Se zvonește prin ziare – The Washington Post, The New York Times – că România ar fi pe punctul să imite, după turbulentul an 2017, „contrarevoluțiile autocratice” din Ungaria și Polonia. Vechile reflexe autoritare, deghizate sub o legislație europeană în graba de a adera la UE, recidivează cu zgomot și furie în Europa Centrală și de Est. Visul democratic de după 1989 pare a fi curmat de năprasnica revenire la năravuri politice anterioare – printr-o contrarevoluție tot mai molipsitoare în regiune. Să nu uităm și că 2017, anul puciului PSD-ALDE-UDMR din Parlament, a fost și centenarul Marii Revoluții din Octombrie…
Așadar, edițiile din 30 decembrie 2017 ale cotidienelor The Washington Post și NYT supun unui public shaming partidul care domină cele două camere ale Parlamentului României (PSD), aflat în centrul multor scandaluri de corupție și nerăbdător să dinamiteze statul de drept ca să scape de constrîngerile justiției, ca și pe liderul său Liviu Dragnea – ale cărui acuzații de fraudă și corupție sunt expuse în detaliu. Articolele din cele două ziare consună și cu poziția Departamentului de Stat al SUA față de modificările legilor justiției, transmisă în noiembrie 2017 într-un mesaj oficial către Parlamentul României.
După o atare umilire publică în țara de peste ocean, cu care avem de altfel un parteneriat strategic, nu știu, zău, cum mai poate ieși cineva „în lume” fără să se rușineze și de umbra lui. În viziunea filozofului moral britanic Bernard Williams, modernitatea etică se produce și prin tranziția de la o „rușine” ce derivă din raportarea la un nomos exterior – după Williams, caracteristică anticilor –, și „vinovăția” modernilor ce implică internalizarea normelor morale. Williams n-a avut însă prilejul să cerceteze, în cartea sa Shame and Necessity (Rușine și necesitate, 1993), și atitudinile morale din societăți contemporane mai „crepusculare” (totalitare, autoritare) în care vinovăția nu mai e internalizată, ci externalizată.
Atitudinea ”morală” a liderilor autoritari din aceste societăți și a diverselor lor Pristandale se rezumă de obicei la această propoziție: de vină sunt invariabil ceilalți. Îmi închipui că, citind editorialul din The Washington Post și articolul din NYT despre slăbirea autorității juridice de către partidul său, Liviu Dragnea și-a zis, cu o neabătută mulțumire de sine, că autorii nu înțeleg situația din România, neștiind nimic despre prigoana la care a fost el supus, alături de alți bieți baroni PSD, atîta amar de ani, din partea statului paralel. Occidentalii nu pricep nici despre ce e vorba în noile legi ale justiției pe care le critică totuși răspicat. Ar fi bine, poate, ca PSD să trimită și celor două gazete americane traducerea legilor justiției însoțită de explicațiile lui Iordache. Deși, în definitiv, ce se tot amestecă străinii ăștia obositori în treburile unui stat suveran și independent? Mai ales cînd Parlamentul e ales de români, prin vot democratic.
Dl Dragnea n-are evident nici o tresărire de conștiință la gîndul discrepanței dintre campania populistă a PSD-ului, care promitea în 2016 doar măriri de pensii și de salarii, și amputarea justiției și operațiunea de castrare a aparatului juridic cu care se ocupă în principal aleșii PSD-ALDE-UDMR de cînd au preluat puterea. Numitele partide n-au nici un mandat pentru operațiunile lor de lichidare a statului de drept. Aceasta e inițiativa lor autoritară – o luare cu asalt a legii și a justiției pe care, se vede treaba, societatea civilă nu o dorește, dacă privim seria protestelor din 2017 și opiniile din mass-media Dar, și la acest capitol, se găsesc destui vinovați din sfera alterității politice. De vină că instigă societatea civilă sunt Kövesi, Iohannis și „circari” din Parlament precum Cosette Chichirău, Vlad Alexandrescu, Stelian Ion etc. Iar prăbușirea în sondaje a lui Dragnea e pricinuită tot de vinovați externi. Probabil Soros, cîinii protestatarilor și multinaționalele. Ce să o mai lungim: toate alteritățile din universul proxim, de la ignoranții editorialiști străini, Departamentul de Stat al SUA și prost informatele ambasade occidentale la București, pînă la „vînduții” din țară și cîinii lor, conspiră împotriva lui Dragnea și a PSD-ului. Monstruosul balaur al statului paralel și dihăniile din străinătate tot încearcă să-l dovedească, dar el, brav din fire, nu se dă bătut.
Viciul externalizării vinovăției pare a fi principala „strategie politică” a PSD. În zilele de Crăciun, primărița PSD a Bucureștiului, interpelată civilizat, dar ferm și ironic de arhitectul Șerban Sturdza, președintele filialei bucureștene a OAR, pentru începerea ilegală a unor lucrări de amenajare a unui patinoar într-o zonă protejată din Cotroceni, a dovedit-o din plin. Răspunsul oficial al primarului de sector și al primarului general la sesizarea cu pricina a fost că decizia (publicată deja în sistemul de achiziții publice) era de fapt o eroare și că în realitate de Crăciun se reparau candid niște leagăne – nici vorbă de amenajarea vreunui patinoar. Această bîlbîială gen Radio Erevan a fost urmată de ceva și mai absurd. Schimbînd subiectul, Primăria (PSD) a Capitalei a început să susure, în mod caracteristic, venin: primărița Bucureștiului ar fi fost de fapt victima unei „campanii de denigrare”. Urma o denigrare pură, din partea aceleiași primărițe, a arhitectului Sturdza. Acesta era vinovat de faptul că e contemporan cu generația care a dărîmat biserici, schituri și mănăstiri în București, la comanda lui Ceaușescu. Lasă că arhitectul pe care doamna primar „se omora cu firea” să-l compromită nici nu trăia la București în anii demolării bisericilor, ci în vestul țării, la Timișoara. Politrucul iliberal de serviciu se grăbește, indiferent de circumstanțe, să-și denigreze orice critic – evident, acuzat că se ocupă el însuși cu „denigrarea”. Hoțul strigă „hoții”, cu un tupeu neabătut.
Externalizarea publică a vinovățiilor se face cu sprijinul televiziunilor ce răspîndesc mantrele victimizării și ura de gogorița statului paralel. Și, cum e multă lume credulă și miloasă pe la noi, nu e de mirare că politrucii PSD au mereu susținători – deși poate nu așa de vehemenți ca protestatarii de la Cotroceni de anul trecut. Există și limite ale milei. Mai ales cînd prețurile cresc, benzina se scumpește, leul se devalorizează – taman cînd partidul iubitor de popor (PSD) se află la guvernare. Dar, bineînțeles, se pot găsi niște vinovați și aici. Victimele perpetue sunt oricum Firea, Dragnea și toți sărmanii politicieni ai PSD-ului asediați de dușmani.
Una din știrile cele mai tonice din ultimele zile a fost cea legată de fuga coruptului fost primar al Constanței, Radu Mazăre, în Madagascar – unde a și cerut azil politic. Această știre mi-a dat speranțe. Am început să sper – suprarealist, știu – că gestul lui Mazăre ar putea crea un trend printre politicienii vizați de anchete DNA. Ce-ar fi să ceară azil politic în Madagascar, alături de Mazăre, toate „victimele statului paralel” din politica românească? În definitiv, insula cu pricina e vestită prin biodiversitate. S-ar putea îmbogăți, pe lîngă lemuri, cu o nouă specie unică în lume: hominizi-politicieni-victime-perpetue. Unde mai pui că unele specimene au și talente remarcabile – muzicale, de pildă – ce ar putea înviora industria de divertisment a locului. „Mă dusei să trec la Olt”, cîntarea zisă cam crispat de inconturnabilul Iordache în programul RTV de Revelion, ar putea deveni, în interpretarea refugiaților în Madagascar, șlagărul „Mă dusei la Indian” (cu varianta „Mă dusei să trec la Tropic”). Iar hit-ul cîntat cu artistică dezinvoltură de Șerban Nicolae, „Pușca și cureaua lată”, ar putea fi adaptat la cultura malgașă ca „Pușca și lamba dungată”. Alte adaptări ar putea fi: „Un malgaș avea o casă”, „Lemurule coadă vărgată” și „Lasă Imran băutura” – un repertoriu disponibil pentru alți artiști muzicali din politica autohtonă pe care îi putem exporta pe numita insulă. Revelionul RTV a dezvăluit fața nevăzută, melodică, a politicienilor care se luptă să răpună „statul paralel”. (Dacă pîinea se scumpește, avem, nu-i vorbă, circ la discreție.) Nemaivorbind de talentele de investitori, minunat ilustrate acum de Mazăre, care construiește bungalouri și un restaurant în paradisul malgaș – toate „sfințite” de șamani și vrăjitori locali. Ne putem imagina cu emoție o uriașă rețea de bungalouri de lux dezvoltată la Tropicul Capricornului de întreprinzători teleormăneni sau olteni. După mărturia lui Mazăre, malgașii sunt „agreabili și serviabili”, așa încît toată lumea ar fi mulțumită: și baronii refugiați într-o societate mai caldă și primitoare, și băștinașii.
Totuși, „scenariul malgaș” nu e prea verosimil, Mazăre fiind mai excentric și șturlubatic decît media baronilor autohtoni. În plus, și de ar pleca baronii, tot am rămîne cu o pletoră de instituții publice și private căpușate de finii, beizadelele și nepoții lor. PSD-ul ar fi reconstruit de noua generație. O împrospătare a partidului ar atrage și un electorat mai tînăr și poate mai urban, deocamdată neinteresat de oferta sa politică destul de rustică. Și tot așa. Exilul baronilor, după modelul mazărinean, nu pare o soluție. Impostura s-ar putea perpetua și în lipsa lor.
Ne mai rămîne să ne închipuim, cu titlu de satiră consolatoare, un dialog „cu aceeași monedă” – probabil la fel de suprarealist – între politicieni PSD-ALDE și adversari ai lor, dacă aceștia din urmă s-ar ocupa într-adevăr cu „denigrarea” primilor. De pildă, despre doamna primar general al Bucureștiului s-ar putea insinua că e în aceeași generație cu Abu Bakr al-Baghdadi, liderul și „califul” Statului Islamic. Lui Liviu Dragnea i s-ar putea aminti că e cam în aceeași generație cu Abu Musab al-Zarqawi, liderul defunct al grupării teroriste Al-Qaeda din Irak – cel care a inaugurat pedeapsa decapitării victimelor în timpul războiului din Irak. Tăriceanu e în aceeași generație cu răposatul Osama Bin Laden. Ș.a.m.d. Sigur că, din Teleorman sau Voluntari, pînă în Irak, Siria sau Afganistan e o distanță. Dar se poate călători rapid și în siguranță cu submarinul…
Daca blamul vine de la America lui Trump, nicio problema; sa-si rezolve probleme apocaliptice de acasa.
Parca mai ieri Trump era asemanat cu Dragnea.
Administratia unui „Dragnea” american critica administratia lui Dragnea din Romania?
America nu e, din fericire, „a lui Trump”, e o republica federala cu o democratie solida care face, deocamdata, fata si unor derive ale actualei administratii. (Ideea unui stat „pe persoana fizica” e de altfel cit se poate de straina Parintilor Fondatori.) Blamul la adresa modului in care politicienii romani se joaca acum cu focul si destabilizeaza statul de drept vine din partea democratiei americane, cu ce reprezinta ea mai bun. Departamentul de Stat american a exprimat aceste valori, in mesajul sau recent catre Parlamentul României. Chiar si Trump, la intilnirea cu Iohannis din 2017, a reafirmat aceleasi valori, care, din fericire, transcend unele derapaje ale lui personale. Acelasi lucru se întîmplă, din fericire, si in mesajele de acum ale lui Trump catre Iran (in paranteza fie spus, mai democratul sau predecesor a pierdut ocazia sa incurajeze in mod similar inceputul de revolutie iraniana din 2009 – stranie „dubla masura” la „liderul lumii liberale” care avea sa salute atit de entuziast „Primavara araba” si Fratia Musulmana). Si, cu toata personalitatea lui Trump, Casa Alba dispune acum de un staff foarte calificat in probleme de politica externa si aparare. Feuda lui Trump cu „fake news” e interna, nu cu privire la directii majore de politica externa, cum ar fi exigenta ca partenerii din NATO sa fie democratii stabile.
„America nu e, din fericire”, nici la dispozitia analistilor romani ori vest europeni.
America este o lume pe care o urmeaza sau o blameaza cealalta lume.
America a extirpat din Europa nazismul si comunismul, iar acum, ca nemtii si francezii au crescut baieti mari, vor sa ne arate ca s-au emancipat si America poate fi tratata cu flit.
„Din fericire” institutiile americane il urmeaza pe Trump, nu pe unii analisti europeni.
Ziceti .? Nu – i paste comunismul ? Whew! Nu cred ca au eradicat comunismul. Asta – i mai rau decat ciuma. Vorba unui prof de sociologie: comunismul nu mai e fiabil, dar nici nu vrea sa moara. De comunism nu stiu ce sanse mai sunt sa ne lecuim. Sa bantuim inca vreo 15 ani prin pustie, au trecut vreo 27 de ani, deci, in total vreo 40 de ani de pustie ca sa ne revenim. Dar ce spun, nu sa ne revenim. Dupa 40 de ani in pustie intra in “ tara promisa” urmasii celor care au bantuit prin pustie, ca sa o spun elegant. Si l- am contrazis pe domnu’ saul bruckner alias silviu brucan
Dincolo de ironia evidentă, așa cum am mai scris altundeva, conceptul „stat paralel” există în științele sociale și este definit în principiu prin caracteristici exact opuse față de ceea ce zic dl Dragnea și prietenii domniei-sale. Adică se referă în bună măsură la statul captiv, structurat pe instituții precum cele ale kleptocrației românești din care fac dânșii parte.
“Mă dusei să trec la Tropic” – bestial cover. :)
„Intariti-va statul, domnilor!”
Mai tine cineva minte indemnul acesta, rostit cu maxima aroganta de un infractor de drept comun din palma caruia mancau cu nesat graunte aurite vocile constiintei publice din anii 2008-2010? Da, da, Sorin Ovidiu Vantu, primul parnaias al tarii paralele, el e. Ala cu spa-ul din filmul „relaxarea lui Geoana in noaptea mintii”.
Ei bine, nasol: statu’ s-a-ntarit. Acum, degeaba o dau la-ntors toti raspopitii democratiei de mahala, de la Cristoiu la Nastase si inapoi, trecand pe la Nutzi a lu’ Basescu si Pontalaul lui Ghita. Stat paralel, tara paralela, univers paralel, nu mai conteaza, v-ati ars! Ca Soros, ca multinationale, ca nu suntem colonie, ca mandri ca suntem romani… oricate stadioane Arena Nationala ati umple la zile aniversare, s-a terminat: Mdagascar scrie pe voi. Sau parnaie.
Lasand gluma la o parte, vad ca nimeni nu analizeaza cum s-a orientat Mazare si mai ales de cand. As putea sa pariez fara nicio emotie de a pierde ca golanul a gandit asa (si cred ca inca de prin 2005-2006): „bai frate, unde pe glob as putea sa-mi gasesc eu o gaura de sarpe? La o adica, sa-mi fac exitul. Deci, ce conditii trebuie sa indeplineasca? Pai, ia sa vedem… sa fie ceva nu prea civilizat, dar nici prea periculos. Adica o Somalia n-ar prea merge ca s-ar putea sa ma manance aia literalmente. De acord, sa pot sa-mi cumpar exitul, nu conteaza cu cat 100-200 de milioane, Peanuts. La cati bani pot eu sa mermelesc, pe bune, n-am probleme. Revenind, cred ca o insula, stat esuat, dar nu de tot, saracie, sa fie si caldut asa, cam ca la noi vara la mare, adica la mine. Ia sa mai vedem noi… Brazilia, neee, asta o folosesc de fenta sa se duca fraierii dupe ea… uraaa! Madagascar. Frate, sunt smecher, n-are tratat de extradare, n-are treaba cu statu’ si d-astea, e cald, plaja… Ciuma? Glumesti? Frate, la cata cocaina am tras eu, nu se lipeste ciuma de mine, nu ma recunoaste, sunt oricum zombi. Are si boala demnitatea ei!”
Ei bine, bre maestre Cristoa, cam despre acest gen de „victime ale statului parale” e vorba bre. Hai du-te si canta la alta masa, pardon, casa am vrut sa pun. Eventual la Nastase acasa, sti matale, printre tablourile alea de arta pura. Ah, si sa nu uit, ia si jurnalul chilotelului roz, da, da, a lui Nutzi, bre, da…
Autoarei: scuze ca ma cert cu Cristoiu pe aici, dar n-am gasit alta… rima (cu sau fara diacritice :-)) Merg si alte nume, Gadea, Ciutacu, Tariceanu, Dragnea, „Tudorel stat paralel” etc.
P.S. Ce credeti ca e in mintea Gabitei Firea a lu’ Pandele? N-ati da greutatea gandurilor in aur ca sa stiti? Eu da.
Multumesc. Foarte nostim monologul imaginar al lui Mazare :-).
Am remarcat cu surprindere o identitate aproape completa intre ideile despre care scriu cele doua ziare din tara Potomacului si cele care se vantura in tara Dambovitei. Foarte probabil ca cineva din ultimul caz, fara accent strain, incearca sa faca pe corespondentul de presa al celor din primul caz. Desigur, in acord cu libertatea de exprimare si de intreprindere. Dar reperele cardinale au fost atat de mult tocite de vreme si, mai nou, de corectitudinea politica, incat n-ar fi rau, pentru a le da din nou relief si a preveni ratacirile, sa ne reamintim si sa recitim: „Nimeni nu poate sluji la doi stapani: Caci ori il va uri pe unul si-l va iubi pe celalalt, ori ii va fi devotat unuia si-l va dispretui pe celalalt. Nu puteti sluji si lui Dumnezeu, si lui Mamona.”
Interesant ce spuneti, dar va asigur ca nu e vorba de nici o slujire la vreun stapin din tara de peste ocean :-), ci de valori pe care si unii din noi le împărtășim. Politic, se intimpla ca acea tara sa fie un garant traditional al valorilor democrației si liderul unei aliante bazate, intre altele, si pe respectarea lor – si un partener strategic al României. De unde si semnificatia a ceea ce se spune/scrie in spatiul public american despre România.
După 28 de ani de libertate opinia publică în România nu mai poate fi suprimată, deformată brutal ca în „epoca de aur” a naționalcomunismului autohton. Libertatea cuvântului e o victorie dobândită 1989 cu un preț mare. Normalitatea de azi în țară înseamnă păreri controverse necenzurate și conflicte de interese dezbătute în sfera publică. Relația cu publicistica de peste hotare & oceane e cu totul alta decât înainte de 1989. Rolul „conducător” al partidului de ieri mai are adepți și azi?
… „… Se zvonește prin ziare – The Washington Post, The New York Times – că România ar fi pe punctul să imite, după turbulentul an 2017, “contrarevoluțiile autocratice” din Ungaria și Polonia. … „…..
România are de ales. Lumea nu stă pe loc până când expiră mandatul actualului guvern și parlament dâmbovițean. Tratatele României cu NATO, cu UE sânt tratate între state, nu depind în esenta lor de guvernele trecătoare. România are azi cele mai bune condiții etxterioare de un secol. Sunt optimist, cred în spiritul civic dezlănțuit 1989, nu mai poate fi exterminat de nimeni.
Mediile care „colaborează” cu actualul guvern și partid de guvernământ sunt numai o latură a libertătii expresiei de azi. Opinia publică românească în era digitală nu mai poate fi controlată, cenzurată ca înainte de 1989. Depinde de toți, în țară și în UE ce se discută azi în sfera publică românească.
La parlamentare PE 2019 vom vedea care e situația de moment, cum răspunde electoratul. Am încredere în tinerii de azi conectați cu un clic cu o lume întreagă, în primul rând cu cei din generația lor Smartfone, Twitter, Facebook, Google, Internet. Președinția UE 2019 va fi „văzută” de mediile din toată lume.
Autoarea are un alt vocabular, o alta viziune decât cei criticați public. E normalitatea mult asteptată. E bine.