”Ultimul mohican”: Viktor Cernomîrdin

Boris Elțîn (primul președinte rus ales în mod democratic) – aprilie 2007, Egor Gaidar (părintele ”terapiei de șoc”) – decembrie 2009, Viktor Cernomîrdin – noiembrie 2010. Rusia și-a petrecut ”ultimul mohican”, cel mai longeviv prim-ministru în istoria Rusiei post-sovietice, record ce poate fi bătut de actualul șef al executivului dacă va decide să nu revină formal la Kremlin in 2012. Cernomîrdin a fost un personaj politic cheie pentru politica rusă internă dar și internațională pe parcursul anilor 90. El a condus țara în cea mai dificlă perioadă a tranziției (1992-1998); Rusia lipsită de coordonate pshihologice, mândră și irascibilă, contradictorie și imprevizibilă. Deozrientare identitară în Rusia s-a suprapus cu conjunctura economică defavorabilă (prețul petrolului a variat între 11 și 23$ pe baril). Nu este deloc ușor să guvernezi în astfel de circumstanțe.

Mulți îl judecă prin prisma mandatului, deseori tensionat, de ambasador în Ucraina între 2001 și 2009. Alții își aduc aminte de Gazprom (al cărui director executiv a fost între 1989-1992) și corupția cronică la nivel înalt în perioada cât a fost primul-ministru. Ambele tabere mai invocă limbajul său destul de colorat și expresii memorabile care au devenit uzuale în discursul politic și preluate rapid de comentatori (”am dorit să fie cât mai bine, dar a ieșit ca de obicei”). Fără îndoială Cernomîrdin nu a fost perfect, a comis multe erori. Dar cine nu le-ar face în circumstanțe de derută politică, economică și socială ce a cuprins Rusia în anii 90. Totodată, în viața fiecărui politician sunt momente de cotitură când deciziile luate îl definesc nu doar ca om de stat, dar și ca persoană. Cel puțin trei astfel de momente merită menționate.

Criza ostaticilor din Budionovsk în 1995. Rebelii ceceni, conduși de Șamil Basaev, în urma unui raid rapid, în regiunea Stavropoli, preiau controlul asupra spitalui din Budionovsk. Peste 1600 de civili, printre care femei gravide și nou născuți, sunt luați drept ostatici. Tentativa de a elibera cu forță ostaticii eșuează. Civilii sunt folosiți drept ”scut viu” pentru a respinge atacul forțelor federale. Situația este critică, ministrul de interne Erin insistă ca asaltul asupra spitalului să fie repetat. În aceste circumstanțe, primul-ministru Cernomîrdin inițiază negocierile cu rebeli cu privire la condițiile de eliberare a ostaticilor și declanșării procesului de pace care să aducă liniște în republica cecenă. Militantul pentru drepturile omului Serghei Kovaliov este împuternicit de primul-ministru să poarte discuții directe cu Basaev la spitalul din Budionovsk. Criza are un deznodământ imediat parțial fericit, ostaticii sunt eliberați, astfel, Beslan-ul pentru moment, este evitat. Acordul de pace între Moscova și Groznîi va fi semnat la aproximativ un an după evenimentele de la Budionovsk în localitatea Hasav-Iurt. Ulterior, Cernomîrdin va fi acuzat de nenumărate ori că a lasat rebelii să scape. Însă ceea ce l-a deosebit fundamental de actuala conducere de la Moscova a fost respectul pentru viața individului. Pentru Kremlin, individul azi este doar o piesă insignifiantă în mecanismul de stat.

Comisia Gore-Cernomîrdin 1993. Factori decidenți ruși de orientare occidentală in 1993 anticipează revenirea curentelor conservatoare în culoarele Kremlinului. Pentru a instituționaliza cooperarea ruso-americană se propune crearea unui format de dialog bianual care să includă pe vice-președintele american și primul-ministru rus în calitate de co-președinți. Comisia a fost creată la Vancouver în 1993 după ce aprimit girul lui Bill Clinton și Boris Elțîn. În condițiile compartamentului instabil și problemelor de sănătateale ale președintelui rus de atunci, ideea s-a dovedit a fi foarte inspirată, deschizând un canal alternativ de comunicare funcțional la nivel înalt între Moscova și Washington. Pe lângă extinderea sferei de cooperare bilaterală ruso-americană (economie, tehnologie, spațiul cosmic, agricultura, sănătatea, mediu înconjurător, etc.), dialogul Gore-Cernomîrdin datorită chimiei personale între cei doi, a fost util și în situații de criză, dar și în dosare sensibile, precum cel al programului nuclear iranian. Astfel, Cernomîrdin a fost elementul care a solidificat relațiile bilaterale ruso-americane pe parcursul anilor 90. După demiterea sa, comisia în componența Gore-Primakov devine aproape inutilă. Nu este surpinzător că în condițiile ”reset-ului” ruso-american administrația Obama încearcă să reproducă o strategie similară la nivel inter-ministerial. Însă Rusia anului 2010 este foarte diferita de Rusia anului 1993; mai ambițioasă și autoritară, mai prosperă și încrezătoare. Nu în ultimul rând, ministrul de externe Lavrov care prezidează comisia din partea rusă nu are greutatea lui Cernomîrdin și nici determinarea lui.

Kosovo 1999. În mijlocul camapniei militare NATO în Serbia, președintele Elțîn îl numește pe Cernomîrdin reprezentantul său special pe dosarul Kosovo. Foarte rapid este reactivată legătura Gore-Cernomîrdin care joacă un rol important în soluționarea crizei. Fostul adjunct al Secretarului de Stat Stobe Talbott își aduce aminte în memoriile publicate in 2002, că Cernomărdin a venit cu ideea formării unei triplete care să pună presiune concentrată pe Milosevici  în următoare componență: reprezentantul Rusiei, Statelor Unite și o personalitate politică cu autoritate internațională. Așa apare în această ecuație președintele Finlandei Ahtisaari. Pe durata negocierilor, Cernomîrdin a efectuat o serie de vizite la Belgrad, care din punct de vedere al securității personale, reprezentau un anumit grad de risc. El a reușit printr-un efort diplomatic colectiv să obțină sistarea bombordamentelor și maximum posibil ce putea Rusia în acele circumstanțe, implicarea în operațiunea de menținere a păcii. Imediat după ce Belgradul a acceptat termenii de sistare a focului, Duma de Stat l-a destituit, iar mulți s-au grăbit să-l acuze de trădarea intereselor naționale în exercitarea mandatului. Raidul parașutiștilor ruși soldat cu ocuparea temporară a aeroportului din Priștina a avut loc atunci când Cernomîrdin nu mai avea nici o atribuție în dosarul Kosovo. Deși a avut o contribuție diplomatică decisivă, public nimeni nu i-a recunoscut meritele pentru misiunea din 1999.

Așadar, anume aceste acțuni sau decizii politice luate de Viktor Cernomîrdin în momente cruciale, explică de ce locul lui de veci este pe cimitirul Novodevicie lângă oameni de seamă, precum Mihail Bulgakov, care ne-a dat etalonul decenței și verticalității (profesorul Preobrajenski din ”Inimă de câine”) sau Iuri Nikulin, care ne-a oferit constant reprize de umor de calitate ajutând pentru câteva clipe să evadăm din matricea totalitară.