joi, martie 28, 2024

Trufia și furia

Poate chiar n-au înțeles ce s-a întâmplat. Poate nu înțeleg ce i-a făcut pe zeci de mii de oameni să iasă în stradă, din București până în Craiova sau Botoșani. Un singur cuvânt: reacţia la trufia revărsată. În picături sau în valuri, fără întrerupere, trei ani de zile.

O scuză (slăbuță) e că nu s-au luat în calcul unul pe celălalt, ca sursă. Altă scuză e că n-au înțeles impactul siturilor de socializare. N-au luat în calcul capacitatea lor de a fi un mediu și un amplificator de empatie. Televiziunile se bazează pe șocul imaginii animate, în schimb socializarea virtuală este un contact personal, direct și multiplu. Citim ce scriu zeci de persoane, cunoscute sau nu, ne transmit mesaje și emoții la care rezonăm. Empatia e capacitatea de a te pune în papucii altcuiva, de-a simți prin ce trece, din perspectiva lui proprie. Iar când din mai multe direcții vine brusc exprimat un același sentiment, efectul amplificat poate să afecteze pe oricine, indiferent de nivelul propriu de empatie. Un tsunami emoțional. Oricum, aproape toți oamenii au abilitatea asta, excepțiile sunt cazuri patologice. Vor fi având-o și ei, dar s-au izolat, și n-au luat-o în calcul. Dar despre cine vorbesc?

Victor Ponta e sursa primară, constantă. Mentorul politic Adrian Năstase avea un tip de aroganță, rafinată, elitistă, de aristocrat. Și-o manifesta mai rar și avea un temei. Victor Ponta are aroganța unui parvenit, unui impostor ajuns, unei beizadele obraznice. Și nu se poate desprinde de ea. Orice ieșire publică și pe orice subiect, prezent e și setul premierului de glumițe tâmpite. Pic-pic-pic. Săptămână de săptămână. Ultima, dacă v-o amintiți, ”Iohannis s-a dus la Bruxelles ca surda la horă”, da, da, ha-ha-ha, hi-hi-hi. Când oamenii erau săturați de obrăzniciile lui arogante până peste cap.

A doua sursă a fost – să zicem – BOR, scriu astfel pentru că nu numai conducerea și clerul a contribuit la asta, ci și tot felul de nechemați, acel Baștavoi, activenews, napocanews, naibanews, ”blogosfera ortodoxă”, pe scurt, tot felul de așa zis ”patrioți”, ”naționaliști”, ”tradiționaliști”, de fapt o adunătură de țăcăniți lăsând impresia că vorbesc în numele bisericii, și închipuindu-și că spun chestii informate, inteligente, sau măcar simțite. Vedete în mica lor lume. Între timp s-au tot adunat surse de iritare legate de catedrala aia a ”Mântuirii neamului”, ora de religie, percepția (reală sau nu) a indiferenței față de societate și a poftei de bani, inclusiv de la stat, de implicare de partea lui V. Ponta în campania electorală, multe. Replica BOR și a altora, mereu agresivă, ţâfnoasă şi plată n-a ajutat deloc. Dar catastrofală a fost reacția în cazul ”Colectiv”, și din nou, nu mă refer neapărat la BOR în sine, ci la ce a fost perceput ca venind din partea lor. De la cler poate că am văzut ignoranță și, vai, trufie, dar la asta s-a adăugat, din alte direcții dar pe aceeași retorică, răutate. Răutate pură, toxică, satisfacția bolnavă că oamenii aceia au murit. Pe fundalul emoției amplificate – și cum e să te pui în pielea cuiva care arde de viu, sau care-și caută fiica sau colegul, prietena sau iubitul, cu disperare? Doar ca să afle apoi că s-a prăpădit, sau că a ajuns în stare critică la spital? – pe acest fundal, manifestările de prostie, aroganță sau, mai rău, răutate au sunat înspăimântător. Au fost imposibil de trecut cu vederea, de lăsat fără replică sau de iertat câtuși de puțin, pentru multă lume. Și probabil pentru foarte multă vreme, asta dacă fractura asta e să se vindece vreodată.

Și atât Ponta cât și BOR aveau avertizarea de anul trecut, scrisă clar pe perete. La fel s-au comportat și au fost taxați categoric de oameni. Dar au ales să nu învețe nimic cu ocazia aia. Consilierul Mirel Palada se întreba în dimineața când patronul său urma să fie demis de Liviu Dragnea, ce treabă are V. Ponta cu un accident într-un club? Într-un fel pe bună dreptate. Dar nu e de mirare că n-a înțeles, așa pățești dacă ești pufos la creier. O oglindă l-ar fi lămurit de cine anume se face vinovat, printre mulți alții, de valul de indignare antiguvernamentală. Iar V. Ponta ar fi trebuit să se întrebe, după eșecul din 2014, dacă e indicat să-și țină consilier un mare maestru la blocări pe Facebook, în condițiile în care cariera lui politică se bazează totuși pe popularitate.

Altă sursă de trufie, mai degrabă punctuală, a fost Gabriel Oprea. Deja indignarea publică era îndeajuns de mare după episodul morții lui Bogdan Gigină – oamenii au (re)descoperit aroganța acestui impostor, coloanele oficiale peste tot, gradele și titlurile primite și date mai departe ca pe-o marfă de producție proprie, parvenirea politică excepțională a unui costum gol. Și omul a simțit nevoia să se bage în seamă insistent, la televizor, în fața clubului, în mijlocul ”breaking-news”-ului. Atâta l-a dus pe el capul.

Altă sursă de trufie revărsată peste electorat a venit din partea Elenei Udrea, dezvăluirile privind afacerile penale în care a fost implicată le-au reamintit bugetarilor de tăierile de salarii din perioada Băsescu, iar refuzul ridicării imunității a fost altă aroganță. În general corupția în paradă constantă și senzația că altfel decât DNA nimeni nu mișcă nimic ca să o combată, toate s-au adăugat exasperării oamenilor. A, să nu-l uit pe dl Ciorbea, Avocatul Poporului, asta dacă poporul e format din guvernul Ponta și OUG-urile lui neconstituționale, sau de arestații preventiv cu ștaif, gen Sorin Oprescu. Aroganță după aroganță după aroganță.

Și alții. Mulți alții. Deputatul Manolache, cu ”parlamentarii nu-s ca ceilalți oameni”, pensiile speciale, legile de privilegii, grevista aia a lui Voiculescu și ieșirile ei, UNPR-istul ăla care se făcea că nu înțelege cine e Piedone… Alte episoade pe care nu le-am înregistrat sau nu mi le mai amintesc.

Pic, pic, pic. Până a explodat.

Distribuie acest articol

38 COMENTARII

  1. ai dreptate totala cu trufia…doar ca aceasta atitudine s-a manifestat la fiecare guvernare,pt care restul oamenilor erau niste prosti care nu inteleg nimic… ei erau prea buni… nu generalizez si nu ii pun pe toti in aceeasi oala… dar e bine sa-i judeci pe Ponta, Boc, Basescu si restul dupa ce au facut bine si rau si mai putin dupa declaratii… ce a ramas in urma lor… nu trebuie sa ne lasam condusi de furie… niciodata… a fost sacrificata o guvernare stabila, care lasa un Cod Fiscal, cresteri de salarii… scaderea de TVA, precum si alte lucruri mai putin bune, pentru ce? pentru o degringolada in prezent, pe care nimeni nu si-o asuma, in prezent in ministere nimeni nu isi mai asuma nimic, nimeni nu mai semneaza nimic… iar presedintele Johannis nu poate sa-si asume o decizie decat dupa ce consulta toata tara si eventual vecinii. tara a fost consultata cand l-a ales, acum el trebuie sa ia decizii ca un manager… din pacate, basescu si tariceanu au avut cele mai ok declaratii cu privire la sumarea presedintelui si curajul deciziei… 95% critici si care demoleaza… avem nevoie de cei 5% creativi care pot construi, toata lumea critica, dar nuface nimicconcret…si in strada suntoameni care s-au saturat, dar nu au o idee concreta,doar utopii, fiecare este ipocrit cand vine vorba de el…agora nu e o solutie de criza, ci doar de consultari… 25000 pt caderea unui guvern… e prea putin…cam atat…fara ura.. fara trufie…

  2. Domnule Miron, am citit pe nerasuflate ce ati scris. Aveti dreptate suta la suta. Asa este. Aceasta trufie si dispret pentru semeni s-a transformat in revolta oamenilor. Si nu i-ati pomenit pe foarte multi altii. Va multumesc mult.

  3. Prabusindu-se, Ponta trage dupa sine in prapastie BOR. Nimic surprinzator. Impreuna au „luptat” anul trecut, impreuna „mor”. Ca nea Nicu si Elena la Targoviste.

  4. Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor. …MDA… si comentariile negative fac parte din dezbatere… postarea mea cred ca poate ramane.. nu doboara soclul…

    • De ce ar fi fost negativ comentariul? Ce văd mai sus este o opinie politică, conform regulilor mele de moderare este un comentariu valid, repetarea lui însă ar fi moderată. Regulile sunt menite să încurajeze dialogul, pe subiect.

  5. Tot ce avea de făcut Pontacul era să evita supraexpunerea. Palada are, în nemernicia lui, o mare doză de dreptate. Dar nu neapărat în sensul în care crede el. Pufoșii sunt reali. Iar dc Pontacul avea pur și simplu puțin mai mult bun simț sau măcar parșivenie adevărată, pufoșii nu ieșeau nicăieri. Iar sistemul își vedea de treabă.

    Palada e sociolog și nu înțelege nimic. Să-i sufle în pânze lui Ponta cu toate glumițele la care se face referire în articol e dovada supremă că studiază șu cunoaște cum operează opinia publică la fel cum studiez eu geometrie euclidiană. Paradoxul e că puteau scăpa fără probleme. Ironia sorții și pedeapsa incompetenților.

    Asta înseamnă însă și că pufoșii sunt structural ușor de păcălit și lipsiți de principii funcționale 24/24.

    N-am cum să apreciez 100% această reacție populară cât timp nu au considerat necesar să schimbe guvernul cu proteste când au murit copilașii aia la maternitate tot în incendiu.

    • Sunt atâtea momente în care, în opinia mea, ar fi trebuit ca lumea să iasă în stradă. Dar faptul că reacțiile publice (stradă, presă, internet) au fost mai degrabă reținute nu înseamnă că oamenii au fost perfect indiferenți. Din contră, fiecare din aceste episoade a adăugat, în doze diferite, după caz și individ, un pic de indignare, un pic de furie. Așa s-a ajuns să cadă guvernul pentru un accident oribil, este drept că unul făcut posibil de corupție și incompetență, dar una deloc diferită sau mai gravă decât am tot văzut, zi de zi.

      Articolul nu e de apreciere a revoltei publice, ci de notare și explicare a ei. Nu cred teoria că oamenii sunt ușor de păcălit. Dar nu există încă o cultură puternică a acțiunii publice, în toate formele ei. Tendința, pe cât pot eu să o notez, e ca oamenii să-și țină problemele pentru ei și pentru cercul lor de prieteni și să se adapteze sistemului prost croit. Doar când lucrurile astea se adună, se amplifică, atunci vine și reacția publică. Nu sunt sociolog, totuși. E o opinie personală.

      • De aceea am zis ca nu pot aprecia 100% iesirile. Nu că nu le apreciez.

        Intrebarea mea e însă urmatoarea: dc pleca Piedone in aceeasi seara, mai erau proteste? Sau chiar Piedone și Oprea?

        Plecau ăștia 2 iar șansele, trebuie să recunoaștem, erau fff mari ca sistemul să funcționeze în continuare, doar puțin tulburat.

        În fine, nu prea e momentul să fii nea Gică Contra :)

        Bun articolul, ca de obicei. Spor!

        • N-aș ști să răspund. Pot specula însă că guvernul ar fi fost salvat dacă după episodul Gigină, V. Ponta i-ar fi pus în vedere lui G. Oprea să părăsească guvernul. Îi va fi fost teamă că trece ”interesul național” la adversar și pierde majoritatea? Poate, nu știu, dar mă întreb dacă n-ar fi fost mai bine așa, măcar pe termen lung: ar fi plecat ca ”premierul care i-a cerut unui ministru să-și asume responsabilitatea unui episod tragic, cu riscul să-și piardă majoritatea în parlament și postul”. Cu mult, mult mai bine decât ”premierul alungat de manifestațiile de amploare, în urma unui incendiu soldat cu zeci de morți, pus de oameni pe seama corupției guvernamentale”…

          • „În decembrie anul trecut, Executivul a adoptat o ordonanță de urgență pentru completarea unor acte normative în domeniul managementului situațiilor de urgență și al apărării împotriva incendiilor. Ordonanța a fost aprobată de Parlament în iunie 2015 și publicată în Monitorul Oficial la 1 iulie 2015.”

            Din pacate normele au fost uitate. Ghici cine trebuia sa se ocupe de ele? Poate te ocupi de subiectul asta. Aici vorbim de atributii clare. Vinovatul nu mai e colectiv sau generic. Poarta un nume.

            E un subiect cu potential. E un subiect important. De la astfel de „condamnari” va veni schimbarea. Sa vada toti ca nu mai scapi.

  6. Să începem cu conceptul de „temei”. Înseamnă „fond, fundament, temelie, bază; motiv, pricină, cauză, prilej, pretext.” . Astea fiind spuse, cam care spuneţi dvs. că este temeiul care îl îndreptăţeşte pe Bombonel să-şi manifeste acea aroganţă?

    • Adrian Năstase avea o superioritate intelectuală reală, în ciuda lipsei de standarde morale. De aceea aroganța lui era oarecum explicabilă. Nu justificată, însă explicabilă. Aroganța este o manifestare a unei stime de sine false, însă dpdv al nivelului intelectual stima de sine a lui Adrian Năstase era justificată.

      În cazul lui Ponta sau al lui Oprea aroganța e complet nejustificată pentru că nivelul lor intelectual e extrem de modest.

  7. Trufia maxima e ca inca tot parlamentul e bine mersi in functii.
    Trufie maxima e ca se duc zimbind si relaxati sa puna tara la cale cu Iohannis.
    Trufie maxima ca tot ce misca in partide acum face calcule, negocieri si cabinete.
    Trufie maxima ca Iohannis lucreaza „constitutional” pentru pastrarea status -qoului, in loc sa le explice clar sa plece acum acasa toti, cit inca se demonstreaza pasnic si nu intra multimea peste ei in sedii de partid, ministere si viloace…

    • Nu văd care ar fi alternativele preferabile la aceste chestiuni particulare. Înteleg, strada vrea anticipate, sa zicem ca se ajunge la ele. De unde vine alta clasa politica? Din ceruri? Cand vine vorba sa intre sau sa formeze un partid, sau chiar sa candideze independent, oamenii stramba din nas: a, nu, politica e chestie nasoala. Asta e rezultatul, aceasta clasa politica. Ce sa facem atunci?

      • Cind cetateanul simplu (neangajat pina acum in politica) va vedea ca intrind in cursa electorala sau intr-un partid nou format nu mai concureaza cu mortii lui dragnea sau cu banii unei udrea sau sirbu sau videanu ….atunci poate nu o sa mai fie asa „nasoala” politica.
        E nevoie de timp pt a ne construi alta clasa politica…dar acum trebuie cumva indepartati toti actualii.
        E nevoie de o lustratie pt ultimii 25 de ani.

        • Din nou, trecând peste dificultățile de ordin practic, legal, constituțional etc. – de dragul argumentului haide să presupunem că facem asta. Dăm cumva o lege prin care întreaga clasă politică e proscrisă în această calitate. Gata. Acasă cu ei.

          … și cu Șerban Marinescu? ”Shere” Marinescu e cunoscut unora ca arhitectul care l-a denunțat pe primarul din Rm. Valcea. Primarul a fost săltat de DNA, arestat preventiv, trimis în judecată, condamnat definitiv la 4 ani. Executarea lor a fost suspendată, și a revenit în post (*). Dl Marinescu între timp a devenit membru partidului format de Monica Macovei, M10. Îl ”lustrăm” și pe el? Nu? Păi… nu e clasă politică? N-am o problemă cu excepția, cu jumătatea de măsură, dacă o putem raționaliza. Cum devine cererea: ”toată clasa politică afară, mai puțin Shere?”

          La extrema cealaltă față de un nou intrat în politică, și care pe moment n-are nicio demnitate, cum e dl Marinescu: Klaus Werner Iohannis. Primul demnitar în stat, președintele statului. Îl lustrăm? Nu? Din nou, care e raționamentul pentru care l-am excepta? E neamț? E simpatic?

          Iar dacă nu-i exceptăm pe cei doi, și pe nimeni, ce garanție vom avea că după ce am făcut asta, după ce am curățat scena, cei care vor veni vor avea o carte de vizită în domeniul integrității mai bună ca a lui Șerban Marinescu, sau o legitimitate populară mai mare decât a președintelui Iohannis?

          Nu există ”soluții”, în sensul că nu există – să le zic așa – gloanțe de argint. Puf, tragem unul și gata, tot răul moare definitiv. Lumea reală e mult mai complicată decât astfel de fantezii. Dar EXISTĂ lucruri care se pot face în bine. Și frustrarea mea e că de dragul căutării gloanțelor de argint, ratăm aceste mici lucruri simple.

        • (*) Uitasem. I-am scris președintelui. I-am spus că vreau și eu o chestie, și anume ca legea pentru combaterea faptelor de corupție să prevadă un interval minim în care vinovații pierd dreptul de a exercita o funcție publică, pedeapsă a cărei execuție să nu poată fi suspendată. Tocmai ca să nu mai avem un episod absurd cum a fost cel de la Rm. Vâlcea în care justiția condamnă un demnitar pentru abuzul ilegal al funcției sale, după care îl repune imediat în funcția respectivă.

  8. doc, dar Arafat? [exemplu flagrant al principiului lui Peter]
    1. a refuzat aportul ambulantelor private
    2. a refuzat internarea in spitale private
    3. a [doar?] taraganat recurgerea la tarile UE [a facut hulitul si mult injuratul Funeriu in trei zile ce nu face Raed+Banicioiu in sase zile]
    4. este seful suprem al unui organism ineficient: avionul, elicopterul si planorul, esecuri marcate de abundenta de aparitii TV a lui Arafat
    5. este seful uni organism PUTERD de spagi pe care-l lauda ad-nauseam
    6. este adversar inversunat al „medicinei private” si habotnic al rolului exclusiv al statului in sanatate

    {probabil ca] daca ramanea doar cu SMURD…..

    • deja 41 de morti.
      Si un exemplu de organizare:
      „Parintii tanarului Alexandru Hogea, ranit in incendiul de la Colectiv si transferat sambata in Austria, au ajuns cu o cursa de linie la Bruxelles, acolo unde li se spusese ca va fi dus fiul lor, ulterior afland ca el a fost transportat la clinica AKH din Viena si indreptandu-se si ei spre Austria.”

  9. Iata un comentariu publicat aici de un deputat de diaspora:

    http://www.stiripesurse.ro/si-lista-solicitarilor-ar-putea-continua_972376.html
    ––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
    “Și lista solicitărilor ar putea continua …
    Autor: Aurelian Mihai, deputat diaspora, grupul parlamentar PNL
    Publicat: 06/11/2015

    Unele dintre multele propuneri culese zilele acestea din mijlocul „străzii” și probabil care vor fi avansate pentru viitoarele discuții sunt bune.
    Pentru că nu am văzut vorbindu-se de principalele motive pentru care am emigrat atât eu cât și alți cetățeni sau alte chestiuni întâlnite care au condus la starea actuala a economiei tarii și la sărăcie, s-ar mai adăuga unele cerințe:

    1.-garantarea unui loc de muncă pentru fiecare cetățean apt de muncă;
    2.-un salariu minim pe economie decent, care sa acopere cheltuielile de baza: 50% pt. cazare, masa, transport și 50% economii sau alte cheltuieli;
    3.-facilități fiscale pentru crearea de noi locuri de muncă pentru cetățenii cu vârste de peste 40 de ani, după cum știm, exista o respingere masivă din partea angajatorilor pentru oferta de locuri de muncă a muncitorilor cu vârste de peste 40 de ani;
    4.-scutirea pe o perioadaă de doi ani de la orice forma de impozitare pentru studenții care desfășoară o activitate lucrativă;
    5.-asigurarea piețelor de desfacere pentru produsele micilor fermieri;
    6.-sprijin real și direct din partea statului pentru cei care doresc sa înființeze o afacere, consiliere gratuită, acces real la finanțare;
    7.-eliminarea controalelor haotice din partea statului a afacerilor mici și mijlocii;
    8.-încurajarea exportului produselor finite;
    9.-stop exportului resurselor naturale minereuri feroase și neferoase, petrol, gaz, lemn;
    10.-încurajarea activității firmelor de producție;
    11.-export începând doar de la produse semi-finite;
    12.-o fabrica de procesare a produselor alimentare obligatoriu pentru fiecare comuna aflata într-o zona geografica agricolă;
    13.-fonduri europene accesate în proporție de 100%;
    14.-aducerea și menținerea ratei de șomaj sub 2%;
    15.-export cereale maxim 25% din producție;
    16.-pentru al doilea loc de munca, scutire impozitare;
    17.-rețea feroviara moderna fără întârzieri în trafic;
    18.-rețea de autostrăzi moderna și extinsa;
    19.-reducerea taxelor consulare;
    20.-încurajarea repatrierii cetățenilor romani care trăiesc în străinătate;
    Trebuie să înțelegem cu toții că lipsa locurilor de muncă și politica de salarizare constituie o mare problemă pentru societatea românească a începutului de secol XXI.
    Și lista ar putea continua …”
    –––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
    Nota: Originalul publicat la link-ul de mai sus nu are numar la fiecare cerinta (l-am adaugat doar pentru referinta).

    In alta ordine de idei:
    – Ieri (6 Nov 2015), la o televiziune de stiri(Digi24) am vazut la fiecare ora/jurnal, o pancarda a demonstantilor din Bucuresti pe care scria “NEAM TREZIT………..” in loc de “NE-AM TREZIT……”; oare profesionistii/tehnocratii trebuie sa cunoasca ortografia ?

    – Astazi, acelasi post de televiziune , vorbeste la fiecare ora, despre o fata de 16 ani care este lider al demonstatiilor din Oradea; oare nu-I prea tanara la 16 ani sa fie lider ?

    • E înafara subiectului ce citesc mai sus, dar i-aș da totuși o singură replică.

      Cumva, din lista respectivă lipsește ideea planurilor cincinale și a CSP-ului. Nu doar că e în ton cu celelalte, dar e inevitabilă. Fie și doar luând măsurile 1. și 2. – ele sunt incompatibile cu ideea unei economii de piață. Nu ai cum să comanzi unor privați să-ți absoarbă toată forța de muncă, și încă și la salarii al căror minim e stabilit atât de generos. În cazul în care nu-și închid direct afacerile, ele vor deveni necompetitive și economia privată va deraia. Falimente în serie. Repet, doar pentru primele două măsuri, și este absolut necesar ca economa să redevină în bună măsură de stat. Căci numai statul ar putea să garanteze(!) și loc de muncă pentru toți și un nivel de salariu minim – nota bene, unul doar la un nivel nominal. Cam cum era mai demult stabilit cursul de schimb.

      Dar nu doar faptul că, întru avansul societății și economiei noastre, văd mai sus măsuri care ne-ar duce mai bine de 25 de ani înapoi. Haide să presupunem că autorul lor n-are atâția ani, sau are amnezie dublată de un dezinteres profund asupra istoriei noastre recente. Fie și dacă luăm doar ce s-a petrecut săptămâna asta. Subiectul articolului. Prilejul acestor propuneri. Am avut o tragedie cumplită în care au murit 41 de oameni până azi, tragedie care a fost făcută posibilă, în bună măsură, de indolența și corupția autorităților. De asta a ieșit lumea în stradă, nu? ”Corupția ucide”. Statul avea de făcut o sarcină relativ mică, trebuia să facă niște inspecții, să impună respectarea unor reguli simple. Atât. N-a făcut asta din neglijență și rea-voință, și e un ex-primar care acum e urmărit penal pentru asta. Încă o dată, doar niște nenorocite de inspecții și măsuri de protecție n-a fost statul nostru capabil să le facă. Și ce vrem să facem, în concluzia acestei tragedii? Păi… ce-ar fi să dăm pe mâna aceluiași stat întreaga economie? Mda. Foarte logic.

      • Poate ca nu e chiar asa de tare in afara subiectului. Acest Ioan a postat comentariul sau la toate articolele din ultimele zile de pe Contributors. Link-ul este preluat de pe „canalul” de informatii „Stiri pe surse”, care surse…este bine informate. Mai apoi deputatul indicat, a intrat in Parlament din partea PPDD. ( http://www.cdep.ro/pls/parlam/structura.mp?idm=217&cam=2&leg=2012 ) . Asadar avem de-a face cu o viziune asupra rolului statului in societate ce si-a transmis reprezentantul in parlament. Partea proasta este ca nu e minoritara, ci dimpotriva, prezenta e coplesitoare in societate. Asa specialisti in supunere aparenta cum suntem in majoritate, frustrati de micimea nostra, debordam de trufie odata bagati in vreun fel in seama. Sper sa nu am dreptate dar cred ca nu putem gasi destula furie, pentru cata trufie avem de inlaturat.

  10. Aveti perfecta dreptate in tot ceea ce ati scris. Prea puternicii acestia nu realizeaza ca generatia s-a schimbat, nu mai este generatia noastra a celor de 30-40 – „nascuti obositi”, ci o generatie care nu mai rabda la infinit.
    Mai mult, chiar si noi, cei obositi ne-am schimbat si ne-am alaturat lor intr-un urlet imens de furie si frustrare la adresa lor. Nemernicia lor de a fura totul si de a nu lasa nimic ar trebui sa trezeasca tot poporul, ar trebui sa ne uneasca si sa ne schimbe pe toti.
    Va felicit pentru articol

  11. Ma tot intreb (…fara sa gasesc un raspuns care sa ma satisfaca…) care ar fi cronologia : mai intai este prostia, care permite instalarea coruptiei – cu derivatele ei intrinseci : aroganta, dispretul condescendent, nesocotirea oricui se afla in afara cercului de privilegiati, … -, sau invers, coruptia reprezinta sursa prostiei si a propagarii ei galopante, fara granite intre corupatori si victime?
    Inteleg tendinta, multora ?, de a refuza probabilitatea „Poate chiar n-au înțeles ce s-a întâmplat.” ca pe o reactie de aparare a demnitatii care ne-a mai ramas…
    E greu de acceptat ca cei care ne conduc sunt „chiar” prosti, fara nicio anvergura, doar idioti!
    Ar insemna ca noi, care i-am ales si platit ani in sir, suntem…cum?
    Deci, ca sa evitam o realitate jenanta, ii diabolizam, evident, este singura noastra „scapare”!
    Ii inzestram cu machiavelism, le exacerbam defectele, le inventam o tenacitate vizionara care i-ar face sa se solidarizeze, nesocotindu-si, brusc ;) , interesele personale si partinice, etc., etc.! Implicit, consideram ca lupta va fi grea, disproportionata, iar unii dintre noi (cei cu experienta esecului revolutiei din 1989) ne re-blazam, deja descurajati!
    Nu este o solutie, dupa parerea mea!
    Fara sa basculam in cealalta extrema, si sa-i subapreciem (este tot o greseala!), am putea sa-i tratam pe acesti mediocrii incompetenti, carora le este mai frica azi, decat oricand, exact asa cum meritam NOI : cu inteligenta si fermitate!
    Inteleg toate exigentele legale si constitutionale, totusi !, cred ca daca „strada” ar impune partidelor sa le ceara demisia imediata, membrilor lor, parlamentari si primari cu probleme (dovedite sau in curs…), ar gasi ei o modalitate ;) !

  12. In toata povestea asta din noua UDREA – care deocmadata nu are un verdict final …
    Poate e vinovata dar deocamdata este intr-o ancheta …..nu stim cum si de care.

    Avem in schimb un presedinte de partid Dragnea care este condamnat in prima instanta si negociaza cu presedintele cum vrea sa arate viitorul….

    Avem in parlament Vosganian, Sova Borbely oameni care vor vota premierul.

    Poporul s-a saturat dar poporul a votat – si voteaza de 25 de ani.
    La Bucuresti pe liste era Nicusor Dan de exemplu , poporul l-a ales pe Oprescu – acum e usor sa spunem ca s-a saturat cand putea sa faca ceva dar ……s-a complacut. Culmea ca ar fi iesit din nou Oprescu ACUM

    Plagiatul nu i-a deranjat nici pe politicieni nici pe universitari , nu vi s-ar parea normal ca liga studentilor sa inceapa cu asta pana la 6% din pib ?!

    Sindicatele in cardasie cui politicienii , unii chiar ajunsi mari politicieni…..

    Despre Ciorbea numai de bine e acolo de multa vreme si nu a iesit NIMENI sa spun ca-i cere demisia….ba a mai fost investit cu ajutorul PNL -ului.

    Ponta a fost premier cu ajotorul TOTAL a PNL-ului…..

    Autostrada Orastie Sibiu este varza – mai comenteaza cineva ceva ?!
    La Cotroceni a fost la negocieri o mana dreapta stanga el stie al celui de la CNADR – tot pentru viitor

    Va place sau nu va place Qintus a fost colaborator al securitatii – era la masa negocierilor la Cotroceni…..are idei despre viitor

    Despre Liviu Mihaiu – cu ONG -ul lui numai de bine …Delta a fost salvata de acest mare guvernator ……dar sincer nu stiu pentru cine a fost salvata. Intalniri de taina se fac la lumina baltii pe pontoane luxoase…..

    Mihalache este alesul societatii civile la Cotrocenui ,NU?!

    Nu o apar pe UDREA DAR chiar a devenit de neinteles invocarea Elenei Udrtea in orice discutie cand cloaca este enorma . A spus niste lucruri l-a care nu s-a mai uitat nimeni.
    E vre-un interes pentru adevar si pentru deconsipirarea itelor?!

    Nu taierea salareiilor a fost marea problema ca in vremuri grele poporul se aaduna – mojiciile si hotiile de dupa au fot problema….
    Categorii ca si magistratii de care nu s-au poutut atinge, pensii speciale in continuare , privilegii pentru parlamentari, nerespectarea referendumului cu 300 de parlamentari….coloane oficiale pentru sefii de partid, votate pe ascuns…despre ce vorbim

    Taierea salariilor a prins foafrte bine pentru cei care au spalat usor creierele cu o masura care cu siguranta ii afecta pe oameni ….dar numai pe unii ,de manipulat au manipulat cei care nu au fost afectati.

    Deputatul Florin Aurelian Popescu a fost achitat de magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru săvârșirea infracțiunilor de conflict de interese și fals în declarații, transmite Agerpres. – decizia nu este definitiva

    Pentru astea cine plateste …sau merge si asa daca noi vrem…..

    NU o sa se intaple nimic daca nu o sa existe oameni corecti si onesti, profesionisti si cu masura responsabilitatii asumate, oamenii care sa nu fie lacomi ei si copiii lor si neamurile lor samd.
    Daca acestia exista sa iasa in fata daca nu asa ne vom vaita si peste un alt an de mandat prezidential al lucrului bine facut pas cu pas

    Udrea o sa plateasca ……si ceilalti o sa va ceara inca un mandat .
    Ce o sa faceti?! …….

  13. Inteleg ei foarte bine, dar pana nu li se tocesc si unghiile de la picioarele cu care se mai agata de privilegiim nu vor pleca. Miza e prea mare. Merita ( pentru ei ) orice umilinta, orice risc.

  14. @ Miron Damian

    Comentariul meu, de fapt ideile/opiniile unei persoane publice, cred ca se incadra la „Trufie si furia” …………dar respect decizia dvs., ca moderator, de nu-l publica. Asa-i si-n democratia in care traiesc !

  15. Putina matematica : ”În București și Ilfov noi avem înregistrate 40.000 de obiective. Cu 60 de oameni la control, cîți sînt acum, la cîți ani îi vine rîndul unui obiectiv să fie controlat?” 1) 40000 obiective * 40 judete * 2000 eur = 3.2 miliarde eur /an . Judetele normale au < 40000 obiective ? Sa zicem 4000 obiective : 2000(40000+39*4000)= 392 milioane.- frumoasa suma , oricum ! sa punem 10000 eur o autorizare, cum a zis ministrul educatiei . Avem 10000*(40000+39*4000) =1.96 miliarde anual pe autorizari !! Preturile cerute si legea pe care se bazeaza sunt absurde .

    1)un pompier citat pe tolo.ro –

  16. A explodat multimea pentru ca in cateva momente, fractiuni de secunda, toti am inteles ca oricare dintre noi puteam sa fim acolo sau ca poate copiii sau prietenii nostrii ar fi putut…

    Si evident s-a declansat FURIA/NEBUNIA!

    Sa vezi cum se duc oamenii din cauza unor mici accidente si sa nu poti face nimic este cu mult mai mult decat pic, picul cu care ne omora sistematic Maretul Sau Conducator El Comandante de la RO – Ponta.

    Partea cea mai neplacuta ca aceasta trufie este molipsitoare.
    Toti vor sa aiba mai mult si daca au cu 5 sec. mai multe si mai repede decat tine atunci automat devin trufasi…

    Semn de PROSTIE/limitare, ca sa fiu mai bland, asta este pana la urma TRUFIA.

    Ciudat este ca la asa multa prostie a aparut furia.
    Dar mecanismul de declansare l-am indicat mai inainte si pleaca de la notiunea elementara: TOATE ca TOATE PANA LA PIELEA MEA!

    Este merituos! Este absolut!

    Ei bine insa s-a gasit repede ANTIDOTUL FURIEI.
    Sa punem de o mica – mare MANIPULARE…
    La cat de mare si slaba de inger este gasca de enervati precis o sa o i-a nerumegata suficient.

    Si uite asa au inmormantat si furia, tot cu prostia!
    Viva la liberte! Dar nu stim ce sa facem cu ea…
    Creanga sau Caragiale cu povestile lor sunt mici copii – acum sa te tii neamule de realitate!

    Deci ciclul complet este Trufie – Furie – Trufie.
    Periodicitate: cca. 25 de ani, depinde de carbunii bagati pe foc de aia trufasi…

    Bre omule, zice omul din strada, vezi ca eu ca si cetatean vreau sa mut 3 pietre din loc si nu poci, ba ca ala nu ma lasa, dar nu stiu ixact de ce si pentru ce vreau io cele 3 petre acolo…
    Halal natiune – clasa aIIIa, Republica Bananiera!

    Mai este mult pana departe!
    Sa fie din trufie?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Miron Damian
Miron Damian
Miron Damian scrie analize politice pe forumuri începând cu 2002, sub pseudonimul Doc. A colaborat cu ziarul Cotidianul si cu revistele Dilema Veche si Revista 22. Din 2006 are blogul propriu în cadrul Hotnews, "Inventarul Stricăciunilor Politice"

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro