În ultimele zile pare a bate un vânt de schimbare din Turcia. Doar pare. Demisia lui Berat Albayrak, unul din ginerii Președintelui Erdoğan, din funcția de ministru al finanțelor a provocat un șoc cu implicații aparent profunde. Numit de adversari „ginerică”, tânărul și foarte ambițiosul domn Albayrak reușise să își facă mulți dușmani în cercurile puterii de la Ankara datorită arogaței sale, dublată de superficialitatea pregătirii profesionale. Chiar și în presa turcă, aproape total controlată de regimul actual, se sugerează că omul ar fi ascuns față de omnipotentul său socru cifrele reale ale dezastrului economic în care se află țara. Logica acestui nou discurs al regimului ar fi că socrul nu este responsabil pentru dezastru și toată vina trebuie pusă pe umerii bietului ginerică. Cert este că demisia acestuia a fost primită cu evidentă ușurare în ambele tabere de pe scena politică turcească, fiind urmată de trei declarații publice care ar putea fi interpretate, de către observatorii superficiali, ca anunțând întoarcerea regimului la agenda reformistă.
Cea mai importantă i-a aparținut, bineînțeles, chiar Președintelui Erdoğan iar cronologia evenimentelor este importantă pentru a-i înțelege însemnătatea. „Ginerică” și-a anunțat demisia duminică seara (8 noiembrie) prin Twitter (!?). Președinția nu a reacționat decât după mai bine de 24 de ore, când un comunicat oficial anunța supriza cea mare: șeful de stat și de guvern accepta demisia. Imediat bursele au reacționat și lira s-a oprit din prăbușire, câștigând chiar ceva teren față de dolar și euro. Apoi, vineri (13 noiembrie), Erdoğan a vorbit la un congres al partidului său, AKP, despre importanța justiției și a statului de drept pentru „un climat favorabil investițiilor și creșterii economice.”i Având în vedere zecile de mii de oameni persecutați de statul turc pentru opoziția publică față de guvern, în diferite forme, un astfel de discurs părea mai degrabă o glumă. Totuși, el venea după ce, cu două zile în urmă, ministrul justiției exprimase public aceeași idee.
Mai mult, ministrul Abdulhamit Gül îndemna instanțele locale să implementeze hotărârile Curții Constituționale, recunoscând în același timp pentru prima dată în public existența a zeci de mii de cazuri împotriva Turciei la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).ii Și declarația lui Abdulhamit Gül pare mai degrabă o glumă. Din acele zeci de mii de cazuri, două sunt notorii pentru că se referă la figuri marcante pe care regimul de la Ankara le tratează de ani buni ca dușmani publici: Osman Kavala, om de afaceri și militant pentru drepturile omului, și Selahattin Demirtaș, fost lider al partidului de opoziție pro-kurd HDP. Ambii, la fel ca multe alte zeci de mii de persoane, sunt în închisoare din 2016 (Demirtaș), respectiv 2017 (Kavala) fără ca în instanțe să se fi demonstrat cu dovezi clare acuzațiile de acțiuni teroriste, spionaj și subminarea securității statului. Nefiind susținute cu dovezi directe și indubitabile, ci doar cu declarații ale unor persoane a căror identitate este secretă (!?), cazurile respective au ajuns până la urmă la Curtea Constituțională și apoi la CEDO. Acolo s-a dispus, prin sentințe definitive, încetarea detenției celor doi pentru erori grave de procedură judiciară, nefiind identificate dovezi relevante incriminatorii. Numărul enorm de cazuri similare îngreunează munca de la CEDO dar este de așteptat că deciziile vor fi și ele similare. Dar Kavala și Demirtaș rămân încarcerați, instanțe locale refuzând, pur și simplu, să implementeze hotăririle CEDO și ale instanței supreme din Turcia, adică chiar Curtea Constituțională.
Cea de-a treia declarație publică interesantă i-a aparținut ministrului apărării, fostul general Hulusi Akar. Tot vineri, 13 noiembrie, acesta a spus că încetarea procesului de pace dintre statul turc și PKK, în 2015, a fost din cauza atacurilor teroriste ale Statului Islamic la Suruç, Ankara și în Aeroportul Atatürk de la Istanbul.iii Asta deși este cvasi-cunoscut faptul că acele atacuri nu au avut absolut niciun rol în stoparea procesului de pace și au avut ca ținte chiar kurzii. Oprirea negocierilor cu PKK a fost produsă chiar de către guvernul turc pentru că HDP, condus la acea vreme de Selahattin Demirtaș alături de Figen Yüksekdağ, a refuzat să sprijine candidatura lui Erdoğan la președinție în 2014. Totuși, declarația lui Akar ar putea fi interpretată de unii observatori mai puțin experimentați ca semnalând o posibilă schimbare a poziției actualului regim de la Ankara față de chestiunea kurdă și reluarea procesului de pace.
Într-adevăr, luate în ansamblu, cele trei declarații sunt surprinzătoare dar, în opinia mea, nu anunță în niciun caz o nouă eră reformistă a regimului AKP-Erdoğan. Ele sunt, mai degrabă, semne ale panicii crescânde de la Ankara pe fondul incapacității guvernului de a rezolva problemele economice grave care, spun majoritatea criticilor, se datorează chiar sistemului prezidențial autoritar instituit după referendumul din 2017. Atunci s-a creeat un mecanism de guvernare unde absolut toate pârghiile de putere sunt controlate de un singur om care, la rândul lui, s-a înconjurat de sicofanți cu performanțe profesionale cel mult mediocre. Cazul Albayrak este de fapt epitomatic pentru că, o spun surse foarte sigure, mii de astfel de persoane parazitează guvernarea în imensul palat prezidențial, pe salarii enorme.
Ar fi importantă pentru noi o schimbare pozitivă profundă în Turcia? Cu siguranță. Să nu uităm că vorbim despre cel mai important partener comercial al României din afara Uniunii Europene. Comerțul bilateral a depășit demult volumul anual de 5 miliarde de euro și se dorește atingerea nivelului de 8 miliarde.iv S-ar putea ajunge la o astfel de cifră dar ar fi de dorit ca balanța să fie favorabilă României și nu Turciei, cum este la ora actuală. Printr-o mai intensă și eficientă colaborare a diplomației românești cu mediul de afaceri de la noi, s-ar putea promova mai bine exporturile românești în Turcia și investițiile turcești în România. Dar, așa cum spune chiar domnul Erdoğan, fără stat de drept nu există un mediu prietenos afacerilor. Nu poți risca să investești bani, muncă și timp într-o colaborare cu un partener comercial turc atunci când există posibilitatea ca acesta să-și piardă libertatea și proprietățile pentru că ar fi criticat guvernul. Chiar și tu, partenerul român, riști să devii indezirabil pe teritoriul Turciei tocmai pentru că ai colaborat cu turcul respectiv.
În cei aproape douăzeci de ani trăiți la Izmir, am ajuns să înțeleg într-o oarecare măsură cum funcționează Turcia politică, economică și culturală. Adăugând aici și experiența studiului academic, cred că am o bază empirică și intelectuală de pe care să construiesc ipoteze realiste privind direcțiile către care ar putea merge Turcia în general și regimul actual de la Ankara în particular. Și nu cred că regimul actual pregătește o agendă reformistă pentru că asta ar însemna să-și sporească vulnerabilitatea. Încălcarea flagrantă și sistematică a drepturilor cetățenești în sute de mii de cazuri nu este doar imorală, ci și anti-constituțională. Pe baza articolelor relevante din constituție, într-un sistem judiciar redevenit independent (dacă a fost vreodată independent în Turcia), mulți lideri politici din ultimii 18 ani ar fi judecați și condamnați la ani grei de închisoare. În aceeași logică, o reformă economică profundă nu este nici ea de așteptat pentru că asta ar cere indubitabil renunțarea politică la sistemul prezidențial și la controlul total exercitat la ora actuală de Președintele Erdoğan. Adică tot vulnerabilizarea politicienilor care conduc acum țara.
Nici reluarea procesului de pace cu PKK nu va avea loc pentru că de acolo a început, în 2010, era autoritarismului AKP-Erdoğan. Rezistența statului profund (eternii birocrați influenți din sectoarele de securitate ale statului) la acel proces și la reformele privind drepturile minorităților a funcționat. Ca urmare a scăderii performanței la guvernare și a popularității politice, binomul AKP-Erdoğan a fost forțat să se alieze cu partidul ultranaționalist MHP care este chiar reprezentantul politic al statului profund.
Insuccesele electorale ale AKP din ultimii ani leagă și mai mult soarta sa și a Președintelui Erdoğan de MHP și de imperativele ultranaționaliștilor. Iar naționalismul dăunează grav administrației unei țări, așa cum o știu prea bine cei care studiază serios istoria modernă a lumii. Europeni vizionari de la mijlocul secolului trecut au înțeles că logica confruntării dintre naționalisme trebuia să înceteze pentru a lăsa loc logicii cooperării inter-naționale și, treptat, unor structuri supra-naționale. Rodul eforturilor lor a fost Comunitatea Economică Europeană care avea să devină Uniunea Europeană. Așa a fost posibilă era de pace și prosperitate relativă pe care încă o trăim astăzi, cu toate criticile, multe îndreptățite, la adresa unora din politicile și practicile comunitare. Pentru succesul actual al proiectului european, ar trebui să le fim recunoscători acelor oameni care sunt mult mai „mari” decât cei mult, prea mult glorificați ai istoriei. Am fi trăit probabil mult mai bine acum dacă, în loc să apreciem Napoleoni și Cezari, Hitleri și Stalini, Trumpi și Putini, am fi prețuit mai mult valori umane precum Jean Monnet, Robert Schuman, Winston Churchill, Konrad Adenauer, Alcide de Gasperi, Joseph Bech, Sicco Mansholt, Paul-Henri Spaak sau Altiero Spinelli. Aceștia sunt doar câțiva dintre oamenii cu adevărat curajoși care au avut puterea să admită că naționalismul nu este niciodată o soluție politică, depunând eforturi mari, cu costuri politice mari, pentru creearea pieței comune europene și a instituțiilor supranaționale prin care funcționează aceasta. Când vedem statuile lor în parcul Herăstrău, să le privim cu respectul pe care îl merită oamenii bravi.
Turcia, cu sau fără AKP-Erdoğan, nu a reușit niciodată să se apropie convingător de valorile pe care este construită Uniunea, cu costurile politice și economice inevitabile (pentru Ankara). Nici nu va reuși atâta timp cât va rămâne ceea ce a fost încă de la fondarea sa: un stat al unei elite etnice naționalist-autoritare. Pentru mine, semnul unei schimbări cu adevărat semnificative ar putea fi doar o nouă constituție liberal-democratică. Asta ar însemna o constituție care (1) reinstituie republica parlamentară, (2) reinstituie separarea puterilor în stat, cu controlul parlamentar asupra executivului și asupra aparatului de securitate și independența justiției, (3) recunoaște diversitatea culturală a societății turcești și garantează drepturile minorităților, (4) garantează drepturile omului și protejează cetățeanul, (5) nu conține niciun articol care să protejeze statul și deminitarii săi de proprii cetățeni.
Cele cinci puncte de mai sus, daca ar fi vreodată constituționalizate și implementate, reprezintă condițiile fundamentale pentru a putea începe măcar să vorbim despre o Turcie „nouă”. Nu întâmplător ele sunt și esența condiționalității Uniunii Europene pentru toate statele candidate. Un stat care nu le respectă nu poate deveni membru al pieței comune, cu teritoriul și cetățenii săi, pentru că ar afecta grav funcționarea acelei piețe comune. În cazul Turciei, constituția garantează în principiu drepturile cetățenilor dar multe articole, laolaltă cu numeroase legi, protejează de fapt statul și limitează drastic libertățile cetățenești. În aceste condiții, Turcia nu poate fi parte din piața comună pentru că, din punct de vedere tehnic, nu asigură egalitatea de oportunități și un sistem judiciar imparțial.
De exemplu, nu poți activa comfortabil pe o piață dacă îți este teamă că ceea ce spui sau faci poate fi interpretat drept insultă la adresa țării, națiunii sau la adresa instituțiilor guvernamentale (Articolul 301 în Codul Penal al Turciei). La fel stau lucrurile când este vorba de insultarea Președintelui (Articolul 299 în același Cod Penal). Se adaugă numeroasele legi care criminalizează terorismul, sub incidența cărora, datorită limbajului lor imprecis, multe activități și elemente de discurs public pot fi interpretate ca teroriste de armata de procurori și judecători cu „experiență” în domeniu. Toată această legislație restrictivă contravine principiului libertății de exprimare și impune pedepse grele cu închisoare și amenzi mari, în unele cazuri ajungându-se și la confiscarea de proprietăți. Acesta nu poate fi un „mediu prietenos afacerilor” și doar niște reforme superficiale nu vor schimba situația.
Cu sau fără binomul AKP-Erdoğan la putere, o Turcie cu adevărat performantă nu va exista fără reconstituirea statului pe principiile sugerate mai sus iar o astfel de schimbare profundă nu va avea loc dacă țara nu se va reconecta la procesul de aderare la Uniunea Europeană. Doar o Turcie liberal-democratică și integrată în Europa ar putea contribui la mai multă cooperare regională, mai mult comerț, mai multe realizări concrete în regiunea noastră. Până atunci, vom continua în logica actuală a colaborării strict tranzacționale pe care chiar domnul Erdoğan a impus-o în relațiile cu Europa și SUA. A pierdut astfel treptat încrederea partenerilor tradiționali ai Ankarei deși ar fi avut mare nevoie acum de mai mult acces pe piețele lor pentru exporturile turcești și de mai multe investiții străine pe piața internă, sărăcită de capital. Dar ora socotelilor finale se apropie foarte repede.
Bugetul Turciei nu este suficient pentru plata imenselor datorii externe acumulate, din care multe sunt scadente la sfârșitul acestui an. Deși a recuperat ceva teren față de dolar și euro, lira își va continua căderea pentru că economia nu produce suficientă plusvaloare suficient de rapid. Deficitul de cont curent plasează și el Turcia în categoria celor mai neperformante economii, fapt marcat și de agențiile de rating. Șomajul real (nu cifrele guvernului) se situează undeva la 30% și chiar mai mult de atât în rândul tinerilor. Majoritatea foștilor mei studenți din ultimii 4 ani de la Izmir nu au locuri de muncă. Iar administrația prezidențială de la Ankara continuă să consume bugete enorme doar pentru a funcționa (prost). La asta se adaugă sume și mai mari pentru finanțarea aventurilor fără sfârșit și logică din politica externă și pentru campania masivă împotriva PKK și a HDP care culpabilizează toți kurzii, adică în jur de 20% din centățenii Turciei. Dacă adăugăm numărul imens de oameni închiși sau anchetați pentru exercitarea dreptului de a critica guvernanții, se conturează imaginea unui stat aflat în război cu proprii cetățeni. Pentru mulți observatori, toate aceste detalii fac Turcia foarte, foarte interesantă dar pentru cei care trăiesc și muncesc acolo viața nu este deloc ușoară și nici nu va fi în viitorul apropiat.
NOTE
1„Erdoğan: Ekonomide ve hukukta yeni bir reform dönemini başlatıyoruz”, T24, 13 noiembrie 2020, https://www.t24.com.tr/haber/erdogan-turkiye-nin-2023-hedeflerine-ulasma-mecburiyeti-hic-olmadigi-kadar-gerekli-hale-gelmistir,914647
2„Adalet Bakanı Gül: Anayasa Mahkemesi kararları bağlayıcıdır”, Agenția Anatolia, 11 noiembrie 2020, https://www.aa.com.tr/tr/politika/adalet-bakani-gul-anayasa-mahkemesi-kararlari-baglayicidir/2039450
3 „Turkish Defense Minister claims ISIS attacks ended peace process between state, PKK”, Duvar English, 13.11.2020, https://www.duvarenglish.com/turkish-defense-minister-claims-isis-attacks-ended-peace-process-between-state-pkk-news-55037
4 „Mihai Daraban: “Turkey is Romania’s most important trading partner among non-EU states””, Camera de Comerț și Industrie a României, 6 septembrie 2018, https://ccir.ro/2018/09/06/mihai-daraban-turkey-romanias-important-trading-partner-among-non-eu-states/
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
O data cu cistigarea alegerilor de catre BIDEN si punerea in functiune a guvernarii Biden , totul se modifica in intreaga lume . Resetarea relatiilor UE -SUA , punerea de acord in rezolvarea tuturor problemelor la nivel mondial fie ele economice , politice sau teritoriale , vor modifica substantial discursul multora dintre cei care au pus la baza existentei unor state notiuni ca nationalism sau iliberalism .Pandemia si noua intelegere SUA – UE vor fi pivotul de forta al omenirii . Imensele sume de bani , aruncate in lupta , vor fi si ele parte a acestor noi intelegeri .Cine nu doreste sau se autoexclude din aceasta noua paradigma mondiala nu are decit de pierdut . Proprii cetateni nu vor mai accepta minciuna politica la nesfirsiit . Exemplul cel mai recent este minuscula dar magnifica republica Moldova , acolo unde modestia si bunul simt , al unei doamne numite MAIA SANDU ,au cistigat alegerile in fata populismului desuet si prost inteles ca modalitate politica de exprimare in public .
Daca va bazati be Jo Biden si pe Lest-progressive – socialist wing from Democrat Party – va inselati amar ! Aceasta „jumatate” de partid democrat este de fapt o adunatura de BLM si „visatori” ai socialismului – Adica milogii care spera sa capete bani fara munca ! Sau aripa milionarilor cu vise socialiste, care spera sa-si umfle conturile in jaful socialist ! Parca stim ceva-ceva din experienta Romaniei. Si mai sunt MARII RECHINI – uriasele companii si grupari „new technology” care l-au sustinut pe senilul Biden si grupul de „ultra-stangisti” nu din motive doctrinare ci NUMAI pentru ca in ape tulburi se fac marile afaceri ! Turcia este „doomed” prin insasi „vana islamica” profunda – gadilata de acest Erdogan – De fapt Erdogan este un mare bandit – care cu „famelia” si „haita de casa” au jefuit tara ! Si acum se constata urmarile !
Pai Trump cum o fi? În toate mințile?
cred ca nu mai e o idee buna sa mai calatoresti in turcia ca parca vad ca te alegi cu vreo 10 ani de puscarie pentru defaimarea sultanului
Interesant articol, o privire destul de lucida asupra vietii economice si politice din Turcia. Doar ca, Turcia nu va fi niciodata un stat democratic in adevaratul sens al cuvantului. Pana acum acolo a fost doar o spoiala de democratie, democratie aparata de armata. Cand armata a ajuns in intregime pe mana presedintelui Erdogan, nu are cine sa mai apere firava democratie. Se va instaura dictatura de drept (pana acum a fost doar de fapt). Ca si sultanul Suleyman care si-a omorat baietii numai pentru simplu fapt ca i-a banuit ca vor sa ii ia puterea, nici Erdogan nu va renunta de bunavoie la putere. De aia nu mai poate Erdogan ca s-a certat cu UE si cu SUA. Pentru el important e sa isi mentina puterea tot timpul vietii, nu cum traieste poporul turc.
Pentru cei care mai citeau si presa straina multe din lucrurile, expuse in articolul de mai sus, erau cunoscute si apreciate ca fiind ingrijoratoare.
Din acest motiv unele analize ,dintrun trecut nu prea indeparta,ale lui Cristian Diaconescu de exemplu,care vedeau in Turcia un membru important al NATO,asiguratorul unei zone de echilibru in Marea Neagra,contrapondere a Rusiei,si lasau sa se inteleaga ca o buna relatie la nivel guvernamental dar si la nivel de mediu de afaceri intre Turcia si Romania ar fi bine venita,ridicau pentru cei avizati semne de intrebare in legatura cu seriozitatea si consistenta lor.
Situatia interna ,bine subliniata in articol ,la care as adauga si ceea ce face acum pe plan extern Turcia lui Erdogan,ma refer la cele 5 conflicte ( razboaie ) externe in care ea este implicata,confirma faptul ca cei care se indoiau de oportunitatea unor astfel de declaratii aveau dreptate.
Cristian Diaconescu e o nulitate lustruita, cu pretentii si plin de ifose; auziti-l numai cind zice „la sfirsitul zilei”, preluind din engleza o expresie pe care o traduce cuvint cu cuvint, cind, pur si simplu, ar putea zice „la urma urmelor”.
E capabil sa trancaneasca minute in sir si sa nu zica nimic, nici un mesaj, nici o substanta.
Am citit cu mare interes interviul pe care l-ati acordat acum ceva vreme (ocazie cu care v-am si descoperit) si cu siguranta am sa urmaresc ce scrieti legat de Turcia. Va multumesc si sper ca opinile dvs sa nu va afecteze sub nici o forma. Cum probabil stiti, regimul este razbunator si in Romania sunt din pacate multi turci care se tem sa-l critice. Am ramas surprins sa intalnesc aceeasi teama de a vorbi si la niste comercianti obisnuiti, intr-un magazin din Stochlom…
Excelent articol. Pe langa faptul ca este o radiografie obiectiva si cuprinzătoare a actuale din Turcia, si a modului in care s-a ajuns aici, mi se pare ca e si o avertizare pentru Romania. In lipsa Uniunii Europene , ma tem ca Romania ar fi urmat o cale similara, cu rezultate foarte similare. Si pericolul nu a trecut pentru noi, pentru ca, deghizați in politicieni sobri si pro-europeni , se ascund in principalele partide, dar in special in PSD, destui care nu ar ezita sa folosească reteta Erdogan/Dragnea/Putin la prima ocazie. Iar slăbiciunea institutionala si lipsa de leadership in UE sunt motive de pesimism.
O analiza f buna. Multumesc.
ehe….tot prin mine se scrie istoria peste 100 de ani
Cine s-ar fi gandit ca populismul costa?
Daca Turcia pana la venirea lui Erdogan la putere a privit mai mult catre Europa, o data cu venirea acestuia la putere privirile s-au indreptat catre Asia, din toate punctele de vedere.
Usa europeana „le-a fost trantita in nas” turcilor, incercarile aderarii la UE fiind „sabotate” de europeni din diferite motive, probabil frica de includere a unui stat musulman in randul ei cu o populatie de ca. 82 milioane compusa din diferite popoare si etnii cu ramificatii catre intreg Orientul Mijlociu si mai departe producand fiori atat la Berlin cat si Paris.
Ce s-ar fi intamplat daca Turcia era membra UE o data cu izbucnirea crizei siriene ?? speculatii, cum ar fi reactionat lumea popoarelor turce, vezi si actualul conflict intre Armenia si Azerbajian.
Turcia incerca sa cante la mai multe nunti, conflicte militare periculoase din Libia, Siria, mai nou in Caucaz pe langa eternul conflict cu grecii. este peste puterile economice ale acestei tari, o data cu cresterea datoriilor, problemelor sociale, economice Erdogan va pierde probabil sutinerea populara, mai ales din partea celor mai putin instariti.
Deocamdata Erdogan face „slalom” intre UE, SUA, Rusia,China, Iran dar va veni momentul in care un jalon il va plesi din plin a fata si-l va arunca din traiectorie.
Pe de alta parte, un turc, poate fi sarabatorit ca „Superman”, salvatorul lumii de actuala pandemie, domnul Ugur Sahin impreuna cu a sa nevasta patronii firmei Biontec al carui vaccin este foarte promitator si arata ca nu toti turcii sunt „rai si nationalisti” pusi pe scandal, sunt foarte multi oameni capabili si cum se cade in randul lor.
Cred ca autorul a dat deja un raspuns la intrebarea „ce s-ar fi intamplat daca Turcia ar fi aderat la UE” atunci cand a spus ca Turcia nu are sanse reale de a adera la UE si ca o conditie esentiala pentru asta este o noua Constitutie. Turcia nu a indeplinit si nici nu va indeplini in curand conditiile preliminare neaparat necesare, pentru ca nu este si nu a fost vreodata stat de drept (de fapt, cred ca asta a dorit sa ne spuna autorul).
Turcia s-a reorientat catre Asia, Europa nemaifiind pe primul plan, autocratiile asiatice fiind mai accesibile si nimeni nu.l intreaba pe Erdogan de armeni, de drepturile omului si alte libertati iar turcii au de ales, ce le convine lor mai mult si mai putin noua.
Excelenta descriere a situatiei si o analiza pe masura. Multumesc autorului!
Un articol bun, am totusi o observatie (nici nu se putea altfel pentru un cinic).
Autorul da un sir de de nume de politicieni care au repudiat naționalismul unde il include si pe Winston Churchill. Desi nu exista o suprapunere perfecta intre nationalism si imperialism, ele nu se exclud de loc. Winston Churchill a fost si a rămas pană la sfârșitul vieții sale imperialist si rasist. Acesta este motivul pentru care a pierdut alegerile din 1945. Daca ramanea la putere ar fi urmat niște războaie coloniale pe langa care cel din Algeria ar fi fost doar un exercițiu.
In chestiunea aderării Turciei la UE un sprijin constant l-a prestat, cel putin in aparenta, UK. Din fericire francezii si nemtii s-au opus văzând mai bine pericolul intrarii in Uniune a unui stat de 80 milioane, in majoritate asiatic, cat si falsitatea poziției britanice care pleda pentru Turcia in timp ce se pregăteau pentru iesire din UE..
Winston Churchill rămâne singerul adversuri european democrstic al lui Hitler de aia rămâne în istorie
Va Felicit pentru curaj, bravo
Felicitari pentru acest articol articulat!