joi, martie 28, 2024

Ultima mare condamnare. De acum, va fi linişte

Câţi dintre dv cred că barosanii din fotbal ȋn care tocmai şi-a rupt justiţia română zilele astea dinţii, au câştigat bani din alte părţi şi i-au adus ȋn fotbal aşa, din patriotism, sau măcar pentru filantropie şi onoare, după cum sună explicaţiile oficiale ale lui Copos? Câţi dintre dv cred că tipii ăştia, pe care ȋi vedeţi la TV cum rup trei pixuri până reuşesc se iscălească o hârtie, au avut cine ştie ce scheme complicate, nemaivăzute de sifonat bani din prăpăditele lor de cluburi sau cu prăpăditele lor de terenuri? Mda, aşa mă gândeam şi eu…

Nu vă uitaţi că l-au băgat la răcoare pe bufonul Gigi şi ȋncă doi expiraţi care sunt pe linie politică moartă. Intersecţia astrelor a făcut ca ȋn complet să fie majoritari nişte magistraţi ok – adică exact invers decât s-a ȋntâmplat ȋn celălalt şi aşa cum nu veţi mai vedea ȋn lunile şi anii care vor urma. Aşa cum cea mai lungă zi a anului e ȋn iunie, dar cea mai caldă lună este august, tot aşa şi justiţia funcţionează cu oarece inerţie: succesele de azi sunt rezultatul muncii acerbe din ultimii ani a minorităţii reformiste; iar non-rezultatele din viitor vor fi efectul reculului din 2013. Pe scurt, ieri aţi văzut ultima mare condamnare din epoca ȋncheiată; şi prima mare achitare din vremurile cele noi.

Or, dacă nici de haiducii ăştia de doi bani din fotbal nu am putut scăpa, e clar. Câţi dintre dv mai cred ȋn asigurările care ni se dădeau de binevoitori mai an, cum că reformele ȋn justiţie au atins masa critică, de acum sistemul trebuie lăsat ȋn pace să continue procesul singur? Că nu mai contează oamenii, ci instituţiile, că nu stă anti-corupţia ȋn persoana lui Morar, nici nu mai e nevoie de sprijin politic, monitorizare pe CSM şi promovări la curţi, scandal internaţional cu MCV şi restul? Unde sunt teoreticienii instituţionalizării reformelor sub USL, s-au ascuns acum sub masa critică, pe care dansează Becali din buric?

Dacă nici ȋn fotbal nu s-a reuşit condamnarea marii corupţii, cu această generaţie de tipi mai curând primitivi, lucrând la vedere, ca maneliştii, pe ȋncuscreli şi cu sacoşe de bani, plătind lefurile jucătorilor ani la rând pe contract de sponsorizare (!), ce şanse credeţi că mai sunt să se atingă cineva de zone totuşi elevate, acolo unde mafia română a trecut şi ea cel puţin la nivelul de complexitate 2.0, că or mai fi ȋnvăţat ei ȋn Italia şi altceva decât cum se leagă cravata cu nod cât pumnul?

In fond, mizeria de non-decizie a ICCJ pe cazul cu fotbalul (excepţie făcând opinia separată a judecătoarei Lefterache) destinată să ȋngroape acest proces sub ani de amânări şi confuzie, nici nu avea nevoie de indicaţiile preţioase de partid şi de stat ale premierului (“n-aş fi fericit să-l văd pe Gică Popescu la ȋnchisoare”). De când au ȋnceput luna trecută reevaluările procurorilor ȋn urma semnării marelui armistiţiu politic naţional, tot omul care nu-i complet bătut ȋn cap a priceput singur mersul lucrurilor şi s-a adaptat.

Viorel Hrebenciuc are dreptate să se ȋntrebe azi, ȋn numele vechii gărzi de politicieni: dacă tot s-a ajuns aici, pentru ce era nevoie de atâta timp pierdut şi tămbălău? Pentru ce bileţelul roz dat ȋn public ȋn 2006, cu “Traiane, dacă ai ocazia…”, când ce s-a petrecut acum, adică ȋmpărţirea procurorilor pe coterii, se putea face ȋn linişte ȋncă de atunci, fără să pierdem şapte-opt ani degeaba, cu atâtea victime colaterale, şi să ajungem de râsul Europei. Poate cine ştie, aveam şi grad de absorbţie a fondurilor UE de 25% ȋn loc de 15%.

Dacă l-aţi fi ascultat pe marele Hrebe, Patriciu n-ar mai fi azi executat silit; nici clanul Becali nu şi-ar mai fi risipit inutil energia şi banii cu avocaţii, ȋn loc să cotizeze unde trebuie; nici Năstase n-ar mai fi plătit cu opt luni de puşcărie ȋn numele tuturor, ca un mucenic ce este. Iar reţeaua Voicu n-ar fi fost destrămată, doar ca să ne chinuim acum să ȋncropim alta. Vorba lui Năstase: până la urmă, cu ce e poporul mai fericit după toate astea, i-a băgat cineva ceva ȋn traistă? Măcar, Gicuţă a jucat la Barcelona şi Galata şi ne-a adus onoare, care la mafioţi este o categorie etică de bază.

Democraţia română ȋnchide, iată, cercul după acest ocol bizar din 2005 ȋncoace, din cauza căruia era cât pe-aci să credem că la noi coabitarea ȋntre hoţ şi vardist este imposibilă. Ăstimp, ca să nu ne mai fugă gândul la prostii, opoziţia de bine şi consultanţii ei politici camuflaţi printre membrii de partid ne ţine ȋn suspans cu al 117-lea episod din serialul “Se rupe USL”.

Săptămâna asta, ȋn rolul paşalei care-l trădează pe Suleyman, dar este demascat la timp de femeile din harem, e distribuit marele actor freelancer Sorin Roşca Stănescu, zis Naşu’ (altul decât ăla de la Federaţie). Iar noi stăm cu sufletul la gură să vedem cât de tare s-a supărat sultanul şi dacă o să-l ierte pe paşă sau nu – ȋn fine, se pare că da – şi nu mai observăm că ȋn neagra sa supărare, luminăţia sa nu s-a opus totuşi numirii la Nuclearelectrica a persoanei indicate de SRS. Inimă largă, sultanul ăsta. Şi semn al vremurilor celor noauă.

Articol publicat in prima varianta in Revista 22.

Distribuie acest articol

33 COMENTARII

  1. Se cearta, se rup, mimeaza opozitia, totul revine la normal. Este oare intamplator faptul ca amenintarea spargerii USL vine imediat dupa s-au linistit apele in Justitie?

  2. Cati dintre noi credem ca afaceristii fac afaceri din patrotism? Eu sper ca niciunul.
    Patrotismul, oricat ar fi el de dorit, nu este ingredientul necesar unei afaceri. Prezumand ca respectiva afacere e una cinstita.
    Patriotismul ar trebui sa fie insa atributul oricarui om politic. Intrebarea urmatoare vine aproape automat: cati dintre noi credem ca barosanii din politica romaneasca, pe care justitia reformistilor ii musca cu gingiile, sunt animati de acest sentiment? Eu sper ca toti … si nu fac haz de necaz!

  3. S-a schimbat ceva in fotbal dupa 1990? Nu cred! Vechea retea de partid locala si-a adjudecat mai toate cluburile. Intamplator sau nu toti magnatii Romaniei „europene” au faceri si in lumea fotbalului. Aici banii se spala cu tricolorul pe piept. De ce credeti ca unul ca Copos nu a vandut Rapidul desi a anuntat de zeci de ori decizia? Pentru ca „echipa muncitoreasca” l-a albit atunci cand afacerile si acumularile au crescut ametitor. Toti „judecatii” aveau lacrimi in ochi. N-am inteles dupa ce plangeau? Ca a venit vremea sa le ia altii mafioti locul? In fond justitia nu face altceva decat sa implineasca dorinta chibitilor din linia a III-a a PCR-ului de a lua franele in jocurile murdare din fotbal. Cine gaseste in fotbalul romanesc un om care n-a facut parte din securitate sau care n-a avut tatal securist sau mare activist va rog sa-l marcati cu semnul lui Zoro. Aceasta batalie nu este a noastra suporterilor! Intrebarea este: de ce justitia se face parte la acest joc murdar atata timp cat cel care a platit a declarat o suma iar cel care a vandut o suma de zece ori mai mica? DNA-ul ar putea acum face ceva unic: sa colaboreze cu justitia din tarile care au cumprat jucatori romani si sa porneasca astfel o curatenie prin efect de domino la nivel european.

  4. Împărtăşesc ideea acestei postări: condamnarea în penitenciar a lui Becali este ca durerea-fantomă a unei justiţii amputate, ceva ce se manifestă după ce a încetat să fie.
    Realitatea, aşa cum este şi va fi, este cea a scăpării lotului de „fotbalişti” de către o justiţie care, atunci când nu este subordonată şi mercenară, este intimidată şi se fereşte de „complicaţii”.
    Sper ca MCV să rămână veşnic în vigoare, la fel ca şi interzicerea accesului în spaţiul Schengen (ceea ce oricum, nu atinge pe nimeni: poporul poate călători, iar banii furaţi în România, sboară oricum liber spre insule, la fel ca până acum …)

    • Pana la NUP-uri mai sunt cateva decizii cruciale la IICJ. De exemplu o sa fie extrem de interesant de vazut ce se va intampla cu cazul Voiculescu, are termen la ICCJ pe 28 mai.

      Vestile nu sunt prea grozave.

      La ultima prezentare s-a amanat decizia pentru ca Voiculescu a cerut martori supliementari: Basescu, Ciolos, Ilie Sarbu, iar instanta a fost bulversata si a cerut timp de gandire. Ma gandesc cu spaima ce se va intampla cand Voiculescu o sa ceara ca martori pe Obama, Putin sau, Doamne iarta-ma, Ceausescu. Ce mai sedinta de spirikismus o sa se mai faca la ICCJ ca sa ii se faca dreptate sarmanului varan..

      Dar speranta moare ultima.

  5. Vom trai si vom vedea domnule Sorin Ionita. Meciul dintre USL si independenta justitiei inca se joaca.

    Si eu ma tem, la fel ca dumneavoastra. Dar pesimismul afisat public lucreaza in favoarea celor pe care ii incriminati de subjugarea justitiei. Ginditi-va ca sinteti un tinar magistrat, profesionist si animat de intentii onorabile. Ce v-ati dori sa cititi in presa?

    Nu ati simtit imperativele momentului. Oamenii cinstiti merita toate incurajarile sa ramina cinstiti. Eu unul sint alaturi de ei si am sa-i sustin mereu, orice s-ar intimpla in viitor.

    • S-a dat NUP si pentru reprezentarea fara mandat a Romaniei de catre Ponta, la CE din iunie 2012.

      Banuiam ca autorul are dreptate, dar ii reprosam ca este pesimist. Intre timp mi s-au amestecat simtamintele. Sint uluit de ceea ce se intimpla, de viteza subjugarii justitiei.

  6. Domnule Ionita,
    este greu, foarte greu cu independanta…. a justitiei, a individului.., scuze, nu vreau sa ranesc pe nimeni…..dar, ca sa ajungi magistrat esti supus unor probe, cine examineaza?cine e seful?…cine ???????????
    comentariul ar fi ………. tabula rassa ” in domeniile BUgetate si adusi oameni care chiar vor performanta, corectitudine, educare, etc……
    naivitate…..

  7. Confirmarea acestui punct de vedere a venit prompt, poate prea repede pentru a nu ne trezi definitiv, sper: Parchetul general a dat NUP pe plagiatul lui Ponta dintr-o carte, motivind cu faptul ca nu se poate stabili cit a fost copiat, intrucit paginatia, litera si caracterul acesteia sunt diferite de la o lucrare la alta. SIC! Luare la misto in acte publice! In ce priveste fotbalul, daca la Curtea de Apel se va tine seama de opinia separata de la retrimitere lucrurile s-ar incheia in 2-3 termene. Daca nu, nu! Iar in cazul Gigi Becali este vorba, cred, de amenintarea prescrierii, pentru ca daca se adinceau cercetarile se ajungea la puscarie grea, mai ales in ce priveste oficialii. Apropo, macar de curiozitate, se poate gasi la arhiva notariatelor citi generali si alti colonei au tranzactionat terenuri si case in Pipera pe amplasamentele respective? Macar literatura buna, de citit pe nerasuflate, daca justitie nu se mai poate…

  8. Nu ne-a bagat nimeni nimic in traista, dar trebuie sa se inceapa de undeva. Cu o floare nu se face primavara intr-adevar, si atata timp cat averile acumulate ilicit nu sunt confiscate, e o mare de praf in ochii populatiei.
    Cine nu ar vrea sa traga tunuri de milioane de euro, si sa stea 8 luni/2 ani (!) la puscarie in concediu, pastrand banii acumulati ilegal.
    Si dupa ce iesi, esti curat ca lacrima aparent.
    Ar fi fost de ajuns sa se confiste bunurile sau sumele care sunt dovedite clar ca au fost obtinute prin metode ilegale, si sa le fie interzis in a mai fi alesi in functii publice oriunde in Romania.

  9. Totuși, mi se pare exagerat un plagiat să fie pedepsit cu închisoare. Da, să i se retragă titlul de doctor, să fie rușinea comunității academice etc. Cel mult o amendă. Dar chiar să fie o infracțiune penală e prea mult.

  10. Nici pomeneala, va inselati crunt dle Ionita, odata bulgarele pornit, nu mai poate fi oprit, epilogul poate fi doar amanat. Asta e spiritul dreptatii, si sunt o gramada de proverbe in sensul asta.

    • Daca plagiatul a condus la obtinerea titlului de doctor (generator de sporuri salariale) se incadreaza in zona juridica a foloaselor necuvenite, fals si uz de fals etc.
      Adica fapte penale!

      • Cred ca raspunsul Dvs. era la comentariul anterior si nu la cel al d-lui Popescu. Sistemul nostru de invatamant este de aproape (sau de peste?) 20 de ani o pepiniera de situatii de acest gen si ma refer la cazurile in care se obtine repede o hartie care ajuta la dosar, la obtinerea unor functii, la cresteri salariale etc.. Facultati la f.f. in varful muntelui sau in Moldova de peste Prut, Spiru Haret & Co, doctorate si masterate accesibile si unora cu creierul cat cireasa – ce altceva sunt decat oportunitati prin care un „excelent” sistem de invatamant este generatorul hartiilor de dosar in baza carora se obtin avantaje personale (functii, sporuri etc.)? Exista totdeauna un binevoitor care da repede cu stampila pe o hartie (din prietenie politica, din prietenie de pahar, contracost) si astfel ca voinicul din poveste te transformi din sofer in director, expert in domeniu, licentiat, masterand, doctorand, personalitate internationala destul de repede, cu lucrari publicate in portofoliu. Bani si vointa sa fie (ca daca nu sunt facem rost)!

  11. Crima organizată din fotbal: a devenit o caracatiţă imună în faţa unei justiţii semi-impotente.
    Când scriu aceste rânduri, tocmai am aflat că s-a amânat din nou verdictul final în Dosarul Tranferurilor din fotbal. Reamintesc celor care cunosc doar superficial sau mai deloc problema că acest caz a fost analizat şi judecat prin tribunale mai mult de cinci ani, fiind vorba de nici mai mult nici mai puţin de 58 de termene! Personaje, hai să le spunem „pitoreşti” (eufemism pentru băieţi descurcăreţi, la limita legii) precum Ioan Becali, Victor Becali, Mihai Stoica, Cristi Borcea, Gigi Nețoiu, Jean Pădureanu, George Copos și Gică Popescu, pe care aproape toată suflarea microbistică a ţării dar şi mulţi dintre oamenii corecţi, care vor ca justiţia să triumfe, îi aştepta să îşi ocupe un loc meritat după gratii, au reuşit să amâne din nou momentul penibil când vor putea să se bronzeze facial la ferestre de 20 pe 20 centimetri, cu modele in forma de zăbrele. Degeaba judecătorii au strâns destule probe cât să condamne întregul pluton infracţional, degaba presa le-a şoptit tandru celor din lotul respectiv că a venit momentul cel mare. Totul în zadar. Iar acuzaţii păreau să ştie prea bine ce va urma. În ciuda lacrimilor vărsate patetic de George Copos, cel care are bani să cumpere telecabine şi hoteluri la Poiana Braşov dar nicidecum să salveze Rapidul înainte de retrogradare şi umilinţă, în ciuda atitudinii de copil răsfăţat ale lui Borcea (un manager catastrofal al secţiei de fotbal de la FC Dinamo) sau a gesturilor de golan de Ferentari ale lui Ioan (Giovanni) Becali care aplică lecţii de rugby contra unor ziarişti care îi stau în drum, aş putea jura că ştiau toţi că nu se va întâmpla nimic.
    Dar cum se poate explica această tergiversare ruşinoasă şi descalificantă pentru justiţia română? Probabil că şi dv, stimaţi cititori, vă gândiţi la câteva scenarii posibile, cum fac şi eu acum. Aşadar membrii acestui lot de indivizi cu imensă putere de decizie în fotbalul nostru (patroni, impresari, samsari etc.) posibil să fi ajuns să corupă şi să influenţeze politicieni la vârf, să le cumpere tăcerea sau să o obţină prin şantaj şi ameninţare. Pe la colţuri, la cozile formate la stadioane pentru bilete la meciuri se mai spune că e la fel e plauzibil să se fi acţionat şi asupra unor procurori şi judecători, care deh, oameni sunt şi ei. Au familie de întreţinut, gură şi stomac de hrănit şi maşină de dus în service. Nu ştiu dacă e aşa, nu am cum şti. Dar ce gândeşte lumea ar putea fi mai important decât ceea ce s-a ântâmplat în realitate. Percepţiile negative, necontrazise la timp prin exemple pozitive, subminează încrederea în justiţie. Dacă senatorul-bandit Cătălin Voicu reuşise să demareze aproape nestingherit formarea unei reţele de influenţă de tip mafiot în Ministerul de Interne (dornic să îl păstorească ca un sultan), fără să aibă neapărat banii şi puterea fraţilor Becali ori a lui G. Copos, vă daţi seama aceştia cu toţii cât de sus au ajuns!
    Că justiţia română e adeasea timorată, influenţată politic şi semi-impotentă ştiam de ani buni. Nu am descoperit eu America, vă asigur. Dar văzând cum au căzut pe rând în plasa acesteia personaje de talia lui Adrian Năstase, C. Voicu, Traian Remeş mi-am spus că ceva s-a schimbat. Dar acum îmi dau seama că am fost naiv. Năstase a fost lăsat pe mâna legii deoarece nu a mai avut susţinerea necesară şi s-a dorit a se da un exemplu. Sau poate că procurorul din acel caz a avut coloană vertebrală. Ştia că membrii partidului dlui Năstase sau apropiaţii acestuia ar putea să îi facă probleme dar şi-a spus că dacă e procuror trebuie să rişte. Ori la bal ori la spital! Dar în cazul lotului de patroni şi samsari din fotbal, probabil că teama resimţită de procurori a fost una mult mai mare. Pentru că, să fim serioşi, una e să iei o poşetă în cap de la dna Dana Năastase sau să te îmbrâncească băieţii acestuia care oricum nu au fizicul şi pumnii lui Bute sau Moroşanu şi altfel să ştii că te aşteapă în faţa casei oamenii „clanului” Becali, băieţii cu muşchi şi fără minte ai lui Meme Stoica, angajaţii de la firma de butelii a lui Borcea ori gorilele lui Copos. Nu-i aşa că brusc totul parcă e mai clar?
    Totuşi cum de a „căzut” George Becali şia fost condamnat cu executare? Poate că reţeaua sa de susţinere a slăbit. Devenind europarlamentar şi parlamentar român, face parte din sistemul politic legal şi nu mai are sprijinul „clanului” (famigliei), e poate un fel de oaie neagră. Legea imunităţii nu l-a mai protejat. I-a tras după el şi pe ex-ministrul Victor Babiuc şi pe generalul Cioflină, care plătesc acum preţul afacerilor mănoase cu machedonul. Să mai spunem că ANI a identificat circa 42 de parlamentari care între 2008 şi 2012 au strâns averi nejustificate. Dar prin decizia altor parlamentari, colegii acuzaţi de ANI îşi menţin postul până la condamnarea finală de către instanţa judecătorească. O tergiversare care îi ajută evident pe hoţomanii „aleşi de bobor”.
    Aşadar, revenind la cazul samsarilor de fotbalişti, judecătorii au demonstrat la un moment dat că ar exista o schemă de fraudare a cluburilor şi a statului cu ajutorul unor companii off-shore fantomă din Olanda şi Insulele Virgine. Dar nu a fost suficient. Curtea de Apel Bucureşti dăduse deja condamnări, anul trecut, pentru transferuri de fotbalişti pe sume care nu se regăseau în actele cluburilor. Astfel, fusesră condamnaţi Ioan Becali (8 ani), Victor Becali (7 ani), Cristi Borcea (7 ani), George Copos (5 ani), Mihai Stoica (4 ani), Gigi Neţoiu (3 ani cu suspendare), Gică Popescu (3 ani cu suspendare), Jean Pădureanu (3 ani cu suspendare). Urmau să plătească şi daune substanţiale. Bun, şi? Păi vă spun eu. Băieţii aceştia cu zâmbet de primadonă, bani în conturi cât să cumpere nu doar un sau nişte oameni ci oraşe întregi cu tot cu locuitori, au reuşit să tragă sforile acolo unde a trebuit. Probabil că au scos banii din chimire, au dat mesajele care trebuia cui ştiau ei că are puterea de a influenţa, poate au uns bine o parte a clasei politice şi iată că au fentat din nou justiţia!
    Accept, până la proba contrarie, că poate procurorii nu au considerat probele ca fiind suficiente. Bun, atunci cum de a dat acea sentinţă de condamnare Curtea de Apel? Să fi fost formată din jurişti care îi urăsc personal pe inculpaţi? Au vrut să braveze? Să devină eroii unui public avid de justiţiari. Sau fac parte dintre cei probabil maxim 10% din români care nu ar accepta mită nici picaţi cu ceară? Nu ştiu, sincer. Dar atunci s-a putut şi acum nu. Nu ştiu ce credeţi voi dar mie îmi pute treaba asta. Ştiu că dosarul nu e finalizat şi se va rejudeca dar felul cum s-a mers, în mod involutiv, e cel puţin suspect. Plătesc taxe ca bugetar şi din banii mei sunt asigurate, măcar în parte, salariile domnilor şi doamnelor din Justiţie. Am adesea sentimentul că le dau degeaba bani. Mai bine i-aş dona unui azil de bătrâni sau unei fundaţii pentru copii canceroşi. Aştept ca judecătorii şi procurorii să îmi infirme bănuielile şi să mă facă să spun – tare mult mi-aş dori să o pot face – că nu avem o justiţie semi-impotentă ci doar una grijulie să nu condamne nevinovaţi. Până atunci… aş dori să se inventeze odată şi viagra pentru jurişti, ca să capete încredere în forţele lor şi să nu mai plece capetele obedienţi în faţa clanurilor în poziţia ghiocelului. Curaj băieţi, nu muşcă! Cel mult împuşcă… Deh, riscurile meseriei.
    S. F.

      • Multumesc Marius. Ca sa fiu sincer as fi preferat sa fiu unul din procurorii care ii condamnau pe cei din Clan decat un amarat de comentator pe un blog/forum dar asta e…macar sa combat banditismul si imoralitatea in acest fel, daca legea e manevrata de altii.

        • N-ati fi putut fi nici daca ati fi vrut un procuror care condamna, intrucat procurorii nu condamna, sunt doar acuzatori publici. Poate ca ati vrea sa fiti judecator care condamna, dar asta e cu totul altceva…

  12. Completul de ieri a fost ok ? Adica din 8 judecatori 5 au spus „achitare” ,iar cei 3 numiti de Basescu au spus „condamnare” si asta e ok ? Pe ce lume traiti oameni buni ? Cu slugile lui Basescu prin toata Justitia orice verdict este strict politic ,si voi va doriti asa ceva si vreti sa continue ? Pai la fel de bine puteati sa-l pastrati pe Ceausescu ,nu vad nicio diferenta ,ba mai mult cu fosti nomenclaturisti precum Zegreanu sau Macovei chiar exista o continuitate. Trist,dar ne meritam pe deplin soarta . Coabitantii continua demontarea si devalizarea Romaniei iar voi aplaudati. Sunt sincer cutremurat de atata naivitate.

  13. Titlul este „Ultima mare condamnare. De acum, va fi linişte”. Pare ca regretati aceasta „liniste”. Da, ar trebui ca justitia sa-si fi facut mai acerb datoria si atunci……
    Si atunci, dle Ionita, daca justitia ar fi aplicata strict, corect, uniform impartial, „by the book”, probabil ca PESTE UN MILION de persoane ar trebui condamnate, din care un sfert pe viata. Aproape tot capitalismul valahomoldav este construi pe infractiune, rapt, deturnari etc. Mergem mai departe? Pai justitia comunista, atat de injurata, a condamnat intre 1948-59 vreo 120 000 de „dusmani ai poporului”, foaaaaaarte asemanatori ca tip de infractiune milionului de care v-am pomenit. Credeti ca putem repeta, chiar la scara redusa, acest proces?. Evident, nu. Nastase s-a dat „politic”, Becali se va da, sigur, tot politic. TOTI SE VOR DA DETINUTI POLITICI, asa cum au facut si legionarii, taranistii si liberalii in perioada dejista. Si iata cum Romania va (re)deveni un stat terorist/dictatorial/incalcand drepturile elementare ale omului etc. Stapanul Volo va jubila….Revenind, regretati (alaturi de alti neoconsi) ca e liniste, evocand discret linia iliesciana. Ce propuneti, ca sa fiti multumit? Agitatie, demonstratii, greve generale, ocuparea centrelor oraselor, un razboi civil? Ceva gen Siria? Daca da, SAR este, intr-adevar expresia suprema a academismului romanesc…….

    • In primul rand ce este aia „DC News” pe care publica maestrul Mateut panseurile sale ref. la rechizitoriu?
      In al doilea rand, nici un jurist care se respecta nu poate confirma sau infirma informatia fara sa fi studiat in prealabil dosarul de urmarire penala….cu atat mai putin poate sa enumere texte de lege in necunostinta de cauza.Desi ar putea exista si exceptii de la regula: avocatii care fac pe istetii in calitate de invitati ai televiziunilor.

  14. M-am trezit sa comentez si eu acum la spartul targului, cand articolul a fost bagat la arhiva…
    Am citit articolul domnului Ionita si mi-a placut asa, ca viziune artistica.
    Dupa aceea, m-am aplecat asupra viziunii juridice.Si nu mi-a placut.Nu mi-a placut intrucat nu este o cine stie stie ce mare condamnare: cunosc gainari, infractori primari, care, pentru mai nimic au incasat ani grei de parnaie.Comparand insa cu NUP-urile si achitarile enumerate aici, condamnarea lui Becali pare o sfortare titanica a justitiei.Poate chiar este, tinand cont ca nici macar statul n-a solicitat repunerea in situatia anterioara abuzarii sale datre cei doi inalti functionari.
    Daca deschidem codul de procedura penala si citim art. 14, iata ce zice deocamdata legiuitorul la alin 3:
    ” Repararea pagubei se face potrivit legii civile:
    a)in natura, prin restituirea lucrului, prin restabilirea situatiei anterioare savarsirii infractiunii, prin desfiintarea totala sau partiala a unui inscris, si prin orice alt mijloc de reparare;
    b)prin plata unei despagubiri banesti, in masura in care despagubirea in natura nu este posibila.”
    In speta, exista niste cumparatori de fitza si de buna-credinta.Sa presupunem ca nu avem cum sa reparam in natura. Nici actul de schimb nu poate fi desfiintat…ca s-a evaporat.
    Pana aici e supertare!
    Ramane sa dea inculpatii nostri despagubire baneasca….un mizilic acolo…cam cat pierde gigica la cazino intr-o noapte.
    Cum ramane cu alin 4 al articolului 14?Adica din ce motiv scuteste partea civila-statul adica-pe acesti infractori dragalasi de plata folosului de care a fost privata???!!!
    Mare condamnare ar fi fost daca statul le cerea milioanele de euroi obtinute in urma speculatiilor imobiliare cu terenul in speta…
    Asa, e praf in ochi pentru stupid people..Mira-m-as daca vede statul vreun verzisor din aia din hotarare..hahahaha

  15. Eu nu ma mai las de mult preocupat de probleme da genul asta. Sunt convins insa ca soarta mafiotilor e sa se sfisie intre ei.Prefer sa-mi utilizez aparatul logic pe alte domenii. Nu e deloc interesant sa urmaresti o incaerare depotai pe ulita plina de praf si gropi numita Romanika.In care atit hotii cit si vardistii sufera de sindromul ciorii vopsite. Nici macar hotii nu sunt autentici , ce sa mai vorbim si de magistrati. O zi buna !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Sorin Ionita
Sorin Ionitahttp://www.expertforum.ro
Paleo-liberal (adica din soiul cel vechi) Partener fondator la EFOR (www.expertforum.ro) think tank independent Citeste si preda teorii ale dezvoltarii si sectorului public Consultant pe reforma institutionala si descentralizare in Europa de Est si Balcani

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro