joi, martie 28, 2024

Ucraina: asigurarea păcii cu pistolul pe masă

O analiza la ceea ce s-a intamplat in ultimele zile in Crimeea este deja o analiza post-mortem. Lucrurile s-au intamplat, putin probabil ca vom vedea mai multe in afara Crimeei. Cred ca Rusia lui Putin si-a atins toate obiectivele imediate si viitoarele tratative se vor purta sub titulatura “asigurarea drepturilor cetatenesti si siguranta populatiei rusofone  03-03-14-P_11din Ucraina”. Tratativele vor fi complicate si vor costa multe concesii din partea Kievului sfatuit de puterile occidentale sa le acorde agresorului infuriat. Istoria ne invata ca s-a mai intamplat si nu de prea mult timp. Poate chiar Crimeea o sa fie “retrocedata” Ucrainei, de iure pentru ca de facto nu vad cum Putin o sa-si abandoneze planurile dupa un scandal atat de mare, costuri mici si enorme castiguri de imagine pentru lumea in care el este hegemon.

Putin stie ceea ce inca nu au aflat europenii sau cel putin nu l-au materializat cum trebuie – viitorul poate fi asigurat numai de federatii multi-nationale, care pot gasi mai facil rapunsuri la provocarile acestui viitor probabil, provocari economice, militare, sociale, dar in special in confruntarile pasive sau active intr-o lume in tranzitie, un fel de Ev Mediu, care probabil va dura cateva generatii. Acest Ev Mediu nu are nici o legatura cu ceea ce vedem noi cu ochii mintii, nici cavaleri si nici domnite, ci imbatranire a populatiei, probleme cu aceasta populatie imbatranita si presiuni tot mai accentuate venite de la cei multi care poseda prea putin in viziunea lor.

Marea intrebare ar fi daca aceasta perioada va fi una scurta, de cateva generatii, asa cum s-a intamplat in timpul revolutiei industriale sau una indelungata, cum s-a intamplat pe timpurile cand Imperiul Hitit a cazut si cel Egiptean a decazut, “ Popoarele Marii” au migrat din nord spre sud, cucerind aproape tot Orientul Mijlociu, Nordul Africii si populand tot sudul Marii Mediterane, dand nastere multor natiuni, care mai tarziu au devenit si state. O alta posibilitate ar fi o perioada mult mai indelungata (aproape un mileniu), exact acea perioada pe care noi europenii o consideram “Evul Mediu”. Personal cred in probabilitatea unui nou Ev Mediu, poate de un secol  (4-5 generatii),  care va schimba lumea asa cum am cunoscut-o intr-o alta lume complet diferita.

Uniunea Europeana si NATO

Uniunea Europeana a fost un exemplu pentru multi de modul in care se poate trai in pace si bunastare decenii. Din nefericire, experimentul a inceput sa scartaie in clipa cand belsugul s-a schimbat in insuficienţă. Atunci popoarele Europei unite au  descoperit lipsa unui echilibru, pe care multi l-au interpretat ca nefiresc si nejustificabil.

Uniunea Europeana intra in acest conflict cu Federatia Rusa nepregatita si fara politici concrete in ceea ce priveste comertul cu Rusia si in special aproape total dependenta de energia ruseasca pentru industrie si populatia diverselor state.

03-03-14-P_12NATO, organismul militar care trebuie sa apere occidentul de agresiuni militare, nu s-a dovedit prea eficient fara contributia masiva si directa a americanilor. Cred ca lectia interventiei in Libia, cand de facto lucrurile s-au administrat in afara structurilor NATO, a fost edificatoare. Din nefericire, “Raportul Albright” nu si-a gasit suficient ecou, desi   Madeleine Albright şi Ronald Asmus sunt de facto “arhitecţii” primei extinderi a NATO spre est. Trebuie mentionat ca Raportul Albright propunea elevarea Articolului 4 (care dă posibilitatea membrilor să ceară consultări privind ameninţările de securitate) la aproape aceeaşi importanţă ca şi cea a Articolului 5 (Partile convin ca un atac armat impotriva uneia sau a mai multora dintre ele in Europa sau in America de Nord va fi considerat ca un atac impotriva tuturor). De fapt, unii membri doresc  blocarea unor situaţii în care să fie invocat Articolul 5. De aici multe probleme care pot sa trezeasca multe ambiguitati si dificultati.  Pe de alta parte, Statele Unite insista pentru o reafirmare a articolului 5 al contractului de alianta. Insistenta SUA in acest sens vine în directa contradictie cu opiniile unor  aliati europeni, care ar prefera mai degrabă o reîntoarcere la sensul clasic al articolului 5 – în perspectiva  unor sentimente ca  Europa deja nu mai constituie centrul interesului strategic al SUA si bineinteles lucrurile ar fi trebuit sa fie si viceversa. (Tratatul de Alianta – Text)

Lucrurile in NATO stau destul de prost si este mai mult decat clar si poate conflictul afgan sau interventia (justificata sau nu ) din Libia dovedesc asta cu prisosinta – alianta suferă de un deficit al onorării deciziilor şi politicilor asumate de unii membri, chiar unii proeminenti.

Vectorii geostrategici ai Rusiei spre Occident

Din punct de vedere strategic, Rusia are nevoie de teritorii de lansare sau aparare pentru a asigura prezenta militara pe care ea o considera necesara unei puteri cu influenta geostrategica semnificativa. Rusia si-a asigurat aceasta prezenta prin fondarea, subventionarea unor regiuni care au facut parte din Uniunea Sovietica si astazi trebuie mentinute cu orice pret. Doi vectori, ambii au ca centru Crimeea. Vectorul nordic, care include Abhazia Ukraine.-Crimea-strategic pointlocalizata in  nord-vestul Georgiei la țărmul Mării Negre, Crimeea si in nord, Kalingrad, exclavă rusă de la Marea Baltică. Daca Crimeea a adapostit cartierul general al Flotei Marii Negre, Kaliningradul este centru de comanda si portul principal al Flotei Baltice al Federatiei Ruse.

Centrul acestui vector geostrategic este bineinteles Crimeea. Si vectorul sudic are ca centru aceeasi peninsula Crimeea, dar terminusul lui este Transnistria si acest vector incepe in Abhazia, desi cred ca intr-un timp mediu, Rusia o sa-si insuseasca o alta regiune autonoma din sudul Georgiei, bineinteles ma refer la Adjaria (oficial Republica Autonomă Adjaria). Adjaria e cunscută și ca Ajara, Adjara, Ajaria, Adzharia, Aciaria și Ajaristan. În cadrul Uniunii Sovietice, ea era denumită Republica Autonomă Socialistă Sovietică Adjară, fost teritoriu otoman, astazi facand parte din Georgia. Acest teritoriu in mana rusilor ar insemna un exceptional atu, devenind de fapt punct de contact si granita comuna cu Turcia in estul Marii Negre. De mentionat ca si astazi, la Batumi, capitala  Adjariei, exista o baza militara ruseasca.

Trei concluzii(1) Crimeea este un loc vital pentru Rusia, nici vorba si nici o sansa ca Rusia sa se retraga din Crimeea sau sa-i lase Ucrainei o urma de suveranitate in aceasta peninsula. (2) cine crede ca R. Moldova isi va recupera teritoriile dupa Nistru viseaza frumos, dar nu prea practic. (3) incalcarea brutala de catre Rusia a Memorandumului de la Budapesta arata cata responsabilitate are Rusia fata de tratatele semnate de ea.  Vezi punctele tratatului si incalcarea lor.

Castig  de imagine pentru  Rusia, pierdere pentru Europa si SUA confuza

Federatia Rusa a aratat partenerilor si adversarilor ca nu va pregeta sa-si apere interesele asa cum le vede ea, chiar cu pretul unor incalcari ale normelor internationale si ale tratatelor semnate de ea.

In acelasi mod, Rusia a aratat ca Occidentul nu poate si nu doreste sa riposteze militar in fata unor agresiuni fatise, lasand uneori de izbeliste unii parteneri asigurati detinatori ai unor garantii semnate si conesmnate in tratate, ma refer la mai sus discutatul Memorandum de la Budapesta.

Uniunea Europeana si-a aratat neputinta de a trata politic unele crize regionale. Lipsa politicilor comune in ceea ce priveste energia, comertul exterior si politica externa au pus UE intr-o inferioriate clara in acest incident si o sa fie extrem de greu sa-si refaca prestigiul pierdut.

Structurile NATO nu au reusit sa fie eficiente si sa-si mentina forta de convingere care sa puna pe ganduri un agresor potential.

Administratia Obama in Statele Unite a dovedit la randul ei ca in afara de discutii si amenintari fara substanta nu mai poate face mult. Din nefericire, administratia actuala inca nu a inteles ca o super-putere nu poate fi administrata ca un ONG.  Repercursiunile acestui comportament vor fi simtite in OM si Sud-Est Asia.

P.S. Cineva a mai auzit de Bashar Asad?

Articol aparut initial pe Politeia

Distribuie acest articol

31 COMENTARII

  1. „Cineva a mai auzit de Bashar Asad?” Este intrebarea cheie care, paradoxal, trebuia pusa inainte de orice alt comentariu pe subiectul Crimeea. De ce? Pentru ca raspunsul la aceasta intrebare contine si raspunsul la ce se intampla in Crimeea. Asa cum in Siria a ramas cum a vrut Rusia/Putin, la fel se va intampla si in Crimeea. Lui Bashar i s-a arata pisica prin avertizari gen „linia rosie ce nu trebuie sa o incalcati”, sanchi! In cazul Crimeea, Rusia este amenintata cu „emabrago”! As putea crede ca Putin se tavaleste pe jos de ras cand aude tampeniile acestea, dar cum pare si putin paranoic, e posibil ca el sa creda ca „good guys” il iau la misto cu astfel de amenintari.

    Excelenta analiza. Felicitari!

    • „As putea crede ca Putin se tavaleste pe jos de ras cand aude tampeniile acestea”
      Este gresit sa credem ca Putin este omul de fier ce le stie pe toate, nu-i pasa de nimic si are solutie pt. toate problemele. Face cum fac toti dictatorii – pt. problemele fara raspuns nici nu incearca unul ci doar ignora problema, pina se poate, iar cind nu se mai poate asta e. Sigur ca e foarte important sa para decisiv, insa sint convins 101% ca nu-i chiar asa.
      Un prim argument e ca inclusiv Stalin, cel care deportase milioade si executase in masa, autorul moral al Gulag-ului ii era frica de boicotul si embargoul statelor civilizate fata de produsele exportate din Gulag: lemn, aur, etc. Cine citeste despre subiect (inclusiv Gulag-ul Annei Applebaum, dar nu numai) poate afla asta. Un alt argument e sa vedem ce va face cind bursa ruseasca o ia in jos.
      Va rog nu mai propagati falsele legende pt. ca asa nu facem decit sa-i intarim imaginea unui dictator.

      • unu -2: nu stiu de unde ati inteles dvs ca propag false legende. ideea era in felul urmator: sunt deja mai bine de 48 de ore de cand trupele rusesti, chiar si fara insemne de arma, au cucerit Crimeea fara sa traga, probabil, nici un foc de arma. in tot acest timp, de la cancelariile din vest am auzit „ne exprimam ingrijorarea” si/sau amenintari cu embargou. Sa nu te tavalesti pe jos, chiar dictator fiind. Putin va merge pana acolo unde-si doreste el sa mearga si inca putin pe deasupra. Cu acest putin sa va aseza la masa negocierilor si-l va ceda lejer celorlati (oricare ar fi acestia). Si acum, cu voia dvs, repet intrebarea pe care autorul a pus-o: „Cineva a mai auzit de Bashar Asad?” Poate raspundeti fara sa mai aduceti in discutie argumente „inclusiv Stalin”. Multumesc!

        • „au cucerit Crimeea” ?? A intrat Crimeea in componenta Rusiei si nu stim inca? Sint steaguri rusesti pe cazarmile si institutiile Crimeei? Lucrurile sint in desfasurare sa nu anticipam inainte.

          „si/sau amenintari cu embargo” – Astea nu crezi ca o sa aiba un efect imediat in Rusia? Revenind la personajul Stalin, acesta pt. a nu avea oppozitie in frumoasa URSS a executat si deportat milioane de oameni. Inca Putin nu a facut asa ceva, opozitie exista si in Rusia, desi atacata si fara acces la media. Lunile trecute vedeam stiri cu manifestatii antiguvernamentali rusi. Cind lucrurile vor deveni foarte urit mirositoare ma astept sa vedem inclusiv opozitie ruseasca, daca nu-i baga pe toti in Gulag. Cancelariile occidentale se misca incet ca nu se reped cu capul inainte, insa un raspuns sint convins ca o sa vina. Exista si varianta sa-i asteptam degeaba pe americani ca dupa ’45 (sau armata UE), insa sa lasam o urma de speranta. Prea multi au invatat cu viata lor ce inseamna cizma ruseasca sa-i accepte fara sa se traga un singur glont, inclusiv in Ucraina. Sigur multi ar fi vrut un raspuns mult mai ferm din partea europenilor sau americanilor, insa costurile de care vorbea hulitul Obama sint convins ca o sa vina. Nimeni nu stie inca in ce forma pt. ca nu lucrurile sint inca in desfasurare si pare ca Putin are initiativa, insa conteaza rezultatul final. Cine mai apuca.

          „Cineva a mai auzit de Bashar Asad?” Ce legatura are cu prefectura? Au atacat rusii in Crimeea sa nu mai auzim de Bashar Asad? Sau vrei sa vezi UE ocupata cu Siria? Poate ne explici un pic, ca eu unul nu inteleg intrebarea.

          • @unu-2:
            – la chestia aceasta: „Sint steaguri rusesti pe cazarmile si institutiile Crimeei? Lucrurile sint in desfasurare sa nu anticipam inainte.” nu voi raspunde din respect pentru autorul articolului si pentru cei care comenteaza aici;

            – „si/sau amenintari cu embargo” – Astea nu crezi ca o sa aiba un efect imediat in Rusia?” – nu, nu o sa aiba (vezi in continuare);

            – “Cineva a mai auzit de Bashar Asad?” Ce legatura are cu prefectura? Au atacat rusii in Crimeea sa nu mai auzim de Bashar Asad? Sau vrei sa vezi UE ocupata cu Siria? Poate ne explici un pic, ca eu unul nu inteleg intrebarea.” – Bashar Asad inseamna Siria, Siria unde SUA + UE au cedat initiativa lui Putin si Rusiei in negocierile cu protejatul sau, Asad. Cred ca a fost o decizie buna. De asemenea, daca vorbim despre Siria, nu putem ignora Iranul (dosarul nuclear, mai précis). In ambele situatii – Siria si Iran – Rusia are influenta majora ce nu poate fi ignorata de US si UE. Cu alte cuvinte, rezolvarea dosarelor Siria si Iran depinde extrem de mult de Rusia. O stie Obama si o stie la fel de bine si Putin. De aceea el face acum ce face in Crimeea., pentru ca „good guys” nu pot face prea multe impotriva lui, riscand sa compromita total Siria si Iranul. La Washington, ca si la Tel Aviv, cand e vorba despre Rusia si situatia din Orientul Mijlociu, politicienii au o expresie: „it is good to have Moscow “inside the tent”! Acum s-a inteles care e legatura cu prefectura?

            PS: inteleg ca Anglia se opune categoric sanctiunilor economice impotriva Rusiei, intre timp Biden a vorbit si el cu Putin la telefon, doar ONG-ul ONU a zis ceva de niste sanctiuni!

      • @Unu-2
        Va inselati. Stalin chiar nu avea nici o teama ptr.exporturile despre care vorbiti. Daca va referiti la vreo situatie punctuala de dinainte de ’26 este posibil, dar ptr.tot ce a urmat si pina in ’53 Stalin i-a bagat pe toti in buzunar.
        Sa nu credeti ca as face apologia lui Stalin, dar aceasta a fost, efectiv, generatorul evenimentelor majore la scara globala intre ’27-’53. A avut o influenta extraordinara (as putea spune decisiva) in orice loc de pe glob care conta in peisajul geo-politic. Nu toate au iesit asa cum a vrut, au fost aspecte asupra carora s-a inselat (f.putine) si au aparut altele cu implicatii nebanuite. Este f. adevarat.
        Dar realist vorbind, povestea posibilitatii boicotarii exporturilor de aur sau de lemn nu are nici un suport in realitate. Autorii care colporteaza astfel de lucruri ori sint de-o naivitate impardonabila ori, cu buna stiinta, manipuleaza cititorii.

        • @JB
          „Dar realist vorbind, povestea posibilitatii boicotarii exporturilor de aur sau de lemn nu are nici un suport in realitate.”
          Pe ce te bazezi cind spui asta? In cartea mentionata anterior se dau argumente. De exemplu cind s-a discutat de un posibil boicot Stalin a inchis si mutat lagarele hat departe in Siberia / Kolyma, unde oricine sa le piarda urma. Daca nu-l interesa de boicot de ce le-ar fi mutat? Si-apoi nu uita ca Stalin se gindea la revolutia comunista mondiala, iar imaginea externa prin Comintern era foarte importanta. Adevarurile despre Gulat s-au spus tirziu in gura mare, chiar daca se mai stia cite ceva, in Europa vestica, fix pt. ca incerca sa mentina o imagina pozitiva asupra URSS.
          Pt. comunisti imaginea era foarte importanta, nu realitatea, dovada ca se imbatau cu apa rece despre realizarile ireale ale planurilor cincinale, insa comunistii nici nu au avut nevoie de realitate, ci le-a fost destul sa traiasca in acea imagine ireala. De-aia si in zilele noastre nu accepta realitatea, oricint de dureroasa ar fi, ei stiu una si buna, ce-ti repeta si tie la infinit. Insa asta nu inseamna ca nu-i afecteaza perceptia imaginara, ci din contra. Spune-i unui tortionar ca a fost o unealta a unui sistem criminal si o sa auzi explicatiile si justificarile lui, neacceptind ce-i spui.
          Dupa parerea mea Putin traieste in aceeasi lume imaginara (nu lipsita de forta totusi), iar cind va reveni cu picioarele pe pamint e prea tirziu pt. foarte multi oameni (care nu mai sint intre timp). Si sa nu uitam ca Stalin a redus la tacere orice forma cit de mica de opozitie, chiar si doar potentiala, dar in Rusia lui Putin opozitia e inca acolo, traieste si lupta pe mai departe, oricit de mica si persecutata este. Insa exista.
          Asadar, pe ce te bazezi? Vreun link sau citat?

          • Nu spun ca lui Stalin nu-i pasa de imaginea internationala. Ii pasa foarte mult, exact din motivul mentionat de dvs.: revolutia comunista mondiala. Este foarte posibil sa fi mutat lagarele din aceast motiv sau/si ptr.ca in Siberia indepartata tocmai se descoperisera rezerve importante. Dar povestea boicotului nu are suport ptr.ca un boicot presupune o oarece intelegere si solidaritate internationala. Ori la capitolul asta „solidaritate impotriva URSS” nu a existat (in realitate) niciodata, nici macar la momentul venirii bolshevicilor la putere, ca sa nu mai vorbim despre perioada Stalin.

            Link-uri nu prea am, dar e interesant de citit pe Wiki background-ul semnarii Pactului Ribb.-Molotov ((http://en.wikipedia.org/wiki/Molotov%E2%80%93Ribbentrop_Pact_negotiations). O sa vedeti cum se inghesuiau toti sa aiba relatii de orice tip (si in special economice) cu URSS.
            La fel de interesant (ptr.subiectul privind boicotul exporturilor) de citit despre ipocrizia fenomenala a „embargoului moral” impus de Washington dupa razboiul cu Finlanda.
            Autori f.interesanti: Suvorov (tot, incepind cu Spargatorul de gheata; despre entuziasmul aprovizionarii URSS cu cea mai inalta tehnologie a momentului anii ’20-’50), Diana West – American Betrayal (consideratiile despre UE denota necunoasterea grava a subiectului, dar atunci cind intra in subiectul propriu-zis este excelenta), Meltyukhov Stalin Missed Chance.
            Indirect, dar foarte clar, rezulta din toate acestea ca boicotul e doar o peveste.

            Putin nu e un comunist si Rusia nu e URSS, cum bine observati. Asa ca situatia e foarte complexa. Daca aveti curiozitatea sa cititi cele mentionate mai sus veti constata ca Putin e foarte cu picioarele pe pamint.

  2. „Personal cred in probabilitatea unui nou Ev Mediu, poate de un secol (4-5 generatii), care va schimba lumea asa cum am cunoscut-o intr-o alta lume complet diferita.”
    Cea mai des comparatie a fost facuta cu imperiul Roman, a carui decadere a dus la evul mediu, insa sa nu uitam ca acea „decadere” a durat sute de ani. Sigur in zilele noastre lucrurile se intimpla mai rapid insa eu unul cred ca in ‘worst case scenario’, cum zice americanul, doar decaderea UE ar dura 4-5 generatii. Apoi o perioada de ev mediu propriu-zis pe care nimeni nu o poate estima sau prevede. Si la fel cu imperiul roman aceasta decadere pe linga factori interni a fost accentuata de loviturile ‘barbare’, adica populatii numeoase ce nu respecta legile, obiceiurile si stilul de viata al bastinasilor. Recunoastem ‘pattern’-ul?

    Personal inca cred ca odata pusa problema corect pe masa (sau in mass-media) iar lumea accepta situatia in care ne aflam si trendul, va fi mult mai usor sa se previna cazuri limita cit timp resursele, vointa si cunostintele tehnice exista. Parerea mea e ca nu o sa se ajunga la nici un ‘ev mediu’, pt. ca nu pot sa accept ca oamenii pot fi atit de prosti si sa nu se apere in fata pericolelor, chiar cu costuri mari. Istoria ne spune ca nu trebuie asteptat pina ‘barbarii’ se civilizeaza, pt. ca in final oricum si acei oameni evolueaza si ei, doar ca incet si cu costuri umane mari. Sper ca istoria ne-a invatat ceva, totusi.

  3. Theophyle

    De regula, apreciez analizele tale, dar cu asta ai „dat-o in bara” rau de tot. Cum poti tu – despre care aveam impresia ca ai ceva „stofa” de analist sa vorbesti despre „castig de imagine al Rusiei”?
    Care „astig”? Acum cateva saptamani, Ucraina era condusa de un presedinte – Yanukovici si un guvern fatis pro-rus.
    Astazi, Rusia controleaza – si nici macar pe fata, ci asa, prin interpusi (trupe fara insemne militare etc) o bucatica din tara pe care anterior o controlau in intregime…Putin si Rusia sunt atat de lasi, incat nici macar nu isi asuma pe fata preluarea controlului asupra Crimeii – o fac prin trupe fara insemne…ma umfla rasul

  4. Doua observatii vis-a-vis de consideratiile privind UE.
    1. Orice proiect politic (democratic) cu materializare statala sau quasi-statala are perioade/momente faste si mai putin faste. De ex.:US si razboiul de secesiune, Canada si ambitiile suveraniste ale Quebec-ului, UK – probl. Irl.de nord, UK si foarte apropiata probl.a Scotiei….
    Trebuie sa tinem cont ca UE este creatia statelor membre si nimic altceva. Modalitatile practice de conducere a UE sint foarte democratice dar si f.sensibile la miscarile telurice (in sens politic) inerente existentei. Sint mult mai sensibile decit in cazul uniunilor devenite state (US, Canada, Australia, etc).
    Functionarea UE este cu muuult mai buna decit lasa sa se inteleaga euroscepticii sau sabotorii de tip Farage. Exemple caricaturale putem gasi imediat despre orice stat/org.politica, dar buna credinta ne opreste sa facem o regula din ele.

    2. Comertul exterior al UE este guvernat de Politica Comerciala Comuna (competenta a UE 100%). Dar evident ca materializarea efectiva a actelor de comert este de competenta statelor, inca.

  5. Bun articol. Chiar, „garantii” tratatatului de la Budapesta sunt pusi intr-o situatie grea: fie garanteaza pe bune, (cum? trimit trupe? ), fie recunosc ca garanatiile au fost „vorbe-n vant”,ma rog, „scriituri in vant”. Mi-e groaza sa ma gandesc la ce idei le pot veni coreenilor, aia din nord, evident.
    Sau cum pot ei justifica acum, pe fapte, imposibilitatea dezarmarii nucleare, din moment ce nicio garantie internationala nu functioneaza. Adica noi ne dezarmam si apoi, pac, „garantii” se fac ca ploua, riscam sa o luam in freza fara arma nucleara, nu?
    Magareata a picat pe SUA si UK, in calitate de garanti…dar nici UE nu sta pe roze.
    Incepi sa te gandesti ce rol mai are ONU, NATO…chiar nu se poate face nimic? In fond Rusia aincalcat (si) un tratat international…basca invazia „normala”. Nu se pot trimite cateva vase de razboi in zona? Garantii, mai ales…Nu se pot trimite, la solicitarea Ukrainei, trupe NATO , sa zicem, in garnizoanele ucrainene de granita, inclusiv in Crimeea? Sau un portavion in zona,asa ptr. protejarea tatarilor, sa zicem?
    Este extrem de grav, practic SUA,UE, sunt facute de rusine …ce „bot” pot sa mai aiba cand vor mai arbitra ceva? Cred ca aici e miza…

    • Un tratat functioneaza pe baza la ce e scris in el, nu ce nu e scris, iar in acesta scrie clar:
      http://www.cfr.org/arms-control-disarmament-and-nonproliferation/budapest-memorandums-security-assurances-1994/p32484

      Adica incalcarile lui sint aduse in fata Consiliului de Securitate UN (unde Rusia are drept de veto), sau vor si impuse sanctiuni economice !? Adica frectie.

      Unde scrie ca trimite cineva trupe? Unde e mentionat NATO?
      Pina la urma primul ministru din Crimea a cerut formal ajutorul rusilor.
      Sa ne intelegem, ce au facut rusii e un abuz pt. ca au incalcat acel memorandum amenintind Ucraina si nerecunoscindu-i autoritatea in Crimea, insa sa fim atenti si la alte detalii.

      • Pai tocmai. Tratatul nu functioneaza. Rusia joaca „porceste”, lipsa de insemne militare, dezertarea trupelor ucrainene din Crimeea clarifica ceea ce spune autorul: „fondarea, subventionarea unor regiuni care au facut parte din Uniunea Sovietica si astazi trebuie mentinute cu orice pret.” Pana la urma scopul este ca in Crimeea sa dezerteze toti , fie ca sunt cumparati fie ca sunt amenintati, nu conteaza, Rusia se poate acunde dupa deget: noi nu am facut nimic, „poporul” din Crimeea doreste libertate, armata a trecut de partea lui, bla, bla.
        Daca asa se pune problema, ce impiedica NATO sa faca si ei niste manevre, in apele internationale, tot asa ca rusii…cu munitie de razboi? Noa, nu portavioane (astea necesita o intreaga flota de escorta) ci „doar” niste distrugatoare? Daca tot e sa vorba sa ne aratam „pistoalele”?
        Pana la urma Polonia se dovedeste a fi mai transanta, implicarea NATO se poate face si altfel.
        Desigur, pe plan economic deja se vad ceva efecte, nici macar Putin nu poate contracara libertatea pietelor. Rubla se depreciaza, bursele sunt in cadere…nu cred ca-i e indiferent. UE are un „pistol” mai mare ca Rusia in domeniul economic. Doar ca nu-l foloseste…banii nu au miros, nici macar in UE, asta e clar.

  6. Ei da, Evul Mediu s-a întors inclusiv in politica internationala.
    Şi nu de acum, ci de câţiva ani. Pretexte străvezii pentru intervenţii armate, minciuni nepenalizate de nimeni, interese servite de armate de mercenari într-un mod mizerabil pentru a nu responsabiliza armatele statelor, pelerinaje ale liderilor mondiali pe la marginea unor puciuri. Mă rog, toată mizeria pe care o cunoaştem. Legea internaţională este de mult moartă. O mai punem în fereastra doar când ar trebui să vină poştaşul cu „dividendul”.
    Ne-am prefăcut că nu aceasta este situaţia atâta vreme cât „ceata noastră” şi-a făcut de cap pe alte continente şi relativ departe de noi. Şi, mai ales, atâta vreme cât în păruiala respectivă era clar că nu intervine unul cu o măciucă mai mare, că „ai noştri” sunt de departe cei mai tari. Putin este unul cu o măciucă al naibii de mare şi mai este şi grobian. Şi lipsit de maniere. Şi este aici, aproape, lângă noi, în cartierul nostru. Şi s-ar putea să-şi facă şi el „ceata lui”.
    Mă tem că urmează un mare tărăboi pe planetă. Chiar dacă în jocul de poker al rusului se va ajunge la o soluţie pe seama naivilor de la Kiev, alte păruieli de acest gen vor urma, din ce în ce mai frecvente. Şi nimeni nu va fi scutit.

  7. Foarte bun articolul, in stilul cu care ne-am obisnuit. Occidentul si-a demonstrat cu aceasta ocazie, din pacate, impotenta. Este simptomul decaderii, care a inceput nu acum, ci acum o suta de ani, cand primul razboi mondial a deschis usa decaderii marilor puteri europene si a ascensiunii Rusiei. S-a scris foarte mult despre asta. Mentionez doar Niall Ferugon cu „Pitty of War” si Guillermo Ferrero cu „Peace and War”.
    Vestul trebuie sa se trezeasca la realitate si sa incerce sa iasa din acest trend spre autodistrugere, dar din pacate mecanismul democratiei largi nu gandeste mai departe de urmatoarele alegeri.
    Ucraina este doar un episod. Intrebarea mai large este incotro ne indreptam pe termen lung.

    • Nu putem considera momentul WWI ca inceput al ascensiunii Rusiei. Sa nu tinem seama de, cel putin, 2 sec.de istorie de dinainte de WWI ?!? Rusia era in crestere accelerata inainte bine de razboi. Daca bolshevicii ar fi venit la putere printr-o revolutie tip 1905 tot acelasi lucru ar fi fost. WWI a fost doar catalizatorul ascensiunii fulgeratoare a lui Lenin&co.

      A pune semnul egalitatii intre Rusia si URSS nu e doar nedrept dar si incorect. A fost o schimbare fundamentala de paradigma. La fel in a pune semnul egalitatii intre rusi si bolshevici. Ar insemna sa dam de-o parte istoria si realitatile.

      „Vestul trebuie sa se trezeasca la realitate si sa incerce sa iasa din acest trend spre autodistrugere…”. Sint de acord. Este valabil ptr.orice societate desemnata prin „Vest”.

  8. Cred că este mult prea devreme ca să tragem concluzii. Suntem în cursul unui proces. Deocamdată e vorba doar de prime reacții, suntem în plină propagandă rusească pe forumuri (deși s-a mai înmuiat nițel de sâmbătă), iar azi merg la Kiev Kerry și reprezentanții FMI. Văd că Nuland declară că vor fi trimiși observatori OSCE.

    Ucraina va avea și o influență rusă și una americană, mediată prin occident. Asta este cu mult diferit față de direcția pe care o luase cu Ianukovici. Impresia mea este că rușii au pierdut enorm. Nu vor exista cred alte operațiuni militare în afara Crimeei.

    Singura țară care poate garanta securitatea României, la fel ca și Poloniei, și care are interesul să o facă este SUA. Europenele sunt apă de ploaie pe planul acesta, interesele lor legate de noi sunt doar economice pe termen mediu și lung, iar aceste interese sunt la pachet cu interesele de a avea relații bune economice cu Rusia. Germania neținută în scurt de o alianță cu SUA e chiar un pericol pentru noi, prin relațiile privilegiate cu Rusia.

    O bază militară americană mai zdravănă în Dobrogea ar fi binevenită.

  9. Oare toate astea se mai intampalu daca UA nu dezarma nuclear ? Orice ar spune social-liberalii (mi se strepezesc dintii cand aud alaturarea celor 2 cuvinte), „si vis pace, para bellum” – prea mult timp ne-am scaldat in apa calduta a civilizatiei si bunastarii europene (asigurata decenii in sir pe buzunarul contribuabilului USA si cu armele unchiului Sam), iar acum dam din colt in colt – ca si ucrainieni sunt de vina, ca Putin nu este chiar asa de negru (cea mai mare inventie a Satanei – eu nu exist !!!), orice numai sa nu ne stricam siesta postprandiala. Ma tem ca Evul Mediu intunecat pomenit mai sus va veni cu mult mai repede, iar cand ne vom trezi vom constata ca va trebui sa luam lectii de limba rusa. Nu de alta dar nu cred ca cineva se indoieste de granitele oceanice pe care le viseaza Kremlinul de cateva secole !

  10. Sir Peter Ustinov a spus cu alata ocazie in 1994:
    „Russia is like some enomous reptile which has shed its skin in obedience to laws of nature. It looks different, it beaves differently, yet it is still the same.”
    Aviz naivilor!

  11. „We cannot independently verify, but there are reports in Russia that the snipers who shot at protesters and police in Kiev were hired by Maidan leaders, according to a leaked phone conversation between the EU foreign affairs chief Catherine Ashton and Estonian foreign affairs minister. Russia Today, the Kremlin-funded news channel made the claim.”
    http://www.telegraph.co.uk/news/worldnews/europe/ukraine/10677370/Ukraine-Russia-crisis-live.html
    „Mr Lavrov claimd Russia has no authority over the pro-Moscow forces operating in Ukraine. Asked whether he would negotiate the return of pro-Russian forces to their bases in the Crimea, Mr Lavrov told the news conference in Madrid: „If they are the self-defence forces created by the inhabitants of Crimea, we have no authority over them. They do not receive our orders.”
    E clar, nu? Cei din EuroMaidan s-au impuscat singuri, trupele din Crimeea nu sunt rusesti, sunt de autoaparare, ce daca sunt echipate ca alea rusesti? doar uniforme, tab-uri sau alte „scule” de razboi rusesti se gasesc la tot coltul, megi la piata si, pac, cumperi un transportor, mare branza! Iar bazele alea incercuite nu sunt incercuite, ci sunt protejate.
    Cum sa nu merite tatucul Putin Nobelul pentru pace? Si pentru literatura…SF., de fapt numai F.
    Penibil.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Theophyle
Theophylehttp://politeia.org.ro/
Teophyle este autorul blogului Politeía (http://politeia.org.ro/).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro