TTIP şi „moştenirea” Obama

Argumentul pentru Parteneriatul Transatlantic pentru Investiţii şi Comerţ (TTIP) este unul foarte convingător pentru SUA: acesta ar fi cel mai relevant acord de comerţ din istoria Statelor Unite, acoperind 45% din PIB-ul global, 17% din investiţiile directe (FDI) şi 30% din comerţul la nivel mondial. Împreună cu Parteneriatul Trans-Pacific (TTP), TTIP ar încununa direcțiile politicii comerciale îndrăznețe ale administraţiei Obama, ce cuprinde 1,29 miliarde de oameni responsabili cu 64% din producţia economică mondială.

Însă, mai important este argumentul de politică externă în susținerea TTIP. De la momentul alegerii sale în 2008, preşedintele Obama a urmărit să remodeleze politica externă a SUA printr-o relaţie mai pragmatică şi integrată la nivel mondial şi european în mod special. Într-adevăr, cea mai timpurie încercare a Administraţiei Obama în acest sens a fost vizita Secretarului de Stat Hillary Clinton la Parlamentul European, cu scopul de a relua relaţiile SUA – UE, diluate în perioada precedentei administraţii. Deşi în anii ce au urmat am asistat la multe situaţii sensibile în relaţia dintre SUA şi UE, TTIP reflectă cel mai bine eforturile Administraţiei de a beneficia de legăturile istorice şi culturale şi de a marca dependenţa şi congruenţa economică. Tratatul ar avea, de asemenea, efecte pozitive şi în contextul mai larg al potenţialelor probleme de securitate ridicate de situaţia actuală din Europa de Est.

O piedică fermă în calea planurilor Administraţiei Obama o reprezintă puternica opoziție din SUA, preocupată în acest moment de încercarea de a contracara mai avansatul TTP (există, desigur, opoziţie vocală şi în Europa, deşi subsemnatul trebuie să recunoască lipsa de detalii mai aprofundate în legătură cu acest subiect). Această coaliţie formată din sindicate, industrii cu vechime, organizații conservatoare şi reprezentanți de extremă-stânga, critică acordurile comerciale precedente care au pus presiune pe clasa de mijloc, au redus salariile, au scăzut calitatea standardelor pieţei muncii şi au accentuat degradarea mediului. Deşi aceste critici pot fi valide, ele nu sunt susţinute de fapte şi maschează adevăratul subiect ce trebuie pus în discuţie, şi anume cine şi cum va scrie legile pentru integrarea globală a Secolului XXI. Prea des pare neglijată realitatea faptului că procesul de globalizare va continua cu sau fără TTIP şi că se pot alege regulile care vor guverna acest proces inevitabil de integrare sau se poate încerca supravieţuirea sub legile impuse de altcineva (sau absenţa lor completă). Non-integraţionaliştii nu vor putea fi, probabil, niciodată de acord cu acest fapt – secretul este ca Preşedintele să convingă suficient de mult că strategia sa este cea mai pragmatică şi avansată pentru un viitor incert.

Un alt impediment semnificativ în calea implementării TTIP poate fi rigiditatea negociatorilor europeni de a oferi cu adevărat acces liber pe piaţă pentru o varietate de bunuri şi servicii. De asemenea, negociatorii trebuie sa adopte prevederile care limitează barierele netarifare asupra comerțului, bariere ce au împiedicat integrarea pe care acest acord urmărește să o consolideze. De exemplu, Uniunea Europeană a respins până acum inițiativele negociatorilor americani de a elimina barierele pentru accesul pe piaţă al produselor agricole, inclusiv subiectele de interes major pentru SUA în domeniul fito-sanitar (SPS), care nu sunt susţinute cu argumente ştiinţifice, ci doar deservesc mecanisme protecţioniste. De la restricţiile privind organismele modificate genetic, până la spălarea cărnii de pui şi respingerea ractopaminei în carnea de porc şi de vită, negociatorii europeni nu au arătat până în acest moment că există voinţă politică pentru a permite accesul liber pe piaţă produselor agricole. Mulţi reprezentaţi SUA consideră că negociatorii TTIP pot renunţa în totalitate la capitolul agricultură pentru a nu risca abandonarea completă a proiectului din cauza intransigenței europene. Un astfel de rezultat ar reprezenta o greşeală majoră, pentru că ar marginaliza sprijinul valoros pentru agricultură în Congresul American. S-ar stabili, de asemenea, un precedent periculos pentru viitoarele acorduri comerciale. Această opțiune este de moment şi nesustenabilă. Agricultura este un bun exemplu, dar nu singurul, pentru problemele de actualitate care afectează negocierile. Ca acest efort să justifice capitalul politic investit de către negociatori, tratatul trebuie să ofere în mod real o soluţie pentru integrarea şi interconectarea economică pe care o pretinde.

Pentru ca preşedintele Obama să îşi atingă obiectivul de dispersare a rivalilor cu standarde comerciale înalte atât din Est, cât şi din Vest, trebuie să găsească bună-voinţă din partea negociatorilor de la Bruxelles şi să fie pregătit să înfrunte opoziţia din Washington. Dacă va reuși, aceasta va fi probabil cea mai importantă moştenire a mandatului său.