Pentru cei care visează, impenitent,la distrugerea capitalismului şi la naşterea mândrei lumi noi, eliberate de inegalitate şi binecuvântate de nemurirea marxistă, Che Guevara este farul ce luminează în clipe de îndoială. Icoana sa seculară rămâne, peste decenii, ţinta spre care se îndreaptă aceşti pelerini ai revoluţiei mondiale. Un Che mumificat străjuieşte în centrul acestui imaginar ce este reînviat,de fiecare dată când violenţa urbană este îndreptată în contra terorii burgheze.
Memoria celui care a colindat lumea, în căutarea Graalului comunist, în ţinuta sa de guerillero, este cea din care se nutreşte propria lor energia utopică. Acolo unde Lenin, Stalin sau Mao au eşuat, el, Che, nu poate greşi.Locul clasei muncitoare, domesticită prin consumerism, este luat de tinerii cu inimă arzătoare. Ridicarea la luptă sub stindardul lui Che este fantasma care le bântuie nopţile.
Romantismul ca pasiune totalitară
Biografia lui Che îl situează pe acesta la capătul unei linii intelectuale ce îşi are originile în iacobinism şi ambiţia sa renovatoare. Che este aproape, prin elanul său mesianic şi pasiunea sa călătoare, de Bakunin, atlet anarhist al revoltei globale. Imaginea acestei dedicaţii ascetice, fidelitatea faţă de un crez care depăseşte umanitatea concretă, toate acestea sunt semnele ce indică apartenenţa lui Che la tiparul inflexibilităţii totalitare ce domină veacul trecut. Che s-a dorit a fi un purificator al omenirii, un profet ce o îndreaptă spre o nouă cale. Imoderaţia şi fanatismul au fost temeliile edificiului său politic.
Ceea ce ilustrează Che, prin chiar excentricitatea deliberată a vestimentaţiei sale, este militarizarea politicii înseşi. Politica nu mai este deliberare , realizată în costumaţie burgheză. Politica nu mai este un exerciţiu mediocru, întemeiat pe compromis. Ea devine înfruntare cu inamicul, luptă, sudoare şi sânge. Ca şi fraţii Castro ( actualul dictator al Cubei fiind parte din acest triumvirat), Che optează pentru uniformizare şi înregimentare. Mişcarea de eliberare, din care se naşte partidul unic, nu are nimic din tiparul demodat al unei grupări democratice.
Ceea ce defineşte guerilla nu este doar instituţionalizarea violenţei ca practică revoluţionară, ci şi codificarea centralismului democratic ca fundament leninist al acţiunii concrete. Che participă, cu entuziasm, la naşterea angrenajului comunist ce domină Cuba, până astăzi. Instrumentele cu care operează birocratul Che, în calitate de demnitar al Republicii, sunt cele clasice ale stalinismului. Crima, teroarea, naţionalizarea.
Simbolic, în acest conglomerat care îi defineşte gândirea, fascinaţia pentru omul nou şi reeducare este centrală. Uniforma de luptător pe care o poartă este indiciul apartenenţei lui Che la acea castă de visători ucigaşi ce priveşte omenirea ca pe un aluat inert. Menirea noii politici este de a înlătura vechile legături şi de a face să se nască noul peisaj antropologic. Atacul îndreptat împotriva capitalismului este atacul împotriva naturii umane vechi, inerte şi conservatoare. Neliniştea lui Che este alimentată de conştiinţa dificultăţii acestui travaliu care se aplică asupra omului însuşi. Înaintarea spre viitor este mai lentă decât speranţele iniţiale ar fi indicat. Tenacitatea reacţionară nu trebuie subestimată.
Mitul lui Che este inseparabil şi de potenţialul de fascinaţie al tiers mondismului. În contrast cu osificarea comunistă sovietică sau cu cuminţenia, suspectă, a socialiştilor europeni, lumea a treia este câmpul de bătălie animat de idealurile egalităţii şi ale libertăţii. Evanghelia lui Che cucereşte prin ostilitatea, implacabilă, faţă de Statele Unite şi faţă de blocul imperialist. Admiraţia lui Sukarno, tiranul din Indonezia, faţă de Che nu este un accident. Mesianismul lui Che trezeşte, la nivel global, aceste energii telurice ale urii. Revolta împotriva capitalismului este o luptă a popoarelor, în egală măsură.
În moarte, cu efigia de Christ, Che serveşte acestei cauze care nu încetează să mobilizeze. Asemenea lui Lumumba, Che are privilegiul martirajului. Canonizarea sa urmează un parcurs religios degradat. Icoană a culturii pop, Che este, înainte de toate, zeitatea pe care o invocă credincioşii acestei biserici comuniste. La un an de la execuţia sa, baricadele pariziene vor marca intrarea în scenă a acestei “noi stângi”, care îi datorează pasiunea şi crezurile.
Testamentul lui Che este chiar această atracţie suicidară a politicii privite ca înfruntare, război, luptă. Desemnarea şi lichidarea duşmanului, exterminarea sa şi a clasei din care face parte, iată ambiţia acestei strategii a imoderaţiei totalitare. Visul este scris cu sânge în carnea naţiunilor , de vreme ce egalitatea absolută este ţelul ultim. Romantismul politic al lui Che este unul ucigaş.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Pai se autodistruge singur … Ideea ca totul e nemuritor … desigur e una utopica iar capitalismul nu se poate sustrage …
Desigur cresterea continua care il inflacareaza e o consecinta necesara a sistemului bancar si al creditarii cu dobanda. Cresterea continua are nevoie desigur de inovatie continua … Inovatia in sine este practic mai importanta decat produsul finit: adica decat hrana, haine si locuinte care reprezinta nevoile fundamentale ale omului.
Intrebarea la care capitalistul cauta febril un raspuns este nu ce producem ci cum producem.
Cum metoda de productie este practic echivalent cu supravietuirea cei mai multi care reusesc sa inventeze o metoda vor sa o tina ascunsa de ochii lumii. De aici patentele si proprietatea intelectuala …
Omul care se naste la oras … si nu detine nimic se prefigureaza in sclavul modern. El nu detine proprietate nici fizica, nici intelectuala … Sclavul modern incepe sa reprezinte un bun. El poate fi produs pe cale genetica cu caracteristici imbunatatite si pus sa lucreze de mic la imbunatatirea continua a proceselor si metodelor de productie cu a caror cunostinte a fost indoctrinat de mic.
„Pentru cei care visează, impenitent, la distrugerea capitalismului şi la naşterea mândrei lumi noi, eliberate de inegalitate şi binecuvântate de nemurirea marxistă, Che Guevara este farul ce luminează în clipe de îndoială.”
Articolul ăsta l-ați scris în anii 60 și-l scoateți acuma de la naftalină?
Pentru numele lui Lehman Brothers, domnule Stanomir, cum puteți fi atât de pierdut în timpuri? Știți că astăzi e 4 august 2015, pe bune, chiar e: două-mii-cinșpe.
Nu, domnule, post-capitalismul nu are nimic de-a face cu Che, cu Marx, și cu nimeni de sub anii 90. Și asta pentru simplu fapt că noi trăim astăzi (deși se pot găsi și factori mai puternici, dacă se dorește: (i) avansul tehnologic in-imaginabil din ultimii 20 de ani [vezi chestia dreptunghiulară din buzunar cu care ai putea controla, ipotetic, o navă spațială], (ii) avansul diminuării violenței globale [vezi Pinker, The Better Angels of our Nature]). Nu. Post-capitalismul este o problemă care ni se pune nouă astăzi, domnule Stanomir. Și știți de ce? Fiindcă iată ce se întâmplă astăzi: 85 de familii controlează 50 % din averea lumii http://www.theguardian.com/business/2014/jan/20/oxfam-85-richest-people-half-of-the-world, 800 de milioane de oameni nu vor avea suficientă mâncare astăzi https://www.wfp.org/hunger/stats, iar aproximativ 40.000 (patru zeci de mii!) dintre ei vor muri de foame http://www.worldometers.info/. Iar în același timp știți ce se întâmplă în vecinătatea noastră cea mai apropiată, domnule Stanomir? Tocmai ce-a trecut un asteroid de 90 milioane de tone de platină pe deasupra capetelor noastre lacome de pseudo-maimuțe https://www.reddit.com/r/space/comments/3dstqz/platinum_asteroid_potentially_worth_54_trillion/. Post-capitalismul nu e îmbrăcat în uniformă militară, cum v-ar plăcea dvs. să credeți fiindcă vă satisface dorința de frică, ci în uniformă de cosmonaut. Post-capitalismul are treabă cu obținerea-utilizarea acelui procentaj de 99% de energie solară care se disipă (http://www.boston.com/news/science/articles/2005/09/05/how_much_energy_does_the_sun_produce/ : In one second, our sun produces enough energy for almost 500,000 years of the current needs of our so-called civilization — ăsta e gândul care naște post-capitalismul, și se continuă cu dorința de a ajunge din ‘our so-called civilization’ măcar o civilizație de tipul I https://en.wikipedia.org/wiki/Kardashev_scale). Vedeți: nicio treabă cu Marx, și cu atât mai puțin cu Che Guevara. Astfel, treziți-vă, domnule, puneți imnul să cânte (Deșteaptă-te române… lumea e atât de foarte mare) și aduceți-vă discursul măcar prin anii 2000.
NuCheCiCine: problema nu e Ce trebuie făcut, ci dacă se va găsi Cine să o facă.
Două întrebări: DE CE nu vă dați numele ? DE CE vă ascundeți sub nick name-uri care împleticesc limba (înainte de a împletici creierul) ?
Ca să știm și noi cine ne propune aceleași gogoși bolșevice (mucegăite încă din anii 1950).
– „DE CE nu vă dați numele ?”
Fiindcă în regimul spunerii(-scrierii în online) nu importă Cine spune, ci Ce este spus*. A fi interesat de Cine spune este un interes foarte dubios, care ajunge la procese de intenție, argumente ad hominem, și tot felul de reducții-faulturi logice. În plus, nu sunt o persoană importantă, și nici nu sunt interesat să capăt importanță scriindu-mi numele cu CAPS pe site-uri diverse.
*evident, în regimul facerii contează atât Ce este făcut cât și Cine face, datorită implicațiilor etice (politico-sociale).
– A doua întrebare este redundantă.
– „Ca să știm și noi cine ne propune aceleași gogoși bolșevice (mucegăite încă din anii 1950).”
Nu am „propus” (cu atât mai puțin gogoși bolșevice [nu am mâncat niciodată, sunt bune?], proaspete sau învechite), ci am indicat inadecvarea temporal-conceptuală a discursului domnului Stanomir la ceea ce se prezintă ca real astăzi, acum și aici.
Scuze, am greșit ! Dvs. nu propuneți respectivele gogogși ci le molfăiți, doar – doar ni se face poftă și nouă. Una din ele este povestea cu acel grup restrîns care controlează aproape toată economia lumii – zău că e dinainte de al doilea război mondial (Lenin & gașca). La fel număratul celor ce mor de foame (chiar mor, dar maestrul Che, împreună cu toți colegii lui mai comuniști sau mai stîngiști și-au adus din plin contribuția la destabilizarea lumii și, prin consecință, la deturnarea ei de la acțiuni constructive – vezi și demnii săi urmași Maduro, Morales – pentru comparație citiți cine a fost și ce revoluție veritabilă a făcut unu´ Norman Borlaug).
Gogoșile rîncede servite de comuniști nu le-am ingurgitat nici cînd eram copil – l-am pus deoparte și le țin și acum sub atenție, ADICĂ NU UIT. Și tare mă întristez cînd văd noi exemplare, perfect identice, cum zboară în toate direcțiile spre gurile gata căscate a celor despre care vorbeam mai sus ( „…o epocă anterioară naşterii voastre, etc.).
„Una din ele este povestea cu acel grup restrîns care controlează aproape toată economia lumii”
Dați click pe acel link, uite, îl pun și aici: http://www.theguardian.com/business/2014/jan/20/oxfam-85-richest-people-half-of-the-world e theguardian, nu de nu-știu-ce-conspirațiune, iar raportul a fost făcut de Oxfam, https://en.wikipedia.org/wiki/Oxfam , nu de nu-știu-ce-conspiraționali.
Borlaug? Tipul care a crescut profitul mai multor companii americane crescând organisme modificate genetic în Mexic, India și Pakistan https://web.archive.org/web/20100112093059/http://archives.tcm.ie/businesspost/2003/06/29/story909701237.asp ? Da, am citit despre el, mulțumesc de referință.
În rest, e bine că vă țineți tare pe poziții, că nu vreți să fiți naiv și să credeți toate năstrușniciile contemporane (inegalitatea distribuirii averii pe pământ vs. surplusul supra-abundent în energie/minerale al sistemului solar) — aceeași atitudine o aveau acum doar câteva sute de ani și cei care credeau că pământul e cărat în spate de elefanți, sunteți într-un grup select.
Tocmai ce m-am lovit incidental de asta: Tony Blair a cerut 330.000 de lire pentru a vorbi 20 de minute despre foametea globală. I-au fost oferiți 215.000. A refuzat. http://www.express.co.uk/news/uk/581161/Tony-Blair-wanted-330-000-hunger-talk
Cu 330.000 de lire poți cumpără 114.186,8 de Big Mac-uri din centrul Londrei.
Serviti cea mai noua „gogoasa bolsevica”: Cuba si SUA tocmai au reluat relatiile diplomatice. Poate Che va fi reevaluat, nu se stie niciodata,…
Dati jos ochelarii de cal ai anticomunismului taliban, Lumea are acum alte orizonturi,…, si provocari.
Simpatizant?! Go live in Cuba, acum, ca tot a reluat relatiile cu S.U.A.
Eheee, ce-i mai place TROLL-ului „NuCheCiCine” sa bata campii aberand si imbatandu-se cu sofisme ieftine, numai bune de discutiile de prin carciumi.
Post-capitalismul este fantasma comunistilor/marxistoizilor de mai bine de un secol. Sigur, din cand in cand, mai apare cate un TROLL Bolsevic care spera ca poate deghiza vechea ideologie si vechile aspiratii Bolsevice in spatele unui ambalaj nou, „modern”, putred si demagogic. Astfel de troletzi sunt usor de depistat de oricine are ceva cunostinte de istorie si o gandire cat de cat logica.
Mai mult – saracul TROLL nu pare sa stie lucruri elementare … de exemplu ca telefoanele mobile, satelitii si mijloacele de comunicatie moderna n-ar fi putut fi posibile (astazi) daca n-ar fi existat capitalismul (si ale sale revolutii industriale).
Aflându-vă sub limita cea mai de jos a raționalului, ca răspuns la invectivele dvs. nici măcar originale sau amuzante nu pot decât spera că nu sunteți un factor de decizie în societatea noastră. Dar e bine de știut că unii oameni consideră 40.000 de morți de foame per zi un „sofism ieftin”, „ambalaj demagogic” — revelați însăși esența (de cea mai joasă speță) a umanitățiii: felicitări.
Poti tu rezolva ca cei … Sute de mii sa nu mai moara de foame?! Poate rezolva comunismul ?!
Iti doresc sa traiesti intr-un regim in care factorii de decizie de care vorbesti au educatie primara si nicio proprietate – abia atunci vei vedea ce bun e comunismul … Presupun ca ai devenit major dupa ’89 si ca parintii sunt dintre cei adusi de regim sa lucreze „la oras” ;)
– „Poti tu rezolva ca cei … Sute de mii sa nu mai moara de foame?!”
As a matter of concern, yes.
– „Poate rezolva comunismul ?!”
„Comunism” e un cuvânt la fel de plin-gol precum „democrație”. Nu am timp să vă scriu o carte pentru a vă arăta-indica ce înțeleg eu prin „comunism” și nu am timp să vă citesc (potențiala) carte despre ce înțelegeți dvs. prin „comunism”. Dar, dacă aplicăm eticheta asta, „comunist”, peste un sistem politic din secolul 20 care nu a fost asta nici măcar cu numele, răspunsul e evident: nu. Nu de evidențe mă ocup/mă interesez.
– „Iti doresc sa traiesti intr-un regim in care factorii de decizie de care vorbesti au educatie primara si nicio proprietate – abia atunci vei vedea ce bun e comunismul ”
Vă mulțumesc pentru dorință. Vă dați seama de nivelul ipocriziei dvs.? Considerați „comunismul” un rău total, și totuși mi-l doriți. Ce e asta? Cu ce sunteți mai bună decât cei care acum 30 de ani torturau oameni în numele lui Ceaușescu? Cu ce sunteți mai bună decât cei care fac asta acum-astăzi în numele lui X?
– „Presupun ca ai devenit major dupa ’89 si ca parintii sunt dintre cei adusi de regim sa lucreze “la oras” ;)”
Presupun că este o jignire ascunsă printr-un pliu al textului, dar nu prea îmi e clar care este. Dar am înțeles prin acel semn super-ideologic ; – ) — știți ceva ce eu nu știu. Felicitări.
atata umanism m-a convins: esti noul mesia … salveaza-ne de tine si du-te de-i salveaza pe ai’ de mor de foame …
o tipa desteapta – da matale sarci pe goagal – thatcher, zicea: „problema comunismuluie ca pana la urma ramane fara banii CELORLALTI (ai alora de stiu sa-i produca – si de la care ii fura/confisca)
da, iti urez sa traiesti in communism si ss fii spalat pe creier ca parintii tai – da, e o persiflare ca si cea anterioara, pe care sincer ma mir ca ai avut resursele s-o sesizezi ;)
daca ai rabdare – de data asta fara sarci pe goagal – pune mana si citeste O CARTE tiparita, orwell – 1984; asta pentru a vedea ce inseamna comunismul intr-adevar …. ASTA ITI DORESC sincer, sa simti – ceea ce a trait personajul principal de acolo
Pe foarte multe din telefoanele mobile + altele……. scrie clar „MADE IN CHINA”
Si Cuba, si China?! E clar ….
Care e legatura dintre China si capitalism – bursa auto-umflata si-apoi picata?!
Legatura? cea mai mare piata de desfacere pentru care se bat cele mai mari corporatii capitalsite,….
Legăturile dintre China și capitalism sînt considerabil mai puternice decât rudimentul actual de economie liberă din Cuba. Marea națiune de la răsărit este comunistă numai în ce privește controlul politic monopartinic. Din punct de vedere social, condițiile sînt spartane sau inexistente- chiar se poate argumenta că simili-capitalismul românesc este considerabil mai generos față de cetățenii săi. Dar cum spunea o doamnă ministru de la Beijing, „China trebuie să hrănească și să îmbrace 1.2 miliarde de oameni- pentru asta nu cere pomeni, dar nici învoire”. Ce ar trebui să reținem de la ei este mai multă faptă și mai puțină vorbă, dacă este să comparăm ultimii 25 de ani ai lor cu ai nostri.
În ce privește picajul bursei chineze, cred că ați citat exact un detaliu prin care se aseamănă cu capitalismul occidental. Era o miriadă de alte căi prin care să fi relevant diferența. Oricum, sistemul de bule și spargerea lor merită o discuție aparte dar în ce privește paternitatea intelectuală, o găsiți 100% în Vest.
NuCheCiCine spune
> 85 de familii controlează 50 % din averea lumii
Nu, domnule NuCheCiCine, ei controlează averea LOR PROPRIE, nu a „LUMII”.
Atâta timp cât ele nu provin din furt, averea dv. este a dv. de drept, a mea este a mea de drept. Ele nu sunt ale „lumii”. Numai EU am dreptul să dispun de averea MEA, dv. nu aveţi nici cel mai mic drept asupra ei. Tot aşa şi cu averea „celor 85 de familii”.
„Nu, domnule NuCheCiCine, ei controlează averea LOR PROPRIE, nu a “LUMII”.
Atâta timp cât ele nu provin din furt, averea dv. este a dv. de drept, a mea este a mea de drept. Ele nu sunt ale “lumii”. Numai EU am dreptul să dispun de averea MEA, dv. nu aveţi nici cel mai mic drept asupra ei. Tot aşa şi cu averea “celor 85 de familii”.”
„A avea” are o ontologie extrem de dubioasă în timpurile post-hyper-extra-moderne ale contemporanității. Am o cămașă, o port pe mine, este a mea, am spălat-o, am călcat-o, am avut grijă de ea, cămașa îmi stă în orizontul tangibil propriu și stă pentru celălalt într-un spațiu de observație: pot fi văzut ca având camașa, ca având camașa ca-drept a mea. Chiar și în acest exemplu foarte simplu este nevoie de un strat suplimentar de hibridizare. Cămașa a fost făcută pentru mine de altcineva, de mulți alt-cineva: de la țesătură, la vopsire, la prelucrare, la operații de transport, la desgin, la expunere în magazin. Toate aceste procese devin uitate-ascunse când spun cămașa este a mea, eu am cămașa. Și îmi permit să cred că această uitare-ascundere este legitimă fiindcă am plătit pentru cămașă. Știți toate acestea, dar pe cât de clare par ele acum, când vorbim de cămași, pe atât de neclare vor fi atunci când vom vorbi de miliarde de euro. (Și nici nu mai aduc în discuție, decât, poftim, parantezic, acel salt ana-rațional: celui care-ți cere cămașa, dă-i și pantalonii.)
– „Atâta timp cât ele nu provin din furt, averea dv. este a dv. de drept, a mea este a mea de drept. Ele nu sunt ale “lumii”.”
Da, „lume” este un cuvânt încă și mai dubios decât „a avea”. Aș fi folosit „averea Gaiei”, dar v-aș fi părut ciudat. Vă recomand totuși să vă uitați/gândiți la Prelegerile Gifford ale lui Bruno Latour, Facing Gaia. A new enquiry into Natural Religion https://www.youtube.com/playlist?list=PLHfH1tj9vl2yCX1KK5SJnT-PeKfFfWzZ1
Chiar și așa, se poate discuta în orizontul dvs. „Atâta timp cât ele nu provin din furt”, nu găsiți curioasă această întârziere a spunerii? Ce v-a făcut să puneți acest strat protector asupra conținutului de sens pe care doreați să-l comunicați? „Atâta timp…”, deci există o condiționare, o limită a priorică, o problemă (aruncare în față, înainte de față, pro-ballein http://www.etymonline.com/index.php?term=problem&allowed_in_frame=0). Cunoașteți, cu siguranță, căci sunteți matur, adevărul venirii și plecării noastre: venim și plecăm goi. Cum începem să achiziționăm odată ce am venit aici? „Atâta timp…”. În limita fundamentală, suntem predispuși la achiziție, ne predispunem unul pe celălalt, prin faptul că nu ni se spune nimic. Acum mai multe mii de ani, puteați să luați un fruct dintr-un copac și să spuneți: al meu. Astăzi veți fi acuzat de furt din proprietate privată/statală, i.e. vi se va spune: nu al tău. Dar s-a schimbat ceva cu acel copac? Cu acel fruct? Nu aparține el în continuare „lumii”, Gaiei? Nu era el, acum mii de ani, într-un „niciodată-al-tău”, așa cum este și astăzi, cum va fi și peste alte mii de ani? Da, știu, e foarte indigestă aceasă „părere”, e foarte împotriva „spiritului timpului”, chiar împotriva „simțului comun” sau a „creierului reptilian”. Însă, ce se întâmplă atunci când încetăm să vorbim de „obiecte”, de aceste întâlniri-adunări de molecule care pot fi întâlnite prin simțuri acaparatoare și începem să vorbim de conexiuni-relații-rețele? Cum apare „eu am” când vorbim de numere care cresc și scad pe ecran ca urmare a interacțiunilor globale? Unde e globul din global (vezi Latour)? Pentru astfel de puneri-în-față, de probleme, această accentuare a dvs. ”Numai EU am dreptul să dispun de averea MEA, dv. nu aveţi nici cel mai mic drept asupra ei.” își încetează puterea de generare a sensului, iar astfel nu mai poate fi făcut saltul la „Tot aşa şi cu averea “celor 85 de familii”.
@NuCheCiCine,
Mi-e teama ca faceti o eroare esentiala: copacul de acum cateva milenii crescuse natural – adica de la sine si fara interventie umana – in timp ce copacul actual este altoit, varuit, stropit si fasonat de catre cineva (care se numeste proprietar). Scopul actiunilor sale este sa obtina cat mai multe fructe pe care sa le schimbe (acum se cheama „vinde”) pentru alte bunuri necesare.
Prin urmare, ceea ce faceti atunci cand luati fructul respectiv este sa deposedati proprietarul de o parte din roadele muncii sale, ceea ce nu este defel etic.
Dar daca vreti, puteti sustine ca natura ar trebui sa fie lasata in pace sa produca exact atata cat poate – si-atunci noroc cu hranirea a vreo sapte-opt miliarde de fapturi umane – sau ca „cineva” ar trebui sa se ocupe de optimizarea recoltelor dar fara a se bucura de roadele muncii sale – si-atunci ajungeti la paradigma comunista (sau la cea sclavagista, nu ca ar fi mare diferenta) – si va urez succes :P
Să fi făcut eroare esențială? Se prea poate, dar îmi pare că ați ratat argumentul. Nu era vorba de a deschide o privire înspre analele horticulturii, ci de a căuta ce se spune când spun „eu am”. Sigur, exemplul dvs. e valid, însă, copaci „naturali” (care cresc de la sine, fără să-i atingă omul, decât prin poluare poate) există și azi, și se poate lua un fruct din ei, iar acea voce care spune „nu al tău” va apărea. Nu știu dacă vă este cunoscut conceptul de grădiniță de flori din curtea blocului. Cumva, un mecanism de refulare al agrarului pentru cei aduși cu toptanul la oraș în perioada comunistă. Este vorba de acel spațiu public în lateralele intrării în bloc, eventual un bloc din zona periferică a orașului. Spațiul este îngrădit, în spațiu cresc lalele, roșii, un vișin. Cel care spune „al meu” este un bătrân de la parter. Are 76 de ani și se poate apleca pentru a plivi lalele și roșiile, dar nu se poate urca în copac pentru a-l curăța. Roșiile și lalele sunt astfel „antropice”, vișinul este „natural”. Pentru bătrân însă ambele sunt „ale lui”, și „al lui” este încă și mai mult spațiul în care cresc. Iar asta e dovedită de calitatea afuriseniilor aruncate atunci când „teritoriul” său este amenințat.
Da, așa e, ar fi frumos și cinstit ca eu să am jucăriile mele, dvs. jucăriile dvs., iar apoi când plecăm acasă (la fiecare) să și le ia frumos fiecare cu dânsul. Dar de unde plecăm acasă? Unde ne-am întâlnit pentru a putea pleca de acolo?
În 40-60% din timpul în care sunt conștient de mine pe o perioadă de 24 de ore mi se întâmplă să vorbesc-scriu, să folosesc limba. Întâmplător, mă descurc în vreo 2 și mă încurc în vreo 3. Folosesc cuvinte, folosesc litere. Dar ale cui sunt cuvintele, literele astea? Nu cumva „[deposedez vreun] proprietar de o parte din roadele muncii sale”? Asta nu ar fi, într-adevăr, „defel etic”. Oare nu a muncit cineva acum 5200 de ani pentru prima cuneiformă https://en.wikipedia.org/wiki/History_of_writing#Inventions_of_Writing? Dar oare nu a muncit cineva acum 3050 de ani pentru primul aleph https://en.wikipedia.org/wiki/Phoenician_alphabet ? Cum îmi permit acest furt sistematic, și încă de la o vârstă fragedă, 2-3 anișori? Dar cuvintele, nu mi se întâmplă mia să folosesc „idee” vreodată?, cum pot să-l fur pe Platon și să rămân nepedepsit? Ce fel de lume nedreaptă și crudă este aceasta unde un hoț atât de murdar, de vicios, atât de des recidivant, un hoț, deci, de semne, poate scăpa pe lungimea și durata întregii sale vieți fără a i se spune nimic? Dar oare divinitatea nu va lua act de asemenea hoție? Nici ea nu va pedepsi nemernicia hoțului de semne? — ok, cred că ați prins gustul-firul pe care merg. Problema cu adevărat comunistă (și, de fapt, acest nume se vede tocmai aici cât de inadecvat este) este această întrebare: unde începe comunul? Unde este ceea este al tuturor fiindcă este al nimănui? Unde ne întâlnim, toții cu toatele? Ce este realul? Limba, semnele, cuvintele au fost inventate de (unii) oameni, niște oameni cu o capacitate extraordinară de a privi realul și de a extrage din el un semn, o semnificație. Cineva a privit cândva un bour și a văzut în el primul A, primul aleph. Iar apoi, după acest gest titanic, s-a apucat să-l înmulțească fără niciun alt efort. Probabil, în primă fază, l-a ținut pentru el, îi era și lui frică de ce-a putut găsi, dar apoi și-a oferit alephul celuilalt, poate fiindcă celălalt îl „avea” pe bet?, poate fiindcă a dorit el să facă un gest gratuit?, poate fiindcă și-a găsit seama că nu poate fi decât așa: el a găsit-inventat (creat-descoperit) alephul, însă alephul nu putea fi al său așa cum bourul în care a văzut alephul era al său.
Dacă eu găsesc-inventez-creez-descopăr o substanță-metodă prin care un hectar produce de 20 de ori mai mult grâu, de o a calitate de 20 ori mai bună decât anterior, cât de etic sunt să-mi îngrădesc descoperirea și să spun: este a mea, nimeni nu va beneficia decât dacă îmi va plăti suma X, puteți prea bine muri de foame, banii mi se cuvin mia? Cum arată o „etică a share-uirii” atunci când este ruptă-smulsă din share-urile date cu un click la pisici și motani drăguți pe facebook și este adusă-pusă să genereze sens în mijlocul societății? O ipoteză de lucru: dacă ceva necesită un efort titanic (extra-ordinar) pentru a-și primi forma, dar poate fi replicat ulterior fără niciun alt efort special, atunci se prea poate ca acel ceva să nu fie cu necesitate al tău. E o proto-definiție, dar indcă spre măcar atât: uneori, (răs-)plata nu ar trebui acordată capacității de multiplicare și entităților multiplicate, ci efortului de a obține matrița originară.
TL;DR există obiecte care pot fi replicate infinit extrem de ușor, dar a căror primă apariție este extrem de dificilă, astfel de obiecte nu pot să fie avute de cel care le-a făcut să apară: (i) ținerea lor sub proprietatea lui se poate face doar prin violență (reală sau simbolică), (ii) nedificultatea multiplicării, și binele produs-susținut de obiecte fac din ținerea lor în proprietate o poziție ne-etică.
Confundati, din pacate, etica si morala. Pe undeva imi amintiti de Kinsella, singurul libertarian cu ale caror idei nu sunt de acord (desi sunt corecte la prima lectura).
Nu are sens sa dezbatem principiile proprietatii intelectuale, nu dispunem nici de spatiul si nici de formatul adecvat pentru asta. Prin urmare, dati-mi voie sa va spun ce s-ar intampla in cazul unei inventii care necesita eforturi pentru descoperirea initiala dar poate fi apoi usor reprodusa:
1. Inventia nu ar avea niciodata loc: ati recunoscut necesitatea si amplitudinea efortului initial deci nu vad cine ar fi dispus sa-l faca in lipsa unei compensatii!
Ca veni vorba, regimul de patente si drepturi de autor obliga detinatorii sa ofere rezultatele muncii lor (contra cost, desigur) firmelor care le pot produce, deci afirmatia privind „blocarea” utilizarii pentru restul omenirii este falsa. Desigur, daca va deranjeaza faptul ca inventatorul obtine un venit din asta vorbim deja despre capra vecinului…
2. Inventia ar fi folosita personal (si eventual vanduta pe scara mica, sub forma de produs finit) pentru a obtine avantaje competitive: ganditi-va ca folosesc substanta care multiplica recolta cu un factor de 20 doar pe tarlaua mea si eventual deschid o „firma de stropit” contra cost. Cat credeti ca mi-ar lua pentru a cumpara un judet intreg, eliminand concurenta agricola?
3. Inventia ar fi tinuta secreta si vanduta catre… Monsanto, de exemplu, care ar incuia-o intr-un safe pentru urmatorii 50 de ani, ca sa nu-si piarda profitul obtinut de pe urma OMG. Desigur, asta nu ma impiedica sa aplic si metoda de la punctul 2. (mai putin vanzarea serviciului, desigur).
P.S. Regimul juridic al proprietatii intelectuale este destul de just, chiar daca unele termene pot fi contestabile (si sunt contestate): descoperirile utile omenirii – medicamente, intre altele – au un termen scurt de protectie in timp ce operele intelectuale „facultative” se bucura de un termen mai lung. Si asta pentru ca poti muri daca nu ai acces la citostatice dar n-am vazut pe nimeni mort pentru ca n-a ascultat Shakira :P
matale se pare ca nu intelegi „circuitul bunurilor in natura” cu rezultatul final : CE AM PLATIT E AL MEU !
cei care au produs, au transportat, au desfacut produsul (fruct/camasa) in magazin, si-au „luat” pretul pentru serviciile lor;
eu platesc pretul final, cel care incorporeaza costul de productie si profitul pe fiecare bucatica din „lant”
pune mana pe carti ADEVARATE si mai lasa goagal-ul, ca trece viata pe langa tine si te pomenesti ca ramai doar cu ideile guevariste si ajutorulde somaj ;)
Domnule Stanomir !
Complet de acord cu articolul Dvs.
DAR, veniți cu argumente concrete, cu fapte. NU uitați că o grămadă de persoane s-au născut mult după dispariția lui ”Che”. Adică, ceea ce NOI știm foarte bine, pentru ei sînt pure basme vagi, molfăite de gura știrbă a babei ISTORIA.
Sau, cu cuvintele unui autor SF sovietic:
„…o epocă anterioară naşterii voastre, care vă stîrneşte doar o vagă curiozitate… prin însăşi faptul că voi încă nu existaţi, vremurile acelea par ciudate, aproape fantastice… ZAC în acelaşi album CU epocile ÎN care se MAI credea în vrăjitorie, iar OALA DE NOAPTE ţinea loc de WC, fiind folosită şi de ADULŢI …”
Altfel nu e decît o colecție de invective suspecte (pentru ”geniile” sub 20 de ani – ba chiar mai bătrîni).
Mai scrieti-ne si despre lumea in care a aparut un Che… Nu de alta, dar n-a aparut dn neant si nu s-a radicalizat citind Alice in tara minunilor.
Che a aparut in niste conditii care necesitau un Che, iar mitul sau rezista din aceeasi cauza.
O fi calculat cineva cat castiga, capitalismul, de pe urma imaginii lui Che Guevara ? A fost, intr-adevar icoana, a devenit marca de vodca (Smirnoff), t-shirturi, genti, mezeluri, servicii aeroportuare, si cine stie cate altele. E ca si cum, inainte de Constantin, romanii ar fi avut, in case, picturi erotice cu Christos (asta aveau romanii in case, picturi erotice). Devii guevarist si fara sa vrei…
Articolul despre Che Guevara al profesorului Ioan Stanomir a provocat o reactie viscerala deoarece merge exact la radacina lucrurilor si prezinta o radiografie spectrala a unui mit de stanga folosit drept stindard in lupta impotriva capitalismului vazut si acum drept dusmanul de moarte al omenirii :
” Uniforma de luptător pe care o poartă este indiciul apartenenţei lui Che la acea castă de visători ucigaşi (s.n.) ce priveşte omenirea ca pe un aluat inert. Menirea noii politici este de a înlătura vechile legături şi de a face să se nască noul peisaj antropologic. Atacul îndreptat împotriva capitalismului este atacul împotriva naturii umane vechi, inerte şi conservatoare.”
„Evanghelia lui Che cucereşte prin ostilitatea, implacabilă, faţă de Statele Unite şi faţă de blocul imperialist. Admiraţia lui Sukarno, tiranul din Indonezia, faţă de Che nu este un accident. Mesianismul lui Che trezeşte, la nivel global, aceste energii telurice ale urii. Revolta împotriva capitalismului este o luptă a popoarelor, în egală măsură.”
„În moarte, cu efigia de Christ, Che serveşte acestei cauze care nu încetează să mobilizeze. Asemenea lui Lumumba, Che are privilegiul martirajului. Canonizarea sa urmează un parcurs religios degradat. Icoană a culturii pop, Che este, înainte de toate, zeitatea pe care o invocă credincioşii acestei biserici comuniste. La un an de la execuţia sa, baricadele pariziene vor marca intrarea în scenă a acestei “noi stângi”, care îi datorează pasiunea şi crezurile.”
„Testamentul lui Che este chiar această atracţie suicidară a politicii privite ca înfruntare, război, luptă. Desemnarea şi lichidarea duşmanului, exterminarea sa şi a clasei din care face parte, iată ambiţia acestei strategii a imoderaţiei totalitare. Visul este scris cu sânge în carnea naţiunilor , de vreme ce egalitatea absolută este ţelul ultim. Romantismul politic al lui Che este unul ucigaş.”
Reactia viscerala este explicabila nu numai prin persistenta ideologiei comuniste la nivel de masa, ci si prin mentalitatea de buncar existenta la nivelul structurilor de stat de la noi si confirmata prin creditul acordat unei recente legi care sanctioneaza numai extremismul existent la dreapta spectrului politic si numai inainte de 1945 (http://lege5.ro/Gratuit/g4ztmnjxga/legea-nr-217-2015-pentru-modificarea-si-completarea-ordonantei-de-urgenta-a-guvernului-nr-31-2002-privind-interzicerea-organizatiilor-si-simbolurilor-cu-caracter-fascist-rasist-sau-xenofob-si-a-promov ).
In buna traditie a paradoxului romanesc , aceasta lege reuseste performanta stupefianta de a trece cu vederea un regim ilegitim si criminal existent timp de peste 50 de ani si condamnat formal tot printr-un document oficial al statului roman
(http://www.presidency.ro/static/ordine/RAPORT_FINAL_CPADCR.pdf).
De aici apar paradoxurile . Romania ajunge astfel in situatia triviala de a fi oferit publicului filme despre eroii anticomunisti , dar pe care actuala legislatie ii condamna (http://adevarul.ro/cultura/istorie/video-portretul-luptatorului-tinerete-filmul-rezistentei-anticomuniste-intra-ecrane-1_50ba00887c42d5a663af1a64/index.html ).
Aceasta situatie nu ar fi fost posibila daca personalitatile culturale de la noi si intelectualii romani in general ar fi avut o reactie prompta de respingere a unei legi care este de fapt un atentat la memoria sociala condamnand selectiv faptele sociale si validand indirect actele unui regim ilegitim si criminal.
Lipsa de reactie in acest caz confirma faptul ca personalitatile culturale , si intelectualitatea romana in general sunt inca tributare unor conceptii de stanga , iar rarele exceptii confirma regula. Problema este ca nu vorbim doar de vechile generatii, ci si de noile generatii care preiau exact aceeasi stafeta iar mediul universitar joaca rolul de intermediar si de arc peste timp.
De la respingerea oricarei autoritati si revolta globala preconizata altadata de Bakunin si pana la revolta morala descrisa recent de catre profesorul Vintila Mihailescu (http://www.contributors.ro/politica-doctrine/o-revolta-morala/) care vorbeste cu mult entuziasm despre fenomenul de tip „Occupy the wor(l)d” , diferenta nu este de fapt decat una de nuanta :
„ Este deci util, cred, să reamintim care par a fi principalele caracteristici ale fenomenului. Schematic, am putea sublinia următoarele: a) este global, dincolo de inevitabilele sale particularităţi locale; b) constituie o stare de spirit, dincolo de manifestările sale concrete; c) presupune mai degrabă energii de masă, decît structuri de clasă; d) sunt morale dincolo de a fi politice. Ultimul punct este poate cel mai important, căci justifică şi de ce sînt lipsite, de regulă, de o agendă politică de moment şi ce se ascunde în spatele aparentei dezideologizări. După cum sugerează Ivan Krastev într-un editorial recent, „neîncrezători, de regulă, în instituţii, protestatarii sînt profund neinteresaţi în preluarea puterii. Guvernul este pur şi simplu ‚ei’, oricine ar fi la conducere. Protestatarii combină o nevoie autentică de comunitate cu un individualism irepresibil (…). Ei îşi descriu propriul activism în termeni aproape religioşi, subliniind în ce măsură experienţa performării (acting out) în stradă a inspirit o revoluţie a sufletului şi o schimbare de regim a minţii (…). Poate că pentru prima dată după 1848, revolta nu este împotriva unui guvern, ci împotriva faptului de a fi guvernat” – conchide Krastev.
De această ultimă constatare se leagă şi o altă dimensiune a revoltelor de acest gen, poate cea mai profundă şi în acelaşi timp mai puţin vizibilă. Revolte împotriva guvernării (chiar şi atunci cînd se exprimă împotriva unui guvern sau altul), acestea refuză, în fond, însuşi limbajul guvernării, adică al Sistemului.”
Interesant este ca intelectualii declarati de stanga ( cei declarati de dreapta sunt cam lipsa la apel atunci cand nu sunt fascinati de-a dreptul de politica si mir ) se regasesc cam pe aceeasi platforma cu „ Rosia Montana – Revolutia Generatiei Noastre ” si anarho-sindicalistii de la „UnitiSalvam” (http://www.criticatac.ro/wp-content/uploads/2013/09/1185829_10151541173396890_796769223_n.jpg
) atunci cand nu sunt ocupati si in 2015 cu… vanatoarea de legionari ( http://sergiusimion.blogspot.ro/2015/01/de-la-raportul-tismaneanu-la-vanatoarea_39.html ).
Nimic nou sub soare.
Articolul de față al dlui Stanomir, „Umbra lui Che sau romantismul ucigaș” nu este „despre” Che Guevara, ci „despre” umbra acestuia care se prezintă ca „romantism ucigaș”. Cel puțin acesta este primul nivel, cel al titlului. Cel de-al doilea nivel arată că articolul devine „despre” „cei care visează, impenitent,la distrugerea capitalismului” privind la Che Guevara drept „farul ce luminează în clipe de îndoială”. Iar articolul vrea să arate cât de totalitar este romantismul ucigaș (de capitalism) al lui Che Guevara. Teza articolul este asta (în mult mai puține cuvinte, și exprimată non-literar): vrei să ucizi capitalismul? atunci vei ucide oameni.
Nu am timp de multe cuvinte și deja am spus prea multe. Care e problema (mea) în toată chestiunea? Dacă vrei să spui că cineva e criminal nu ai nevoie de un eseu de 1000 de cuvinte, iar dacă ai nevoie de atât de multe cuvinte atunci ai într-adevăr o problemă serioasă la capitolul claritate morală. Vă propun un test: luați niște lideri mondiali actuali: Putin, Obama, Kim Jong-un, al-Baghdadi. Criminal au ba? Asasinate la comandă; drone care nu discern între capre și copii; împușcați fiindcă bate vântul; decapitați fiindcă prietenul meu e mai tare. Niciunul dintre cei patru nu trebuie exonerat: a ucide este a ucide. Nu există ucidere comunistă și ucidere capitalistă, iar, în drept, orice adjectivare a uciderii este dezgustătoare și reprobabilă.
Însă articolul prezent nu vrea „doar” să spună că Che Guevara a fost un ucigaș, ci vrea să ofere explicații-mecanisme-concepții care să fie aduse din timpul lor în prezent pentru a clarifica prezentul. Dacă articolul ar fi vrut doar să prezinte o situație istoric-evenimențială din anii 50-60, atunci nu aș fi fost decât invidios pe dl. Stanomir că se poate ocupa cu astfel de munci elevate și poate trăi din asta. Or, articolul vrea să ne clarifice prezentul prin trecut. Or, eu trăiesc în prezent și pot să văd că ceea ce ar vrea să explice articolul nu cade peste o realitate.
Mecanismul de explicare al articolului este esențializat în formula: x? atunci y :: vrei să ucizi capitalismul? atunci vei ucide oameni. Am spus într-un comentariu mai sus că cei care se ocupă astăzi de uciderea-depășirea capitalismului, deci post-capitalism, sunt în primul rând interesați de ucidere-depășire prin tehnologie, și da, bineînțeles, asta se întâmplă în mijlocul capitalismului: laboratoarele MIT, de pildă. Și abia aici poate să înceapă adevărata discuție. Căci iată, am descoperit un Nou Pământ: Kepler-452b. Ce vom face? Vom fi iar Chris Columb? Vom trece prin sabie și foc inter-galactic întregul univers pentru a încerca să potolim lăcomia câtorva dintre noi? Unii dintre noi vor, într-adevăr, să ajungă pe Marte pentru a deschide un bar-restaurant http://blog.ted.com/its-time-to-colonize-mars-stephen-petranek-speaks-at-ted2015/ apud http://www.contributors.ro/cultura/marte-sau-earth-2-0-terra-formarea-sau-colonizarea-planetei-ro%C8%99ii/ . Când a aterizat Curiosity pe Mars, chiar s-a făcut gluma asta: prima poză făcută, planeta roșie, în fundal, un M. https://twitter.com/neiltyson/status/232856968644132864 Asta e adevărata problemă astăzi: vom accepta să fim atât de nemernici-ipocriți încât să călătorim în spațiu, să sondăm misterile universului, să devenim stăpânii universului, în timp ce unii dintre noi fac umbră pământului murind de foame sau, mai grav, murind de foame la un „post de muncă” plătit cu 600 de lei pe lună?
„Vrei să ucizi capitalismul? Atunci vei ucide oameni.” această formulă are la bază un adevăr, fața ei reală este aceasta: vrei să ucizi capitalismul? atunci vei ucide un om, pe tine, lăcomia ta nepăsândă decât la propria ta creștere-continuare.
Nu e vorba de lacomie … Capitalismul si sistemul bancar care e pilonul pe care se sprijina functioneaza doar daca e crestere continua … Cand cresterea se opreste capitalismul se distruge singur …
Una din problemele capitalismului, semnalata de altfel de Marx si care a fost probata practic, este anvergura crizelor economice, crize care sunt de fiecare data tot mai de amploare si care tot de fiecare data maresc si mai mult decalajul dintre cei care au si cei care nu au.
Problema majora a unei crize, pe langa cea economica, este cea sociala, cum sa convingi oamenii ca decalajul care s-a creat e unul normal si ca in esenta trebuie sa consume pentru a o depasi.
La problema cu consumul vin in ajutor tot bancile care iti imping pe gat tot felul de produse bancare menite sa te faca sa consumi, de exemplu carduri de debit cu un numar mic de extragere numerar fara comision si asa mai departe. Practic chestiuni ilegale … intrucat banca incearca sa impuna un model de cheltuire si accesare a resurselor proprii, mod de cheltuire care nu afecteaza operativ banca in nici un fel din punct de vedere al costurilor intrucat totul se desfasoara electronic.
Consumul e necesar pentru a nu crea spirale deflationiste.
Problema sociala ramane in continuare si e accentuata de disparitia statului in forma pe care o cunosteam pana acum si anume: disparitia treptatata a serviciilor de educatie, sanatate si sociale.
Normal e de la sine inteles ca indivizii care se trezesc in afara sistemului adica ei sa sau familiile lor nu au acces la educare sau recalificare, servicii de sanatate finantate de stat si ajutoare sociale formeaza o categorie sociala cu care capitalismul nu stie ce sa faca. Cum e, inca, imoral sa-i numesti rebuturi sociale se cauta tot feluri de denumiri si incadrari alternative care sa legitimieze capitalismul ca un sistem drept si corect si care sa-i deligitimeze pe cei care au ramas in afara lui. Denumirile variaza in functie de cei care abordeaza tema si de perioada istorica si amploarea fenomenului, raportata la gravitatea crizei si anume: socialisti, extremisti, teroristi si asa mai departe. O categorie aparte si extrem de sensibila e formata de oamenii care, fie se pozitioneaza ideologic impotriva capitalismului, cum a fost cazul Syriza in Grecia, fie cei cu potential periculos si anume nationalistii. Nationalistii sunt un caz aparte cu care societatea din ce ce in ce mai globalizata nu stie ce sa faca. Nationalistii sunt practic straini in propria lor tara, tara care continua sa se numeasca in mai toate tarile, mai putin America, si ex-coloniile britanice, dupa numele natiei. Aici problemele devin si mai delicate … daca acceptam ca tara nu este legata de o etnie majoritatara … inseamna in esenta ca Romania spre exemplu ar putea fi foarte bine locuita preponderent de englezi, sa zicem. De unde apare intrebarea ce e statul si care e raportul individului cu statul ? Statul in absenta legaturii cu etnia nu este decat o conventie civica agreata de un grup de oameni si care are in vedere limitele geografice ale unui teritoriu in care acei oameni care au aderat la acea conventie se intampla sa locuiasca. Ori limita geografica cea mai intima este proprietatea privata. Omul care are proprietate privata poate in esenta sa adere sau sa nu adere la aceasta conventie. Poate ca vrea sa adere la alta, de exemplu, in momentul de fata exista entitiati administrative cu prezenta pe Internet cum e eEstonia. Deci statul care nu mai ofera serviciile clasice de sanatate, educatie si asistenta sociala si nu ofera posibilitatea de aderare si de-aderare incepe sa semene din ce in ce mai mult cu o unitate de gherila care vaneaza disidenti … reali sau posibili. Disidentii reali sau inchipuiti sunt o consecinta directa a modelului de functionare al statelor care este pe de o parte perimat si pe de alta parte viciat.
Am să reformulez o postare anterioară care nu a trecut de cenzură, dat fiind că vă contesta atât conținutul cât și stilul. Mă rezum deci la a sublinia că nu o dată amestecați exemple care nu se încadrează în arcul marxist, decât printr-un efort de simplificare masiv și despuiat de cea mai umilă urmă de obiectivitate.
Lumumba nu era marxist, comunist sau afiliat unui partid de stânga. Lumumba a fost primul ministru al unei republici proaspăt emancipate din sistemul colonial belgian. Sistem colonial, care are pe conștiință milioane- abuzurile au ajuns de notorietate mult înainte să fi apărut corectitudinea politică. Ca urmare a predominanței bogățiilor minerale în Katanga, o mare companie minieră belgiană (care a intepretat post-colonialismul într-un sens foarte liberal :)),
în cooperare cu CIA și mercenari, au asigurat scindarea acestei provincii și mai mult, au tăiat efectiv cea mai importantă sursă de impozite pentru guvernul unei țări proaspăt eliberate și populate majoritar cu sărmani. Lumumba a apelat la ajutor sovietic, după ce i-a abordat întâi pe americani și Națiunile Unite. După cum se știe, a fost capturat și executat de liderul Katangăi secesioniste, Moise Tschombe (execuție la care au asistat ofițeri belgieni și agenți CIA). Faptul că în Katanga erau la acea vreme cele mai faimoase rezerve de uraniu, explică interesul american sporit în a nega accesul sovietic la ele.
Lumumba și Che au în comun sărăcia majorității pe care o reprezintă și ostilitatea violentă a nucleului dur occidental. Aici asemănările se opresc iar dacă este să elaborăm acest mit ucigaș al romantismului, e bine să rămâneți pe subiect. O crimă nu justifică pe alta dar într-un continent unde densitatea de generali cu porniri dictatoriale, acei „meat packing gliteratti”, atinge absurdul, ce s-a întâmplat în Cuba după revoluție trebuie explicat tocmai pentru a fi deosebit de pasaje de tipul gen. Somoza, gen. Trujillo, gen. Banzer, gen. Pinochet, gen. Viola, etc.Se poate posta o contribuție despre fanfara militară asasină spre deosebire de mitul pe care îl citați.
Se poate demonstra în câteva vorbe faptul că libertatea de mișcare a unui german sub al III-lea Reich era considerabil mai mare decât a unui sovietic sub Stalin. Prin reducere la absurd, ajugem să postulăm că învingerea nazismului a fost o tragedie.