joi, martie 28, 2024

Ucraina şi eşafodajul putinismului

Înfrângerile militare din Ucraina  dezvăluie,  de o manieră dramatică, impasul regimului politic rus.  Imaginile de retragere dezordonată şi umilitoare subminează eşafodajul de propagandă pe care se ridică putinismul.  Refacerea  Uniunii Sovietice devine un război pe care o armată  demotivată şi slab echipată nu îl mai poate câştiga cu uşurinţă.

          Şi chiar dacă  victoriile repurtate de Ucraina nu sunt  semnul lipsit de echivoc al începutului sfârşitului, ele  sunt  un moment memorabil şi imposibil de ignorat în istoria  politică şi simbolică a putinismului însuşi. Emul al lui Stalin,  întruchipare contemporană a unui Conducător puternic, Putin  şi-a fondat autoritatea pe acest mit al invincibilităţii Rusiei revigorate şi agresive. Discursul oficial  a mobilizat delirul de grandoare al unei întregi naţiuni, alimentând himera unei operaţiuni militare speciale eficace şi  precise chirurgical.

          Iată că acest edificiu al putinismului începe să se fisureze. Şi nici măcar şantajul nuclear nu mai poate evita  umilirea unui imperiu care a  proiectat imaginea unei puteri de neoprit. Rusia lui Putin se dezvăluie drept ceea ce este cu adevărat: un stat cleptocrat, minat de corupţie, sedus de potemkiniadă şi capabil să fie credibil militar doar în circumstanţele confruntării cu  populaţia civilă din Siria.

          Ordinea lui Putin poate dăinui atâta vreme cât clauzele contractului social sunt  îndeplinite : menţinerea normalităţii  economice şi  hrănirea, prin victorii şi şantaj internaţional, a orgoliului celor pe care dictatura de la Moscova îi ţine în sclavie.   Ficţiunea unei Rusii prospere şi triumfătoare, iată  temelia  puterii sale.

          Triumfalismul  televiziunilor ruse nu mai poate ascunde fisurile din zidurile cetăţii ruse. Mai degrabă izolată internaţional, defazată tehnologic cu Occidentul, Rusia mai poate miza doar pe teroarea psihologică pe care armele nucleare o  generează.

          Regimul de la Moscova este  obligat să administreze acest impas strategic. Declararea mobilizării generale ar însemna nu doar renunţarea la aparenţele de firesc cotidian , ci şi intrarea într-o etapă ale cărei consecinţe nu mai pot fi anticipate.  Tradiţional, eşecurile militare ale Rusiei şi ale URSS au fost punctele de pornire ale schimbărilor de  adâncime în natura regimului.  Putin poate deveni un alt  Nicolae al II-lea:  un suveran care, sedus de iluziile grandorii, distruge însuşi imperiul pe care îl conduce.

          Putinismul se află  într-un moment   al  opţiunilor existenţiale.  Tirania  lui Putin  nu poate supravieţui în afara legitimităţii pe care i-o conferă exploatarea vulnerabilităţilor ruse:  flatarea nostalgiei imperiale nu se poate împăca cu eşecul în Ucraina.

          Presiunile unui război care începe a fi numit ca atare afectează soliditatea dictaturii de la Moscova. Mai devreme sau mai târziu, un impas umilitor în Ucraina poate fi cauza căderii celui care s-a vrut un alt Stalin. Mantia imperială  în  care se drapează regimul putinist  va  fi şi semnul propriei sale  prăbuşiri.  

Distribuie acest articol

44 COMENTARII

  1. La inceputurile invaziei, cind se tremura de teama amenintarilor lui Putin la adresa Europei, pe buna dreptate, am avut o convingere bazata doar pe intuitie. Mi-am spus atunci, bazat totusi si pe faptul ca recunosteam stilul de amenintare asiatic, ca Putin asta e ca Vrajitorul din Oz, doar ca mai agresiv. Acum lucrurile s-au mai asezat si primim confirmari in directia asta. Convingerea mea se intareste ca rusii vor fi alungati din Ucraina iar Putin, nu stiu cum, dar va fi bubuit si el. Nu va fi mai bine in societatea rusa dupa aceea, dar Rusia va fi cu botul pe labe o buna perioada.

  2. Să nu cântăm încă prohodul Rusiei, mai ales că este o mare putere nucleară ( aici reamintesc că SUA și URSS puteau încheia un tratat de dezarmare nucleară reciprocă dar nu a vrut Reagan deși Gorbaciov ar fi fost de acord). Și Occidentul, mai ales Europa de Vest, este vinovat de menținerea spiritului imperial și de mare putere al Rusiei. Rusia a fost cocoloșită și participantă în tot felul de organizații occidentale, mergându-se până la adevărate trădări ale unor state din Est în favoarea Rusiei( Moldova, Georgia, Ucraina, etc). Așa că vinovățiile sunt împărțite. Iar suspiciunile încă există: va salva din nou Occidentul Rusia în defavoarea statelor din Est?

    • Nu stim nici cat d e”putere nucleara” este… o numeam a doua armata a lumii…si pare ca e a doua doar din Ucraina. Are focoase nucleare… dar are cu ce le lansa? Zic ei ca da, hipersonic, de neinterceptat, bla bla bla…Nu sunt curios daca, dar ma tem ca nici puterea aia nu o au…

    • @Lucifer – exista o mică problemă la vremea aceea: Reagan avea în dotare Inițiativa de Apărare Strategică (SDI) pe care rușii o numeau în bătaie de joc Războiul Stelelor. Numai că Gorbaciov s-a trezit în situația ridicolă de a pretinde că Războiul Stelelor e o prostie fără sens, însă asta chiar în timp ce îl acuza pe Reagan că SDI pune în pericol pacea mondială 😀

      Reagan nu a vrut pe bună dreptate să renunțe la superioritatea strategică, în timp ce ”Gorbaciov ar fi fost de acord”, evident. Dacă ai fi înțeles vreodată cum de a ajuns doborât KAL-007, deși rușii n-au avut nici cea mai mică intenție să-l doboare, ai fi înțeles și de ce rușii n-au lansat niciodată vreun ICBM și nici n-or să lanseze.

      Așa că du-te la Rogozin cu poveștile tale despre ”marea putere nucleară” și vezi dacă mai are vreo idee nouă. ”Statele din Est” ca România și Polonia au astăzi trupe americane pe teritoriul lor, iar ICBM-urile rusești sunt bune ca să mențină echilibrul strategic cu China. Dar ele nu fac doi bani împotriva Statelor Unite.

  3. Nu stiu, nu inteleg concluzia. America a esuat in Corea, in Vietnam, In Afganistan ( rusinos ) si chiar in Irak unde a fost o invazie abuziva bazata pe argumente false dovedite. Si totul pare in regula, pentru ca nu e asa partenerul strategic trebuie laudat in cor. Ca Rusia e o societate la o rascruce istorica o dovedeste inclusiv acest conflict provocat. Dar asta nu inseamna ca societal si civilizational occidentul nu e o civilizatie in plina disolutie. Shakespeare nu Tolstoi e declarat simbol al rasismului cultural alb iar nu in Rusi tata a devenit parinte 1. Iata Suedia candva o societate sigura si civilizata devenita acum un epicentru al criminalitatii in Europa urmare unor politici visatoare. Haideti sa fim seriosi si sa judecam lucrurile critic ca niste oameni rationali in locul privitului catre un soare imaginar care ne orbeste.

      • Astora le trebuie sa le cada bomba in cap, iar copiii deportati in Magadan si luati in adoptie de o familie de buriati/yakuti si alti siberieci. Altfel nu se potolesc. Viermi fara morala si fara principii.

    • Prietene , imi pare rau sa ti spun dar nu prea intelegi niste principii ale dezbaterilor. Faptul ca il critica cineva pe Putin si Rusia, nu inseamna automat ca divinizam SUA cu ale ei grave probleme. P.S. NU i asa ca esti si antivaccinist si nationalist și U.E. e imperiul răului?…Hai, recunoaste, nu e greu!

    • Ok! Si in concluzie care ar fi afirmatiile care trebuiesc facute in contextul invaziei ruse in Ucraina, judecand „lucrurile critic ca niste oameni rationali”?

      @ceilalti comentatori: Mi se pare cumva sau chiar e adevarat ca afirmatiile pe care le face Will au miros de comunism inmiresmat cu nostalgii antioccidentale de tip ceausist?

      • Ba da, exact asa. Nu e el de vina ca e asa, ci noi sintem de vina ca n-am fost in stare sa facem in asa fel incit asemenea dihanii sa nu mai existe.

        • Din pacate, sau din fericire, asta e democratia, trebuie sa ii suportam pe toti si inca in buna intelegere. Altfel devine dictatura/tiranie/fascism/comunism etc. Ce ne-am face daca cei din dreapta i-ar face pe cei din stanga „sa nu mai existe” si invers? Iar centrul ramas ar avea si el extremele lui, cu care daca s-ar proceda la fel am ajunge ca in fabula cu „judecata maimutei” sa nu mai ramana nimic…

    • Faceti distinctia intre a da cu pixul gresit (Occidentul) si a da cu arma gresit.
      Despre Suedia pot sa va dezamagesc, ca in ciuda proliferarii unor bande de ucigasi (care se folosesc de copii de 12-14 ani sa-si realizeze executiile – unii si aceiasi oameni, africani neintegrati) viata unui suedez e de 20 de ori mai buna decit acea a unui român, unde nu bandele ci coruptii fac ravagii, iar violenta, in cantitate mult mai mare dar distribuita egal provine din doctrina cruzimii promovate de stat.
      Sint multe nemultumiri reale pentru Occident si multe si pentru Suedia, dar sa pastram proportiile.

    • Occidentul are păcatele sale, stim cu totii asta. Dar nu in Occident jurnaliștii sunt închiși sau otraviti iar opoziția e redusă la tacere; nu in Occident esti pasibil de închisoare daca aduci critici regimului (in SUA, Fox News critica administrația Biden non-stop, la fel cum CNN critica administrația Trump, fără să pățească absolut nimic); nu in Occident minoritățile religioase si nu numai sunt urmărite penal; nu in Occident protestele sunt interzise si poti face ani buni de parnaie daca protestezi; nu in Occident ai probleme daca urmărești stiri alternative si esti prins. Si lista e mai lungă. Din însăși aceste aspecte se vede ca Rusia e orice, numai o democrație credibilă nu. Cei care critica Occidentul si-l acuza de unele exagerări în anumite aspecte pierd din vedere tocmai esența, ca Occidentul, în pofida unor probleme, ramane societatea cea mai compatibilă cu libertatea si respectarea drepturilor omului. Această retorica, menită să caricaturizeze unele neajunsuri ale societății occidentale pentru a justifica crima, distrugerea, violul, nenorocirea oamenilor, se înscrie in cel mai propagandistic si imoral stil, demn de Sputnik si RT.

    • Nea Will, poti sa ne explici de ce in anii comunismului, cetatenii ocupati de armata bolsevica/ rosie (de sange) din est isi riscau viata si libertatea sa fuga in occident si nu la Moscova? Dupa 89 de ce au emigrat sa munceasca milioane de oameni din est catre vest si nu in Rusia? De ce din 24 februarie au fugit milioane de ucrainieni in UE si nu in Rusia, cu exceptia celor luati de rusi pe sus si trimisi in Siberia? Si de ce rusii educati si cu bani au fugit dupa 24 februarie tot in vest? Si de ce emigrantii din Africa sau orient vin in Europa si nu in Rusia? Si de ce tot estul s-a alipit sau o doteste sa o faca cu UE si NATO, si nu cu ce ofera Rusia? Rusia , pe unde trece, ofera moarte distrugeri , hotie si coruptie. Au simtit-o pe pielea lor parintii si bunicii. Asa ca, mai bine coane Will, sau sa iti zic Vladimir Vladimirovici, mai lasa-ne cu comentariile tale. Trimite-le direct la Moscova. Haraso!

      • Asta-i adevărul gol goluț. Cine înțelege? Un milionar englez ( Branson… Virgin Company dacă nu greșesc) a fost întrebat la câțiva ani după căderea zidului din Berlin care regim e mai bun? Capitalist sau comunist ? Răspuns : voi ați probat comunismul 50 de ani( 70 in Rusia ) și ați dat faliment. Deci??

    • Domne, faptili vorbeste, ai tefelon mobil? Masina cu gps? Toate facute de rusi, nu?
      Geaba vi, geaba te duci, geaba strici nisti papuci. Na daicea

  4. O analiza buna dar incompleta. Da, e adevarat ca acum se duce o lupta intre doua igeologii: AUTOCRATIE vs DEMOCRATIE si fortele sunt apropiat de egale cu SUA UE, NATO contra Rusia. China, lumea musulmana etc. Nu cred ca vom avea multipolaritate ci lumea va devani din nou BIPOLARA: un bloc al democratiilor si altul al autocratiilor, care se vor concura si deranja reciproc. Totusi pericolul mare nu e acesta ca lumea a mai fost bipolara si totusi am avut ceva stabilitate, ci pericolul real e extinderea acestui razboi la nivel mondial fie prin multiplicarea razboiului in China-Taiwan, Coreea N- Coreea S sau Iran+Siria – Israel, fie prin escaladarea acestui conflit Rusia – Ucraina cu lovituri nucleare tactice si apoi raspunsul NATO la ele. generan WW3 in toata regula, ceea ce ar duce implicit la dezatru planetar. Doamne fereste de acest scenariu apocaliptic, dar spiritele sunt deja prea incinse si chiar si cei de pe margine nu contenesc sa toarne benzina pe foc. De pace nu prea mai e interesat nimeni, ci doar de distrugerea celuilalt. Suntem pe panta autodistrugerii ca TITANICUL si noi inca dansam, bem si ne veselim.

    • Ar fi necesar sa raspundeti, in contextul comentariului dumneavoastra, la cateva intrebari:

      1. Existenta „bipolaritatii” e un lucru benefic pentru omenire? Tinand cont ca unul dintre poli e format din brutalii comunisti chinezi, nemernicii postcomunisti rusi( tot comunisti – Putin li se adresa soldatilor rusi din Siria cu „tavarisci”!) plus brutele islamiste extremiste subventionate la greu de gastile comuniste de pe intregul mapamond!

      2. Daca Polul acesta rosu, continand brutele planetei, oameni pentru care viata oamenilor nu valoreaza mare lucru, ar putea fi eradicat, distrus complet pentru totdeauna, ar fi benefic pentru locuitorii planetei, mai ales pentru cei care-si doresc o viata civilizata si libera pentru ei si urmasii lor?

      3. Ce e mai rau pentru omenire, sa acceptam „bipolaritatea” de tipul prezentat mai sus, existand oricand riscul unor conficte ca cel din Ucraina, traind mereu cu teama ca nemernicii pot comite crime oricand le trece prin cap sau sa distrugem polul raului, al prostiei si lipsei de civilizatie, cu orice risc?

    • Nu este vorba de lupta democratie versus autocratie, acestea au existat mereu in istorie. Ci mai degraba de acces la resurse, piete comerciale, resurse umane, suprematie economica. Acum avem un conflict prin tatonare, fiecare isi etaleaza armele mai vechi si vad cum functioneaza. Dar inca nu au intrat in rol cele f. performante, atunci vom avea razboi adevarat. SUA nu msi este interesata de Europa demult, de cand a afirmat ca va fi un aliat de nadejde pentru Anglia aflata in parasirea UE. SUA este interesanta sa vanda gaz lichefiat, armament, sa isi pastreze avantajele economice, etc. Iar cu toate micile succese de etapa ale Ucr, razboiul inca nu s-a sfarsit iar pacea nu este dorita de nimemi.

      • @Agora – ce-ar fi să verificați dvs câți militari mai au Statele Unite în Germania? Așa vă lămuriți dacă mai sunt sau nu interesate de Europa. Faptul că administrația Biden ridică mereu diverse mingi la fileu rușilor, la fel cum a făcut și administrația Obama la vremea ei, nu înseamnă că Statele Unite sunt pregătite să renunțe la Europa. Rușii au cozile lor de topor și în Statele Unite, la fel cum le au și în Germania, la fel cum le au și în România.

        Pacea o să fie dorită în Ucraina abia după ce ea își va fi recuperat toate teritoriile ocupate de Rusia, inclusiv Crimeea. Nu mai devreme.

  5. Istoria se scrie sub ochii nostri .Incepem si spunem (pentru a nu stiu cita oara )cuvintele de inceput ale lui J.R.Biden si cele ale doamnei der Leyen :„nici nu stie ce il asteapta ” sau : „Rusia nu mai poate ramane in aceasta formula federativa de pina acum ” Totul trebuie inteles in cheia acestor cuvinte .Tot ceea ce se intimpla , inclusiv desprinderea societatilor democratice din Europa de gazul si petrolul rusesc ,a fost foare bine stiut si totul a fost dinainte prevazut .Acum Rusia ,lui Putin, nu mai poate da inapoi .Ucraina nu mai accepta nici o formula de felul Minsk si declara , prin vocea deja nemuritorului Zelenski , ca Ucraina isi va reintregi teritoriul .Etapizarea sanctiunilor occidentale , imposibilitatea Rusiei de as reface stocurile de armament distruse sau lasate de izbeliste o data cu fuga din estul Ucrainei , capacitatea Ucrainei de a lovi importante tinte de felul Crucisatorului Moscva sau a avioanelor stationate in Crimeea ,retragerea flotei Rusiei la o distanta mai mare de 200 de km spre a nu fi lovita de ucrainieni , coruptia din sistemul energetic care a fost jefuit de catre oligarhii rusi evident in concubinaj cu anumiti oligarhi ucrainieni si cu acceptul uner tari importante din UE , au facut parte din imensul jaf din ultimii 32 de ani .Decesele recente ale unor generali si ale unor importanti actuali sau fosti directori din sistemul energetic ne arata cu claritate ce s-a intimplat . Nimeni habar nu are cit s-a vindut si cit gaz s-a platit cum nimeni nu stie adevarul despre cantitatea reala a resurselor militare ale Rusiei . Nu cu multa vreme in urma un litru de benzina costa cit trei sau patru tigari .In sistemul militar coruptia a fost si ea foarte mare . Stocurile din scripte nu corespundeau cu cele faptice din teren . Cauzele invaziei sunt acum cunoscute . Trupele aflate la granita cu Ucraina in februarie 2022 o data cu invazia din Ucraina numai ca nu spuneau : distruge-ti-ne .Totul trebuia musamalizat .In paralel a aparut pacaleala suprema ce a decis si ea invazia .In Crimeea „florile din gara” au fost momeala . A doua oara Ucraina , bine pregatita si deja inarmata de americani , s-a impotrivit . Consecintele le vedem acum .Fratii ucrainieni nu au lasat Rusiei nici cea mai mica sansa de a invinge .Singura lor posibilitate de a opri refacerea Ucrainei este ,atit de contestata ,lovitura tactica nucleara ce deja este inclusa in conceptul militar de aparare al Rusiei . „Daca voi nu ma vreti eu va vreau ”este cea mai simpla explicatie .Cum nu pot lovi ,nici armata ucraineana si nici marile aglomerari urbane din Ucraina sau din alta parte a lumii ,cu o arma nucleara tactica fara a ramine in istorie „ criminali absoluti ” si fara a declansa un raspuns similar , nu pot decit sa distruga toate asezamintele ucrainiene (tabula rasa ) si apoi sa loveasca nuclear acest teritoriu devenit „ no mans land ”.ce a fost parasit de toata suflarea omenesca .Un teritoriu al nimanui acolo unde timp de zeci de ani nimeni nu va mai putea investi nimic .Asta este pericolul si de o parte si de alta . Ucraina, daca ar fi in situatia de a pierde razboiul ,face si ea exact acelasi lucru distrugind sau provocind un incident nuclear la Zaporojie asta daca nu cumva au si ei deja mini incarcaturi nucleare ce pot distruge zona .Daca razboiul incepe si intre statele satelit ale Rusiei cele riverane imperiului asa cum se vede in Armenia versus Azerbaidjan atunci pentru rusi totul se complica si Turcia ba chiar si China vor intra intr-un razboi de expansiune cu Rusia . Totul e de durata dar Europa are sansa sa isi refaca acum vechiul imperiu Roman .

  6. Ma bucura enorm faptul ca rusii o iau atit de umilitor pe coaja.

    Nu am crezut ca sunt atit de „muci”, mai ales ca propaganda occidentala ni-i prezenta ca niste masini de razboi perfecte, cu echipament high tech. Probabil ca erau asa prezentati ca sa se obtina fondurile necesare inarmarii, lucru de altfel f bun.
    Mi-e teama ca acum occidentul va fi imbatat de succesul ucrainienilor si o vor lasa mai moale atit cu ajutorul Ucrainei, cit si cu propria inarmare. Ar fi o mare greseala, cred ca trebuie mers pina la capat, pina la victoria finala, cum o fi aia.

  7. „Înfrângerile militare din Ucraina dezvăluie, de o manieră dramatică, impasul regimului politic rus.”
    -e mai mult decât un regim, e un sistem ce luptă pentru supraviețuire
    -sistemul se bazează pe control asimetric versus populații eterogene aservite, incl. extrateritorial
    -conservele sistemului au facilitat evoluțiile din 2014
    -conservele sistemului au fost semnificativ izolate/spoofate în 2022
    -pe acest precedent, conservele, încep să fie conștiente de expunerea și vulnerabilitatea situației
    -și la noi, și în vest… nu e greu să citești printre rânduri… mai ales când se manifestă prin luări de poziție… „principial” (dez?)interesate
    o fi și asta o metodă de reducere la absurd…unde nema putirința, ce mai chichirez gâlceava… mai nasol decât căderea frontului în Ucraina e (de)căderea rețelelor de propagandă și influență… :D
    când se bate iarba, sar greierii… mă uit cu uimire la articolele de publicitate politică sinofile ale centrului de sino-ruse al academiei… la articole care dau un parfum de legitimitate unor pretenții… de eșafodaje… speculații bursiere… până nu se prinde lumea că împăratul e gol… demografia și dependențele logistice îngroapă tezele ambalate frumos… reducere la absurd, deh
    PS bonus, că nu suntem doar noi cu ciungă-n păr și pene pe spate: https://zeihan.com/where-in-the-world-red-devil-lake-and-russian-propaganda/

  8. Cred ca deja intram intr-o noua faza a acestui conflict din Ucraina, o faza foarte periculoasa a carei strategie necesita o gandire la rece. Doleantele lui Zelensky vor trebui analizate foarte serios de catre Washington si aliatii sai principali. Astfel, domnul Zelensky a cerut nici mai mult, nici mai putin decat crearea unui „mini-NATO”, un fel de mini-alianta de securitate sprijinita politic de SUA, din care sa faca parte evident SUA si unii dintre aliatii sai. O alianta oficiala, care precede aderarii Ucrainei la NATO, care sa apere Ucraina si sa spijine Ucraina pentru a-i alunga pe rusi si pentru a elibera teritoriile ocupate. Doar ca, aici se pune problema pana unde va putea NATO sa aloce Ucrainei arme sau trupe pentru a-i invinge pe rusi. NATO inseamna mult mai mult decat niste sisteme HIMARS. Inseamna portavioane, avioane de vanatoare ultra sofisticate, avioane spion, avioane invizibile, drone, sisteme AEGIS si THAAD, Articolul 5, etc. Oare la astea viseaza si domnul Zelensky? La o astfel de tehnica militara si „boots on the ground” din partea statelor NATO?
    Auzind vestea, Medvedev a sarit in sus ieri afirmand ca Ucraina nu va primi nici un sprijin NATO si nu va face parte din nici o alianta care sa cuprinda un fel de Articol 5, fie ea si una temporara. In caz contrar lumea se va trezi in flacarile unui razboi nuclear in care pana si asfaltul se va topi in jurul nostru. Prin astfel de idei, Zelensky nu face decat sa-i infurie si pe rusi, dar si pe americani, care nu prea au de gand sa apere Ucraina indiferent ce ar fi. Deocamdata Ucraina este sprijinita din plin de catre NATO, iar nemultumitului i se poate lua darul oricand.

    • @mike grija noastra e sa nu-i infuriem pe rusi. Iar Ucraina deja si-a facut de cap ca a inceput sa-si ia inapoi (cu forta!) niste teritorii, in loc sa se aseze imediat la masa tratativelor. Nemultumitului i se poate lua darul oricand: Ucraina, care e o tara fabricata, ar trebui sa stie mai bine asta, nu? Ca daca produce prea multa instabilitate geopolitica si agricola Occidentul nu-i mai recunoaste statutul de tara.
      Conflictele trebuie rezolvate la masa tratativelor, mai putin pretentiile secuiesti de autonomie. Pin’ aici.

      • Dom fochist, deobicei sunteti pertinent si cu mult umor. De data asta ati dat-o in bara.
        Ce are a face imperialismul rus, existent de sute de ani cu dorinta de democratizare a Ucrainei?
        Au limba lor, vestul, prin Polonia i-a influentat.
        Sunt un popor in sine! Nu vor cu rusii si e foarte clar asta.

      • Am sarit ca broasca-n beton turnat proaspat. Ori ca stiuca lui Dragnea in blinker.
        Taica-miu spunea ca sunt cam ezaltat.
        Asta-i situatia!

  9. Traiasca Ucraina!, razboiul se va termina.
    Se prefigureaza la orizont o criza energetica, cu implicatii sociale profunde, post-pandemice, si mai ales, un puternic regres al diplomatiei si institutiilor internationale, in conditiile in care Rusia a rupt efectiv majoritatea tratatelor la care este parte iar China abia asteapta o noua ordine mondiala in care sa stea in capul mesei cu UE si SUA de o parte si alta.
    Razboiul rece era „stabil” gratie tratatelor si armei atomice.

  10. Autoritarismul are doua taisuri. Imperiul ajunge sa se identifice cu conducatorul, cu „tatucul”. Daca tatucul e discreditat, imperiul pare slab, iar vasalii incep sa se agite. Azerbaidjan pare ca face primul pas.
    In general, istoria ne invata ca, in cercurile puterii, dictatorul discreditat e din ce in ce mai singur. Ramane singur. Poate ca poporul il „paraseste” ultimul, insa brusc.

  11. Comunismul, indobitocirea produsa de comunism, printre altele prin promovarea si clamarea egalitarismului de cel mai prost gust posibil, ajutorarea, inarmarea si finantarea retelelor teroriste de catre gastile comuniste reprezinta cel mai mare rau facut omenirii de-a lungul timpurilor.

    Ceea ce se intampla azi, situatia referitoare la Taiwan, razboiul din Ucraina sunt consecinte ale raului produs de comunism.

    USA trebuie sa-si spele pacatele comise de Roosevelt si sa-i sprijine pe ucrainieni pana la distrugerea completa a imperialismului de tip bolsevic practicat de Rusia. Putin isi extrage seva din Stalin, nu din imperialismul clasic rusesc! Numai comunistii pot fi atat de lipsiti de orice urma de umanism, atat de lipsiti de scrupule, atat de lipsiti de orice urma de minima noblete. Numai o armata dresata in spiritul animalic bolsevic putea comite atrocitati precum cele comise in Ucraina.

  12. ..da, minciuna are picioare scurte.. Adevărul iese la iveală precum piesele unui puzzle așternut peste războiul din Ucraina. Piesele sunt tot mai mari și mai ușor de asamblat.

    Cu toată propaganda, din moment ce recurgi la ajutorul mercenarilor ceceni și al vechilor pușcăriași, din moment ce bați în retragere, e clar că ai o problemă..
    Chiar dacă nu recunoști amploarea pierderilor, numărul familiilor îndoliate crește și trebuie să le acorzi ajutoare de stat. Numărul acestora nu poate fi ascuns.

    Iar amenințarea nucleară, poate fi mai degrabă bomboana pe coliva lui Putin, pentru că e o amenințare și la viața poporului rus.
    Cenzură, persecutarea opozanților, măsluirea alegerilor și alte delicii ale dictaturii, la care se adaugă neplăcerile provocate de sancțiunile economice, mai treacă-meargă, dar când vine vorba de ciuperca nucleară, fiecare sa gândește la viața lui și a familiei.

    Am convingerea că regimul Putin va fi răsturnat cât de curând, pentru că presiunea din interior crește. Nu mai pot fi duși multă vreme cu zăhărelul..
    Problema e, ce va fi după el în Rusia..

  13. BRAVO LS! Asta e problema lumii civilizate de 75 de ani.
    Dar mantrele corectitudinii politice si ale neomarxismului au facut deja ravagii in mentalul majoritatii cetatenilor occidentali; iar la putere acum in multe tari occidentale e generatia hippie a anilor ’70. Ce sa spun, bine-ar fi sa fie distrus imperiul raului, dar…….cu orice risc? Politicienii nu pot lua asemenea decizii fara sprijinul popoarelor lor. Iar popoarele…deh….ca popoarele…..nu vad mai departe de lungul nasului. Sint sigur ca nici acum majoritatea oamenilor nu pricepe ce se intimpla in Ucraina si care este miza acestui razboi. Cind oamenii vor fi perfecti, atunci vom avea o lume perfecta….adica….la Pastele Cailor sau….la Sfintu’-Asteapta sau….la Calendele Grecesti…

  14. Ca de obicei, un articol excelent. Felicitari!
    Cred ca trebuie sa privim in doua directii:
    – una interna; imperialismul rus nu inseamna doar Putin; toata sleahta de la conducere e imperialista; si nu prea are opozitie; se incurajeaza o opozitie extremista, care face apel la bomba atomica si razboi mondial, pentru a convinge Occidentul ca, totusi, Putin e mai moderat si se poate trata cu el; sistemul este bine ancorat si schimbarea lui Putin nu va rezolva treaba; e nevoie de o miscare profunda, de mase, care sa schimbe toata elita imperialista; si asta e greu, daca nu imposibil;
    – una externa; e de vazut in ce masura China va marsa in ajutorul Rusiei, impotriva Occidentului; sau il va lua in brate si-l va ridica pina la ultimul etaj, de unde ii va da drumu…..; China, totusi, e mai interesata de globalizare decat de confruntare.
    Pina atunci, vai de poporul ucrainean, victima unei decizii nebunesti, care nu mai inceteaza. Si vai de poporul rus, care va ramine izolat si va pierde competitia tehnico-stiintifica cu Occidentul. Vor ajunge precum nord-coreenii.

  15. In contextul celor prezentate de autor, îl rog cu toată deferența sa spună unde este grupul de lupta NATO înființat in România și condus de Franța, unde sunt militarii francezi? …

    Ma tem ca războiul acesta din Ucraina încă nu a schimbat fundamental perspectiva da apărare înspre Est a Occidentului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Ioan Stanomir
Ioan Stanomir
Profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, specializat în domeniul dreptului constituţional.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro