joi, martie 28, 2024

Trump-Merkel. O întâlnire transatlantică ratată şi o ridicolă „factură” a unei „datorii” care schimbă paradigma de securitate a Europei

Puncte cheie:

  • Zilele trecute, întâlnirea şefilor executivelor din cele mai importante două puteri ale lumii occidentale, Statele Unite şi Germania, ne-a lăsat un gust amar, prin prestaţia lamentabilă a noului lider de la Casa Albă, care a dorit neapărat să transmită un anumit tip de mesaj politic către aliaţii din NATO (o putea face în multe alte feluri mai inspirate), dar a sfârşit prin a fi ridiculizat de americani, dezaprobat de europeni, folosit de ruşi și pur și simplu neînțeles de chinezi;
  • Impresia generală, înainte de a intra în detalii, este că Donald Trump încă nu a îmbrăcat haina onorabilă de preşedinte al Statelor Unite (în caz că o va îmbrăca vreodată), dovedindu-se şi inabil politico-diplomatic, şi nepoliticos ca bărbat, şi lipsit de viziune strategică în calitate de lider al primei mari puteri a lumii;
  • Cu mari eforturi de bunăvoinţă şi cu o doză substanţială de wishful thinking, haideţi totuşi să presupunem că Donald Trump nu a auzit sau nu a înţeles sugestiile repetate ale jurnaliştilor de a da mâna cu Angela Merkel, cu ocazia discuţiei din Biroul Oval. De asemenea, să presupunem şi faptul că nu a auzit-o pe Angela Merkel, care era chiar lângă el, întrebându-l dacă nu doreşte să dea mâna, pentru oportunităţile de imagine ale jurnaliştilor americani şi germani. Donald al nostru s-a limitat la un zâmbet tâmp. În fine, a dat mâna teatral cu oaspetele său, mai târziu, la declaraţiile oficiale. Mi-e greu să cred că America, pe care o preţuim atât de mult pentru imensa contribuţie la ceea ce înseamnă lumea liberă şi civilizată de astăzi, ar avea în frunte un bădăran de asemenea proporţii, deşi unele momente din campania electorală ne-au pus pe gânduri. Nu, nu poate fi adevărat;
  • Să admitem şi faptul că informaţia privind înmânarea unei facturi simbolice de 300 de miliarde de dolari, reprezentând datoria Germaniei faţă de Statele Unite în cadrul NATO, după 2002, reprezintă o ştire falsă[1]. Ar fi atât de ridicol încât ar descalifica prestaţia unui preşedinte american pentru tot restul mandatului, de aceea mă grăbesc să dau crezare dezminţirii prompte făcute de Casa Albă la nivelul purtătorului de cuvânt, deși un membru al delegației germane a comentat gestul, spunând că a fost “scandalos”;
  • Totuşi, ceea ce nu mai poate fi nici negat, nici nuanţat, este mesajul clar pe care chiar preşedintele Trump l-a rostit la conferinţa de presă şi l-a reluat insistent pe contul său din media sociale, anume că „Germania datorează sume mari de bani Statelor Unite” pentru măsurile de apărare şi securitate furnizate de Statele Unite în ultimele decenii;
  • A doua zi, ministrul Apărării din Germania, Ursula von der Leyen, a trebuit să dea o replică acidă preşedintelui american, spunându-i că „Germania nu datorează niciun ban Statelor Unite. Nu există un cont al datoriilor la NATO. 2% din PIB pentru Apărare se referă şi la NATO, şi la misiunile europene, şi la misiunile umanitare internaţionale de la ONU”, la care contribuie Germania;
  • Răul a fost făcut. Trump a bătut obrazul Germaniei şi a vorbit despre apărarea Europei pe bani. Strategic şi moral, aceasta este o mare greşeală. Toată lumea ştia care este rolul Americii în garantarea securităţii Europei postbelice, nu trebuia să apară subiectul „facturii”, fie ea şi simbolică. Dacă tăcea pe acest subiect, Trump ar fi făcut America great again. Subiectul contribuţiilor la NATO era deja cunoscut de europeni iar un gentleman, şi gazdă pe deasupra, ar fi gestionat altfel situaţia. Faptul că, la câteva zile după bizarul său comportament de la întâlnirea directă, Trump a sunat-o pe Merkel pentru a o felicita pentru rezultatul foarte bun al CDU în alegerile dintr-un land[2], îndulceşte puţin impresia întâlnirii ratate a celor doi lideri, dar nu schimbă esenţa mesajului său;
  • Spunându-i în faţă, celui care îţi este îndatorat moral, că aştepţi bani pentru serviciile făcute, întreaga aură de salvator se prăbuşeşte în mizeria mercenariatului. După replica lui Trump, contribuția Statelor Unite nu mai are nimic de a face nici cu apărarea libertăţilor şi valorilor democraţiei, pentru care a fost înfiinţat NATO în 1949, nici măcar cu interesul strategic şi geopolitic binecunoscut al Americii, de a-şi menţine o prezenţă activă în peninsula europeană după al Al Doilea Război Mondial, pentru ca Rusia să nu îşi extindă influenţa asupra Eurasiei, împingând astfel America înapoi peste Atlantic;
  • Atât de ignorant să fie Donald încât să nu ştie că rolul de lider al lumii libere şi de protector al democraţiilor liberale a adus, indirect, uriaşe beneficii Statelor Unite? Miracolul Occidentului euro-american, înțeles ca o comunitate de valori inspirată de crezul american, s-a spart, abordarea securităţii făcându-se de acum înainte în registrul financiar-contabil;
  • Răcirea continuă a relaţiei transatlantice nu poate însemna decât apariţia unui proiect european de securitate alternativ la NATO, în 5-10 ani, atunci când Franţa şi Germania vor avea suficientă influenţă politică în Uniunea Europeană, după plecarea Marii Britanii, pentru a determina redirecţionarea cheltuielilor de Apărare ale statelor membre europene dinspre NATO spre proiectul franco-german al Apărării Europene;
  • Intrăm în epoca facturilor? Atunci să pregătească şi România, deşi nu ar interesa pe nimeni, o factură pentru cei 45 de ani de comunism nedorit, negociat de puterile aliate la Ialta.

*

Nu ştiu dacă e cineva căruia să îi fi plăcut întâlnirea Trump-Merkel. Nici în Statele Unite, nici în Germania, Trump nu a câştigat absolut nimic prin comportamentul (cel puţin cel public) pe care l-a avut faţă de cancelarul Germaniei. Inabilitatea sa protocolară, crisparea şi gesturile forţate de la conferinţa de presă, refuzul de a îi strânge mâna cu ocazia discuţiei din Biroul Oval, trecând chiar şi peste faptul că doamna cancelar l-a întrebat amabilă, crezând că domnul preşedinte nu a auzit, dacă nu ar vrea să-şi dea mâna în faţa jurnaliştilor, zâmbetul tâmp (mai degrabă un rânjet care nu seamănă cu nimic din tradiţionalul zâmbet politicos nord-american), în fine, sărind peste ştirea (falsă, sperăm) cu factura de 300 de miliarde de dolari pentru o presupusă datorie istorică a Germaniei faţă de Statele Unite, un fel de glumă nesărată de dezvoltator imobiliar care-şi întreabă clienţii când au de gând să îi plătească ratele, şi ajungând la declaraţia explicită a lui Donald că „Germania datorează sume mari de bani Statelor Unite” în cadrul NATO, toate acestea au creat impresia lamentabilă că America are acum în frunte un landlord sau, mai rău, un vechil, nu un preşedinte elegant şi inteligent.

Nu pot să cred că Trump chiar şi-a închipuit că Angela Merkel, îngrozită de ce i-a spus despre datoria Germaniei la NATO, va scoate din geantă şi va semna pe loc un cec de 300 de miliarde de dolari, pe care i-l va înmâna lui Trump, în aplauzele jurnaliştilor şi ale votanţilor săi. Reacţia a fost inversă: a doua zi, un demnitar de rang inferior preşedintelui american (ministrul Apărării din Germania, Ursula von der Leyen) i-a dat replica umilitoare, spunând că „Germania nu datorează niciun ban Statelor Unite iar la NATO nu există un cont al datoriilor”, cei 2% din PIB în categoria cheltuieli pentru Apărare trebuind înţeleşi ca suma fondurilor direcţionate de guvernul de la Berlin către NATO, către misiunile europene şi chiar către misiunile umanitare internaţionale din cadrul ONU.

Din rău în mai rău, putem spune, pentru că inabilitatea lui Trump a trezit orgoliul Germaniei, care, schimbând întreaga înţelegere a celor 2% din PIB, deschide practic calea spre o nouă paradigmă de securitate în Europa. Mâine, pe acest raţionament, Germania şi Franţa ar putea plăti şi mai puţin la NATO, redirecţionând cei 2% spre noul proiect Apărarea Europeană Comună, iar reacţia Statelor Unite şi angajamentul faţă de NATO, într-o asemenea situaţie, pot fi de pe acum anticipate.

Dacă se va intra în „epoca facturilor”, aşa cum agentul imobiliar de la Casa Albă se pare că doreşte, fără să înţeleagă întregul mecanism strategic al ordinii politice şi economice postbelice, care dusese la un moment dat la hegemonia americană, totul poate fi rediscutat. Inclusiv pentru prezenţa trupelor americane în Europa, unele state s-ar putea gândi să elibereze factura de staţionare pe teritoriul lor. America nu a pierdut, ci a avut de câştigat, alături de aliaţii ei, din impunerea NATO drept cea mai puternică alianţă politico-militară din lume, ca şi din garantarea securităţii Japoniei sau Coreei de Sud. A fost un win-win game.

Dacă preşedintele Trump le va da tuturor aliaţilor Americii facturile de securitate, s-ar putea ca, în final, factura pe care America însăşi o va primi din partea unei lumi schimbate, asupra căreia Washingtonul nu va mai avea autoritate politică şi morală şi nu se va mai bucura de respect, să fie atât de mare încât până şi Donald să realizeze că nu a meritat.

NOTE ___________________________


[1] http://www.politico.eu/article/donald-trump-handed-angela-merkel-outrageous-nato-bill-report/

[2] http://edition.cnn.com/2017/03/28/politics/donald-trump-angela-merkel-call/

Distribuie acest articol

71 COMENTARII

  1. E o minciuna sfruntata si dumneavoastra ar trebui sa stiti mai bine. Nu a fost nici o „factura”. Cred ca cunoasteti intelesul cuvintelor „anonymous sources”, „puportedly”, ‘allegedly’. Pot si eu sa fiu „anonymous source”, ce vreti sa spun? Nu va dati seama de ridicolul situatiei?

    Toata presa socialista din vest e bazata pe „anonymous sources”

    • Categoric sunt miniciuni, politico este un binecunocut outlet de „fake news”, sinonim cu cnn. Cum sa dea mana cu Merkel. 1.000.000 de refugiati costa cam 20.000.000.000 euro pe an, iar Merkel se face ca nu are bani de armata. Stiti cat sunt impozitelor in Germania? Va spun eu: masive.

      • Da, in Germania platim impozite masive si contribuim masiv la bugetul UE (cu vreo 16 miliarde pe an) pentru coeziune, ridicarea competitivitatii si a nivelului de trai in Sud si in Est, etc. Majoritatea anteprenorilor germani nu se plang de nivelul ridicat al impozitelor, ne bucuram totusi ca ne duc romanii de grija.

        • In general, antreprenorii nu se plang, ci gasesc solutii. Cum este cazul lui Hoeness care si-a ascuns sutele de milioane in statul vecin de la sud Si multi altii ca el. Cine are bani ii ascunde nu-i arata fiscului german. Hoeness a fost prins, dar multi o duc bine mersi.

          Nici macar omul de rand nu-i place sa plateasca impozite. Citisem un sondaj, 80% din nemti ar emigra in Elvetia daca ar putea. Cei care pot pleca, pleaca in America, Elvetia. In Germania sta cine nu stie sa faca nimic sau e prea comod – a se citi lenes – sa caute o solutie

          • Ulli Hoeneß si-a deschis un cont la Vontobel in Zürich unde a transferat cateva milioane din banii sai impozitati pentru a specula pe piata forex cu derivative. In timp de cativa ani omul a reusit performata de inzecire a sumei initiale. A castigat 28,4 milioane din speculatii riscante (are talent si la asa ceva) a uitat insa sa declare aceste castiguri. In Germania evaziunea fiscala nu este nici pe departe un „sport national” asa cum insinuati, miliardarii si anteprenorii Germaniei isi platesc taxele (in mare parte) si o duc bine. Un nivel mai ridicat al impozitelor demotiveaza anteprenorii sa isi plateasca dividende grase, in schimb ii motiveaza sa investesca mai intensiv in expansiune, cercetare, instruirea surselor umane, cresterea competitivitatii, etc. In fine, germanii si nordeuropenii in general sunt foarte multumiti cu modelul lor economic (distrubutia echilibrata a castigurilor este considerata o solutie win-win).

            Evaziunea fiscala si economia subterana exista in toate tarile lumii, in proportii diferite din PIB. Printre factorii contribuitori la evaziune se numara eficienta statului in colectarea taxelor, politici fiscale dar si mentalitatea societatii (vezi aici ). Nu in mod intimplator, Germania si tarile nordice reusesc sa colecteze taxe peste nivelul anticipat… in timp ce in tarile din sudul si din estul Europei „gapul” ramane la nivel ridicat. In perioada anului 2016 de exemplu, gapul in in UK a fost de 34 miliarde euro, in Romania si in Bulgaria nivelul economiei subterane este urias, samd.

            P.S. scandalul Panama Papers a scos la lumina peste 1.900 de avocati si firme profesionale britanice (service providers) care au colaborat cu biroul casei Mossack Fonseca din Panama – vezi aici ;)

    • „Donald J. Trump ✔ @realDonaldTrump
      Nevertheless, Germany owes….. vast sums of money to NATO & the United States must be paid more for the powerful, and very expensive, defense it provides to Germany!”
      http://abcnews.go.com/Politics/fact-checking-trumps-tweets-germany-owe-nato-vast/story?id=46227653

      Dupa ce a dat cu oistea in gard, masinaria lui de propaganda a incercat sa dreaga busuiocul (cu intoxicari de genul facturei trimise guvernului german).

    • Ce cearta mare este intre „nemtii” astia de pe site – „NOI nemtii platim impozite mari” zice Florix. Asta imi aduce aminte de un video cu un tip „de culoare” (simpatic foc) dintr-o familie de albi (cred ca olandezi erau – video circula in Olanda) care se tot framanta si la un moment dat vine si le spune ca are ceva important de zis, caci el se simte diferit de prietenii lui. Toti se asteapta sa „iasa din dulap”, insa el spune ca simte ca e german. Suparare foc in familie, se lasa cu reprosuri. Omul „de culoare” o tine una si buna ca e neamtz si se imbraca precum ei, bea bere precum ei, ambaleaza motorul unui VW…in fine, cam stereotipul asocial al unui german de joasa educatie. Scurt pe doi – draga Florix, NOI olandezii platim si la fel de multe impozite ca VOI germanii si zau ca ne displac enorm gropile pe care VOI germanii le faceti in nisipul plajei NOASTRE. Si inca o chestie de bun simt – lasa banii lui Trump, nu sunt importanti pentru NOI, noi vrem sa ne inapoiati in sfarsit bicicletele – dureaza cam de mult, 70 de ani…obraz gros, obraz gros, dar nici chiar asa :-)

      • Mda, ati scos o fraza din context pentru a lansa un atac-patetic la persoana (Radu aratase cu degetul la nivelul ridicat al taxelor din Germania). Olandezii si germanii nu sunt singurii platitori de taxe mari, mai platesc si belgienii si francezii si italienii si danezii si englezii, etc (les anglais se sustrag acum;). Insinuarile pe care le faceti in inchiere la adresa generatiilor de astazi sunt si ele lipsite de bun simt (istoria nu a inceput in urma cu 70 de ani si nu este corect sa condamni pe cineva penbtru crimele strabunicilor si a stramosilor). Tocmai din acest motiv, unii lideri europeni si-au suflecat manecile si au inceput sa cladeasca fundamentul integrarii in cenusa celui de al doilea razboi mondial. Nu ati inteles mai nimic despre UE, degeaba traiti in Olanda (dupa modul cum ganditi este evident ca ati fost format in Romanica mioritica).

        P.S. Nu ma afecteaza in niciun fel situatia financiara a presedintelui Trump… nu am mentionat nimic despre acest subiect, chiar daca ma numar printre micii actionari la Deutsche Bank (am inteles ca are credite de ordinul miliardelor si imparatul este cam golut). In fine, este businessul lui, dar daca tot ati deschis subiectul, sper sa primeasca si fanii lui (candva, in viitor) posibilitatea sa inteleaga mai bine „genialitatea” idolului lor in negocieri – the art of dealing, sau the art of lying? ;)

        P.S.2 in studentie am fost intr-un weekend la ski in Winterberg (im Sauerland) si pe partie cel putin 30% au fost olandezi. Nu am auzit pe nimeni sa se planga ca olandezii fac gauri in zapada cu placa, etc. Dimpotriva, in restaurante gastronomii ii serveau cu placere (am observat ca erau foarte bucurosi de vizita lor).

      • Herr Florix-ESCU, comentariul dvs imi aduce aminte de o reclama recenta la Opel (difuzata la NOI in Olanda :-) ) in care un olandez (cumparator) se mira de calitatea noului Opel si desigur de pretul mic (in raport cu calitatea) si intreba „glumiti?”. La care vanzatorul ii raspunde grav „noi gernabii nu glumim niciodata”. ist dat klar herr Florix-ESCU? Mi-a placut si faza cu „les anglais” :-). Stiu si eu una dar nu prea stiu cum sa o pronunt bine :-) – les hollandais sont des heros. Al dvs respectos, tot un -ESCU.

  2. Complicata si delicata situatie.
    – intr-adevar, refuzind (nu stim motivele, facem scenarii) sa dea mina cu cancelarul Germaniei, pare un gest de „badaran”, dar poate ca este si un mesaj, pe care refuzam sa-l acceptam, din moment ce vedem ca om providential pe Angela Merkel. Si Germania.
    – daca „admitem” ca informatia despre factura este falsa, dece o mai comentam? Si apoi, nu cred ca este corect si diplomatic sa dai crezare ministrului Apărării din Germania, si sa nu dai crezare comunicatului Casei Albe.
    Cum adica Germania nu are nicio datorie fata de SUA? de unde obligatia SUA sa stea scut Europei si Germaniei? Gratuit, iar daca circoteste, sa-i consideram badarani.
    – „Răul a fost făcut. Trump a bătut obrazul Germaniei şi a vorbit despre apărarea Europei pe bani.”
    Nu pe bani, caci nu cereau livrarea unei sume in contul trezoreriei SUA, ci participarea la efortul de dotare a NATO. Sa-si sustina si ei apararea, nu sa creada in obligatia americanilor.
    NB,
    nici eu nu pot sa cred ca se poate scrie asa ceva: „Nu pot să cred că Trump chiar şi-a închipuit că Angela Merkel, îngrozită de ce i-a spus despre datoria Germaniei la NATO, va scoate din geantă şi va semna pe loc un cec de 300 de miliarde de dolari, pe care i-l va înmâna lui Trump…”
    Ce sa inteleg? ca efortul banesc al fiecarei tari la contributia de aparare, merge in mina presedintilor americani.? Atunci da, huo SUA, vezi de trebile tale de peste Balta, noi avem aici Germania care ne va asigura apararea; bine ca s-a scapat si de Marea Britanie.

    • dragul meu Victor L iar bati campii atat tu cat si toti prietenii tai protrumpisti/ pro rusia, anti ue ca josef , dant , liviux si restu.

      Hai sa va spun eu niste lucruri pe care nu le stiti nici voi si nici presedintele vostru iubit:

      * Germania are o armata slaba si nu e ste instare sa se apere singura pentru ca i-a fost impus acest lucru dupa al 2-lea razboi mondial chiar de catre aliati (inclusiv america)
      * Mai mult in 1990 s-a semnat „Two Plus Four Agreement” care a dus la reunificarea germaniei dar i s-au impus alte restrictii : maxim 300000 de soldati, anumite tipuri de submarine, nave de razboi nu mai mare decat fregatele etc . Deci germania nici daca aliatii din nato ii da voie sa creasca puterea militara nu poate face fara acordul rusiei
      * Germania plateste pentru bazele americane . Singurul lucru care nu este platit sunt salariile soldatilor si probabil parte din tehnica militara, sau ai vrea ca germania sa cumpere armament pentru armata de ocupatie a altora?
      * Bazele americane sunt acolo nu neaparat sa apere Germania ci si sa fie siguri ca germanii nu vor mai face vreo alta bazaconie( o armata de ocupatie poti sa o numesti) la fel cum e si armata rusa in tranznistia.
      * Daca vreodata germania chiar va incepe sa chetuiasca 3 % din buget pentru armata probabil va avea cea mai mare armata din europa. Asta sigur nu va conveni nimanui inclusiv americanilor. Daca se vor hotara sa faca asta probabil ar trebui sa nu cumpere nimic de la americani , cred ca ar face infarct congremanii vostrii republicani.
      * Tinta de de 2 % nu exista inca ci abia din 2024 o sa fie obligatorie
      *Si chiar daca ar fi fost obligata , germania nu datoreaza americii banii respectivi ci NATO , deci cu ce tupeu cere Trump banii respectivi?
      * Singura tara care s-a folosit de nato in folos propriu a fost USA cand a invocat articolul 5 pentru razboiul din Afganistan , ar trebui sa ii tazam si noi pentru ca au carat romania intr-un razboi inutil ?
      * ar trebui sa ii taxeze europenii pentru toate costurile cu refugiatii generata de razboaiele pornite de americani in care au murit milioane de oameni si tari intregi au fost complet distruse?

  3. Pana la urma e diferenta intre o america pragmatica (pana la absurd, asa cum probabil o vede trump) si o europa mult prea socialista si corecta politic (aproape de marxismul intelectual).
    Cred ca e prea devreme pentru cristalizarea directiilor.. nu vad germania incepand sa se inarmeze acum..asta ar sfarama si mai tare legaturile destul de incercate cu franta si ar da rusiei un nou motiv de „interventionism european”. Inca nu este negociat brexit-ul si nu ma refer doar la economie ci la faptul ca EU pierde al doilea buget si cred ca prima armata (imbucurator e sa vedem la constanta, tornado ale raf), situatia e fluida, cu perspective din cele mai diverse.
    Poate vom avea destul creier si noroc sa iesim cu bine pe termen scurt si pe termen lung. Poate nu.
    Dar situatia internationala are cauze sociale si politice interne fiecarui stat. Poate drepta si centristii (populari, republicani, etc) castiga datorita faptului ca political corectness-ul specific stangii a devenit limbajul universal pe care-l vedem inclusiv la televiziunile din romania (ma rog, la aia singura la care ma uit eu).
    In ziua de azi nu-i mai poti critica pe musulmani ca esti xenofob, nu mai poti sa zici nimic de homosexuali ca esti homofob, etc. Doar ca societatile nu functioneaza asa… Ele accepta „strainul” mult mai greu decat propaganda.
    Culmea este ca doar noi nu ne dam seama de slabiciunea pe care o induc ideile noastre (de altfel progresite pana la extrem). Cum altfel poate fi explicat refuzul conducatorilor unor starte africane de a primi inapoi proprii cetateni ???!!!
    Din colonialism am picat in prostie. Si o sa avem ce meritam daca nu intelegem realitatea.

    • Corectitudinea politica inseamna amplificarea consideratiei pentru o viata morala, ceea ce presupune o reducere la minimum a „generalizarii” prejudecatilor in favoarea unei dreptati autentice. Doar neuitarea greselilor si unitatea in conformitate cu lectiile istoriei poate salva valorile si libertatile de care ne bucuram in prezent. Unii conservatori au luat-o pe aratura, incepand sa critice corectitudinea -cot la cot cu populistii- atat in Europa cat si in SUA. Am ajuns sa marturisim o adevarata campanie de exploatare a predispozitiilor irationale, a cliseelor si a prejudecatilor (revenim la inceputul secolului trecut?)

      P.S. explica-mi si mie te rog ce simti cand cineva iti da cu flit pe la nas (cu generalizari) facandu-te sa te simti superior fata de oameni de origine diferita… chiar daca in realitate multi evrei, musulmani, hindusti, budisti, negri, etc, sunt mult mai performanti decat tine.

      https://www.youtube.com/watch?v=ZGLPxEv_EWo

      https://www.youtube.com/watch?v=iaMt0XQwuUM

      https://www.youtube.com/watch?v=xcZG5sIqSHE

  4. Cred ca incet, incet europa trebuie sa-si faca o armata paralel cu nato. Nu as distruge nato, nu l-as slabi, dar o armata europeana puternica trebuie sa fie. Si cel mai bine ar fi sa fie o armata comuna, in sensul sa fie amestecate natiunile, sa nu fie gen fiecare isi apara doar bucata lui geografica.

    • „Nu as distruge nato, nu l-as slabi,…”
      NATO este in proportie de 80% SUA, nu UE; cu circotelile contra lui Trump si a SUA tocmai asta se va intimpla, distrugerea NATO.

  5. Cred ca gresiti:

    1. Germania si majoritatea tarilor mari UE nu ating nici pe departe procentul de 2% din PIB pt. aparare, asa cum este specificat ca *obligatie*. O sa dau o referinta chiar un articol CNN, ca tot ne place sa ne dam rotunzi: http://money.cnn.com/2016/04/15/news/nato-spending-countries/. Aveti ceva de comentat despre atitudinea duplicitara a CNN – acum un an fata de acum?
    2. Presedintele Trump a enuntat inca din campanie – stiti dumneavoastra, perioada aceea cand „liderii” europeni se intreceau sa-l injure cu patos – vointa de a discuta cu tarile europene despre cota lor de cheltuieli militare. Cu toate astea, Merkel & co. au continuat sa-l trateze pe Presedintele Trump cu obraznicie si tupeu. By the way, stiati ca originile Presedintelui Donald Trump sunt germane?
    3. Elegantul si fatarnicul Obama a stat la originea razboaielor din Orientul Mijlociu numite generic si revolutionar „primavara araba”, la originea conflictului ce a dus la invazia Ukrainei (si pe care nu a aparat-o in niciun fel), este vinovat pentru tolerarea ISIS si genocidului comis de acei musulmani. Din ce citesc pe la americani – si s-a vazut si la vot – acestia erau satui de coruptia si prostia regimului condus de socialisti in America.
    Presedintele Trump este *singurul* Republican care a promis sa lupte si contra socialistilor, si contra expansiunii islamice, si contra sistemului incremenit din State – si care a promis oprirea exportului de joburi. Este *singurul* Republican capabil sa infranga masina de vot socialista a lui Hillary – si care a ridicat Partidul Republican dandu-i majoritati in ambele camere ale Congresului – si majoritati locale confortabile.

    4. Cuvintele goale gen „fascist”, „nazist”, „mitocan”, „deplorabil”, „lamentabil”, „ridicol” nu fac altceva decat sa opreasca dialogul politic. Eu cred ca Trump a dat dovada de mult mai multa eleganta decat multi dintre detractorii sai – evitand sa-i numeasca comunisti sau fascisti, desi se comporta astfel. Daca observam violentele de strada recente si daca vizionam cateva reportaje undercover despre provocatorii platiti pentru a agresa suporteri de-ai lui Trump – aflam ca gruparile violente sunt *exclusiv* de stanga si asociate cu Partidul Democrat. Daca citim printre randuri informatiile din presa despre *interceptarile* convorbirilor unor apropiati de-ai lui Trump tragem concluzia ca Administratia Obama chiar a facut politie politica.

  6. Urmatorul pas a lui Trump (daca Germania nu se apuca sa achite din acesta datorie) va fi sa impuna tarife exporturilor germane de masini in SUA. Nu de masini germane duce lipsa o tara cu potentialul industrial ca al SUA , iar pe de alta parte insa economia germana e bazata pe exporturi.

  7. În definitiv,Germania este cea care trebuie să se hotărască ce vrea.Germania a făcut un joc duplicitar Germania-Rusia şi Germania-SUA,cu presupunerea că mai mult i-ar conveni o relaţie cu Rusia decât una cu America.Pentru România,poziţia ambiguă a Germaniei poate însemna pericole mari de securitate.Dacă „noua Europă” germano-franceză va fi a(nti)-atlantistă şi pro-rusă,securitatea ţărilor de pe Frontul de Est(ţările foste comuniste) devine dramatică.Se poate,oare,avea încredere în cele două state revanşarde,Germania şi Rusia?

  8. La început vestea bună: Edmund Stoiber /CSU- azi la Bruessel-UE27, a salutat aderarea 2007 a României la UE28 într-o dezbatere TV recentă (Hart aber fair-Plasbeck). El e convins de efectul binefăcător al democratizării în România liberă „europeană” şi celălalte state din est, prin aderarea 2004-2007 la UE. E un efect binefăcător pentru România şi pentru întregul continent (ieşit 1989 din nebunia războiului rece). Edmund Stoiber a precizat: nici cancelarul Helmut Kohl/CDU nici cancelarul Gerhardt Schröder/SPD nu au fost în situaţia în care se află (nevoit, neprevăzut) doamna cancelar Angela Merkel/CDU 2017.

    ….. „…. Nu ştiu dacă e cineva căruia să îi fi plăcut întâlnirea Trump-Merkel. Nici în Statele Unite, nici în Germania,… „…..

    Edmung Stoiber continuă la TV: proiectul UE27 e de interes vital pentru Bundesrepublik D. de la început 1957 pînă azi. La fel parteneriatul Germaniei în NATO 1956-2017. In nici un caz nu e prevăzut sau practicat de la Berlin 2017 un fel de „hegemon”, nici în UE27 şi nici în NATO/ partea continentului nostru. Nemulţumirile autorul N.M. sunt juste. E greu de înţeles în Europa de azi cum se poate comunica „nediplomatic” ca în cazul prezentat de autor la întîlnirea de la Casa Albă 2017.

    Edmund Stoiber cere în faţa publicului TV de la doamna cancelar Merkel/CDU 2017 „solidaritate” cu partenerii în UE27 şi în NATO. In nici un caz nu trebuie să slăbeasca „uniunea în diversitate” în UE27 /NATO, oricare ar fi problemele interne sau situaţiile externe.

    Care sunt interesele externe ale României 2017? Cum sunt reaţiile multilaterale (refuzate sau anulate de D. Trump) în UE27, NATO, WTO, ONU? Care priorităţi 2017-2019?

    Cred că problemele interne sunt cele mai arzătoare în ţară ca şi la ceilalţi parteneri UE27/NATO (Paris 2017 -Macron în UE27 ca leader tradiţional şi Franţa sceptică în NATO – în relaţia cu SUA de mult timp). Problemele interne ale României trebuie rezolvate. Decapitarea „seculară” practicată de regimurile Bucureştene 1918-1939-1989- 2017, eliminarea personalului la nivel înalt, are consecinţe. Cea mai dăunătoare eliminare mi se pare 1939-1989 în cei 50 de ani de dictatură autohtonă şi schimbarea completă a elitei la nivel înalt. Noua clasă de conducere 1949-1989 alcătuita exclusiv pe baza de „origine sănătoasa” a lăsat „pămînt ars” în urmă. Să nu uităm de unde am plecat 1989. De unde „generali” de 18 ani se întreba cancelarul Adenauer/CDU la intrarea în NATO 1956? Cred că 1990 s-a schimbat numai eticheta de la PCR/securitate la FSN/SRI/…PSD. Nu s-a lustrat cel puţin personalul la nivel înalt (Proclamaţia de la Timişoara punctul 8) în conducerea statului. Astfel de la Iliescu/FSN pînă la Dragnea/Meleşcanu/PSD problemele interne au crescut, se vede pe stradă 2017.

    Cred că rezolvarea problemelor interne are 2017 prioritate pentru cei mulţi în ţară (emigrarea 1990- 2017 a peste 3 milioane sezonieri în toate părţile continentului). Revin la problema „selectării negative seculare” la nivel înalt în conducerea diferitelor regimuri de la Bucureşti 1918-1939-1989-2017.

    Ce e de constat (eliminarea limbilor administrative oficiale de stat, de 700 ani germana, de 1000 de ani maghiara în Transilvania, expropierea, deportarea şi eliminarea a 723.000 evrei, vînzarea pentru dolari a cetăţenilor evrei, saşi, şvabi în naţionalcomunism, deci eliminarea a 1,4 milioane de cetăţeni din economia, cultura şi ştiinţa ţării)?
    Ce trebuie evitat azi?

    Lipsa de încredere între cetăţeni 1939-1989 e o moştenire cu umbre otrăvite pînă azi. Frica şi spaima ca ideologie de stat şi politica de partid sunt punctul zero în spaţiul public românesc 1989. Frica nu mai domină, se vede pe stradă la cei mulţi 2017. Un continent întreg s-a mirat după explozia spiritului civic la Bucureşti, a aplaudat şi e azi PRO România.
    E mult de făcut, e mult de cîstigat în interiorul ţării, pentru cetăţenii cu dubla cetăţenie, cea de acasă şi cea în UE27.

    In exterior sunt mai optimist decît autorul. Nu văd pericole externe acute, nu văd probleme grave. D.Trump a promis că vine la reuniunea NATO în Europa 2017. E mult? E puţin?

  9. Atitudinea lui Trump e de înţeles:
    1. O dispreţuieşte pe Merkel, deoarece aceasta e personificarea „corectitudinii politice” şi a deschis porţile Europei pentru imigraţia musulmană. În campanie Trump a spus că Hillary vrea să devină o Angela Merkel a Statelor Unite.
    2. America plăteşte pentru apărarea comună un cost disproporţionat în comparaţie cu aliaţii săi. În fond, apărarea acestora e în primul rând în interesul lor, şi abia în al doilea rând al Americii. Lucrul ăsta l-a spus şi Obama, când a vorbit de „free-riders”.

    „Atunci să pregătească şi România … o factură pentru cei 45 de ani de comunism nedorit, negociat de puterile aliate la Ialta.” – la Yalta nu s-a negociat aşa ceva. Acolo a fost vorba de alegeri libere în Europa de Est. Sovietizarea Europei de Est nu a rezultat din vreo înţelegere la Yalta, ci din încălcarea de către sovietici a angajamentelor asumate la Yalta.
    Mitul Europei împărţite la Yalta a fost lansat de de Gaulle, de necaz că n-a fost invitat.

    Probabil d. Naumescu se gândeşte la acordul Stalin-Churchill de la Moscova (acordul procentajelor).
    Dar chiar şi Churchill înţelegea sferele de influenţă în mod clasic. Pentru el, intrarea ţărilor respective în sfera de influenţă a URSS însemna baze sovietice şi controlul asupra politicii externe, nu impunerea de regimuri comuniste.

  10. Eu zic cam asa: hai sa-i intrebam pe romani, polonezi, unguri, cehi, slovaci (ca, impreuna, sunt cam tot cat nemtii) daca sunt de acord sa plateasca americanilor 300 mld. pentru a le asigura 50 de ani de libertate si protectie imptriva rusilor si nemtilor, basca planul Marshall si sa le dam nemtilor juma de veac sub Putin (nu sub Stalin, Hrusciov si Brejnev) si sa vedem daca zic sarut mana sau au tupeul sa raspunda ca, contributia lor la aparare este compusa si din misiuni umanitare si de salvare a balenelor.
    Adica, nenea Trump este cam badaran, dar nenea Junker (care zicea ca lui Putin nu ai voie sa-i vorbesti nepoliticos, dar cu „inteligentul” de Trump UE va pierde vreun an sa-i explice ce este ea si cu ce se mananca) e un gentelman perfect.
    Daca Trump a fost badaran, atunci raspunsul Ursulei nu este decat un „ba pe-a ma-tii”, care nu o face mai putin badarana.
    ” …. nici cu apărarea libertăţilor şi valorilor democraţiei, pentru care a fost înfiinţat NATO în 1949…”. De aici lipseste un atribut langa apararea, anume: „militara”. Pot sa-mi amintesc si parerea unui englez despre scopul infiintarii NATO.
    ” … rolul de lider al lumii libere şi de protector al democraţiilor liberale a adus, indirect, uriaşe beneficii Statelor Unite?” Si Germaniei, nu?
    E adevarat ca nu e frumos sa amintesti cuiva de o datorie (morala sau materiala), dar asta intre persoane cu onoare, nu aluia care te scuipa spre tine din ce in ce mai des si, in plus, devine si din ce in ce mai nervos ca nu te nimereste.
    Intreaga pveste imi aminteste de o intamplare (nu imi amintesc numele personajelor si nu am timp de documentare) in care un cocos politician francez ii cere ultimativ unui american ca trupele americane sa paraseasca Franta intr-o anumita perioada de timp, iar americanul il intreaba daca asta include si soldatii americani morti pentru eliberarea Frantei si ingropati acolo sau, mai prozaica zicere romaneasca cu facerea de bine.
    Pana la urma, concluzia e simpla si evidenta: americanul (gentelman sau badaran, nu conteaza) zice ca nu mai merge ca el sa faca tot ce facea inainte si ailalti (gentelmani sau badarani) sa nu mai faca ce faceau pana acum, dar situatia sa ramana neschimbata. Iar ce faceau pana acum ailalti nu era sa plateasca facura apararii, ci altceva. Daca nu mai vrei sa faci acel altceva, atunci plateste factura, nene. E ceva gresit in asta?

  11. Sincer va spun ca Trump mi se pare efectiv un om tamp si prost. Da, un om prost. Nu in contextul politicii mari, dar eu cred ca si in cercurile lui trece tot cu imaginea asta. Un tip lipsit de charisma, de umor, cu un zambet tamp, fara un discurs interesant, fara o inteligenta ascutita. Nu are mai nimic din calitatile unui om de succes. Cred ca a reusit calcand pe cadavre, stim cu totii ca in viata reusesc de multe ori oportunistii, nu neaparat cei destepti. In contextul asta, cum naiba sa inteleaga el acel „win-win situation” pe care a avut-o America din protectoratul pe care l-a oferit lumii? E clar ca el nu vede dincolo de factura directa, de banii pe care ii incasezi imediat. Nu gandeste in profunzime, nu intelege cum poti avea beneficii mult mai mari si pe termen lung dintr-o actiune indirecta decat din factura din fata ta.

    Din pacate, o larga majoritate a oamenilor este inzestrata cu aceleasi „calitati” si de aceea voteaza oameni croiti ca si ei. De aia oamenii care vin din intelighenta nu prind niciodata la mase, de aia se aleg oameni nesimtiti, smecheri, populisti, care folosesc tonul ridicat in locul argumentului, ca lideri: oamenii nu au capacitatea de a gandi strategic, in profunzime, nu vad mai departe de beneficiul imediat, de buzunarul umplut pe moment, de factura de incasare din fata ochilor.

    • 1. IQ- ul lui Trump este evaluat la 156, posibil mai mult.
      2. Asta-l situeaza, cel mai probabil, mult deasupra matale, amice.
      3. Daca un „prost” ca Trump a ajuns miliardar multiplicind averea mostenita, de ce nu ajungi si matale un pic milionar ?
      4. Daca un „prost” ca Trump a ajuns presedintele SUA, de ce nu ajungi si matale presedintele Romaniei ? As vota pe oricine, numai nu PSD si nu inca o data pe Johannis.

        • Cu o nevasta ca Melania, e de inteles.
          In mod normal, ar fi trebuit sa arate ca o zeitate hindusa…asa, se descurca cu doua miini…

      • In UE traiesc si muncesc vreo 3 milioane de romani, iar voi, amerlociii (emigranti romani in SUA) incercati sa ne convingeti cat de daunatoare este constructia asta UE pentru noi si pentru Romania (este rau cand esti penibil, dar si mai rau este cand nu iti dai seama;)

        P.S. apropo, ce parere aveti despre performanta Justitiei romanesti din ultimii ani? In anul 2016, au fost condamnati peste 600 de demnitari, parlamentari si primari. Astazi de exemplu a fost condamnata fostul candidat la Presidentia Romaniei – Elena Udrea. Diaspora din UE tot pe Iohannis il voteaza, indiferent de opiniile amerlocilor din America Mareata.

  12. Hai să o luăm pe puncte, după cum îi place autorului:

    1. Germania alături de restul membrilor NATO s-a angajat la Summit-ul NATO de la Dublin din 2014 să-și crească rapid cheltuielile de apărare la nivelul minim de 2% din PIB. Acum o dă la întors ca-n Obor, că de fapt „rapid” în germană înseamnă 10 ani :P Merkel tocmai a spus că Germania va ajunge la cheltuieli de apărare de 2% din PIB undeva prin în 2024…

    2. Factura e de fapt de $374 de miliarde…Și acoperă perioada din 2002 încoace în care Germania cancelarului Schroeder (actual angajat al Gazprom :P de cum a pierdut slijba de cancelar nemțesc) a trecut la reducerea drastica a cheltuililor germane de apărare, aducând Bundeswher-ul de azi la o capacitatea combativă în mod cert mult sub Turcia și undeva pe la nivelul Poloniei – țăricăroraGermania le dona odinioară blindae și avioane pe gratis (mă rog $1/Mig-29 vândute Poloniei).

    3. Nu e deloc mitocănie din partea lui Trump. Dimpotrivă. E ca și cum vecinul meu, ce are o casă decentă și Maserati, ar veni în mod constant să-mi ia tractorașul de tuns iarba sau robotul de curățat piscina . Până la urmă m-aș simți și eu obligat să-i dau o factură, da’ de da’ de se simte :P .Roosvelt făcea analogia furtunului împrumutat fără multe fasoane vecinului cătuia îi arde casa pentru a justifica ajutorul necodinționat dat Angliei în războiul acesteia cu Hitler. Aici însă nu arde nimic și fiecare trebuie să-și plătească onest partea.

    Cât despre „mitocănia” Trumpului față de o doamnă, coana Merkel începe să arate tot mai mult a tovarășa Ana Pauker :P. Și apoi nu e ea în avangarda mișcării pentru egalitatea femeii cu bărbații ?! S-o fi temut Donaldul să nu-i sară la jugulară media progresistă & Melania acuzâdu-l de hărțuire sexuală dacă se dă prea aproape deAnjelica :D

  13. Daca America condusa de Trump vrea neaparat sa ridice ziduri si sa se retraga in spatele lor, asta este.

    Nimeni nu se poate opune. Mai mult, lumea vestica, din care face parte si Romania acum, trebuie sa fie recunoscatoare Americii pentru perioada asta lunga de „Pax Americana”, care a fost o perioada buna, fara doar si poate.

    Pe de alta parte, daca tot e sa facem calcule contabile, imi e greu sa zic ca SUA a iesit pe minus. Statusul de unica mare putere militara cu influenta majora in zonele cheie ale lumii, de exemplu, i-a fost de mare ajutor in a pastra dolarul american ca moneda mondiala de schimb si economisire.

    Da, SUA cheltuie mult pe cheltuielile militare, cam 600 de miliarde de dolari anual. Daca insa comparam suma asta cu datoria externa a SUA, care a depasit 15 mii de miliarde de dolari, parca nu mai e chiar atat de mare.

    Ce poate fi mai placut decat sa finantezi deficitele si sa acoperi imprumuturi din tastatura si imprimanta.

    Dar, cum ziceam mai sus, nu avem de ce sa fim rai, ca si altii au benficiat de perioada asta, inlcusiv noi, adica Romania.

    Una peste alta, eu unul chiar nu cred ca SUA face bine ce face acum. Poate ca e doar un joc, dar, din ce se vede la suprafata, Trump e gata sa piarda zone de interes strategic pentru SUA doar ca ii dau lui niste calcule contabile cu minus. Zone pentru care administratiile SUA au luptat zeci de ani in diverse feluri. De, omul gandeste ca la turnurile lui, dau randament sub 5% la chirie, le vand, da-le naibii de blocuri, ca nu ma fac ele pe mine.

    Vin vremuri interesante, vorba chinezilor.

    • Da! Vine vremea chinezilor (un fel de vrabia malai viseaza, nu-i doborara sovieticii, nu-i rapusera petrodolarii, nu le venira de hac nici toyotele, acum e randul slapilor de cauciuc sa incerce). Si cand or fi astaia mari si tari, nimeni pe lume nu va mai cheltui nimic pe cheltuieli.

  14. 1. Germania datoreaza totul Americii, ca fara americanii care si-au riscat viata luptind impotriva blocadei Berlinului, erau o Coree de Nord europeana.

    2. Germania exporta masiv in SUA.

    3. Germania e plina de ifose dar iar risca s-o ia peste bot.

    4. Am trait multa vreme in Germania si pot spune ca oricarui neamt i-ar place sa fie confundat cu un american – cum de-or vota-o pe Merkel ?

    5. Pina una alta, SUA ramin SUA, pe cind Germania isi pierde identitatea de care-si mai amintesc dupa ce se anesteziaza cu multa bere.

    • Nemtii nu o aleg direct pe Merkel ci voteaza CDU. Dupa care este ales cancelarul, de catre parlament. Multi merg pe principiul: „cu CDU ne-a fost intotdeauna bine”, cu socialistii prost. Pastrand proportia si in Germania ai de ales intre doua mafii. Daca vine Schulz e oricum mai rau.

      Germania nu prea are de ales, trebuie sa plateasca singura pentru aparare, Trump nu glumeste. Pana la urma e normal asa.

    • S-o ia peste bot de la cine? De la Trumpy, Bannon fiul mafiotului Kushner?
      In curand ii vor scoate congresmenii americani din Casa Alba… cu picioare in fund!

      • 1. Am un bun amic, un tip de bun simt si care, pe deasupra, mai e si sofer si inca sofer de camion.
        2. Asta reprezinta America adevarata, nu necrofilii si incestuosii care colcaie prin universitatile americane.
        3. Omul asta e barometrul social in care am incredere: de la el stiu ca Obama a fost o nenorocire, de la el stiu ca Trump are sansa de a fi un mare presedinte.
        4. Neomarxistii care stiu numai sa traiasca pe spinarea banilor guvernamentali nu inseamna nimic.
        5. Trump ? Nu stiu daca va fi un presedinte care sa faca istorie, dar de inceput, a inceput bine – tot programul lui e de bun simt.

        • Si cam ce il face pe soferul asta de camion etalon pentru SUA?

          La discutia asta am doua contrargumente.

          Cu multi ani in urma, pe cand eram proaspat venit in SUA cu o viza de munca de programator, am dat peste un sofer de camion care s-a nimerit sa ma instruiasca in soferie.

          Omul m-a sabotat cat a putut, pana cand si-a dat arama pe fata. Avea el o ciuda anume pe strainii astia care vin sa ia slujbele americanilor. La care mi-a venit sa ma iau cu el de gat si sa il intreb de ce nu s-a dus sa faca o facultate de inginerie in loc sa conduca camionul. Fara studii superioare nu avea dreptul sa se planga ca America nu avea destui programatori.

          Al doilea reprezeninta cu adevarat America, desi este un imigrant ca mine. Cunosc un armean pe la vreo 30 de ani care si-a facut o firma de instalat parchet si gresie. Nu am vazut pe nimeni in viata mea muncind mai mult ca omul asta. Armeanul reprezinta cu adevarat America si visul american, pentru ca s-a lasat de scoala la 14 ani si a muncit la greu sa ajunga la nivelul la care e acum.

          Cred ca armeanul reprezinta un etalon mai bun pentru America decat soferul Dv, care probabil se plange de strainii care vin sa fure slujbele americanilor, si in rest viseaza la un job necalificat de la 9 la 5 si foarte bine platit oferit de Trump.

          • Totusi, America nu poate fi restrinsa la cele doua exemple pe care le crezi batute in cuie.
            E lung pamintul (SUA), ba e si lat, si greu de pus in insectarul Contributors.

  15. Se pare ca Dl Nuamescu greseste profund, si asta, pentruca, nu este prima oara, se implica pasional intr-o problema care cere o ghiata de bisturiu.
    Cred ca la aceasta ora, in fata problemelor cu care se confrunta omenirea CIVILIZATA , maniera brusca, chiar brutala, sincera, fara ocolisuri a Dlui Trump este ceece trebuie. Nu mai este timp pentru farafasticuri si cadriluri diplomatice. Curge singe peste tot in lumea CIVILIZATA, lumea pe care o stim se autodevoreaza datorita unor oameni ca Dna Merkel si timpul lucreaza in favoarea celormcare urasca aceasta lume. Cred ca omul providential acum este Dl. Trump si era Doamnei merkel a trecut !

    • „omul providential acum este Dl. Trump…”. Am inteles ca exista numerosi romani simpatizanti ai politicilor Partidului Republican si ma bucura asta, eu insumi simtindu-ma mai apropiuat de doctrinele politice de dreapta decat de altele. Am fost tare necajit, bunaoara, ca un partid precum cel din care face parte dl Trump nu a putut desemna un alt candidat. In fine,…Dar de aici si pana la a-l considera pe dl Trump trimiusul lui Dumnezeu pe Pamant e cale lunga…

  16. Realitatea simpla este ca de cind alegatorii americani au indraznit sa isi aleaga un presedinte pe care „stapinii democratiei” nu l-au dorit, nu l-au prevazut si nu l-au aprobat anticipat, presa stingista (care se declara decenta, mainstream, si serioasa, dar de fapt minte intentionat, strident si sistematic, precum raportatorii de rezultate de la kolhozuri) a intrat intr-un delir continuu.

    Nu am vazut asa ceva in viata mea, destul de lunga, poate prea lunga deja. Este si ingrijorator si, ocazional, amuzant.

    Se minte dimineata, se minte la prinz, se minte seara, cu gustari de minciunele oferite intre mesele principale ale zilei.

    Din pacate pentru mincinosii experti (expertii mincinosi?), monopolul informational de pe timpuri nu mai functioneaza. Masele de oameni tolomaci, care nu mai doresc sa serveasca festinele de balegar oferite, au invatat, asa prosti cum sint[em], sa verifice informatiile, sa amusine convergentele de „talking points” care apar in „presa libera”, spontan dar extraordinar de convergente intru comunicarea unor puncta de vedere predecise, neoneste.

    Se incearca cenzurarea opiniilor, epurarea Facebookului, supravegherea Twitterului, rusinarea „bigotilor” care nu repeta papagaliceste ce s-a decis la centru…. dar nu mai functioneaza, asa cum se obisnuia. Tremura sandramaua.

    E trist, pentru cei obisnuiti sa dicteze turmei…. dar vom supravietui cu totii. Cum zic englezii, you cannot unring a bell. Maestrii papusari, o data revelati in spatele cortinei (si asta este numai unul din motivele pentru care ii sint extraordinar de recunoscator Presedintelui Trump, a functionat ca un test de turnesol) nu mai pot fi „ne-vazuti”.

    „Nu-nvie morţii – e-n zadar, copile!”

    • nu-mi explic de ce se repeta la nesfarsit chestia asta cum ca de fapt Trump este bun, inteligent, vizionar etc, dar mass-media ii prezinta o imagine deformata. am luat in serios lucrul asta anul trecut si m-am apucat sa-i citesc cu atentie interviurile (si sa-i ascult ceva speechuri, dar acolo n-am rezistat prea mult). nimeni nu-i face lui Trump un deserviciu de imagine mai mare decat isi face el insusi atunci cand vorbeste liber. omul este un snake oil salesman din aceeasi categorie cu self-help gurus care vand solutii minune unor mase de creduli. el a promis cu cuvintele lui, nu mass media, nu „maestrii papusari”, minuni din categoria „repeal and replace” care urmau sa satisfaca pe absolut toata lumea, si pe aia care voiau doar repeal din motive doctrinare, si pe aia care au crezut ca omul providential cu ale sale paranormale puteri de a face dealuri va inlocui Obamacare cu ceva mult mai ieftin si mai accesibil pentru absolut toata lumea. omul a promis de toate pentru toti pe principiul spunem orice pana semneaza contractul si mai vedem pe urma. bottom line, the guy is a con man. cred ca ar fi bine sa va pregatiti de acum pancarta cu „I’ve made a huge mistake” :)

      • Multi care au s-au straduit sa cread in promisiunile facute de Trump si-au luat la intrebari reprezentantii din Congress si s-au aratat nemultumiti de noul pachet care sa inlocuiasca Obama Care. Este principalul motiv pentru care Trump Administration si-a retras noul pachet de Health Care. Comentatorii politici spun ca este o infrangere grava pentru administratie care a creat o ruptura in Republican Party.

        Lasam la o parte Obama Care. Are destule lacune. Pachetul Trump s-a facut pe genunchi si a reusit sa piss of majoritatea electoratului. Electoratul american ar trebui sa se intrebe de ce tari industrializate care au universal health care cheltuie mai putin per capita decat USA? Canada cheltuie cam $4,000/capita (este un sistem departe de a fi perfect dar acopera pe toata lumea) Franta cam $4,500, la fel Germania, etc. USA cheltuie cam $5,500/ capita. Cred ca de aici ar trebuie pornita discutia.

        Problema grava este alta: s-a creat in ultimele luni un precedent foarte grav. USA si-a pierdut credibilitatea globala si nu mai este luata in serios ca global detterent pentru mentinerea unei balante politice si militare. O sa dea apa la moara la toti cretinii care conduc state de gen North Korea, Iran, ca sa nu amintesc organizatiile teroriste care devin tot mai eficiente si mai inventive.

        Trump este un clown, big deal, se vede de la o mila. O sa-l demonteze propriul sau partid pentru ca creaza tot mai multe probleme.

        Mi-e teama de o escaladare a conflictelor regionale – in speta Middle East – care pot cataliza conflicte armate complicate acoperind suprafete geografice tot mai largi. Pentru ca nimeni nu mai are capacitatea de a mobiliza o forta militara complexa care sa controleze evenimentele. Da, am intrat in era incertitudinilor majore. Shit…

  17. Germania e cel mai bogat din statele NATO din Europa, dar nu e in stare sa isi mentina armamentul functional: din propriile rapoarte nu aveau destule tancuri functionale pentru antrenamentul curent pentru ca nu au piese de schimb pentru ele din cauza economiilor. Daca Germania nu e in stare sa isi mentina inzestrarea armatei, ce sa mai vorbim de Portugalia sau Italia, care isi vand avioanele?

    Si in acest caz ce reprezinta NATO? O adunatura de state care pe hartie au mii de tancuri si avioane, in practica nu sunt functionale sau sunt bune de dus la fier vechi. In caz de probleme se bazeaza ca SUA va avea suficient material pentru potentiale conflicte?

    In acest context cererea ca aceste state sa isi respecte angajamentele e normala. Au promis ca o sa cheltuie 2% din PIB pentru armata si nu o fac, cine e de vina aici, Trump? Da, pentru ca e portocaliu :)

    Iar gestul de a nu da mana cu Merkel nu e badaranie, ci un mesaj. Nu mai e vremea in care Churchil sa faca poze cu Stalin pentru ca aveau nevoie unul de altul in mijlocul unui razboi devastator, sunt vremuri de pace si „prieteniile” fortate nu mai sunt necesare. Daca Trump nu o considera pe Merkel un partener cu care sa dea mana, asa sa fie. Unii oameni sunt mai selectivi si au principii mai solide decat scheletul de meduza.

    • Faptul ca „Germania nu reuseste sa-si tina tancurile functionale” e chestie de interpretare; depinde ce intelege fiecare, ce barem si-a pus CTC-ul german pentru acceptarea „starii de functionare”. Cu un „tanc” german asa scos din functiune mai faci vreo 200000 km pe drumrile din Romania, doar ca trebuie sa pui, probabil, ceva mai mult ulei :) .

      A refuza sa dai mana cu cineva a fost si este badaranie in orice varianta de cultura de inspiratie europeana, de mai multe secole, daca nu chiar milenii. Daca vrei sa declari ceva, o poti face prin vorbe; a da mana cu cineva este semnul minimal ca esti dispu sa stai de vorba si nu musai sa te iei la tranta.
      Trump va revolutiona eticheta! … sa intelegem de aici.

      Cel mai mare atu al lui Trump este ca „ailalti” n-au fost in stare de ceva mai bun, desi anul asta ar fi avut misiunea cea mai usoara. De aici pana a-l pune pe soclu mai e cale lunga.

      Este ingrijorator, ca America doar atat a putut acum, dar nu se termina lumea cu asta.

  18. – Trump isi cultiva mai departe imaginea de „Asshole” pe care o au americanii despre el dintotdeauna.
    Am citit de curind o porcarie de roman american, pe nume „Asshole”, un idiot vrea sa se transforme din Mr. (too) Nice Guy intr-un gaozar, crezind ca asa ar avea mai mult succes bla bla. Interesant e doar faptul ca primul din categoria asta, cu ani inainte de intrarea lui in politica, a fost declarat Trump!
    Campania lui electorala si primele lui contacte diplomatice ma conving de un lucru: dl. Trump se simte minunat de bine in postura asta. Nu si-a cizelat deloc imaginea, din contra, nu a scapat nici un prilej sa le arate din nou americanilor ca el e Alpha Asshole. Si a cistigat! (Nu pot sa nu fac o paralela, pastrind proportiile, cu al nostru Basescu- „I-am ciuruit!”)
    Asta este, cea mai mare democratie l-a ales in fruntea ei, chiar ca vin vremuri interesante
    – O armata comuna europeana?
    Sunt stabilit in Germania, de ceva vreme se vehiculeaza tot mai mult ideea asta, dar mai mult din zona de dreapta, marile partide inca isi construiesc campaniile electorale cu precadere pe programe mai ales sociale, economice, integrare europeana. Subiectele mai „dure”, securitate, imigratie sunt abordate de ultra-conservatori (CSU) si de dreapta, si pe fondul actualelor „Dezbateri Nationale”, care tocmai astea doua sunt, puncteaza greu in detrimentul moderatilor – inaintea imigrantilor marile dezbateri au fost Grecia, apoi romanii si bulgarii care invadeaza Germania pt.ajutor social, apoi Rusia…Merkel mizeaza totul de cartea Europenismului, a valorilor fundamentale liberale si democratice europene, oarecum neinteleasa de o mare parte a poporului ei, dar nu-i exclus deloc sa-i functioneze, multumita rivalilor Trump sau Putin, care parca s-au inteles intre ei sa ii imbunatateasca imaginea.
    Parerea mea e ca majoritatea germanilor inca are alte griji decit o reinarmare sau macar o intarire a fortei militare (avindu-i pe americani in spate). Au motivele lor, dar un lucru mi-e dupa 16 ani aici absolut clar: nationalismul german exista. Nici pe departe atit de fervent si oarecum ascuns (nu e de mirare dupa catastrofa din anii 30-40), dar e acolo, in fiecare german. Sunt convins ca un context international nefavorabil sau ostil Germaniei ar conduce majoritatea germanilor fara ezitari pe o politica nationalista, la fel ca si pe marile lor partide de Centru. Forta lor economica le-ar permite fara probleme o reinarmare rapida, iar despre capacitatea militara a Germaniei (deocamdata latenta), sa nu ne facem iluzii, singele apa nu se face.
    Marea intrebare este viitorul Europei. O Europa unita cu adevarat ar fi absolut capabila sa aiba o armata unita pe masura dimensiunii si fortei ei. Dar incotro merge Europa?!?!

  19. prestaţia lamentabilă a noului lider de la Casa Albă

    Deocamdata e vorba de prestatia d-voastra , lamentabila, cum poate observa oricine.
    INCEPETI CU NISTE AXIOME: ASA ZISELE PUNCTE CHEIE.Apoi, printr-o algebra „lamentabila” trageti , niste concluzii, , cum va place.Saptamana de saptamana, ascuns in spatele titlurilor d-voastre academice, care in Ro nu valoreaza doi bani, ne vorbiti despre lamentabilul esec al poporului american , de prosti si habotnici. Incercati la Russia Today. Veti fi foarte iubit si apreciat. Dar pe noi, lasati-ne in pace. Depasiti deja limitele bunului simt si logicii aristotelice
    Sunteti mai mult decat previzibil si plictisitor. La revedere, mai bine ADIO!

  20. Da` de ce sa nu punem problema si altfel? Daca SUA nu vor sa cheltuie atat cu apararea UE de c e o fac? Cine-i obliga, daca nu au nimic de castigat? Cui ii convine sa tot vanda fara sa primeasca „raspuns” la facturi?
    La modul pragmatic, daca as fi eu SUA :P, si m-as considera inselata, as spune ca de la anul voi cheltui cu apararea (in cadrul NATO) tot atat cat cheltuie UE..sau Germania(in cadrul NATO). As avea si mai multi bani la buget pentru infrastructura, pentru muncitorul american si toate alea.
    Cine-i opreste? Si cine ar putea carti ceva? Nimeni dintre cei care nu contribuie cat au promis.
    Si poate ca atunci europenii vor fi obligati sa se caute la poznar.
    Bun, chestiunea cred ca e totusi neclara: cum deosebesti apararea NATO de apararea nationala? De unde si interpretarea lui von „aia”…dar si reversul: cat cheltuie SAU pentru apararea (sau impunerea suprematiei militare cu toate avantajele ei)ei si cat pentru NATO?
    Si daca Germania ar cheltui mai mult, dar pe tehnica nemteasca, ar fi OK? Ar reduce SUA cheltuieleile miltare? Sau ar cheltui tot atat?
    Ca sa stim o treaba…

    • Cam in aceeasi linie, incercam sa-mi imaginez care ar fi fost situatia SUA daca nu ar fi intervenit ca „sa salveze civilizatia” impotriva lui Hitler? Ce pozitie ar fi avut, cand Europa in (probabil) 1-2 ani ar fi cazut total sub dominatia Germana. Toate resursele Europei, controlate de natiunea cu cel mai ridicat potential tehnologic la ora respectiva… Chiar si focul cel mai aprig se stinge din lipsa de material combustibil si ramane partea dura, daca exista.
      Din ce am reusit sa inteleg, din carti si pdin povestiri, Romania nu a dus-o cel mai rau din istorie in timpul ocupatiei Germane, deci am putea avea o imagine prin extrapolare, cu ce ar fi fost Europa dupa ce se instala „pacea Germana” indiferent de numarul de vieti omenesti pierdute pana la acel prezumtiv moment.
      Actiunea SUA nu a fost neaparat un gest de caritate, 100% altruist, ci destul de mult, un calcul pragmatic.
      Cu siguranta, SUA nu ar fi ajuns prima putere militara a lumii in acelasi scurt timp (sau poate chiar niciodata), daca ar mai fi asteptat 3-4 ani.
      Asadar, sentintele gen „Germania datoreaza totul SUA…” sunt tot speculatii; intrarea SUA in razboi si toate actiunile de dupa, le-au permis sa se impuna miltar si economic si sa investeasca in Europa impunandu-i modelul de dezvoltare, ceea ce i-a adus avantaje enorme, pana una-alta.

      • SUA este o tara minunata si americanii sunt oameni minunati. Europenii iubesc America si americanii la randul lor iubesc Europa (impartasim acelasi valori). Este adevarat ca europenii datoreaza foarte mult americanilor, Uniunea Europeana, pacea si bunastarea pe continent de care ne bucuram astazi probabil ca nu ar fi existat fara ajutorul lor (nimeni nu contesta acest adevar istoric).

        Revenind la problemele prezentului, la nesiguranta si la nemultumirile aparute pe fondalul crizei financiare si a depresiei din 2008, atat in SUA cat si in Europa populistii au inceput sa castige audienta. O mare parte a electoratului s-a lasat dusa de valul propagandei populistilor (Marine Le Pen, Nigel Farage, Donald Trump, Gert Wildeers, Beppe Grillo, Frauke Petry) care au luat in deradere valorile moderne occidentale. Unii ii sprijina din motivatii economice, dar nici acestia nu au nicio justificare, pentru ca etica, morala si valorile noastre nu sunt negociabile. Nici cand saracia si lipsa de perspectiva ar pandi dupa colt, nimic nu te obliga sa dai frau liber ticalosilor (asa cum au facut europenii in secolul 19).

        P.S. aproximativ 2/3 din americani (printre care si foarte multi republicani) incep sa realizeze ca Trump de fapt nu le reprezinta valorile… si in concluzie, nici interesele. http://www.gallup.com/opinion/polling-matters/207416/trump-approval-rating-drops-new-low.aspx

    • Apararea NATO si cea nationala sunt aproximativ identice: daca ai aviatie, tancuri, blindate si artilerie pentru apararea nationala le poti folosi in caz de nevoie in NATO. Deja munitia e standardizata (la armele de infanterie, tancuri si artilerie), totul e in regula. Daca le ai.

      Dar daca nu ai nimic, doar niste tancuri nefunctionale (ca MIG-29 ale noastre care ruginesc la soare) si elicoptere la care le pica piese in zbor, nu poti apara nici tara, nici NATO. Si Germania are niste angajamente si nu e tocmai genul de tara care sa spuna „incerc, dar nu pot, nu am bani”: e cea mai bogata tara europeana. Daca ei nu fac nimic si scapa ne-urechiati, ceilalti o sa ii urmeze si in caz ca vreodata e nevoie, NATO o sa existe doar pe hartie si nu o sa fie capabila de nimic in realitate.

      Stiti ca deja in statele baltice si in Romania se face politie aeriana prin rotatie de diverse tari; dar si acolo se trimit cate 4 avioane in conditiile in care Romania avea la un moment dat peste 100 de Mig 21 si inca aproape 20 de Mig 29 operationale – comparati numerele, asta e tot ce au tarile astea disponibil ca sa acopere granitele, cate 4 avioane.

      • Nu cred ca e chiar atat de simplu. Si neintelegera poate sa continue la nesfarsit daca fiecare interpreteaza altfel. Raman la parerea mea ca ceva trebuie sa se intample, daca este o urma de adevar in faptul ca SUA poarta povara NATO si nu a propriei maretii, ca sa zi asa. M-as mira, nu sunt niste „fraieri”.Pentru ca, sincer, nu cred ca nu ar fi reactionat (micsorand numarul trupelor in UE, al bazelor, al fortelor armate dislocate aiurea si nu in jurul in jurul SUA etc). Repet”:cine-i opreste sa reduca costurile cu apararea UE? Nu cumva coturile(nespuse) ale pierderii influentei? Vor accepta americanii pierderea influentei? Nu cred…
        Poate ca tot raul(evident, in faza initiala) ar duce la grabirea majorarii alocarilor catre aparare in statele din UE(poate asa nu vom mai avea problemele „clasice” la Eurofighter si nu numai)…intrebarea la care nu am gasit raspuns este”:vor scadea cheltuielile SUA in aceeasi proportie in care vor creste cele ale UE? Ceva imi spune ca nu, nu cred ca marile firme producatoare de armament vor fi foarte fericite sa le scada vanzarile. Si nici americanii care lucreaza acolo sa-si piarda joburile. Si nici aportul de inovare si dezvoltare produs de cercetarea in domeniu Si nici sentimentul ca SUA nu mai e ce-a fost etc Si nici monopolul tehnic bazat in fond (si) pe resurseele mai mici alocate (si) de europeni
        Bun, nici reversul nu e acceptabil: sa ne ascundem dupa tehnica SUA la infinit. UE ar trebui sa”miste” macar din simplul motiva ca cercetarea si dezvoltarea in aparare este un motor al inovarii.Unde stam cam prost.
        Asa ca, paradoxal, mi se pare chiar o solutie (pe termen lung) ca SUA sa-si reduca aportul de aparare in UE lasand loc statelor UE, care acum se codesc sa bage mana in buzunar.
        O reducere graduala a implicarii SUA (fara sa dea nimeni cu tifla altuia) ar fi de luat in calcul…daca e chiar un efort nerecompensat ponderea SUA in siguranta UE…ca asta e tema, nu?
        Pe de alta parte exista si o veche (scrisa) reguila in marketing: daca un client este nemultumit de serviciul presat considerandu-l prea scump vs beneficiu, nu-i scazi factura ci imbunatatesti oferta, dandu-i un pic mai mult. Sau lasand zenzatia ca-i dai :P
        Acum e pe vitavercea: furnizorul crede ca seviciul prea ieftin…va face clientul ceva in a-l convinge ca plateste mai mult? (Ma gandeam in ce masura ajuta SUA daca Germania cheltuie mai mult , dar pe tehnica nemteasca?) Logic, dar nu in marketing, ar fi ca furnizorul sa mai taie din serviciu..de fapt scopul e sa obtina bani mai multi. Doar ca Trump pare sa se cam supraevalueze in modul genial in care face dealuri. Cam primitiv, as zice.
        Cine ne poate da un raspuns decent? cred ca piata, bursa. DJIA. Initial perceptia a fost economi SUA va mnaca jar sub politicile lui trump..acum bula s-a mai dezumflat. Dar nu se stie, pentru ca nimeni nu trage clopotele cand o sa creasca piata, cum se zice in trading. (dupa cum nu le trage nici la prabuselnite)

    • Acum e simplu sa zbieri ” huo americanii!” in loc sa te rogi in genunchi sa ” vina americanii „, cum facea o Europa intreaga acum 70 de ani. De Gaulle a inceput opera-i patriotica gonindu-i (pe cei vii, ca pe mortii care-i netezisera calea nu putea chiar sa-i scoata din morminte).
      Suntem superinteligenti, speculam fin cum ar fi fost o Pax Germanica sau, si mai destept, ce bine ne-ar putea apara franco-germanii pe toti cu vajnicii lor luptatori pe la meetinguri antiamericane, cu pacifistii barbosi si nespalati (e bio !) in sandale si ciorapi tricotati.
      Ca America ne apara pe bani, ca a avut si de castigat, asta se vede, cu o buna portie de cinism, doar astazi, domnilor smart-asses !
      Despre autorul articolului nu ma mai obosesc sa scriu prea mult. Reproduce papagaliceste panglicile „cainelui de paza al Democratilor”. Dezacordul evident si total pe care-l suscita e ceea ce merita pentru prestatia asta la nivel si cu limbaj de tabloid. Ma alatur in aprecieri, intru totul, lui Donny.
      Pe preopinentului Lucy.J care face o descriere pe cat de fantezista pe atat de hilara spectrului de partide politice din Germania il rog, pentru buna dispozitie a cititorilor, sa „recidiveze”.Trebuie totusi sa admit ca „majoritatea germanilor inca are alte griji decit o reinarmare sau macar o intarire a fortei militare (avindu-i pe americani in spate)” a fost un moment de luciditate.

      • Multzam pentru „momentul de luciditate”!
        Mi-am prezentat doar sumar „viziunea” mea asupra scenei politice germane, ca sa fondez cumva teoria ca nemtii au alte prioritati decit Bundeswehr sau Nato, fara sa am ambitia de a-i lamuri pe altii incotro bate vintul in politica germana.
        Dar mi-ar place sa recidivez, daca as sti preferintele sau macar obiectiile publicului.

      • Numarul europenilor din UE care au sentimente antimericane este nesemnificativ, asa cum nici americanii nu au sentimente anti-europene. De partea cealalta a Atlanticului insa a fost ales un presedinte care a inceput sa strige „huo UE”, aici este baiul! Acum unii incearca sa creeze confuzii intre raspunsul europenilor la atacurile administratiei Trump si „huo americanii” (incercati sa ne insultati inteligenta;)

        P.S. marea majoritate a americanilor (2/3) se simt dezgustati de atitudinea administratiei Trump,iar in acest context (si nu numai) cred ca avem si noi dreptul sa raspundem atacurilor furibunde lansate de aceasta administratie. Probabil ca va numerati printre acei minoritari de 1/3 (o minoritate care devine tot mai mica) dar a caror hardlineri asteapta sa ne intindem pe burta in fata idolului lor.

  21. Ce-mi place mie aici pe Contributors, este ca in general comentatorii au iesit de sub influenta propagandei progresiste si politic corecte, cauta stiri alternative, stiu sa contraargumenteze corect bazandu-se pe informatiile suplimentare venite din sursele alternative (non-PC), si mai ales inteleg dpdv istoric cum s-a construit civilizatia occidentala.

    Una peste alta, reusesc sa aiba o viziune mult mai completa si mai nuantata a lumii – si evident mai aproape de adevar.
    Si in felul acesta sunt suporteri reali ai acestei minunate civilizatii occidentale.

    ////

  22. Retraiesc anii cind eram mai tinar si la trup curat, anii cind ni se spunea ferm „capitalismul, in frunte cu cel american, este la marginea prapastiei”. Si cind presa noastra a preluat cu avint o stire venita din Franta: un cersetor parizian a refuzat ofranda in dolari, atit de rau ajunsese SUA.
    Azi se pare ca e la fel (dupa unii comentatori, care parca s-au adunat la o sedinta de infierare ).
    Se prabuseste SUA? ca Juncker pare ca le-a declarat razboi.
    Iar americanii nu inceteaza cu cersitul banilor: „La prima sa vizita la NATO, secretarul de stat american Rex Tillerson a cerut vineri aliatilor sai europeni sa cheltuiasca mai mult pentru a prezerva legatura transatlantica, scrie AFP.”
    Urit din partea lor!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Valentin Naumescu
Valentin Naumescu
VALENTIN NAUMESCU este profesor de relații internaționale la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai Cluj, președintele think tank-ului Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE) și directorul Centrului EUXGLOB. Este abilitat în conducerea de doctorate în domeniul relații internaționale și studii europene și este coordonatorul programului de master de Relații Internaționale, Politică Externă și Managementul Crizelor (în limba engleză) de la UBB Cluj. Între 2005 și 2007 a fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, iar între 2008 și 2012 a fost consulul general al României la Toronto. Are gradul diplomatic de ministru-consilier, obținut prin concurs.A publicat 23 cărți, în România și în străinătate (Marea Britanie, Canada, Olanda), ca autor unic, coautor, editor sau coeditor și peste 60 de articole științifice și capitole/studii în reviste de specialitate și volume colective. Printre cărțile publicate în ultimii ani se numără: Politica marilor puteri în Europa Centrală și de Est. 30 de ani de la sfârșitul războiului rece (Humanitas, 2019), The New European Union and Its Global Strategy: From Brexit to PESCO (Cambridge Scholars Publishing, 2020), Războiul pentru supremație SUA-China și cele cinci forțe care schimbă lumea. Consecințe pentru România (Polirom, 2022) și Great Powers’ Foreign Policy: Approaching the Global Competition and the Russian War against the West (Brill, 2023).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro