vineri, martie 29, 2024

Umbra lui Putin în Italia post-Draghi: între Rousseau şi Montesquieu

Scriu aceste rânduri în Italia, martor ocular al unor alegeri foarte importante nu doar pentru Italia dar şi pentru democraţia occidentală ca atare. După alegerile din 25 septembrie, Italia virează la dreapta în cel mai categoric mod cu putinţă, oferind majoritate absolută în ambele Camere unei coaliţii formate din trei partide, din care două intră în categoria partidelor naţional populiste: Lega şi Fratelli d´Italia.  Este vorba de primele alegeri post-pandemie, după cele din 2018 care au generat un guvern format dintr-o combinaţie de două partide, un partid populist de dreapta şi altul de stânga. Italia realiza la acea vreme un experiment politic inedit: până în 2018 au mai fost partide populiste la guvernare în Europa dar de fiecare dată era vorba de un partid populist care se alătura unui partid tradiţional ce nu putea forma altfel o majoritate. Italia experimentează şi în 2022: noua coaliţie este cea mai la dreapta spectrului politic după al Doilea Război Mondial, marcând de asemenea o premieră şi la nivel european.

Alegerile din Italia înseamnă apariţia unui nou lider politic ce va ocupa poziţia de prim – ministru, Giorgia Meloni dar şi căderea stângii condusă de Partidul Democrat. Enrico Letta nu a reuşit să treacă pragul psihologic de 20%, nu a reuşit să formeze o alianţă pre-electorală cu Mişcarea 5 Stele, iar PD a coborăt sub minimul istoric atins în 2018. PD nu a reuşit să împiedice schisma fostului premier Matteo Renzi, iar Enrico Letta, considerat un fost prim – ministru tehnocrat, nu a atras voturile electoratului de stânga. Acest electorat a votat Frattelii d´Italia, aşa cum s-a întămplat până acum în cazul multor partide populiste care au absorbit electoratul tradiţional al stângii dar şi Mişcarea 5 Stele în sudul Italiei. M5S a realizat o mişcare inteligentă, punându-l în fruntea partidului pe fostul prim – ministru Giuseppe Conte care a apărat reformele sociale de care au beneficiat cei din Sicilia şi alte zone mai puţin dezvoltate ale Italiei. Campania M5S a fost foarte directă, acuzând FDI că, odată ajunşi la putere, toate aceste beneficii sociale vor fi pierdute. Din acest motiv, presa italiană a început să denumească M5S drept “Lega Sud”, făcând trimitere la faptul că Lega s-a adresat în mod tradiţional celor din Nord (având iniţial şi denumirea Lega Nord), iar M5S tinde să devină un partid regional, aşa cum era Lega Nord înainte de ascensiunea la putere a lui Matteo Salvini.

Aceste alegeri marchează o altă premieră: este prima dată când Forza Italia a intrat într-o coaliţie de partide în care nu este vioara întâi. Partidul se afla oricum în scădere accentuată, iar alianţa cu Lega şi FDI era de fapt singura variantă a supravieţuirii politice. Silvio Berlusconi, la 85 de ani, a fost artizanul acestei coaliţii.

Alegerile din Italia ilustrează o volatilitate ieşită din comun a întregului spectru politic: dacă în 2019 parttidul Giorgiei Meloni avea în jur de 4%, acum va avea în jur de 25%; Lega a avut în 2018 în jur de 30%, acum va avea sub 10%. Am putea fi tentaţi să credem că bazinul electoral al Lega a tranzitat înspre FDI dar situaţia este de fapt mult mai complicată dacă luăm în calcul dispersia geografică a votului. Stânga italiană nu a reuşit să propună o alternativă la coaliţia de dreapta negociată de Berlusconi dar nici această coaliţie nu este foarte stabilă. Giorgia Meloni va trebui să propună miniştri competenţi, mai ales în domenii vitale precum finanţele, ori se pare că rezerva de cadre a celor trei partide este foarte limitată. Italia a respins guvernul tehnocrat al lui Mario Draghi dar nu are de fapt alternativă la miniştrii acestui guvern.

Guvernul Draghi a fost de fapt intens negociat cu toate partidele italiene, mai puţin cu FDI, ceea ce a dat ocazia acestui partid să se prezinte ca singura alternativă la putere. Orice nemulţumire faţă de guvernul Draghi a fost atent speculată de Giorgia Meloni, aducându-i voturi în plus. Episodul numit guvernul Draghi oferă un răspuns la întrebarea mai veche care se pune în toate democraţiile occidentale: împotriva partidelor populiste se luptă mai eficient ţinându-le în afara puterii dar creând premisele creşterii lor prin profiliarea ca unică forţă de opoziţie sau integrându-le în coaliţii de guvernare pentru  a arăta că de fapt acestea nu oferă soluţii? Italia a ales cea dintâi variantă. Suedia, se pare după toate negocierile post-electorale, va alege a doua variantă.

Alegerile din Italia nu sunt importante doar pentru Italia, ci pentru întreaga Europă. Semtimentul acut de nemulţumire în rândul electoratului, aprofundat după apariţia pandemiei şi după începutul războiului din Ucraina, este prezent în toate democraţiile occidentale. Este vorba de crize care se succed sau care, dacă luăm în calcul şi schimbările climatice, se suprapun. Răspunsul la aceste crize l-au dat în Italia în mod diferit suveraniştii de la Lega sau FDI, populiştii de la M5S, extremiştii de la ItalExit. Toate aceste partide au folosit narative diferite pentru a interpreta partitura specific populistă popor versus putere. Mario Draghi a fost inamicul comun, chiar şi pentru partidele care făceau parte din coaliţia de guvernare. Draghi a fost considerat simbolul „finanţei internaţionale”, al „globalizării”, în general a tot ceea ce a fost văzut în contradicţie cu presupuse virtuţi tipic naţionale. Este vorba de acelaşi sentiment exploatat în 2018 de Lega şi M5S, căruia i s-a adăugat un exponent, un „duşman de clasă” în persoana lui Draghi. Acesta a rezistat până în ultimul moment, considerând că are o misiune pe care trebuie să o îndeplinească: imaginea lui Draghi negociind la Roma în ultima zi de campanie electorală ultimele detalii legate de deblocarea fondurilor PNRR cu responsabilii de la Bruxelles, în timp ce la căteva sute de metri de biroul Preşedintelui Consiliului de Miniştri Meloni, Berlusconi şi Salvini organizau ultimul miting electoral va râmâne multă vreme ca un avertisment referitor la felul cum ar fi arătat Italia dacă nu ar fi existat guvernul Draghi.

Ceea ce se va discuta în Italia în următoarele luni nu va fi doar o problemă de politică internă. Italia şi-a bazat democraţia pe mecanismele democraţiei reprezentative înscrise în Constituţia votată după al Doilea Război Mondial. Guvernul Meloni va încerca să impună mecanisme ale democraţiei directe penrtru a oferi satisfacţie propriului electorat, mai mult decât a făcut-o M5S când a fost la putere. Tensiunea dintre democraţia reprezentativă şi cea directă va marca perioada următoare în Italia şi va influenţa implicit întreaga dezbatere din Europa pe această temă. Italia se află prinsă, porrivit politologului Maurizio Molinari, între Rousseau şi Montesquieu, respingând etapa istorică în care găndirea celor doi a putut să să fie suprapusă şi transpusă ulterior în acţiune politică.

Tensiunea artificială între democraţia reprezentativă şi cea directă nu este o problemă strict italiană şi nici măcar una doar europeană. Rusia lui Vladimir Putin subminează de mai mult timp democraţiile occidentale din interior, folosindu-se de partide prietene, precum Lega lui Salvini. Într-un interviu acordat presei italiene chiar în ziua alegerilor de Alexei Gromîko, directorul unui institut rus de studii europene de la Moscova (nepot al celui mai longeviv ministru de externe al URSS) declara că nu îi este indiferent Kremlinului cine va veni la putere în Italia, afirmnând că obiectivul strategic al Moscovei este să aibă guverne prietenoase faţă de Rusia. Dimitri Medvedev a inteferat indirect în alegerile italiene, denunţând în repetate randuri politica „iresponsabilă” a guvernului Draghi de a sprijni Ucraina necondiţionat. Cum se va plasa noul guverrn de coaliţie de la Roma faţă de Rusia? Giorgia Meloni s-a declarat de mai multe ori solidară cu efortul Occidentului de a sprijini Ucraina dar Matteo Salvini are o poziţie diferită. Cu câteva zile înainte de alegerile din Italia, Silvio Berlusconi afirma în emisiunea Porta a Porta că Vladimir Putin a fost provocat, justificând o veche prietenie faţă de liderul rus.

Va rezista guvernul Meloni tenaţiei de a abandona consensul occidental în privinţa războiului din Ucraina? Vor rezista mecanismele constituţionale din Italia asaltului democraţiei directe la care va fi supusă cu siguranţă? Cât de mult va putea Moscova să influenţeze acest asalt iminent? Vladimir Putin a creat falsa dihotomie între Rousseau şi Montesquieu în Italia. Rămâne ca italienii să se convingă ei înşişi de faptul că singura armă eficientă pe care o avem în războiul valorilor declanşat în Ucraina este afirmarea principiilor constituţionale care au făcut posibilă democraţia italiană după căderea fascismului, în lupta internă cu tentaţia din interior a comunismului.

Distribuie acest articol

38 COMENTARII

  1. Da , este victoria dreptei. ( logica după catastrofala epopee a ” stângii” mâncată de nomenclatura perena care se sapa de zor unu împotriva altuia și de ani de zile )
    Dar se uită un lucru.

    Meloni și partidul ei sunt in fruntea coaliției câștigătoare și la o distanta abisală de Lega Nord și Forza Italia.
    Aceste diferențe sunt de ordinul 26 % pentru Meloni și 8 virgula ceva % pentru Salvini și Berlusconi.
    Atât la camera deputaților cat și la Senat.
    A crede că iubitorul de ruble Salvini și mosul Silvio, (prietenul lui Putin) vor sta in banca lor având cel mai redus număr de voturi din istoria propriilor partide, nu e credibil.
    Vor da din coate, vor șantaja din greu pentru a impune ceva oameni în posturile cheie a guvernului.
    Ca atare, opinia mea personala , coaliția va dura puțin.
    Multi flamanzi și osul mic. 😀
    Stânga mâncată de nomenclaturiști pereni , să se odihnească în pace.
    Va fi fara acces la cele peste 800 miliarde euro cheltuieli ale bugetului de stat și practic multi vor „murii de foame”.
    In rest, să vedem.

    Prima groasa problema a viitorului guvern, de unde scot 40 miliarde euro pentru continuarea programelor inițiate de Draghi pe acest an fiscal.
    PS.
    Draghi e ultimul din seria de italieni cu multa credibilitate internațională. Cei care in ultimii 30 de ani și începând cu Prodi, au împiedicat falimentul oficial al Republicii
    Ce va urma nu e simplu.
    Ori lacrime și sacrificii, ori faliment de stat .
    Nu există altă variantă.
    Doar că acestea nu au fost enumerate de nici un partid în campania electorală .

    • Poate da, poate nu.

      Să nu uităm că miracolul economic italian de după război a fost rezultatul unor deceniilor de conducere a unor politicieni ca de Gasperi sau Andreotti, pe lângă care dreapta italiană de azi, cu Meloni, cu Salvini și Berlusconi cu tot, pare de-a dreptul moderată.

      Italia a început să o ia la vale odată cu guvernarea socialistă a lui Bettino Craxi (1983-1987), ce a sfârșit prin acere azil politic în Tunisia ca să scape de procurorii italieni. Declinul a fost încetinit și chiar s-a ajuns la creștere reală sub guvernările de vodevil ale lui Berlusconi din 2001-2006 și apoi 2008-2011. Sigur în general toată lumea își amintește de omenitele pitorești: 😄

      https://youtu.be/QMX3EgnI6xg

      dar mult hulitul Berlusconi a fost probabil totuși dincolo de orice bârfe cel mai performant premier italian al ultimelor 4 decenii.

      • Suntem încă sub impresia serialelor Caracatița și a DNA-ului italian cu inițiativa Mani Puliti?
        😜
        Italia a avut perioade lungi de instabilitate politica, un premier asasinat (Aldo Moro) așa ca cred ca o sa se descurce intr-un fel, ca și înainte .
        Si Italia este o democrație, nu ersatz (nechezol 😜) de democrație .

      • Asta e una din cele mai simple și eficiente manipulări: dacă este creștere economică, atunci administratorul în funcție este unul bun. Cum hoc ergo propter hoc.
        A fost Tăriceanu un premier mai bun decât Boc? Cifrele așa ar spune: în 2007 economia duduia, în 2011 era criză, o criză în care România nu voise, cică, sa intre, dar până la urmă n-a avut ce face. Bun, să spunem că a avut Boc ghinion. Dar a fost Tăriceanu un premier mai performant decât Năstase? Și în cazul ăsta cifrele îl preferă pe CPT. Și totuși președintele care l-a desemnat prim-ministru a afirmat spre sfârșitul mandatelor sale că, dimpotrivă, Năstase a fost cel mai bun premier al României după 89. Mai bun chiar decât Boc.
        Un premier nu e atât bun pentru ceea ce se vede imediat, ci mai ales pentru ceea ce rămâne după ce își încheie mandatul. Obama a luat economia americană de la minus și a dus-o pe plus. Și pe trend crescător a dat-o mai departe. Trump a susținut la început trendul, a mai băgat ceva protecționism, a vândut o grămadă de arme sauditilor și a părut vrăjitor. În final a întors-o pe minus. Și încă pe un minus atât de accentuat, (a pierdut vestul pacificului, a încetinit tranzacțiile continentale prin renegocierea NAFTA, a monomerizat sursele de energie) încât vor fi necesare încă cel puțin două mandate pentru a reîntoarce trendul pe plus. Cine o va face, va fi un președinte bun. Dar îi va folosi și conjunctura internațională.
        Conchid deci, spunând că un administrator bun este cel ce reușește să întoarcă un trend negativ pe plus. Excepția o reprezintă premierii de după ww2. La acea vreme două pietre puse una peste alta, chiar și strâmb să fi fost așezate, tot însemnau creștere economică. Toate țările se mândresc și după mai bine de jumătate de secol cu premierii de atunci. Nu cred în coincidențe (chiar numai atunci să fi avut oameni de valoare?), mult mai probabil era conjunctura internațională motorul creșterii de atunci. Tot așa cum a fost în vremea lui Berlusconi, Gasperi sau Andreoti.

      • „cel mai performant premier italian”?
        Ma faci sa rad (si nu rad usor).
        Aminteste-ti cum a cazut ultimul sau guvern si venirea la putere a lui Monti.
        La cat ajunsese BTP la aceea perioada.

    • Cred ca:
      1. Continuați și persistați cu clasificarea dreapta-stânga de la sfârșitul secolului XIX
      2. Ignorați schimbarea care s-a petrecut acum aproape 50 de ani in urma cu Menahem Begin și Likud-ul. “Stânga” a devenit un fel de middle class (burgezie in termeni marxiști ). Dreapta a devenit reprezentata paturilor sociale dezavantajate și sărace .
      3. Socialiștii de middle class au (re)devenit champagne socialists.

      Dacă nu ma credeți uitați-va in Brazilia de exemplu. Lula nu este populist??? Alții in America Latina nu sunt populiști ?
      Italia are populiști de toate orientările.
      Atâta timp cât lumea este ancorata in terminologii și clasificări demodate nu se poate înțelege dinamica și schimbările sociale din lumea de azi.
      Și eu am căzut in trecut in greselile de mai sus.
      Smogul mental de origine europeană inclusiv bolshevica obstrucționează vederea.

      • @Durak
        Totusi, datoriile guvernului italian depasesc pragul de 150% din PIB iar cresterea cheltuielilor (pe marginea cresterii dobanzilor de referinta) treubuie cumva finantate. Evident, reformele structurale (i.e. reducerea cheltuielilor sociale, stransul curelei, etc) sunt nepopulare – dar inevitabile. Culmea ironiei insa, aceste reforme pica tocmai pe umerii populistei Georgiei Meloni, care pana nu de mult polariza in piata cu megafonul, acuzand guvernele tehnocrate Conti, etc de cooperare cu „Cabala Mondiala”. Ei, acum va trebui sa coopereze tocmai ea cu „reptilienii” de la Bruxelles, asa cum obisnuia sa ii numeasca pe reprezentantii contribuabilillor din Nordul continentului. Destinul Georgiei Meloni bate filmul, imi aduce cumva aminte si de soarta populistului stangist Tsipras (cel care a fost nevoit sa stranga cureaua, dupa ce o comparase pe Merkel cu Hitler;).

    • Mos Bunga-Bunga deja se vede pe cai mari „Un lucru de care sunt destul de sigur este că vreau mai multe voturi de la Liga (partidul lui Salvini- n.n.). Ne înțelegem foarte bine cu Liga pentru că am întreținut o prietenie fructuoasă cu Matteo Salvini, care este un om de isparvă. El nu are experiență deci voi fi șeful guvernului”, a spus Berlusconi, citat de Corriere della Sera.
      Pe de alta parte Italia arata ca Imperiul Roman in ultimii ani ,coruptie nepotism birocratie maxime, troc cu triburile barbare, imparati cu domnii de maxim un an….caderea Romei si disolutia sunt inevitabile

  2. Venirea la putere a extremei drepte este consecinta directa dispretului globalistilor pt democratie, a ignorarii temererilor si vointei oamenilor si a reprimarii dialogului democratic cu false acuzatii de rasism. Cetatenii Europei Occidentale nu vor sa traiasca printre milioane de straini din culturi diferite. Englezii vor sa traiasca printre englezi, in cultura engleza. Daca ar vrea sa traiasca printre africani sau asiatici s-ar muta in Africa sau Asia.
    Din cauza represiunii dialogului democratic national de catre globalisti, interesele Europenilor Occidentali nu sunt reprezentate de nici un partid democratic si sunt impinsi in bratele extremei drepte infiltratata de Putin.
    Intre comunistii UE, liberalismului global si progresistilor pe de o parte si fascisti pe cealalta parte, nu exista reprezentare politica democratiei Occidentale, cu exc conservatorilor Britanici.

    • Aveti dreptate, dar azi corespondentul BBC World la Roma caracteriza noua coaliție drept fascista pentru ca este împotriva „LGBT, a mamelor purtătoare și imigrației”.
      Problema migrației economice ilegale este pe agenda guvernelor din Polonia, Croatia, Grecia, Franța, UK, USA sau Australia și trei din aceste tari au construit ziduri și nici unul din aceste guverne n-a fost acuzat de fascism.
      Italia suferă în mod disproporționat de migratia ilegala si nu are la dispozitie soluția Ruanda sau vreo insula prin Pacific. Au mai trisat si ei lasandu-i pe imigranti sa treaca in Franța sau Germania dar povara este mult prea mare.
      Le grand replacement nu este doar o marota a dreptei franceze, este un fenomen real intr-o Europa cu o rata a natalitatii redusa și expusa migrației tari din Africa sau Asia.
      În plus doua din partidele noii coaliții au fost pana recent in componenta guvernului si surprinzător nu erau considerate fasciste.

  3. Rog sa mi se scuze „inocenta” politica, dar intreb:
    1-Au fost alegerile italiene democratice? daca da…asta vrem= DEMOCRATIE! Deci Bravo.
    2-Actualii castigatori mostenesc situatii foarte grele si apasatoare pentru poporul italian: si o tara mult indatorata, fara solutii de rezolvare.
    Deci nu e logic sa fie nemultumit poporul, contra celor ce i-a foarte indatorat, dar nu au solutii de rezolvare nici pentru prezent, nici pentru viitor -respectiv pentru datoriile imense si urgente?
    De aici, dorinta de schimbare.
    Foarte posibil ca noii alesi sa nu rezolve nici ei mare lucru; deci sa se ajunga la „a-l da pe dracu si a-l lua pe naiba”
    Dar victima= poporul macar incearca! avand dreptul macar sa spere.. (fie si utopic)

    • 1. Da! Si ce daca? Alea din Ungaria cum au fost? Si n-a inceput santajul UE cu celebrul „stat de drept” – pe care dna. UvdL l-a incercat si cu Italia- in mod preventiv? Ca doar asa si scrie la „statul de drept”: democratie e doar cand iese cine vrem noi! Iar rezultatele unor astfel de politici incep sa se vada cam peste tot in UE.

  4. Ni se tot zice ca „extrema dreapta” a castigat alegerile in italia… Poate ne explica cineva cu argumente de ce clasifica Fratelli d´Italia ca „extrem”.
    „Vor rezista mecanismele constituţionale din Italia asaltului democraţiei directe” … wow … democratia directa e clar ceva negativ si oribil ..
    E induiosatoare disperarea aproape de isterie cu care mass media deplange, in marea ei majoritate, rezultatul alegerilor din Italia … Dupa decenii de competenta stangista era clar ca popoarele sunt fericite asa ca e evident mana lui putin sau prostia si credulitatea maselor …

    • Extrema dreapta este clar raspunsul societatii dat neo-liberalismului surdvpromovat de EU…ignorarea societatii, platitorilor de taxe in favoarea asa-zisei globalizari va deveni factorul principal al schimbarilor dure care vor avea loc in urmatorii ani.
      Este clar o deconectare a politicii europene de masa votanta, sufocant de reprezentativa.
      Europenii traiesc bine si ignora bunastarea copiilor si nepotilor lor. Acceptam oameni de culturi diferite cu speranta ca vor plati pensiile peste 10-15 ani…ma indoiesc si valoarea ajutata este mult inferioara presiunii sociale si insecuritatii aduse de noii locuitori.

  5. Italia este o natiune ce mereu face o politica fara a putea aduce multa vreme in fata natiunii guverne ce isi pot asigura realizarea programelor politice . Nici acest guvern bazat pe doamna Meloni nu este altfel construit . Santajul partidelor mici de felul Salvini si berlusconii vor deteriora relatia doamnei Meloni cu societatea italiana . Dealtfel doamna Meloni s-a pozitionat alaturi de UE si de Ucraina . Guvernul Draghi a lasat in urma un program ce trebuie aplicat si ale carui costuri sunt undeva la 40 de miliarde de euro . Doamna Meloni va respecta toate cerintele venite pe filiera UE ea neavind solutii miraculoase folosind spre a putea ramine in joc, cit mai multa vreme, formule politice de forma celor folosite in Polonia si Ungaria .Declarativ poti spune multe dar faptic Italia e datoare vinduta si nu are solutii economice miraculoase ea neavind banii necesari implementarii programelor guvernamentale .

  6. Nu este vorba numai despre Putin, este vorba despre izbucnirea neo-imperialismelor în Europa și în Lume. Franța și Germania vor același lucru ca Rusia, Turcia,etc cum au vrut Mussolini în Italia și Hitler în Germania. Italia de azi de ce ar trebui să facă excepție?

    • „Franța și Germania vor același lucru ca Rusia”
      _____
      Franta si Germania promoveaza reforme autentice, incepand cu statul de drept si justitie independenta, pluralism, buna guvernare, meritocratie, stimularea investitiilor private, prosperitate si coeziune in toate colturile UE, servicii publice de calitate, samd. Si asta nu o fac doar in mod retoric, ci pun sume semnificative de bani pe masa (sute de miliarde).

      • România pierde ANUAL 50 MILIARDE de Euro pentru ‘ fericirea” de a fi membru UE. Ce ne dau înapoi nu reprezintă nici 10%, și ăia cu umilințe de tot felul.

  7. ” Semtimentul acut de nemulţumire în rândul electoratului, aprofundat după apariţia pandemiei şi după începutul războiului din Ucraina, este prezent în toate democraţiile occidentale.”
    Nu, dle. autor, cauza este modul in care a raspuns birocratia globalista de la conducerea UE la aceste crize; confruntat cu ele, poporul ungar a votat masiv pentru perpetuarea fostei guvernari; iar frustratilor de la varful UE nu le-a ramas decat sa santajeze Hu. cu acordarea PNRR vs vestitul ” stat de drept”. Adica acelasi santaj pe care dna. UvdL l-a incercat preventiv si cu Italia; iar efectele se vad. Nu toate popoarele Europei se complac in postura de slugi la imparatie; chiar „rupte in spate” fiind.

  8. Tocmai am citit , pe hotnews, principalele puncte ale programului lui Meloni. Nimic deplasat, nimic „extremist” A, ca pentru unii sprijinirea familiei sau apararea frontierelor si combatera imigratiei ilegale suna a blasfemie…..

    • Da,da,da; cit despre asa zisa „familia tradtionala” adica sotul, soata plus fiecare dintre ei o amanta,doua, respectiv un amant, doi…si in stil italian care e mult savuros (si mai fermecator stilistic) decit ala romanesc sau de alta origine..Berlusconi,vulpoi batrin, aliatul doamnei Meloni, stie cel mai bine, la virsta lui…nu mai crede in mituri!!!
      Cind va vad cit de grijulii sint unii fata de un mit numit „familia tradtionala” ma cuprinde risu/ plinsu’;idealisti naivi!!

    • Sprijinirea familiei, da. Se simt familiile sprijinite din cale-afara când sunt batjocoriți minoritarii. Nimeni nu mai e ca ei.
      Combaterea imigrației ilegale e bun. Își propune vreun alt partid promovarea acestei imigrații? Nu cred. Problema nu e deci ca Meloni ar fi singura care ii vrea pe toți mailații afară din Italia, ci cum ar face asta? Cât e dispus contribuabilul sa plătească carabinieri și polițai care să-i găsească, sa-i adune, sa-i legitimeze și sa-i trimită înapoi de unde se presupune ca ar fi venit. Sau sa facă un zid pe model Trump de la Veneția până la Genova. Oare s-a uitat Signora pe harta Italiei?
      Meloni propune teme ce nu pot fi rezolvate, dar care dau impresia publicului că cineva are grijă de grijile lor. Chestia asta se numește populism. Nu știu dacă e și extremism, dar tot anapoda iese.

  9. Giorgia M a dat un răspuns clar și neechivoc criticilor ei care cer distrugerea valorilor tradiționale:
    https://youtu.be/VdfNSF-U6zc
    Exista undeva și o varianta cu traducerea în limba romana.
    Nu cred ca a venit cineva in Itialia, in Europa și nici aici pe Contributors cu contraargumente solide si credibile. Cei care au încercat vehiculează aceiași propaganda progresista dezumflata despre non binary, gender fluidity, suport pentru migratia economica, etc. Al Jazeera a difuzat ieri un documentar de o ora despre dificultatea integrării emigranților economici în Norvegia, tara f bogata și destul de toleranta. Și aici, ca și în Suedia, emigrantii, chiar și cei din Eurooa de E, sunt numiți de peste 30 ani, black heads, și nici la a doua generație nu sunt total integrați.

    • Cinicul, înainte de toate ar fi de lămurit cine sunt criticii Giorgiei și ce valori tradiționale le vor aceștia distruse.
      Mai apoi nu e clar ce revendică Signora Meloni. Că pe formularele autorităților sunt numere?! Și vede in asta sclavie și consumatori docili?! Haida-de! Este completarea ocazională a formularelor o chestie tradițională? Nicidecum, iar soluția adoptată este la nivel oficial, pentru a da posibilitatea unor persoane de a completa corect acel formular. Nu e absolut nimic conspirativ. In familie nu e impusă nicio denominație oficială sau preferențiala. La nivelul unui candidat la funcția de premier trebuie sa vina cu ceva mai consistent.
      Opiniile personale nu pot fi criticate. Signora Meloni numește sclavie “avansarea” unor minoritari “inferiori” la același nivel cu al dumneaei. Ce să critici la așa ceva? Ea crede cu tărie că are dreptate. Gay și lesby nu au decât sa se descurce cu formularul “tradițional”. Apropos, In Germania nici nu se mai cere numele părinților, fiecare persoana legitimându-se prin ceea ce este, nu prin cine îi sunt strămoșii. Deci nu vine așa ceva de la Bruxelles. La categoria dușmani imaginari, dumneaei e pe aceeași treapta cu Orbán și cu Puțin.
      Cât despre migrația economică, lucrurile stau cam așa: nimănui nu-i place și nimeni nu e bucuros că vin unii sa-și caute norocul și fericirea tocmai pe strada lui. Autobuzul care circula odată aproape gol și totuși era profitabil, azi e plin și scump. De vină sunt, clar, veneticii. Dar atât timp cât exista diferențe de potențial între cele doua lumi, ei vor veni. Oricât de greu le-ar fi. Nu au alta perspectiva.
      Numai că in căutarea soluției, exista doua variante. Unii nu vor sa-i primească, ceilalți sa ii folosească dacă tot vin. Nici aici nu e nicio conspirație, e modul normal in care se dezvolta un fenomen social.

      • Diferența de potențial, cred ca vorbiți in termeni de demografie, este in realitate in termeni economici, ea fiind creata de decidenții locali. Emigrația economica este folosita in toate tarile pentru menținerea salariilor mici pe piața locala. In Franța, in Germania si in România. In tari cu rata șomajului peste 7.5% (Franța si Italia) aceasta diferența de potențial este clar artificiala.
        Este timpul sa fie introduși niște rezistori in sistem pentru a reduce curentul. In Germania s-a făcut asta acum câțiva ani. Am vorbit zilele trecute cu un roman întors din Germania unde a lucrat într-un abator in Germania printr-o firma intermediara. De când s-a făcut ordine in sistem (interzicerea folosirii de firme intermediare) nu mai este la fel de avantajos sa angajezi muncitori romani, polonezi sau greci. Omul s-a întors in România si lucrează ca măcelar la un supermarket. Problema este mai dificila cu cei din Africa sau Asia care nu vor sa se întoarcă atunci când oportunitățile pe piața muncii scad.

        • Vorbesc de ambele și de încă multe altele. Fenomenul fizic descrie foarte bine orice situație de acest tip. La diferență mare între cei doi poli, izolatorul trebuie să fie foarte performant și deci costisitor.
          Da, emigrația menține salariile mici, dar lipsa ei ar duce cândva și la diminuarea exporturilor, pentru că țările care importă produse vestice nu vor putea la nesfârșit să se îndatoreze. Iar emigrația este susținută mai ales de faptul că produsele vestice sunt cunoscute în țările generatoare de emigranți.
          Există întotdeauna efecte perverse determinate de un fenomen. Si orice intensificare a acestuia conține germenii efectului contrar. Punctele de inflexiune și chiar cele de întoarcere nu pot fi decât amânate.

    • Nu, Hantzy, „ele” sunt de fapt ei cu nick-uri de femei. La fabrica de trolli „conservatori” le-au fost schimbate numele, ca sa prindă mai usor. Asta a propos de transgenderism :))

  10. Comunismul era inevitabil in ideologia comunista.
    Argumentul „inevitabilitatii istorice”, al determinismului istoric este o minciuna.

    • Inevitabilă este doar evoluția societății. Dar ea nu poate fi nici programată, așa cum cred extremiștii de stânga, și nici oprită, așa cum cred extremiștii de dreapta. Ambele extreme încearcă să impună viziunea proprie ca fiind unica viabilă si, prin urmare, orice alta trebuie să fie greșită.
      În acest sens, al rezultatului cunoscut dinainte al „perfecțiunii conviețuirii”, aveți, în mod excepțional, dreptate, delia f.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Radu Carp
Radu Carp
Radu Carp este profesor la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București, Director al Departamentului Politici Publice, Relaţii internaţionale, Studii de securitate (2020 - ). Doctor în drept al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (2002). MA în studii europene și relații internaționale, Institut Européen des Hautes Etudes Internationales, Nisa (1996). Reprezentant al Universităţii din Bucureşti în proiectul CIII-PL-0702-09-2021 - Ethics and Politics in the European Context, parte a reţelei CEEPUS III, coordonat de Universitatea Catolică Ioan Paul al II-lea din Lublin care reuneşte universităţi central şi est-europene (2012 -). Coordonator al echipei Universităţii din Bucureşti în reţeaua ştiinţifică europeană Observatory on Local Autonomy, coordonată de Université de Lille (2015 -). Membru al Academic Curriculum Group, în cadrul E.MA - European Master’s Degree in Human Rights and Democratization, program al Global Campus of Human Rights, Veneţia (2020 - ). Membru al Comisiei de ştiinţe politice, studii de securitate, ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică a CNATDCU (2020 - ). Membru al Consiliului de Conducere al ICR (2017 -). A ocupat funcțiile de membru al Comitetului Executiv al E.MA - European Master’s Degree in Human Rights and Democratization, program al Global Campus of Human Rights, Veneţia (2015-2020), membru al board-ului International Centre for Black Sea Studies, Atena (2010-2012), director general al Institutului Diplomatic Român, Ministerul Afacerilor Externe (2010-2012), prodecan (2008-2010), secretar științific (2010-2012) director al Şcolii Doctorale de Ştiinţă Politică (2015-2020) la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București. Colaborări și stagii de predare: Global Campus of Human Rights, Veneţia (2019, 2020); Universitá di Genoa (2019); Universitatea Catolică Ioan Paul al II-lea din Lublin (2019); Institutul de Ştiinţe Politice, Universitatea din Viena (2017, 2019); National Tchengchi University, Taiwan (2016); EIUC - European Inter-University Centre for Human Rights and Democratization, Veneţia (2016, 2017, 2018); Universitatea Matej Bel, Banska Bystrica (2016); Universitá degli Studi Florența (2015); Institut für Sozialethik, Universitatea din Viena (2015); Institutul de Ştiinţe Politice, Universitatea Wroclaw (2014, 2017); Universitatea Trnava (2014); Universitatea Umea (2013); Universitatea Carolină, Praga (2013); Universitatea Bologna (proiectul internațional 156171-LLP-1-2009-1-IT-ERASMUS JUSTMEN. „Menu for Justice. Towards a European Curriculum on Judicial Studies”, 2009-2013); Universitatea Szeged (2012); The Munk School of Global Affairs, Universitatea din Toronto (2011); Universitatea „Mykolo Romerio”, Vilnius (2010); Universitatea din Atena (2000). A participat la proiecte de cercetare în colaborare cu mai multe instituţii: Fridtjof Nansen Institute - Fridtjof Nansen Stiftelsen på Polhøgda Oslo (2020 - ), Université Libre de Bruxelles (2020 - ); Comisia Europeană/CRPE (2019); Academia Română (2018); Wilfried Martens Centre for European Studies (2015); Institut für Rechtsphilosophie, Religions-und Kulturrecht, Universitatea din Viena (2006 2008); Institutul European din România (2007); Institutul „Ludwig Boltzmann” pentru Studiul Problematicii Religioase a Integrării Europene, program al New Europe College, București (2004); TMC Asser Instituut, Haga (2002) etc. A publicat 16 cărți în calitate de autor și coautor. Ultima carte publicată : O lumină în întuneric. Democraţie, stat de drept şi drepturile omului într-o lume în schimbare, Cetatea de Scaun, Târgovişte, 2020. Capitole de cărți și articole publicate în: Austria, Belgia, Bulgaria, Germania, Lituania, Polonia, Republica Moldova, Olanda, SUA, Ucraina.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro