Despre demisia premierului Arseni Iațeniuk se vorbea de multă vreme. Viața politică este extrem de agitată în Ucraina. Politicienii se epuizează repede la Kiev sub lumina reflectoarelor. În ciuda faptului că este foarte tânăr, doar 42 de ani, Iațeniuk este unul dintre veteranii scenei politice. L-a ajutat și lunga carieră de tehnocrat în spatele căreia și-a ascuns ambițiile politice. Prim adjunct al guvernatorului Băncii Naționale din 2003, apoi șef interimar al acesteia (iulie 2004 – februarie 2005), Iațeniuk a fost cooptat în guvernul tehnocratului Iuri Ehanurov în fotoliul de ministru al Economiei (septembrie 2005 – august 2006). Ministru de Externe pentru câteva luni în 2007, apoi președinte al Radei Supreme (decembrie 2007 – noiembrie 2008), Iațeniuk a candidat la prezidențialele din 2010 obținând 7% din voturi. Arestarea, judecarea și condamnarea Iuliei Timoșenko i-au deschis un bulevard larg lui Iațeniuk care s-a profilat ca unul dintre cei mai importanți lideri ai opoziției. Euromaidanul și fuga președintelui Viktor Ianukovici l-au proiectat în fotoliul de prim ministru, la 27 februarie 2014, funcție din care Iațeniuk și-a anunțat demisia la 10 aprilie 2016.
După parlamentarele anticipate din toamna 2014, viața politică din Ucraina a repetat ciclul de după victoria Revoluției portocalii, când liderii pro-occidentali au intrat într-o competiție dură pentru controlul și împărțirea resurselor. Chiar și personajele sunt în bună parte aceleași ca în 2005. Atunci, Poroșenko, secretar al Consiliului Național de Securitate și Apărare, era în conflict cu premierul Iulia Timoșenko. Acuzațiile de corupție aruncate de o parte și de alta au dus, peste câteva luni la demiterea celor doi, numirea unui guvern de tehnocrați în frunte cu Ehanurov și câștigarea alegerilor parlamentare de către opoziția condusă de Viktor Ianukovici, chemat să ocupe fotoliul de premier. Așa cum Timoșenko i-a atacat în 2005 pe președintele Viktor Iușcenko și pe Poroșenko, aruncând acuzații de corupție niciodată cercetate, pentru ca în cele din urmă ea însăși să fie victima propriilor atacuri, la fel astăzi, Poroșenko a declanșat șarje succesive împotriva lui Iațeniuk, prin șeful administrației regionale Odessa, fostul președinte gruzin, Mihail Saakașvili, pentru ca, în cele din urmă, victimele acestor atacuri să fie chiar oamenii președintelui, printre care și procurorul general Viktor Șokin[1].
Miza conflictului între învingătorii primului Maidan a fost lupta pentru influență. În 2005, Timoșenko considera că Poroșenko a pus bazele unui guvern paralel în Consiliul de Securitate, limitând în acest fel atribuțiile executivului condus de ea. Adevărul este că Poroșenko se vedea pe sine în fruntea guvernului și era dezamăgit că Iușcenko a numit-o pe Timoșenko.
Acum, Poroșenko e președinte. Are cea mai mare facțiune în Rada Supremă, deși a ieșit pe locul doi în alegerile parlamentare. Dar n-are nici șefia guvernului și nici conducerea ministerelor de Interne și Justiției, în mod tradițional foarte importante în Ucraina. Poroșenko semnalizează constant că nu-i ajung atribuțiile prevăzute de Constituție. Drept este că și actuala Constituție limitează atribuțiile președintelui, motiv suplimentar de frustrare. Pune presiune pe premier, dar acesta nu cedează. Nu forțează demiterea pentru a nu fi acuzat că subminează stabilitatea și reformele și, mai grav, că aruncă țara în anticipate și amenință cu amânarea tranșelor externe, fără de care finanțele ucrainene ar fi în mare criză.
O catastrofă
Edward Lucas, redactor la The Economist și vicepreședinte al CEPA, singurul think tank specializat pe Europa Centrală și de Est de la Washington, a calificat prestația guvernului Iațeniuk drept “catastrofală”[2]. Liderii Euromaidanului se pricep la discursuri emoționante, vorbesc despre reforme, despre lupta cu marea corupție. Nu fac decât să promită. Guvernarea la Kiev vinde vorbe goale, în care Occidentul, americanii cel puțin, insistă Lucas, nu mai cred. Vicepreședintele Joe Biden le-a cerut liderilor ucrainenei să înceapă odată să facă ceva, nu doar să promită. Primul pas, afirmă mai mulți experți occidentali, este ca președintele și premierul să rupă relațiile cu oligarhii[3]. Numai că Poroșenko nu vrea să intre în conflict cu prietenii săi oligarhi și pentru asta e gata să se amestece în treburile Justiției.
Rezultatele guvernului Iațeniuk nu conving. S-a vorbit mult, enorm de mult și s-a făcut penibil de puțin. Cifrele nu-s de partea guvernului, inflația a crescut, dolarul costa 9,98 în februarie 2014, pentru ca acum să urce la 24,4 grivne. În schimb, PIB-ul a scăzut dramatic, de la 183,3 miliarde dolari (2013), la 75,5 miliarde în 2015. Extrem de ferm în relația cu Rusia, Iațeniuk va rămâne în istorie pentru câteva declarații și decizii curajoase: în septembrie 2014 a anunțat ridicarea unui zid la granița cu Rusia; a refuzat să mai cumpere gaz din Rusia, Ucraina fiind aprovizionată tot cu gaz rusesc dar importat din Polonia, Slovacia și Ungaria (noiembrie 2015); Iațeniuk a refuzat categoric să mai plătească datoria de 3 miliarde dolari a Ucrainei către Rusia (decembrie 2015). Și în combaterea corupției Iațeniuk a propus câteva reforme curajoase, dar care s-au dovedit simple exerciții retorice[4]. În iunie 2015 a anunțat trecerea vămilor din regiunea Transcarpatia, Lviv și Cernăuți în administrarea unei firme britanice iar în octombrie 2015 a vorbit despre concedierea tuturor judecătorilor din instanțele ucrainene, circa 9000 de oameni, ca parte a reformei justiției, cerută insistent de UE pentru liberalizarea regimului de vize.
Petro Poroșenko vrea un om al său în fruntea guvernului. În același timp, președintele are nevoie de Frontul popular al lui Iațeniuk, de vreme ce nu s-ar alia cu Blocul opoziție, format din rămășițele fostului Partid al Regiunilor al lui Ianukovici sau cu Iulia Timoșenko. Deocamdată, Frontul popular pare să plătească de unul singur nota guvernării, sondajele din octombrie 2015, fixându-l la 1%, adică în marja de eroare.
La sfârșitul anului trecut, la Kiev, au avut loc mitinguri la care s-a cerut demisia premierului, sub sloganul: “Arsenii Petrovici [Iațeniuk] este pentru noi/ Ianukovici doi”. Numai că Iațeniuk refuza să-și dea demisia, în ciuda presiunilor tot mai mari. A urmat criza politică declanșată de demisia ministrului Economiei, Aivaras Abromavicius care a eșuat în decuplarea oligarhilor de companiile de stat. Păreau create condițiile pentru succesul unei moțiuni de cenzură. Pe care Rada Supremă a dezbătut-o la 16 februarie. În discursul din parlament, Poroșenko s-a aratat nemulțumit de activitatea guvernului și a cerut restructurarea totală a acestuia. Majoritatea deputaților (247) votează o declarație care califică activitatea guvernului drept nesatisfăcătoare. Însă, câteva minute mai târziu, când s-a supus la vot moțiunea de cenzură, aceasta n-a mai trecut, adunând doar 194 de voturi dintr-un necesar de 226. Deputații controlați de oligarhii Rinat Ahmetov și Igor Kolomoiski tocmai părăsiseră sala de ședință, cu câteva secunde înainte de votarea moțiunii de cenzură.
Președintele nu dezarmează. Oamenii săi continuă să sape la temelia guvernului. El vrea să păstreze coaliția cu Frontul popular, deci nu-l poate ostiliza prea tare pe Iațeniuk. De altfel, nici un partid nu este acum pregătit de anticipate, de pe urma căreia doar Blocul opoziției ar avea de câștigat.
Scandalul Panama papers și eșecul Ucrainei la referendumul din Olanda au creat o fereastră pe oportunitate pentru Iațeniuk de care acesta s-a grăbit să se folosească anunțându-și demisia la 10 aprilie.
Câteva zile mai târziu, joi, 14 aprilie, cu 257 de voturi, Rada Supremă a aprobat demisia lui Arseni Iațeniuk din fruntea guvernului și numirea lui Vladimir Groisman în funcția de prim ministru al Ucrainei. Unii comentatori au afirmat că această schimbare marchează sfârșitul erei Euromaidan-ului și deschide calea unei noi etape în istoria Ucrainei, ce va fi caracterizată de pragmatism. Greu de spus că iluziile Euromaidanului au durat până în aprilie 2016, când a fost înlăturat Iațeniuk. Mai degrabă ele au început să se risipească la puține luni după fuga lui Viktor Ianukovici, atunci când liderii pro-occidentali de la Kiev au reluat competiția pentru diverse felii din tortul numit Ucraina, uitând de reformele promise, de războiul cu separatiștii pro-ruși sprijiniți de Moscova și asistând neputincioși la scăderea nivelului de trai.
Noua agendă a guvernului
După ce vreme de doi ani, premierul și președintele au făcut apel la conștiința națională afirmând că cetățenii trebuie să „strângă cureaua”, ceea ce au și făcut pentru că nu aveau de ales, acum, președintele Petro Poroșenko, adresându-se deputaților cu ocazia votării noului guvern a spus că așteaptă de la acesta „slăbirea curelei”. E doar unul dintre obiectivele care stau în fața guvernului. Modificarea Constituției este prioritară în următoarele luni. „Sarcina comună a coaliției și opoziției – a spus președintele Poroșenko – este schimbarea în Constituție a capitolului descentralizare și îndeplinirea acordurilor de la Minsk ca un element cheie al planului de revenire pe care pașnică al Donbassului sub suveranitatea Ucrainei și refacerea integrității ei teritoriale, inclusiv restituirea Crimeei”. Totuși, nici pe departe Kievul nu-i singurul responsabil de blocarea acordului de pace. Oricât ar fi vrut să avanseze Iațeniuk în modificarea Constituției, ceea ce n-a fost cazul, el blocând orice concesie făcută separatiștilor, s-ar fi lovit de refuzul Rusiei de a preda controlul asupra graniței ruso-ucrainene reprezentaților oficiali ai Kievului. Poroșenko, care a trăit câțiva ani în Transnistria, are experiența directă a acestor conflicte și înțelege că atâta vreme cât frontiera e controlată de către ruși, separatiștii vor fi aprovizionați cu armament, muniție și mercenari. Cu participarea mediatorilor internaționali se încearcă croirea unui mecanism în trepte care să asigure progresul procesului de la Minsk, a cărui primă etapă ar trebui să fie schimbarea Constituției și acordarea unei autonomii locale mult mai largi regiunilor, cu statut special pentru Donețk și Lugansk.
Mai mulți analiști cred că în vara 2016, luptele din Donbass se vor relua cu violență. De aici și nevoia de atenție specială a Kievului pentru regiune. În doi ani, pierderile umane depășesc 9000 de morți și peste 21.000 de răniți. Aproape două milioane de locuitori din regiunile Donețk și Lugansk și-au părăsit casele și s-au refugiat în alte zone. Ei vor să voteze la viitoarele alegeri locale din Donbass, ceea ce liderii separatiști vor să împiedice cu orice preț. Neîncrederea în instituții, în oameni, rămâne dominantă în toată regiunea. De altfel, operațiunea anti-teroristă începută la 13 aprilie 2014, a fost reacția noului guvern de la Kiev față de acțiunile în forță ale unor grupări paramilitare locale, sprijinite de “omuleți verzi” și, mai ales, de complicitatea autorităților locale, mai ales a demnitarilor din Partidul Regiunilor, susținători ai președintelui Ianukovici.
Groisman, primarul de Vinnița
Cu toate rezervele exprimate apăsat atât de comentatorii internaționali cât și de către cei ucraineni privind activitatea viitoare a noului guvern, premierul Vladimir Groisman pare a fi persoana potrivită spre a regla mecanismul fin al descentralizării din Ucraina. Are o licență în drept și alta în administrație publică. Și, mai important, are o solidă experiență în administrația locală, în consiliul local din Vinnița și două mandate de primar al orașului. A fost cel mai tânăr primar, la doar 28 de an, ales în 2006. La data respectivă pe cartea lui de vizită scria director comercial la una din firmele tatălui său, cunoscut om de afaceri din Vinnița. Infrastructura orașului a fost ultima dată reparată în pregătirea Olimpiadei de la Moscova din 1980. În primii ani de mandat, tânărul primar a izbutit să reconstruiască drumurile orașului, motiv pentru care locuitorii au denumit mai multe străzi în cinstea primarului Groisman Strasse. A închiriat tranvaie de la Zurich, a asigurat transport în comun și wifi gratuite în oraș. Dar cel mai mult i-a impresionat pe locuitori schimbarea relației dintre funcționarii din primăriei și populație. Printr-un serviciu telefonic special autoritățile locale erau anunțate și rezolvau operativ sesizările. Groisman a câștigat al doilea mandat, din primul tur, cu aproape 78% din voturile exprimate.
Cunoscut și popular în Ucraina, Groisman a fost invitat de ultimii trei președinți să ocupe funcții importante în guvern. Pe Viktor Iușcenko l-a refuzat în decembrie 2006 pe motiv că are un mandat dat de locuitorii Vinniței de dus la capăt. L-a refuzat și pe Ianukovici. Ambii i-au propus fotoliul de vice-premier responsabil cu dezvoltarea regională. În cele din urmă a ajuns ministru, însă în guvernul instalat după victoria Euromaidanului, ca vicepremier și ministru al dezvoltării regionale, numit la 27 februarie 2014. Încă de la început a fost considerat „omul lui Poroșenko” în guvernul Iațeniuk. Președintele a putut să remarce personal calitățile de gospodar ale lui Groisman, de vreme ce fabrici și firme deținute de Poroșenko se află în orașul Vinnița. Toată vara anului 2014 presa și analiștii au speculată afirmând că Groisman este viitorul premier, însă victoria la mustață a Frontului popular la alegerile parlamentare anticipate din octombrie 2014, i-a asigurat liderului acestuia, Arseni Iațeniuk încă un an și jumătate de mandat în fruntea executivului de la Kiev. Chiar dacă s-a clasat pe locul doi la votul pe liste, Blocul Poroșenko a format cea mai mare facțiune din Rada Supremă, iar Vladimir Groisman a devenit președintele parlamentului.
Un premier evreu și clișeele despre Ucraina cea antisemită
Majoritatea comentatorilor și analiștilor din Ucraina sau din afara acesteia, au ținut să sublinieze evreitatea lui Groisman ajuns premier într-o țară cunoscută mai degrabă pentru antisemitism și pogromuri.
În urma împărțirilor repetate ale Poloniei, teritorii pe care locuiau de sute de ani importante comunități evreiești au devenit provincii ale Imperiului rus. Deci nu evreii s-au dus peste ruși, cum se afirmă adesea, ci prin politica expansionistă a țarilor, Imperiul rus a ajuns să încorporeze teritorii locuite de mari comunități evreiești. Orașul Vinnița a fost un centru important al evreilor din regiune. Dacă din secolul al XIX-lea și până în perioada interbelică majoritatea populației din oraș era evreiască, astăzi, potrivit ultimelor recensăminte, doar 1 % mai sunt evrei. Într-un context oarecum similar cu cel din Sibiu, electoratul a votat în 2006, pentru funcția de primar un reprezentant al minorității care altădată constituia majoritatea din acel oraș și care-i asigurase prestigiul, dezvoltarea și bunăstarea. Pentru pogromurile de la începutul secolului al XX-lea sau din perioada Războiului Civil din Rusia ca și pentru masacrarea comunității evreiești din Ucraina în timpul ocupației germane în anii celui de-al Doilea Război Mondial nu poate fi acuzat statul ucrainean, sub orice formă ar fi existat atunci, ci Ohrana țaristă care instiga la pogromuri, alb gardiștii sau trupele bolșevice și armata germană. Totuși, anti-semitismul ucrainenilor a devenit un clișeu în lumea academică occidentală, și pentru că s-a documentat indubitabil rolul jucat de populația locală ucraineană în abuzuri dar mai ales în crimele comise împotriva evreilor.
După obținerea independenței în 1991, partidele extremiste, cu un discurs antisemit, au fost prezențe active pe scena politică de la Kiev, stârnind îngrijorarea constantă a Occidentului. Cel mai cunoscut este partidul Svoboda care la alegerile din 2012 a obținut 10% din voturi. Numai că, la anticipatele din 2014, Svoboda n-a izbutit să treacă bariera de 5% ca să intre în parlament la votul pe liste. În ultimii doi ani, s-au raportat cazuri tot mai puține de atacuri fizice împotriva evreilor (un singur caz în 2015 potrivit Euro-Asian Jewish Congress’s National Minority Rights Monitoring Group) dar vandalizarea sinagogilor și cimitirelor evreiești cu peste 20 de incidente raportate pe an rămâne în continuare o problemă seriosă.
Grupări de tineri naționaliști ucraineni acuză faptul că țara lor e condusă de o cabală evreiască[5] și că toți liderii politici ar fi evrei sau oricum, minoritari. Chiar dacă extremiștii sunt puțini ei sunt foarte vocali în media grație și propagandei rusești care pune reflectoarele pe ei.
O surpriză plăcută o reprezintă tonul opoziției dar și presei de la Kiev din aceste zile, chiar și cei mai critici adversari politici ai guvernului s-au abținut să facă cea mai mică trimitere la originea etnică a premierului. Asta nu înseamnă că această atitudine va dura prea mult timp.
Mai multă putere pentru Poroșenko
În discursul de răspuns din Radă, noul premier a promis eficiență, voință politică pentru reforme europene, stârpirea corupției, bună guvernare și combaterea populismului. Noul guvern se deosebește de precedentele prin numărul mare de vicepremieri, nu mai puțin de cinci, și absența străinilor, cu care ne obișnuise Iațeniuk. În guvern și-au făcut apariția doi colaboratori apropiați a lui Groisman, vicepremierul cu Operațiunea Antiteroristă Vladimir Kistion și ministrul Muncii, Andrei Reva, ambii foști adjuncți ai primarului din Vinnița. Mai degrabă prezența lui Vadim Cernâș, în fruntea nou înființatului minister pentru problemele teritoriilor ocupate temporar și refugiați inspiră optimism, numărându-se printre foarte puținii demnitari ucraineni eficienți în această periodă[6].
Prea mult timp amânată, schimbarea premierului vine într-un moment de criză declanșat de dezvăluirile presei internaționale despre afacerile președintelui Poroșenko, care în 2014, în zilele în care sute de tineri ucraineni mureau luptând în Donbass, el se ocupa cu transferul bunurilor companiei sale într-un offshore din Insulele Virgine. Opoziția dă vina pe aceste dezvăluiri pentru rezultatul referendumului consultativ din Olanda, la care a fost respins Acordul de Asociere dintre Ucraina și Uniunea Europeană și cere o comisie parlamentară de anchetă.
Răspunsul lui Poroșenko a fost consolidarea puterii personale, numirea unui premier loial, sporirea numărului deputaților din coaliția aflată la putere prin același mijloace utilizate în 2010 și de fostul președinte, Ianukovici, adică achiziționarea la bucată a deputaților. Astfel se explică numărul mare de voturi la investirea guvernului Groisman.
Acum, Poroșenko concentrează toată puterea executivă în mâinile sale. El va fi și responsabil de toate nerealizările. Prea tânărul și puțin conturatul politic premier Groisman chiar dacă va dori nu va putea prelua asupra sa responsabilitatea deciziilor executivului. Astfel, aducerea lui Groisman în fruntea guvernului este o mișcare riscantă pentru președinte, mai ales acum când urmează noi creșteri ale tarifelor, de care Poroșenko va fi făcut unic responsabil.
Avariată de scandalurile de corupție, cota de încredere a lui Poroșenko va continua să scadă și mai mult, orice critică la adresa guvernului lovind de acum încolo direct în președinte. Singurul politician care are de câștigat de pe urma schimbării guvernului este însuși Iațeniuk, a cărui cotă de popularitate scăzuse și care de acum încolo, chiar dacă participă la coaliția de guvernare, se va pregăti pentru viitoarele alegeri prezidențiale.
[1] Vitali Portnikov, “Бег по кругу. Вернутся ли в украинскую власть подельники Януковича”, https://slon.ru/posts/64200 (accesat 20 februarie 2016).
[2] Interviul cu Eduard Lucas publicat în “Novoe vremea”, http://nv.ua/publications/jatsenjuk-byl-katastrofoj-redaktor-the-economist-o-neispravimosti-ukrainskih-politikov-psihologii-putina-i-deshevyh-energoresursah-110676.html (accesat 19 aprilie 2016).
[3] Andrew Wilson, “Survival of the richest. How Oligarchs block a European Agenda in Ukraine”, ECFR/ 160, April 2016, European Council of Foreign Relations. Policy Brief.
[4] “Чем запомнилось премьерство Арсения Яценюка”, http://www.kommersant.ru/doc/2950378 (accesat 10 aprilie 2016)
[5] Paul Berger, “Will Volodymr Groysman be the First Jewish Premier of Ukraine”, http:// forward.com/news/world/338376/will-volodymr-groysman-be-the-first-jewish-premier-of-ukraine/ (accesat la 12 aprilie 2016); “Ukrainians Elect Country’s First Jewish Prime Minister”, http://www.npr.org/2016/04/14/474265612/ukrainians-elect-countrys-first-jewish-prime-minister (interviul lui Robert Siegel cu Timothy Snyder) (accesat 15 aprilie 2016)
[6] Vezi interviul cu Vadim Cernâș, http://gazeta.zn.ua/internal/vadim-chernysh-ministr-po-voprosam-vremenno-okkupirovannyh-territoriy-i-vpl-gosudarstvo-obyazano-chetko-oboznachit-poziciyu-po-otnosheniyu-k-okkupirovannym-territoriyam-i-ostavshimsya-tam-lyudyam-_.html (accesat 19 aprilie 2016).
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Ucraina-drama nașterii unui stat.Ucrainienii au fost un popor,dar nu au fost o națiune(în sensul unui teritoriu) și nu au fost un stat.Mai sunt și alte popoare care se chinuie să devină state,de ex.kurzii,palestinienii,etc.
Nu știu dacă România face bine că-i ajută pe ucrainieni.Acum este oportun să se limiteze extinderea spre Vest a Rusiei,e bine să existe un tampon între noi și ruși,e bine să-i ajutăm pe românii din Ucraina,dar parcă,pe termen lung,totul pare riscant.Poți avea încredere într-un stat încă slab și fără experiență politică,administrativă și diplomatică?
Aveti dreptate in ceea ce spuneti despre lipsa unei natiuni bine inchegate si a unui stat.
Totusi ceva incercari de constituire a unui stat au existat totusi in timpul lui Bogdan Hmelnitski (cel care a dat foc Iasilor, la refuzul lui Vasile Lupu de a i-o da pe Ruxandra drept nora).
Acest stat era in esenta Est Ucrainean si a inclus numai pentru cativa ani teritoriile poloneze incorporate Ucrainei de Stalin dupa 1945. Statul ucrainean al lui Bogdan a durat un pic mai mult decat unirea lui Mihai Viteazul. Momentul n-a fost potrivit pentru ca regatul polono-lituanian era inca foarte puternic, la sud si SE pericolul turcesc era omniprezent, iar la nord se ridica o noua putere, taratul rus, caruia in final Bogdan i s-a inchinat.
Pentru pasionatii de istorie: nora lui Bogdan H, domnita Ruxandra, si-a gasit sfarsitul la Manastirea Neamt, fiind omorata de un grup de cazaci ucraineni in slujba polonezilor lui Jan Sobieski: „aflat-au pre doamna Ruxandra, fata lui Vasilie Vodă, pre care o au ţinut-o în Cetatea Neamţu şi cu multe munci au muncit-o pentru avuţie, pre urmă i-au tăiat capul pe pragu cu toporu”.
Ideal ar fi ca Romanica sa se ajute mai intai pe ea si apoi pe altii!
In 10 ani de foamete o sa mearga inapoi la rusi sa se milogeasca sa-i primeasca inapoi. Europa o ia si ea in jos, nu are bani de ajutat ucraina.
firmele europene incep sa fie cumparate de chinezi, tarile invadate de arabi, natalitatea, praf..
Să meargă sănătoși! Nu mă îndoiesc că maica Rusie va scoate iute niște păduchi de sub baticu-i mucezit ca să ghiftuie biata Ucraină ;-)
Ce n-ați înțeles aici e că nu e vorba de un târg imperialist. Pentru a intra în lumea civilizată țara candidată tebuie să facă niște eforturi dureroase în a atinge anumite standarde de civilizație. Ca precondiții. În ograda Maicii Rusii e primit oricine fără nici un fel de condiții, ba chiar e îndemnat înăuntru cu baioneta la spate Cu toate astea, pare să nu se înghesuie nimeni. De ce oare?! :-D
Întărâtă-i drace! :-D
O Ucraină puternică și integrată în Europa e ceva ce nu prea se aliniază cu interesele României. Există mult prea multe probleme între România și Ucraina. Sigur că nici o Ucraină puternică și lipită Rusia, nu e de dorit, fiind poate chiar mai periculosă ca prima variantă. E de preferat întinderea actualei stări de fapt: un „no man’s land”. Și apoi se pare că nici ucraineneenii nu vor altceva :-)
Era clar ca Ucraina ca stat in granitele actuale nu are cum sa reziste pe viitor, cu sau fara interventia Rusiei din 2014. Vedeti cu cat a scazut PIB-ul, dar si rata somajului si a inflatiei de dinainte de conflict…E clar ca nu-si va mai reveni niciodata, cel putin cata vreme rusii controleaza zona industrializata din est. Nici n-au nevoie sa ajunga la Kiev sa schmbe arionetele, ii lasa sa se manance intre ei.
Pai ce fel de tara capabila esti tu cand dintr-o populatie de 44 milioane nu esti in stare sa gasesti 20 de ministri scoliti in afara, incoruptibili, de e nevoie sa apelezi la Saakasvili si la evreii americani?
Reforma clasei politice nu se va intampla niciodata, oligarhii se vor schimba intre ei, cat despre reforma economica, adica inchiderea industriei cum am facut noi, i-ar duce direct la groapa, ar fi mai ceva ca Holomodorul! Pana si albanezii au pib/capita mai mare ca al lor!
Stimate, Alex,
1.Pentru a intelege de ce o tara de 44 de milioane de personae nu gaseste ministri incoruptibili, nu trebuie decit sa va uitati la Romania…
2.Problema nu este a Ucrainei, ci a Rusiei, care la fel ca Japonia anilor 1878, era amenintata de imperialismul mondial, care azi a imbracat haina capitalismului pasnic, ce achizitioneaza ,,contra cost” (pe mai nimic) orice resurse are orice tara aflata in drumul sau.De aceea, Romania nu mai are economie si industrie nationala, nu mai are utilitati si resursele care le asigura.De aceea clasa politica romaneasca s-a silit sa intre in UE, nemaiavind nici o responsabilitate pentru disparitia industriei si economiei nationale, pentru lipsa a 5 milioane de locuri de munca, pentru indatorarea catre 100 milirde de Euro.Iar clasa politica care trebuia sa se zbata pentru dezvoltare economica, a ajuns executant si raportor catre UE, fara nici o responsabilitate pentru exodul unui sfert din populatia tarii!
3.Rezolvarea situatiei nu sta in sanctiuni, ci intr-o intelegere politica, in care zonele de influenta sa fie stabilite ferm, prin tratate economice si politico-militare, incit pacea sa fie asigurata pe lung termen.
Cita vreme intri cu NATO si UE in ,,coasta” Rusiei, inseamna ca nu doresti pacea, ci astepti sa dispara Putin, sa apara un nou Eltin, cu care sa mergi inainte cu UE-ul pina in Siberia.Iar victima colaterala este biata Ucraina si populatia care va suferi cel putin o generatie, efectele expansiunii ,,capitalului financiar si industrial”, care conduce UE.
In rest, toate sint aprecieri si evaluari la mare distanta de esenta lucrurilor – indiferent de vorbe si sanctiuni economice, fiecare popor are nevoia si dreptul sa fie administrat asa cum poate.Schimbarile in forta, pe model Irak sau Libia, apoi Siria – nu fac decit sa destabilizeze lumea, care pe parcursul unei evolutii nationale libere (nu fortate sau incurajate de UE), isi vor gasi locul si echilibrul, functie de factorii interni si evolutia lor economica-sociala.
Fac pariu ca ati fost student la Fane Gheorghiu; ori ati folosit manualele si cursurile predate acolo.
Un articol excelent, documentat si obiectiv. Se vede ca autorul este specialist in zona.
Avem nevoie de analisti care sa puna degetul pe rana si sa spuna cand imparatul e gol.
Nu stiam de contractarea unei firme britanice pentru stoparea micului trafic de frontiera la frontiera cu UE. Din cate stiu efectele nu se simt inca pe teren; romanii din Ardeal inca mai calatoresc la Cernauti (nu stiu de ce la Cernauti si nu in Transcarpatia) pentru un pic de contrabanda. Pana acum vamesii ucraineni invatasera cateva cuvinte romanesti: da brie traditia! Sper sa nu le invete si personalul britanic (daca vor exista vamesti britanici pe teren) la inductia de preluarea a postului.
Inca doua fraze care ilustreaza cat de bine e organizat sistemul la granita romano-ucraineana. La frontiera sunt 3 functionari: politistul de frontiera, vamesul si un agent medical-veterinar.
Pui minimum 10-20 Euro in pasaport (depinde de situatie si incarcatura) in pasaport cand treci pe la fiecare apoi mergi mai departe. Cam asa era si de partea romana pana a inceput DNA-ul sa-i salte si pe vamesi.
N-am auzit insa de nici un Zaheu roman, vames sau functionar la Finante, care sa fi dat ceva inapoi celor nedreptatiti si nici statului roman.