Dupa o zi si o noapte de negocieri intense, liderii Uniunii Europene au anuntat pe 27 Octombrie ca au agreat principiile unui pachet comprehensiv de adresare a crizei din zona euro. A 14-a astfel de intalnire „providentiala” din ultimele 18 luni a produs intr-adevar detalii suplimentare, dar a creat si noi intrebari. Cea mai importanta din ele: vor fi convinse pietele de capital ca pericolul s-a diminuat substantial? Inainte sa incerc un raspuns la aceasta intrebare merita analizate pe scurt principalele masuri propuse:
- Grecia. Uniunea Europeana a agreat cu investitorii privati, reprezentati de Institute of International Finance din Washington, o reducere a datoriei suverane a Greciei de 50%. Seara a inceput cu oferta UE de 60% contracarata de 40% din partea IIF si s-a terminat impartind diferenta frateste. Merita observat ca aceasta reducere se aplica numai la cele €210 miliarde aflate inca in maini private in timp ce restul de €140 miliarde trecute prin refinantare in domeniul public (BCE, UE si FMI) vor ramane neatinse. In plus UE va acorda noi garantii de €30 miliarde in sprijinul datoriile ramase. Chiar si asa reducerea este substantiala, aproximativ 50% din PIB, si va conduce la o noua indatorare totala de aproximativ 110% din PIB. Cele doua intrebari care se impun sunt: (1) este reducerea datoriei suficienta pentru a deveni sustenabila si (2) ce se intampla cu bancile grecesti?
- Dupa parerea mea, raspunsurile sunt mai intai, nu, si la a adoua intrebare, nationalizare in masa. Grecia are in continuare un deficit primar (adica excluzand costurile finantarii) ceea ce inseamna ca trebuie sa continue sa se imprumute chiar si pentru plata dobanzilor la o datorie redusa. In conditiile in care previziunile sunt ca recesiunea economica sa continue si in 2012 numai privatizarile pot genera fonduri suplimentare.
- Bancile grecesti care in agregat detin aproximativ €50 miliarde vor suferi deci pierderi de €25 miliarde in conditiile in care capitalizarea lor este astazi de sub €4 miliarde. Este evident, si primul ministru Papandreou a confirmat, ca practic toate bancile grecesti vor trebui nationalizate. Aceasta evolutie explica si activitatea relativ frenetica a BNR si a Presidentiei Romaniei din ultimele zile de a se asigura ca bancile din Romania nu vor fi victime colaterale.
- Banci. A fost agreat un plan de recapitalizare a principalelor banci si, element nou dar poate mai important, de garantare a finantarii bancilor pe termen mediu si lung. Cele mai importante 70 de banci din UE vor avea pana in Iunie 2012 termen pentru a-si mari gradul de capitalizare la 9% in caz contrar fiind fortate sa accepte bani publici si deci sa fie partial sau total nationalizate. Nu au aparut detalii in legatura cu garantarea finantarii bancilor importante sistemic dar avand in vedere necesarul lor de refinantare de aproximativ €5 trilioane in urmatorii doi ani este clar ca acest element este potential mai important decat intarirea capitalizarii.
- Apare intrebarea ce se intampla cu ECB – atat cu obligatiunile grecesti cumparate din piata (€52 miliarde) cat si cu cele care le are in garantie pentru imprumuturile catre banci (€330 miliarde). In terorie diminuarea garantiilor (prin reducerea de 50%) obliga bancile sa suplimenteze garantia sau sa replateasca partial imprumul cee ce ar inflama si mai mult criza de lichiditate din sistemul bancar.
- Sa nu uitam si de faimoasele CDS, aparute recent si in discursul Prezidential, primele de asigurare impotriva falimentului Greciei. Bank for International Settlements estimeaza ca bancile americane, de exemplu, au o expunere de €25 miliarde prin intermediul CDS-urilor. Aici intervine cuvantul cheie „voluntar” – in principiu reducerea datoriei fiind agreata in mod voluntar nu va declansa platile prevazute prin contractele de tip CDS.
- EFSF. Puterea (adica dimensiunea) fondului de salvare EFSF a fost crescuta substantial. Presidentele Sarkozy a cuantificat aceasta crestere, de 4 sau 5 ori dimensiunea actuala. Se pare ca aceasta suma va fi folosita pentru viitoarea garantare a primelor 20-25% potentiale pierderi ale obligatiilor suverane. De exemplu, daca Italia emite o obligatiune de €100 si peste cativa ani isi restructureaza datoriile si impune o reducere de 25%, investitorii vor primi €75 inapoi de la Italia si €25 de la EFSF. Acest mecanism de garantare partiala permite evident acoperirea unor sume mult mai mari ceea ce este important avand in vedere ca numai Italia trebuie sa emita obligatiuni in valoare de €300 miliarde numai in 2012. In paralel a aparut ideea unui nou fond care sa primeasca bani de la EFSF dar si de la tari cu rezerve mari de lichiditate care sa poate investi in obligatiuni suverane din zona euro. Klaus Regling, seful EFSF, este in zbor spre China pentru a incerca sa atraga o parte din rezervele de €2 trilioane ale Beijing-ului in acest nou fond.
Pietele de capital au reactionat pozitiv imediat dupa anunt concluzionand ca aceste masuri reprezinta un pas in directia buna. Cu toate aceste raman multe semne de intrebare in special asupra detaliilor, implementarii si nu in ultimul rand asupra consecintelor secundare. De exemplu, ce se intampla cu cea mai importanta arma anti-criza de pana acum, programul Securities Markets Programme al ECB? Cum vor reactiona guvernele daca o parte din bancile obligate sa isi mareasca capitalizarea vor face acest lucru prin reducerea activelor si nu prin infuzia de capital nou? Ce se va intampla cu subsidiarele din CEE ale acestor banci? Cum va fi adresata problema fundamentala a UE (si nu simptomele ei) si anume lipsa de competitivitate ale PIIGS? Ce este cert este ca ne asteapta in continuare o perioada plina de incertitudini.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
U articol f. tehnic care arata in aparenta macar, documentare asupra problemei.
Am o mica intrebare totusi.
In teorie diminuarea garantiilor (prin reducerea de 50%) obliga bancile sa suplimenteze garantia sau sa replateasca partial imprumul cee ce ar inflama si mai mult criza de lichiditate din sistemul bancar.
Nu se pot muta garantiile aferente celor 50% principal taiat asupra restului de 50%?
„Vor fi convinse pietele de capital ca s-a diminuat pericolul?”
Atunci cand nu vom mai fi prizonierii pietelor de capital si nu ne va mai interesa ce au de spus niste bancheri lacomi, atunci se va fi terminat si criza.
Vehicolul crizei, d-le Mihnea, poate fi reparat in cantitatea si calitatea lui; asta nu inseamna ca si criza are aceeasi soarta. Mai mult, o reparatie care presupune identitatea dintre vehicol si continutul lui cred ca lasa o gramada de visatori pe marginea santurilor europene.
Totodata, daca lumea are sentimentul ca sunt stimulati codasii iar premiantii amendati, va dispare si bruma de bun simt care diferentia diligenta ” bunului gospodar” de cea a gospodarului curent.
O fi buna? O fi rea ? O astfel de omogenizare va face mai vizibila diferenta dintre un mercedes si un tata nano sau dimpotriva?
Aaaaaaaaaahhhh…
Ce usurare, dupa citirea ator „contributii” scrise pe Hotnews de tot felul de profesorasi care se cred mesianici, sa gasesti si un articol documentat, competent, inteligent chiar… OK, stilul nu e cel mai alert posibil, o anecdota-doua l-ar fi colorat putin, dar asta e secundar.
Un singur bemol. Vorbesti de o nationalizare ca singura solutie a recapitalizarii bancilor. Mai apoi vorbesti insa si de reducerea activelor ca solutie a imbunatarii sacrosanctului grad de capitalizare. Mai sunt insa si alte solutii, si cred (de fapt mi-e teama) ca ele vor fi preferate; sa nu uitam de „lectiile” date de quantitative easings, de cumpararea activelor „toxice”…
Cumpararea de actiuni de catre autoritatile publice inseamna injectie directa de capital, care nu va afecta pierderile/profitul, dar le va dilua per share. In plus, autoritatea publica are participare la decizii. Totul transparent si „capitalist”. In schimb, cumpararea de active „toxice” permite pastrarea de catre banca a unui profit contabil artificial ridicat – deci pot continua bonusurile importante si celelalte practici care ii fac pe atatia comentatori sa vorbeasca despre politica-clichet a bancilor ca fiind „cap, eu castig, pajura, tu pierzi”.
Nationalizarea partiala ar fi deci solutia rationala din punct de vedere economic si moral. Dar ea este o otrava ideologica in care guvernele nu vor sa se lanseze si, desigur, ea va fi refuzata de banci – ce bancher vrea sa i se diminueze bonusul si ce actionar sa scada profitul pe actiune detinuta?
Vom vedea deci cine este mai puternic, logica si interesul colectiv sau bancile si interesul privat? Eu unul, stiu pe cine pariez.
Citind despre masurile adoptate ptr. salvarea Greciei ma intreb:
De ce autoritatile grecesti nu fac nimic pentru a pune in valoare cei cca 200 miliarde Euro scosi de greci din tara si mutati in Elvetia sau aiurea?
Cam toata lumea isi da seama cum s-au facut acesti bani si cate taxe si impozite au trebuit fentate pentru a strange astfel de sume.
De ce nu le propune guvernul grec o amnistie fiscala cu conditia investirii acestor sume in titluri de stat, cu maturitate la 3-5 ani, si cu o dobanda realista?
Sau macar un aranjament de genul: Cumperi titluri de 1000 Euro si iti „amnistiem” suplimentar inca 400 Euro.
Dupa ce fac asta pot trece apoi la urmarirea celor reticenti, cu instrumentele aparatului fiscal si de justitie.
Daca macar jumatate din suma s-ar intoarce pentru a fi utilizata in Grecia ar fi o imensa gura de aer pentru economie.
In plus, ar intari coeziunea sociala iar populatia ar accepta mai usor reformele si, mai ales, reducerea uriasului aparat public.