici.
Orice am opta, pt o higher autority sau pt. reglari pe bucati mici, dar care sa dea o tenta dominanta – tot constructii umane la probleme umane sunt. Noi decidem. Numai sa ne decidem, intr-un interval de timp scurt, stiind cu ce ne confruntam. Asta e oportunitatea de acum – mai multi oameni, de pe tot globul, au acces rapid la informatie de calitate. Se poate inova si in aceasta zona. De fapt, trebuie sa realizam ca toate disputele acestea sunt generate si raman in zona noastra de actiune. Ca doar nu vorbim de un asteroid care se indreapta spre Pamant, iar noi nu avem altceva de facut decat sa asistam neputinciosi la impact, nu?
Da, „tot constructii umane la probleme umane sunt” dar sunt pesimist. Simpla identificare a problemelor e ceva f.dificil. Ca sa nu mai vorbesc despre modalitatile de rezolvare.
„mai multi oameni, de pe tot globul, au acces rapid la informatie de calitate”. Asa e, dar trebuie sa fim capabili sa „alegem graul de neghina”.
Si mai este varietatea/miriada de interese si argumente privind prevalenta lor sau a celor contrare.
De asemenea sunt si momente ale istoriei in care Lumea pare ca o ia razna si rezonabilitatea face loc intransigentei si confruntarii. De ce?!? Greu de spus.
Dar bineinteles ca ar trebui ca factorii responsabili sa lucreze in directia calmari a situatiilor nu sa ia decizii populiste fara sanse de succes.
Dupa ce vremurile turbulente pe care le traim se vor fi terminat, eu cred ca doi poli vor fi, in final: unul democratic si unul autoritarist , fiecare cu liderul sau. In acest moment, liderii celor doi poli par a fi SUA si China. Celelalte state se vor gasi intr-un anumit grad de „subordonare” fata de unul dintre cei doi lideri. Probabil, va exista si „zona gri”, a statelor prietenoase cu ambii poli.
Ne place sau nu, globalizarea este aici si nu va disparea. Probabil, va ajunge sa fie cumva reglementata de masuri acceptate de ambele parti. Daca SUA si China „bat palma”, toate celelalte state ce se viseaza puteri mondiale vor ramane cu ochii-n soare.
Dacă e sa fim de acord cu autorul ar înseamna că Putin este, efectiv, mastermind ptr.”tot ce mișcă” in politică la nivel global….. Ah, sigur, in ultimul deceniu Xi-Jinping s-a alăturat și el ușor, usor.
Permiteti-mi să spun că din mass-media națională& internațională rezultă, in general, că Putin e un papagal sinistru și atât.
Dar mai există și o mulțime de „specialiști” pe care chiar niciun politician occidental nu i-a crezut cu privire la periculozitatea irațională a lui Putin. Totul dintr-o naivitate bizară rezultată din slaba pregătire sau din cauza veșniciei & atotputernicei manipulari de sorginte sovietică…..
Să fie politicienii occidentali atât de slabi ?!? Păi înseamnă că ne merităm soarta ptr.ca noi îi alegem, nu ?!?
Romania e din nou cu pantalonii pe vine. Asa cum a fost in 1916 si in 1939. Pana la urma se va termina si norocul asta care a salvat Romania in ambele perioade. … partial in perioada de dupa al doilea razboi, pentru ca jumatate din Moldova a fost re-ocupata de orci.
De data asta, daca Ucraina pierde razboiul cu Rusia, eu cred ca Romania va fi sparta de binevoitori si va fi o moneda de schimb a Occidentului cu Rusia. O parte din Ardeal va merge la Hungaria, iar Moldova intreaga va fi ocupata de Rusia astfel incat poza lui Dodon cu Putin in care tinea in mana un tablou al Moldovei lui Stefan, sa se adevereasca. Se pare ca nici dupa o suta de ani de la unire, Romanii nu sunt uniti si au tolerat un numar semnificativ de cozi de topor care sunt gata sa faca jocul Rusiei si a celor care platesc , cu un Audi, o vila etc.
Românii nu sunt seriosi cu propriul destin si nimeni din Occident nu ii iau in serios. Cititi printre linii si observati cu atentie declaratiile politicienilor Occidentali si veti intelege ca Romania nu e decat o moneda de schimb cand va fi nevoie.
E normal sa fie asa. Românii sunt corupti pânā in maduva oaselor si sunt duplicitari prin definitie. Aceste doua trasaturi fac parte din educatia de-acasa. E o natiune needucata in majoritate, cu analfabeti functionali care au inceput sa apara in numar mare in pozitii cheie ale statului. Romania are un viitor demografic sumbru. Cine vrea o asemenea natiune in tabăra lor?
@Mav
„Romania e din nou cu pantalonii pe vine. Asa cum a fost in 1916”. Cum adică ?!? Ro.a intrat in ww1 din CALCUL politic (satisfacerea intereslor/aspirațiilor nationale, etc) și după minimum 1 an de negocieri cu ambele părți….. Era neutră, nu atacat-o nimeni.
Nu a fost deloc luată prin surprindere. A „cut a deal” cu Antanta și a declanșat operațiunile militare exact când a crezut de cuviință.
Despre 1939 nu știu ce vreti să spuneți.
@JB ,
Exact asta a fost problema in 1916. Conducerea politica a României s-a bazat pe o armatā subechipatā si extrem de prost condusā de un corp ofiteresc plin de panglicari, burtosi care se parfumau si isi faceau unghiile pe linia frontului conform surselor germane si britanice. Cum credeti ca s-a nascut Mos Teacā? Campania din Transilvania a fost un dezastru militar de proportii.
In Octombrie 1939 Antonescu stia ca va intra in razboi alāturi de Germania , pentru cā nu avea altā optiune, era cu spatele la zid. Cu toate astea, armata românā era la fel de subechipatā , cu toate ca economia României la declansarea razboiului era in primele 10 economii Europene. Ia comparati GDP -ul României din anii aceia cu economiile mari Europene. Doar ca sa ne trezim in fata Odesei ca nu avem suficientā munitie, suficienti bocanci, ce sa mai vorbim de echipament de iarnā ! Asta se numeste ca suntem cu pantalonii pe vine.
In mod ciudat, astazi ministrul Apārārii a promis cā la anul, Armata va primi bocanci noi ! E incredibil. Sā inteleg cā dacā România trebuie sa mobilizeze mâine un milion de români ca sā lupte cu hoardele betive ale Rusiei, acestia vor lupta in sandale? Sunteti seriosi? Sa nu mai vorbim de munitie … Stim ca avem nevoie de o fabricā de pulberi de trezeci de ani, de când Fāgārasul a fost desfiintat. Si cu toate astea importām pulberi ca milogii de la Sârbi, de la Nemti. Asta se numeste ca suntem cu pantalonii pe vine.
@Mav
Devansați cu 1 an venirea la putere a lui I.Antonescu. Realmente a avut la dispozitie vreo 8 luni până la 22.iunie ’41 din care minimum 2 de dificultăți cu Legionarii.
Dacă vorbim „pe documente” nici germanii nu știau in ’39 că vor ataca URSS. Directiva 21 a fost emisă in 18.12.’40 si a fost finalizata la 30.03.’41 devenind Barbarossa. Asta după negocierile eșuate privind aderarea URSS la Axă.
Dar situația veșnicei nepregătiri nu cred că îi poate fi imputată lui Antonscu. Tocmai că a avut dispute grele cu Carol II & co exact pe temele acestea. Sunt destule lucruri care îi pot fi reproșate dar nu și acesta.
Și să știți ca probleme cu echipamentul de iarnă (inclusiv ptr.armament si blindate) au avut si germanii. Și încă cum….. Dar asta nu schimbă/justifică situatia.
Referitor la muniție, parcă din jurnalul lui Halder (dar nu mai sunt sigur) reieșea că in primele luni de război, pe frontul de est, se consumase muniție de artilerie cât in întregul ww1. Și germanii erau f.surprinsi de probl. si o descriau drept critică.
Era o situație disperată in privința motoarelor de tanc, pieselor de schimb, uleiurilor, etc.
Când a început iarna in Germania a fost declanșată, de urgență, o colectă națională de haine groase ptr.ca soldații înghețau pe front.
Cine dintre planificatorii noștri occidentali de astăzi credea, ever, că in UKR artileria va juca iarăși un rol covârșitor?!!? In Irak& Afganistan se trăgeau, in medie, max.300-350 obuze/zi. Astăzi doar UKR folosește cam 5000-6000 mii. RUS ajungea si la 15.000-20.000/zi.
Consumul UKR a golit toate depozitele rămase de la URSS si de asemenea pe cele occidentale. Uzinele din US fabrica in 2 luni cat consumă UKR în câteva zile.
Sincer vă spun că am niște dubii privind locul 10 ocupat de ec.Ro.la declanșarea războiului. Dar in fine….
Ro.venea după o situație ec.grea ca urmare a crizei mondiale începută în ’29: curbe de sacrificiu, datorii f.serioase, etc. Trebuie să reținem că până si US a depășit consecințele crizei doar odată cu lansarea programului masiv de înarmare declanșat de atacul de la Pearl Harbor in dec.’41.
Nu e dracu chiar atat de negru! Exagerezi… Sunt destui analfabeti functional si destui politruci habarnisti, dar asta e valabil in toata Europa, nu doar la noi. Sa fim seriosi, cine l-a incurajat pe putler pana acum 20 ani, nu germania, austria, si alte tari din UE? daca nu facea afaceri cu astia, azi nu avea bani si nici tupeul sa atace ucraina. Iar rusia nu e cine stie ce capcaun care invadeaza tot ce prinde (desi ar vrea ). Rusia e o tara slaba, cu armata si tactici invechite, destul de putin evoluata si cu o situatie economica precara. Nu are forta sa dovedeasca nici Ucraina, dar apoi NATO.. Ei isi vor bucata novorossia, pe care f. bine ca ucrainenii nu le-o dau. Nu vor avea succes, stai linistit. Iar Romania a facut un salt economic urias, fata de cum era acum 20 ani, deja Bucurestiul e printre cele mai prospere regiuni ale UE (conform statisticilor oficiale UE). Se vor aseza lucrurile si la noi.
Ce, naiba, nu intelegi, rusia e putere nucleara veritabila, verifica informatia daca nu ma crezi. Ce relevanta are restul, in materie de nuclear, or fi ei pe vodca, dar pe nuclear sunt god-like. n-ai cum sa castigi un razboi cu ei.
N-are relevanta ce fac in Ucraina, acum tu nu te intrebi de ce nimeni nu are curaj sa se ia de ei, cu NATO cu tot!?? De ce nu se duc peste ei, la Moscova, daca rusii sunt asa de slabi?!!!
Solutia e sa vorbiti, vremea razboaielor a trecut. Sunt lucruri stiute din anii 60, insa… Uita-te cine e pe lista ITER, asa ca fapt divers.
Cum adica romanii nu sint uniti? Mie mi se pare ca sint totusi foarte uniti. Sa formezi o natiune din trei principate, care sa tina aproape doua secole, mi se pare o chestie foarte semnificativa.
”O parte din Ardeal va merge la Hungaria”
Ăsta a fost adevăratul scop al comentariului, restul sunt doar justificări puerile. Restul e expunerea motivelor pentru care omul crede că se justifică anexarea de către Ungaria a unei părți din Ardeal.
În 1940, când Ungaria era pe cai mari, a anexat Transilvania de Nord cu sprijinul Germaniei, numai că trenul ăsta a plecat definitiv: Germania nu mai reprezintă azi nimic, dpdv militar.
Ungaria are un talent inegalabil de a paria mereu pe câte un cal mort, în 1940 a fost Germania nazistă, în zilele noastre e Rusia lui Putin. Nu ”norocul” salvează mereu România, ci apartenența la tabăra câștigătoare.
1. Dacă Winston Churchill ar mai trăi astăzi ar fi arestat in secunda 2 pentru rasism, genderism anti feminist și alte alea.
2. „În 2008, într-o altă eră geopolitică, Washingtonul a scos rachetele nucleare din Marea Britanie. La acea vreme, se credea că riscul războiului Rusiei cu Occidentul s-a diminuat. A fost o speranță, sau un calcul greșit, la care mulți lideri occidentali au cedat în mod senzațional, care au vrut să creadă – din lene, prostie sau interes – basmul liberalului Putin, potrivit La Stampa, citat de Rador Radio România.”
Oho-ho-ho, lene, prostie sau interes al ‘liderilor’ occidentali? Chiar așa! Vi-l mai amintiți, de exemplu, pe secretarul de la Foreign Office, David Milliband? Sau pe nesfârșitul șir de tăntici care s-au perindat pe la diversele dregătorii occidentale cam de pe vremea lui 1990 toamna? Sau pe alde Francis Fukuyama și Thomas Friedman care le-au băgat în venă Americii și Occidentului prostiile cu ‘gata, frățică, s-a sfârșit cu istoria, hai sa mai băgăm un Big Mac, că Vladimir e băiat bun”? Asta in timp ce Vladimir ii punea pe copiii ruși, încă de prin 1997, să tragă cu AK 47 pentru a fi gata să își apere Mama Rusie.
3. Adevărul este că America nu a mai câștigat vreun război după August 1945. In schimb a pus botu’ ca ultimul loser, la tot felul idioțenii geo strategice, gen Coreea, Vietnam, Iraq, Afganistan cu mize cel putin dubioase. In afara celor care țin de profiturile scandalos de nejustificate ale marilor corporații din domeniul armamentelor simultan cu descreșterea relativă a puterii militare a Occidentului. Not much bang for the buck!
4. Marea pierdere/infrangere a Americii, a Occidentului și a Lumii Libere in general a fost transformarea culturală și ideologica radicală la care a fost supusă America de către diverse ‘școli’ cică liberale. Vezi ‘Barbie’.
5. etc.
https://youtu.be/eHRMm-8G5AQ?si=MBnrnuI0cjDqRhky
Comemorare?Aniversare?
Cristian Felea ne explica ce trebui sa gandim cand citim stirile: e rau, foarte rau, si de vina e numai Trump ! Saracu” Biden n-a avut ce face, a incasat in plin razmerita dictatorilor…
Când am ajuns la fraza asta: ”în 2016 Rusia s-a aliat cu regimul Al-Assad ca să împiedice democratizarea Siriei„ m-am oprit. Așa numita democratizare a Siriei însemna atacurile furibunde ale facțiunile sunnite (care mai târziu au participat la formarea statul islamic) care dădeau ultimele lovituri minorității alawite care controla regiunile de coastă. Și dacă rușii n-ar fi intervenit cu duritatea caracteristică cu siguranță am fi asistat la o epurare etnică ca la carte a acestei minorități care controla țara din vremea protectoratului francez. Epurare a alawitilor și a creștinilor aliați cu ei. Dacă asta însemna democratizare chiar nu mai e nimic de spus. Binențeles că rușii nu din dragoste de alawiti au acționat ci pentru apărarea bazelor sale militare din Tartus și Latakia.
Destul de multe inexactitati dar e de inteles pentru un subiect atat de complex. Anumite sectiuni sunt victimele unei gandiri reductioniste si total lipsita de nuante.
Totusi, in peisajul arid al analizei geopolitice, cu toate neajunsurile, articolul domnului Felea este unul foarte bun si util pentru discutii despre lucruri care influenteaza in proportie de peste 95% destinul Romaniei.
Desi in 1990 a avut cel mai bun start (financiar vorbind) dintre toate fostele membre CAER
Romania a „ales”* o varianta „originala”.
In doar doi ani de „originalitate” deja confiscase valuta societatilor comerciale proaspat infiintate
dupa care s-a suprapus „gubernarea” patrulaterului rosu… inflatie… mii % … incapacitate de plata…
Destin? Ritmul de crestere a datoriei externe de acum este similar cu viteza unui expres
care se-ndreapta spre zidul desfiintarii statale. No-stop.
_____________________________________________________________________________________________
1990 – iliciescu > 85%
EU in toata „splendoarea” ei. Nu stiu politicienii EU ce este aia procurare de echipament militar si nici nu vor sa urce contributiile pentru apararea UE.
Vor doar sa se extinda si mai mult in estul Europei. Ca si cum noi state mici o sa schimbe balanta de putere cu Putin-KGB.
Sa plateasca doar americanii, nu? … Cel putin tarile arabe din Golf platesc mult.
https://www.politico.eu/article/czech-republic-artillery-weapons-ukraine-european-union/
Dacă Putin a fost atât de dibaci încât să influențeze alegerile din Europa si US, ba chiar să provoace Brexitul, ce ne-ar face să credem că nu a făcut același lucru și in Ucraina? De ce ar trebui să-l privim pe actorul-președinte altfel decât ca pe un star
al Școlii de Dramaturgie și Iluzionism Vladimir Maskirovski-Caghebelov? Nu cumva le era mult mai facil regizorilor putiniști să măsluiască alegerile intr-o țară vasală, rusofonă, decât intr-una ostilă și anglofonă? zic și eu…așa, vizavi de teoria conspirației.
Cati dubiosi din Ukraina s-au vazut pe vremea lui Poroshenko … fara numar.
Daca unii nu se uitau si altii serveau direct/indirect stiri la d’alde NYT, CNN, Guardian plus toata media din Europa … asta e.
V Putin, extrem de apreciat de cel care spune ca oprește de îndată războiul din Ucraina, era cât se poate de sigur ca are de a face cu un actor care va fugi în Occident de cum începe războiul.
Nu este exclus ca oligarhii care l-au susținut pe V Zelensky să fi fost în legătură cu Putin.
Ocuparea capitalei Ucrainei era așteptat să se petreacă în 1-3 zile.
Despre influențarea alegerilor în State de către Putin s-a scris destul, cred eu, inclusiv cu privire la cercetările făcute de către instituțiile competente din SUA.
„Despre influențarea alegerilor în State de către Putin s-a scris destul”
Da, ba poate chiar suspect de mult. Este genul de teorie a conspirației devenită mainstream, adică o speculație fără dovezi certe care este colportată de presa mare ca un adevăr bine cunoscut. Și cine oare are tot interesul ca această teză ce proclamă omnipotența unui regim criminal să prindă la publicul occidental? Cumva numitul Putin, șef peste acel regim și cap de serie numărul 1 in presa noastră de aproape 2 decenii?
O stire care poate sa treaca neobservata.
https://www.jpost.com/christianworld/article-784909
Semnificatiile sunt multiple.
1. Stalin era raspopit deci cum a ajuns sa aiba o o icoana? De ce nu se duc astia de la Die Linke, AfD, Melenchon&co sa pupe icoana sau macar sa o pazeasca prin rotatie?
2. Putin este fiul bucatarului lui Stalin
3. Putin plange si acum dupa destramarea URSS.
@dl.Felea
„În primii ani de război administrația Franklin D. Roosevelt, în lipsa acordului Congresului, a furnizat foarte puțin ajutor militar Marii Britanii.” Sunt tot felul de teorii, mituri/legende si istorii despre WW2. Aceasta este una dintre ele.
O precizare importanta. Operatiunile militare la care UK a participat pe frontul european (excluzand aventura dezatruoasa din Norvegia) au debutat pe 10 Mai ’40. US Lend&Lease act pe 11 Martie ’41. Deci vreo 10 luni. Nu mai intru in discutia despre „arsenalul democratiilor” si ajutorul secret america ptr.UK prealabil Lend&Lease.
Totusi, ptr.a pune in context, dupa declaratia de razboi a UK&FR impotriva DE, de la 3 septembrie ’39, exista o convingere aproape unanima asupra superioritatii aliatilor fata de DE. Armata UK era f.apreciata, cea FR la fel. Nu parea deloc, dar deloc, necesar vreun aj.american la acel moment.
Ca sa nu mai vorbim despre insistentele UK pe langa URSS de a intra in razboi in timpul operatiunilor si dupa victoria DE din FR in vara lui ’40. In cadrul acestor discutii/demersuri amb.UK la Moscova era imputernicit sa ofere unlimited material support britanic ptr.URSS in caz ca aceasta renunta la Pactul de neagresiune cu DE si o ataca. Deci situatia materialului de razboi in perioada Mai ’40 – Iunie ’41 nu parea chiar catastrofala.
O sa vina Greta la Bruxelles si Strassbourg sa le urle: „Cum indrazniti?”
:))
https://www.msn.com/en-gb/money/other/millions-in-climate-friendly-investments-awarded-to-fossil-fuel-giants-investigation-reveals/ar-BB1hQ6f9?ocid=msedgntp&pc=ACTS&cvid=6dc481ecbafc43538a917cfa7f2e18a7&ei=18
Domnul Felea spune despre „Un avertisment că, în curând, Occidentul va trebui să lupte pentru libertatea sa cu toate forțele…” . De fapt, trebuie să facă acest lucru chiar acum, altfel costurile cresc cu fiecare zi de întârziere
Libanul este cunoscut ca fiind tara legii, dreptatii si integritatii …
As spune ca a fost un prim model pentru UE.
Fosta colonie franceza sub control initial sirian dupa WWII.
https://www.icj-cij.org/node/203536
Asta nu este ton. Asta este o ruda de a lui Moby Dick care prefera sa fie mancat de pensionarii din Cornwall!
:))
https://www.msn.com/en-gb/news/uknews/it-s-a-bucket-list-fish-bluefin-tuna-are-back-in-british-seas-and-so-are-the-fishing-boats/ar-BB1i0WWW?cvid=fe27eebb87e14a718ea1962bfc0662cd&ocid=winp2fptaskbar&ei=10&sc=shoreline
Cred ca articolul asta din Irish Times este cat se poate cat se poate de clar despre ce tara a spus Trump asta si cand.
https://www.msn.com/en-gb/news/world/trump-says-he-warned-nato-ally-he-would-let-russia-do-whatever-they-want/ar-BB1i65Um?ocid=msedgntp&pc=ACTS&cvid=625de08780ce41278927260ae9cd9ef4&ei=27
Daca este adevarat si nu am nici un motiv sa cred contrariul, de ce nu vedem interviuri in mass-media cu liderul/liderii din tara respectiva din acea perioada?