Raportul pe anul precedent al televiziunii publice semnalează fără escamotări o creștere semnificativă a deficitului, de la aproximativ 77 milioane lei în 2009/2010, la aproape 162 milioane lei la finele anului 2010. Din bugetul alimentat din taxa tv (înghețată din 2003 la 4 lei/familie lunar, cea mai mică în comparație cu televiziunile publice din Uniunea Europeană), din publicitate și servicii către terți, precum și de la bugetul statului pentru plata emisiei și pentru investiții, TVR a avut așadar cheltuieli uriașe de peste 200 milioane lei, față de încasările și colectările liliputane. Unde se duc, totuși, atâția bani publici în vreme de criză, când toate companiile media comerciale își restrâng bugetele iar bătălia pe publicitate a devenit un război fratricid ? Sume imense doar tranzitează TVR oprindu-se la Societatea Națională de Radiocomunicații-SNR, alte sume imense sunt înghițite de salariile celor 3500 de angajați, sume serioase se duc în bunuri și servicii, licente etc.
Ce pot face managementul și Consiliul de Administrație pentru a domestici acest monstru bugetofag cu șase capete distincte, TVR1, TVR2, TVR3, TVR Info, TVR Cultural, TVR Internațional, plus cele cinci studiouri regionale, TVR Iași, TVR Cluj, TVR Timișoara, TVR Craiova, TVR Tg.Mureș ? Măsurile, obligatorii la situația de acum, reprezintă însă o adevărată ruletă rusească. Fiecare măsură potențială se lovește de impedimente structurale, de legislația incompletă și de rezistența instituțională și umană la orice schimbare. Asta dacă există voința și competența de a redresa instituția. Istoria recentă a televiziunii publice arată că niciun Președinte-Director General și membrii CA numiți politic n-au răspuns și n-au plătit pentru conducerea defectuoasă, pentru găurile financiare sau pentru abuzurile făcute, chiar dacă au fost dovedite. N-a fost tras la răspundere nici Valentin Nicolau, care a dezvoltat un sistem special de glisare a banului public ajutat din plin de guvern care aproba rectificare bugetară din 3 în 3 luni pentru TVR, nici succesorul său liberal care a lăsat vreo 9 milioane de Euro pierdere netă, nici Alexandru Sassu de la care actuala conducere a preluat cam 20 de milioane Euro deficit.
Vitală este colectarea taxei, sursa principală de venit a TVR. Încredințată de mai mulți ani companiei Electrica, colectarea nu atinge mai mult de 36%. Legea 41/1994 nu formulează clar care sunt consecințele pentru cei care nu declară sau nu plătesc taxa, iar executările silite cu firme scumpe de avocatură n-au avut succes. Publicitatea, cealaltă sursă de finanțare, a fost până nu de mult obiectul unui contract nefericit cu firma Splendid Media, care nu și-a atins targetul asumat contractual, așadar n-a adus venitul promis. Un proces sau un șir de procese înseamnă ani de așteptare pentru o televiziune care are nevoie zilnic de bani pentru a funcționa. În plus, de mai mulți ani spațiul de reclamă a fost restrâns la TVR la maxim 8 minute pe oră pentru a echilibra piațade publicitate pe care se bat sute de televiziuni.
TVR s-a dezvoltat ca un adolescent care crește brusc și rămâne dezorientat, cu picioare nesigure care nu-l țin. Prea multe canale, prea multă producție, prea mult personal neselectat după criterii de competență. Sindicatele extrem de vocale pretind punerea în aplicare a unui Contract Colectiv de Muncă lăsat moștenire de managementul anterior, care protejează drepturi salariale, bonusuri, prime. Tăierile de orice fel înseamnă nesfârșite litigii de muncă. Modernizarea, retehnologizarea, reorganizarea în structuri mai suple sunt măsuri amintite de conducerea actuală, dar rămase deocamdată pe hârtie, fiindcă înseamnă inclusiv investiții.
Sumele care merg la SNR date pentru emisie, nu se discută. SNR este un organism cu statut de monopol, iar statul își trece banul dintr-un buzunar în celălalt. Licențele pentru transmisii sportive, negociate cu larghețe în trecut, trebuie achitate în prezent, așa cum trebuie plătite și alte obligații, de la taxele către CNC până la TVA-uri și cheltuieli administrative în perpetuă creștere. Alte cartușe pe țeavă.
S-ar pune întrebarea cui îi trebuie un asemenea colos somnolent împiedicat în propriile picioare? Nouă, tuturor, așa cum Europa civilizată își păstrează servicii publice de radio și televiziune chiar în vreme de criză, pentru a contracara, la noi, otevizarea pronunțată, pentru a oferi publicului program divers pe care televiziunile comerciale nu-l pot finanța: emisiuni pentru minorități, campanii sociale etc. Un sondaj recent al CURS arată că încrederea în TVR este în creștere (în absența întrebărilor legate de politizare), iar conducerea TVR promite schimbări radicale începând din primăvară, în an electoral. De văzut minunea.
Articol aparut in Revista 22
„rezistența instituțională și umană la orice schimbare.” Vă contrazic, oamenii din TVR, la fel ca toţi românii, vor schimbare, dar făcută corect şi cu cap; până la urmă toţi vrem progres, poate cu câteva excepţii.
Teama nu este de schimbare, ci de absurd. La fel cum ne este teamă de stihii, fiindcă sunt imprevizibil, haotice, la fel este şi cu aproape orice restructurare sau reformă în România; sunt la fel de iraţionale ca fenomenele naturii şi cam cu aceleaşi consecinţe.
Sunt angajat în TVR, am investit pasiune şi bani în literatura de specialitate, mă perfecţionez continuu, îmi fac treaba cât pot de bine, atâta cât să fie mulţumiţi şi superiorii mei şi clienţii – telespectatorii şi totuşi îmi este teamă de restructurări; de ce? Fiindcă sunt într-un mediu corupt. Într-un mediu 50% corect, aş sta perfect liniştit, bazându-mă pe potenţialul, pregătirea, experienţa şi rezultatele muncii mele. Dar lucrurile nu stau chiar aşa. În actuala televiziune, cei mai speriaţi sunt angajaţii conştiincioşi, care muncesc şi care nu au nici un fel de sprijin şi care (oare întâmplător?) au şi cele mai mici salarii.
„N-a fost tras la răspundere nici Valentin Nicolau…”. Într-un fel sau altul, dumnealui a lăsat o televiziunea publică atât de puternică şi de profitabilă, încât a fost nevoie de ani buni ca să fie falimentată, adică să ajungă în situaţia actuală.
Apoi, 3500 de angajaţi nu sunt atât de mult, pe cât ar părea. Completaţi, vă rog articolul, cu o comparaţie în care să introduceţi şi numărul de angajaţi din celelalte televiziuni din UE. Veţi vedea că TVR nu mai pare atât de mare.
Sunt de acord cu dvs. că e nevoie de o televiziune publică la fel cum avem nevoie de Ateneul Român, Teatrul Naţional, Muzeul Naţional de Istorie, de Artă şi alte instituţii de cultură, pentru care toţi trebuie să plătim, chiar dacă unii dintre noi nu au pus vreodată piciorul în ele.
Ca încheiere, sper ca românii să înţeleagă că ce nu plătim nu se va îmbunătăţi şi în final va dispărea. Este valabil începând cu modestul bilet de tramvai, până la taxa tv.
nu contest calieatea programelor oferite de tvr,dimpotriva ! multe emisiuni culturale,educative ceea ce nu gasesti la niciuna din televiziunile „concurente” !
se poate majora si abonamenrul-n-ar fi un capat de tara 5-6 lei/familie.
dar e de umblat la management si la numarul de posturi ! eu cred ca linistit pot disparea tvr3 si tvr info urmand ca celelalte sa le preia programele ! (adica un fel de reorganizare,restrudturare).de aici se pot realiza economii !
Autoarea spune ca Televiziunea publica este un rau necesar, de care nu putem scapa, si ca din punct de vedere economic este un dezastru….Bine, bine daca din punct de vedere economic este un dezastru (asta mai treaca, mearga nu ar fi singura chestie de stat care este un dezastru) nu pot sa inteleg de ce musai trebuie sa fie un dezastru si din punct de vedere al continului , audientei si calitatii programelor!? Chiar nu pot cei de la TVR sa aiba si niste prgrame de referinta , la care sa te uiti cu placere?