joi, martie 28, 2024

”Trofeul Calității” în (Anti-)corupție

Episodul ”Adresei Grăjdan” a adus în prim-plan dosarele fostului premier, intrate pe nedrept într-un con de umbră. Episodul, alături de dosarul ”Trofeul Calității” demonstrează dificultatea luptei anticorupție; și mai demonstrează miza majoră a deciziei definitive pe care ÎCCJ o va da în acest dosar.

1. Martori fără mărturii

Să vorbim pentru început de alt dosar al fostului premier, cel numit ”Mătușa Tamara”. Dl Năstase e acuzat că l-a numit șef la oficiul pentru spălarea banilor pe Ioan Melinescu, în schimbul promisiunii că-l va scăpa de un dosar de acolo. Dosarul cerceta tranzacții dubioase făcute de apropiați ai premierului, inclusiv soția sa, iar angajații ONPCSB ar fi vrut să-l trimită mai departe procurorilor. Decizia judecătorilor primei instanțe a fost de achitare, și îmi pare una cu temei. Cazul se baza aproape complet pe o mărturie, cea a lui Genică Boerică, inculpat în alt dosar. Or, afirmațiile făcute de dl Boerică n-au putut fi coroborate cu altele. Din contră, ceilalți martori au negat categoric elementele dosarului. Nu pot spune dacă declarațiile acestora sunt adevărate sau nu – martorii de la ONPCSB n-au lămurit misterul dispariției dosarului respectiv, de exemplu. Însă în lipsa lor, procurorii nu au putut dovedi ilegalitatea și cazul lor s-a prăbușit.

În dosarul ”Trofeul Calității” s-a petrecut ceva similar. Martorii care l-ar fi putut eventual incrimina pe fostul premier sunt la rândul lor inculpați în același dosar. Iar ei au refuzat să declare ceva care să-l implice pe dl Năstase. De fapt, au refuzat să depună orice fel de mărturie.

2. Acuzatori fără acuzare

De ce se întâmplă asta? De ce în cazurile de mare corupție procurorilor le e atât de greu să obțină mărturii pentru acuzații? Sunt două motive. Probabil că ați văzut prin filme exemple de înțelegeri de următorul gen : procurorii renunță la (unele) capete de acuzare, iar inculpații astfel iertați cooperează cu ei împotriva altora. În sistemul penal românesc nu există așa ceva. Procurorii români nu pot face astfel de târguri, iar în lipsa lor au puține de oferit în schimbul mărturiilor. Cu atât mai mult cu cât cooperarea, în astfel de cazuri, fiind îndreptată împotriva unui lider politic, nu e deloc lipsită de riscuri. În schimb, refuzul de a coopera cu procurorii se poate dovedi foarte avantajos. Dacă inculpatul principal scapă, atunci dosarul devine mult mai ”ușor” pentru ceilalți. În locul acuzațiilor de corupție în cadrul unui grup infracțional, cazul are toate șansele să se restrângă la un set de infracțiuni mai mărunte gen fals, uz de fals șamd. Mai mult, liderul politic protejat în felul acesta va rămâne cu o datorie față de co-inculpați. In extremis, mai ales dacă e la putere, ar putea reuși chiar să saboteze dosarul și să îi scoată astfel nevinovați pe toți.

Nici măcar nu e o decizie dificil de luat: ce avantaj are un inculpat care cooperează cu procurorii împotriva unui corupt de rang înalt? Mai nimic, în schimb riscă răzbunarea acestuia. Ce avantaje are un inculpat care își protejează liderul politic prin tăcere sau negare? O mulțime, poate chiar achitarea. Sigur, n-am cum să fiu sigur că asta se întâmplă în dosarele dlui Năstase, pot doar specula. Dar cred că am destule temeiuri pentru speculația asta. De exemplu, la capitolul răzbunare, în alt caz al dlui Năstase acesta e acuzat că i-ar fi compromis cariera unui martor care a refuzat să-și schimbe declarația incriminatoare. Tot exemplu e și adresa dlui Grăjdan, angajat al ISC și subordonat al inculpatei Jianu pe vremea co-inculpatului Năstase, și repus în funcție odată cu revenirea partidului dlui Năstase la putere. Dacă instanța ia în considerare adresa e foarte probabil ca acuzația principală împotriva fostei șefe de la ISC să fie respinsă.

3. Mare corupție fără mari corupți

Sigur, faptul că ocupi un post politic înalt nu te face automat deștept. Am văzut cazuri de corupți de rang înalt care aproape că au servit procurorilor dovezile incriminatoare. De exemplu, au pălăvrăgit la telefon despre infracțiuni, uneori chiar la telefoane pe care le bănuiau ascultate. Dar ei sunt excepția, și selecția naturală (pe calea justiției penale) îi va face și mai rari. Regula e alta. De regulă, în cazurile de înaltă corupție este foarte greu uneori chiar imposibil de obținut probe directe. Marii corupți, la fel ca marii mafioți, nu-și murdăresc propriile mâini. N-au nevoie s-o facă, pentru că acționează prin interpuși. Au destule moduri de a motiva sau determina alți oameni să încalce legea în interesul lor, au destule moduri de a-i proteja dacă cumva intră în atenția Parchetului.

S-ar spune prin urmare că suntem prinși într-un sistem care protejează corupția. Nu e chiar așa. Ca să explic de ce trebuie să ne întoarcem la dosarul ”Trofeul Calității”, și sentința dată acolo. Diferența față de ”Mătușa Tamara” e că aici ilegalitățile sunt incontestabile. În 2004, sub conducerea Irinei Jianu, ISC a inițiat un simpozion al cărui titlu dă numele dosarului. Au pretins taxe de participare, și au transferat dreptul de încasare unor firme ”organizatoare”. În realitate, banii respectivi au ajuns în buzunare private, o parte, iar alta în materiale electorale pentru șeful de partid al dnei Jianu, premierul și candidatul la președinție Adrian Năstase. Un șir de ilegalități, dovedite și răs-dovedite, toți judecătorii primei instanțe au fost de acord cu asta, ba chiar și dl Grăjdan e de acord în adresa sa (doar că încearcă să spună că, în chestiunea prejudiciului, ilegalitățile reușesc cumva să se anuleze între ele). Numai că, tot în unanimitate, cei trei judecători declară că nu există nicio dovadă directă împotriva dlui Năstase.

4. Raționamentul care l-a condamnat pe Adrian Năstase

Și atunci, cum de l-au condamnat? Răspunsul e simplu: l-au condamnat pe baza dovezilor indirecte. L-au condamnat după un raționament juridic cât se poate de temeinic în cazuri bazate pe dovezi circumstanțiale: există vreo explicație rezonabilă a faptelor care să-i excludă vinovăția? Dacă da, se impune achitarea, chiar dacă explicația nu e dovedită. Însă, dacă explicația nu există, atunci se impune condamnarea. Or, judecătorii au luat în calcul circumstanțele: vorbim de o operație ilegală de o amploare extraordinară, făcută public, de demnitari din guvernul Adrian Năstase și de apropiați ai lui Adrian Năstase, în beneficiul lui Adrian Năstase. Există vreo explicație pentru ea care să excludă implicarea lui Adrian Năstase? N-a fost atent? N-a putut interveni? Nu, e nerezonabil să crezi oricare din variante. Cum scriu chiar judecătorii:

”Este de neconceput ca mai multe persoane să acționeze concertat în beneficiul alteia, cu care nu se află în relații apropiate, intime sau de prietenie, fără știrea acesteia, persoană care, prin ipoteză nu doar că nu a determinat conduita celorlalți, dar nici nu va afla vreodată despre „binele” care i s-a facut cu forța.”

Însă acest raționament e semnat de doi judecători. Al treilea, aflat deci în minoritate, nu este de acord cu condamnarea fostului premier. Dna judecător Rotaru consideră că, de vreme ce n-a fost dovedită (în mod direct), fapta dlui Năstase nu există și acesta trebuie achitat.

5. Miza din ”Trofeul Calității”

Asta e miza recursului în dosarul ”Trofeul Calității”. Dacă cei cinci judecători mențin condamnarea fostului premier, atunci înalta corupție primește o lovitură extraordinară. Marii demnitari și șefi de rețele mafiote nu-și vor mai putea folosi fără riscuri subordonații și apropiații ca să facă ilegalități în locul și în beneficiul lor. Corupția prin interpuși nu va mai fi imună în fața justiției. În schimb, dacă cei cinci judecători vor respinge raționamentul și soluția primei instanțe în cazul lui Adrian Năstase, atunci probabil că acest tip de corupție va continua nestingherit. Iar dacă vor decide și achitarea celorlalți inculpați, atunci corupția își va lua zborul.

Distribuie acest articol

92 COMENTARII

  1. Preluat de pe un blog

    Există și judecători hotărâți să-și arate devotamentul și competența până la moarte. Cum ar fi Sofica Dumitrașcu (din completul de 5 pentru Trofeul calității). Asta n-ar fi de acord nici moartă să se creadă despre ea c-ar fi trădat cauza. :) Nu va trece pârleazul.

  2. Interesant este faptul, ca in acelasi dosar Irina Jianu a primit 7 ani de inchisoare + alti 4 intre 5 si 6 ani cu executare. Numai adrian_nastase este curat si uscat.

    • E foarte bine cat le-a dat. Eu le-as da mai mult.
      Daca citesti articolul vezi ca acestia ar fi refuzat sa depuna marturie impotriva lui Nastase(presupunere) crezand ca astfel vor scapa mai usor.
      Eu consider ca singura solutie de a preveni situatii in care intermediari sunt folositi pentru a scapa pestele cel mare e sa ii arzi destul de bine pe acei intermediari astfel in cat atat ei (sau alti viitori) se vor gandi de 10 ori inainte de a isi pune pielea la bataie pentru altul.
      Daca Nastase nu poate fi acuzat(si mi se pare normal daca articolul spune adevarul) atunci da-le pedeapsa maxima trepadusilor care in prostia lor au crezut ca scapa mai ieftin daca isi tin gura sau isi risca libertatea pentru eventuale foloase. Sunt sigur ca numai in acest fel marea coruptie poate fi starpita.
      De exemplu ai un vecin care iti omoara mereu oile otravindu-ti apa. Beleaua e ca el e destept si isi trimite copilu, nevasta, angajatii sa faca asta. Tu stii ca el i-a trimis, dar nu poti dovedi, dar pe respectivii i-ai prins in fapt. Aduci da-le in cap intermediarilor si la un moment dat nimeni nu va mai incerca sa iti otraveasca oile pentru ca stie ce il asteapta. Astfel ori isi risca el pielea ori renunta la practica respectiva, atat el cat si alti potentiali „otravitori” indirecti care nu vor sa si-o ia pe cocoasa

  3. Rationamentul dumitale, Doc, este logic. Si-mi doresc, macar la fel de mult, ca dumneata ca lupta anticoruptie sa continue, sa reuseasca.
    Dar de ce trebuie inceput neaparat cu Nastase? E singurul mare corupt (bazat pe verdictul de pana acum) pe care-l avem? Sau singurul mare neatent, care n-a putut sa actioneze eficient? Cu siguranta nu! De ce atunci concluzia ultimativa din articol?!

    • Mai stiti vreun alt prim ministru cu dosar legat de o infractiune care se prescrie intr-o luna? Poate pe viitor vor mai fi si altii dar deocamdata asta avem mai reprezentativ.

    • Pestele de la cap se-npute si se curata de la coada
      poate ca au ajuns la capul pestelui care in cazul celor mici ramane atasat de trup la prajire, in cazul celor mari se taie, eventual se fierbe la foc mocnit sa iasa borsul mai gustos

    • intrebarii-diversiune „de ce X” i se va raspunde cu un cinic „de ce nu?”. Adica, pentru care motiv nu ar trebui sa fie X??

      Ca sa fie mai clar, in atatea alte cazuri au disparut dovezi, hartii sau chiar dosare cu totul – mi se pare ciudat ca nimeni n-a intrat la parnaie pentru neglijenta. De fapt, e clar ca cel scapat a tras sforile…
      Iar in alte cazuri, oameni au murit. Cel mai cunoscut e procurorul Panait care a fost pus intr-o situatie fara iesire – a fost santajat si amenintat. Evident, nimeni nu a patit nimic, iar dna Stanoiu nu a binevoit sa dea vreo explicatie.
      In plus, asa cum spune Nastase insusi, pentru actualul dosar s-au cheltuit resurse enorme (cum dealtfel se intampla si in alte tari pentru incriminarea „nasilor”).
      Se adauga aici prabusirea programata a Romaniei, prin devastarea economiei si punerea interesului pesonal pe primul loc. Cum e sa ai puterea sa faci bine si sa faci rau? Sau sa alegi minciuna (legalizata beton) si sa ne-o servesti ca adevar (matusa Tamara)?

      Frica e singura motivatie care ar putea indrepta (putinel) clasa politica romana. Frica ca justitia ar putea fi impartiala. Asta e singurul lucru care ne poate ridica din mocirla.

  4. Tehnic vorbind pe partea de procedura, justitia de azi, ca si cea de ieri, pune in opera procese ireprosabile. Cu toate astea este greu de inteles cum minti cu totul stralucite, antrenate ani si ani, au grija sa prezinte istoriei documentarea scriptica a unei realitati inexistente. In cautarea dreptatii, cetateanul, direct ori prin reprezentanti nu-si mai cauta cu incrancenare decat propria dreptate, ignorand ca a avea dreptate de unul singur e a-i sfida pe toti ceilalti.
    O atitudine socratica – in sensul apologiei – este de neconceput. Nimeni nu mai este interesat, atunci cand foloseste mecanismele justitiei, sa caute, sa gaseasca, si sa raspunda cu buna credinta criteriului presupus de onoarea de a trai intro comunitate cu virtutea dreptatii ca valoare decisiva pe cerul ei instelat.
    Justitia practicata insa ca o consecinta obligatorie a jocurilor de putere nu mai transmite nimic din natura ei : nici caracterul preventiv al solutionarii prin dezbatere publica a situatiilor conflictuale si nici caracterul punitiv or reparator cuvenit impricinatilor. Comedia sinistra jucata de nobila frunte iresponsabila a societatii isi trimite astfel ecourile spre periferie, facand din regula hotului neprins-negustor cinstit suprema onoare

  5. cred sincer ca ceea ce a spus basescu e perfect adevarat: SUNTEM INTR-O SITUATIE IREVERSIBILA, chiar daca nastase va fi sau nu condamnat; _ _ _”Marii demnitari și șefi de rețele mafiote nu-și vor mai putea folosi subordonații și apropiații ca să facă ilegalități în locul și în beneficiul lor.” INDIFERENT CE SE VA DECIDE LA ACEST RECURS

  6. Domnule Damian, in text conduceti un rationament decent, fara patima, pentru a justifica ideea ca un om poate fi condamnat si in lipsa oricarei probe directe care sa-l incrimineze si in lipsa oricarei marturii de martor care sa-l incrimineze. Toate acestea puse in slujba ideii ca un „mare corupt” care detine si influenta politica doar asa ar putea fi pedepsit de lege.

    Va intreb: ce garantii puteti oferi ca un asemenea caz (condamnare la inchisoare fara probe directe si fara marturii incriminatoare!) nu se va constitui intr-un modus operandi al instantelor romane pentru orice inculpat?
    Puteti garanta ca, in viitorul imediat si cel indepartat, oameni obisnuiti din Romania nu vor fi condamnati la inchisoare dupa aceeasi metoda? Adica, fara probe directe si fara marturii care sa-i incrimineze? Pe ce anume va puteti baza garantiile, daca le afirmati?

    • Nu sunt sigur că înțeleg premisa întrebării. Din modul retoric în care a fost pusă, aș putea să deduc că raționamentul prezentat de mine, deși decent și lipsit de patimă, este și incorect. Or, nu este. Modul în care un judecător trebuie să decidă în cazuri pe probe circumstanțiale este cel pe care l-am prezentat eu. Și în cazul unui fost premier, și în cazul celui mai mărunt inculpat.

      Diferența este că, în timp ce în alte tipuri de cazuri, în general, dosarele penale se pot construi pe probe directe, circumstanțele speciale ale infracțiunilor de mare corupție fac ca acuzațiile împotriva demnitarilor de rang înalt să nu poată fi probate direct, pentru motivele explicate în articol. Iar instanța trebuie să țină cont de aceste circumstanțe.

      Dar asta nu schimbă valabilitatea raționamentului general. În orice caz penal el se aplică identic. Dacă circumstanțele cazului nu pot fi în niciun fel explicate rațional plecând de la premisa nevinovăției inculpatului, atunci judecătorii trebuie să-l găsească vinovat. Prin urmare, nu ofer nicio garanție, pentru că nu consider că trebuie să existe vreuna.

      • Spuneti:
        „Dacă circumstanțele cazului nu pot fi în niciun fel explicate rațional plecând de la premisa nevinovăției inculpatului, atunci judecătorii trebuie să-l găsească vinovat.”

        De dragul argumentatiei, va ofer eu o explicatie rationala a circumstantelor *presupunand ca acestea ar fi ilegale), o explicatie mare cat rotile carului si pe care instanta nu a avut-o in vedere, nu a observat-o!!!.

        Alegerile din anul 2004 au avut loc sub dispozitiile Constitutiei Romaniei, asa cum a fost aceasta modificata in anul 2003.
        Realitatea a demonstrat ca identitatea politica a presedintelui Romaniei este foarte importanta, acesta avand libertatea de a desemna primul ministru dupa placul inimii sale, daca un partid nu a castigat majoritatea mandatelor astfel incat sa aiba majoritatea in Parlamentul Romaniei. Presedintele Romaniei a incredintat formarea guvernului in decembrie 2004 altcuiva decat entitatii politice care a castigat alegerile. La fel s-a intamplat in 2008! Culoarea politica a presedintelui este esentiala pentru formarea guvernului, cu toate urmarile in structura de guvernare.

        As zice ca este evident interesul personal al unor inalti functionari si demnitari ai unui guvern in functie de a sustine sansele de alegere ale unui presedinte de aceeasi culoare politica, chiar si in absenta oricarei intelegeri cu acesta. Altfel, in conditiile in care presedintele este „ostil”, sansele lor de a ocupa functii scad la zero.

        Este aceasta o explicatie rationala – validata de experienta ultimilor ani! – pentru circumstantele cazului, explicatie care nu-l implica pe candidatul la presedintie din anul 2004?

        Aveti idee care ar putea fi motivele pentru care 2 din cei 3 judecatori din dosarul „Trofeul Calitatii” nu au avut in vedere aceasta explicatie rationala si validata de istorie, preferand una bazata pe „aprecieri”?

        • As zice ca este evident interesul personal al unor inalti functionari si demnitari ai unui guvern in functie de a sustine sansele de alegere ale unui presedinte de aceeasi culoare politica, chiar si in absenta oricarei intelegeri cu acesta. Altfel, in conditiile in care presedintele este “ostil”, sansele lor de a ocupa functii scad la zero.

          Este aceasta o explicatie rationala – validata de experienta ultimilor ani! – pentru circumstantele cazului, explicatie care nu-l implica pe candidatul la presedintie din anul 2004?

          Măi să fie!

          Faptele cărora trebuie să le oferim o explicație se referă la o operațiune ilegală de amploare, la vedere, în favoarea dlui Năstase. Or, în aceste condiții, ca explicația propusă de Dvs. să se potrivească câtuși de puțin cazului, trebuie să plecăm de la premisa că, în ce privește cazul particular al PSD și al dlui Năstase, ”a susține șansele de alegere” include, chiar impune comiterea de infracțiuni în acest scop. Trebuie să plecăm de la premisa că, fără o astfel de ilegalitate de amploare în favoarea candidatului PSD, inculpații demnitari publici ar fi putut în mod rezonabil să creadă că acesta le va fi ulterior ostil. Trebuie să plecăm de la premisa că inculpații aveau motive să creadă că, odată ce ar fi aflat de aceste fapte ilegale, președintele Năstase nu i-ar fi dat afară din funcții și apoi pe mâna parchetului, ci i-ar fi ținut în funcție și eventual răsplătit. Și, desigur, mai trebuie ca acest fapt ar fi fost de ordinul evidenței, nu ca urmare a oricărei acțiuni a dlui Năstase însuși (caz în care explicația e rezonabilă, desigur, dar nu-l exonerează pe fostul premier!).

          Înainte de a răspunde eu dacă această explicație e rezonabilă, ca să fiu sigur că ne înțelegem, Dvs. considerați că este? De ce?

          • Chiar era nevoie sa desfigurati argumentele mele teoretice, alternative la justificarile unei situatii juridice cunoscute?
            Eu am intrebat ceva foarte simplu, plecand de la argumentul pe care l-ati prezentat, acela ca judecatorii nu au gasit alta explicatie rationala a situatiei din dosar (initierea, organizarea „Trofeului Calitatii” si sustinerea ulterioara a unei campanii electorale cu o parte de beneficiilor rezultate ) decat aceea ca Nastase in persoana ar fi orchestrat totul.

            Eu am oferit o alta expicatie rationala , care-l explude pe Nastase ca faptuitor si vinovat. Dumneavoastra ati ales sa manipulati prin desfigurare ipoteza mea. Este atat de incomoda?
            Eu nu am afirmat ca, fara prezumtiv ilegala operatiune Nastase, ar fi devenit ostil initiatorilor si organizatorilor, ci ca alegerea unui presedinte ostil politic (in speta, Basescu!) ar fi redus la zero sansele ca guvernul viitor sa se formeze din membri si simpatizanti ai altui partid decat ADA, fie el adevaratul partid ales majoritar la urne. Acest lucru chiar s-a intamplat! Chiar daca ADA nu a castigat alegerile parlamentare, simpla alegere ca presedinte a condidatului ADA a determinat un guvern ADA prin vointa dlui Basescu.
            Am oferit o constructie ipotetica de argumente pentru ideea ca sentinta curtii nu a luat in considerare o alta explicatie rationala a evenimentelor decat aceea expusa public, iar aceasta v-a obturat capacitatea unei lecturi corecte a textului meu. Ciudat! Chiar ciudat!

          • Ah, am înțeles. Am să amendez atunci pasajul care se referă la dl Năstase ca președinte ostil. Restul rămâne în picioare, și e prea îndeajuns. Fără îndoială că dna Jianu și alți apropiați ai dlui Năstase l-ar fi dorit pe acesta președinte, nu în ultimul rând pentru că asta ar fi însemnat perpetuarea lor în posturile publice. Dar asta nu reprezintă o explicație validă de ce au pus la cale o asemenea operație ilegală în acest scop – tocmai pentru că faptul înfrânge premisa explicației: condamnarea penală ar fi însemnat, evident, și demiterea din funcția publică. Adică i-ar fi compromis …exact motivul pentru care ar fi făcut operațiunea. Să faci dintr-un motiv o acțiune care ți-l compromite nu e ceva rezonabil chiar deloc. Sigur, există posibilitatea ca dna Jianu să fi comis acest șir de infracțiuni având convingerea că ele nu vor ajunge să fie urmărite și condamnate penal, cel puțin nu dacă dl Năstase va ajunge președinte. Există vreun temei rezonabil să credem asta? Care?

          • Este mai complicat. Un sistem bine pus la punct de „plausible deniability” nu doar ii protejeaza pe cei de la cap ci creaza ambiguitati in comunicare. sa zicem ca un mambrud erang inalt al anturajului lui Nastase ar fi decis, de capul lui, ca e nevoie de fonduri electorale. Sa preupunem apoi ca s-a dus la cei mai jos decat el si le-a spus: hai sa strangem fonduri. Penru cine? – Pentru Nastase. Credeti ca ar fi mer cineva la premier sa verifice??

            Ramane din punctul meu de vedere un singur argument valabil: amploarea operatiei care nu ar fi putut fi facuta fara stirea lui AN. Dar e destul de putin

          • Asta aduce foarte mult cu exemplul dat in alt raspuns: ar trebui sa achitam orice om care impusca pe cineva ziua in amiaza mare , pe motiv ca un alt individ nevazut, nestiut, necunoscut l-a constrans sa faca asta?

      • ,,În orice caz penal el se aplică identic. Dacă circumstanțele cazului nu pot fi în niciun fel explicate rațional plecând de la premisa nevinovăției inculpatului, atunci judecătorii trebuie să-l găsească vinovat”
        Cu tot respectul, domnule Damian, putinele mele cunostiinte de drept m-au qacut ca simt ca ceva nu e ok in afirmatia dumneavoastra ;totusi ,pentru mai multa siguranta am apelat la opinia unui tanar (si va asigur pe drept si nu pe plagiat _) doctor in drept penal si iata opinia lui :
        matematic aveti dreptate, juridic nu prea. Daca justitia nu poate dovedi direct vinovatia (caci nu acuzatulptrebuie sa-si dovedeasca nevinovatia) ,deci daca nu e alb sau negru ,ci gri, daca exista dubiu, atunci balanta trebuie sa incline spre nevinovatie si nu spre vinovatie .

          • @Loda
            Este vorba de principiul „in dubio pro reo”

            Dau aici un articol pe care-l gasesci interesant, bazat pe jurisprudenta ICCJ (I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3465 din 27 iunie 2007, la www. scj. ro)
            http://dorin.ciuncan.com/documentare/prezum%C8%9Bia-de-nevinova%C8%9Bie/

            Spune autorul:
            „In Codul de procedură penală român, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003, prezumţia de nevinovăţie este înscrisă între regulile de bază ale procesului penal, în art. 52 statuându-se că „orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă.”

            Prin adoptarea prezumţiei de nevinovăţie ca principiu de bază, distinct de celelalte drepturi care garantează şi ele libertatea persoanei – dreptul la apărare, respectarea demnităţii umane – s-au produs o serie de restructurări ale procesului penal şi a concepţiei organelor judiciare, care trebuie să răspundă următoarelor cerinţe:

            – vinovăţia se stabileşte în cadrul unui proces, cu respectarea garanţiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă şi stabilirea vinovăţiei;

            – sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii şi definitive pentru următoarea fază a procesului;

            – la adoptarea unei hotărâri de condamnare, până la rămânerea definitivă, inculpatul are statutul de persoană nevinovată; la adoptarea unei hotărâri de condamnare definitive prezumţia de nevinovăţie este răsturnată cu efecte erga omnes;

            – hotărârea de condamnare trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăţie, iar în caz de îndoială, ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunţe o soluţie de achitare.

            Toate aceste cerinţe sunt argumente pentru transformarea concepţiei asupra prezumţiei de nevinovăţie, dintr-o simplă regulă, garanţie a unor drepturi fundamentale, într-un drept distinct al fiecărei persoane, de a fi tratată ca nevinovată până la stabilirea vinovăţiei printr-o hotărâre penală definitivă.”

            Acum, cu toata reforma in justitie din ultimii ani, nu stiu daca mai exista acest „drept distinct” al persoanei, acela ca hotararea de condamnare trebuei sa se bazeze pe PROBE CERTE DE VINOVATIE.
            Din cate stiu, inclusiv jurisprudenta CEDO in materie face interpretarea de mai sus.
            Dar, cand interesele superioare o cer, cine stie ce se mai intampla cu dreptul penal in Romania, reformat cu spume cum a fost el?

          • Dle. Damian, are , pot vorbi chiar la figurat si sa zic ca, desi e tanar are ,,un nume ‘ atat printre universitarii de la Iasi, Bucuresti, Timisoara ,cat, mai ales, si acest lucru conteaza foarte mult ,are un ,,nume’ pri generatiile de studenti pe care i-a pregatit. Intrucat este total apolitic (pur si simplu nu-l intereseaza) si eu i-am cerut parerea exact pe citatul dumneavostra, fara sa-i specific spetza, nu-mi permit sa-i fac public numele fata acordul sau.In mod sigur acordul nu mi l-ar da, pentru ca nu intra in aspiratiile sale sa fie ,,un nume’ pe bloguri.
            Acum, dumneavostra decideti ; ma credeti sau, dimpotrivas, considerati ca am inventat totul.

          • Cu tot respectul Doc, e dreptul dumneqavostra sa credeti ce doriti, nu e nici o suparare. Cat priveste ,,argumentul de autoritate,” eu am acest prost obicei, unde nu ma pricep prea bine, dar am o vaga opinie dictata de instinct si experienta, atunci caut un specialist si intreb, dar asta e doar unul din nenumaratele mele pacate ;) O seara faina va doresc !

          • Nu e vorba de ce cred, ci de ce constat :-) Fara indoiala ca a consulta un specialist e un lucru foarte indicat, in nenumarate domenii. In dezbatere, este indicat daca poate veni cu o explicatie. Or, asta e problema, nu? In locul explicatiei, care ar trebui sa fie de la sine evidenta, avem doar invocarea autorității.

            Ca sa dau un exemplu mai usor de inteles, pentru ceilalti. Ca tot veni vorba – in mod oarecum amuzant – de matematica. Fără îndoială că dacă e prezentat cu un raționament greșit, un matematician îl poate demonstra ca atare. Și anume, va indica eroarea în raționament. Nu se va rezuma să fluture o diplomă.

            Pe scurt, daca domnul cu pricina crede ca e o eroare in argument, poate sa vina sa o demonstreze – are toata protectia anonimatului, iar eu sunt foarte sensibil la argumente. Cel de autoritate, insa, e unul extrem de slab. Daca vrea sa il invoce (eventual prin intermediari) ar putea macar sa isi dea numele. Autoritatea unui anonim ma tem ca e cam mica.

    • Stimata doamna,
      […] Conform a ce insinuati, ar exista „pericolul” ca instantele sa judece pe probe indirecte si oameni obisnuiti.
      Puteti sta linistita, exista precedentele judecarii pe baza probelor indirecte. Exemplul „alibi-ului este doar cel mai banal caz de judecata cu probe „indirecte”, mai exact lipsa acestui alibi poate duce la o condamnare.
      Dar ce am inteles eu din expunerea lui @Doc, este faptul ca la tipul de infractiune mare – „cetatenii obisnuiti” oricum nu au access. Cu alte cuvinte, un cetatean nu poate face o infractiune prin interpusi, din simplul motiv ca el nu are ce oferi „interpusilor” – nici protectie nici avantaje, nici posturi. Daca pot oferi – insemna ca sunt demnitari (sau mari mahari), si nu mai vorbim de „oameni obisnuiti”.
      De altfel nici nu cred ca poate exista alta metoda de a dovedi „instigarea” la comiterea unei fapte.

  7. Interesante lamuriri. Mi-as dori sa vad mai multi oameni din domeniul juridic vorbind mai aplicat despre cazurile de tipul asta. Poate si alti cititori, nu doar eu, simt un fel de retinere a specialistilor de a discuta chestiunile astea. E nevoie de lamuriri, e nevoie ca societatea civila sa afle ce nu functioneaza in domeniul legii, de ce cazurile de mare coruptie se impotmolesc.
    Laura Stefan a mai aparut acum citeva zile cu articolul Jocul de uzura cu marile dosare. Cred ca se vorbeste in continuare prea putin despre lucrurile astea. Pina la urma, multe dintre marile noastre probleme au de-a face cu dispretul pentru lege a marilor corupti. Incit, ar trebui sa ne intereseze totul despre ei si procesele lor.

  8. Un articol foarte bine venit, care sa mai lamureasca putin din ceata intretinuta intentionat in jurul acestui dosar. Sunt perfect de acord cu dumneavoastra: Nastase, ca si beneficiar al acestei mega-excrocherii, chiar in ipoteza (putin probabila) ca nu stia cand a fost pusa aceasta la cale, tot vinovat ramane. Nu te poti trezi cu cateva milioane de euro aparute subit in fondurile tale de campanie electorala fara sa te intrebi de unde vine acest cadou. Faptul ca accepti aceste ilegalitati, chiar daca nu le-ai pus la cale, te face (cel putin) complice.

    In engleza este o vorba pentru situatii de genul asta: “If it walks like a duck, quacks like a duck, looks like a duck, it must be a duck”

    • @Ioana – gresesti. Nu el verifica fondurile campaniei, nu el tine socoteala banilor si, mai important, daca a profitat de niste bani pe care nu-i merita, nu inseamna ca se face vinovat de coruptie. Una e una, alta e alta. Daca mie imi intra in cont 3.000.000 EUR maine si scot 500.000 pe care spun ca i-am cheltuit, aia este, nu sunt vinovat de coruptie, ba chiar ar trebui sa pot dormi linistit…

  9. @Miron Damian

    Cum la firul discutiei noastre nu mai am posibilitatea tehnica de a raspunde, o fac aici.
    Dumneavoastra plecati de la premisa ca toate concluziile primei instante sunt valide. Ele nu sunt definitive si sunt supuse cenzurii completului de 5 judecatori.
    In speta, afirmati ca sefa ISC dela acel moment a comis o infractiune doarece a organizat un eveniment aducator de venituri si nu le-a incasat, stabilind astfel un prejudiciu institutiei. Este ceea ce afirma si prima instanta la pag 118 a motivarii sentintei
    http://www.docstoc.com/docs/117330619/SPen-Sent176-ianuarie-2012-dosar-514-1-2009

    Totusi, am citit si opinii conform carora ISC nu avea dreptul legal sa incaseze veniturile respective, organizatorul tehnic (nu stiu ce firma de evenimente) fiind acela care a angajat cheltuielile materiale de organizare si, deci, si cel care a incasat veniturile.
    Astfel, prejudiciul ISC ar fi zero. Beneficiul ISC de pe urma unui eveniment ale carui incasari nu le-a inregistrat in contul sau pot fi si altele, de natura orientarii pietii, morale, de notorietate si imagine. In general, institutiile publice urmaresc si alte scopuri decat cele pur comerciale. Mie imi pare credibil, dar nu cunosc in amanunt normele de functionare si organizare ale ISC. Si, marturisesc, nici nu mi-as cheltui timpul studiindu-le.
    Voi urmari cu interes cum anume va decide completul de 5 al ICCJ, daca a fost creat prejudiciul sau nu. Abia atunci vom sti daca a fost o infractiune si intinderea ei.
    Daca a fost infractiune initierea si desfasurarea evenimentului…atunci prima instanta doar avea de ales intre cele doua scenarii de tip „cui prodest”: initiatorii evenimentului si Nastase. Au ales ultmul scenariu fara a-l analiza pe celalalt. Si au dat o sentinta fara probe directe si fara marturii incriminante.
    Daca nu a fost o infractiune initierea si desfasurarea evenimentului si nu s-a produs un prejudiciu….mai rezista doar aspectul ulterior desfasurarii evenimentului, si anume finantarea campaniei electorale de catre entitatile comerciale implicate in „Trofeul calitatii”. A fost sau nu a fost legala? Dar asta este deja alta poveste.

    • Daca ISC nu avea dreptul legal sa organizeze acel eveniment, dar a facut-o, sau cel putin a intermediat organizarea evenimentului de catre altii, inseamna ca taxele de participare platite de miile de firme participante (mai mult sau mai putin benevol) au fost incasate ilegal. Inseamna ca in orice moment firmele pagubite pot da in judecata ISC pentru recuperearea acelor taxe de participare, si ISC ar fi bun de plata.

      Chiar si in ipoteza prezentata de dumneavoastra cum ca ISC ar fi doar un intermediar prejudiciul ISC nu e zero. E vorba de o institutie a statului care a intermediat o excrocherie, pentru care ar putea fi chemata in instanta de pagubiti. Posibilitatea imputarii in viitor a unor daune este prejudiciul suferit de ISC. Normal ar fi ca ISC, neavand dreptul legal sa organizeze sau sa intermedieze acel eveniment, sa recupereze taxele de participare si sa le restituie firmelor pagubite.

      • Vreti sa argumentati ideea taxelor ilegale?
        Daca A are ideea unui eveniment de interes, dar nu-l poate organiza pentru ca nu are buget aprobat pentru organizare, iar B il organizeazza asumandu-si costurile, atunci B nu poate percepe o taxa de participare pentru ca ar fi ilegal? Vreti sa argumentati?

        • Daca B organizeaza un eveniment, si percepe taxele pentru asta, e foarte posibil să fie legal. Dacă firmele private ar fi pus la cale un eveniment și apoi ar fi vărsat banii în conturile de campanie a lui Adrian Năstase, atunci – presupunând că în această privință nu sunt ilegalități – atunci nu putem vorbi de o ilegalitate. Dar nu acesta e cazul aici. Nu toate acele SRL-uri au pus la cale acest ”Trofeu al Calității”. Nu, el a fost organizat de ISC, taxele au fost cerute în numele Institutului, plătitorii (inclusiv instituții publice!) au participat la un simpozion ISC. Firmele private au organizat evenimentul PENTRU ISC, iar acesta le-a transferat dreptul de a incasa taxe. Ambele operatiuni (atat organizarea si perceperea de taxe, cat si transferul incasarii si organizarii lor) avand loc in conditii de ilegalitate. De altfel chiar adresa de la ICS, semnata de dl Grăjdan, spune același lucru. Ca să vezi.

          • Imi pare rau, Hotnews spune altcumva.
            ” Irina Jianu, cu sprijinul Dianei Gasparovici (fost inspector general de stat adjunct in cadrul ISC), ar fi dispus ca aceste taxe sa fie incasate direct de patru societati comerciale controlate de Bogdan Popovici si Marina Ioana Popovici ( SC Mediaglobe Invest SRL, SC Urban Consult SRL, SC Axa Management SRL, SC Contur Media SRL). Procurorii spun ca „ISC nu a urmarit modul de utilizare a sumelor incasate din taxele de participare si nu a intocmit «Decontul de cheltuieli», astfel ca nici o cheltuiala efectuata pentru Trofeul Calitatii nu a fost decontata in mod legal”.
            http://anticoruptie.hotnews.ro/ancheta-8314723-dosarul-trofeul-calitatii-adrian-nastase.htm

            Deci, taxele au fost incasate direct de cele 4 societati care au organizat tehnic evenimentul si si-au asumat cheltuielile respective. Dar DNA crede ca ISC, ca initiator al evenimentului (pe care nu l-a putut organiza din lipsa de buget pentru cheltuielile aferente si a ramas doar cu „sub egida”) ar fi trebuit totusi sa ia banii.
            In termenii exemplului teoretic de mai sus, nu conteaza ca B a cheltuit pentru organizarea si desfasurarea evenimentului, A ar fi trebuit sa ia banii din taxele de participare si sa si-i faca buget. Eu cam asa inteleg.
            Frumusetea vietii este ca unele dintre firmele-organizatoare in acest caz (SC Mediaglobe Invest SRL, SC Urban Consult SRL, SC Axa Management SRL, SC Contur Media SRL) au continuat sa organizeze evenimente si pentru guvernele ulterioare. Or fi fost si cazuri in care s-a perceput o taxa de participare? S-or fi facut oare respectivele taxe venituri la bugetul de stat?

          • Nu, nici vorba, spune fix acelasi lucru – si citatul este cat se poate de clar. Il reiau :

            ” Irina Jianu, cu sprijinul Dianei Gasparovici (fost inspector general de stat adjunct in cadrul ISC), ar fi dispus ca aceste taxe sa fie incasate direct (…)”

            Sublinierea imi apartine. Ca sa dispui efectiv asupra la ceva (in speta, de aceste taxe) trebuie mai intai – prin definitia insasi a termenului – sa-l ai. A, ca a fost obtinut ilegal, asta e altceva. A fost obtinut ilegal, si a fost transferat ilegal. Asta poate ca nu lasa urma in contabilitate, sa fie sanatoasa contabilitatea. In clipa in care ai dispus transferul ilegal al unor sume (sau al dreptului de incasare al lor, e acelasi lucru) ai creat un prejudiciu. Ca la randul lor obtinerea acestui drept a fost ilegal, e altceva. Cele doua ilegalitati nu se anuleaza reciproc.

      • @Doc, acum am inteles.
        Suntem in situatia in care A, institutie bugetara, nu a avut la vremea potrivita ideea organizarii evenimentului din 2004. Ar fi trebuit sa le vina ideea pe la mijlocul anului 2003, pentru a avea buget de organizare in 2004. Daca nu au avut buget, au oferit ideea organizarii unui grup de firme specializate in organizarea de evenimente (B), care au primit si dreptul de a inca taxe din care sa-si acopere cheltuielile.
        Evenimentul a avut loc, participantii nu s-au plans si nu s-au constituit in parti reclamante in fata justitie.
        Totusi, pentru ca A nu a incasat taxele de particpare, ci le-a incasat B, suntem in situatia prezenta. Adica in fata legii care, chiar daca platitorii taxelor nu se plang si zic ” a fost iubire”, DNA si prima instanta de judecata zic ca „a fost viol” si pretind sa reparatii in contul participantilor la eveniment, daca in contul A nu se poate.
        „A” nu avea voie sa aiba o idee nebugetata anterior si nu avea voie sa dea ideea spre organizare lui „B”, firma privata. Asa s-a creat, din punct de vedere legal, prejudiciul.
        Daca a fost fara logodna si fara verighete, adica, sigur a fost viol!
        Am inteles!

        • Asta imi aminteste de genul de plangere pe care o poate face – de exemplu – orice evazionist : „a, daca taiam doua trei chitante acum n-aveam probleme cu legea.”

          … Tocmai. Daca existau un set de firme private care sa organizeze un eveniment, si apoi sa isi ia profitul si sa il foloseasca legal, inclusiv pentru campania lui Adrian Nastase, n-ar mai fi fost probleme. Daca.

        • ura sau logica, cassandra? Folosesti o urisa CONTRADICTIE: ” Irina Jianu a dispus sa…”. Daca ISC nu avea o relatie de delegare/coordonare/subordonare cu cele 4 firme ce a DISPUS Irina Jianu? cum putea sa dispuna ceva de care nu era in vreun fel legat? Nu cumva Irinia Jianu si acel domn Popoviciu au lat pedepsele cele mai mari, pt. ca au MANARIT documentele (ca sa nu ajunga la contabilitatea ISC) si au SFETERISIT banii trimitandu-i lui Nastase? Daca eu ma duc pe strada cu un chitantier valabil de la primaria din Strehaia, incasez banii si nu duc nici chitantierul si nici banii, inseamna ca primaria NU este pagubita ? singura paguba certa este valoarea unui chitantier pierdut? deci ura sau logica cassandra??? PS. Proba in orice dosar este ce admite judecatorul ca proba, nu ce ar vrea partile sa constituie proba!

          • Doar logica, @prudent, doar logica. Dupa cum ma tin puterile.
            Chiar @Doc a facut o precizare importanta la cele anterior scrise de mine: ” ar fi dispus”. Deci, nu stiu daca a dispus sau nu a dispus. Din motvarea instantei, pare ca nici instanta nu stie clar.
            Exemplul oferit de tine este clar.
            Dar in cazul cu trofeul calitatii, chitantierul nu era al ISC, ci al celor 4 firme organizatoare ale evenimentului.

          • Precizare la precizare – eu doar am preluat citatul. Forma conditionala este normala intr-un articol de presa, atunci cand autorul articolului prezinta afirmatiile din alta sursa (in acest caz, rechizitoriul) si doreste sa indice cititorului faptul ca nu si le asuma. Am mai scris despre asta :-) – e mod normal de a scrie un articol. In rechizitoriul in sine, insa, la fel ca in motivarea instantei, nu se foloseste conditionalul. Lucrurile sunt probate peste indoiala rezonabila.

  10. L-a provocat cineva pe Năstase să se înfrupte din „fructele” infracțiunii?
    Nu, nici mita cu bani marcați nu-i considerată provocare și asta nu-l scutește pe primitor de răspunderea penală.
    A constrâns Năstase vreun donator să contribuie- direct sau indirect, prin cheta „Trofeul calității”- cu bani în folosul campaniei lui electorale?
    Nu, nici mituitorul nu este întotdeauna obligat de mituit să miște din urechi și asta nu-l scutește pe primitor de răspunderea penală.
    Există vreun dubiu în privința folosirii banilor colectați din infracțiune de către Năstase în campania lui electorală? Nu. Atunci, de ce să ne îngrijoreze soarta lui? E suficient… mâncat. Nu a fost obligat să primească împotriva voinței lui sau prin tortură, nu era necesar să-i oblige – direct- pe donatori să-l înzestreze cu fructul oprit. Să fie sănătos! Ar face bine să restituie tot ce-a consumat și să-și rezerve o celulă confort sporit.

  11. Zisele probe indirecte inseamna de fapt presupuneri. Indiferent cat de „rezonabile” ar fi acestea tot presupuneri sunt. Introducerea unui asemenea criteriu subiectiv in justitie, si mai ales in cea penala, este nu numai periculos, ci pur si simplu inacceptabil, din punctul meu de vedere. Ideea este chiar mai periculoasa decat inversarea sarcinii probei si renuntarea la prezumtia de nevinovatie. Restul sunt sofisme. Principiul de baza in penal trebuie sa ramana acela ca vinovatia trebuie sa fie probata mai presus de orice dubiu daca vrem sa ne mai consideram oameni normali la cap. Argumentul ca altfel este greu de probat este nu numai inacceptabil, ci de-a dreptul delirant. Asta insemna de fapt legalizarea dosarelor fabricate. De unde ideea ca „stim noi ca X este un mare corupt si trebuie condamnat cu orice pret”?! Asta pur si simplu nu mai este justitie, ci condamnare populara de tip revolutionar! Dar daca am inceput noua era cu cacialmaua petrecuta de Craciunul lui ’89 de ce nu am contiuna cu acelasi tip de idei revolutionare?!

    • „Zisele probe indirecte inseamna de fapt presupuneri. „

      Nu. Probele indirecte privesc faptele conexe infractiunii insasi, nu infractiunea. Nu inseamna presupuneri.

      ” Ideea este chiar mai periculoasa decat inversarea sarcinii probei si renuntarea la prezumtia de nevinovatie. „

      Nu. Rezultatul unei definitii invalide (vezi mai sus) nu poate fi valid.

      ” Restul sunt sofisme”

      Nu. Un sofism trebuie demonstrat ca atare, tu nu faci asta.

      „Principiul de baza in penal trebuie sa ramana acela ca vinovatia trebuie sa fie probata mai presus de orice dubiu daca vrem sa ne mai consideram oameni normali la cap. „

      Da. Asta nu exclude condamnarea pe baza probelor indirecte. Vezi definitia rationamentului din articol, este exact acelasi lucru: mai presus de orice indoiala. Sarcina probei apartine in continuare procuraturii; repet, orice explicatie rezonabila a faptelor il achita pe inculpat, chiar daca acesta n-o dovedeste (ce oare n-o fi fost clar?). Dar daca aceasta explicatie rezonabila nu exista, si nu exista in acest caz, atunci probele circumstantiale sunt temei de condamnare. Vinovatie peste orice dubiu rezonabil.

      „Argumentul ca altfel este greu de probat este nu numai inacceptabil, ci de-a dreptul delirant”

      Nu, si nu. Afirmatiile n-au niciun temei.

      „Asta insemna de fapt legalizarea dosarelor fabricate. „

      Nu. Ce anume e fabricat in acest dosar?

      „De unde ideea ca “stim noi ca X este un mare corupt si trebuie condamnat cu orice pret”?!”

      Chiar asa! De unde?

      „Asta pur si simplu nu mai este justitie, ci condamnare populara de tip revolutionar! „

      Nu. Afirmatia nu are niciun temei.

      ” Dar daca am inceput noua era cu cacialmaua petrecuta de Craciunul lui ’89 de ce nu am contiuna cu acelasi tip de idei revolutionare?!”

      Care ar fi aceste idei revolutionare?

      • „Nu. Probele indirecte privesc faptele conexe infractiunii insasi, nu infractiunea. Nu inseamna presupuneri.”
        Nu sunt sigur ca am inteles. Oricum ca sa clarificam niste notiuni, despre infractiuni putem vorbi doar ca urmare a incadrarii juridice a situatiei de fapt, insa nu cred ca asta este subiectul discutiei. In definitia (inca actuala) infractiunea este fapta prevazuta de legea penala (fapta incriminata), savarsita cu vinovatie si care prezinta pericol social. Deci sunt 3 elemente care sunt necesare pentru ca o fapta sa constituie infractiune. Eu prin probe indirecte inteleg ca exista anumite dovezi clare, certe pe care apoi se intemeiaza un rationament, niste presupuneri posibile, probabile, chiar foarte probabile, nu insa si certe. Explicatiile de orice tip care spun ca aceste zise probe indirecte nu sunt pana la urma tot niste presupuneri, chiar daca au un grad mare de probabilitate, le consider simple sofisme.
        „orice explicatie rezonabila a faptelor il achita pe inculpat, chiar daca acesta n-o dovedeste (ce oare n-o fi fost clar?). Dar daca aceasta explicatie rezonabila nu exista, si nu exista in acest caz, atunci probele circumstantiale sunt temei de condamnare. Vinovatie peste orice dubiu rezonabil.”
        Adaugarea notiunii de „rezonabil” care deschide larg usa relativismului, care nu a existat pana de curand, ea fiind impusa prin recenta „reforma a justitiei” ca o noua perspectiva de interpretare a principiilor esentiale ale dreptului penal, este cea care rastoarna totul; „dincolo de orice dubiu” e una, pe cand „dincolo de orice dubiu rezonabil” este cu totul altceva. Apoi inlocuim obligatia de a dovedi in mod clar ca faptele s-au petrecut intr-un anume fel, cu un rationament inversat din care rezulta ca acestea nu s-ar fi putut sa se fi petrecut altfel. Si pentru a nu risca ca in viitor sa fie acuzati ca au rationat eronat, magistratii au adaugat termenul de rezonabil astfel incat totul sa devina o chestiune subiectiva, la libera lor apreciere.

        In orice caz aceasta discutie atinge un punct esential legat de modul in care intelegem sa facem justitie penala, in ce a constat de fapt mare parte din „reforma” in acest domeniu (fiindca acest mod de interpretare este de data recenta in jurisprudenta si este efectul direct a ceea ce ni se spune ca se cheama „reforma”), care sunt riscurile si costurile unor astfel de abordari si merge evident dincolo de cazul Nastase fara de care insa aceasta chestiune nu ar fi ajuns sa fie dezbatuta in public.

        • „Adaugarea notiunii de „rezonabil” care deschide larg usa relativismului, care nu a existat pana de curand, ea fiind impusa prin recenta „reforma a justitiei” ca o noua perspectiva de interpretare a principiilor esentiale ale dreptului penal, este cea care rastoarna totul; „dincolo de orice dubiu” e una, pe cand „dincolo de orice dubiu rezonabil” este cu totul altceva. „

          Ei as. Si atunci cand nu apare, nu apare pentru ca e de la sine inteles. E de la sine inteles ca justitia va avea intotdeauna un element de apreciere umana. Trebuie sa explic niste chestii foarte, foarte simple.

          Haide sa iti dau un exemplu, poate o sa fie mai clar: un om se duce in piata, scoate un pistol si impusca pe cineva. Ce zici, nu ar trebui cumva achitat? Nu de alta, dar e posibil sa fi fost constrans sa faca asta la randul lui de catre unui om invizibil aflat in spatele lui, cu un pistol. Ce zici, hm? Il achitam? Nu? Pai de ce? Putem dovedi peste orice indoiala ca NU a existat un astfel de om invizibil? Cum?

          Aici cazul (s-ar zice) e construit pe probe directe. (Nu stiu ce e de neinteles la ce am zis: probele indirecte sau circumstantiale nu privesc infractiunea, ci circumstantele ei. Nu sunt presupuneri, evident. Daca nu intelegi ceva anume, intreaba, altfel nu stiu cum sa explic). Haide sa luam unul construit pe probe indirecte:

          Un cuplu iese in ocean pe un iaht. Sotul se intoarce singur, sotia e gasita inecata ulterior, cu rani de aparare. Cu alte cuvinte, nu avem decat probe indirecte pentru o infractiune. Se poate dovedi si ca sotul are motive bune sa o ucida, si acestea refuza sa declare ceva. Ce zici? Trebuie urmarit penal? Trebuie condamnat? Hm? E atat de greu raspunsul? Nu pentru magistrati, de fapt, nici pentru 12 oameni obisnuiti. Poate doar pentru vreun specialist anonim, foarte foarte bun si respectat si alea-alea, ar putea fi un dubiu. Rezonabil.

          Si asta e o exagerare, sigur, demonstrativa. Dar sunt multe spete obisnuite in care cazul e instrumentat pe dovezi circumstantiale – cazuri de crime, de exemplu, in care proba cu martori e exclusa (ar trebui sa depuna marturie decedatul, sau ucigasul) si alte probe nu exista. Din nou, se judeca si se condamna pe astfel de cazuri, in conditiile expuse de mine in articol. Dar se pare ca doar cand a venit vorba de Adrian Nastase asta a inceput sa fie un abuz, „tribunal revolutionar” si alte aberatii asemanatoare.

          • Nu inteleg de ce vi se pare firesc sa ne luam peste picior?! Si nici cu tutuiala nu ma simt prea bine, dar treaca-mearga. Pe de alta parte nu ati inteles sau nu doriti sa intelegeti pricipiul „in dubio pro reo”. Evident ca nu toate cazurile din lume se pot proba in mod cert, dar lumea moderna si civilizata a adoptat acest principiu care mai poate fi exprimat si astfel: „decat sa condamnam un nevinovat mai bine sa scape zece vinovati”. Dumneavostra sunteti adeptul teoriei inverse. Pana la urma este o optiune. Asa cum tot o optiune este sa consideri crima sau furtul condamnabile (exemplul este evident la limita). Pana la urma este vorba si de optiuni nu doar de chestiuni simple si clare, pe care altii nu le inteleg.

          • Pe mine ma framanta aceste modificari de viziune din justitie de cativa ani, de cand am sesizat aparitia acestui mod de interpretare, insa discut doar in cerc restrans. Cazul A.N. este doar o buna ocazie de a discuta chestiuni esentiale legate de modul in care trebuie infaptuita justitia penala. Iar solutia adoptata intr-un astfel de caz de cel mai inalt nivel al sistemului judiciar va avea impact asupra intregului sistem spre deosebire de un alt caz oarecare. Nu am fost si nu sunt partizanul lui Nastase, din contra. Asa cum nu am fost de acord cu unele situatii cand SOV a fost supus unor proceduri abuzive evidente, in conditiile in care acest personaj este, pentru mine, un fel de intruchipare a raului.

          • Vlad Ionescu,

            v-am dat doua exemple, as zice ca sunt destul de simple. Considerati ca ar trebui sau nu trimisi in judecata (si condamnati) cei doi?

            Cu tutuiala putem s-o rezolvam foarte simplu – n-o sa se mai intample. O folosesc pentru ca eu insumi nu sunt deranjat cand sunt tutuit, e un semn de lejeritate in dialog, nu de lipsa de respect. Nu am probleme sa fiu apelat pe nickname, nici nu ma tin foarte sobru.

            In ce priveste lipsa de respect, nu cred ca am aratat lipsa de respect fata de persoana. Nu va cunosc, si nu imi permit. Am afisat insa lipsa de respect fata de afirmatiile pe care le faceti. Nu am ce sa fac, nu am cum sa rezolv eu problema asta. Dvs. trebuie s-o rezolvati incetand sa aduceti in dialog afirmatii la care nu se poate da un raspuns pertinent care sa nu fie – in acelasi timp – o luare peste picior.

            Spre exemplu, cand spuneti ca e delir sa crezi ca exista cazuri, tipuri de cazuri, unde infractiunea nu poate fi dovedita decat prin dovezi circumstantiale, altfel decat sa raspund ca e o aberatie nu am cum. Asta e, asta e termenul potrivit pentru afirmatia respectiva. E o aberatie, e o negare stridenta, ridicola a realitatii. Am spus si de ce, am dat si exemple de astfel de cazuri. Daca sunteti in stare sa va raportati la ele, va rog. Daca nu, negarea lor devine aberanta. La fel cum e sa pretinzi ca a da un verdict strict pe baza de dovezi circumstantiale e echivalent cu „Tribunal al Poporului”.

            In fine, ce consider la randul meu a fi problema si non-dialog este prezentarea incorecta a punctului meu de vedere, chiar si atunci cand – cu deplina buna-credinta – explic si reexplic ce anume vreau sa spun.

            In fine, vad ca il considerati pe SOV „un fel de intruchipare a raului”. De ce? Se face vinovat de ceva, legal vorbind? Ar trebui sa stiti ca problema cu urmarirea sa penala in cazurile de notorietate in care e implicat (FNI, de exemplu) este impiedicata de absenta unor dovezi directe indeajuns de solide (martu. Exista insa o abundenta de circumstante care il incrimineaza, inclusiv, la fel ca in cazul de care e vorba in articol, faptul ca persoanele dovedite a fi vinovate (dna Vlas, dl Popa sa.) au fost apropiati de-ai lui. Insa semnatura lui SOV nu apare pe niciun document; legal, formal vorbind SOV era doar unul din deponenti, unul ceva mai norocos decat altii – ceea ce nu e o infractiune, desigur. Si atunci, ce facem dle Vlad Ionescu? Indraznim un caz penal impotriva „intruchiparii raului”?

            Astept raspunsul, daca nu la ultima intrbare, la primele doua. Daca mesajul contine un astfel de raspuns, continuam dialogul. Daca nu, nu.

  12. Excelent articol domnule Damian,

    Chiar modul in care a fost conceput este remarcabil. Iar impreuna cu discutia din forum, ceea ce apare aici se poate constitui foarte bine intr-o lectie la Facultatea de Drept. Nu pot decit sa va multumesc pentru demers. O fac in nume propriu, desi sint convins ca sint foarte multi cei care ar proceda la fel daca ar ajunge sa citeasca acest material.

    Pe mine m-ati convins ca sinteti sensibil la argumente: intr-adevar, matematica sta mereu in picioare datorita argumentelor, nu datorita diplomelor sau autoritatii celor care o fac.
    Adevarul este ca multe dintre nenorocirile care se abat asupra noastra au legatura directa cu faptul ca autoritatea tine de prea multe ori loc de argument. Autoritatea este si „argumentul” preferat al politicienilor deprinsi nu sa slujeasca binele comun, ci sa calareasca publicul.

  13. Ce-i aşa de greu de înţeles?

    Chiar dacă toate probele nu dovedesc vinovăţia lui Năstase, toate îl indică drept vinovat.
    Năstase, în schimb, nu poate nici dovedi, nici indica vinovăţia altuia.
    (Premisă subînţelească [pe care a vrut s-o facă anuleze Ponta]: există un prejudiciu, o ilegalitate, deci o vinovăţie).

    (Gide spunea undeva că „nici un lucru nu-l dezvăluie pe Dumnezeu, dar toate îl indică).

    • @1

      Banuiam eu ca am ajuns poligon de incercare in spatiul juridic.
      Banuiam ca, de fapt, cam asta inseamna reforma: experimentarea pe viu si la scara nationala a unui sistem de drept care nu se mai bazeaza pe toate principiile fundamentale exersate in statele democratice.
      Deci, principiul „in dubio pro reo” a fost suspendat in Romania.
      Daca acuzarea si instanta nu pot identifica probe certe de vinovatie a acuzatului, acesta tot va fi condamnat (pe baza unor rationamente), daca el nu poate dovedi sau indica vinovatia altuia. Astfel, sarcina probei vinovatiei nu mai revine acuzarii sau instantei, ci inculpatului.
      Acuzarea si instanta pot condamna un om doar pe baza indiciilor (nu sunt necesare dovezi certe!), iar acuzatul poate scapa de pedeapsa doar daca este in masura sa probeze el, cu dovezi, vinovatia altuia.

      Asta este esenta reformei in dreptul penal? Am inteles bine?
      Asa se judeca acest dosar?

      • casandra ,buna ziua :
        principiul de care vorbesti s-ar putea sa fie suspendat (sa nu-l confumdam ,totusi, pe domnul Damain cu justitia, e si dansul un amator ca noi ) doar in cazul Nastase .In cazul Cioaca, de exemplu, desi a existat motivul (stia ca sotia il inseala ) ,oportunitatea (au fost singuri acasa) si probe biologice (urme de sange in casa si in portbagajul masinii respectivului, deminstrate prin ADN ca apartineau sotiei) ,lipsa cadavrului si a altor probe face ca, deocamdata, sa nu fie condamnat, desi cel care a intrumentat dosarul e un bun profesionist, procurorul Marius Iacob.

        • Buna ziua, @Loda.
          Deocamdata, doar deocamdata, acest principiu de drept pare a fi suspendat doar in dosarul „Trofeul calitatii”. Nu am nicio garantie ca el nu va fi suspendat ulterior si in alte dosare, in alte procese. Si gandul acesta este tulburator.
          Mai sus ti-am indiat un link la un articol al unui fost magistrat, articol construit pe o sentinta a ICCJ la un caz de omor. In acel dosar, pentru ca lipseau probele certe, inculpatul nu a fost condamnat.
          Intre timp, filozofia ICCJ pare sa fi evoluat – nu stiu din ce motive! – catre necesitatea de a condamna penal o persoana invinuita, chiar daca lipsesc probele certe, mai ales daca acea persoana pare a fi beneficiarul faptei penale a unor terti. Daca invinuitul nu este in masura sa demonstreze el insusi ca altcineva este vinovatul, poate fi condmanat in baza unor rationamente ale membrilor curtii. Se inverseaza, in fapt, sarcina probei.
          Este doar un amanunt ca aceasta noua logica juridica se aplica azi unei personalitati politice. De aceea avem ocazia sa discutam intre noi, profanii. Jurnalele si mediul on-line ne tin la curent.
          Dar maine sau poimaine se poate aplica unor anonimi, oameni si ei, cetateni romani, de care noi nu vom afla. Vor sti doar familiile si comunitatile lor ca instanta i-a condamnat, iar noi, societatea, vom considera ca sunt vinovati de fapte penale, poate de crime. Oprobiul va acoperi nu doar pe cei condamnati ci, dupa cum stii, si familiile lor.
          Stigmatu-i va urmari toata viata. Dupa ce vor efectua pedeapsa impusa, vor avea nevoie de un loc de munca. Cati patroni care sa ofere un loc de munca unui fost puscarias cunosti? Familiile lor ar putea fi serios afectate.
          Si totul se va face fara probe directe, certe, doar pe baza unor rationamente si „aprecieri”.
          Nu stiu daca Nastase este vinovat de faptele pentru care este acuzat. Dar daca lipsesc probele certe dupa atatia amar de ani de cercetare si dupa resursele utilizate pentru inculparea lui…

          Mi-ar fi greu sa traiesc intr-o tara in care exista condamnati penal, dar cu substrat politic. Mi-am trait adolescenta intr-un asemenea stat, cel ceausist. Dar, ca masura de protectie, m-as feri de orice ar insemna implicare politica. As trai intr-un univers restrans si paralel, ca atunci.
          Insa mi-ar fi imposibil sa traiesc intr-un stat care-si schimba, de principiu, fundamentele pe care lucreaza justitia, astfel incat oamenii pot fi condamnati penal fara probe directe. Iar schimbarea ar fi pentru toti cetatenii, ne-ar privi pe toti, ne-ar ameninta tuturor libertatea.
          Cazul acesta pare doar un caz al lui Nastase. Dar nu-i asa.

          • Din pacate aceasta practica este din ce in ce mai raspandinta in ultimii ani in instantele penale romanesti si tinde chiar a deveni una generalizata. Magistratii si-au dat seama ca daca adopta aceasta teorie a „presupunerii rezonabile” sau a „vinovatiei probate dincolo de orice dubiu rezonabil” (au adaugat un cuvat vechiului principiu ca sa para ca este acelasi lucru, dar de fapt au deschis larg usa relativismului) scapa de orice raspundere fata de erorile judiciare, deoarece totul devine relativ si la libera apreciere a magistratului. Decidentul politic a fost incantat ca astfel justitia devine mai eficienta (evident daca inlocuiesti probele esentiale cu rationamente, in dovedirea situatiei de fapt, totul pare mai usor) si pare mai functionala, ceea ce satisface si opinia publica. Cine nu crede sa se duca in salile de judecata. Sunt insa socat sa constat ca sunt prea multe persoane care par a avea un nivel de educatie si intelegere rezonabil dispuse la a renunta inconstient la garantiile esentiale ale libertatii si democratiei pe care imi dau seama ca de fapt este atat de usor sa le pierdem. In mod cert ca Robespierre va urma la ghilotina, dar nu pe el il plang, ci fapul ca istoria se repeta si ne arata ca suntem parca blestemati sa nu putem intelege lucrurile simple si trebuie sa reluam toata experienta omenirii pentru ca, dupa generatii, sa redescoperim ceea ce stiam deja. Dar pana atunci, traiasca justitia revolutionara!

  14. In mod normal ,la acest apel ,ar trebui sa se repare nedreptatea de la prima sentinta .Anume ,dintre toti cei condamnati paradoxal Nastase a primit cea mai mica sentinta, cind de fapt ar fi trebuit sa fie invers.Stiu un caz de coruptie ,a unor comisari de le Garda Financiara Ialomita carora la apel li s-au marit pedepsele.Nu stiu ce pedeapsa au cerut acum la apel procurorii pentru Nastase ,dar tinind cont de faptul ca adevaratul creier al intregii afaceri”Trofeul Calitatii” a fost Nastase ,pedeapsa ar trebui macar dublata.

  15. Atentie la prejudecati, mai precis prejudecata ca in ambele cazuri omul e vinovat. O fi adevarat dar e dezastruos sa presupui asta neasumat intr-un argument juridic. Sa ne uitam spre exemplu la 4. Era concluzia la fel.de usoara daca eu si niste baieti furiosi de la mine de la bloc am fi decis ca e suficient si ca trebuie sa il sustinem pe, spre exemplu, nicusor dan, cu orice pret, deci am fi luat niste pietre si rangi si l-am fi batut mar pe oprescu (sa recunoastem, cu totii am avut fantezia asta). Acuma, ce treaba ar avea nicusor cu noi? Nu, si judecatorii si dvs va lasati asumptiile (speculatii le ziceti dvs) sa va coloreze logica. Altfel, sigur, jos nastase etc.

    • @adrian. Norocul omenirii este ca acea „logica” a ta nu s-a aplicat la procesul de la Nurnberg. Sigur ca Himmler de ex. nu a batut detinuti, nu a dat foc la cuptoare, nici Goering nu a tras in careva. NB. A fost condamnat si ideologul miscarii naziste. Deci nu este imperiosnecesar sa existe o legatura directa intre beneficiarul faptei si faptuitorul acesteia (altfel toti ar recurge la ucigasi platiti). Am raspuns NUMAI rationamnetului tau privitor la ciomege pe spinarea lui …..

    • Adrian,

      n-am facut nicio asumptie (vad ca tu faci asta apropo de mine! – foarte ciudat). Exemplul e un bun punct de pornire a discutiei. Spui tu

      „daca eu si niste baieti furiosi de la mine de la bloc am fi decis ca e suficient si ca trebuie sa il sustinem pe, spre exemplu, nicusor dan, cu orice pret, deci am fi luat niste pietre si rangi si l-am fi batut mar pe oprescu (sa recunoastem, cu totii am avut fantezia asta)”

      Interesant. Pot sa iau afirmatia asta cu valoare de fapt: exista multi, multi oameni care sustin/resping un candidat in alegeri. Eu n-am avut fantezia cu Oprescu, dar marturisesc ca acum un an si ceva, cand trebuia sa conduc pe strazile din Sibiu, facute toate santuri, am avut ceva fantezii contondente la adresa dlui Johannis.

      Acum, poti sa explici de ce, in aceste conditii, scenariul propus de tine nu se petrece? Eu unul n-am auzit ca dl Oprescu (sau dl Johannis, sau alti primari) sa fi fost batut vreodata cu pietre sau rangi. De ce nu exista astfel de cazuri, de vreme ce fantezia asta e atat de raspandita?

  16. acest moment si proces constituie punctul ZERO pt justitie. Acum justitia isi „semneaza” independenta sau slugarnicia la USL pt multi ani de aici incolo. Nu exista decat inainte sau inapoi. In functie de ce va face justitie toata tara va urma drumul stabilit de aceasta. De aceea responsablitatea este imensa.

    • Se pare că dumneata ai dat deja verdictul, ești convins că este corect și vai de cei care nu au îndrăznit să se pronunțe înaintea celor în drept să facă asta.

  17. Ce e interesant ca majoritatea comentariilor de pe pagina sunt destul de echilibrate vis a vis de acest subiect. Nu exista patosul acela morbid ca trebuie „bagat AN” la puscarie cu orice pret cu titlul de exemplu ….More or less majoritatea articolelor anti AN au acest laitmotiv din schemele bolsevice de eliminare a adversarilor. Ce mai inseamna justitia ? NIMIC – puterea exemplului tine loc de actul suprem de justitie….Este un reflex nedemocratic chiar daca sa zicem ar fi un fel de executare publica precum faca conducatorii comunisti din China cu condamnatii la moarte Sau de ce nu, cineva de la noi va fi Robespierre-ul ghilotinei coruptiei intr-o buna zi. Si de abia l-astept pe acest Robespierre la propria-i executie. Woaw ce spectacol va fi in numele aceleasi „putere a exemplului”

    Concluzia pe care o trag insa este alta: REFORMAREA si MODERNIZAREA DNA-ului este un must si trebuie facute de urgenta. Eficienta acestui organism este, cel putin in cazul lui AN, submediocra. Tonele de bani aruncate pe fereastra ( 900 de martori, bani cu serii ulterioare infractiunii insasi etc). Prejudiciul de 145.000 Euro din Trofeul Calitatii este ridicol in raport cu bugetul investigatiei…Unde sunt marile dosare de coruptie : baietii destepti, pierderile de miliarde de la companiile de stat (CFR, CNADR, TAROM, NAVROM, SNLO etc)mulgatoare pentru firme private de casa …. DNA-ul a devenit mult prea filozofic ( puterea exemplului) si mai putin pragmatic (prejudicii efectiv recuperate) investigarea si alocarea resurselor pe cazurile materiale si mai putin la cele de imagine de partid….MODERNIZAREA DNA este singura solutie care ar putea sa mai schimbe imaginea de instrument politic pe care DNA-ul a capatat-o, nemeritat sau meritat, in ultima vreme…..

    • Tortzionarii,

      afirmatiile de fapt din comentariu:

      „Tonele de bani aruncate pe fereastra ( 900 de martori)” – au fost citati efectiv mult mai putini.

      „bani cu serii ulterioare infractiunii insasi etc” – Nu exista asa ceva

      „Prejudiciul de 145.000 Euro din Trofeul Calitatii ” – prejudiciul e cu un ordin de marime mai mare

      „este ridicol in raport cu bugetul investigatiei…” – afirmatia e fara acoperire

      Deci, tot ce ai oferit cu valoare de fapt, sunt tot atatea afirmatii false sau fara acoperire. In ce priveste judecatile de valoare, tu propui ca masura a „eficientei” unui parchet raportarea prejudiciului la bugetul investigatiei. Pe acest rationament, nu ar trebui instrumentat niciun caz in care prejudiciul financiar nu exista – de exemplu cazurile de viol. Cred ca e de la sine inteles cat de certat cu bunul simt e rationamentul.

      Acestea fiind spuse, restul aprecierilor personale nu merita vreun comentariu.

  18. Fratilor, amintitiva cand a inceput sa vorbeasca „mama FNI”, dupa ce a stat la „mititica”! Sa o vedem pe madam Jianu&co acolo si apoi sa-l mai mai spalati pe Bombo de pacate!

  19. Va tog sa-mi lasati sa treaca comentariul catre ,,par-alb” (pentru ca am mai trimis unul dar nu a aparut) mai ales ca, aici ,,joc” pe terenul meu, istoria
    !
    @par-alb:
    vreau sa cred ca, doar din ignorantza, ati putut face afirmatia ca au fost lideri ai Germaniei naziste care au fost condamnati pe baza de ,,probe indirecte ; \va rog sa urmariti o asemenea ,,proba” :
    ,,Ni s-a pus urmatoarea problema :<> (evrei,nota mea).M-am hotarat si am gasit si in aceasta problema o solutie evidenta. prin urmare, nu simteam ca am dreptul sa extermin barbatii- ziceti sa-i ucid sau sa las sa fie ucisi- si sa las sa creasca copiii care se vor razbuna pe copiii si urmasii nostri. A trebuit luata decizia grava de a face sa dipara de pe pamant acest popor ”
    (Discursul tinut de Himmler la Posen,pe 6 oct. 1943.)

  20. Oricum, procurorii ar face bine să invoce speţe similare – judecate de curţi europene – în care vinovăţia a fost dedusă din dovezi circumstanţiale, indirecte.
    (Poate din jurisprudenţa italiană, în cazuri cu mafioţi).

    • 1,

      Procurorii nu trebuie sa invoce spete similare pentru asta, rationamentul la nivel teoretic pe care l-am prezentat este cat se poate de valabil. Se aplica si s-a aplicat fara probleme.

      Sigur, daca tinem cont de jurisdictiile acestor Curti, foarte rar se intampla sa fie nevoite sa judece cazuri bazate pe dovezi circumstantiale. Insa se intampla. La CEDO, de exemplu, exista astfel de cazuri in care se judeca incalcarea articolului 2 al Conventiei (dreptul la viata). Tinand cont de tipicul acestor cazuri, e posibil ca ele sa nu poata fi dovedite decat prin dovezi circumstantiale, exact pe motivul lipsei unei explicatii alternative care sa exonereze. Un astfel de caz este Timurtas v. Turkey:

      Principala problemă în speţă este aceea de a şti dacă, în, absenţa unui cadavru, faptul că autorităţile nu au oferit nicio explicaţie plauzibilă dispariţiei unui deţinut poate fi analizat sub aspectul violării art. 2 din Convenţie. Curtea a considerat că răspunsul la această problemă depinde de ansamblul circumstanţelor speţei şi, în special, de existenţa unor probe suficiente pentru a se putea concluziona că deţinutul a decedat în cursul privării sale de libertate. Din acest punct de vedere, perioada de timp care a curs de la reţinerea persoanei constituie dacă nu element decisiv, măcar un factor pertinent de luat în consideraţie, întrucât cu cât se scurge mai mult timp de la dispariţia unei persoane cresc şansele ca aceasta să nu mai fie în viaţă. În speţă, ţinând cont de circumstanţele de fapt şi de împrejurarea că de la reţinerea fiului reclamantului au trecut peste 6 ani, Curtea a considerat că se poate prezuma că acesta a decedat. Câtă vreme guvernul pârât refuză să ofere orice explicaţie pentru dispariţia fiului reclamantului, Curtea a considerat că statul este responsabil de decesul acestuia, astfel că art. 2 fost violat.

      O decizie luata de CEDO strict pe probe circumstantiale, si folosind exact rationamentul mentionat de mine: nu exista alta explicatie rezonabila („plauzibila”) care sa explice dovezile circumstantiale. Repet, nu e singura decizie de felul asta, sunt destule, pentru ca in multe cazuri exista doar dovezi indirecte; procurorii nu au de ce sa invoce jurisprudenta europeana pentru a prezenta un tip de rationament cat se poate de valid si de folosit.

      • @Doc

        Sa mai citim inca o data fraza aceea cu circumstantele:

        „Curtea a considerat că răspunsul la această problemă depinde de ansamblul circumstanţelor speţei şi, IN SPECIAL, DE EXISTENTA UNOR PROBE SUFICIENTE pentru a se putea concluziona că deţinutul a decedat în cursul privării sale de libertate. „

        • Putem s-o citim de cate ori vrem. Spune unul si acelasi lucru. Niciuna din probele respective nu era directa, toate erau circumstantiale. Si totusi Curtea a decis sa condamne. De ce? Pentru ca nu exista (si inculpatul n-a putut sa ofere) o explicatie rezonabila pentru respectivele circumstante, una care sa-i excluda vinovatia.

          Fix ce ziceam si eu. Fix ce avem in cazul “Trofeul Calitatii”.

          • Curtea a decis sa condamne deoarece victima era in custodia Statului, ca detinut. Disparitia sa, atata vreme cat era incarcerat – chiar daca nu a existat cadavrul – nu lasa prea multe variante.
            Deca vreti sa exemplificati un caz de judecata pe circumstante, in cazul-exemplu pe care l-ati oferit a fost vorba de o circumstanta foarte speciala: victima nu era o persoana libera si era in custodia Statului, ca detinut. Statul respectiv nu a putut pretinde ca victima era in oricare alta parte decat inchisoarea, ca a evadat, etc. Deci, nu a putut pretinde ca Statul incetase sa fie responsabil pentru existenta sa fizica.
            Chiar vreti sa comparam Romania sau sectorul guvernamental cu universul carceral? Cu o inchisoare?! Aceasta – inchisoarea si costudia statului asupra victimei – au fost principala circumstanta.

          • „Statul respectiv nu a putut pretinde ca victima era in oricare alta parte decat inchisoarea, ca a evadat, etc.”

            Ei as. Sigur ca puteau pretinde (au si facut-o!), asa cum poate si dl Nastase pretinde ca tot „Trofeul Calitatii” si transferurile ilegale de bani in conturile campaniei proprii s-au petrecut fara stirea sa. Era chiar *posibil* ca in ambele cazuri sa fie asa. Problema este in ce masura o astfel de pretentie poate fi considerata *rezonabila* („plauzibila”, cum zic judecatorii CEDO). In niciunul dintre ele.

            „Chiar vreti sa comparam Romania sau sectorul guvernamental cu universul carceral? Cu o inchisoare?!”

            Unde am lasat sa se inteleaga asa ceva? :-) (voi pune intrebarea asta retorica o singura data, ca sa nu ne plictisim cititorii)

            Ce am facut cu exemplul respectiv a fost sa demonstrez ca rationamentul facut in articol este valid, si ca instantele pot condamna foarte bine doar pe dovezi circumstantiale, fara ca asta sa fie abuz, „tribunal popular” sau inversarea sarcinii probei. Asta daca nu pretinde cineva ca CEDO e un tribunal popular, sau mai stiu eu ce. La ce am vazut mai sus, nu m-as mira.

      • Procesele de la CEDO nu sunt procese penale. CEDO nu condamna pe nimeni la inchisoare, ci doar la plata unor sume de bani. Curtea stabileste asupra vinovatiei statelor raportat la prevederile Conventiei, iar raspunederea este strict materiala. Principiul „in dubio pro reo” se aplica in materie penala avandu-se in vedere gravitatea consecintelor condamnarii in cazul unor eventuale erori judiciare. Totusi eu nu imi permit sa vorbesc despre „aberatii”!

        • As putea sa va raspund vorbind despre dificultatea practica a condamnarii (cu succes) a unui stat la inchisoare, dar o sa spuneti iarasi ca va iau peste picior. Evident ca raspunderea e materiala, nu pentru ca in felul asta CEDO si-ar permite sa condamne state in conditii mai laxe, ci pentru ca nu exista alternativa viabila la acest tip de raspundere.

          Dar nu e nevoie de asta. Puteti lua chiar cazul Timurtas sa vedeti daca cumva scrie in motivarea deciziei Curtii ceva de genul ”Curtea are dubii rezonabile asupra acestui aspect, dar – de vreme ce nu stabilim o raspundere penala – atunci putem condamna si in aceste conditii”. Daca gasiti vreo astfel de afirmatie (indiferent cum e formulata) in jurisprudenta CEDO, va rog. In cazul Timurtas insa, decizia spune chiar contrariul: Curtea considera ca dl Timurtas trebuie considerat a fi decedat in custodia statului turc. Pe ce probe? Strict circumstantiale. De ce? Pentru ca statul inculpat nu poate oferi o explicatie plauzibila.

          Nu doar CEDO judeca asa. Iata un citat dintr-un document german legat de implementarea UNCAC (Conventia Natiunilor Unite de Combatere a Coruptiei)

          „In German criminal law the presumption of innocence is also concretised by the principle of in dubio pro reo, which states that circumstances that cannot be established must always be interpreted in favour of the accused. This principle has differing effects on the evaluation of evidence by the judge and on the rules governing the burden of proof. This principle as a rule governing the burden of proof is violated if the judge arrives at a guilty verdict because the accused did not prove his innocence in a situation in which the prosecutor’s office produced no prior circumstantial evidence. If, however, the state prosecutor is able to present a variety of circumstantial evidence without concrete proof and this circumstantial evidence when considered in toto is material to the verdict and the alleged perpetrator cannot vitiate it, the conviction does not contradict the in dubio pro reo principle.”
          http://www2.gtz.de/dokumente/bib/07-0876.pdf

          Traducand ultima propozitie: daca procuratura reuseste sa prezinte o serie de dovezi circumstantiale, fara vreo proba concreta, si aceste dovezile circumstantiale, considerate in ansamblu, justifica verdictul iar inculpatul nu le poate invalida, atunci o condamnare nu contrazice principiul in dubio pro reo.

          Si atunci? O fi si Germania plina de „Tribunale ale poporului”? Spuneati mai sus ca e o evolutie recenta asta, la noi. Nici vorba. O sa gasiti destule cazuri fara vreun fel de notorietate – repet, exista categorii de infactiuni (crime cu premeditare, de exemplu) unde se intampla ca procurorii sa nu aiba posibilitatea unor probe directe. Ceea ce e nou e ca descoperim – la fel ca in cazul asta – ca atunci cand vine vorba de inaltii demnitari, ministerul public, care ne reprezinta, ar trebui sa fie mai catolic decat papa. Cineva, poti citi mai sus, pretinde ca trebuie sa judece doar in functie de cat de mare e prejudiciul: o schema corupta de cateva sute de mii de euro e un fleac, o procuratura „moderna” (sic!) ar trebui sa o ignore. La fel si nou descoperitul „in dubio pro reo” cu supra-aplicare, ar trebui sa il apere pe dl Nastase de orice, la fel ca un detergent minune. Asta pentru ca altceva ce ce e mai nou e ca incep sa se judece si sa se dea verdicte cazuri de inalta coruptie. Or, alt lucru pe care il puteti citi acolo, e ca in astfel de cazuri e adesea foarte dificil daca nu chiar imposibil de obtinut dovezi concrete („the fact that concrete evidence of corruption is hard to come by, but that circumstances (…) may provide clear evidence of a corrupt situation”) Fix ce ziceam eu in articol. Afirmatia pe care ati catalogat-o ca fiind, citez, „deliranta”. Si apoi va suparati cand va spun ca scrieti aberatii.

          Asta nu e respect fata de justitie, fata de principiile de drept sau vreo pledoarie impotriva abuzului. Nu, asta e exact invers, e o bataie de joc nemasurata la adresa lor. Exista un principiu in dubio pro reo, e foarte bun si ar trebui aparat. Ar trebui aparat inclusiv de abuzarea lui iresponsabila. Principiul nu exista ca sa isi bata joc politicienii (sau invartitorii de tipul SOV) de banul public, de noi, si pana la urma chiar de el.

          • Sunt de acord ca acesta relativizare a principiului adus in discutie exista si in alte state civilizate, dar nu cred ca este o optiune consolidata, ci mai degraba o evolutie care nu este inca definitiva. Atata timp cat eroarea judiciara nu este exclusa, chiar si cand probele sunt „mai presus de orice dubiu” cred ca atunci cand exista dubii probabilitatea unei erori creste si optez necondamnare. Asta e, pentru mine este mult mai importanta libertatea!

  21. Domnule Damian, raspund aici fiindca nu am reusit sa postez in continuarea dialogului de mai sus.
    Cred ca m-ati inteles gresit. Referirea la SOV nu are o legatura directa cu subiectul. Era doar o incercare de raspuns la „se pare ca doar cand a venit vorba de Adrian Nastase asta a inceput sa fie un abuz, “tribunal revolutionar” si alte aberatii asemanatoare”. Incercam sa dau un exemplu de atitudine personala. Eu am o parere foarte proasta despre SOV, ca multi altii dealtfel; este insa chestiune pur subiectiva si personala si nu are neaparat conotatii juridice, cu atat mai putin penale. Vroiam sa spun ca in ciuda acestei pareri personale, daca am considerat ca institutiile judiciare au aplicat, intr-una dintre situatiile in care era el implicat, o masura abuziva, am fost impotriva ei. Doream deci sa subliniez ca nu personajul A.N. imi determina aceste opinii, iar acestea nu sunt de data recenta si conjuncturale. Nu am dorit si nu doresc sa discut despre SOV. Vreau sa spun ca justitia trebuie aplicata la fel indiferent de cat ne place sau nu de persoana in cauza. Asa cum am mai spus, discutam aceste chestiuni fiindca A.N. ne-a dat ocazia. A.N. nu este subiect al comentariilor mele nici macar prin ricoseu. Totusi, dumneavostra ati insinuat ca opiniile mele ar putea fi de fapt un mod prin care il apar pe A.N. si am simtit nevoia unui raspuns.
    Da, reafirm convingerea mea ca in materie penala vechiul principiu despre care am vorbit este cel mai sanatos pentru societate, chiar daca strang din dinti vazand ca sunt situatii in care diversi infractori (probabili) scapa. Da, eu cred ca mai bine scapa 10 vinovati decat sa condamnam un nevinovat. Cred asta de foarte mult timp, de cand am inteles care e treaba cu justitia penala si de fiecare data cand am impresia ca un vinovat scapa ma gandesc ca autoritatile competente ar fi putut face mai mult. Iar daca am convingerea ca au facut tot ceea ce ar fi fost posibil, prefer acesta situatie celei pentru care optati dumneavoastra. Conceptia mea legata de acest principiu este similara cu cea despre democratie, care, asa cum se spune, este un sistem politic cu multe defecte, dar este cel mai bun posibil. Asa cred si in legatura cu subiectul discutiei noastre, ca optiunea sustinuta de mine este cea mai buna posibila si s-a consolidat in sute de ani de experiente ale umanitatii.

  22. Dle Ionescu,

    v-am inteles foarte bine, si tocmai asta e. Se pare ca insistati sa formulati in contradictoriu afirmatii la care va dau dreptate, si sa ocoliti intrebari simple si pertinente.

    E cred a patra oara cand as spune ca sunt de acord cu toate acestea. Si cu principiul indoielii care scapa inculpatul, si cu principiul de a urmari in principal sa nu fie condamnati nevinovati, si cu principiul ca justitia nu se face pe sentimente etc. etc.

    Dar v-am dat doua cazuri simple. Aveti un raspuns la ele? Da sau nu. Ce-o fi atat de complicat, nu stiu.

    • V-am raspuns, dar vad ca nu s-a incarcat. Ciudat, fiindca parea ca se incarcase provizoriu si astepta moderarea. Reiau, pe scurt:
      1. Trebuie condamnat atata timp cat nu are loc o revolutie stiintifica prin care omul sa poata deveni invizibil.
      2. In lipsa altor probe, cu inima indoita, optez pentru necondamnare, iar in masura posibilului, pentru continuarea anchetei. Oricum cazul este pur teoretic, iar in practica este foarte probabil sa se poata obtine mai multe probe care sa duca la aceeasi concluzie.

      • Primul caz: imi pare rau, dar nu sunteti consistent. Mai sus imi spuneati ca orice (orice!) indoiala trebuie sa duca la achitare – si banuiesc ca pe acest temei ati dat si „verdictul” la cazul 2. Or, nu cred ca procurorii ar putea dovedi (!) ca o asemenea tehnologie de invizibilitate nu exista. Prin urmare, optiunea intre 1 si 2 ati facut-o printr-o apreciere personala apropo de ce tehnologii exista si care nu, contrazicandu-va flagrant propriul principiu. Asta ca sa nu spunem ca „omul invizibil” nu trebuie sa fie pe baza de revolutii stiintifice, nici macar nu era un element al cazului. Poate ca a fost cat se poate de vizibil acolo, cu pusca cu tot, doar ca nu l-a remarcat nimeni. E imposibil, obiectiv? Nu. Si atunci, achitare. Nu?

        In ce priveste cazul 2, continuarea anchetei este o pierdere evidenta de bani publici. Ce anume s-ar putea ancheta? Daca nu cumva cei doi au avut martori in mijlocul oceanului? Daca nu cumva, cu trecerea timpului, vor aparea probele fizice inexistente initial?

        Afirmatia ca e un „caz teoretic” este lipsita de relevanta, este pentru ca asa l-am dat. Cazul este cat se poate de posibil si plauzibil, in general cel care premediteaza crima, premediteaza si stergerea dovezilor directe. Si, dupa logica Dvs. legala, de vreme ce nu are ce sa mai fie anchetat, are solutia pentru crima perfecta. Daca justitia penala ar merge pe principiul asta, crima cu premeditare ar deveni un loc comun. Sigur, e o chestiune pana la urma de optiune – puteti opta sa aveti o astfel de societate, o societate in care „intruchiparea raului” e intangibila. Eu insa prefer alt tip de societate.

  23. Doc: „există vreo explicație rezonabilă a faptelor care să-i excludă vinovăția?”

    Da, Ponta, fost Secretar de Stat, Şeful Corpului de Control al Guvernului Nastase, implicat direct in campania lui Nastase, inclusiv in numarat de pixuri si fulare electorale, cu suficiente parghii in directia ISC, ar fi putut orchestra ca vioara 1 acest lucru ca un cadou pentru mentorul sau.

    • Hahahahaaaa! Bună, asta. Mă gândesc că s-ar putea găsi niște vinovați ”rezonabili” și pe aici. După cât de aberantă și înverșunată poate fi apărarea dlui Năstase, mă gândesc că pot alege suspecți dintre comentatori. Cum de nu se sesizează DNA? Tsk, tsk…

  24. Ohh … analize tipice de Doc. :)

    >Marii demnitari și șefi de rețele mafiote nu-și vor mai putea folosi fără riscuri subordonații și apropiații ca să facă ilegalități în locul și în beneficiul lor. Corupția prin interpuși nu va mai fi imună în fața justiției.

    Ca observaţii :

    1. Alăturarea „marilor demnitari” şi a „şefilor de reţele mafiote” e din start tendenţioasă şi mă mir că a scăpat netaxată. În principiu „reţelele mafiote” există şi se definesc ca având scop precis de a încălca legea, demnităţile publice au rolul exercitării unor anumite scopuri legale/legitime şi, eventual, permit săvârşirea de ilegalităţi.
    Ca să pun în contextul exemplului cu „împuşcatul în plină stradă” care văd că e folosit excesiv în comentarii e ca şi cum ai echivala folosirea unei arme/o omucidere între doi vecini într-un cartier rezidenţial select sau măcar decent cu acelaşi scenariu pe străzile unui ghetou.
    Nu am idee cît de inocent e făcută alăturarea – pare mai degrabă să se înscrie în şablonul vadimist „Jos Mafia – Sus Patria !” în care devine superfluu să mai consideri că demnitarii ar fi altceva decât nişte infractori de duzină … :)

    2. Dincolo de alte aspecte care zgârie un pic retina ( referinţa la mii de persoane fizice şi juridice care suferă … sună niţeluş OTV-ist ) – şi care sunt expediate/rezolvate totuşi cam prea uşor de Doc – ce mi se pare mie unul că riscă să fie cea mai periculoasă consecinţă a sentinţei astea e că, virtual, impune demnitarilor să verifice constant subalternii – ceea ce, de la un anumit nivel în sus devine practic imposibil. Plus că ignoră modul tipic „de operare” a oricărui subaltern corupt – care indiferent că e aşa sau nu în momentul când negociază o şpagă menţionează ( adesea obsesiv ) cât e de bazat şi ce relaţii sus-puse are.

    3. Din argumentaţia sentinţei nu reiese clar ( sau cel puţin eu nu am reţinut/observat pasajele cu pricina ) dacă banii au mers integral către Adrian Năstase ca şi candidat prezidenţial al PSD sau şi la el pe persoană fizică. Pentru că în principiu ( şi foarte probabil şi în practică ) e o diferenţă între cele două. Şi una mare de tot. Mai precis următoarea argumentaţie a Curţii e pusă serios sub semnul îndoielii :

    >Este de neconceput ca mai multe persoane sa actioneze concertat in beneficiul alteia, cu care nu se afla in relatii apropiate, intime sau de prietenie, fara stirea acesteia, persoana care, prin ipoteza nu doar ca nu a determinat conduita celorlalti, dar nici nu va afla vreodata despre „binele” care i s-a facut cu forta.

    Ca să dăm un exemplu – mult mai realist sau cel puţin asemănător comparativ cu aberaţiile şi forţările cu împuşcatul de oameni invizibili în stradă :) : dacă eu sunt patronul unei firme şi cineva îmi virează bani direct în contul meu personal e clar că e aproape imposibil ca să nu observ asta la un moment dat ( spun „aproape” pentru că totuşi am cunoscut cel puţin o persoană de genul acesta care nu cred că e capabilă să cuantifice exact câţi bani cheltuie privat – deşi cred că totuşi o cvadruplare a disponibilului i-ar sări în ochi :) ). Dacă însă cineva virează banii respectivi în contul/conturile companiei deja probabilitatea trece în partea cealaltă – deja devine nu doar posibil, ci chiar plauzibil, ca să nu mai am habar sau pur şi simplu să nu mă intereseze astfel de „detalii”, întrebările care se pun contabilei/directorului economic fiind de regulă de genul „E plătit furnizorul X ? S-a rezolvat cu taxele la primărie ? Avem bani de Y ?” E oarecum superfluu să spun că astfel de scenarii se întâmplă cu atît mai frecvent cu cât compania/instituţia e mai mare. Sau că de-aia există răspundere a administratorului unei companii/departamentului de contabilitate.
    Ceva similar e de imaginat şi în cazul unei vedete – să zicem Lady Gaga, că tot e la modă şi a avut loc recent concertul – care s-ar trezi condamnată la închisoare deoarece impresarul ei a făcut măgăreli şi a achitat afişele promoţionale şi reclama la televiziuni din bani strânşi ilegal de către Primăria Bucureşti, chit că ea nu a primit nimic din aceştia. Şi e foarte plauzibil ca nici măcar să nu o fi interesat aspectele acestea – concentrându-se pe repetiţii, verficarea luminilor pe scenă ş.am.d.

    Chiar aşa – cine a fost şeful de campanie a lui Adrian Năstase în 2004 ?

    • Da, aceleași aiureli la care le-am tot răspuns și re-răspuns. ”Vai, cum se poate da condamnare în felul ăsta, ca dacă mâine cineva ne virează în conturi en-șpe sute de mii de euro fără știrea noastră?” – se știe că în mod măcar incidental, dacă nu chiar curent, oameni complet necunoscuți nouă și din motive complet obscure ne varsă în conturi averi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Miron Damian
Miron Damian
Miron Damian scrie analize politice pe forumuri începând cu 2002, sub pseudonimul Doc. A colaborat cu ziarul Cotidianul si cu revistele Dilema Veche si Revista 22. Din 2006 are blogul propriu în cadrul Hotnews, "Inventarul Stricăciunilor Politice"

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro