sâmbătă, mai 21, 2022

Turcia își tratează jurnaliștii ca teroriști

„Jurnalismul nu e o infracțiune, iar a cerceta atent puterea nu este un act de terorism, ci un serviciu public“, declara zilele trecute Barbara Triomfi, director executiv al International Press Institute – IPI, după anunțul pedepsei cu închisoarea pentru 14 jurnaliști ai cotidianului turc Cumhuriyet. Regimul abuziv al președintelui Erdoğan a transformat instituțiile statului în instrumente de represiune, în disprețul legii, al regulilor de orice fel și sub orice pretext. Cumhuriyet este una dintre puținele publicații de opoziție rămase în picioare după ampla operațiune de epurare a societății turce, ocazionată de o lovitură de stat eșuată, ale cărei resorturi nu au fost niciodată clarificate. Pentru că a îndrăznit să chestioneze împrejurările puciului, ziarul a fost fixat pe lista neagră a dușmanilor, unde figura deja din momentul când s-a orientat spre centru-dreapta și a decis să apere valorile libertății și ale democrației. Fondat în 1924, ziarul a trebuit să facă față în 2008 unui atac cu „cocktail Molotov“ asupra redacției din Istanbul, iar în 2015 să se despartă de redactorul-șef Can Dündar și de corespondentul de Ankara, Erdem Gül, condamnați la închisoare pe viață pentru publicarea unei investigații considerate act de spionaj și trădare de țară. Jurnaliștii dezvăluiseră cu dovezi că Turcia transporta armament pentru rebelii din Siria. Ziarul a fost premiat de organizația internațională Reporteri fără Frontiere și a primit Right Livelihood Award  pentru curajul de a apăra libertatea presei în perioade negre de cenzură și persecuție politică.

După nouă luni de proces, aproape jumătate dintre jurnaliștii cotidianului au primit sentințe între doi ani și jumătate și șapte ani și jumătate sub acuzația că ar fi avut legături cu predicatorul Fethullah Gülen, emigrat în SUA, sau ar fi colaborat cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan.

„Nu eu, ci Turcia şi libertatea presei din Turcia au fost condamnate“, a declarat redactorul-şef Akin Atalay, citat de AFP, care a dezmințit pe întreg parcursul procesului acuzațiile. Ziariștilor li s-a interzis să părăsească Turcia și au dreptul la apel, însă șansele ca sentințele să se schimbe sunt minime, în condițiile în care justiția a fost subordonată de liderul autoritar, care a exterminat practic opoziția. „Noul totalitarism de la Ankara repune în scenă coregrafia stalinistă sau nazistă. Nu pedeapsa este importantă, ci pedagogia colectivă a terorii“, arată Ioan Stanomir pe contributors.ro. Jurnaliștii condamnați la închisoare de o instanță din Silivri fiind considerați „teroriști“ sunt: Akın Atalayî – 7 ani și 3 luni, Orhan Erinç – 6 ani și 3 luni, Bülent Utku – 4 ani și 6 luni, Murat Sabuncu – 7 ani și 6 luni, Kadri Gürsel – 2 ani și 6 luni, Güray Öz – 3 ani și 9 luni, Önder Çelik – 3 ani și 9 luni, Musa Kart – 3 ani și 9 luni, Hakan Kara – 3 ani și 9 luni, Mustafa Kemal Güngör – 3 ani și 9 luni, Aydın Engin – 7 ani și 6 luni, Hikmet Çetinkaya – 6 ani și 3 luni, Ahmet Şık – 7 ani și 6 luni, Emre İper – 3 ani și o lună.

Amnesty International a luat poziție față de sentințele profund nedrepte, arătând că „acuzarea a eşuat în a prezenta cea mai mică dovadă a activităţii criminale. Aceste condamnări motivate politic vizează în mod clar să insufle teamă şi să reducă la tăcere orice formă de critică“, iar organizațiile de media, precum și cele care apără libertatea presei și drepturile omului au condamnat guvernul turc pentru a fi încălcat convenții internaționale la care aderase. Cel mai recent Index al libertății presei, publicat de Reporteri fără Frontiere, plasează Turcia pe locul 157 din 180 pentru „vânătoarea de vrăjitoare declanșată de președintele Erdoğan împotriva jurnaliștilor critici“, arătând totodată că legea devine pe zi ce trece o amintire în Turcia: „Cenzura website-urilor, a presei online și a rețelelor sociale a atins un nivel fără precedent“, subliniază analiza organizației Reporteri fără Frontiere. Devenită „cea mai mare închisoare pentru jurnaliști“, Turcia demonstrează că, în absența unor sancțiuni drastice ale societății împotriva abuzului de putere, libertățile dispar. România, așezată mult mai bine în Indexul RSF pe 2018, pe locul 44, are însă de apărat liberatea de exprimare amenințată de politizarea excesivă, mecanisme financiare corupte în mass-media, politici editoriale subordonate intereselor patronale și de infiltrarea redacțiilor de către serviciile secrete.

Articol apărut în revista„22”

Distribuie acest articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Brindusa Armanca
Jurnalistă, profesor universitar, a făcut parte din redacţiile prestigioase de la Radio Europa liberă, Expres sau Ziua şi a condus mai mulţi ani studioul regional de la Timişoara al TVR. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, este autoarea mai multor volume de jurnalism ca „Televiziunea regională în România” (2002), ”Media culpa” (2006), ”Învaţă să învingi” (2006) şi „Istoria recentă în mass-media. Frontieriştii” (2009), tradusă şi în maghiară în 2011, cărţi de comunicare cum este „Ghid de comunicare pentru jurnalişti şi purtători de cuvânt” (2002), sau de istorie literară ca „Mesajul lui Crypto. Comunicare, cod, metaforă magică în poezia românească modernă” (2005). Filmele de televiziune i-au fost premiate la festivaluri naţionale şi în competiţii internaţionale, iar activitatea sa a fost recompensată cu Distincţia Culturală a Academiei Române.

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro