In analiza evenimentelor incă tulburi din 21-25 decembrie 1989, e nevoie să amintim faptul că nomenclatura a mers pe cel puțin trei direcții spre a putea supraviețui. Canaliile profitocrate erau terifiate de explozia spontană a străzii și de renașterea societății civile. Tocmai din acest motiv au incercat mai multe variante de succesiune. Prima ar fi fost Constantin Dăscălescu, un fel Egon Krenz din Balcani, sluga lui Ceaușescu. Lacheul a facut comotie cerebrala si a iesit din joc. A doua ar fi fost versiunea Ilie Verdeț, cu un guvern format din activiști marginalizați de către cuplul dictatorial, ilegaliști nemulțumiți de cultul lui Ceaușescu, dar devotati dictaturii comuniste ca sistem politic (Mihai Burcă, Vasile Vâlcu), criminali securiști precum „generalul” Iulian Vlad. In fine, al treilea scenariu, cel mai perfid și de aceea cel triumfător, a fost propus si realizat de Ion Iliescu, omul de incredere al Kremlinului, impreună cu o echipă de personaje cu care se aflase mai demult in contact (Virgil Măgureanu, Silviu Brucan, Nicolae Militaru, Petre Roman). Au urmat luptele, morții reali (peste o mie), propaganda delirantă, minciunile obscene…
Nomenclaturisti bornați, nu au ințeles niciodată că sistemul capotase definitiv, s-au străduit să il mențină in viată procedând doar la cosmetice ajustări. Tache a fost care a venit cu ideea neferice a „partidului mare” care sa „inglobeze” varii grupuri de interese, de la tehnocrati la intelectualii gata să pactizeze cu „noul” regim. Pedro nu a făcut decât să aplice lectiile de socialism stiintific absorbite acasă de la cominternistul Valter. Căpitanul de Securitate Măgurici (nom de guerre Mihaila) fusese lector de socialism la „Academia” PCR, se ocupa de fascism, visa detațamente de asalt si alte bazaconii totalitare. Alături de ei, aventurieri, demagogi, ticniti gen Voican Voiculescu si N. S. Dumitru. Acesta isi dorea un cataclism social, precum in Rusia in octombrie 1917. Pluralismul le repugna. Occidentul era putred. Partidele istorice erau stigmatizate drept agenturi anti-naționale. Erau reactivați in mare grabă sicofanții gen Păunescu, Vadim, Săraru si Barbone. La fel, erau recuperați Aurel-Dragos Munteanu, Darie Novăceanu, Razvan Theodorescu, Eugen Simion, Dan Hăulică. Apoi a venit Proclamația de la Timisoara, s-au speriat de moarte, au reinființat oficial Securitatea sub pseudonimul „SRI”…
Corifeu al limbii de lemn, mistificator de profesie, veteran propagandist comunist, fost ministru ceausist al tineretului, secretar al CC al PCR insărcinat cu ideologia, prim-secretar la Iasi, uzurpator al revoluției din decembrie 1989, instigator, beneficiar si patron al mineriadei din iunie 1990, eternul Ilici a confundat mereu regnul politic cu acela al dresării animalelor. Notoria imprecație adresată de fondatorul mafiei cleptocratice numită FSN unui jurnalist socotit impertinent (“Măi, animalule!”) avea ca subtext amenințarea “Las’ că te dresez eu!” Ar fi putut să invețe cate ceva despre democratie, a preferat travestiul, histrionismul si minciuna. Oricat a lucrat la plăsmuirea propriei legende, imaginea este in final una jalnică, ba chiar grotescă: un aparatcik devotat dogmei bolsevice, un dinozaur incapabil să priceapă nevoia umana de onoare, adevar si libertate. Nu e nevoie de niciun fel compatimire. Mosneagul decrepit de azi, la fel de pierdut, se pare, in paienjenisul unor rătăciri obsesive precum János Kádár in ultimul an viată, este responsabil pentru crime impotriva umanitătii, pentru sabotarea sistematică a democratiei pluraliste si pentru atacuri neincetate impotriva societătii civile din Romania.
Dar inversunatul bolsevic n-a fost singur. Petre Roman a fost mereu langă el pană in septembrie 1991. Era premier in timpul mineriadei din 13-15 iunie. Este culmea cinismului să-l vedem acum pe Roman conducand practic jucăria oferită de mereu recunoscătorul PSD lui mos Ilici. Corb la corb nu scoate ochii, zice o vorba inteleaptă. Cine crede ca sub egida mitomanului Roman, omul atat de apropiat de spionul securist Mihai Caraman, Institutul Revolutiei va scoate la lumină adevărul despre enigmatica revolutie este de o ingenuitate induiosătoare. Ipochimenul a fost cel care a aprobat incantat cererea jandarmului anti-cultural Eugen Barbu si a slugii acestuia, huliganul Corneliu Vadim Tudor, de a publica infama fituică „Romania Mare”. Era in primăvara anului 1990. Talpa iadului a fost inlocuită acum cu necuratul intr-o farsă de un imens prost gust. As mai avea cate ceva de spus. Qui vivra, verra…
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
da, asa este, aratarea umana „emanata” pentru a „implementa” socialismul stiintific (intinat de cel ce l facuse „om” cu functii in partid) arata jigarit, c o suvita de par razleata ce nu mai reusea sa i acopere tigva. securistii l au pus pe perfuzii, fetite strecurate n asternut, freza aranjata, ba l au invatat si ceva engleza, ui chem from za dacs, l au facut euro-atlantic. in spatele canaliei au inflorit / prosperat si mai abitir militia, securitatea, justitia, armata, exact scursurile ce au batjocorit acest popor lipsit de noroc.
Dupa 32 de ani de cadere a comunismului cu fiecare an ce trece fara o redresare spre normalitate a societatii, senzatia e tot mai halucinanta. România e tara in care crimele contra umanitatii nu se prescriu dar care nu are nicio condamnare pentru crimele contra umanitatii. Unde sa cerem explicatii, poate la Radio Erevan?
Domnule Tismaneanu, va multumesc ca mentineti vie flacara neimpacarii cu starea in care fostii comunisti au mentinut societatea! Din pacate, o flacara pilpîitoare care nu are cum sa se amplifice. Pe de o parte, lumea a intors spatele datoriei morale de a apara libertatea, pe de alta sint create mecanisme infernale care te impiedica sa iei pozitie. Incepind de la propaganda pina la santaj coordonat prin structurile statului si pina la sprayul paralizant in ochi. In comparatie cu o populatie intreaga pasivitate, mai e o mina de oameni care se agita, constienti si ingrijorati de aspectele pe care le descrieti in articol. Va mai trece un an pina la 22 decembrie si ne va gasi afundati si mai mult in deznadje si lehamite.
„Qui vivra, verra…”
Bun! Am înles și vreau să mai citesc. Așadar, cum putem scăpa de cleptocrația care a capturat statul român de peste trei decenii?
Am fost în stradă încă din 28 ianuarie și am fost fugărit (de mineri, în 1990) până în 10 august 2018, îmreună cu numeroși alți români. Am votat, alături de concetățenii mei, un președinte reformator, care a fost distins cu premiul Carol cel Mare și a văzut „elefenți” prin cameră, pentru ca deodată acesta să împingă România într-o prăpastie căreia nu i se zărește în întunecime fundul.
Cleptocrația securisto-comunistă care a făcut din România un stat eșuat nu este o părere, ci o realitate cruntă care strivește orice încercare de independență a justiției, după cum ne arată sancționarea magistraților care au avut curajul să aplice legislația europeană, ori anularea concursurilor transparente pentru ocuparea posturilor de conducere în Marile Parchete, sau abuzurile împortiva domnului Danileț, spre exemplu șamd.
Cum putem scăpa, după 32 de ani, de „Regimul Iliescu” ?
Intre timp Petre Roman anunta ca va parasi Romania (Februarie 2022) si atunci ar trebui sa ne asteptam ca paraseste si scaunul de conducere al Institutului Revolutiei. Daca cumva pica oportunitatea postului de presedinte al unei universitati elvetiene, asa cum se vorbeste in presa, si daca in schimb ajunge in tara de suflet a familiei, Spania, i-as sugera, cum tot are afinitati elective cu activitatile academice sa inceapa sa scrie despre capitolele obscure din viata tatalui sau Erno Neulaender, cum ar fi de exemplu episodul razboiului civil spaniol. O asemenea initiativa ar fi salutata in mod sigur de cei interesati in istoria celui mai mare carnagiu european de dupa Revolutia bolsevica si inainte de al doilea razboi mondial. Cartea de memorii a lui Valter Roman „Sub cerul Spaniei. Cavalerii sperantei” publicata la Editura Militara in anii ’70 are o valoare documentara slaba si nici nu merita luata in considerare. Asa cum arata Boris Volodarski in „Cazul Orlov”(tradusa la Ed. Kronika) una din ocupatiile de capetenie a NKVD-ului in Spania republicana a fost depistarea si lichidarea trotkistilor. A participat si Valter Roman in aceasta vanatoare care conform sursei citate se sfarsea in beciul cladirii puse la dispozitie de guvernul republican agentilor lui Orlov si unde acestia dispuneau de un incinerator mobil adus din Uniunea Sovietica ? Ce tip de consiliere politica-militara a acordat acesta republicanilor, atat de utila incat pana la urma acestia au fost invinsi de franchisti ? Si mai sunt si alte lucruri care merita lamurite cum ar fi cele legate de amagirea lui Imre Nagy de a se refugia in 1956 in Romania lui Dej, ca ulterior sa fie expulzat de autoritatile RPR inapoi in Ungaria pentru a fi executat. Niste amintiri oneste ale lui Petre Roman legate de tatal sau ar valora infinit mai mult decat orice ar fi putut realiza la Institutul Revolutiei.