In ultima vreme emisiunile noastre politice au inceput sa semene grozav cu cele de sport : au un indice Becali scazut. Numesc aici indice Becali intervalul de timp mediu intre inceputul emisiunii si pronuntarea numelui respectiv. Consecinta este ca si continutul emisiunilor respective se apropie din ce in ce mai mult de cele sportive, pline de aruncari de invective, dueluri cu trivialitati si suturi in fund. Televiziunile sunt bineinteles foarte multumite : faptul ca formula magica a ratingului depinde in mod invers proportional de indicele Becali a fost deja confirmat si aplicat cu succes. Pentru campania electorala care urmeaza procesul este insa foarte ingrijorator. Fiindca daca pentru televiziuni o discutie despre ultima „isprava” a domnului Gigi este mai profitabila decat una despre inflatie sau reforma din sanatate, miza alegerilor este mult mai mare decat persoana respectiva, fie ca ea va fi aleasa sau nu. De aceea, ma grabesc sa o las deoparte si sa trec la subiecte mai serioase.
Va marturisesc ca am folosit la randul meu cuvantul „trivialitate” din titlu cu intentia de-a obtine rating. Vom vedea daca am succes. Dar trivialitatile de care vreau sa vorbesc sunt de alta natura decat cele evocate mai sus. „Trivial” mai inseamna ceva obisnuit, care tine de domeniul evidentei. Voi analiza mai jos astfel de afirmatii care sunt servite drept evidente in aceasta perioada de campanie electorala, despre parlamentari si despre candidatii la alegeri. Afirmatii care ar trebui sa ne influenteze in alegerea candidatului favorit. Doar ca la o analiza mai atenta lucrurile nu stau tocmai asa, iar trivialitatile respective trebuie puse intre ghilimele. Iata deci.
1. Initiative legislative. Am dat zilele trecute peste un clasament al parlamentarilor in functie de numarul de initiative legislative. Erau de fapt prezentati – si aspru criticati – doar codasii acestui clasament, care aveau vreo zece initiative fiecare. N-as putea sa va spun de ce, de indata ce l-am citit m-am apucat de calcule : am inmultit acest numar – considerat insuficient ! – de 10 cu numarul parlamentarilor (471) si l-am impartit la numarul de zile lucratoare din an (circa 250). Obtinem aproximativ 19. Raportand la cele 8 ore de lucru zilnice obtinem urmatoarea concluzie : lucrand in foc continuu Parlamentul ar trebui sa „expedieze” fiecare dintre aceste legi in mai putin de o jumatate de ora. Aceasta daca presupunem ca toti parlamentarii sunt la fel de neproductivi in ceea ce priveste „creatia” legislativa si daca ignoram legile care vin de la guvern (bugetul …). Imposibil, nu ? Dincolo de cifre, este aberanta ideea de-a evalua activitatea parlamentara, si in particular cea de initiativa legislativa in mod cantitativ. Nu de legi multe ci de legi bune avem cu adevarat nevoie. Efectul pervers al acestui tip de evaluari este ca alesii nostri se inghesuie sa depuna cat mai multe initiative ca sa figureze bine in clasament. Ceea ce imi aminteste de o sedinta a Camerei Deputatilor la care altminteri seriosul Miron Mitrea radea cu mustata pana la urechi citind de la tribuna creatiile colegilor sai parlamentari.
Aceasta idee falsa, de-a evalua parlamentarii prin numarul de legi este foarte legata de alta, la fel de falsa dar inca si mai incetatenita. Si anume ca „Parlamentul trebuie sa faca legile iar guvernul trebuie sa le aplice”. Nu, nicidecum, Parlamentul nu are exclusivitate asupra initiativei legislative, acest drept constitutional il are si guvernul. Mai mult decat atat, in practica, legile importante, vin de la guvern. In alte constitutii, precum cea franceza sau cea germana, este chiar prevazut negru pe alb ca guvernul este cel care decide asupra orientarii politice a tarii. Iar Parlamentul are rolul nu mai putin important de-a aproba, amenda sau respinge respectivele legi. Rol pe care din pacate al nostru nu si-l indeplineste mereu cum ar trebui. Spre exemplu, in privinta episodului care a facut renumele Robertei Anastase, cel cu numararea à la Ghita Pristanda a voturilor pentru legea pensiilor, nu s-a subliniat suficient faptul ca majoritatea parlamentara de atunci nu a reusit sa-si mobilizeze membrii pentru a asigura cvorumul necesar adoptarii unei legi de asemenea importanta. O masura cantitativa corecta a activitatii parlamentare este deci prezenta la sedinte, nu numarul de initiative legislative.
2. Oameni noi. „75% din candidatii ARD sunt oameni noi care nu au mai fost in Parlament” declara zilele trecute domnul Flutur. Nu este prima data cand aceasta afirmatie este folosita pentru a castiga voturi. Toate partidele se lauda in preajma fiecarui scrutin cu faptul ca „si-au primenit” in mod semnificativ listele de candidati. Ideea pe care trebuie s-o capteze alegatorul este ca oamenii noi sunt mai buni decat cei vechi si deci merita votati. Numai ca oricum am lua-o, altfel decat pe nemestecate, afirmatia respectiva nu are nici un fel de sustinere logica. De ce ar fi oamenii noi mai buni decat cei vechi ? Daca 75% dintre candidatii pe care am fost indemnat sa-i votez la alegerile trecute sunt deja expirati, ce garantie am eu, alegator, ca partidul isi va alege acum mai bine oamenii noi ? Logic vorbind, sloganul cu oamenii noi este mai degraba defaimator pentru partidul in cauza, care ar trebui in consecinta sa-si ceara scuze pentru faptul ca ne-a varat pe gat atatia oameni „vechi” de proasta calitate.
3. Traseism. Traseismul politic este rau. Foarte rau. O spune toata lumea in aceasta perioada. Motiv pentru care am decis sa-mi marturisesc vina. Da, marturisesc, sunt traseist. Am simpatizat cu mai toate partidele politice importante incepand (cronologic) cu FSN-ul in primele zile dupa caderea lui Ceausescu. Am trecut fara rusine de la un partid la altul la aproape fiecare scrutin, ba uneori mi-am schimbat optiunea in plina legislatura. Am facut-o fiindca mi s-a parut ca partidul in care credeam imi inselase asteptarile, uneori pacalindu-ma prin promisiuni false, alteori luand hotarari cu care eram in profund dezacord. Veti spune poate ca situatia nu e similara pentru mine, alegator, si pentru alesii neamului intre care nu ma aflu. Asa sa fie ? Care dintre motivele de mai sus n-ar fi valabil si pentru un politician ? Mai exista vreo legatura intre Partidul National Liberal, cel care la inceputul anilor 90 isi facea campanie cu clipul fioros „Alungati lupii !” si cel de astazi, care e in alianta cu partidul care il are drept presedinte de onoare tocmai pe seful haitei ? Sunt oare traseisti cei care au plecat sau mai degraba cei care au ramas ???
N-as vrea sa se deduca din cele de mai sus ca aprob orice forma de traseism. Nu. Ceea ce vreau sa spun este ca precum in cazul initiativelor legislative, faptele nu trebuie analizate sub aspect strict cantitativ (X a trecut pe la trei partide si deci e traseist). Ci trebuie analizata motivatia acestor schimbari de partid in fiecare caz. Este limpede ca o buna parte din traseisti sunt cei care se orienteaza mereu dupa partidul la putere, pentru a profita de avantajele ce decurg de aici. Acestia sunt fireste condamnabili. Dar exista uneori si motivatii de ordin personal care mi se par acceptabile. Imaginati-va ca in colegiul unde sunteti parlamentar partidul decide sa nominalizeze un candidat – om nou fireste – in persoana unei proaspete absolvente aflata in gratiile unor persoane sus-puse. Cum ati reactiona daca ati fi politician ? V-ati pune intre paranteze cariera si v-ati apuca disciplinat de lipit afise cu domnisoara respectiva ?
Morala. Exemplele de mai sus arata ca pentru analiza candidatilor care ne vor cere votul peste mai putin de o luna trebuie sa evitam cliseele generale, chiar daca acestea sunt prezentate ca fiind de domeniul evidentei. Mai ales in perioada electorala care ne predispune la intoxicari. Cat despre trivialitatile marca Gigi Becali, acestea n-au de a face cu morala, in cazul lor singura solutie este sa actionam rapid telecomanda. P. S. Ceea ce tocmai fac, dupa inceputul dezbaterii electorale la RTV in prime time, de indice Becali egal cu 30 de secunde.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
chapeau bas!
Doua observatii. Prima, legata de experimentul pe care il evocati in articol, cel cu 75% oameni noi. Afisele electorale care comunica acest luctru infatiaeaza doi vechi crocodili , Blaga si MRU. Mesajul de noutate e atins de o pala zdravana de ridicol. Apoi, fara nici o suparare, mesajele identitare ale candidatilor ARD se refera mai mult la insusiri personale – usor deplasate, gen „inima de leu” – si mai putin la planuri si programe concrete. Aici USL exceleaza, desi toate sloganurile si prezentarile sunt niste minciuni sfruntate, de genul, „luptam cu coruptia”, „asiguram resursele” etc. La ARD nu intelegi „cum” vor reporni inima bietei Romanii. Pe scurt, tot o tara fara masterplan ramanem. In viziunea mea, o campanie electorala este mai mult despre „ce si cum” si mai putin despre „cine sunt eu”. Oamenii, chiar si cei mai simpli, s-au cam prins ca nimeni nu are un plan de actiune concret.
Se aplica indicele Becali si la articole? E relevanta si conotatia in care e amintit numele respectiv? Intreb deoarece chiar aici, pe contributors.ro, au aparut articole care in primele 30 de cuvinte pomeneau de Becali sau becalizare, ‘osebirea fata de RTV fiind probabil ca nu cautau vreun rating folosind numele respectiv, ci doar eviratia gruparii ce l-a adoptat. Calitate deci!
Buna observatia la punctul 1, n-am gandit-o niciodata asa, si intr-adevar merita. Ai dreptate: un top cu numere nu are valoare in cazul asa, nici in multe altele. Dar cred totusi ca acel top include numarul de semnaturi pe care Xulescu le-a pus pe initiative alaturi de alti 10-20 colegi/initiaiva, dar si locul intai poate fi ocupat de unul care a semnat pe tot ce a venit de la partid fara sa stie despre ce-i vorba. Chiar daca-ti contest calculele evident topul respectiv are valoare zero. Cel de pe ultimul loc poate chiar a lucrat la toate, primul doar a semnat.
Nu mi-a placut articolul. Parca ar fi o pledoarie pentru baltire!
Prima remarca ar fi aceea ca analiza unui mediului politic si social si cu atat mai mult analiza unor sisteme de valori politice, sociale , culturale ,etc. presupun o abordare calitativ distincta in raport cu alte domenii . Daca in matematica si logica de exemplu , din a<b<c rezulta in mod obligatoriu a<c , in politica si societate putem avea (mari) surprize in acest sens si celebrul paradox al lui Condorcet , tipic pentru comportamentul politic , este un exemplu clasic ( prezentarea lui o lasam pe lata data ).
Din acest punct de vedere analiza de la punctul 1 nu trece de semnalarea greselii unei abordari cantitative , deci nu ofera practic nici o solutie. Analiza problema candidatilor ( 2) este mai interesanta prin jocul intre de planuri diferite : „Ideea pe care trebuie s-o capteze alegatorul este ca oamenii noi sunt mai buni decat cei vechi si deci merita votati. Numai ca oricum am lua-o, altfel decat pe nemestecate, afirmatia respectiva nu are nici un fel de sustinere logica. De ce ar fi oamenii noi mai buni decat cei vechi ? ”. Intre noi fie vorba, problema nu este intre „cei noi” si „cei vechi ”, ci este a calitatii oamenilor, deoarece oameni buni ( sau „rai ”) au existat si in trecut , exista si in prezent, deci nici in acest caz nu se ofera o solutie.
In sfarsit , analiza de la punctul 3 este un exemplu clasic de paradoxuri si paralogisme generate de jocul ambiguu al semnificatiei notiunilor intre planuri diferite ( partid / doctrina / comportament politic) . Cu alte cuvinte , si in stilul marelui conu`Iancu, autorul se declara „traseist” , dar fara sa defineasca in mod clar traseismul si modul in care o face merita citat :
„ Am simpatizat cu mai toate partidele politice importante incepand (cronologic) cu FSN-ul in primele zile dupa caderea lui Ceausescu ( 1) . Am trecut fara rusine de la un partid la altul la aproape fiecare scrutin, ba uneori mi-am schimbat optiunea in plina legislatura (2) . Am facut-o fiindca mi s-a parut ca partidul in care credeam imi inselase asteptarile( 3) , uneori pacalindu-ma prin promisiuni false (4), alteori luand hotarari cu care eram in profund dezacord(5) …. Care dintre motivele de mai sus n-ar fi valabil si pentru un politician (6) ? Mai exista vreo legatura intre Partidul National Liberal, cel care la inceputul anilor 90 isi facea campanie cu clipul fioros ”Alungati lupii !” si cel de astazi, care e in alianta cu partidul care il are drept presedinte de onoare tocmai pe seful haitei (7) ? Sunt oare traseisti cei care au plecat sau mai degraba cei care au ramas ???( 8)
A simpatiza ( in acelasi timp ) cu mai toate partidele politice importante ( 1) atunci cand doctrinele lor se bat cap in cap , este ca si cum am admite ca exista „cercul-patrat”, respectiv starile care contin entitatile inexistente din universul virtual denumit „jungla lui Meinong ” ceea ce , bineinteles, tine tot de optiunea personala. Asumarea deschisa a traseismului individual privit de fapt ca o virtute ( „sunt traseisti mai degraba cei care au ramas”) , este motivata prin comportamentul partidelor care , de la urmarirea initiala a lupilor, au ajuns in final sa fie conduse chiar de sefii haitei. Demonstratia este finalizata in planul motivatiilor personale care devin „acceptabile” datorita santajului institutional clasic la noi folosit pentru a pune in acord doctrina afisata in exterior cu incalcarea ei in interior , pretul fiind platit intotdeauna numai la nivel de membru ( vesnicul acar Paun ) :
„ …. trebuie analizata motivatia acestor schimbari de partid in fiecare caz. Este limpede ca o buna parte din traseisti sunt cei care se orienteaza mereu dupa partidul la putere, pentru a profita de avantajele ce decurg de aici. Acestia sunt fireste condamnabili. Dar exista uneori si motivatii de ordin personal care mi se par acceptabile. Imaginati-va ca in colegiul unde sunteti parlamentar, partidul decide sa nominalizeze un candidat – om nou fireste – in persoana unei proaspete absolvente aflata in gratiile unor persoane sus-puse. Cum ati reactiona daca ati fi politician ? V-ati pune intre paranteze cariera si v-ati apuca disciplinat de lipit afise cu domnisoara respectiva ?”
Problema „ trivialitatilor” devine si mai complicata daca avem in vedere „ capusarea” partidelor istorice , si ceea ce recent a fost denumit „ traseismul partidelor politice” (http://www.contributors.ro/editorial/traseismul-partidelor-miscarea-prin-care-partidele-o-iau-razna/). In acest caz, problema nu mai este de fapt la nivel de individ ci se deplaseaza la institutii si la sistemul politic , traseismul partidelor ( recte golirea de continut a vietii politice si a votului democratic ) nefiind nimic altceva decat o strategie cinica de a crea, in locul unei societati democrate si al unui stat de drept ,o societate a diversiunii si dezinformarii in care cetatenii ajung ”turmentati” fara sa vrea, nemaistiind nici ce sa aleaga si nici pe cine sa aleaga pentru ca, in realitate , intr-o asemenea lume a formelor fara fond si a mastilor, nu mai stiu ce aleg intre entitati care isi schimba periodic si recuzita si discursul. La limita, intr-un stat captiv in care aproape totul este ”undercover” , pana si societatea civila ar putea deveni una ”in civil”.