vineri, martie 29, 2024

Truse de scule, arhitecturi curriculare şi epidemii globale

Ministerul educaţiei s-a gândit să consulte părinţii (şi, în principiu, şi elevii) cu privire la câteva chestiuni arzătoare privind arhitectura curriculară la gimnaziu: numărul de discipline obligatorii, numărul de ore alocate disciplinelor, felul în care se răspunde prin aceste discipline intereselor elevului, care trebuie să fie eventualele discipline opţionale şi modul în care anumite discipline ar putea fi livrate în pachet.(i) Cu greu se putea găsi un set de întrebări care să zgândăre mai apăsat convingerile părinţilor, convingeri mai vechi sau mai noi, adesea disonante, cu greu având o bază în cunoaştere pedagogică reală.

Îmi veţi permite să realizez o scurtă analiză cu privire la imaginarul public care ar putea sta la baza răspunsurilor acestora.

În primul rând, voi spune că îmi doream de mult să scriu câteva rânduri despre o teorie îndelung circulată şi amintită îndeobşte atunci când trebuie să ne văităm de ineficienţa şcolii şi să ne arătăm stupefiaţi de înapoierea fără leac a profesorimii române. Mă refer la ideea că şcoala umple minţile copiilor cu cunoştinţe inutile şi că îi forţează să memoreze tot felul de prostii în loc să-i înveţe eventual să gândească sau să facă lucruri utile în viaţă. Am mai vorbit accidental despre asta(ii), dar cred că merită să fac câteva precizări în contextul demersului (populist) al ministerului de a întreba părinţii şi elevii cu privire la arhitectura curriculară de la gimnaziu.

Ideea nu este mai mult decât o simplificare dubioasă care ar putea rămâne inofensivă dacă ar circula exclusiv pe grupuri de Wup sau prin speech-uri motivaţionale. Dar ea circulă de asemenea prin minţile părinţilor şi (mai grav!) prin minţile elevilor. Iar când un elev nu îţi oferă măcar în principiu deschiderea aceea care e precondiţia unei învăţări de calitate, atunci este imposibil ca lucrurile să mergă bine.

De ce este această convingere o eroare periculoasă? Şi, mai ales, de ce prinde atât de uşor?

Este greşită în primul rând pentru că se bazează pe o teorie grosolană şi falsă cu privire la învăţare şi la felul cum funcţionnează mintea umană. Am numit-o teoria trusei de scule. Conform acestei teorii, cunoştinţele stau în memoria unui om precum sculele într-o trusă. Prin urmare, fiecare sculă va fi folosită în funcţie de necesitate şi de context, aşa cum ciocanul este folosit doar pentru a bate cuie (şi eventual pentru a sparge nuci de cocos). Prin urmare, întrucât este foarte improbabil să poţi întâlni în viaţă situaţii în care să poţi utiliza direct teorema lui Pitagora, noţiuni de prozodie, versuri din lirica de dragoste a lui Eminescu sau principiul al doilea al termodinamicii, aceste cunoştinţe vor fi declarate inutile. Se recomandă predarea exclusivă a cunoştinţelor utile, de exemplu noţiuni de educaţie financiară, sexuală sau antreprenorială.

Este, de asemenea, o teorie care prinde uşor şi ne putem întreba de ce.

În primul rând pentru că este o teorie intuitivă. Pare limpede, pare să explice efectele confuziei şi inadecvării multor absolvenţi după terminarea şcolii. De asemenea, pare să explice analfabetismul funcţional, lipsa de interes pentru formarea profesională, lipsa de implicare socială şi, în general, stângăcia lor socială şi economică postabsolvire. Evident, tinerii puşi să memoreze fără discernământ tone de infomaţie inutilă nu pot arăta decât aşa.

În al doilea rând, este o teorie convenabilă. Convenabilă pentru elevii care nu sunt dispuşi să depună efort intelectual, convenabilă pentru părinţii care îşi pot explica astfel multe eşecuri ale fiilor şi fiicelor. Convenabilă chiar şi pentru unii profesori, în special cei care şi-ar dori noi raporturi de forţe în cadrul plajei orare.

În al treilea rând, pare confirmată prin observare şi autobservare. În viaţa de zi cu zi, pe stradă şi chiar pe reţelele de socializare, chiar nu întâlnim oameni folosind teorema lui Pitagora sau lirica lui Eminescu, eventual cu excepţia cazului când vor să impresioneze pe cineva cu cunoştinţele lor (inutile, evident) cam în felul în care păunul îşi exhibă coada impresionantă (la fel de inutilă şi, de multe ori, dezadaptativă), în faţa păuniţelor.

Nu în ultimul rând, este coerentă cu imaginarul funcţionalist şi utilitarist al epocii care şi-ar dori ca, la limită, să fie validate numai acele discipline care dau strict competenţe măsurabile şi preluabile pe piaţa muncii.

Aşadar, este o idee care prinde. Dar este fundamental greşită.

Oricât de intuitive ar fi, convingerile bazate pe teoria trusei cu scule ignoră lucruri elementare despre cum funcţionează creierul, mintea şi procesele de învăţare la om. O diferenţă fundamentală între memoria psihică şi cea non-psihică se referă la ceea ce psihologii cogniţiei numesc caracterul activ al celei dintâi. Două propoziţii scrise pe o tablă reprezintă o formă de memorie pasivă. Conţinuturile memorate de om sunt organizate şi relaţionate în cadrul unei memorii active. Pe scurt, niciodată conţinuturile memorate de un om nu vor sta liniştite precum ciocanul într-o trusă de scule, ele vor fi permanent asociate, comparate, evaluate intern, integrate în ansambluri semantice sau operaţionale de intelectul care (în această privinţă Aristotel şi medievalii erau mult mai bine informaţi şi mai realişti) este în mod fundamental activitate. Mai mult, conţinuturile memorate sunt folosite de minte ca ancore pentru asimilarea şi integrarea de noi cunoştinţe. Merită apoi precizat că nu toate elementele memorate sunt conţinuturi semantice de tipul celor enumerate mai sus. Există stocate în memorie şi implicate permanent în activităţi psihice esenţiale (de exemplu, în înţelegere) cunoştinţe general abstracte despre lume, tipare fundamentale (fie că vorbim despre tipare de activitate, tipare morale sau de altă natură), proceduri, forme strategice şi alte elemente de mare generalitate care nu vor fi niciodată utile în modul debil şi subcomplex definit mai sus. Cu alte cuvinte, nu există o trusă de scule, ci mai degrabă o arhitectură complexă şi fluidă care funcţionează pe mai multe nivele care se condiţionează, se alimentează şi se evaluează reciproc permanent. Este o eroare majoră de perspectivă să crezi că utilizezi în mod izomorf cunoştinţe izolabile şi selectabile dintr-o trusă ori de câte ori ai nevoie. Ori de câte ori acţionezi (fie şi după foarte seducătorul criteriu al utilităţii), activezi o gamă extrem de largă de componente cognitive, deprinderi de nivel inferior sau înalt, inclusiv concepte şi tipare fundamental abstracte (de pildă, filosofia ta despre ce este valoros în viaţă). Ca să dau un exemplu concret, lirica lui Eminescu, cititul de literatură sau consumul de artă plastică, cinematografie şi teatru pot rafina şi duce la un alt nivel de înţelegere complexitatea relaţiilor de tip erotic, iar asta te poate face să te raportezi efectiv diferit la potenţialii parteneri. Evident, asta îţi poate schimba în modul cel mai concret viaţa. La fel de evident, cunoştinţele (utile într-o manieră mai directă) cu privire la igiena sexualităţii sau regulile de curtare nu trebuie dispreţuite, ele sunt esenţiale, dar vor fi cu atât mai eficiente şi mai relevante cu cât vor fi integrate într-un ansamblu mai variat şi mai profund. A-i citi pe Eminescu, Ortega y Gasset, Pavel sau Platon nu reprezintă un zorzon inutil, ci, dimpotrivă, înseamnă a duce utilitatea la o înţelegere mult mai conformă cu adâncimea firii umane şi cu mediul social tot mai polimorf în care trăim. Devine acum evident că inclusiv ideea liniştitoare a proximităţii digitale a informaţiei este fundamental greşită. Informaţia se află într-adevăr la un click distanţă, dar acel click nu va fi probabil niciodată dat de vasta majoritate a celor care creditează teoria trusei de scule. Nu vom căuta pe Internet decât lucrurile pentru care avem ancore în memoria psihică sau care ne vor trezi interesul, însă nivelul de interes depinde critic de numărul şi calitatea ancorelor. Un om închis într-un univers mental limitat şi simplu nu va căuta decât accidental sau nu va căuta niciodată noţiuni pe care le percepe ca fiind inutile sau radical străine lumii lui, presupunând că va ajunge vreodată în contact cu ele.(iii) Cu alte cuvinte, trebuie să ai mintea doldora de noţiuni “inutile” de fizică cuantică ca să îl cauţi pe net pe Abdus Salam (cum cine e?)(iv) şi nu pe Florin Salam. Dar cuantica spune ceva despre lume, despre viaţă, despre fragilitatea şi improbabilul ei. Şi, da, aţi ghicit, asta poate determina schimbări fundamentale în modurile în care înţelegeţi realitatea, vă înţelegeţi pe voi şi finalmente acţionaţi.

Despre analfabetismul funcţional al elevilor s-a vorbit destul de mult, în special după recentele rezultate la testările PISA.(v) Strict vorbind, analfabetismul funcţional se defineşte ca o incapacitate de a transpune cunoştinţe teoretice în situaţii de viaţă relevante până în punctul în care este afectată funcţionarea efectivă în cadrul grupului sau comunităţii de apartenenţă (sublinierea mea, D.C.).(vi) Or, tocmai aici putem observa o problemă majoră. Elevii (dar, evident, nu numai ei) sunt analfabeţi funcţional, dar nu percep asta ca pe o problemă tocmai pentru că funcţionează tot mai mult în lumi mici şi simple, cu propriile reguli şi în care skill-urile pe care adulţii încearcă să le livreze sunt irelevante. Putem presupune că tehnologiile digitale, care fac efectiv posibilă desprinderea de realitate în moduri concrete pe perioade mari de timp în lumi artificiale care o concurează de facto pe cea reală, nu fac decât să agraveze problema (iar eu sunt departe de a fi un luddit). În lumea virtuală, în care tu primeşti validare şi respect pentru abilităţile la Counterstrike sau pozele de pe Instagram, se discută în slang, iar Eminescu este de cele mai multe ori absolut irelevant. Csf? Ncsf.(vii) Orice educator ştie (sau cel puţin ar trebui s-o ştie) că marea artă a pedagogiei este scoaterea metodică a elevului din zonele de confort, din închiderea lumii lui, disponibilizarea lui pentru ceea ce este nou şi are capacitatea de a-i spori şi îmbogăţi universul. Aşadar, deşi sună paradoxal şi contraintuitiv, a şti mai multe este mai degrabă o cale de a te descurca mai bine în lume.(viii)

De asemenea, cogniţia umană funcţionează prin transfer lateral de tipare (de exemplu, a înţelege cum funcţionează traficul într-un mare oraş poate să îţi ofere date relevante cu privire la felul în care funcţionează pieţele – ceea ce, aş spune, e cât se poate de util când vrei să îţi deschizi o afacere – sau la felul cum se răspândeşte o epidemie. Dacă la asta adăugăm şi ceva matematică abstractă (din aceea “inutilă”), e încă şi mai bine. Putem adăuga că, atunci când sunt formate anumite deprinderi şi reacţii automate necesare gândii critice (da, gândirea critică nu începe cu gândirea, ci cu antrenarea unor reflexe dubitative, o ştim încă de la William James), orice nou conţinut are potenţialul de a chestiona şi destabiliza coerenţa lumii tale, ceea ce ar putea duce la reorganizări interne mai mici sau mai mari, ceea ce, da, aţi prins ideea, va avea consecinţe cât se poate de directe asupra vieţii tale concrete.

Simplu spus, nu există nimic inutil de învăţat. Utilitatea şi relevanţa noţiunilor şi conţinuturilor diverse este mai degrabă rezultatul unor operaţii complexe pe care fiecare individ le desfăşoară cu şi în sine, chiar dacă se raportează întotdeauna la o cultură şi la diverse constrângeri comunitare. Lumea de azi (şi, într-o şi mai mare măsură, cea de mâine) cere mai degrabă (meta)competenţe transversale(ix) decât cunoştinţe dedicate şi a căror utilitate se va stabili eventual prin funcţii biunivoce. Dar nu există competenţe fără cunoştinţe.(x) Iar partea frumoasă şi ofertantă a lucrurilor este că în acest labirint al construcţiei de sine se poate intra pe multe uşi.

Da, ar trebui să existe discuţii. Ce discipline ar trebui alese (iar alegerea va avea mereu o doză mai mare sau mai mică de arbitrar) ar trebui să fie o discuţie a specialiştilor, nu rezultatul unui referendum. Părinţii şi copiii sunt beneficiari ai actului de educaţie, iar părerile lor sunt importante, dar nu îi recomandă nimic pentru a fi implicaţi serios în ceea ce ar trebui să fie o dezbatere tehnică între oameni pregătiţi. Am putea să ne întrebăm câtă ştiinţă pedagogică au autorii de manuale care înghesuie zeci de noţiuni într-o lecţie de trei pagini. Câţi profesori nu au aflat încă principii fundamentale, de exemplu cele care îţi interzic să recompensezi strict memorarea unor noţiuni (vezi distincţia dintre învăţarea de suprafaţă şi cea de adâncime, pe care am teoretizat-o în altă parte). Mi-aş pune problema cum ar putea fi transformate şcolile în locuri unde cunoaşterea (diversă, multistratificată, arborescentă) să fie preţuită (iar aceasta nu este deloc o problemă simplă pentru că nu poate face abstracţie de caracteristicile mai largi ale spaţiului socio-cultural). Cum putem schimba mentalităţile care fac din olimpic şi nu din omul adânc şi personalitatea substanţială (categorii care, fără doar şi poate, se intersectează) vedeta şi rostul sistemului educaţional. Cum ne vom motiva profesorii să devină ei înşişi oameni mai interesaţi de cultură şi cunoaştere? Cum îi vom ajuta să creeze punţi între ei, dar şi între disciplinele pe care le predau?

Încă şi mai agresiv utilitarist, multor părinţi s-ar putea să le pară inutile disciplinele care nu sunt pentru examene. Printre părinţii pe care ministerul vrea să-i întrebe acum cu privire la disciplinele inutile şi la ponderea lor în construcţia curriculară sunt, presupun, şi dintre cei care cer ore de matematică în locul celor de dezvoltare personală sau arte vizuale la ciclul primar, dintre cei care consideră că o şcoală e mai bună cu cât are mai mulţi olimpici sau cu cât sunt umplute mai multe caiete prin dictare. Dintre cei care cer cât mai multe teme pentru acasă (uniţi în dispreţul faţă de cercetarea privind acest subiect cu mulţi profesori) sau dintre cei care îşi îndeamnă copiii să nu înveţe decât la materiile pentru bac sau pentru admitere (aproape o regulă la clasele mari din liceele “de elită”). Am toată dragostea şi tot respectul pentru părinţi. Cei cu care m-am întâlnit eu de-a lungul anilor au fost in general oameni deschişi şi respectuoşi. Dar discuţia aceasta nu este a lor.

Nu pot spune în această privinţa decât că am predat toată viaţa mea obiecte de studiu „neimportante”: filosofie, logică sau educaţie civică. Trebuie să lucrez adesea cu elevi care scot fum pe nări după câte o oră de pregătire pentru capacitate sau bac. Noroc cu orele neimportante la care mai pot respira, la care nu se umplu caiete şi poate fi discutată o oră întreagă o singură noţiune. Noroc de temele neserioase, de discuţiile relaxate şi de oceanul de lucruri „inutile” la care elevii au dreptul. Obiectele neserioase şi dispensabile m-au făcut ceea ce sunt. Am dat la Filosofie când toată generaţia mea visa la Drept, ASE sau Academia de Poliţie. Am ajuns la dorinţa de a studia matematica făcând un mare ocol prin cosmologie, filosofia ştiinţei şi literatură. Tot aşa am ajuns să fiu fascinat de istorie, fizică sau chimie. Sunt, precum personajele lui Borges, suma lecturilor mele. Mă fascinează totul, curiozitatea mea nu are limite şi e unul dintre puţinele lucruri care mi-au rămas din avânturile tinereţii. Ceea ce ştiu m-a făcut un om mai suportabil şi mai rezonabil decât aş fi fost altminteri.

La momentul în care finalizez acest text s-a luat de câteva ore decizia de a închide şcolile din ţară pentru o perioadă de zece zile. Alte măsuri fără precedent au fost luate ieri. Este epidemie globală (covid-19) şi, poate pentru prima dată de la Revoluţie încoace, naţiunea va avea ocazia să vadă cât de mult contează obiectele care nu contează. Că fără solidaritate, reflexe prosociale, abilitate de a coopera, responsabilitate şi implicare, comentariile şi eseurile argumentative înghiţite de-a gata nu folosesc la nimic. Că fără profunzimea filosofiei şi tăişul logicii, miile de calcule şi probleme de culegere devin irelevante. Că fără înţelegerea adâncă a proceselor istorice, nici o lecţie serioasă nu poate fi învăţată din trecut. Că, fără frecventarea reală a literaturii, nu există niciun alt fel de dragoste în vremea holerei. Că fără biologie şi chimie nu vom pricepe niciodată de ce nu putem ucide virusuri cu antibiotice. În fine, vom avea de asemenea ocazia să vedem că lăsăm neatins de decenii întregi un sistem de educaţie care le cere elevilor să înţeleagă viziunea despre lume a lui Eminescu înainte să-i înveţe să înţeleagă un comunicat oficial. Că segregarea şi cultul olimpicilor ne-a lăsat generaţii întregi de elevi pasivi şi cu un vag simţ al responsabilităţii sociale. Că viitorul nu va arăta mai bine dacă nu vom înţelege că numai o viziune clară la nivelul obiectivelor profunde, bazată pe pedagogie reală, în care personalitatea deplină şi substanţială a elevului să fie scopul fundamental, poate scoate şcoala românească din paralizia de decenii.

NOTE___________________

https://www.surveymonkey.com/r/93YXY6X

ii https://www.edupedu.ro/doru-castaian-despre-invatarea-de-profunzime-si-cea-de-suprafata-dragi-parinti-nu-va-amagiti-ca-manipularea-unei-tablete-inseamna-precocitate-faceti-va-timp-sa-discutati-cu-copiii-sa-le-raspundet/

iii Am explicat aici câteva dintre lucrurile acestea: https://www.edupedu.ro/doru-castaian-profesor-de-filosofie-educatie-la-distanta-de-doua-clickuri-sau-platon-printre-digital-natives/

iv https://ro.wikipedia.org/wiki/Abdus_Salam

https://www.edupedu.ro/rezultate-pisa-2018-romania-obtine-cel-mai-slab-punctaj-din-ultimii-9-ani-cea-mai-mare-cadere-fiind-la-matematica-analfabetismul-functional-la-apogeu/

vi https://en.wikipedia.org/wiki/Functional_illiteracy

vii În română au fost traduse puţine cărţi care să trateze echilibrat şi substanţialaceastă problemă. Dintre ele amintesc The Cybereffect a lui Mary Aiken, Superficialii lui Nicholas Carr sau, foarte recent, Demenţa digitală a lui Martin Spitzer.

viii https://areomagazine.com/2020/01/02/critical-thinking-is-nothing-without-knowledge/?fbclid=IwAR2d3OCCgtL-3vtXcrKdQH3JXtoLde2DA4lodsX8U4ThW-XuvndMSCofJFM

ix https://cursdeguvernare.ro/cele-4-metacompetente-prin-care-sa-ne-pregatim-elevii-pentru-un-viitor-incert-si-volatil.html

http://www.constantincucos.ro/2010/10/falsa-disputa-privind-primatul-cunostintelor-sau-competentelor-in-educatie

Distribuie acest articol

32 COMENTARII

  1. Principial aveti dreptate, insa nu puteti (fiindca ati fi pus la zid) sa spuneti ca acest esec, practic la nivel mondial, este rezultatul „scolii pt toti” – calitatea actului educational a fost scazuta in asa fel incit sa poata faca fata toti. Si in final s-a ajuns la o aiureala.
    Se spune ca „nu trebuie sa incerci sa convingi un peste sa se urce in copaci” (de fapt exista specii ce traiesc intre mangrove care fac asta deja).
    Apoi in numele egalitatii in drepturi turtim virfurile si aducem clasele la nivelul celui mai slab – nu intereseaza pe nimeni viitorul distrus al celor ce ar putea performa cu adevarat si nici atmosfera care ar trebui sa fie de efervescenta educationala. Trebuie sa acordam „egalitate”, in conditiile cind nici natura nu ne-a facut egali.
    Daca elevii ar fi cam de acelasi nivel si nu amestecati „politically correct”, daca ar avea aceleasi inclinatii, daca ar citi si in particular nu numai din aria curriculara atunci si scoala ar fi altfel.
    In plus apar tot felul de modele nefericite de persoane care „au reusit” in diverse domenii vadind in acelasi timp un analfabetism ce face deliciul tabloidelor.
    Da, e si mult lest in materia produsa. Da, scoala ar trebui organizata altfel. Doua zile pe saptamina ar trebui sa contina ceea ce in perioada interbelica se numeau „dexteritati” – sport, arte, aplicatii tehnice plus citeva materii care sa te ajute sa te formeze ca om, sa iti construiasca o baza: istorie, geografie, biologie, filozofie, etc. Si celelalte trei zile sa fie folosite pt materiile de performanta. Si sportul sau artele sa poata fi studiata in cadrul unor cluburi sau cercuri profesioniste.
    Religia ar trebui studiata in scolile „de duminica” nu in cadrul scolii laice – fiecare dupa cultul din care face parte, fara a fi obligatorie.

  2. Mi-a placut foarte mult articolul. Felicitari!
    Raspunde la o intrebare de-a mea, oarecum difuza pana acum legata de modul cum ar trebui alcatuite/grupate/triate discplinele studiate prin scoala.
    Este clar ca o facultate de management nu te face pregatit pentru a fi manager, la fel cum cred ca, rareori, un curs de dezvoltare a competentelor interpersonale te poate invata asta daca nu se lipeste pe un suport cultural sau „interpersonal ” pre-existent.
    Cred ca e un miraj pretentia ca intr-un curs fulger sa poti dobandi competente noi semnificative. Informatii da, insa competentele probabil se dezvolta printr-un soi de internalizare a informatiei si de potrivire a acesteia pe ceea ce exista deja.
    Nu pot sa cred ca invatamantul clasic, cu un corp de discipline bine balansat intre cele tehnice si cele umaniste, muzica si sport a fost inutil….
    Cu toate astea, exista o tendinta clara de a merge „pe repede inainte”, o mare graba de a ajunge undeva si de a bifa niste itemi. Ca urmare, marele neajuns pe care-l vad eu este lipsa timpul acordat reflectiei, sedimentarii si aprofundarii informatieie. Eu o numesc tihna.
    Gandesc ca lucrurile s-ar clarifica daca am reusi sa nu mai alergam atata

  3. Așa e, nu există nicio distincție între cunoștințe utile și cunoștințe inutile. Atunci, cum le alege școala, pe cele pe care le alege să le predea? :)

    • Bunicii mei erau învățători, iar maică-mea adoptase o viziune în consecință: când aveam vreo 5 ani, n-a vrut să mă învețe să citesc, pe motiv că o să mă plictisesc la școală și n-o să mă intereseze ce se predă în clasă. Așa că luam ziarele abandonate de taică-meu și umblam după fiecare adult din casă: ”zi-mi ce literă e asta, zi-mi ce literă e asta”. Mi-am scris greșit numele prima dată, dar mi l-am scris singur, la 5 ani, cu litere mari de tipar. Iar prin clasa a III-a am venit furios de la școală: ”tata, eu cred că învățătorul ăsta e prost”. Taică-meu a ascultat relatarea incidentului, după care a confirmat: ”asta cam așa e”.

  4. Problema cu analfabetismul funcțional e alta, dar preferăm să ne prefacem că nu o vedem: o persoană cu IQ sub 65 nu e capabilă să învețe să citească, iar o persoană cu IQ sub 85 (83, după alte surse) nu e capabilă să urmeze instrucțiuni scrise.

    Așa se explică inflația de tutoriale de pe Youtube, o mulțime de oameni învață dacă li se arată, nu din texte scrise. După care, aceiași oameni pot lăsa impresia că urmează niște instrucțiuni scrise, dar ei nu din acele instrucțiuni au învățat. Poate că ar trebui să medităm la asta? Nu de altceva, dar societatea n-o să poată funcționa la nesfârșit doar pe bază de diplome, la un moment dat e nevoie și de oameni care să știe ceva concret, nu doar să prezinte hârtii convingătoare.

  5. Domnule profesori si stimati cititori,
    sunt de acord ca nu aceasta este calea pentru a imbunatati scoala in Romania, un „referendum” deshis intre parinti nu poate aduce decat (mai mult) haos.
    Totusi, nu inteleg parerea autorului, considera ca este necesara o schimbare a structurii curriculare la gimnaziu si nu numai, sau considera ca lucrurile sunt bune asa cum sunt si nu este necesara o imbunatatire? Iar daca ar considera autorul ca o imbunatatire este este necesara, care ar fi calea pentru a o realiza, dupa parerea dumnealui?
    Asa cum este acum, articolul vizeaza doar demonstrarea inutilitatii demersului guvernului, ori la a nu fi de acord cu ceva suntem experti, mai greu este cu propriile opinii constructive. Oare chestia asta nu tot din scoala o „mostenim”?

  6. Absolut corect. Experții trebuie să aibă cuvântul determinant. Opiniile părinților sunt utile la nivel consultativ și atât. Oamenii în general au competențe reduse în stabilirea politicilor de orice fel. Opiniile lor sunt însă utile la analiza impactului. Să nu confundăm totuși competența cu dorințele personale. În plus, în general ideea unei învățări simple și a rezultatelor fără efort e suspectă. Dar mulți nu par a realiza asta.

  7. „Elevii (dar, evident, nu numai ei) sunt analfabeţi funcţional, dar nu percep asta ca pe o problemă tocmai pentru că funcţionează tot mai mult în lumi mici şi simple, cu propriile reguli şi în care skill-urile pe care adulţii încearcă să le livreze sunt irelevante”. Hai s-o scurtăm, hein?

    „[ei] funcţionează în lumi mici, cu propriile reguli şi în care skill-urile adulţi[lor] sunt irelevante”.

    Dar dacă facem oleacă de salt în timp? Acum 31 de ani, pe vremea asta (martie), eram în clasa a XI-a. Care erau skill-urile pe care adulții (profesorii, nu părinții!) încercau să ni le livreze? Că țara (?!) vrea de la noi să fim muncitori agricoli voluntari (pentru momentul prezent) și muncitori industriali sau mineri (în viitorul foarte apropiat, adică în următorii doi ani). Spre ghinionul „adulților”, noi nu am pus botul la skill-urile pe care ni le încercau ei să ni le bage pe gât, așa că ne-am pus în copite și într-un final (care n-a fost chiar final) l-am împușcat pe cel mai adult dintre adulți, pe Primul Adult al Țării. Să stea el acolo sub pământ și să facă pe minerul cât poftește, pe noi să ne lase în pace. Și, odată împușcat, ne-a lăsat.

    Articolul domnului profesor Căstăian e foarte bine scris. Are un mic defect: m-a convins de exact contrariul. Singurii care ar putea să scoată sistemul din ipocrizie sunt elevii (de gimnaziu și liceu), în niciun caz profesorii și părinții. Care sunt egal de pafariști în chestiune, dacă chestiunea sună așa: sunt elev de gimnaziu/liceu și îmi doresc de la viața mea dragoste, bani, muncă interesantă, călătorii, recunoaștere socială și piscină. Aprofundarea căror materii școlare mă ajută să obțin ceea ce îmi doresc?

    • Mi-a placut mult asta cu Primul Adult al Tarii, trimis sa faca pe minerul in mormant….!
      As indrazni sa raspund intrebarii tale, despre materia scolara” Piatra-Dorintelor”, care indeplineste dorintele oricarui adolescent :ea se numeste „Fă-te ,mamă,politician !!! „Nu ș’ cine si unde o preda…

    • “(…) dacă chestiunea sună așa: sunt elev de gimnaziu/liceu și îmi doresc de la viața mea dragoste, bani, muncă interesantă, călătorii, recunoaștere socială și piscină. Aprofundarea căror materii școlare mă ajută să obțin ceea ce îmi doresc?“

      He, he! Asta are aceeași calitate asupra mea precum articolul dlui Căstăian asupra dumneavoastră. Nu e vorba de oul care ajunge sa își învețe găina, ci de ceva mult mai trivial: ați știut dumneavoastră, dle Buzea, ce materii școlare v-ar fi ajutat să obțineți ceea ce v-ați fi dorit? Ceva îmi spune că la vârsta de 10 ani, înaintea ciclului gimnazial cel puțin, ați visat să ajungeți pilot sau medic, nicidecum scriitor. Și nu v-ați propus piscina.
      Căci astăzi la dragoste, si in așternut și in piscină, visează “toată floarea cea vestita a întregului Apus”. Problema ar fi când intr-o generație de adolescenți năzuințele se cer a fi îndeplinite in modurile cele mai diverse: unii vor sa aprofundeze A, alții B, cei mai mulți vor C și D, cei mai putini E și F. Dar vor și ei. Și, ca sa nu fie prea simplu, dacă vreuna dintre materii, sa zicem C, nici nu se afla in programa școlară? Pentru ca la Vișeu elevii vor cu toții sa ajungă tiriști, ca tatăl lui Sile, singurul din comuna cu baie faianțată și jacuzzi. Sa bage și ei imigranți in EU, dar asta nu spun. Cum facem atunci? Coordonează iarăși sinistrul educației totul din București sau fiecare școală în parte?

      • Dragă domnule Hantzy,

        m-ai prins. Recunosc cinstit și fără urmă de ironie, sarcasm, facere-pe-prostul sau alte chestii de-astea: sunt frustrat. Am rămas frustrat în urma procesului educațional de acasă și de la școală. Timp de 18 ani nu am fost întrebat niciodată de nimeni: „Tu ce vrei? Ție ce îți place? Tu ce crezi despre (subiectul sau materia X)? Ce îți dorești tu de la viața ta?” etc, și nici măcar nu mi s-a pus căcăcioasa întrebare „Unde te vezi peste cinci ani?” (bine, întrebarea nu fusese încă tradusă în română, admit). După 18 ani am constat că profesorii și părinții fuseseră orbi, dar absolut orbi în privința viitorului, cu tot ce implică asta (meserii, schimbări, valori, obiceiuri, credințe, bani, raport între drepturi și datorii etc) și am priceput că pe lumea asta nu există și n-au existat niciodată adulți care știu, ci doar adulți care se prefac că știu. Și s-a terminat șmecheria. Am făcut ce-am avut chef și-am plătit pentru tot.

        Nu am nici abilitatea, nici timpul și nici talentul să vă răspund frumos, precis și literar (adică interesant) la comentariu, așa că prefer să-i dau cuvântul cuiva mai bun ca mine. Iată ce povestește un polimat (da, mai există!): https://dilemaveche.ro/sectiune/tilc-show/articol/am-intrat-la-liceu

        • Mulțumesc de răspuns! Dar trebuie să vă zic că n-am căutat a vă prinde, așa cum susțineți. În schimb m-ați prins dumneavoastră, așa cum nu susțineți. Dar îmi convine! Pentru că exact așa mi-i închipui eu pe adolescenți. Am și eu o varietate de asta în ogradă. Într-a cincea susținea că nu-i trebuie istorie, că știe mai bine ce are nevoie, ieri mi-a spus ca gimnaziul a fost un fel de bibliotecă, în care a răsfoit cărțile, pe toate, și și le-a ales pe cele preferate.

    • @Hantzy
      orice copil aspira sa devina adult si sa se familiarizeze cu activitatile, cunostintele si comportamentul adultilor; aspiratia nu se limiteaza doar la o viitoare specializare;
      chiar si cei cu IQ redus (ca sa-l citez pe @Harald) au aspiratii pe care nu si le exprima, din pricina de marginalizare si demotivare; excesul de terminologie sofisticata de la biologie sau chimie, latina sau matematicile abstracte ii inhiba atractia pentru studiu

      • Cunoașterea este ceva mult prea complex, real și abstract totodată. Nu știm decât să simplificam, tocmai pentru a potrivi sculele în matricea noastră pe care ne-o închipuim adesea ca un raft. Unde e granița între chimie și fizică?! Există vreuna?! Dar intre mate și gramatică? Unde tragem linia intre sport și probabilistica? Încercăm sa cuantificam totul și toatele, până și iq-urile, dar un ne-am pus problema dacă Natura recunoaște numerele naturale și sistemul zecimal.
        Ce m-a frapat pe mine în Germania e că oamenii vorbesc foarte elevat, chiar la un nivel la care în România, de exemplu, nu se prea așteaptă nimeni să se întâlnească cu formulări extrem de precise, darămite cu noțiuni de filozofie și logică.

        • @Hantzy – am locuit ceva ani în Germania, se numește patologie socială, ce spui că te-a frapat pe tine acolo. Oamenii sunt ipocriți și se agresează psihic unii pe alții în permanență, dar fac asta cu zâmbetul pe buze și folosind cele mai alese exprimări :)

          Prefer oricând un țăran din Midlands care se exprimă rudimentar, folosind construcții verbale de pe la 1700 și o pronunție similară, dar spune sincer ce crede, în locul unui neamț ”civilizat” care nu poate discuta 5 minute fără să-i spună interlocutorului că vede greșit sau face greșit asta sau cealaltă.

  8. Scarpinandu-ma in cap din postura de parinte care vede ce si cum se „lucreaza” la scoala am vaga senzatie ca autorul nu vrea sa vada realitatea dicto0nului aplicat inca in scoala si nu numai „mai bine mult si prost decat putin si bine”. Manuale proaste, invatatori, profesori plictisiti si deranjati de intrebari, parinti ahtiati sa-si tapeteze odrasla cu diplome. Dupa mine analfabetii functionali sunt asa pentru ca nu au fost invatati sa gandeasca, sa-si bata capul, sa inteleaga. Si cum sa faca biata gagalice asta daca manualele sunt idioate si pline de greseli, daca profesorul isi vede de-ale lui si da teme in nestire, iar parintii ii asfixiaza cu meditatii si optionale si presiune inca din gradinita, ca deh, sa aiba note mari (chiar daca nu mai sunt in ciclul primar) sa intre la un liceu bun, la o facultate buna, si sa se mandreasca cu el cand sparg seminte la gratar cu gasca. Daca il duce capul cat de cat va face scoala dar o va dispretui, daca nu o va dispretui si se va golani. Uitati-va cat entuziasm au in genral copii si cum se duce naibii in maxim 1-2 ani. Cat despre demersul cu consultatul parintilor, eu zic ca e bun. Dar doar pentru radiografia perceptiei, iar acei specialisti (daca or exista) ar trebui sa analizeze serios imput-ul, sa deduca unde se greseste si sa schimbe lucrurile in curicula si manuale, program si mai ales in formarea profesorilor.

    • „mai bine mult și prost decât puțin și bine”

      Cam da.

      Și aversiunea mea sinceră pentru școală nu vine de la istorie/literatură, ci de la materiile „grele”, presupus utile.

      Eu am „învățat” mult. Asta dacă „învățat” înseamnă înmagazinarea rapidă și indigestă a unei cantități mult prea mari de cunoștințe. Cunoștințe care au fost oricum uitate rapid întrucât nici nu au fost înțelese, nici nu s-au putut lega de ceva.

      Ar fi fost mai bine dacă ni se preda doar vreo 30% din materie, dar să fie într-o formă inteligibilă și pe cât posibil – utilă.
      Luna trecută a trebuit să chemăm electricianul – care ne-a lămurit că tot sare siguranța pentru că e o idee proastă să pui panoulî încălzitor în priză, ar fi trebuit să fie legat direct la tabloul electric. Am făcut fizică la greu, dar nu avem habar cum să folosim aparatele și instalațiile din casă.
      Și cei care o iau în serios pe Olivia Steer și care cred că vaccinurile sunt Satana probabil au făcut biologie „serios”. Doar că n-au înțeles nimic.

      Cred că de asta au succes autori ca Dean Burnett și Mark Miodownik – sunt citiți de cei care ar fi vrut să înțeleagă ceva, dar n-au reușit să treacă de proza incomprehensibilă din manuale.

  9. Bun articol.
    Sa stiti ca nu consideram filosofia, logica si educatia civica neimportante…da, le consideram asa la 12-14 ani… orice adult trecut de 40 si cu un minim de interes despre lumea din jur le intelege foarte bine rolul esential, atunci cand sunt structurate si predate intr-o forma palatabila.

    Cred ca tot revenim esentialmente la rolul scolii, in preuniversitar mai ales.
    Din experienta mea:

    Trebuie mentinut un nivel general placut, fara supraincarcare. De prea multe ori pentru elev scoala e o corvoada, un stres continuu. Mai bine mult prea putin decat mult prea mult.

    1) Scoala trebuie sa il invete cum sa invete, cum sa gandeasca critic, cum sa nu inghita fara filtrul gandirii proprii.

    2) Scoala trebuie sa pregateasca viitorul adult sa functioneze bine in societate. Continuarea celor 7 ani de acasa (de multe ori problematici!), scris socotit, geografie, limbi straine, educatie economica de baza si aplicata (sa stii cand exista o bula speculativa si cum sa reactionezi!). Sunt tratate foarte superficial in scoli talentul oratoriei, vorbirii, „debate”-ul, fundamentarea unor demersuri logice. Limbajul, capacitatea de exprimare si argumentare sunt cruciale in viata. Si notiuni de comunicare non verbala, de ce nu.

    3) Sa il ajute sa isi raspunda singur la intrebari precum: ce mi-ar placea sa fac in viata, chiar daca nu as fi platit? Cum sa fac lumea mai buna?

    Dar ca de obicei, divolul e in detalii. In curiculla. Acolo e mai complicat. Evident ca toate cunostintele sunt importante, toate disciplinele, insa trebuie sa rezistam tentatiei de a intra prea mult in detalii, sau riscam sa devina o corvoada.

    Rezumand, informatia e usor accesibila astazi, dar capacitatea de a discerne, analiza critica, structura bazica ce permite abordarea logica a oricarei probleme sunt lucrurile inculcabile valoroase. Intr-un fel, „pe aici e drumul, decopera-l” mai degraba decat „stai sa-ti pun toate cele in rucsac”.

    • am avut un bun prieten pe care il numeam Hanu… absolvent de fizica…si pasionat de Alice Cooper acum 30 de ani… daca nu scriati cum ar fi scris el nu as fi indraznit, pt ca am pierdut legatura cu el si mi-as dori sa-l regasesc

      • cu regret trebuie sa va dezamagesc. Acum 30 de ani nu eram inca nici la liceu :))
        Ati incercat sa cautati cu numele complet si real pe facebook?

  10. @ Doru – Chapeau!!! (Vezi ca n-ai pus referinta la „Dragostea in vremea holerei” :)) Insa cine apuca sa citeasca tot textul se cheama ca e deja „functional”. Pe de alta parte, vorba lui Eugene Ionesco – „arta este absolut inutila; insa acest inutil este absolut necesar”. Personal, aveam nevoie de o gura de aer proaspat, sufocat fiind intr-o mare de prostie virusata,

  11. – „Prin urmare, întrucât este foarte improbabil să poţi întâlni în viaţă situaţii în care să poţi utiliza direct teorema lui Pitagora, noţiuni de prozodie, versuri din lirica de dragoste a lui Eminescu sau principiul al doilea al termodinamicii”
    notiunile de prozodie nu le-as utiliza nici daca le-as cunoaste mai detaliat, dar situatiile de utilizare a teoremei Pitagora si principiului II al termodinamice sunt la ordinea zilei; chiar si pentru lirica eminesciana as gasi destule aplicatii mai ales daca as fi ceva mai tanar :) sau macar cand ar fi rost de a destinde atmosfera
    – „trusa de scule”
    poate mai degraba un kit de asamblare; un copil e in situatia de a asambla componentele unui mecanism dupa demontare; metoda prin exercitiu il tenteaza sau chiar il forteaza sa memoreze ordinea demontarii, nu ierarhia functionala in vederea reasamblarii;
    incerc si un exemplu; 1. cresterea temperaturii are ca efect vaporizarea si cresterea concentratiei unui gaz ; 2. cresterea concentratiei unui gaz are ca efect o crestere de temperatura; in functie de cat de mecanic i se inoculeaza temele 1 sau 2, elevul poate sa incline spre reproducerea solutiei 1 sau 2, dar e putin probabil sa nu ramana confuz daca nu poate stabili daca mai intai a fost oul sau gaina, sau nu poate configura o ierarhie valorica sau functionala;
    – despre analfabetism functional; cred ca subestimati intelesul „utilitatii”; exista multe scoli foarte bune si multe scoli foarte slabe; ceva imi spune ca si dvs va indoiti ca daca inlocuiti toti profesorii de la o scoala slaba cu toti profesorii de la o scoala foarte buna veti obtine rezultate spectaculoase; utilitate inseamna de fapt flexibilitate, deci cat mai multe optiuni, astfel incat orice elev sa se poata alege cu ceva ce i se potriveste si sa-i fie deci util; valabil si pentru cei cu inclinatii filosofice sau care ar putea macar sa faca mai mult sport;
    – „Părinţii şi copiii sunt beneficiari ai actului de educaţie, iar părerile lor sunt importante, dar nu îi recomandă nimic pentru a fi implicaţi serios în ceea ce ar trebui să fie o dezbatere tehnică între oameni pregătiţi.”
    serios ? tehnic ar trebui sa decida doar savantii la cate calorii si cate ore de somn sau de relaxare aveti dreptul zilnic ? decid savantii in locul dvs ce util si ce e pierdere de vreme ? sa obligam in mod stiintific elevii sa citeasca anumite carti, sau sa le recomandam sa-si aleaga dintr-o bibliografie ?
    – „Ce discipline ar trebui alese (iar alegerea va avea mereu o doză mai mare sau mai mică de arbitrar) ar trebui să fie o discuţie a specialiştilor, nu rezultatul unui referendum”
    consultarea sau dezbaterea publica nu e un referendum
    – „Încă şi mai agresiv utilitarist, multor părinţi s-ar putea să le pară inutile disciplinele care nu sunt pentru examene”
    poate ca probleme nu e la parinti, ci la examene

    in final, am doar cuvinte de apreciere pentru implicarea dumneavoastra si sansa pe care ne-o oferiti sa dezbatem subiectul

    • la „reduceri” am sugerat religie, latina, a doua limba straina si chiar limba si literatura romana (motivand ca se poate regasi in alte discipline sau multidiscipline)
      la „suplimentari” am sugerat istorie, sport si educatia sociala
      la multidiscipline am sugerat istorie-geografie si literatura-arte-educatie sociala-psihologie-filosofie

  12. Un articol profund eronat si vexatoriu la adresa parintilor, in special a celor ce inca mai spera sa se schimbe ceva in educatie si activeaza civic in acest sens. De ce?

    1. In primul rand este pur si simplu aberant sa acuzi ‘curentul utilitarist’ [si implicit parintii dornici ca in scoli sa se predea SI lucruri care sa aiba o oarecare tangenta cu economia moderna] de dezastrul produs de scoala publica care a incercat de decenii sa bage in cap unor natangi ‘notiuni de prozodie’ si fizica cuantica. Exact scoala aia comunista -oleaca resapata in socialismul democratic actual- a produs ‘analfabetul functional’ despre care zbiara fiesce ‘telectual pedant la gazeta de perete virtual. Nu individualismul si pragmatismul capitaliste, ci colectivismul si totalitarismul cultural au tampit in masa copiii nostri, copchii scuipati in cap acum de intelectuali scarbiti. Analfabetul asculta Salam tocmai pentru ca scoala publica nu a fost capabila sa’i insufle dragostea de frumos si sa’l informeze asupra unor compozitori/muzicieni adevarati. In schimb i’a oferit o spoiala de cultura. Cate putin, alambicat, inept si transmis mediocru din toate. O saorma mizerabila, compusa din hrana veche a generatiilor comuniste la care s’a adaugat o maioneza albastra, europeana.

    2. A pretinde ca o consultare publica in privinta educatiei este un act ‘populist’ denota atat o gandire invechita, totalitar-elitista, cat si o predispozitie de a insulta gratuit semenii. Se traduce astfel: ‘eu, geniul curat, singurul capabil sa inteleaga rostul educatiei si sa faureasca o curricula care sa conduca la propasirea natiei, va ordon sa taceti din gura, incultilor, utilitaristilor, sa nu va mai bagati unde nu va fierbe oala, sa stati cuminti si sa admirati talentul meu de a umple mintile pruncilor cu skilluri cuantice!’. Noi toti suntem prosti, habar n’avem de superteoriile lui pestele pedagogic, dumneata esti singurul atins de harul intelepciunii. Nu’i asa?

    3. Articolul sustine, in mod aberant si fara nicio legatura cu realitatea, ca parintii ce’si doresc macar un dialog public [ca influenta noastra, sa nu ne amagim, oricum tinde spre zero] cu ministerul ar fi animati de un utilitarism obtuz, ca viseaza la manuale scolare despre finantele publice ori la cursuri practice asupra copulatiei. De unde stiti dumneavoastra chestia asta si cum de indrazniti sa le puneti teze in gura si in minte, teze care sa justifice urmatoarele insulte la adresa lor? Aveti vreun studiu, o cercetare sociologica? pai nu, nu’i asa? e…doar o speculatie care scoate la suprafata frustrarile dumneavoastra. Frustrari de bugetar disperat ca va fi atins cumva cu curricula; si ca, doamne fereste, poate incep parintii sa intre la idei proaste…dupa model america.

    • Da :)

      “Părinţii şi copiii sunt beneficiari ai actului de educaţie, iar părerile lor sunt importante, dar nu îi recomandă nimic pentru a fi implicaţi serios în ceea ce ar trebui să fie o dezbatere tehnică între oameni pregătiţi. 

      Și cine/ce atestă respectiva pregătire?
      Ce rezultate – în viata reală, nu diplome – a avut pregătirea respectivă?

      Când ai apendicită, iar un chirurg eminent începe să te taie la genunchi poate ar trebui să sari de pe masa de operație oricât de habarnist ai fi într-ale medicinei.
      Știu, e o gândire vulgar-utilitaristă. 

      Dacă orice informație e bună și valoroasă pentru gimnastica creierului, nu contează că o folosești sau nu, atunci de ce să nu studiem filosofii scolastici de la Boetius la Raimundus Lullus? Plus biosfera din Ediacaran. Și sanscrita în loc de de engleză/germană. Sau mai bine dialectele polineziene – ar rezulta niște meta-competențe superșmechere. 

      Teoria e minunată, dar în practică rezultă hoarde de indivizi care nu prea au habar ce să facă în viața reală.
      Elevii și părinții sunt cu atât mai reticenți față de școală cu cât văd mai mulți foști tocilari conștiincioși cu salarii de mizerie.Și situația n-o să se schimbe nici dacă toată Școala din Atena se întoarce din morți să predice „băăă, nu gândiți corect”.

      Î

  13. Poate sunt si parinti interesati la modul serios de arhitectura curriculara, nu de balivernele si insultele filozofilor de provincie.
    Iata aici 2 linkuri despre reforma recenta petrecuta in Finlanda;
    http://www.allianceforchildhood.eu/files/Improving_the_quality_of_Childhood_Vol_7/QOC%20V7%20CH06%20DEF%20WEB.pdf
    https://curriculumredesign.org/wp-content/uploads/The-Finnish-National-Core-Curriculum_Vitikka-et-al.-2011.pdf

    Cum se lucreaza la o programa scolara, cum erste structurata, care sunt factorii implicati? iata un fragment ce descrie succint reforma recenta:
    „THE CURRICULUM REFORM PROCESS
    One of the decisive factors in the success of the reform was the collaborative
    reform process. The process was open and transparent from the very
    beginning and engaged huge numbers of people. The process was based
    on a real dialogue and shared learning between three levels of education:
    national, municipal and the schools. Teachers played a central role. Their
    experiences and ideas influenced the planning and direction of the process
    as well as the formulation of the reform goals. Students, parents, researchers,
    teacher educators, various civil society organisations and other interest groups
    were also invited to participate. ”
    Dialogul social nu este un moft. Este o necesitate, in special in contextul unui serviciu public fundamental.

  14. Un excelent articol al domnului Castaian. Cateva comentarii:
    1. Atat pot produce doamna Anisie si ai sai colaboratori. Vor sa faca reforma curriculara consultand parintii, elevii si eventual, de ce nu, cersetorii din Gara de Nord, lucratorii de la salubritate, etc. Nu pot sa spun ca ar fi mai bine sa consulte „expertii” in pedagogie din Romania. In general, aceste personaje sinistre numite pedagogi, coautori(uneori chiar autori principali) la tembelizarea invatamantului romanesc in ultimii 30 de ani, sunt, conform idioteniilor pe care le-au debitat de-a lungul anilor, niste limitati intelectual, niste fosti foarte slabi elevi la matematica, niste indivizi lipsiti de capacitatea de a gandi logic. Imprumuta partial diferite chestii preluate de la pedagogi din afara, chestii pe care nu prea le inteleg si le „implementeaza” pe proiecte bine finantate, neavand habar despre eficienta sau utilitatea acestora. Nu sunt ei autorii invatamantului bazat pe competente si nu pe cunostinte? De unde si atatea cazuri de COMPETENTI care nu stiu nimic, nu au niciun fel de cunostinte!
    2. Sunt adeptul unui invatamant diferentiat, diferentierea aplicandu-se de la o varsta cat mai frageda( in Olanda diferentierea incepe la varsta de 12 ani; la inceputul a ceea ce la noi se cheama clasa a 6-a). Sunt adeptul unui invatamant care sa se bazeze pe simplul principiu: OMUL POTRIVIT LA LOCUL POTRIVIT. Deci incepand de la 12 ani sa lucram pe curricule diferite, pe discipline diferite, evident cu profesori diferiti. Lucrurile nu trebuiesc amestecate, nu trebuie sa amestecam viitorii mari oameni de stiinta, cu persoane cu IQ sub 80. Nu e democratic, dar e normal si eficient. Oamenii de stiinta vor mentine si vor dezvolta civilizatia, cercetarile lor vor proteja viata pe Terra, nu cei slab dotati intelectual. Marele matematician australian Terence Tao a terminat liceul la 13 ani, la 17 ani fiind deja doctor in matematica. Cautati pe google, poate am incurcat putin anii. Costa scump un astfel de invatamant, e necesara o alta infrastuctura, mai multi profesori si mai bine pregatiti. Dar merita. Deci, de exemplu, de la 12 ani, mergem pe mai multe tipuri de programe la matematica, A cea mai avansata, apoi B pentru medii si C la ceilalti(clase diferite, profesori diferiti). La toate celelalte la fel. Pentru cei ce au anume aptitudini, de la o varsta(sa zicem 15 ani) scoatem discipline si le inlocuim cu altele. Atentie, pentru asta avem nevoie de specialisti care sa incadreze elevii acolo unde le este locul. Principiul este FACE FIECARE CAT POATE, INVATA BINE CE POATE si isi va gasi locul potrivit in societate.
    3. Nu exista competente fara cunostinte. Cu cat ai mai multe cunostinte si acestea sunt bine sedimentate, cu atat vei dobandi competente mai multe, mai valoroase, mai eficiente. S-a spus ca nu ne intalnim zilnic cu Teorema lui Pitagora. Ba da, ne intalnim zilnic si cu ecuatii diferentiale, calcul integral, etc Fara acestea azi nu am fi avut telefoane mobile, televizoare smart, internet, automobile performante, etc Cand ne „intalnim” cu o constructie, ne intalnim si cu unghiuri drepte, paralelism, Teorema Pitagora, etc PARANTEZA. Am avut nevoie in urma cu 4 ani de un zidar. Stia Teorema Pitagora, ce inseamna triunghi echilateral, triunghi dreptunghic isoscel. Mi-a spus ca le foloseste in ceea ce face. Mi-a spus ca avut in gimnaziu un foarte bun prof de mate. Nu uitati ca AVEM PARLAMENTARI CARE NU CUNOSC ACESTE CHESTIUNI. Nu uitati nici partidul in care acestia sunt majoritari. Poate va ajuta cand votati!!!

  15. Tuturor celor care au idei aici sau aiurea despre imbunatatirea calitatii invatamantului, le spun ca nici un guvern din lumea asta n-a avut vreodata interesul sa creasca si sa formeze oameni autonomi, critici, independenti,culti, universalisti, care sa puna la indoiala justetea politicilor acelui guvern sau a oricarui sistem de conducere.
    Nici un sef-aristocrat-nobil-politician nu-si doreste contestatari la functia lui sau la sistemul in care a reusit sa urce, fie acea organizatie o firma comerciala ,un partid, o tara sau un imperiu.
    Toate valorile din lumea asta s-au autoeducat; s-au ridicat prin eforturi proprii; scoala publica nefiind decat un pat al lui Procust, unde varfurile sunt ciuntite la nivelul gloatei-plebei, pentru a nu creste rebeli si revolutionari care sa rastoarne status-quo-ul.
    Formarea sclavilor societatii este scopul scolii publice; iar confuzia,haosul si arbitrariul care conduc invatamantul romanesc lucreaza perfect in acest scop.

    • @Moca – deși în principiu aveți dreptate, diferența e că în România reușiți să spuneți asta deschis, în public. Încercați să spuneți asta deschis în Germania, Suedia sau UK, să vedeți ce reacții obțineți :)

      • lui Harald:

        Are dreptate si in principiu, si in Romania, si in Germania, si in Suedia, si in UK, ba chiar si in toata Africa, Asia si America.

        Dar, bineinteles, desi are dreptate 100%, trebuie sa apara un ROMAN cu gura mare (si cam atit) care, desi nu are nimic de zis sau contrazis in chestiune, tine neaparat sa-si exhibe virilitatea inegalabila a IQ-ului divagind aiuristic.

        Tu chiar nu poti sa te abtii cind nu ai nimic de zis?

        • @Igor Rusu – eu zic să recitești comentariul la care ai răspuns. De câte ori e nevoie, până îl înțelegi. O altă soluție ar fi să arăți comentariile mele unui psiholog. O să-ți spună el de ce te enervează :)

  16. Eu nu am nimic impotriva celor cu convingeri ferme. Am, insa, ceva cu cei care vor sa impuna unui intreg popor convingerile lor ferme prin intermediul STATULUI. Adica PRIN FORTA LEGII.

    Daca STATUL ROMAN ar iesi complet si definitiv din aberantul „invatamint public, gratuit si obligatoriu”, y compris universitatile finantate de la buget, dl autor al acestui articol ar fi liber sa fondeze, cu credit bancar sau din banii proprii, o scoala/universitate exact asa cum doreste, ca sa aiba ocazia sa demonstreze intregii tari ca elevii de care s-a ingrijit au reusit in viata mai bine decit cei scoliti de altii. „Put your money where your mouth is!”, cum zic americanii. Fiindca, altfel, e usor sa faci teoria chibritului pe banii altora (la banii publici ma refer).

    Ar fi grozav sa vedem declansata in Romania initiativa privata in invatamint si iesirea STATULUI din afacerea asta in care nu are ce cauta. La inceput ar fi haos. Dar, in 20 de ani, lucrurile s-ar aseza, romanii ar sti deja ce scoli/licee sint valoroase, iar, in 30 de ani, ce universitati merita cheltuiala.

    Stiu, stiu, 20 de ani sint multi pentru o familie cu copii, iar 30 de ani si mai multi. Cine isi poate permite sa faca astfel de experimente cind noi avem ACUM copii de dat la scoala, sau deja la scoala?

    NU NE INTERESEAZA SOLUTIILE PE TERMEN LUNG! (Cu cit un obiectiv e mai indepartat in timp, cu atit motivatia e mai mica – zic psihologii.)

    De ce nu s-a preocupat NIMENI in Romania de problemele pe termen lung (de viitorul natiunii) in ultimii 30 de ani, ci doar de cirpeli?

    Fiindca de solutiile pe termen lung (care privesc soarta natiunii) se ocupa doar monarhii, politrucii alesi pentru 4-5 ani nu isi bat capul cu asa ceva.

    Monarhia e o chestiune de familie, ceea ce un mandat politic, in democratie, nu poate niciodata sa fie. Monarhul, al carui mandat nu se va termina inainte de moartea sa, stie ca lui ii vor urma copiii lui si asa mai departe. Interesul lui merge mina in mina cu binele comun. El e in mod natural interesat sa serveasca binele comun, ceea ce un om politic nu e in mod natural interesat sa faca, fiindca durata puterii sale e limitata in timp la un mandat sau doua, deci el trebuie sa se grabeasca sa extraga profitul maxim din acest mandat pe plan financiar, pe planul puterii, sa-si plaseze oamenii din propriul partid in pozitii privilegiate etc., sa promoveze legi care sint, in general, inspirate de ideologie. Foarte repede, imediat ce ajunge la putere, el scapa controlului public fiindca intra in sfera care este sub controlul puterilor oculte, sau al puterilor financiare. Prin urmare, din acest moment, fiindca a fost ales prin vot universal, el nu mai are de dat socoteala nimanui. Nu mai exista nimeni in fata caruia sa fie raspunzator. Daca face gafe, nu te poti lua niciodata de el, cel care va plati fiind succesorul lui. Sau, mai degraba, poporul, care e cel care plateste tot timpul. Adica e foarte liber sa actioneze cum ii place si sa serveasca interesele private pentru care a fost instalat in functie, ceea ce monarhul nu face. Monarhul nu are motive sa serveasca interesele private fiindca el e arbitrul, stie ca nimeni nu il va dobori si ca puterea nu ii este amenintata de nimic. El este, prin natura sa, incoruptibil, dar, evident, se poate intimpla sa avem si monarhi slabi. Dupa cum, desigur, putem avea, riscul fiind chiar mai mare, si oameni politici slabi. Sint mai multe sanse sa avem un guvern care serveste binele comun cu un monarh decit cu un om politic ales, chiar daca pot exista exceptii de o parte si de alta.

    Dar noi, romanii, vrem democratie (umbrele alea de pe peretii din pestera in care ne-am nascut), nu monarhie!!!

    Asa ca… ramine cum ne-am inteles.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Doru Valentin Căstăian
Doru Valentin Căstăian
Profesor, publicist, traducator, doctor in filosofie (Universitatea de Vest Timisoara), realizator de scenarii pentru softuri educationale.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro