miercuri, septembrie 23, 2020

Un basm cu dascăli și învățăcei

A fost odată ca niciodată, în țara lui Roșu Împărat, o cetate mîndră cum nu mai era alta. Doar să te uiți la ea și-ți creștea inima în piept de bucurie, căci cetatea noastră nu era una de rînd, ci era vrăjită: în fața ochilor, vedeai aievea o cetate a învățăturii!

Cum vestea îi mersese în lung și-n lat, boieri mari și boiernași din întreg ținutul, ba chiar și cîțiva rumâni din împrejurimi, dădeau an după an năvală să-și aducă coconii aici spre învățătură. Lucrul nu era tocmai ușor căci trebuia să viețuiești în preajmă, iar mulți boieri se osteneau să primească de la vornicie un hrisov care să arate că-și au sălașul prin apropiere deși moșiile lor erau prin alte părți. Cleveteau oamenii și că pîrcălabii cetății mai primeau plocoane ca să-i ia pe coconi sub pulpana lor, dar asta poate-i doar o balamuție căci gura lumii-i slobodă…

Luați bine aminte căci nu vorbim despre vreo cetate oarecare, din cele prizărite și care nu au nici cenușă în vatră! Spunerea noastră-i despre o cetate falnică, cum nu-s multe în țara lui Roșu Împărat!

Cetatea noastră sau Școala cum îi mai ziceau unii, era condusă de un vel-pîrcălab și de ajutorul său, iar la divanele cu boierii cei doi degrabă se făleau despre cît de vestită le era dregătoria. Zi de vară pînă-n seară numai despre asta făceau vorbire deși, poate, și alte lucruri s-ar fi cerut a fi privite de ochiul înălțimilor lor.

Cum mulți pohteau la o astfel de Școală norocită, iar galbenii de la împărăție veneau după mulțimea pruncilor, pîrcălabii au ajuns să-nghesuie în odăile cele de învățătură tot mai mulți coconi; drept urmare dascălii cu greu mai puteau să le poarte de grijă la toți. Dar pîrcălabii au vrut și mai multe odrasle de neam bun, așa că ziua a fost rînduită în trei părți, să-ncapă toți coconii, iar ceasurile de învățătură fost-au micite de n-a mai rămas prea mult din ele.

Amu, o fi fost ea mîndră Școala noastră, dar cam avea ursuzlîc la dascali… Aceștia erau mulți și de toate felurile, dar mai degrabă din cei prizăriți. Să nu zic cu păcat, erau cîțiva și din cei mai răsăriți, dar puțini și degrabă a se îndepărta de ea, fie de bătrînețe, fie din alte pricini. Și, nu știu cum se făcea, că prin Școală adăstau unii mai ciudnici… Ca acela care, în loc să paradosească despre cum îi alcătuit Pămîntul și pe unde vin toate tărîmurile, le tot împuia pruncilor capul cu basne și scornituri despre cum moșii noștri ar fi tăiat găuri lungi în piatra munților și cum niște voinici din ceruri s-ar fi pogorît din carele lor zburătoare ca să se-mpreuneze cu fecioarele de pe meleagurile aiestea.

Dar asta, pîrcălabii se făceau a nu vedea.

Cum se făceau a nu vedea ei multe, de altminteri. Că dascălii sosesc tîrziu sau că nu vin deloc… Că în loc de vorbă bună se tot răboțoiesc la prunci… Că-i lasă pe coconi să șutilească la muncile de învățătură…

Eei!… dar astea-s mizilicuri. Pîrcălabii noștri aveau alte greutăți la care să chibzuiască, cea mai mare grijă a lor fiind cum să izvodească tertipuri de a-i învești pe toți învățăceii din numita Școală în straie toate la fel, dalbe sus și cernite jos. Doar asta să mai fi izbîndit și totul ca rupt din rai ar fi fost!…

Și-am încalecat pe-o șa,

Și-am spus povestea așa;

Și-am încălecat pe-o roată,

Și-am spus-o toată.

Și-am încalecat pe-o capșună,

Și v-am spus o mare minciună!…

Vă las pe voi, dragi cititori, mai ales dacă sînteți părinți, să descoperiți unde e minciuna.

Un singur lucru vă mai zic: an după an, în mîndra noastră Școală, paradositul coconilor se ticăloșea tot mai tare.

Atît.

Distribuie acest articol

6 COMENTARII

  1. Aha! Deci școala cu pricina o luă la vale din cauză că în întunecimile obscurantismului nu a răzbit încă lumina pidosnicilor cu „gender identity” ?! :)

    • @ Josef Svejk
      Aţi înţeles greşit ; aia era o (alta) poveste.
      Doar obscurantismul este real.
      Apropo, unde aţi facut scoala ?
      În România, e clar ! Da’ unde anume ?

  2. „moșii noștri ar fi tăiat găuri lungi în piatra munților”
    Io zic ca erau late, zimtate si din loc in loc aveau cioplite o secera s’un ciocan. Si prin ele treceau niste care de aur pe senile din care se pogorau zane purtatoare de evaluari codate. Cu bagheta de te nimereau, pe loc iti statea mintea si te trezeai zombi acas’ cum urli la parinti sa’ti dea bani pentru fondu’ scolii si pentru serbare. Cand zanele se jucau de zor cu baghetele, dascalii mancau jaratec si se prefaceau in gardieni ai Revolutiei Perpetue in Educatie. In vremurile alea cei mai neghiobi si mai saraci rumani erau alesi de zane sa devina dascali, erau hraniti cu neghina inca din copilarie ca sa devina alergici la excelenta, iar la maturitate imparteau diplome puscariasilor minori pe care ii avusesera in paza. Cativa zei strambau din nas la regimul gaurilor zimtate, dar in afara de ceva scantei presarate’n naratiuni in Olimpul Virtualicesc nu faureau nimic.

    Si uite asa traira pan’ la adanci batraneti, umpland tara de plozi-frumosi care mai de care mai Lacramos si mai Cosanzean.

  3. Universitatile occidentale vin in marile orase de la noi, stau la rand si se calca pe picioare pentru a recruta cati mai multi studenti romani. Amu, o fi bine, o fi rau? E cam greu de inteles valul asta de criticism „educational”, care se fataie prin cetate. S-o fi vrand niscaiva inteligenta artificiala, care sa scoata din competitie inteligenta naturala?!… Ca AI va face inutila Scoala…

    • He-he-he, ce-mi place asta cu “parcalabii” care nu vedeau ca “dascălii (…) în loc de vorbă bună se tot răboțoiesc la prunci”. Pai ce sa mai zicem de “coconul” Winston Churchill, care a incasat multe bice de la directorul scolii, pentru ca era certaret si cu multe schimbari de dispozitie (“black dog”, cum ziceau doicile din epoca victoriana)? La sapte ani, Winston Churchill a fost dat de parinti, care erau conti si prezbiterieni, la Internatul St. George din Ascot. Era o scoala privata costisitoare si foarte severa. Din cauza neintegrarii si neinvatarii, directorul nu s-a sfiit sa puna biciul pe spinarea odraslei roscovane. Nimeni nu a protestat, “corectia” era in pret. Butada, pusa in circulatie chiar de catre Winston Churchill, e ca „pentru a ajunge prim-ministru e nevoie de bici, cand trebuie”…

      • @ Un basmatic
        Aţi auzit de cuvântul „statistică” ?
        Aveţi vreo idee de câţi elevi pleacă şi câţi rămân ?
        Aveţi macar ştinţă că suntem în a anul 20-20 ? (Asta apropo de elevu’ Churchill).
        Bănuiesc că şi Dăncilă va fi primit vreo câteva scatoalce în copilărie. Asta confirmă ipoteza inteligenţei primilor miniştrii în funcţie de bătăile primite ?
        PS : Sper că nu aveţi copii la scoală, iar dacă totuşi aveţi, evitaţi să faceţi cadou un bici dirigintei clasei copilului dvs. Nu cred ca ati fi de acord cu sfârsitul povestii personale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Alexandru Toma Patrascu
Alexandru Toma Patrascu
Membru fondator ASUR - Asociaţia Secular-Umanistă din România MBA la Open University UK Director de marketing într-o companie IT

Colectia Contributors.ro

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

CV de parlamentar. De la greață la oroare

Mi-am luat inima în dinți și am citit pe pagina de Facebook a lui Valeriu Nicolae toate postările despre CV-urile parlamentarilor români....

Soluție: Trenuri la Aeroportul Otopeni la cadență de 10′

Un proaspăt comunicat al CFR Călători ne spune că în urma analizei graficelor de circulație împreună cu CFR Infrastructură s-a ajuns la...

Modernizarea societății românești și formele fără fond: Academia Română, Curtea Constituțională și altele

Incompatibilitatea dintre formele de import și fondul românesc. Teoria formelor fără fond ”Inainte de a avea o umbră...

Marele Laser și frauda științifică

Dacă noi vom tăcea, vor striga pietrele. Luca (19, 38-40) *1. Preambul

Sinteze geopolitice (readuse) în actualitate: A Treia Romă și Califatul

"Nu există decât două țări, Orientul și Occidentul; nu există decât două popoare, orientalii și occidentalii." Napoleon...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.