vineri, martie 29, 2024

Ucraina. Alinieri ideologice toxice la narațiuni (post-)sovietice

Un “amănunt” picant și toxic a tulburat grav liniștea comemorării împlinirii a 80 de ani de la masacrul din poiana Varniței, de lângă Fântâna Albă, nordul Bucovinei – 1 aprilie 1941, când trupele NKVD au asasinat câteva sute sau mii de etnici români din 16 localități de pe Valea Siretului, în încercarea disperată și pașnică a acestora de a trece frontiera stabilită prin ultimatumurile sovietice din iunie 1940.

Regimul represiv sovietic a construit, începând cu iunie 1940, un mecanism complex de represiune împotriva populației românești din nordul Bucovinei, raionul Herța, nordul și sudul Basarabiei, Basarabia în întregul său etc., mecanism care a inclus arestări individuale și colective, ostracizarea și lichidarea elitei, deportări colective, înfometări organizate, dezinformări și război informațional, linșaje, delațiuni, execuții individuale și colective, intimidare, șantaj, tortură, teroare etc. În prefața epică a acestui amplu mecanism de represiune (căreia avea să îi urmeze curând deportările colective) stă dezinformarea deliberată produsă de NKVD în nordul Bucovinei, la sfârșitul anului 1940 și în primele luni ale anului 1941, potrivit căreia autoritățile sovietice vor deschide granița cu România timp de o zi, în vederea repatrierii, pentru toți etnicii români din nordul Bucovinei, raionul Herța și nordul Basarabiei care doresc să revină în România, după modelul patentat și implementat anterior cu etnicii germani și cu cei polonezi. 

Regimul represiv sovietic era interesat de cunoașterea și lichidarea „elementului românesc dușmănos” din nordul Bucovinei, din imediata vecinătate a frontierei cu România, a “dușmanilor orânduirii socialiste” din vecinătatea frontierei. În ultimele luni ale anului 1940 și primele luni ale anului 1941 au fost emise mai multe documente ale autorităților sovietice, inclusiv Directive ale Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste și ale Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al URSS, care prevedeau „aplicarea măsurilor necesare în direcția curățirii Republicii Ucrainene de elementul antisovietic”. Acest obiectiv devenise unul strategic pentru NKVD la frontiera cu România. Pentru atingerea acestuia, regimul represiv sovietic a creat, în primele luni ale anului 1941, prin intermediul NKVD, o diversiune amplă prin care se încuraja formarea de liste, pe baza unor cereri individuale, ale etnicilor români care doreau să revină în România, cu alimentarea periodică a dezinformării privind iminența permiterii temporare a trecerii frontierii / repatrierii în România. Tergiversarea deliberată și cinică a punerii în aplicare a presupusului angajament de permitere a trecerii frontierei a generat numeroase tentative individuale și colective de forțare a trecerii frontierei dintre URSS și România de către etnicii români aflați în teritoriile aflate lângă frontieră, iar cele mai cunoscute tentative colective de trecere pașnică a frontierei de către românii rămași dincolo de granițe sunt cele de la Lunca (februarie 1941) și Varnița / Fântâna Albă (1 aprilie 1941). Ambele au sfârșit tragic, cu lichidarea (în total, a) câtorva sute sau mii de etnici români, dintre care au fost documentate științific (din numeroase pricini, inclusiv ascunderea deliberată a documentelor de arhivă) doar câteva zeci de nume.

În timp ce sute și mii de români își riscau viața încercând să treacă fraudulos frontiera spre România, iar la Storojineț și Hliboca gemeau sertarele de cereri de repatriere, Moscova răspundea eforturilor diplomației române de repatriere a românilor din Bucovina că nu se mai află în Bucovina doritori de repatriere, că toți sunt mulțumiți cu “laptele și mierea” imperiului.

Notă: Din bibliografia modestă a temei reținem și propunem volumele “Fântâna Albă – Golgota neamului”, coord. Alexandrina Cernov (texte de: Ion Dominte, Vasile Ilica, Nicolae Șapcă,…; volum îngrijit de acad. Alexandrina Cernov, Editura Nicodim Caligraful, seria Destin bucovinean, Putna, 2018), “Cartea Durerii. Martirii României”, Petru Grior (vol. V, Editura DrukArt, Cernăuți, 2016), “Drama românilor din regiunea Cernăuți. Masacre, deportări, foamete. 1940-1941, 1940-1947”, coordonator Alexandrina Cernov (texte de: Alexandrina Cernov, Ștefan Purici, Petru Grior, Ion Nandriș, Dumitru Covalciuc, Maria Toacă-Andrieș, Editura Nicodim Caligraful, seria Destin bucovinean, Putna, 2019), “Martiri și mărturii din nordul Bucovinei”, Vasile Ilica (Editura Imprimeriei de Vest, Oradea, 2003), “Drumul spre Golgota”, Ilie Popescu, Ion Cozmei (Editura Moldova, Iași, 1994).

În anul 2011, pentru a se fixa mai bine în mentalul colectiv românesc dramele suferite de români în imperiul sovietic, ziua de 1 aprilie a fost declarată prin lege „Ziua națională de cinstire a memoriei românilor‑victime ale masacrelor de la Fântâna Albă și alte zone, ale deportărilor, ale foametei și altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în ținutul Herța, nordul Bucovinei și întreaga Basarabie”.

În preziua comemorării împlinirii a 80 de ani de la tragedia din poiana Varnița, un “amănunt” local generat de Administrația Regională de Stat Cernăuți (Ucraina), cu profunde implicații toxice în plan extern (proliferarea și asumarea tezei sovietice potrivit căreia provocarea de la Varnița / Fântîna Albă ar fi fost organizată de către partea română) reamintește riscurile geopolitice cronice pe care le trăiește în continuare Ucraina. Potrivit unor materiale publice ale Administrației (postări, comunicate de presă, promovarea unui film documentar video etc.), masacrul de la Fântâna Albă ar fi reprezentat “o provocare conștientă planificată și organizată de către serviciile speciale românești (ulterior cuvântul „românești” a fost eliminat din câteva materiale) împotriva populației bucovinene”, iar numărul victimelor este estimat la 50 de persoane.

De notat că, în ideologia sovietică, provocările de pe întreaga vale a Siretului din primele luni ale anului 1941 ar fi fost organizate de către “burghezii” și “gardiștii” din nordul Bucovinei, iar numărul victimelor a fost de “circa 50 de persoane”; într-un raport al lui Nichita Hrușciov către Iosif Visarionovici Stalin se menționează că “s‑a clarificat că ei erau îndemnați de chiaburi și gardiști (nota autorului: membri ai organizației fasciste «Garda de fier»). Agitatorii din raionul Storojineț descoperiți au fost arestați. În jurul orei 19 a zilei de 1 aprilie o mulțime de 500–600 de oameni a încercat în raionul Hliboca să treacă în România. Grănicerii au deschis focul asupra lor. În rezultat au fost uciși și răniți circa 50 de oameni, ceilalți au luat‑o la fugă. Peste graniță n‑a trecut nimeni” (Alexandrina Cernov, “Fântâna Albă – Golgota neamului”, Editura Nicodim Caligraful, Putna, 2018, p. 8, apud Petro Chirstiuc, “Ghiocei însângerați”, Cernăuți, 2011, p. 171–173). Alte documente sovietice din arhivă confirmă această abordare paradigmatică (rapoartele sovietice de epocă acuză “agenții burghezi români”, “agentura naționalistă” a acestora în satele din valea Siretului, “forțele contrarevoluționare românești” etc., inclusiv în documente sovietice de epocă prezentate în premieră, recent, într-o expoziție online de documente organizată de către Arhivele de Stat din regiunea Cernăuți,  

https://cv.archives.gov.ua/bila_krunucya.html).

Eforturile de cercetare ale părții române s-au limitat la colectarea de mărturii ale supraviețuitorilor. Principalele tomuri publicate în acest domeniu în limba română evidențiază carențe, interpretări tendențioase și distorsiuni deliberate ale ideologiei soviectice în cazul Fântâna Albă, având în vedere interesul URSS de a-și masca propria diversiune. Un proiect științific privind Fântâna Albă (cercetarea sistemică a tuturor arhivelor și efectuarea de cercetări arheologice în teren), chiar și unul comun, româno-ucrainean, lipsește încă, deși importanța acestuia este uriașă.

Ideologia sovietică trata / tratează episodul Fântâna Albă reinventând și ostracizând datele istoriei.

Până în 1991, ideologia sovietică a reprezentat borna absolută de raportare la episodul Fântâna Albă a părții ucrainene. După 1991, partea ucraineană și-a elaborat o linie ideologică națională proprie, care trata episodul respectiv în termenii unei drame/suferințe provocate de către regimul sovietic “populației bucovinene”, indiferent de etnie. Principala teză a ideologiei ucrainene sublinia că la Varnița ar fi murit, uciși de NKVD-ul sovietic, “bucovineni” (nu neapărat români) care doreau să trăiască “în lumea liberă”, dincolo de frontierele (și “binefacerile”) imperiului sovietic. Timp de aproape trei decenii, poziția dominantă a părții ucrainene privind tragedia de la Fântâna Albă a fost de delimitare nuanțată față de poziția sovietică, mai ales în ceea ce privește cauza tragediei și amploarea acesteia. Ideologia ucraineană părea a fi astfel (până astăzi) similară poziției României și datelor istorice evidențiate public după destrămarea URSS privind masacrul de la Fântîna Albă.

După treizeci de ani de clarificare/consolidare a propriei sale linii ideologice (național-ucrainene) privind contextul și cauzele tragediei de la Fântâna Albă, acest episod cinic de dată recentă demonstrează că linia ideologică asumată prin narativele dominante de mai sus (minimizarea numărului victimelor și transferul culpei către partea română, în dezacord cu datele istorice cunoscute, dar și cu linia ideologică tradițională a Ucrainei în ultimele trei decenii)) riscă să se alinieze din nou liniei ideologice sovietice. Administrația Regională de Stat Cernăuți se realiniază tezelor sovietice privind Fântâna Albă în plin divorț politic și ideologic declarat între Kiev și Moscova. Nu sunt încă suficiente date din care să rezulte dacă acest derapaj primejdios reprezintă un accident izolat sau se circumscrie unei noi logici instituționale de poziționare a statului ucrainean (sinonimă liniei ideologice sovietice) față de tragedia de la Fântâna Albă. Cert este că acest episod exprimă plenar, fie și circumstanțial, tentația primejdioasă și neprietenoasă de a imita, copia, justifica, argumenta și circula linia ideologică sovietică privind masacrul de la Fântâna Albă (deculpabilizare, transferul culpei către partea română, minimizarea numărului victimelor, deformarea/interpetarea tendențioasă a evenimentului, utilizarea defectuoasă a documentelor istorice etc.).

“Episodul toxic” de mai sus obligă la câteva reflecții mai largi.

În momentul de față, în Ucraina există un clivaj intern, aproape ontologic, toxic pentru prezentul și viitorul Ucrainei, între moștenirea sovietică și opțiunea pentru Europa (orientarea europeană). Moștenirea sovietică este încă extrem de prezentă în spațiul public ucrainean și împiedică producerea de evoluții notabile în parcursul european al Ucrainei. Procesul de desovietizare (mentală, culturală, politică, ideologică etc.) a Ucrainei decurge încă  modest, cu succese limitate. În numeroase domenii, moștenirea sovietică produce abordări inadecvate și confuzii toxice. Ea pare a “salva”, mincinos, temele sensibile pentru care Kievul nu și-a stabilit încă un narativ asociat celui european.

Utilizarea, în episodul Fântâna Albă, a narativelor sovietice, la 30 de ani de la independența Ucrainei și la 7 ani de la încălcarea directă a suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei de către Federația Rusă (în Crimeea și estul Ucrainei), în contextul unor mici semne de coeziune a acțiunii politice a României și Ucrainei în regiune, indică astfel, cu multă claritate, cât de primejdios este, pentru Ucraina, clivalul intern actual, cât de puternică și influentă rămâne încă, dincolo de retorica pro-europeană din spațiul public, moștenirea mentală sovietică din Ucraina.

O aliniere a ideologiei ucrainene la cea sovietică în domenii precum, iată, Fântâna Albă, decredibilizează un uriaș și lăudabil efort al elitei ucrainene de a-și desovietiza țara, de a demantela rădăcinile și urmele sovietice ale mentalului public. Nu te poți alinia ideologiei sovietice în episoade istorice precum Fântâna Albă rămânând credibil în teze de importanță strategică pentru Ucraina precum Holodomorul (foametea colectivă provocată ucrainenilor în perioada sovietică, domeniu în care, desigur, ideologia ucraineană se așează în conflict cu cea sovietică). Nu poți invoca drept credibile documente și interpretări sovietice pentru Fântâna Albă dacă le contești în tot restul istoriei tale (d.e. respingându-le ab initio în domenii precum Holodomorul). Nu poți recurge la narativele sovietice privind Fântâna Albă repudiindu-le în tot restul istoriei Ucrainei. Nu poți dezgropa ideologia sovietică fără riscul de a te lăsa contaminat de ea din nou. Nu poți invoca narativele sovietice à la carte, nu poți utiliza redingota sovietică spre a ieși în lume noaptea, dacă ziua o dezminți constant; decât cu riscul alunecării într-un noi proiect ideologic post-sovietic, despre care analiștii tot apreciază că s-ar pregăti în Est.

Realinierea la narațiunile sovietice poate fi extrem de toxică pentru Ucraina, din multiple perspective. Pentru că blochează/limitează șansele de succes ale tentativelor de atrofiere a clivajului intern Est-Vest; pentru că decredibilizează opțiunea pentru Europa a majorității clasei politice și populației țării; pentru că blochează sau limitează reformele și planurile de dezvoltare ale Ucrainei; pentru că face posibilă revenirea Ucrainei în sfera de influență post-sovietică în condițiile în care vor apărea condiții prielnice; pentru că generează periodic confuzii și crize, momente toxice în relațiile bilaterale ale Ucrainei cu țările europene, cu parteneri din Vest; pentru că poate provoca dezastre internaționale.

Episoade de realiniere la ideologia sovietică precum cel punctual, de mai sus, privind Fântâna Albă, demonstrează amploarea rezistenței postsovietice în mentalul colectiv al Ucrainei și în viața socială și publică a acesteia. Nu se poate realiza o desovietizare reală a Ucrainei fără un efort susținut și conjugat al elitei țării, de la nivel central și local. Nu se poate realiza desovietizarea Ucrainei cu alinieri ideologice la narativele sovietice.

În mod simbolic, în ziua în care, pe plan local, undeva în vestul țării, se producea acest accident de aliniere la narativele sovietice, la Kiev se inaugura Centrul de combatere a dezinformării, în contextul creării căruia se menționa că “problema combaterii războiului informațional și dezinformării necesită eforturi coordonate ale tuturor organelor de stat, parlamentului și societății civile, precum și sprijin la nivel internațional”.  Poate că noul Centru de combatere a dezinformării va fi la fel de atent la derapajele ideologice interne precum deja enunță că ar fi cele externe. Pe termen lung, derapajele ideologice interne, mai ales cele de aliniere la narativele sovietice și postsovietice, pot fi mai toxice decât cele externe.

Distribuie acest articol

20 COMENTARII

  1. Dar nimic despre Holodorom?
    Cine au fot architectii Holodoromului? aaa Stalin? Ce vroia de fapt sa realizeze Stalin prin epurarea aia etnica?
    A promis cuiva un nou stat?

    De ce avem azi un conflict in Ucraina? Poate ambele puteri nu si doresc normalitate in Ucraina de frica trecutului?

    Poti rasounde

  2. Nu se poate realiza desovietizarea Ucrainei cu alinieri ideologice la narativele sovietice.

    Cum nu, unii viseaza sa intre Ucraina in NATiO si gata… s-au desovietizat mintenas..
    Nasoala e ca a trebui sa alegi intre Rusia si Ucraina e ca intre ciuma si holera, nici unii, nici altii nu sunt mai buni.
    Desigur niste diplomati inteligenti ar putea folosi conflictul lor pt destabilizarea/slabirea Rusiei, ceea ce ar fi un lucru f bun, spre exceptional. Se pune intrebarea daca exista acei diplomati inteligenti? Poate Ursula, desi saraca nu are scaun, si cum stim femeile sunt pasnice si nu vor cearta, sau Micron, da n-are maieu galben. Merkel e deja istorie, o istorie cam amara. Pe englezi nu cred ca-i intereseaza.
    Americanii? Nu stiu daca Biden are vina, e tare ocupat cu altele.

    Singura solutie ar fi construirea de eoliene in Ucraina.

  3. Oare chiar trebuia dezgropat acest subiect acum? Rănită ea însăși
    prin pierderea Crimeei și lovită în continuare in Donbas Ukraina
    are nevoie să simtă solidaritatea noastră – nicidecum reproșuri,
    Eu – si cu mine toata lumea corecta – am fi asteptat mai degraba
    un articol cu Navalnîi.

    • Eu – si cu mine toata lumea corecta
      ********
      Crap de invidie sa vad ca toata lumea corecta s-a concentrat in jurul tau. Ca sa vezi domne ce simplu e!

    • Mda… Se vede că ai semnat ”manifestul political corect ”. Mai circulă unul : ”cancel culture ” se numește . Îl semnezi ?

    • Ucraina daca vrea sa aiba parte de solidaritate, ar trebui sa-si revizuiasca atitudinea fata de minoritati. Stim bine cum se poarta Ucraina fata de minoritati, atunci cand nu este ocupata de problemele cu Rusia. Canalul Bâstroe este unul din exemplele clare de cum se raporteaza Ucraina la tarile din jur.

  4. Episodului evocat in articol ii vin manusa si cele relatate in :

    – MAE:“Nu se poate vorbi de negarea dreptului la educație în limba română în Ucraina” – aceasta poate fi studiată la fel ca engleza

    punand in evidenta adevarata natura a atitudinii oficiale ucrainene fata de populatia romaneasca din sudul si nordul Moldovei aflate in componenta Ucrainei.

    Am mai spus si cu alta ocazia ca atitudinea aceea de a plange doar de grija Crimeii ( asta pentru a ne inscrie in concertul vest-european dirijat de americani ) atunci cand ar trebui sa avem in vedere si teritoriile Moldovei stramosesti ocupate de ucraineni cat si soarta populatiei romanesti din acele teritorii nu este in regula.

    Mi-ar placea sa cred ca este doar o atitudine aparenta si ca in subsolul afacerilor externe romanesti se intreprind actiuni menite sa protejeze populatia romaneasca din Bugeac si Bucovina desi am mari rezerve !

    • @sile1 08/04/2021 At 16:10
      Aveti dreptate: o minoritate care traieste efectiv intr-o alta tara trebuie sa aiba niste drepturi legate de pastrarea identitatii sale etnice. In Ucraina exista o minoritate (semnificativa) de romani iar englezi n-am auzit sa fie in numar semnificativ si de ceea comparatia MAE este …..de noaptea mintii.

    • Nu e o atitudine aparenta. În subsol sau la alt nivel MAE nu se intreprind actiuni menite sa protejeze populatia romaneasca din Bugeac si Bucovina sau de oriunde altundeva. Nepăsarea lor e cat se poate de reala. Daca ar avea voie ar scrie pe site „lasati-ne in pace, n-avem chef de voi!”
      Deocamdata pe paginile regionale din fostele teritorii scrie asa:
      Cernăuți: „Activitate suspendată temporar din data de 22.03.2021 !!!!” – a fost suspendata si inainte doar ca acum au adaugat o data de inceput, mult mai tarzie decat cea reala.
      Slatina: „Atentie! Activitate suspendată temporar!!!!”
      Atentionarile sunt foarte vechi si nu includ data de reluare a activitatii.
      Asta e atitudinea, astea-s actiunile.

    • Autorul prezinta un episod din istoria recenta a Ucrainei. Dar ca stat Ucraina o datoreaza lui Stalin. In trecut era un mic si simplu teritoriu condus de un tar, care a depins de Rusia. Stalin prin republicile sovietice create a lasat urme adanci si conflictuale. Apoi din dorinta acerba de a si pastra teritoriul Ucraina are o atitudine dominatoare fata de minoritati. Mai tarziu, Ucraina se va destrama si va ramane un stat concentrat in jurul Kievului. Asa cum s-a intamplat in Cehia si Slovacia, fosta Iugoslavie. Reasezarea istoriei nu se va face pasnic atata timp cat Putin va conduce in Rusia. De aceea nici NATO, nici UE in afara de niste declaratii, ajutoare umanitare, nu pot sa ofere nimic concret Ucrainei.

  5. De acord ca nu Crimeea ar trebui sa ne intereseze. Dar,
    „sa avem in vedere si teritoriile Moldovei stramosesti ocupate de ucraineni”.
    Totusi, nu ucrainenii au ocupat „teritoriile Moldovei stramosesti”, ci marele URSS, in frunte cu Stalin. Au fost atribuite Ucrainei pentru ca nu puteau fi stramutate ca zecile de mii de locuitori prin stepele sovietice sau Siberia.

    • Incercati sa aflati si punctul de vedere al ucrainenilor cu privile la „teritoriile Moldovei stramosesti”. S-ar putea sa fiti suprins sa aflati ca de fapt erau ucrainene stramosesti si au fost eliberate de sub fascistii romani, si din pacate pentru ei nu in totalitate… La fel cum au „eliberat” si estul Poloniei (ce bine ne-ar fi prins in contextul actual o granita comuna cu Polonia)…

  6. Trebuie de invatat de la unguri cum ii tin in sah cu trascarpatia. Daca nu o facem acum, alta ocazie mai prielnica nu exista.

  7. De ce atunci cand se metioneaza de Fantana Alba, nu se metioneaza si de Masacrul de la Galati? Exact aceeasi situatie, criminalii de aceasta data fiind soldati ai armatei romane, care au ucisi cetateni basarabeni care doreau sa treaca granita dincolo, in basarabia ocupata de stalin.

    • Ati scos in evidenta un eveniment real intamplat la Galati .
      Un interviu cu dl.Adrian Cioflanca pe aceasta tema poate fi gasit pe internet dupa titlul ” Masacrul de la Galati din 30 iunie 1940″

      Problema ar fi ca articolul dlui Dorin Popescu nu vorbeste doar de evenimentul de la Fantana Alba ( pe care l-am putea contrapune celui din Galati, cu oarecare bunavointa- ambele din anul 1940 ) ci si de orientarile politice si sociale din Ucraina de AZI cu influente asupra contextului general in care isi desfasoara viata romanii din aceasta tara.

  8. „Realinierea la narațiunile sovietice poate fi extrem de toxică pentru Ucraina…”

    Dar, oare ce altfel de narațiune ar putea avea Ucraina?!

    Dacă ar vorbi despre românii ori polonezii care au dorit să se repatrieze și au fost uciși din această cauză de autoritățile ucrainene, întrebarea firească ar putea fi cine erau aceia și de ce doreau să se repatrieze?

    Răspunsul la fel de firesc este că de-a lungul secolelor moldovenii s-au învecinat cu polonezii, iar Ucraina a fost creată de sovietici ca stat artificial, inclusiv prin ocuparea unor teritorii poloneze, ori românești, precum nordul Bucovinei și sudul Basarabiei.

    Cum și-ar putea imagina cineva că, oricât de proeuropeni ar fi ucrainenii astăzi, ar putea fi recunoscută ocuparea prin forță a teritoriilor românești, exact cum Rusia le-a ocupat nu de mult pe cele Ucrainene?!

    …Și cum își poate imagina cineva că Ucraina ar putea fi invitată curând să devină membru NATO?!

  9. Toate ţările fost comuniste, chiar şi cele din UE şi NATO, sunt ÎNCĂ bolnave de comunism, iar ţările din fosta URSS cu atât mai mult. Poate chiar noi înşine suntem bolnavi şi incapabili de a înţelege ce se petrece în sufletul acestor popoare. Stafia comunismului mai bântuie prin Estul Europei….

    • Nu stafiile umbla ci ranile, durerile din milioane de familii care au avut rude ucise, bunuri confiscate, rude epuizate in lagare de munca. Cu fiecare generatie care se duce aceste lucruri se estompeaza si isi pierd din intensitate, devin simple comemorari. Acum este inca o rana adanca a istoriei staliniste.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Dorin Popescu
Dorin Popescuhttp://contributors
Președinte fondator și în exercițiu al Asociației “Casa Mării Negre / Black Sea House” (think-tank de politici publice la Marea Neagră), din iulie 2017. Este vicepreședinte al Asociației “Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană” / ICDE, fost diplomat (cu misiuni diplomatice efectuate la Moscova, Cernăuți și Sarajevo), analist politic, eseist, critic literar și cadru universitar (fost lector la Universitatea “Andrei Șaguna” Constanța, Facultatea de Științele Comunicării și Științe Politice). A absolvit cursurile Facultății de Litere și Teologie a Universității “Ovidius” din Constanța și este doctor în filologie, din 2012, cu teza “Paradigma constituirii discursului literar la Constantin Noica”. Este autorul volumelor “Noica. Bătălia continuă” (Editura Ideea Europeană, București, 2013, debut în volum), “Figuri ale textului anteic” (Editura Ideea Europeană, București, 2016), “Răzbunarea barbarilor. 2000 de ani fără Ovidiu la Tomis” (Editura Ideea Europeană, București, 2017) și “Captivi la Pontul Hibrid” (Editura Ideea Europeană, București, 2021). A publicat cca 200 de lucrări, studii, eseuri, recenzii, articole tematice, în diferite reviste culturale și științifice din România şi din străinătate, este coautor de programe tematice şi cursuri universitare în domeniul relaţiilor publice si al istoriei şi discursului presei româneşti și deține premii naţionale de eseu şi critică literară. Principalele preocupări sunt legate de politică externă, studii politice, eseistică, studii culturale, istoria culturii, critică literară etc.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro