joi, martie 28, 2024

Un cabotin de scenă veche

Cine ar fi crezut, acum 25 de ani, că în anul de grație 2014 se va spune că „era mai bine pe vremea lui Ceaușescu…“ Spre sfârșitul anilor ’80 eram în liceu. Stăteam la cămin și îmi amintesc încă foarte bine iernile: înghețai pur și simplu de frig. Țin minte că mi-am cumpărat o pereche de pantaloni matlasați, pentru schi, cu care mă îmbrăcam seara, la culcare. Nasul era singura parte a corpului care lua contact cu aerul tăios al dormitorului.  Lumina în camere se întrerupea la ora 10, ca să facem economie. Ieșeam pe culoar cu câte o pătură în spinare și învățam sau citeam câte o carte. Exista o singură priză pe etaj, în așa-numita sală de lectură, unde nu erau decât niște mese și scaune și un televizor la care nu se uita nimeni. Apă caldă la dușuri „se dădea“ doar o dată pe săptămână. Trebuia să te pui pe o listă de așteptare. Se striga pe hol cine era următoarea chemată să se bucure de beneficiile civilizației. Atunci se făcea coadă și la celebra priză, unde fetele așteptau să-și usuce părul. Masa o luam la cantină. Dimineața, aproape invariabil pâine cu margarină și gem. La prânz, supă și un sos în care plutea o bucată de carne, mai bine zis o piele sau un os. Cum sosul plin de amidon se sleia aproape instantaneu, mâncam felul doi înaintea supei ca să nu ne apuce greața. Seara, mazărea, compotul, pastele cu brânză. În orice caz, flămânzeam cumplit între mese și, chiar dacă aveam bani, nu prea putem cumpăra mare lucru. Doar când primeam câte ceva de pe acasă era sărbătoare, dar asta nu putea dura prea mult. Pe urmă, și celor de acasă le era  foarte greu să facă rost de mâncare. Pentru marea majoritate a familiilor, procurarea hranei devenise cea mai importantă preocupare a vieții. O adevărată aventură. Relațiile umane cele mai prețioase vizau obținerea hranei zilnice. O cultivai pe vânzătoarea acră de la pâine, de la Alimentara, încercai se te bagi pe sub pielea distribuitorilor de alimente, sau a acelora care lucrau în diverse depozite.

Cartela de alimente a familiei mele în anii 80.

În acest timp însă fluturam eșarfe și stegulețe pe stadioane sau pe marginea străzilor când tovarășul trecea prin oraș mergând spre diversele case de vacanță. Ore și ore de chin, de plictiseală, de așteptare inutilă…Însă vocile din jurul său ne spuneau ce vremuri minunate trăim, cât de fericiți trebuie să ne simțim că suntem contemporani cu tovarășii, câtă recunoștință le datorăm. Ce contau micile noastre existențe apăsate de foame, frig, frică și umilințe în raport cu acești giganți? Eram pur și simplu niște musculițe pe care ei, oricând, le-ar fi putut strivi. Însă, din mărinimie, ne îngăduiau să fluturăm stegulețe, eșarfe, să facem din trupurile noastre chipul lor, numele lor…

E cu putință oare să uităm așa ceva? E oare natura umană atât de incapabilă de a prelucra, măcar la nivelul instinctului de conservare, memoria unei asemenea traume? Nu sunt oare foamea, frigul și frica experiențele-limită care modelează chiar și instinctul animalelor?  Atunci de unde gestul aproape sinucigaș de a ne tăvăli din nou pe stadioane ascultând în extaz aceleași voci care, proiectate pe ecrane imense, recită aceleași ode?

Cabotini de scenă veche“ îi numea Monica Lovinescu pe acești recitatori care întrețineau, suflând în foalele minciunii, focul dictatorilor. Când sistemul a căzut, s-au speriat puțin, însă doar pentru câteva clipe. Ne-au simțit slăbiciunea, au mirosit că aveam dileme, că nu le putem reproșa nimic, că suntem apăsați de micile noastre căderi. Și s-au întors. Iar noi am fost mărinimoși. I-am iertat, fără ca ei să fi catadicsit să mimeze măcar cuvântul iertare. Apoi i-am aplaudat, i-am înconjurat cu dragoste, le-am spus Maestre, i-am venerat. Iar acum ei recită aceleași ode. Și dacă cineva îndrăznește totuși să le amintească cine sunt cu adevărat, atunci se declanșează instinctul turmei furioase, gata să-l zdrobească pe hulitor. Cum îndrăznește? Cine se crede? Cum e posibil? Maestrul e dincolo de bine și de rău. Curg râuri de venin și ură în apărarea celui care ne îndeamnă să votăm minciuna, furtul, incompetența. Și cine ne sunt revoltații? Aceeași turmă care răbda nu de mult de foame, de frig și tremura de frică! Sau recita/cânta ode…

Distribuie acest articol

35 COMENTARII

  1. … citeam undeva ca un prizonier de la Auschwitz, din cauza foamei pe care a indurat-o, a tinut toata viata in buzunare, inconstient, biscuiti sau ceva de rontait… nu este cazul nostru sa tinem minte, avem memoria pestelui si asta in cel mai fericit caz. Pentru romani nu mai conteaza acum decat persoana lor si ziua de maine. Restul nu-i intereseaza….

  2. Superb text, Doamna Cristina Cioabă. L Și ce coincidenta! Lucrez acum la o carte a Anyei von Bremzen, cu un titlu- masca (Mastering Art of Couking in URSS) , dar pe aceeași temă. De ce uităm acest trecut? Fiindcă el este facut din SENZATII. Iar acestea se regasesc cel mai greu, vezi efortul bietului Proust de a-si regasi madlena. Iar ele se regasesc cel mai greu, fiindca sunt acoperite de alte senzatii, cele ale prezentului si fiindca simtul care ne manipuleaza ca pe niste marionete, in viata noastra cotidiana, este AUZUL/. A spus-o cu disperare Soljenițîn: nu credeti ce auziti, credeti ce vedeti cu ochii. Ar trebui adăugat: credeti-va memoria senzatilor. Solutia? Texte ca acesta al dvs., cât mai multe.

    • Trecutul e „făcut din senzații” acoperite de ALTE senzații…deci și viitorul va fi alcătuit din senzații. Toate sunt „făcute din senzații”- înseamnă. „Simț enorm și văz monstruos”- dar AUZUL înșeală. (Fiți deci cu ochii-n patru). Acuma trebuie să ținem cont de faptul că toată filosofia asta vine de la o autoare de … carți de bucate. Se așteapta, natural, un Weltanschauung pe baza entuziasmului excretor: „Prezentul e alcătuit din „nevoi” care acopera alte „nevoi””. D-na J îl va recolta dintr-carte despre bolile de rinichi, (pe care „tocmai o traduce”).

  3. Excelent ! O marturie acurata pâna-n detaliu, o scriitura densa si sigura, claritate, substanta.
    Mai publicati pe-aici.

  4. Repet ce am spus de nenumărate ori: ”lozinca” brucaniană cu cei 20 de ani și ”stupid people” trebuie interpretată în cheia dublului mesaj, caracteristic bolșevicilor. Una pare la suprafață, altul e înțelesul profund. Pentru mine informația ”adîncă” sună cam așa: ”Băieți ! (cu ochi albaștri sau politruco-ceacîri) Nu vă temeți ! Stați liniștiți ! Avem NOI grijă ca românii să nu priceapă ce-i cu democrația CEL PUȚIN 20 DE ANI.”

    Iar bătrînul ”tanchist” sovietic știa bine ce spune. Mai întîi ”super-occidentalul” PRO TV l-a lăsat să zburde pe pajiștile (verbale) mioritice, pînă cînd Domnul l-a chemat la judecata supremă. Însă ăsta era doar vîrful aisbergului. Prin grația infinitelor ifose intelectualiste, specifice unui popor ”refuznik” (de cultură temeinică), românii s-au lăsat zăpăciți de multiple piruete absconse despre nimic(uri) (cel puțin) 25 de ani.

    Dacă nu pricepeți exact ce vreau să spun încercați logicizarea insistentei lozinci NICI AȘA, NICI ALTMINTERI. Că o fi spus-o Caragiale e nerelevant – că UNII și-o afișează pe drapel ESTE EXTREM DE RELEVANT.

  5. Memoria comuna este accesibila doar celor care vor sa o acceseze. „Comuna” in sens reprezentativ, in sensul comunitatii in ansamblul ei, in sens de balanta in care se pun si cele rele si cele bune – traite de tine si de altii.
    In lipsa dorintei (si putintei) de a accesa memoria comuna, nu ne ramane decat memoria individuala. Elevii si studentii de ieri sunt patronii, angajatii si asistatii de azi. Oamenii muncii de ieri sunt somerii si pensionarii de azi. Si fiecare se poate limita doar la memoria individuala. Si e usor sa cazi in extrema „inainte mi-era mai bine”.
    Am un amic ce se autocaracterizeaza ca „domn – inainte de ’89 si tovaras – dupa ’89”. Este un om peste medie, din punct de vedere al inteligentei, zic eu. Si nici nu pot sa-l judec, daca ma pun „in papucii lui”. „Ieri” avea un serviciu banos, mergea in fiecare an la mare, la munte si prin tara (in concediu), avea ce pune pe masa, avea o Dacie, bani de bere si tutun si chiar de-o agapa, cu prietenii. „Astazi”, este pensionar, lucreaza si ca paznic de noapte (pentru ceva banuti in plus), are aceeasi Dacie (care s-a rablagit), nu mai pleaca de-acasa decat din an in pasti, iar „boalele” au inceput sa-l sacaie. As zice ca nu-i de condamnat, daca zice ca inaite era mai bine si daca are convingeri socialiste.
    Cred ca intotdeauna a existat „conflictul intre generatii”, dar cred ca, in trecut, acesta se manifesta mai mult la nivel social, educational, material. Ai nostri bravi politicieni au reusit sa dea o latura politica acestui conflict intre generatii. Au reusit sa ne invrajbeasca. Speculand slabiciunile oamenilor. Cu ajutorul nemijlocit al mass-media si al institutiilor statului ce ar trebui sa fie impartiale. Ce autoritate ar putea sa-i judece, sa-i condamne si sa-i pedepseasca pentru crima impotriva moralitatii? Poate doar noi, toti, prin vot…

    • Un excelent comentariu la un excelent text!
      Creierul uman functioneaza fara intrerupere zi si noapte, tot timpul vietii, si se pare ca rolul sau principal este ( a devenit…? ) sa sa ne apere…de noi!
      …ce este mai usor : sa uitam sau sa ne aducem amintim?

  6. Bun text, felicitari. Si mie mi se pare ca ne intoarcem spre vremurile alea. Surpriza nu e faptul ca aparatul de propaganda minte. Se mai minte si in democratie, asta e natura umana. Fiecare isi apara interesul, nu putem cere perfectiunea. Dar aici nu vorbim de minciuna necesara, calculata, diplomatica, strategica etc. Vorbim de altceva. Vorbim de nesimtirea aia de pe vremuri, aia pe care o stim noi, nesimtire categoria grea. Nu avem termen de comparatie dupa 1989 pentru asa ceva. Pentru umilinta de a avea in fruntea statului un plagiator dovedit si un mincinos ordinar, inconjurat de o armata de lingai, termenul de comparatie se gaseste doar epoca in care o analfabeta era savanta de renume mondial.

    A fi reprezentati in lume, ca popor, de un gainar care si-a obtinut printr-un plagiat grosolan doctoratul in drept PENAL, noi toti stiind asta. este o umilinta inimaginabila. Daca acceptam democratic asa ceva, pana la urma meritam dispretul celorlalti. Nu exista scuze sau circumstante atenuante pentru acest grad de nesimtire. In lumea civilizata un gainar dovedit si pastrat in functie este o toaleta care miroase. Nu ne putem obliga oaspetii sa suporte acest miros chiar daca la noi unii erau de mult obisnuiti cu el. Cu cat incearca sa se scuze mai tare, cu atat se afunda in penibil. Datoria noastra e sa le oferim acestor mari patrioti care vad in Victor Ponta, interesati sau nu, un om de stat „de renume mondial”, hartie igienica. Inca o data felicitari.

    • Exemplu concret – oamenii cu vată în nas: Radu Beligan, Angela Similea, Dida Drăgan, ”excepționalul actor” Marin Moraru, et ejusdem farinae.

      De fapt altceva le lipsește respectivilor: coloana vertebrală, sau așa cum spuneți, nepăsarea în fața unei „umilințe inimaginabile”. Pentru cei frînți de șale din naștere duhoarea imposturii este parfum, iar ”umilința” un substantiv… comun.

  7. Felicitari!
    Corecta si condensata descrierea. Inteleg perfect descrierea ca unul care am trait ceea ce scrie in acest text. Puteti adauga coada la portocale dinaintea Craciunului unde stateai de te uita Dumnezeu pentru 1-2kg de fructe in timp ce tovarasii cu magazine cu circuit inchis aveau ce le trebuia…..
    Aceeasi tovarasi si copii lor o duc si acum bine si ne dau lectii de capitalism. Revolutia va veni cu adevarat atunci cand ponderea acestor generatii care au fost invatate sa indure va fi din ce in ce mai mica. Inca 15-20 de ani……

  8. Eu gasesc doua explicatii pentru convingerea ca „era mai bine pe vremea lui Ceausescu”: 1.In general oamenii isi amintesc cu placere de anii tineretii: „- Ce bine era in 1980! – De ce era ma asa bine? – Pentru ca aveam 20 de ani!” 2. Tind sa nu aprecieze ceea ce au, dar sufera mult pentru ceea ce le lipseste. Nu apreciaza suficient nivelul de trai mult mai ridicat decat in anii 80 (alimentatie, imbracaminte, electrocasnice, automobile, lumina, caldura, programe TV) dar observa ca atunci toti romanii primeau un loc de munca, o locuinta (cu chirie modica), isi puteau face concediul la mare sau la munte (acum e imposibil pentru cei mai multi dintre noi).

    • Nivelul de trai, luat statistic este una și, viața copleșitoarei majorități este alta.
      Degeaba-s magazinele pline cu de toate ( bune și ”cool”), dacă numai ”cei aleși” și le pot permite.
      Te-apucă greața când vezi, așa zisele doamne, pline de ifose, plimbându-se cu cu căței cât șobolanii, în brațe….deh, rasă străină, sau pictate pe față și cu găina-n brațe…puah!!!
      Sunt convinsă că, asemenea ființe, nu-și coboară privirea la un copil al străzii, care le cere un covrig, să-și potolească foamea, ce-l chinuie de două zile.Copilul pute, e nespălat dar, are suflet.
      Oare nu put mai tare, plagiatorii, evazioniștii, demnitarii care, mai nou, învață drumul Rahovei sau al Jilavei?!? Aduna-s-ar toți după gratii !
      Da, fac parte din categoria celor care regretă frumusețea anilor de școală și studenție, frumusețea taberelor, a excursiilor organizate…când părinții ne dădeau numai bani de buzunar (pentru o prăjitură, un film sau o înghețată ) transportul, cazarea și masa fiind asigurate de organizatori.Așa am cunoscut aproape toată țara.Azi, câți își permit să-și trimită copiii să vadă mânăstirile din Nordul și Sudul Moldovei, teiul lui Eminescu, bojdeuca lui Creangă, barajul Vidraru, castelul Peleș, Păltinișul, Stâna de vale, ca să enumăr numai câteva locuri vizitate?!?!
      Cred că, tot în modul de trai, ar trebui incluse și ”binefacerile” care ne-au invadat ….din Vest, după 1989..drogurile, crimele, violurile, recuperatorii.Ce mai…fericită viață a adus lovitura de stat, din decembrie! Ce-au sperat românii și ce-au ajuns!
      Greu, trist, sărac și nesigur viitor lăsăm copiilor, cu hienele care-s la cârma țării.

    • @freestyle: nu bagati sopârle. daca ati uitat sau nu ati avut (poate locuiati in Scornicesti, de asta le scornesti) nu inseamna ca nu au existat cartelele. Eu am cunoscut cartelele in judetele Iasi si Vaslui.

      Un amanunt care va tradeaza: un efect paradoxal ‘pozitiv’ al cartelelor era ca nu prea erau cozi pentru acele alimente care se dadeau pe cartela. Lumea stia ca ‘prinde’ oricum acea cantitate, la orice ora s-ar fi dus la alimentara, nu se buluceau sa prinda momentul ‘cand se baga’.

      • Existau si judete unde nu era cartela. Exista in schimb un registru la alimentara unde erau arondate familiile, in care bifate cantitatile cumparate de fiecare. Si era nasol: la sfarsitul lunii registrul era bineinteles completat de vanzatori si isi imparteau ratiile nerevendicate. Cum nu intotdeauna erau produsele respective in depozit, se statea si la coada cand „se bagau”, tocmai pentru a evita finalul lunii.
        Eu am trait intr-un astfel de judet si, auzind ca prin altele din jur, exista cartela, ne doream sa o avem si noi. Am primit in cele din urma o cartela de paine: cate un sfert din franzela de 3,60 lei pentru o persoana pe zi. Cand aveam oaspeti ii duceam, cu buletinul in mana, sa-si cumpere de la brutarie ratia.

  9. Imi pare rau ca nu sunt de acord cu cei (mai) multidintre comentatori. Din toata insiruirea din articol mi se pare autentica doar cartela de paine. In rest, nici vorba de „amintiri”. Sunt doar adunaturi de texte scrise de unii care au trait intr-adevar epoca respectiva. Nu cred ca autoarea a adunat ntr-o singura existenta toata „povestea”. Este posibil sa fi trait viata de camin grea, dar, oare de ce nu a vazut si partea frumoasa a unei tinereti superbe? Sa nu fi avut asa ceva? Sa nu fi facut nici o „prostioara” specifica vietii de camin? Este posibil sa fi fost la o manifestatie pentru Ceasca, dar oare de ce nu a retinut si „joaca” si „harjoana” din timpul manifestatiei? Eu nu cred ca un adolescent sau un tanar al acelor vremuri poate sa aiba numai amintiri intunecate. Eu de exemplu imi amintesc de dascalii mei, superbe exemple de daruire pentru a ne invata, chiar si in acele timpuri grele. Si parca painea si marmelada de dimineata mi se par acum mai bune, stiind ca erau urmate si de o scatoalca (binemeritata) de la proful de matematica (Dumnezeu sa il ierte si sa-l odihneasca) pentru ca nu am invatat cum trebuie. Sau de placerea de a o chinui pe profa de franceza pocind cuvintele pana la exasperarea dansei si notarea mea cu nota 2. In rest, numai de bine.

  10. Lucrurile sunt relative… clasa muncitoare nu o ducea neaparat rau.
    Muncea putin, spre deloc in fabrici si uzine. Primea salarii mari, de doua ori cat un profesor de pilda, abia in ultima sa faza dictatura a lovit in asta cu munca in acord moment in care si-a atras multa antipatie.
    Primea gratis o casa. Ca nu era incalzita era doar un amanunt, „calul de dar nu se cauta de dinti”. Ca nu avea apa calda sa spele? Spalatul nu constituie nici acum o preocupare pentru majoritatea dintre ei. Ca nu avea electricitate la care sa citeasca? Fitze de intelectual, cine avea nevoie sa citeasca?
    O bauturica se gasea in magazine chiar si in cele mai proaste vremuri. Mancare de calitate inferioara se gasea chiar si in cele mai proaste vremuri. O conserva nenorocita, o leguma oarecare specifica regiunii, ceva paine (fie ea si pe cartela). Uitati-va in cosurile de supermarket de astazi. Desi exista o diversitate extraordinara, si chiar la preturi bune, majoritatea cosurilor sunt pline de mancare de calitate inferioara in continuare, chipsuri, preparate ultraprelucrate. Deci pe cine deranja in fapt problema mancarii? Plus ca majoritatea clasei muncitoare era semiurbana, si se descurca din forme de agricultura de subzistenta. Doar intelectualii foarte urbanizati erau victime reale ale policilor de consum ale lui Ceausescu. Sindicatul ii trimitea la mare aproape gratis, in fiecare an.

    Acum ce au? Acum chiar trebuie sa munceasca pentru salariu. Casa se cumpara greu, chiar trebuuie sa muncesti din greu ca sa cumperi o casa, sa-ti asumi riscuri financiare, etc.
    Berea si micul e singura constanta a vietii lor. Au curent, dar nu ca sa citeasca, ci ca sa se uite la Antena 3. Sindicatul nu-i mai trimite la mare. Au apa calda , dar putini au invatat la ce foloseste.

    Hai sa nu ne facem iluzii, în afara unei minoritati de 25-30% din populatie discursul din acest text e lipsit de semnificatie.
    Ei asteapta sa li se dea. De aceea le place Iliescu, Nastase, Ponta. Ei dau in continuare. Nu case si vacante la mare, nu au de unde ca nu le-ar mai ramane lor de unde sa fure, dar macar un 5 lei la pensie, o punga de faina. Si cine stie, daca vor ramane la putere vreo 20-40 de ani neinrupt, ca sa nu le puna betze in roate basistii, poate vor da si case si vacante la mare. Speranta moare ultima!

    • intre ce scrii dumneata si ce scrie autorul, adevarul e undeva pe la mijloc, poate mai aproape de ce spui dumneata. si probabil autorul face abstractie ca marea majoriate a celor nostalgici nu se raporteaza la ultimii ani ci la cei de dinainte de ultimii ani. creierul are un fel aparte de a’si gestiona amintirile, stiut de oricine care sta cat de cat in contact cu stiinta. sunt curios sa aud un comentariu despre cum a fost in deceniul 70-80, dar unul real nu plin de goange, si poate vom intelege mai bine de unde au aparut nostalgicii si de ce se mentin. important insa e sa te raportezi la perceptia unui individ mediu, ca daca parasutezi din exceptii atunci e greu de argumentat ca reprezinta perceptia majoritatii.

    • Baaa, da’ bogat mai era statul ala care le dadea tuturor si casa, inferioara da’ apartament, si masa, inferioara da’ fara aditivi ca astia era din import, si bauturica redemeu, si ugesereu la mare si la munte, si rabla de dacie, si trei luni pe an de interdictie, si benzina, si doua ore de tembelizor pe seara, si mira la restaurant, si gradinita, infecta da’ cu program prelungit, si degradare, si minciuni, si ceareu, si calorifer, rece da’ dur … desi, cum spui, nimeni nu muncea: n-aveau timp – toti faceau munca patriotica.

      PS. Acordul global a fost cea mai mare porcarie. Odata cu renuntarea la normele individuale, a inceput cu adevarat decadearea: unul lucra pentru toata echipa, dar toti castigau la fel.

  11. „E oare natura umană atât de incapabilă de a prelucra, măcar la nivelul instinctului de conservare, memoria unei asemenea traume?”

    Pai memoria prelucreaza traumele asa cum stie ea: prin negare si amnezie.

    • Toate studiile demonstreaza exact contrariul, teoria freudiana pica toate verificarile empirice.Traumele, si chiar accidentele minore, nu se pot uita.

  12. Astea sunt amintiri numai pentru cei care abia deschideau pe atunci ochisorii privind in jurul lor acum 25-30 de ani, nu pentru cei care AZI iau pensii pentru acea perioada din viata lor – pe cand ei isi deschideau ochii belsugul era omniprezent ca zaharel al INDUSTRIALIZARII post cooperativizare – iar ceilalti erau prea mici.
    Si nu cred ca eram doar musculitze si poate fluturasi cat VIERMI – atunci ca si acum – dispretuiti de catre haita* de partid si de stat post RPR&RSR care detine aceasta pseudoentitate politica numita in bataie de joc: Romania; post republica POPULARA romina (cu „i” di i in toate actele oficiale) creata de sovietici si comiternisti cu ajutorul parintilor celor pe care-i vedem azi pe scena si post RSR=CEAUSESCU=ROMANIA=CEAUSESCU=PARTIDU=POPORUL=CEAUSESCU=ROMANIA!

    (haita* celor care va conduc pe ultimul drum, pe voi/ Romania, intr-o totala bataie satanica de joc.

  13. Daca cineva ia in considerare ierarhia de valori ale lui Maslow, nu e nimic surprinzator ca o parte din populatia Romaniei regreta comunismul.

    Nevoia de securitate si hrana e foarte jos in ierarhie si oamenii astia prefera sa traiasca sub dictatura numai sa aiba cineva grija de ei. La fel cred ca era si in Imperiul Roman o patura de sclavi care ar fi preferat sa fie sclavi decat liberi din acelasi motiv.

    Ceea ce e surprinzator si valideaza teoria e cat de usor a cedat UE la agresiunile lui Putin. In loc sa se enerveze si sa arate batul, Occidentul incearca marea cu degetul.

    Cred ca realitatea dureroasa este ca Occidentul ar fi in stare, cum au fost si inainte celui de-al doilea razboi mondial, sa sacrifice si Ucraina, si Moldova, ba chiar si Romania si tarile baltice numai sa evite un razboi cu Rusia.

    Nu de alta, insa vorba lui Creanga, ti-e mai aproape pielea decat camasa.

    • Putin are în spate zeci de milioane de ruși care vor trebui să păstreze o atitudine cât de cât favorabilă la adresa UE, după ce regimul lui va fi înlăturat. Rușii nu sunt dușmanii Uniunii Europene și nici invers. Ați simțit vreodată că RFG ar fi dușmanul dvs. sau al românilor, pe vremea lui Ceaușescu?

      • Domnule Harald,

        RFG avea o reputatie destul de proasta in Romania comunista din cauza filmelor de razboi facute de Nicolaescu si a propagandei comuniste impotriva nazismului.

        Eu aveam o legatura culturala cu Franta si o alta legatura informationala cu SUA. La noi in casa se asculta „Vocea Americii” in loc de „Europa Libera”.

        In privinta rusilor, Putin nu a iesit din senin. Daca va uitati, este unul dintre liderii cu cele mai mari rate de aprobare din partea propriului popor (80%), popor nostalgic dupa vremurile imperiale sovietice in care toata mancarea, cheresteaua si resursele satelitilor luau drumul maicii Rusiei si ei o duceau bine.

        Poporului lui ii trebuie o deprogramare de la totalitarism mult mai lunga decat romanilor. Au fost sub o dictatura continua inca din 1917, de aproape 100 de ani. Nici macar nu stiu daca o sa isi mai revina vreodata.

        Daca acest Putin cade, mi-e frica ca o sa fie altul care o sa ii ia locul, tot la fel de feroce, pentru ca asa o nostalgie nu dispare peste noapte.

        Teama mi-e ca Europa va trebui sa se pregateasca de razboi mai devreme sau mai tarziu cu ambitiiile lui Putin. Deocamdata sunt toate semnele ca Ucraina a fost abandonata. Nimeni nu mai spune nimic de conflictul din estul Ucrainei, desi luptele continua tot la fel de aprig. Merkel & co au batut palma cu Putin deja.

        • @George Gafencu:

          RFG nu avea deloc o reputatie proasta in Romania. Filme de razboi, in care germanii erau mereu invinsi si prezentati in culori defavorabile, s-au facut in toata lumea, cu contributia unor mari actori si regizori, fara ca RFG sa aiba prin aceasta o reputatie negativa.

          Romania a fost prima tara din blocul sovietic care a stabilit relatii diplomatice la nivel de ambasada cu RFG, in 1967 daca memoria nu ma tradeaza. In consecinta, romanii trimisi la varii specializari in RFG erau primiti cu multa caldura. Stiu asta de la cei care au fost acolo, profesori, ulterior colegi de serviciu.

          Revista Prisma, a ambasadei RFG in Romania, ajungea si in bibliotecile scolare. De calitate grafica si exprimare in limba romana impecabile, prezenta un unghi sub care noi nu ii cunosteam pe germani.

          La acestea, se adaugau numerosii turisti germani, din RFG si RDG, care ajungeau pe litoralul romanesc. Cei care atunci aveau 40, 50 sau chiar 60 de ani si peste servisera in armata lui Hitler, cea demonizata de intreaga cinematografie mondiala, si cu toate astea asta erau tot oameni. A nu se uita ca, totusi, memoria romanilor pastra o imagine buna pentru germani, spre deosebire de cea a rusilor.

          Intr-adevar, Vocea Americii era mai ascultata decit Europa Libera. Programele ei erau mai de calitate si receptia mai buna, intrucit se transmitea pe unde medii de la Salonic, in timp ce Europa Libera transmitea pe unde scurte. De incredere se bucura si BBC, Radio Londra cum era numit atunci, in virtutea emisiunilor obiective din timpul razboiului si imediat dupa.

          Despre rusi nu pot spune decit ca naravul din fire nu are lecuire. In consecinta, va dau dreptate in privinta posibilului succesor al lui Putin. De altfel, nici nu cred ca se poate vorbi de destramarea Imperiului Raului ci doar de retragerea, temporara si partiala, de la periferie, atunci cind aceasta nu mai era rentabil a fi direct controlata.

          Uitati va rog de pregatirea de razboi a Europei. Batrina doamna are astazi alte preocupari …

          • Nu vreau sa comentez prea mult despre popularitatea RFG sau a oricarei tari in Romania.

            Numai din punct de vedere superficial Germania nu era prea popularizata in Romania comunista.

            La mine in scoala germana se preda foarte putin, si singurele informatii care veneau din Germania veneau sub forma impresiilor de vizita facute de X sau Y, si mai erau ceva informatii deformate de propaganda oficiala (insa care erau generice la nivelul intregului bloc vestic).

            Pentru mine, Germania a fost un mister pana la caderea comunismului. Numai cand am incercat sa invat germana pe cont propriu si am inceput sa merge la Institutul Goethe proaspat infiintat in Bucuresti la revolutie au inceput a se deschide ochii asupra Germaniei si era foarte diferita de ce mi-am imaginat (in sensul bun).

    • Dle Gafencu,

      Din articolul pe care l-ati citit, si poate si (presupun) din experientele dvs. proprii de viata, dvs. ati inteles ca populatia Romaniei sub comunism avea baza piramidei lui Maslow asigurata?! Uitati-va mai bine la poza aia, a unei cartele de ulei, zahar, paine: dvs. chiar sincer considerati ca in comunism romanilor le era asigurat un trai MINIM, adica decent, de viata, de catre autoritatile dictaturii? Autoarea articolului incearca cu disperare sa re-aminteasca amnezicilor ca tocmai aceasta baza a piramidei, a nevoilor primare: foame, frig, frica, era DINAMITATA ZILNIC. Dvs. nu vi se pare evident ca astazi o vasta majoritate a romanilor chiar *au* aceasta baza a „piramidei” asigurata, in raport cu acum 25 de ani? Nu de alta, dar in felul asta ajungem sa intram pe teritoriul (pontist) al negarii evidentelor.

      • Domnule Serban,

        De bine de rau, in Romania comunista oricine se putea descurca daca avea cea mai mica glagore in cap.

        Da, era foamete, insa noi, chiar locuind in oras, am reusit sa injghebam o mica ferma de animale pe langa casa si un teren de cultivat, si nu sufeream asa de tare.

        Or asta era baza piramidei lui Maslow, cel putin cazul nostru. Nu sufeream de foame sau frog, si siguranta pe strada era destul de buna.

        De asta e tata nostalgic dupa comunism. Era in stare sa se descurce. La ora asta are o pensie mica si de-abia isi mai duce zilele. Eu trebuie sa il ajut sa supravietuiasca.

        Sunt doua categorii nostalgice dupa comunism. Sunt unii care nu s-au descurcat atunci si nu se descurca nici acum cu atat mai mult, si altii care s-au descurcat atunci insa nu se mai pot descurca acum.

        Asta nu inseamna ca eu personal sunt nostalgic dupa comunism. Am urat perioada respectiva, desi ca tanar am avut si eu satisfactiile mele, asa cum au fost, exact in perioada aia.

        • Domnule Serban,

          Mai este o adaugare la postarea mea.

          Ceea ce vroiam sa spun este ca se putea supravietui in Romania comunista si prin munca cinstita.

          Parintii mei au reusit sa cumpere o casa, sa poarte doi copii la facultate, sa nu sufere de foame sau frig, si asta in conditii modeste de muncitori cu opt clase.

          Insa munceau de le sareau fulgii. Mama pe langa serviciul ei si crescut doi copii mai facea si croitorie, iar tata era ocupat cu crescutul animalelor, munca la camp si mai avea si un serviciu pe deasupra. Vorba lui Creanga, pe o parte veneau, si pe de alta plecau de acasa. Mai aveam rude care stiau sa construiasca mobila sau sa ofere alte servicii in timpul lor liber.

          Dupa revolutie, agricultura de subzistenta a devenit neproductiva. Piata a fost invadata de cartofi ieftini adusi din strainatate si pur si simplu nu mai era rentabil sa faci agricultura pe suprafata mica (insa asigura supravietuirea pe vremea comunismului). Si nici croitoria mamei nu mai mergea cu piata inundata de marfuri turcesti.

          Deoarece modelul economic pe care functiona gospodaria parintilor nu mai mergea, au inceput a suferi. La varsta lor nu mai era posibil sa o ia de la capat, dupa ce au muncit o viata intreaga si erau la varsta pensionarii.

          Ca ei sunt multi, majoritatea pensionari, pentru care comunismul a fost o experienta pozitiva, cu toate grozaviile sale.

          Ei sunt nostalgicii comunismului, si nimic din ce le-ar spune cineva nu o sa ii scoata din conceptia asta, pentru ca societatea post-decembrista nu a mai avut nimic a le oferi decat o viata extrem de modesta.

          Repet inca o data, iesirea din comunism a fost benefica pentru mine, insa nu a fost la fel pentru oricine.

  14. @fefe si, mai ales, pentru Doamna Cioaba, in completarea marturiei dinsei:

    Fefe, nu stiu ce virsta aveti, deci nu stiu pe ce va bazati cind spuneti urmatoarele:
    – „clasa muncitoare nu o ducea neaparat rau”
    – „muncea putin, spre deloc in fabrici si uzine. Primea salarii mari, de doua ori cat un profesor de pilda”
    – „primea gratis o casa. Ca nu era incalzita era doar un amanunt, “calul de dar nu se cauta de dinti”. Ca nu avea apa calda sa spele? Spalatul nu constituie nici acum o preocupare pentru majoritatea dintre ei. Ca nu avea electricitate la care sa citeasca? Fitze de intelectual, cine avea nevoie sa citeasca?”
    – „O bauturica se gasea in magazine chiar si in cele mai proaste vremuri”
    – „Mancare de calitate inferioara se gasea chiar si in cele mai proaste vremuri. O conserva nenorocita, o leguma oarecare specifica regiunii, ceva paine (fie ea si pe cartela).”

    Sint foarte tentat sa spun ca acest cometariu e o mare jignire fata de toti cei care au suferit sub comunisti. Nu am sa o fac. In schimb, pentru ca sint de aceeasi virsta cu autoarea acestui articol, incerc sa adaug un mic fragment de viata in comunism care demonteaza afirmatiile dumneavoastra.

    – Clasa muncitoare, adica parintii mei, o duceau rau. Aveau salarii, dar nu aveau nimic altceva. Piinea era pe cartela (o jumatate de piine de persoana pe zi). Laptele il cumparam la ora 6 dimineata, dupa ce tata mergea la coada la 3 jumatate, iar noi mergeam linga el inainte de 6. Un litru de persoana. Carnea o cumparam la negru (pret dublu) de la un student la FF (ask me if you don’t know what it means) care lucra la abator. Cartofi furam in practica de la IAS (again, call me). Nu ajungeam la mezeluri. Mama mai lua oua si brinza dupa o coada de 1-2 ore, in functie de ora la care “se baga marfa”
    – “Mincare de calitate inferioara” nu se gasea. Nu in provincie. La noi la alimentara nu gaseai decit conserve de peste si de legume.
    – Poate unii munceau putin, dar iti spun ca nu parintii mei. Tatal meu trebuia sa repare utilaje de productie cind se stricau, adica la orice ora. Mama mea trebuia sa faca actele de export ale fabricii de textile unde lucra la orice ora venea camionul de export.
    – Parintii meu au cumparat apartamentul lor inca de pe vremea tovarasului. Din ’77 au platit intr-una la el, pina in 1995. Jumatate din salariul mamei mergea pe rata la apartament.
    – Salariile nu erau mari: 2500 mama, 3500 tata (categorie maxima, era un meserias bun – si acum repara chestii pe-acasa); ask me if you don’t know what “categorie” means. Nu stiu cit primea un professor, dar stiu ca tata nu avea cum sa dea meditatii. Bonus for you: repara instalatii la negru.
    – La noi in bloc se lua curentul de doua ori mai des decit la vecini. Nu stiu nici azi care era logica, dar asa era. Deci trebuia sa imi fac lectiile la luminare, iar mama sa gateasca la luminare. Ajunsul acasa insemna sa urcam noua etase “pe pipaite”, adica pe scari fara lumina.
    – Apa calda (da, unii muncitori o folosesc) o aveam pentru ca tata, un meserias, a fabricat o instalatie care transforma apa rece in apa calda folosind un radiator auto pus pe aragaz (ask me if you don’t know what radiator auto means)
    – Oamenii au citit si vor continua sa citeasca. Nu subestimati oamenii invizibili. Lectura ne-a salvat. Cititi printre rinduri ce se publica in anii ’80. Daca doriti, va trimit carti ilegale care circulau batute la masina (ask me if you don’t know what “a bate la masina” means)
    – Bauturica se gasea. Bitter artificial, si bere la halba la gara sau la han (this was a hint), numai duminica si numai cu coada. Dar ce vreti sa spuneti cu faptul ca se gasea bautura?
    – Securistul fabricii, cu zece ani mai tinar ca tata si care locuia in blocul de linga noi, l-a chemat pe tata si i-a spus: “Nea X, aveti baiat in liceu. De ce va bagati in chestii de-astea?” Tata intrebase in sedinta de partid pe sectie: daca avem productie record de griu la hectar, de ce tocmai avem cartela la piine?

    Toate cele bune!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Cristina Cioaba
Cristina Cioaba
A absolvit Facultatea de Litere a Universității din București unde a obținut și titlul de doctor (2007). A editat volumul, Monica Lovinescu Jurnal esențial (Humanitas 2010). Activează ca profesor de limba română.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro