vineri, martie 29, 2024

Uite cine vorbește în numele „poporului”: USL, cu populismul pe democrație călcând

În preambulul cererii de suspendare a președintelui României, reprezentanții USL invocă „poporul”, susținând că „majoritatea deciziilor politice majore din ultimii trei ani au fost luate în afara cadrului de funcționare democratică a statului și împotriva voinței poporului”. Scurt, două chestiuni: primo, „poporul” e moneda de schimb pe care și actualul președinte a utilizat-o politic de fiecare dată când, din postura de „jucător”, a mizat „totul pe-o singură carte”, cu specificarea că poziția sa instituțională a fost validată prin vot; secundo, nu știu care este instrumentul prin care actualii guvernanți măsoară cu exactitate ce place și ce nu place „poporului” (în fapt, și Dan Diaconescu susține, din punctul ăsta de vedere, că este „medicul de suflet” al „poporului”); la asta adaug faptul că nu ai cum să pretinzi, formal, că actuala majoritate parlamentară vorbește în numele „poporului”, din moment ce nu a fost validată de votul său (să ne amintim, însă, că acest lucru s-a întâmplat și după alegerile parlamentare din 2004, când majoritatea s-a articulat artificial, și nu potrivit votului popular). Totuși, majoritatea gestionată de USL face acest lucru, invocând votul urii din 10 iunie, de la alegerile locale. Cine vorbește, deci, în numele „poporului”? Încerc, în cele ce urmează, un răspuns la această întrebare, prin apel la argumente din zona teoriei politice, pentru a demonstra că, în ceea ce fac reprezentanții USL în aceste zile putem identifica transformarea populismului în logică instituțională a statului.

Teoria

Plec de la faptul că o viziune relativă la cei îndreptățiți să exprime, să apere și să promoveze la nivel politic interesele existente în plan social pune în discuție logica particularului și cea a universalului. „Poporul”, chiar fără a fi foarte clar determinat, este cu siguranță alcătuit din indivizi particulari, cu propriile lor interese, care uneori pot fi convergente, iar alteori divergente. Problema este următoarea: cum pot primi niște interese particulare o valență universală? Sau, ca să plasăm această întrebare în contextul jocului politic: cum anume primesc anumite interese calitatea de a fi interesele tuturor? Avem de-a face, aici, cu vechea problemă a „binelui general”, care traversează cele două milenii și jumătate de gândire politică. Dacă e să ne referim la regimul politic democratic, putem observa că problema articulării și agregării intereselor dă naștere unor forme de organizare care cunosc astăzi o mare diversitate: de la cluburi și asociații până la sindicate, grupuri de prestigiu și de influență ori partide politice. Problema nu este, așadar, că nu ar exista interese sau că ar lipsi modalitățile organizate de reprezentare a acestora. Problema este una care ține de impunerea intereselor pe agenda publică, astfel încât acestea să primească, în calitatea lor de solicitări, niște soluții. Iar rolul revine aici, în primul rând, politicienilor.

Ajungem astfel la o „elită” care vorbește în numele „poporului”, decizând care dintre interesele particulare intră în sfera universalului, a „binelui general” pe care o societate trebuie să îl urmeze ca obiectiv. Nu este, acesta, un aspect exclusiv al societății contemporane. Într-o analiză deosebit de pertinentă, Chantal Delsol identifică valabilitatea acestei chestiuni și pentru modul de a face politică în orașul democratic al antichității. Și atunci, ca și acum, cea care decide asupra universalului (spre a parafraza terminologia lui Carl Schmitt) este elita, în pofida preeminenței didactice, observabilă și astăzi, a mitului democrației directe. Indivizii particulari, idiotès sau cei mulți nu au capacitatea de a configura o privire de ansamblu relativă la „binele comun”, fiind ancorați în plasa propriilor lor interese. Prin urmare, cei puțini vor decide asupra universalului pe care trebuie să-l respecte întreaga societate.

Practica

Sursa de legitimitate a acțiunilor pe care, astăzi, le întreprinde „elita puterii”, adică USL, este dată, pe de o parte, de formarea unei noi majorități parlamentare în afara jocului electoral și, pe de altă parte, de rezultatele alegerilor locale din acest an. Neavând legitimitatea directă a alegerilor parlamentare – legitimitate care, prezumtiv, pare să existe în sondaje, cel puțin în acest moment – reprezentanții USL sunt „cei puțini” care, raportați la masa „poporului”, vorbesc în numele acestuia. Logica discursivă e similară cu cea utilizată, în anii din urmă, de PDL și de președintele Băsescu: cum ar spune Ernesto Laclau, crearea unei frontiere interne (să ne-amintim de „Ei cu Ei, Noi cu Voi”) și, apoi, topirea intereselor similare ale indivizilor într-un „lanț al echivalențelor”. Astăzi, USL folosește, în sens invers, frontiera Noi-Ei și, bazându-se pe o psihologie a urii, măsurabilă sociologic, pretinde că știe unde trebuie să ducă echivalența intereselor individuale, transformată, la dispoziția sa, în „interes public” – la suspendarea lui Traian Băsescu. Până aici, foarte puțin e neobișnuit (din perspectiva logicii populismului, o logică antagonică prin excelență). Pentru că, trebuie observat, ceea ce se întâmplă acum în spațiul public românesc nu are nimic de-a face cu o dezbatere ideologică. Nu e vorba de „dreapta” sau de „stânga” decât, eventual, în zona fantasmelor intelectuale. E vorba despre persoane, de uri politice personale și de utilizarea unui vehicul al urii care, pentru a ajunge la punctul terminus, dezmembrează ori modifică structural instituțiile. Iar acest din urmă fapt mi se pare a fi cel mai grav. În realitate, USL trece acum o graniță pe care, totuși, PDL nu a trecut-o – aceea a transformării populismului în politică a statului, un stat care deja nu mai funcționează respectând principiul controalelor și contraponderilor și în care legea fundamentală rămâne obiect de interpretare politică, pe baza unei hermeneutici a vinei. În numele „poporului” s-a ajuns din nou, cu succes, la punerea în practică a celebrului adagiu leninist „cine nu-i cu noi, e împotriva noastră”.

Distribuie acest articol

8 COMENTARII

  1. momentul adevarului nu a fost in 2004, nu in 2007 nu in 2009. momentul adevarului este acum in 2012 cand in sfarsit se joaca cu cartile pe masa. este momentul adevarului. vrem spre vest (unde o fi lege sa nu fie tocmeala) sau spre est (protejand oligarhia)

  2. Io nu-nteleg de ce se inflameaza oamenii de bine, suspendarea e doar periodica, poporu va avea ocazia sa se pronunte, prin referendum, ce poate fi mai democratic decit sa fie intrebat poporu? Ce e neconstitutional sa-ntrebi poporu? Elvetienii fac toata ziua, buna ziua, referendumuri si nu-i acuza nimeni!

    • Periodica? Cum „periodica” fratele meu rosu? Adica la cat timp o repetati? Parca in constitutie si legea electorala zice alceva…. Ziceti macar, suspendarea o repetam aleatoriu, cand putem si cand vrea muschiu’ nostru!

  3. Pt „neamtu tiganu”:
    Poporul mai avea foarte putin si se pronunta efectiv atunci cand erau alegerile prezidentiale si parlamentare.
    Ultima data cand poporul s-a pronuntat – a zis Basescu. Daca data viitoare o sa spuna altceva – va fi cu adevarat decizia poprului din nou.
    „Elvetienii fac toata ziua, buna ziua, referendumuri si nu-i acuza nimeni!” – daca te uiti bine noi suntem deja aratati cu degetul de catre cei din Europa. Partea cu acuzatia se refera la obiectul referendumului si modul in care se ajunge acolo.
    Pe scurt: eu sunt un om care ultima data am votat Basescu si la urmatoarele alegeri nu l-as mai fi votat daca ar fi putut sa participe.
    Cu toate acestea, in cazul unui referendum acum l-as vota pentru a sustine actul de democratie in Romania.
    Si mai mult, evenimentele de acum ma determina sa spun un nu hotarat canditaturii lui Crin Antonescu la presidentie. Consider ca oricine altcineva este mai bun.
    Si nu vad de ce se folosesc alegerile locale ca si rezultat al alegerilor nationale. Daca vroiau sa se foloseasca trebuiau sa le puna in acelasi timp cu cele nationale.
    Altfel stai si astepti pana iti vine randul. Ceea ce face acum USL arata exact ca nu se gandeste la popor ci il foloseste doar ca paravan si ca sa arate ca face ce vrea muschiul ei.
    Daca ai guvernul si primul ministru si majoritate in parlament se poate spune ca deja decizi care e treba in tara. Restul sunt mofturi care costa imaginea tarii si am impresia ca o sa ii coste si pe ei la alegerile nationale.

  4. Hai sa zicem ca ajunge Crin presedinte!
    Ghici ce se intampla cand va avea popularitate de 10 %?!
    Asta se poate intampla foarte repede (cu exceptia cazului in care s-a dus la Cotroceni sa doarma).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Daniel Sandru
Daniel Sandru
Daniel Șandru este Conferențiar universitar doctor la Facultatea de Științe Politice și Administrative a Universității „Petre Andrei” din Iași, instituție în cadrul căreia a fost ales, în 2012, Președinte al Senatului. Din 2010 este bursier postdoctoral al Academiei Române și a efectuat stagii de cercetare la Universität Konstanz (2010) şi, respectiv, Humboldt-Universität zu Berlin (2011). A publicat Reinventarea ideologiei (2009, lucrare distinsă cu Premiul „Ion Petrovici” al Academiei Române, cu Premiul revistei Sfera Politicii și cu Premiul revistei Transilvania pentru Filosofie Politică) și Sub semnul paradoxului cotidian (2010, publicistică) și a coordonat (alături de Sorin Bocancea), volumele Mass-media și democrația în România postcomunistă și Totalitarismul. De la origini la consecințe, ambele publicate, în 2011, la Editura Institutul European din Iași.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro