Cand te ocupi de calaii comunisti, te poti trezi cu cele mai neasteptate reactii. Mi-a scris saptamana trecuta fiica lui Gheorghe Pintilie (Bodnarenko), zis Pantiuşa (1902-1985), primul sef al sinistrei institutii numite Directia Generala a Securitatii Poporului, spion sovietic, tortionar si criminal dovedit (inca de pe vremea lui Ceausescu). Mesajele Ioanei Constantin-Pintilie sunt reactii extrem de ulcerate si vehemente la articolul meu de pe “Contributors” despre copilaria lui Nicu Ceausescu. Ele pot fi citite pe forumul acelui articol. Unii cititori i-au replicat cu argumente solide, doamna Constantin-Pintilie a continuat cu atacurile ad hominem si a perseverat in ceea ce nu poate fi numit decat negationism. Pentru ea, Pantiuşa si consoarta acestuia, Ana Toma, candva mana dreapta a Anei Pauker (pe care a tradat-o cu entuziasm), au incercat, in felul lor, sa faca bine. Mai precis, nu era scopul lor sa distruga vieti umane in numele unei viziuni fanatice despre lupta de clasa la nivel national si international. Nu erau agentii lui Stalin, ci ai “umanismului revolutionar” in actiune. Oricum, nu am eu dreptul sa vorbesc, afirma ritos fiica lui Pantiuşa care, fara teama de ridicol, imi da lectii de metodologie a investigarii comunismului. Ma acuza ca am studiat la scoala de partid “Stefan Gheorghiu”, ceea ce este o minciuna crasa. Am terminat sociologia la Universitatea din Bucuresti in 1974, ca sef de promotie, tot acolo mi-am sustinut doctoratul in 1980. Am scris pe larg despre comunismul romanesc si international, am fost ani de zile editorul revistei „East European Politics and Societies” (fac si acum parte din Consiliul Editorial).
Sigur, se poate ca pozitia Ioanei Pintilie sa fie cu totul singulara, dar mi-e teama ca nu asa stau lucrurile. Acum doua saptamani imi scria pe un ton agasat nepoata Ghizelei Vass. Maine, cine stie, imi va scrie fiul lui Draghici ori al lui Teohari Georgescu (ma rog, unul dintre cei doi gemeni), indignat ca indraznesc sa “calomniez” memoria parintelui sau. Nimeni nu are dreptul sa impute copiilor faptele parintilor. Este o falsa logica pe care o resping categoric. Dar ce ne facem cu copiii care idealizeaza crimele comise de parinti? Care le neaga? Care le minimalizeaza? Ce ne facem cu fostii nomenklaturisti si securisti (adeseori nu sunt diferiti) care ne vorbesc despre meritele regimului comunist, despre “modernizarea” Romaniei sub Dej si Ceausescu? Cititi excelentul articol al lui Andrei Plesu din „Dilema Veche” despre nostalgicii comunismului, intre care unul dintre cei mai activi este fostul ministru de externe al lui Ceausescu, Stefan Andrei. Aud adeseori ca ar fi bine sa renuntam la studiul biografiilor, ca nu trebuie sa ne fixam pe dosarele de cadre ori de securitate, ca demnitarii comunisti si anchetatorii securisti au fost si ei doar niste „bieti oameni sub vremi”. In ce ma priveste, fac parte dintre aceia care nu accepta sa stearga linia despartitoare dintre calai si victime. Aici nu este vorba despre mine ca persoana particulara, ci de o directie de cercetare care are o deplina legitimitate stiintifica si morala si pe care o urmeaza numerosi cercetatori ai regimurilor totalitare: analiza biografiilor unor personalitati semnificative din acele sisteme de putere, relatia dintre actiunile lor si ideologie etc. Este nevoie sa amintesc aici biografia Anei Pauker scrisa de istoricul american Robert Levy? Studiile unor Cristian Vasile, Doina Jela, Dorin Dobrincu, Ioan Stanomir, Adrian Cioflanca, Angelo Mitchievici, Mircea Stanescu, Alin Muresan, Virgiliu Tarau, Marius Oprea, Stefan Bosomitu, Dumitru Lacatusu, Stejarel Olaru, Dan Catanus, Gabriel Catalan, Elis Plesa, Liviu Plesa, Cristina Petrescu, Dragos Petrescu, Raluca Grosescu, Cristina Anisescu, Clara Mares, Marius Stan, Bogdan Cristian Iacob, Mioara Anton, Claudiu Secasiu, Mihai Burcea, Mihai Bumbes, Andrei Muraru (lista este mai lunga, evident), legate direct de ceea ce a fost relatia dintre ideologie, aparat birocratic si teroare? Ori cartile unor Robert Conquest, Simon Sebag Montefiore, Roy Medvedev, Orlando Figes, Ian Kershaw? Ii recomand Ioanei Pintilie sa citeasca biografia lui Heinrich Himmler, seful SS-ului, de Peter Longerich aparuta chiar luna aceasta la Oxford University Press. Crimele impotriva umanitatii sunt imprescriptibile, iar negarea lor tine de obscenitatea absoluta, de nesimtirea etica. Teohari Georgescu, Draghici, Pantiusa, Nicolschi, Dulgheru, Soltutiu, Goncearuk, Plesita, Enoiu, Bistran si ceilalti tortionari s-au facut vinovati de astfel de crime. Tot vinovat de crime impotriva umanitatii a fost si procurorul general din acei ani, Augustin Alexa, nascut in 1911 si incinerat la Crematoriul Cenusa in 1979. S-a scris prea putin despre rolul acestui Andrei Vasinski al Romaniei. Cred ca a sosit momentul sa examinam si biografia sa, rolul sau decisiv in procesele staliniste si in represiune in general. La fel si in cazul nefastului Alexandru Voitinovici, omul de paie al regimului, ani de zile presedintele Tribunalului Suprem.
Iata mai jos articolul meu despre Pantiusa aparut in “Cotidianul” din 20 aprilie 2006. Mucalitul despre care vorbesc a fost Jean Coler, fost voluntar in Brigazile Internationale din Spania, refugiat in URSS, dupa razboi activist la Sectia Cadre, apoi un timp „redactor” la Cenzura. A fost un ex-comunist lamurit, intelesese perfect mizeria morala a sistemului. Ca si copiii sai, Luminita si Andrei, stinsi din viata absurd de devreme. Luminita, imi aminteste un prieten, a plecat dintre noi acum sapte ani. S-a dus si Andrei, bunul meu prieten, gratie caruia am citit cartea lui Nikolai Berdiaiev despre comunismul rus. Cand locuiam la Philadelphia, ma vedeam des cu Andrei a carui acuitate intelectuala era cu totul speciala. Luminita, o fiinta de o mare onestitate, autoarea volumului „Nisip sub pleoape”, a semnat „Apelul” lui Paul Goma din 1977. Recent a murit la Bucuresti si Costea Vinea, fiul Ofeliei Manole si al lui Emanuel Vinea. Imi amintesc de un party (pe atunci se spunea un „ceai”), prin 1970, la surorile Marcu, fiicele doctorului Carli Marcu, in blocul Scala. Din cate tin minte, Carli Marcu, fost coleg la Medicina cu mama mea, a murit, impreuna cu sotia sa, la cutremurul din 1977. Erau acolo Luminita, Andrei, Radu, Tamara, Sura, Costea, Petrut si Iuri, il ascultam infiorati pe Paul Goma povestind despre temnitele prin care a trecut. Luminita a fost prietena cu Ana Navodaru, sotia lui Goma, au mers la aceeasi scoala, Liceul „Caragiale”. Ilegalist si intelectual de marca, Petru Navodaru a fost supus unor teribile anchete in anii 50. In perioada atacurilor impotriva lui Goma, a refuzat sa-l critice pe ginerele sau, a fost de fapt solidar cu acesta. I s-a interzis dreptul la semnatura, desi era unul dintre cei mai pretuiti traducatori din germana (a tradus, intre alte carti, „Iosif si fratii sai” de Thomas Mann).
Nici Andrei, nici Luminita nu mai aveau vreo iluzie privind criminalitatea comunismului. Cum nu mai au iluzii un Alexei Florescu ori o Luminita Pana. Din pacate, fiica Anei Toma si a lui Pantiusa continua sa consume vechile droguri ideologice. Refuza sa admita ca parintii ei au fost stalpii unui sistem barbar, inuman si anti-uman, ca mama ei a prosperat atunci cand oameni perfect onorabili, cu desavarsire inocenti, aflati in subordinea ei la Ministerul Comertului Exterior, au fost arestati si condamnati ca sabotori ai economiei nationale in cadrul unei abjecte inscenari antisemite. Refuza sa vada ca iubitorul de porumbei Pantiusa era un scelerat dispus sa comita orice crima de dragul „Cauzei”. Aici nu este vorba doar de relatia parinti-copii, ci de curajul de a fi tu insuti, de a-ti asuma valorile in care crezi, indiferent de optiunile parintilor. Altiminteri, ramanem pe veci blocati in acea situatie descrisa de Victor Hugo in care „Un eternel Cain tue a jamais Abel”.
Calaii stalinisti – Cazul Pantiuşa
Cum am promis, reiau la aceasta rubrica, evident aduse la zi, unele eseuri mai vechi despre comunismul romanesc si international. Poate ca voi scrie mai pe larg despre necesitatea acestor incursiuni. Am vazut ca unele comentarii de pe web sustin ca subiectul ar fi perimat, ca nu trebuie sa ne pierdem vremea cu aceste prafuite chestiuni. Nu, poate si pentru ca sint nascut in zodia Racului, pentru mine trecutul nu este o alta tara. In acest articol ma voi referi la sinistrul personaj numit Pintilie Bodnarenko (nascut la Tiraspol in 1902 si mort la Bucuresti in 1985).
Sub numele de Gheorghe Pintilie, personajul a fost director general al Securitatii incepind din 1948, ministru adjunct si prim-adjunct la Ministerul de Interne pina la pensionarea sa, la inceputul anilor ’60. A fost seful Gospodariei de partid intre 1945 si 1948 si unul dintre cadristii-sefi implicati in afaceri singeroase precum asasinarea lui Stefan Foris.
Adolescent fiind, Pantelei, cum se numea de fapt, cunoscut mai tirziu sub diminutivul Pantiusa, a luptat in Armata Rosie in timpul Razboiului Civil. Ulterior, a fost recrutat de serviciile secrete sovietice pentru spionaj si actiuni de sabotaj in Romania. Asemeni altor agenti ai Kremlinului, Pantiusa a efectuat ani lungi de inchisoare. La Doftana si Caransebes, a devenit unul dintre acolitii lui Gheorghiu-Dej. Relatia dintre viitorul dictator si agentul sovietic a durat vreme de decenii. Dupa razboi, Pantiuşa s-a casatorit cu Ana (Anuta) Toma, una dintre cele mai temute si viclene membre ale aparatului. Aceasta pereche a exercitat o imensa influenta asupra lui Dej. Intre Pantiuşa si Ana Toma, pe de o parte, si Dej, pe de alta, a existat o relatie de complicitate si solidaritate.
Intr-un volum editat de Florin Constantiniu despre prelucrarea epurarii Anei Pauker la Ministerul de Externe, in iunie 1952, reiese limpede ca Dej, personal, a aparat-o pe faimoasa “tovarasa Anuta” contra diverselor atacuri. Dupa o zi de critici nemiloase la adresa celei care fusese mina dreapta a Anei Pauker, Dej l-a trimis pe Chisinevschi, dictatorul ideologic si cadristul-sef al partidului, sa afirme raspicat ca “partidul are incredere in tovarasa Anuta, care a adus servicii importante conducerii”. Cum ar fi putut fi altfel cind “tovarasa Anuta” nu facuse decit sa-l serveasca pe Dej, fiind de fapt agenta acestuia in anturajul Anei Pauker. Sotii Pintilie-Toma au locuit multi ani pe str. Grigore Mora nr. 24. Au adoptat doi copii: Radu, mort in anii �70, si Ioana, din cite stiu arhitecta in Israel.
Devenit sef al Securitatii, vorbitor aproximativ de limba romana, agramatul Pantiuşa era de fapt supercontrolorul Ministerului de Interne (a se vedea scrierile lui Ion Mihai Pacepa pe aceasta tema). A fost direct implicat in toate actiunile securiste ordonate de PCR, inclusiv in criminalul experiment Pitesti. Evident, urmele culpelor au fost cu grija sterse, dar sper sa putem obtine mai multe informatii cit mai curind. Pantiusa a supervizat pregatirea Plenarei din mai-iunie 1952, cind a fost debarcat grupul Pauker-Luca. In momentul cind agentii sovietici din anturajul lui Dej au fost inlaturati, in timpul conflictului cu Hrusciov, Pantiuşa a devenit comandantul militiei, pina la pensionarea sa, in 1963. Ana Toma, asemeni altor ilegalisti de virf, avea sa faca figura de vedeta la Plenara din noiembrie-decembrie 1961, tinind un veninos discurs plin de acuzatii false la adresa lui Patrascanu si Foris.
Dupa Plenara din aprilie 1968, la care Ceausescu l-a reabilitat post-mortem pe Patrascanu, Pantiuşa a fost exclus din partid. Portretul sau nu ar fi complet daca nu as aminti starea de prostratie, abulie alcoolica si pretinsa amnezie in care s-a complacut octogenarul tortionar pina la sfirsitul vietii. Cuplul Pantiuşa-Toma s-a mutat pe Soseaua Kiseleff si, din cite mi-a povestit unul dintre putinii vizitatori, batrinul securist asculta Europa Libera ore in sir. Pe de alta parte, in 1971, la aniversarea PCR, Ceausescu l-a decorat pe Pantiusa cu ordinul “Tudor Vladimirescu”. Omul care-l ucisese pe Foris cu lovituri de ranga in cap era astfel rasplatit de partidul care, pur formal, il exclusese. Aurel Baranga, dramaturgul oficial al regimului, era si el decorat. Un mucalit prezent la eveniment observa ca partidul a decis sa decoreze “Si ranga, si Baranga”. Ana Toma, Ghizela Vass, Ofelia Manole, Ecaterina Micu-Chivu, Stela Moghioros, Sanda Ranghet deveneau, tot cu acel prilej, “Eroine ale Muncii Socialiste”.
Cind a murit Pantiuşa, vaduva sa i-a obtinut inmormintarea cu onoruri de general la Cimitirul Militar Ghencea, in sunetele marsului funebru intonat de fanfara Armatei romane. Crimele comunismului au fost infaptuite de oameni reali (daca ii putem numi oameni). Pantiuşa a fost unul dintre acesti mari criminali.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Pintilie nu a fost niciodata seful Militiei. Dupa 1961, a condus sectorul administrativ din MAI.
Multumesc pentru informatie. Din cate stiam eu, Pantiusa a condus un timp Militia, dupa scoaterea sa din fruntea Securitatii.
Sincer, dupa 21 de ani de la caderea comunismului, incep sa inteleg actiunile comunistilor din anii 50 si nu mai pot sa fi anticomunist.
Daca ei in anii respectivi au facut ceea ce ar face cineva astazi prin exterminarea unora ca: Voiculescu, Tiriac, Patriciu si a tuturor celorlalti de aceasta teapa, nu mai pot sa condamn comunismul si pot chiar sa il inteleg.
Se dovedeste astazi ca acumularea de capital (acel prim milion de dolari, pe care nu trebuie sa il intrebi niciodata pe un milionar, cum a realizat-o) se face si s-a facut doar prin specularea imorala (in cel mai bun caz) a deficientelor epocilor respective, lucru care nu il scuteste de culpabilitate.
NU mai pot simpatiza cu anticomunismul exacerbat care ma cuprinsese imediat dupa 1989.
As vrea sa mentionez un aspect, nu am avut in familie nici un membru PCR iar cei care prin alianta , erau membrii au avut o atitudine de delimitare de noi…
Insa , repet inca odata, dupa 21 de ani, pot sa ma dau cativa pasi in spate si sa fac o comparatie in mare, cu bune , cu rele ale ambelor regimuri.
Din pacate, semnul de > se pune fara discutie dupa regimul post decembrist, fara mari dezbateri.
Lucrul insa este clar subiectiv si nu ma astept ca dvs. sa puteti face acest lucru.
Viata dvs. prin ruperea de Romania , prin atitudinea indreptatita a dvs. , va face ca sa nu va puteti rupe de toate acestea si sa faceti o evaluare rece a situatiei.
Oricum , respect!
Probabil o cura de rememorare in Corea de Nord v-ar mai limpezi putin gandurile. In rest, cele bune sa se adune, cele rele sa se spele!
Din pacate nu distingeti o chestiune de nuanta. Cei amintiti de dvs, nu sunt altceva decat cozile de topor ale nomenclaturii comuniste, noile chipuri ale ”democratiei”. Nu putem pune semnul egal intre perioada cand au fost inchisi si executati in inchisorole comuniste profesori, preoti, avocati, medici, si actuala stare de fapt cand suntem condusi de grupuri de infractori. Nu putem deveni anticomunisti niciodata, macar pentru onoarea si pomenirea celor care au avut curaj sa infrunte ciuma rosie.
un raspuns extrem de pertinent! Nota 10!
Domnule Ionescu Alexandru, daca acum incepeti sa intelegeti actiunile comunistilor prin analogia pe care o faceti, cred ca nu e ceva in ordine cu dumneavoastra. Nu stiu ce virsta aveti, daca parerea e formata din experienta proprie a acelor vremuri, sau doar din auzite, dar niciodata nu poti compara mere cu pere, pentru ca rezultatul iti va da probabil, gem de visine.
Comunismul si metodele lui, puse in aplicare de multi astfel de oameni (daca pot fi numiti astfel, iar daca i-ai numi animale ai jigni profund regnul animal), nu pot fi legitimate prin NIMIC si NICIODATA.
din pacate multi cetateni romani gandesc ca dvs si nici nus titi ca ti factorul pentru care eu si alti tinerii am emigrat!
dvs ii comparati pe „capitalistii de carton” care profita de justitia unui stat slab cu oameni care au suferit si au murit nevinovati.
ca adolescent al anilor 80 am retinut lectiile bunicului meu…in anii 50 de prigoana comunista orice analfabet
de pe strada putea sa te toarne „organelor” si faceai puscarie sau canal.
„varul „alexandru” al dlui Liiceanu cu ce a fost vinovat
ca glumit pe seama regimului si a incasat cativa ani la canal si trecut pe la „ghetarie”…?
si ca el multi alti zeci de mii de oameni normali.
Mircea Vulcanescu va spune ceva?
membru sau nemembru de partid pe vremuri ce mai conteaza …daca sunteti atat de confuz!
uitati repede si in folosul unora domnule…care vor profita in continuare de confuzia romanilor.
ei, calaii bunicilor nostri, spalatorii de creiere ai parintilor nostri ..vor sa uitam pe un pantiusa b, pe un nikolski …
democratia nu permite totusi astfel de specimene, astfel de indivizi..desi democratia „originala” iliesciana a incercat sa-i reinventeze,
vezi „minerul sef”!
era prin 53, vara.
eram copil in clasa intaia, vacanta de vara, cand am facut o peritonita.
am fost internat de urgenta la spitalul boldescu din ploiesti.
am fost operat de un medic primar renumit. am scapat ca prin urechile acului.
la cateva zile, tatal meu a vrut sa’i multumeasca acelui om deosebit.
la spital i s’a spus ca nu mai lucreaza acolo.
s’a aflat mai tarziu ca fusese trimis la stuf. se pare ca avea si un fiu, acolo…
Datoria copiilor este sa isi apere parintii. Datoria memorialistului este sa scrie adevarul, oricat de groaznic a fost. Copilul tortionarului se va lamuri singur, in aceasta viata sau in alta ca nu a contestat nimeni calitatea de bun parinte a tatalui sau si ca nu are de ce sa simta responsabil pentru faptele oribile savarsite de o fiara umana care intamplator ii era tata.
Retrimit, la indemnul domnului Tismaneanu din memorie mesajul in care i-am raspuns domnului Cir si care, din motive pe care le ignor, n-a aparut.
Domnule Cir,
Sint de acord cu Dvs, cind spuneti ca datoria copiilor e sa-si apere parintii. Asa e ! Daca apararea s-ar limita la calitatile lor de parinte, de bunica sau de matusa, ar avea dreptate. Cine ar putea obiecta la o afirmatie de genul „stiu ce crime a facut Pintilie Bodnarenko dar, pentru mine, el a fost un tata bun” ? Nimeni de buna credinta.
Ce ne propune insa domnul Tismaneanu nu este deloc despre parinti si copii sau despre bunici si nepoti. Chiar atunci cind mentioneaza unele detalii de genul asta, ca bataile pe care le-a mincat Nicu de la Ceausescu, o face pentru a explica o relatie de putere.
El nu scrie despre bunica Ghizela sau despre „bunul tatic” Pantiusa, el scrie despre vechea tovarasa Ghizela Vass, sefa sectiei internationale a CC al PCR si vajnica anchetatoare a controlului de partid si despre generalul Pintilie, seful securitatii !
Daca copiii au datoria sa-si apere parintii , nimeni n-are datoria si nici dreptul sa „relativizeze” faptele, tentind o prost camuflata reabilitare sociala : sefa sectiei internationale Ghizela Vass sau generalul de securitate Pintilie nu apartin familiei, ci societati si istoriei.. Cu atit mai putin au dreptul sa atace la persoana pe cel care face inventarul atit de interesant a acestui „insectar” de fanatici.
Daca domnul profesor Tismaneanu isi propune sa stringa aceste articole intr-o carte, i-as propune un titlu : „Entomologia fanatismului”
Va multumesc pentru comentariul atat de clar si pentru excelenta sugestie de titlu. Eu ma gandisem la ceva in genul „Introducere in teratologia comunista”. Intr-adevar, relatia parinti-copii ma intereseaza sub aspectul politic, social si moral, nu ca simplu detaliu biografic. Nu mi-a fost nici mie usor sa primesc randurile lui Paul Goma, pe vremea in care corespondam cu faimosul disident, in care imi vorbea despre rolul tatalui meu ca ideolog comunist in anii duri ai stalinismului, la Universitatea din Bucuresti. Am citit cartea de amintiri a profesorului Gh. Vladutescu si am scris despre ea favorbail, desi imaginea parintelui meu era departe de a fi una magulitoare. Dar asa au stat lucrurile, nu doar cu el, ci si cu Valter Roman, Radu Florian, Constantin Borgeanu, Ion Banu, Athanase Joja, H. Dona, Costache Nicuta, Niculae Bellu, Petre Iosif, Marcel Breazu, Vasile Dinu si altii care au predat marxism-leninism ori discipline subordonate ideologic doctrinei oficiale, inclusiv estetica. Nu au fost multi cei care, precum Tudor Bugnariu, au reusit sa iasa din acele timpuri curati.
Oricum, am avut norocul, daca vreti, ca nici tatal meu, nici mama mea nu au lucrat in aparatul de securitate. Chiar in birocratia ideologica, unde a lucrat pana la excluderea sa din partid in 1960, tatal meu a fost in esalonul secund, nu a detinut functiile unor Sorin Toma (redactor-sef al „Scanteii”), Barbu Zaharescu (un timp director al editurii PMR, ambasador in China, reprezentant la Praga in cadrul colegiului revistei „Problemele pacii si socialismului”), Valter Roman (am scris despre el chiar aici, pe „Contributors”), Eduard Mezincescu (ministru al culturii, apoi ministru adjunct de externe), Florica Mezincescu (un timp ministru adjunct al invatamantului), Niculae Bellu (redactor-sef la „Romania Libera”, presedinte al Cinematografiei cu rang de ministru), Silviu Brucan (numarul doi al „Scanteii”), Stefan Voicu (redactor-sef la „Lupta de clasa”), Iosif Ardeleanu (directorul general al Cenzurii), Vasile Dumitrescu (director general al Agerpres), C. Ionescu-Gulian (tartorul filosofiei romanesti), Paul Niculescu-Mizil (aghiotantuil lui Rautu la Directia Propaganda si Cultura), Ion Popescu-Puturi, Nicolae Goldberger, Mihail Roller, Matei Socor, Pavel Tugui (sef de sectie la stiinta si cultura), Grigore Preoteasa, ca sa nu mai vorbesc despre Iosif Chisinevschi si Leonte Rautu si, mai tarziu, Dumitru Popescu, Cornel Burtica, Ilie Radulescu, Mihai Dulea, Tamara Dobrin, Aneta Spornic, Suzana Gadea, Miu Dobrescu ori Ion Iliescu. Este interesant cazul lui Grigore Naum, fost voluntar in Spania, probabil recrutat acolo de GPU, refugiat in URSS, parasutat in tara, director al Editurii PCR, apoi general de securitate. In casa noastra despre securitate se vorbea cu spaima. N-am intrat la Pantiusa in casa si nici el la noi. In Bucuresti, in anii 50, se stia ca daca esti inhatat de masina neagra a lui Pantiusa nu mai ai sanse sa ajungi curand sa-ti vezi familia. Tremurau de Pantiusa si activistii cei mai influenti. Ganduri bune.
In mod normal, intr-o tara civilizata, toti acesti tortionari ar fi facut ani grei de puscarie. Nu bataie, nu infometare, cum faceau ei. Doar puscarie, dupa normele democrate. In nici un caz nu meritau sa aiba parte de: vila de protocol, pensie grasa, vazut cum cresc copii si nepotii. In nici un caz. Insa in lipsa unor asemenea reparatii juridice, adica in lipsa unui stat de bun simt, merita ca macar de o palma morala post-mortem sa aiba parte. Adica de rememorarea periodica si documentata a dracoveniilor pe care le-au facut. De un aratat cu degetul, de un scuipat in jos la rostirea numelui. E adevarat ca pentru copii lor e nasol, apare acea disonanta cognitiva care nu ii lasa sa priveasca acest adevar crunt, diabolic, in fata. Si nu sunt de condamnat. Dar asta nu inseamna ca istorici ca domnul Vladimir Tismaneanu sa nu-si faca datoria. Mergeti inainte domnule Tismaneanu, dati la o parte perdelele dupa care s-au ascuns acesti Belzebuti ai istoriei noastre recente.
Buna ziua,
domnule T., as dori sa fiti mai atent la exprimarea in limba romana, in calitatea dumneavoastra de intelectual veritabil,. Stiu ca locuiti in America de multi ani, dar totusi…Cu respect va rog sa schimbati formula ” primul sef al sinistrei institutii NUMITA…” cu varianta, corecta d.p.d.v. al gramaticii limbii romane, ” primul sef al sinistrei institutii NUMITE..”.
In rest sunt de acord cu dumneavoastra. Recent citeam undeva ca sotia lui Reinhard Heydrich spunea despre sotul sau ca acesta era un tata IUBITOR si SENSIBIL, si ca in niciun caz nu putea fi ceea ce spuneau ceilalti: adica un odios criminal.
O zi buna si va mai asteptam pe la Iasi
OK, voi corecta. Ganduri bune.
„Am transmis la “Europa Libera” incepand din 1983. Nu-mi amintesc ca Ioana Pintilie sa fi scos vreodata vreo vorba impotriva comunismului, ori macar impotriva regimului Ceausescu”
Nu cred ca cineva ar trebui culpabilizat ca n-a scos o vorba impotriva comunismului… fiecare a avut motivele lui si aceasta ar duce la o culpa de masa, lucru ce a si fost folosit si dupa 90 de unii aparatori ai comunismului… fara sa va fac un repros as mai spune ca era mai usor si mai sigur de vorbit din strainatate decat din Romania…
In alta ordine de idei lucrurile ce s-au intamplat in PCR (tradari, jocuri duble, etc) sunt lucruri ce se intampla in viata oricarui partid din toate tarile nu numai din Romania. Ce ce a fost diferit a fost maniera de rezolvare a acestor lupte… procese inscenate, uneori executii… Sa nu uitam ca membri comunisti din PCR au crescut in umbra Kremlin-ului si ceea ce au vazut acolo au aplicat si aici.
De iertat unii pot fi iertati pentru ce au facut, dar avem datoria sa nu uitam ce s-a intamplat si sa nu mai permitem vreo data sa se intample asa ceva, iar daca cumva unii vor fi tentati sa faca asa ceva sa poata fi siguri ca intr-o buna zi vor da socoteala pentru ce au facut.
numai bine
Nu reprosez nimanui ca n-a protestat impotriva dictaturii, existau tot felul de ratiuni si mai ales de rationalizari. Nu urmaresc culpabilizarea nimanui. Constat insa ca Ioana Pintilie, desi aflata in Occident, mai precis in Israel, nu a considerat necesar sa se manifeste public alaturi de cei care nu intelegeau sa taca. Este insa activa acum, incercand sa apere ceea ce, sincer, este imposibil de aparat. Fiii unor Grigore Preoteasa ori Alexandru Barladeanu au vorbit la „Europa Libera”. Gheorghe Sencovici a participat la o confrerinta in 1988 la New York despre „comunismul dinastic” din Romania. Ganduri bune.
D-le Capsunar din Canada,
Culpabilizarea copiilor pentru faptele parintilor nu poate veni in discutie, dar atitudinea critica si de intelegere nu poate fi evitata, decat prin tacere. Ceea ce a facut Ioana Pintilie din Israel este un act de lasitate si in opiniea mea chiar de obraznicie.
A lua apararea calailor de catre copiii lor nu este acceptabila sub nici un motiv si in nici o circusmtanta istorica, iar a te dezice de parinti calai, nici aceasta nu este o rusine sau un act abominabil. Cati copii nu sunt in conflicte de o viata cu proprii lor parinti, si asta in situatii mult mai normale decat situatia in care Pantiusa a fost eroul cu rol de diavol. Unul dintre diavoli.
Comunismul in ansamblu, este o lume complicata asupra careia cercetarea istorica continua pana in zilele noastre, purtatorii sai au fost diferiti si nu pot fi cu toti omogenizati de judecata istoricului, asa cum apartenenta la partidul comunist din Romania in anii 1945-1989 nu a fost un fapt condamnabil in mod total, nu orice ne-comunist a fost un om moral, precum nu orice comunist a fost unul abject. Multilateralitateasi diversitatea situatiei este cu siguranta analizata in lucrarile de istorie, sociologie si stiinte politice care se ocupa de ani de zile de acest regim.
Informarea publicului la nivelul pe care o face dl Tismaneanu pe acest site este un fapt pozitiv a carui valoare nu poate fi contestata.
Dar cel mai important lucru, dupa parerea mea este deschiderea participantilor catre o discutie sincera, cu impartasirea parerilor in toate domeniile aferente.
Sint dezamagit ca mesajul meu precedent , un raspuns pentru domnul Cir, n-a aparut.
Nu inteleg de ce !
Va rog sa-l retrimiteti. Unele mesaje se pierd in cyberspatiu. Ganduri bune.
Tatiana Brătescu, fiica Anei Pauker, a relatat că tânărul Pantiușa a făcut lucruri cutremurătoare. „Pantiușa a fost un personaj sinistru. În ce măsură am aflat odată la o beție a acestuia. Atunci a povestit cum, comsomolist tânăr fiind, urmărea culacii și popii. I s-a spus că popii țin o ședință într-un bordei din stepă. Atunci el s-a dus repede acolo – în Ucraina era – și nu știu dacă i-a somat sau nu să iasă, dar a acoperit bordeiul cu pământ și i-a omorât prin sufocare. Pe noi ne-a cutremurat de-a dreptul. Asta era în stare”. [5]
Bodnarenko-Pintilie a fost pensionat în 1963. Fiica sa adoptivă afirmă că a fost pensionat la cerere. „…Era foarte bolnav. Era bolnav de inimă, a făcut vreo patru preinfarcte, era bolnav de plămâni. Pușcaria i-a făcut numai rău, nu bine. [8]
http://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Pintilie
L-am cunoscut pe Pantiusa in anul 1968/9 si am baut de citeva ori ceai cu el.
Eram elev in clasa a VIII-a la I.L. Caragiale, coleg de banca si bun prieten cu Andrei (Fozo) Gongearuk fiul lui Piotr Gongearuk (in cartea de telefon Petre Petre).
Familia Petre Petre (Gongearuk) locuia pe strada Londra nr. 8.
De multe ori de la scola mergeam la Andrei acasa sa invatam sau sa discutam despre Sarmanul Dionis, Edgar Allan Poe sau ce credeam noi ca ne identifica drept un fel de ginditori. Mai vorbeam citeodata pe soptite si despre glorioasele fapte de arme ale unui individ maruntel ce aparea in prag de seara la prietenul sau Piotr pentru a bea o ultima votca insotita de un autentic ceai rusesc facut la samovar, sa tot fie prin anii ’68-’69.
Mie povestile spuse de Andrei despre ceea ce au facut tatal sau si Pantiusa (individul maruntel batrinel dar mereu pus la punct proaspat ras si ordonat in tinuta), atit in puscarie la Doftana, cit si dupa, mi se pareau oarecum exagerate (cum sa omori un om aflat intr-o celula lovindu-l cu ranga in cap … cum sa torturezi un om pina la moarte spinzurindu-l de testicole …), dar intelegeam ca dupa cele suferite in puscarie la Doftana, orice act de cruzime parea orecum justificat – atit puteam sa inteleg atunci.
Pantiusa pleca de acasa dimineata cam pe la ora 10, (cred ca locuia pe Andrei Muresan) si ajungea deobicei pe Londra 8 cam pe la ora 18. Era deja foarte baut dar se tinea intodeauna foarte bine. Piotr il servea cu ceai (ocazie cu care am baut si eu ceai cu Pantiusa de citeva ori) si nu prea multa votca, dupa care chema o Volga neagra care il lua pe taciturnul personaj si il conducea acasa.
Periplul se repeta aproape in fiecare zi. Era un fel de rutina. Am inteles mai tirziu ca Pantiusa se oprea pe parcursul celor aproape doi kilometri (cred ca de fapt distanta e mai mica) de mai multe ori la diferite cunostinte unde se bucura de alimentarea zilnica cu „combustibil”.
Inteleg ca dupa cum spunea fiica sa adoptiva in 1963 era foarte bolnav …. noroc cu celebrul conservant care a reusit sa ni-l tina viu pina in 1985 pentru a avea onoarea sa mai ingropam un mare (maruntel la stat) general.
Va multumesc pentru cele ce le scrieti si inteleg cit de greu este sa ti scrii propria viata din perspectiva unei noi intelegeri. Numai cine a trait printre ei si i-a cunoscut poate intelege ce curaj trebuie sa ai sa revezi din unghiuri diferite o perioada care desi nu a avut numai rele a fost marcata de raul absolut.
Cu deosebit respect
Dragos Riscanu
Exceptional comentariu, surprindeti remarcabil esenta Raului radical. Eichmann era si el, banuiesc, un individ mic de statura, aparent cumsecade, nu bea vodka, prefera probabil vinul de Mosella. Secretarul lui Stalin, Poskrebyshev, era ceea ce se cheama un personaj fad, lesne ignorabil, non-assuming, dar cate vieti a distrus acest monstru. Pantiusa locuia pe strada Grigore Mora 24, avea un porumbar in curte, se ocupa metodic de hranirea porumbeilor si isi amintea probabuil cu mandrie de sceleratele omoruri pe care le comisese. Ani de zile m-au obsedat pietrele de moara legate de gatul mamei lui Foris. Textul Dvs ar putea fi dezvoltat intr-o povestire in genul lui Danilo Kis. Un titlu posibil: „Sa bei ceai cu Pantiusa”. Am reluat comentariul Dvs pe blogul meu personal.
http://tismaneanu.wordpress.com/2011/10/02/cine-a-fost-pantiusa-bodnarenko-un-calau-stalinist-in-fruntea-%e2%80%9csecuritatii-poporului%e2%80%9d/
Ganduri bune.
Domnule Tismaneanu
Dupa aparitia articolului despre Nicu Ceausescu v-am adresat o intrebare la care nu ati binevoit sa imi raspundeti, si care din pacate nici macar nu a fost publicata.
Repet astazi intrebarea, al carei raspuns cu siguranta ar vrea sa-l cunoasca foarte multi romani…Si evident cu speranta ca de data aceasta isi va gasi raspuns.
Deci….
De ce a fost nevoie sa treaca 20 de ani pentru a afla aceste lucruri? De ce poporului roman nu i-au fost prezentate aceste adevaruri in 1990, atunci cand avea nevoie cel mai mult sa le afle? De ce nu am avut acces la adevarata istorie a comunismului in 1991, sau 1992, sau chiar 1993, sau oricand, ci numai dupa 2000? Romania avea nevoie sa afle aceste lucruri imediat dupa Revolutie in primul rand pentru a intelege mai bine cum sa-si construiasca viitorul.
Sigur, o mica parte dintre aceste lucruri erau banuite, sau cunoscute (cel mult) partial, dar Romania ar fi avut nevoie ATUNCI SI NU ACUM de dezvaluiri complete despre ceea ce a insemnat comunismul si ceausismul pentru aceasta tara.
Bunicii mei carora li s-au confiscat pamanturile, averile si animalele, si care au indurat batai si batjocura in numele propasirii aveau nevoie sa stie cine a facut asta, si chiar daca era clar ca sistemul comunist le-a rapit munca si tineretea, aveau nevoie sa vada ca principalii responsabili nu erau uitati si lasati nepedepsiti. Si poate chiar protejati de asa-zisa democratie…
Toate cele bune.
De ce nu a actionat Ion Iliescu in directia decomunizarii este usor de inteles. Nu avea niciun interes, ba chiar dimpotriva. As aminti insa aici „Memorialul durerii” al Luciei Hossu-Longin, scrierile lui Marius Oprea, filmul meu „Condamanti la fericire. Experimentul comunist din Romania” (1992), volumul meu „Arheologia terorii” (prima editie, 1991), Memorialul de la Sighet si cartile publicate de Academia Civica, „Cartea Neagra a comunismului” (in special capitolul despre Romania), cartile unor Ion Ioanid, Virgil Ierunca, Smaranda Vultur, Doina Jela („Lexiconul Negru”, „Cazul Dumitru Nichita”), Oana Orlea, Egon Balas, Nicolae Margineanu, I. D.Sirbu, Paul Goma, Mircea Stanescu, Annie Bentoiu, Stelian Tanase („Anatomia mistificarii”), filmul lui Alexandru Solomon despre „Marele jaf comunist”, filmul lui N.Margineanu despre „Amfiteatre si inchisori”, cartile despre colectivizare, despre deportari, publicatiile IICCR, apoi ale IICCMER, „Raportul Final” (Humanitas, 2007). Deci nu cred ca s-a tacut, dar nu s-a vorbit in chip continuu si sistematic. Ganduri bune.
„Pentru ca raul sa invinga pe pamant este suficient ca oamenii buni sa nu faca nimic.”
Dumneavostra surprindeti esenta Raului radical sunteti un luptator contemplativ, eu doar sunt mereu surprins de Raul absolut fiind doar un operativ in a refuza cu incapatinare sa cad prada terorii. Imi este frica de Rau dar imi este mai frica sa traiesc in frica.
Cine nu este cu noii este impotriva noastra, gindesc si acum Catalin Voicu, Ovidiu Soare, Sorin Ovidiu Vintu, Viorica Costiniu si inca prea multi altii ca ei …
Intr-un context pe care sper sa apuc sa-l dezvolt in scris in curind, m-am hotarit anul trecut sa mi cer dosarul de la CNSAS.
Am facut o cerere si nu am primit timp de mai multe luni nici un raspuns. Am sunat sa intreb ce se intimpla si o domnisoara mi-a raspuns ca inca nu s-au interesat dar este posibil sa nu am dosar la CNSAS. I-am raspuns ca daca eu nu am dosar inseamna ca onoratele institutii ale DSS nu au existat niciodata.
M-a suna dupa citeva zile si mi-a spus ca am un dosar dar ca are doar cinci pagini (fara coperti). Ma asteptam la cinci metri liniari , dar ma rog decit nimic tot era ceva.
M-am prezentat la programare impreuna cu o prietena, ziarist de investigatii, si am aflat din cele cinci pagini ca de fapt cind aveam 22 de ani (eram student la ASE – REI) eram urmarit de patru Directii ale DSS.
Una dintre Directii (se pare ca la CNSAS exista doar un alt dosar care mentioneaza Directia respectiva) are indicativul : UM 0666 (o sectie a Directiei V)
Dosarele de la UM 0666 au fost preluate de catre Catalin Voicu , Mitica Iliescu , Gabi Naghi si restul de asasini din garda de „pretorieni” ai lui Iliescu pentru a continua practicile lui Pantiusa in spirit si aparenta curat „democratica”.
Cum pot lupta oamnii buni cu raul cind oamenii buni trebuie sa faca bine, cu raul se ocupa oamenii rai ….
Contemplativ putem doar constata ceea ce ei stiu, pot si vor sa ne faca …. foarte operativ expeditiv si terminal…. si ciclul continua.
Am ramas atit de putini cei care mai putem intelege si ei s-au inmultit atit de mult ….
Nu va opriti din a spune, poate in timp vor intelege si altii; puterea exemplului se pare ca nu poate produce inca efect intr-o lume ramasa fara criterii de referinta fie ele si negative.
Nici Raul nu mai e ce era – un rau vizibil, asumat, glorios, acum raul s-a disimulat, sofisticat , legendat intr-un fel de bine : Catalin Voicu este un ofiter demn al Armatei si o victima a unui sistem totalitar, Adrian Nastase este un fermier oprimat politic si tot asa.
Probabil ca si UM 0666 a devenit UM 0999
@Temistocle: Pot sa incerc sa va raspund eu, oarecum indirect?
E foarte bine ca se spun astazi aceste lucruri (desi sa stiti ca o mare parte din ororile anilor ’50-’60 au fost popularizate prin carti si prin curajosul ”Memorial al Durerii” inca din primi ani de dupa Revolutie – in 1990 de exemplu, am citit valoroasa carte a lui Ierunca ”Arhipelagul Pitesti”, recent aparuta la Humanitas, carte in care Nicolschi era clar indicat ca eminenta cenusie a programului).
Trist este ca se spun si se spun degeaba: pe de o parte ele se lovesc de nostalgia crescanda a oamenilor fata de Ceausescu (pe fondul saraciei si lipsei de perspectiva de astazi) iar pe de alta parte ele raman la un stadiu declarativ al condamnarii comunismului. Si asa cum ‘”credinta fara fapte e moarta”, aceasta condamnare TARDIVA fara o instrumentare PENALA i-a lasat pe ultimii tortionari in viata in 2006 (Plesita, Enoiu si altii) sa-si rontaie pensiile uriase si sa moara in liniste fara a plati cu nimic ororile savarsite.
In timp ce dl. Tismaneanu si altii demasca ce a fost si cum a fost, extrem stingisti romani pe un site de altfel destul de cunoscut preiau elucubratiile unuia ca Alain Badiou care se lamenteaza in mod execrabil: „singura idee cu adevărat globală și consistentă – ideea de comunism – lipsește astăzi cu desăvârșire”.
Ce ma deranjeaza nu e ineptia spusa de un filozof francez. Se stie ca francezii se tot joaca cu socialismul/comunismul inca de la Revolutia Franceza si-i admira pe rusi pentru ce-au facut.
Ma deranjeaza mult faptul ca romani aparent inteligenti preiau asemenea enormitati.
E ca si cum toti care-au fost martirizati sau au suferit in acele timpuri au suferit degeaba.
Ce simplu e sa te joci cu idei revolutionare de stinga de la umbra Turnului Eiffel!
Napoleon i-a salvat de ghilotina, americanii i-a salvat de nemti si de rusi. Numai blegi de romani se uita la ce timpenii scot in timpul liber…
Un bun prieten care a studiat multa matematica imi spune ca Badiou este lamentabil si in acel domeniu. Nu stiu, nu am competenta sa ma pronunt, dar in acela al filosofiei politice si morale, este penibil. Ideea ca „ipoteza comunista” ar trebui re-testata, ca bolsevismul originar contine un „sambure grandios”, o „grandoare interioara”ce-ar trebui cumva resuscitata, este artat de absurda incat doar neo-romanticii incurabili si cinicii de profesie o mai pot accepta (fiecare din ratiuni ce pot fi examinate separat). Alain Badiou, Slavoj Zizek si cei care se excita la febra lor leninista sunt de fapt de un anacronism total. Pariez ca peste zece ani nimeni nu-si va mai aminti de ei. Intre Badiou si Herbert Marcuse distanta intelectuala este imensa, ceea ce nu scuza derapajele lui Marcuse in directia iresponsabilitatii politice in anii 70. Ganduri bune.
Felicitari d-le Tismaneanu! duceti cu mult succes o actiune de deratizare si nu pot sa va fiu decat recunoscator!asa zisii comunisti ,oameni de bine conform definitiei, au ucis in mod barbar mii de intelectuali romani ,in cadrul legal creionat de comunism,in timp ce in anii in care erau in ilegalitatea in democratie, erau cel mult inchisi cateva luni/ani si pusi la ingrasat si invatat operele lui Stalin -dialectica si marxismul era prea grele pentru ei!
nu va lasati intimidat de obrazniciile progeniturilor cominternistilor, este de datoria lor sa isi apere parintii ,dar si sa le preia si pacatele!
Cu mult respect,
Eneas
Draga Vladimir,
Vei fi sper de acord ca este relativ facil sa creionezi raspunsuri la intrebari de genul „Cine a fost Pantiusa Bodnarenko”. Oricat de multa curatenie istorica sau sociala ai face astfel, personaje de genul asta sunt usor de ‘povestit’ in ‘simplitatea’ ororilor comise.
Mi se pare insa ca nu mai poti amana pentru mult timp marele challenge de a formula cum se cuvine intrebarea: „Cine a fost Silviu Brucan” si de incerca raspunsuri. Asta va fi cred adevarata tomografie computerizata a comunismului (oare?) romanesc.
Promit sa revin la cazul Brucan. Am scris de cateva ori despre el pe vremea cand traia, am publicat in „22” un text in momentul cand a incetat din viata. Il voi aduce la zi si il voi publica aici intr-un viitor nu prea indepartat. Nu am fost niciodata un fan al lui Brucan, nu l-am considerat disident, ci un fractionist din interiorul partidului. Am scris in revista „Orbis”, cred ca in 1986, o recenzie foarte critica la o carte publicata de Brucan in SUA cu titlul „World Socialism at the Crossroads”. Era un personaj de un cinism incomensurabil, dar nu mai putin un ideolog comunist care, dupa venirea la putere a lui Gorbaciov, a imbratisat strategia perestroikai. Nu a crezut niciodata in pluralism si in valorile liberale.
http://www.revista22.ro/dubioasa-convertire-a-lui-silviu-brucan-3100.html