vineri, martie 29, 2024

UE câștigă de pe urma alegerilor legislative din Italia?

La fel cum se amestecă delicat ingredientele pentru a oferi echilibrul unei pizza, așa și partidele politice formează alianțe extrem de schimbătoare și neuniforme pentru a oferi peisajul politic din Italia. Instabilitatea este trăsătura caracteristică a politicii din Italia, care a schimbat 64 de guverne și numeroși prim-miniștri după cel de-al Doilea Război Mondial. De la ultimele alegeri până în prezent, s-au creat noi partide, s-au schimbat ideologii, sistemul electoral a fost reinventat, dar natura democratică a rămas puternică.

Alegerile de duminică sunt un test în primul rând pentru stabilitatea celei de-a treia economii a zonei euro, pentru sentimentul populist ce predomină acum în Italia dar și pentru valul de euroscepticism ce a fost prezent în Italia încă de la începutul crizei economice.

5 ani de politică italiană

Situația actuală este tensionată din cauza unui cumul de evenimente derulate în ultimii 5 ani. După alegerile din 2013, niciunul din principalele partide nu reușește să obțină majoritatea, astfel Partidul Democrat este nevoit să formeze o coaliție și se constituie astfel cabinetul lui Enrico Letta. La scurt timp după, Silvio Berlusconi lansează un nou partid, “Forza Italia”, și anunță că partidul său se va opune guvernului Letta, provocând o scindare de poziție în vechiul său partid (Poporul pentru Libertate). După ce Matteo Renzi este numit secretar al Partidului Democrat, tensiunile cresc, iar Letta este forțat să demisioneze.

Renzi formează un nou guvern cu aceeași coaliție, profitând de alegerea unui coleg de-al său de partid în funcția de președinte al Republicii și promovează mai multe reforme de creștere economică, o reformă a administrației publice și legalizarea căsătoriilor de același sex. Fluxul masiv de refugiați din Libia venind în porturile din sudul Italiei și problema migrației ilegale aduc critici asupra guvernului și a incapacității sale de gestionare a situației, iar acesta este forțat să demisioneze, mai ales după ce o parte din noua sa lege electorală este declarată neconstituțională de către Curte.

Colegul de partid al lui Renzi, Paolo Gentiloni, îi ia locul, iar un an mai târziu, președintele Sergio Mattarella dizolvă parlamentul și pregătește alegătorii pentru votul din 4 martie 2018.

Un nou sistem electoral

Dacă scena politică italienească a fost mereu o arenă complexă a alianțelor efemere și partidelor numeroase, aceasta se datorează unui sistem anume. Fostul premier Matteo Renzi a reușit să reformeze procesul electoral pentru camera deputaților, însă reforma constituțională pentru diminuarea numărului de senatori a fost respinsă prin referendum.

Dat fiind că acest rezultat a dus la un sistem electoral inconsistent, parlamentul a adoptat în octombrie 2017 o nouă lege electorală (Rosatellum), numită după liderul partidului democrat din Camera Deputaților, Ettore Rosato. Aceasta presupune că 37% din locurile fiecărei camere vor fi alocate prin vot direct (oferite candidaților cu cele mai multe voturi care sunt aleși în mod direct să își reprezinte circumscripția), iar 63% din voturi vor fi alocate în mod proporțional (distribuite partidelor în mod proporțional cu rezultatul obținut la nivel național). Această lege este în vigoare pentru alegerile din luna martie 2018.

Alegătorul are astfel 3 opțiuni pe buletinul de vot:

  • Pune ștampila pe simbolul unei liste de partid; în această situație și candidatul ales direct care e susținut de acest partid primește automat un vot.
  • Pune ștampila pe numele unui candidat și pune ștampila pe simbolul unei liste de partid care îl susține; alegătorul nu poate vota simultan în mod direct pentru un candidat și pentru o listă de partid care nu conține numele candidatului.
  • Pune ștampila pe numele candidatului, fără să indice o listă; în acest caz, lista care conține numele candidatului primește automat un vot.

Partide și coaliții

Peisajul politic din Italia a fost mereu caracterizat de coaliții, din cauza numărului mare de partide și a sistemului electoral care face improbabile șansele ca un partid să obțină singur majoritatea. Deși există partide cu vechime, apariția unor partide mici (majoritatea de la nivel local) a fost necesară, din cauza fragmentării mari a electoratului și tendinței populiste a alegătorilor. Nu e de mirare că, pentru alegerile legislative, partidele mari au făcut coaliții cu partide mai mici, că partide regionale s-au unit sau că ideologiile au adus împreună mai multe partide.

Se disting astfel două mari coaliții: cea de centru-stânga, condusă de Partidul Democrat și cea de centru-dreapta, condusă de Forza Italia, însă mai există încă 10 partide și coaliții care sunt în cursa pentru locurile din Parlament:

Cu toate acestea, există și coaliții aparte, între partide cu viziuni diametral opuse în politici cheie. Spre exemplu, coaliția de centru-dreapta este condusă de un partid în teorie pro-european, afiliat la Grupul Partidului Popular European al Parlamentului European, însă are ca parteneri 2 partide eurosceptice. Este adevărat totuși că în ultima vreme nu au fost la fel de pronunțate sau de vocale împotriva Uniunii.

Însă este greu de imaginat cum o astfel de coaliție, odată ajunsă la guvernare, ar putea avea o politică externă solidă sau credibilitate reală. Pozițiile partidelor ce o formează sunt diferite la nivel ideologic, iar la nivel declarativ lucrurile sunt și mai maleabile. Această confruntare de poziții este explicabilă doar dacă ne gândim că alianțele sunt concepute pentru a atrage electoratul din mai multe regiuni ale țării. Liga este un partid din nord, care s-a aliat cu Forza Italia, un partid din sud. Indiferent de ideologie, vor avea parte de mai multe voturi într-o coaliție, dacă fiecare din cele 2 partide reușește să își convingă regiunea din care provine să îi aleagă la vot.

Mult populism, mai puțin euroscepticism

Italia are o scenă politică extrem de diversă, oferta partidelor existente conținând și doze mari de populism sau extremism. Populismul este de fapt un curent prezent de foarte mult timp în Italia, din cauza electoratului cu rădăcini locale și regionale foarte puternice și o mare lipsă de interes pentru informații sau detalii despre restul lumii sau chiar al țării. Acest curent a alimentat și criticile față de Uniune și a dus la creșterea euroscepticismului în Italia.

Cu toate acestea, lucrurile par acum pe cale să se schimbe. Dacă în ultimii ani euroscepticismul partidelor italiene a fost alimentat de criza refugiaților, imigrația ilegală și situația economică a țării, se observă în această campanie electorală că valul campaniilor anti-europene s-a diminuat. Vocile liderilor principalelor partide eurosceptice aflate în cursă s-au mai domolit, iar cereri precum organizarea unui referendum pe ieșirea Italiei din zona euro (Liga) sau criticile aduse gestionării crizei economice în zona euro (Forza Italia) au dispărut din discursuri.

Matteo Renzi a organizat un eveniment pro-european în Milano, oferind cadrul unei dezbateri cu rivalii săi asupra federalismului european. Zilele astea, nici măcar Silvio Berlusconi nu mai este critic la adresa Germaniei, și nici Mișcarea 5 Stele nu pare să mai militeze împotriva Uniunii, candidatul lor pentru funcția de premier, Luigi di Maio declarând în Le Monde că partidul lui este pro-european.

Conform Politico, această schimbare s-ar datora mai multor factori, printre care ușoara ameliorare a statutului economic al țării, influența viziunii Președintelui Macron asupra Europei care a fost intens promovată de Matteo Renzi, dar și faptul că 61% din cetățenii italieni consideră că Uniunea Europeană ar trebui să ia mai multe decizii politice, în detrimentul deciziilor naționale, indică raportul Delors.

Principalii actori și programele lor

În final, avem 3 actori cu șanse reale de a forma noul guvern, iar programele lor politice sunt destul de variate și foarte ambițioase pe alocuri:

  1. Programul coaliției de centru-stânga adresează în principal teme precum reducerea presiunii fiscale asupra familiilor și companiilor, precaritatea pieței muncii, indemnizații pentru cei aflați în incapacitate de lucru și reprofilarea ecologică a centralelor pe bază de cărbuni, investiții în învățământ, cultură și cercetare.

Partidul Democrat (PD) – secretar general Matteo Renzi

PD este momentan cel mai mare partid ca număr de parlamentari și principala forță politică de centru stânga din Italia. Potrivit manifestului lor, partidul intenționează să consolideze, în Europa și în lume, un câmp reformist și eurofil de centru-stânga. La nivel european, PD face parte din Grupul Socialiștilor Europeni.

Renzi promovează crearea locurilor de muncă și subliniază rezultatele inițiativei “Jobs Act” (prin care au fost create un milion de locuri de muncă), salariu minim garantat, egalitatea salariilor intre femei și bărbați, reducerea ratei de șomaj generală sub 9% și pe cea a tinerilor sub 22%. Dorește să creeze investiții majore în infrastructura țării,  în școli și universități  dar și în exportul mărit de bunuri “Made in Italy”. La capitolul UE, Renzi este un susținător al lui Macron dar promovează și viziunea federalistă a partidului și propune o Europă mai democrată, cu un Președinte al Comisiei ales în mod direct și unificarea președinților Comisiei și al Consiliului, un Ministru de Finanțe al Europei și liste de votare trans-naționale. De asemenea, PD propune ca UE să joace un rol mai important în crizele internaționale, în special în Africa, iar statele membre să își asume responsabilitatea în gestionarea crizei imigranților.

  1. Coaliția de centru-dreapta

Uniunea a ajuns la un compromis de 10 obiective principale, printre care se numără tăierea taxelor și introducerea unei taxe fixe (propusă de liderul partidului Lega, Matteo Salvini și susținută de Berlusconi), conform căreia contribuabilii ar trebui să plătească un procent egal indiferent de venit. Astfel, fiecare contribuabil ar plăti o taxă fixă (spre exemplu 20%).

Această propunere a ridicat probleme de legitimitate, deoarece contrazice articolul 53 al Constituției care spune că fiecare cetățean participă la cheltuielile publice în funcție de capacitățile lor financiare de contribuabili. Uniunea centru-dreapta mai propune mărirea pensiilor, învestirea în infrastructura din sudul țării, abolirea legii Fornero (care a înăsprit sistemul de pensii, făcând parte din pachetul de austeritate din 2011). Cifrele sunt puține și nu se știe deocamdată cum vor fi realizate aceste promisiuni electorale. Conform criticilor, simpla abolire a legii Fornero ar costa între 15 și 20 de miliarde de euro. La nivel european, Uniunea se declară împotriva politicilor de austeritate și doresc recuperarea suveranității naționale din punct de vedere juridic. De asemenea, ei doresc reluarea controlului frontierelor și promovează intens proiectul de Plan Marshall pentru Africa.

Forza Italia (FI) – secretar general Silvio Berlusconi

Berlusconi este un susținător al Uniunii Europene, însă este un critic vocal al politicilor de la Bruxelles. Politica sa externă a respectat mereu liniile Uniunii, în ciuda faptului că Berlusconi este prieten bun cu Vladimir Putin. Dorește menținerea monedei euro și promovează o creștere a pensiilor la 1000€ pe lună, practic dublul pensiei curente. Mai nou, Berlusconi s-a pus în lumina reflectoarelor ca un mare promotor al drepturilor animalelor, introducând în discursul său elemente precum stoparea taxelor TVA pe mâncarea pentru animale și consultații gratuite la veterinar.

  1. Mișcarea 5 Stele (M5S)

M5S propune nu mai puțin de 22 de inițiative în programul electoral, unde se vorbește despre tăierea a “400 de legi inutile”. Calul de bătaie al programului este venitul de bază necondiționat, prin care M5S promite un venit de 1.630€ lunar oricărei familii aflate în dificultate economică, în care ambii părinți sunt șomeri, iar copiii au vârste mai mici de 16 ani. Ei propun și o pensie obligatorie de minim 780€ pe lună pentru toți pensionarii.

În ceea ce privește migrația, M5S dorește repartiția solicitanților de azil în toate state membre, punând accentul pe concretizarea procedurilor de recunoaștere a statutului de refugiat și propunând 10 mii de noi posturi în comisiile teritoriale pentru a verifica dacă un imigrant are dreptul de a rezida sau nu pe teritoriul italian. Cât despre UE, cei de la M5S doresc abolirea politicilor de austeritate legate de moneda unică, revizuirea radicală a tratatelor cu soluții alternative pentru moneda Euro și o alianță mai puternică cu țările din Europa de sud.

4. În ceea ce privește tânărul partid de stânga Liberi și Egali (LeU), clasat al patrulea ca importanță, principalele cuvinte cheie din programul electoral sunt învățământ și cercetare, liderul partidului anunțând deja de ceva vreme că dorește eliminarea taxelor universitare. În sectorul pieței muncii, LeU propune printre altele reducerea orelor de lucru, anularea diferenței salariale dintre bărbați și femei și o reconstruire a economiei cu promovarea politicilor ecologice.

La capitolul imigrare, se dorește un sistem unic de azil european și acordarea cetățeniei italiană a celor născuți pe teritoriul italian sau celor care au completat un ciclu de studii în Italia. Se opun propunerii de taxă fixă și doresc utilizarea tehnologiei pentru a lupta împotriva evaziunii fiscale. În ceea ce privește UE, LeU se declară contra “derivei tehnocratice” care a acaparat Europa și pentru o Europă mai justă, democratică și solidară, unde Parlamentul European să joace un rol mai important.

Cu toate acestea, se observă în perioada premergătoare alegerilor că liderii partidelor politice au încetat să își citeze programele electorale în discursurile publice, de unde cifrele care ar trebui să susțină reformele propuse lipsesc în majoritate. Conform criticilor, venitul de bază necondiționat propus de M5S ar costa pe puțin 30 de miliarde de Euro, metoda “Back to Maastricht” propusă de PD-ul lui Renzi ar crește deficitul cu aproape 15 miliarde, iar versiunile de taxă fixă propuse de centru-dreapta sunt practic folosite doar în state mici fără sistem social solid (America Latină sau Arabia Saudită). În plus, cetățenii italieni tind să voteze cu persoana care reprezintă partidul, iar aici Silvio Berlusconi sau Matteo Renzi au un avantaj datorită vizibilității lor.

Ce spun sondajele?

Toate sondajele arată că niciun partid nu va reuși să obțină o majoritate (adică un prag de 40% din voturi, așa cum e menționat în noua lege electorală), așa că ele vor fi, din nou, obligate să formeze o alianță pentru guvernare. Dar chiar și în coaliție, șansele sunt ca aceste asocieri să nu rămână așa cum apar în acest moment.

Conform graficelor Reuters, coaliția cu cele mai multe șanse este cea de centru-dreapta, care se pare că va reuși să obțină cam 35% din voturi. Cu toate acestea, chiar dacă partidul lui Berlusconi va obține mai mult decât Liga (sondajele arată un rezultat strâns pentru amândouă, între 13 și 15%), Berlusconi tot nu va putea să fie premier deoarece are interdicție în a deține o funcție publică pe o durată de 6 ani, din cauza condamnării sale pentru evaziune fiscală. În acest caz, un posibil favorit la funcția de premier este actualul Președinte al Parlamentului European, Antonio Tajani, un protejat vechi de-al lui Berlusconi.

Urmează apoi Mișcarea 5 Stele, care este cel mai popular partid aflat în cursă singur, 28%. Termometro Politico confirmă că Mișcarea 5 Stele va obține undeva la 26% din voturi. Totuși este puțin probabil că ei vor reuși să găsească suficienți aliați pentru a forma un guvern.

Presiunea se va afla pe umerii Președintelui Mattarella, care va fi responsabil în a găsi o coaliție care să funcționeze. Chiar dacă spre exemplu sondajele se adeveresc în cazul Mișcării 5 Stele, partidul are dificultăți în a avea aliați. Dar sondajele din Italia în general nu sunt recunoscute pentru acuratețe, în special din cauza numărului mare de alegători indeciși.

O coaliție foarte interesantă ar putea fi între cei de centru-dreapta și Partidul Democrat (preconizat la 23.5%), însă va fi greu de aflat cine va fi propunerea de premier în acest caz, cu 3 lideri de partid care țintesc această funcție. Plus că specialiștii nu cred că Partidul Democrat va accepta o coaliție cu Liga și Frații din Italia.

Concluzii

Așa cum stau lucrurile acum, nu ar fi o mare surpriză dacă nu se ajunge la un guvern prea curând. Nici Berlusconi, nici Liga, nici Renzi dar nici M5S nu par extrem de dispuși să își compromită din valori dar și imagine, momentan. Renzi este văzut deja ca un pierzător, după fiasco-ul cu referendumul, deci nu este evident că ar accepta un acord cu ”dracul” pentru a face punte către guvernare.

Alegătorii vor fi, ca întotdeauna în Italia, o sursă de surprize. De data aceasta, este posibil să asistăm la inversarea curentului eurosceptic, cu mișcări ca Liga (care a militat mereu împotriva UE și e aliată în Parlamentul European cu Marine le Pen) sau M5 (care a cerut referendum de ieșire din zona euro) penalizate, cu tot cu schimbarea lor recentă de discurs. Dar nici veșnicul Berlusconi, politicianul pe care mulți italieni iubesc să-l urască, dar pe care mulți alții nu se pot abține să nu-l voteze, nu este un garant al victoriei pentru partidul său.

Zarurile rămân așadar în aer. Iar cu o datorie externă a Italiei, a doua în UE după Grecia și cu tabere masive de refugiați, atât Italia, cât și restul Europei nu pot face decât să spere că lucrurile se vor așeza, în mod miraculos, mai bine decât până acum.

  • Autori: Tana Foarfă, Bogdan Deleanu și Larisa Rusu
  • Articol aparut pe site-ul Europuls

Distribuie acest articol

8 COMENTARII

  1. Pentru UE.27 e foarte important ce se întâmplă după alegerile 2018 în Italia.
    Prezentarea autoarei e excelentă. Italia e tară fondatoare (De Gasperi) și a rămas 1957-2017 (Tratatul de la Roma) tradițional PRO-UE. Euroscepticii M5 și extremiștii ar putea îngreuna 2018 foarte mult formarea unui guvern NR 56 (?) în Italia postbelică.

    … „ .. O coaliție foarte interesantă ar putea fi între cei de centru-dreapta și Partidul Democrat (preconizat la 23.5%), însă va fi greu de aflat cine va fi propunerea de premier în acest caz, cu 3 lideri de partid care țintesc această funcție. Plus că specialiștii nu cred că Partidul Democrat va accepta o coaliție cu Liga și Frații din Italia… „….

    Draghi va fi înlocuit 2019 la BCE (J. Weidmann), Traiani va fi înlocuit în PE, Federica Mogherini va fi înlocuită 2019. NU știm cum va arăta PE 2019 cu extremele eurosceptice mai numeroase ca 2018. Nu știm cu cine vor fi înlocuiți 2019 italienii din UE.
    Creșterea dobânzilor peste câtiva ani ar putea duce la faliment financiar în Italia. Datorii de stat 132% BIP obligă pe guvernul nou să se arangeze cu E. Macron. Conceptul francez cu o integrare mai rapidă și mai pronunțată în ZE va trebui să primesacă 2018 un răspuns de la Roma. Cum se va decide Italia 2019? M5 nu va putea convinge pe italieni să părăsească scutul protector ZE.
    Interesele Italiei obligă noul guvern 2018 la o atitudinie PRO-UE, deci la o astfel de coaliție, probabil cu Renzi.

    • Din păcate PD a luat sub 20% și mulți dau vina pe Renzi pentru acest rezultat. PD ar putea sprijini un guvern al dreptei ca rasplată pentru susținerea avută in timpul guvernării Renzi. Mai ales că au un inamic comun, 5 Stelle. Dar această comfigurație ar deranja și mai mult alegatorii de stănga. Matteo Salvini, segretarul Lega Nord se declară noul leader al dreptei dar nu cred că Berlusconi va accepta ușor această situație. Este dificil de prevăzut. Este sigur doar că se prefigurează un nou sezon de incertitudini și de compromisuri.

  2. Cred ca este un lucru bun faptul ca nici un politician sau partid nu este impotriva UE si nimeni nu schimba legi ale justitiei precum in Ungaria sau Polonia. De asemenea, Italia nu ridica garduri impotriva refugiatilor si nici nu refuza primirea acestora. In schimb, problema este legata de datorii si economie, insa sper ca Italia este totusi o putere economica si va sti sa gestioneze o eventuala criza. Italia nu cred ca poate fi „salvata” financiar precum Grecia in caz de blocaj economic.

  3. Ar fi mult mai interesant să priviți la situația sistemului bancar din Italia. Politica depinde de. Nu invers.
    Într-adevăr, ar fi un miracol ca lucrurile să se îndrepte pe calea cea bună. Și nu numai în Italia.

  4. Încă o tara care trebuie sa aleaga o cale. Oare va furniza Italia o surpriză? Nu cred. Va exista o diviziune a voturilor si asa cum ne-au obișnuit va exista sistemul guvernelor bazate pe coaliții temporare. Foarte bună analiza si bine documentată facuta de autoarea articolului

  5. Aproape toate ţările europene, inclusiv „marile democraţii”, trec prin turbulenţe politice mari. Electoratul este fragmentat, ceea ce produce instabilitate guvernamentală, poate chiar anarhie. Se pare că noua „Eră informaţională” produce atomizarea societăţii şi insuficienţa democraţiei clasice bazată pe reprezentativitate.
    Cazul Italia este reprezentativ pentru cele ce am spus mai înainte. După Germania care de-abia a reuşit să formeze un guvern stânga-dreapta după 6 luni, în Italia cu TREI coaliţii aproximativ egale este aproape imposibil să se formeze un guvern stabil. Mai ales că opiniile politice sunt contradictorii între primii trei mari….

  6. Cel mai tare mi se pare ca liberalii pe diagrama sunt de stanga. Din pacate asta au ajunsi liberalii, un fel de neo-marxisti.

    • Da, liberalii din grupul politic(numit ALDE) al parlamentului european sunt de centru-stânga. În România ALDE(partidul lui Tăriceanu) este tot de centru-stânga. Dar sunt şi alte partide liberale în Europa care sunt de centru dreapta şi fac parte din grupul popularilor europeni din PE. Din România aici intră PNL, PMP şi UDMR(!)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Tana Foarfa
Tana Foarfahttp://contributors
Tana a obţinut licenţa în Știinţe Politice la Université Libre de Bruxelles și deține un Master în Studii Europene la KU Leuven, specializarea ei fiind Relaţiile Externe ale Uniunii Europene. Principalele ei puncte de interes în domeniul european sunt relațiile externe ale UE, mecanismele electorale naționale, politicile economice și respectarea drepturilor copiilor și tinerilor. În 2015, Tana a fost consultant pe politici de dezvoltare și formare în cadrul Comisiei Europene, devenind în 2016 angajată a Comisiei în cadrul aceluiași departament. În prezent, lucrează în calitate de consilier politic pe probleme economice în Parlamentul European.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro