duminică, decembrie 5, 2021

Un conflict neelucidat: generalul de Securitate Ion Mihai Pacepa vs. liderul palestinian Hani al-Hassan

În arhivele din România există o menţiune privind Decretul nr. 144 din 12 iunie 1978, prin care Nicolae Ceauşescu a aprobat „asigurarea de fonduri şi valorificarea producţiei realizate în obiectivul «G.S.»”. Acel document, clasificat „Strict secret de importanţă deosebită”, a fost predat generalului Ion Mihai Pacepa, care îndeplinea funcţia de secretar de stat la Ministerul de Interne şi nu a mai fost găsit niciodată de autorităţile de la Bucureşti.

Ion Mihai Pacepa a trecut la cele sfinte la 14 februarie 2021. Foarte controversat pentru activitatea desfăşurată la conducerea Securităţii şi, din iulie 1978, pentru fuga sa din România şi refugierea în S.U.A. până la sfârşitul vieţii, Ion Mihai Pacepa a lăsat în urmă cel puţin două probleme istorice neelucidate. Prima dintre acestea este dispariţia Decretului nr. 144 din 12 iunie 1978, iar a doua are legătură cu colaborarea dintre Ion Mihai Pacepa şi conducerea Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei. Pentru prima problemă nu am găsit nici o soluţie de continuare a cercetării, însă pentru cea de-a doua există mai multe informaţii – pe care le vom expune în continuare.

În volumul său de memorii, propagandă anti-Ceauşescu şi „Fake News” (inducere în eroare) „Orizonturi Roşii. Amintirile unui general de securitate”, Ion Mihai Pacepa a abordat, printre altele, subiectul „Hani al-Hassan” („Annette”), adăugând la biografia acestuia, într-un mod eronat, operaţiunea de la München organizată de Abu „Hani” Hassan, astfel: „El-Hassan este prietenul meu personal cel mai devotat şi colaboratorul meu cel mai apropiat, deşi este cunoscut numai ca unul din consilierii mei, a spus Arafat [la Bucureşti, în octombrie 1972]. Totuşi, puţini oameni ştiu că el conduce o întreagă reţea de spionaj internaţional. […] El e acela care, doar cu câteva luni în urmă, a pregătit răspunsul nostru la decizia Comitetului Olimpic de a nu permite unei echipe de atleţi palestinieni să participe la Olimpiada de la München. El e creierul care a pus numele organizaţiei noastre pe prima pagină a ziarelor de pretutindeni.

[Yasser] Arafat se referea la masacrarea a 11 atleţi israelieni în ziua de 5 septembrie 1972 de către o echipă de terorişti ai OEP la Jocurile Olimpice de la München. […]

Până la sfârşitul anului 1976, Hani Hassan a fost recrutat formal ca agent român, pe baza rapoartelor consilierilor relevându-i-se slăbiciunea pentru banii occidentali. La indicaţia personală a lui Ceauşescu, a primit un nume de cod feminin, „Annette”.

Dosarul său de la DIE arată că a încasat periodic sume mari de bani, între 2500 şi 10.000 $ bani gheaţă, şi că informaţiile sale au fost deosebit de interesante. Analiştii de la DIE, de exemplu, au găsit o bogăţie de date în cantităţile imense de benzi înregistrate, rezultând din continua interceptare de către OEP a liniilor telefonice care străbăteau estul Beirutului. […] Cu toate acestea, cea mai importantă contribuţie a lui „Annette” a fost enorma cantitate de arme occidentale furnizate DIE, mergând de la puşti automate până la tancuri. […]

În anii ’60, Hassan a studiat ingineria în Germania de Vest şi a devenit preşedinte al Uniunii Studenţilor Palestinieni din Europa şi al câtorva sindicate muncitoreşti afiliate”.

Pentru a nu se face confuzie între Hani al-Hassan şi Ali Hassan Salameh, este necesar să facem următoarele precizări. Primul personaj pe care l-am amintit a fost lider al filialei din Republica Federală Germania a organizaţiei „Al-Fatah” şi, apoi, consilier pe probleme de securitate al lui Yasser Arafat. În momentul sosirii sale în România, în luna august 1981, Hani al-Hassan era ambasador al Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei la Teheran. Cel de-al doilea palestinian, Ali Hassan Salameh, cunoscut şi sub numele de cod Abu „Hani” Hassan a fost în anul 1972 şeful structurii de operaţii a organizaţiei palestiniene teroriste „Septembrie Negru” – care a fost implicată în uciderea a 11 cetăţeni israelieni (cinci sportivi, patru antrenori şi doi arbitri) care participau la Olimpiada de la München, precum şi a unui ofiţer de poliţie vest-german (5 septembrie 1972). Câţiva ani mai târziu, Abu „Hani” Hassan a fost asasinat de agenţi ai MOSSAD (Beirut, 22 ianuarie 1979).

După cum se poate constata, informaţiile despre Hani al-Hassan au fost împrăştiate în trei locuri, prin carte, de fostul general de Securitate, astfel încât este dificil pentru un cititor mai puţin avizat să realizeze nişte conexiuni între personajele şi evenimentele relatate de Ion Mihai Pacepa şi să înţeleagă faptul că Hani al-Hassan nu a fost implicat în operaţiunea de la München şi nu a fost asasinat în anul 1979 de agenţi ai MOSSAD. Mai mult decât atât, fugarul român a precizat în partea de jos a paginii 6 astfel: „Convorbirile din această carte au fost scrise din memorie de generalul-locotenent Ion Mihai Pacepa. Ele sunt tot atât de exacte pe cât pot fi orice convorbiri neînregistrate, reamintite (subl.n.)”. Era, probabil, o măsură de precauţie pe care editorul cărţii a luat-o, astfel încât să nu plătească despăgubiri financiare pentru afirmaţiile făcute de fostul general român de Securitate – în cazul în care vreo persoană din S.U.A. sau din altă ţară deschidea un proces de calomnie pe teritoriul american împotriva sa şi a lui Ion Mihai Pacepa.

Mărturia generalului român despre Hani al-Hassan a fost redifuzată în Occident de Christopher Maurice Andrew, un reputat istoric britanic, specialist în prezentarea serviciului de contraspionaj al Marii Britanii. Nu cunoştem motivele pentru care acesta a considerat veridice informaţiile oferite de Ion Mihai Pacepa, însă putem presupune că a făcut verificările necesare înainte de răspândirea lor în volumele pe care le-a publicat şi nu a sesizat nici o problemă la acestea.

Cert este faptul că, în prezent, subiectul „Hani al-Hassan” poate fi utilizat oricând de către cei care pun sub semnul întrebării veridicitatea informaţiilor expuse de Ion Mihai Pacepa în cartea sa de memorii, fără să mai ţină cont de următoarele informaţii publicate de istoricul britanic, în colaborare cu Oleg Gordievski (fost colonel KGB), respectiv cu arhivistul Vasili Mitrokhin:

– „În 1975, Arafat şi Ceauşescu au pus împreună la cale o ingenioasă diversiune destinată regelui Hussein al Iordaniei. Ceauşescu a efectuat o vizită la Amman, luând cu sine un dosar despre OEP, care fusese pregătit ca momeală de către şeful spionajului lui Arafat, Hani Hassan, descris de Arafat drept „vulpea lui şireată”. Hussein a răspuns acestui act de aparentă generozitate oferindu-i lui Ceauşescu anumite dosare ale propriilor servicii de informaţii, ale căror surse se aflau chiar în interiorul OEP. După opinia lui Pacepa, Hassan a fost „recrutat oficial” ca agent al DIE, sub numele codificat de „Annette” în 1976, fiind răsplătit periodic cu sume în valută variind între 2500 şi 10.000 de dolari (subl.n.)” (Christopher Andrew şi Oleg Gordievski);

– „După cum susţine şeful serviciilor de securitate române, Ion Pacepa, în timpul vizitei sale la Bucureşti din octombrie 1972, [Yasser] Arafat a afirmat că Hani al-Hasan (sic!), care îl însoţea, era răspunzător de atacul produs de [organizaţia] „Septembrie Negru” împotriva atleţilor [israelieni] de la München (subl.n.)” (Vasili Mitrokhin şi Christopher Andrew);

– „Deghizat în tehnician egiptean, preşedintele O.E.P., Yasser Arafat (iniţial avusese numele conspirativ de AREF), l-a însoţit pe [Abdel] Nasser într-o vizită în Uniunea Sovietică în 1968 şi, probabil ca urmare a sprijinului lui Nasser, i s-a promis că i se vor da arme. În următorii câţiva ani, Arafat a fost cultivat cu oarecare succes de un ofiţer FCD (al Serviciului de Informaţii Externe al K.G.B. – nota P. Opriş), Vasili Fiodorovici Samoilenko. Arafat însă nu ştia că, începând din 1968, KGB a avut un agent, cu numele conspirativ GIDAR, în biroul şefului informaţiilor sale personale şi cel mai de încredere sfătuitor, Hani al-Hasan (sic!)” (Vasili Mitrokhin şi Christopher Andrew).

Pentru a se înţelege mai bine termenul de „Fake News” (inducere în eroare) şi motivele pentru care informaţiile trebuie să fie verificate permanent, se poate utiliza ca exemplu o situaţie apărută în anul 1950 la Tulcea şi în care viitorul spion român Mihai Caraman a fost implicat fără voia sa. După 14 ani, cetăţeanul Grigore Cuculis (str. Trandafirilor nr. 14, fostă Buna Vestire din Tulcea) a scris o precizare: „În referinţa dată de subsemnatul în anul 1950 am menţionat relativ la fiul învăţătorului Caraman din Tulcea o serie de lucruri absolut exacte şi uşor de verificat. Confuzia produsă este următoarea: mi s-a solicitat o referinţă pentru fiul învăţătorului Caraman. Din discuţia purtată astăzi (13 octombrie 1964 – nota P. Opriş) rezultă că referinţa fusese solicitată pentru fiul grefierului Caraman Nicolae, pe care de asemeni îl cunosc (pe tatăl).

Tatăl lui Caraman Mihai a lucrat la Tribunalul Judeţean Tulcea încă din perioada războiului. Îl cunosc ca pe un om aşezat, chiar foarte liniştit, cu purtări bune în serviciu şi în societate. Nu reţin din nici o împrejurare să fi făcut vreo politică (subl.n.)”.

Acea inducere în eroare ar fi putut să pună capăt carierei de ofiţer a lui Mihai Caraman înainte de începerea acesteia, iar despre o plecare a sa la Paris pentru a culege informaţii de la cartierul general al NATO, la începutul anilor ’60, nici nu mai putea fi vorba. Constantin Mernea (instructor în Secţia de Cadre a C.C. al P.M.R.) a explicat la 20 octombrie 1964 situaţia în care a fost pus Mihai Caraman în anul 1950 de către Grigore Cuculis, astfel: „În dosarul său de partid (al lui Mihai Caraman – nota P. Opriş) este o referinţă dată în 1950 de către Cuculis Grigore, din Tulcea, în care se arată următoarele: Caraman Mihai în perioada 1945-1947 avea manifestări naţionaliste, şovine, iar colegii îl acuzau de «Cleptomanie». Prefera anturajul unor elemente dubioase, sfidând pe cei din Tineretul Progresist sau U.T.M. Este fiul învăţătorului Caraman care a fost legionar, iar în perioada 1942-1943 a fost concentrat şi lucra la serviciul de informaţii. Mai spune că domiciliază în Tulcea pe strada Griviţei şi a absolvit liceul în 1947.

Acest Cuculis Grigore este membru de partid din 1945, în prezent este director al Casei de Cultură a Sindicatelor din Tulcea. A absolvit liceul din Tulcea în 1946.

Discutând cu el pe ziua de 13 octombrie 1945 (corect: 1964 – nota P. Opriş), spune că nu-şi aminteşte nimic despre Caraman Mihai şi deci nu poate da nici o relaţie. Nici la insistenţele mele nu şi-a adus aminte nimic în legătură cu el.

Amintindu-i că în 1950 a dat o referinţă despre Caraman Mihai, în care a scris cele arătate mai sus, spune că el a dat această referinţă despre fiul învăţătorului Caraman Alexandru, nu despre Caraman Mihai care este fiul grefierului Caraman Nicolae.

Din verificarea făcută s-a stabilit că în Tulcea este un învăţător Caraman Alexandru care a fost legionar, iar în perioada războiului antisovietic a fost concentrat la o unitate specială care avea misiunea de a prinde partizani sovietici. Pentru aceste fapte a fost reţinut din 1949-1953 (sic!) pentru cercetări. În prezent este funcţionar la G.A.S. Tulcea. Nu este nici o rudă cu Caraman Mihai.

Alt învăţător cu numele de Caraman în oraşul Tilcea nu a mai fost şi nu este.

Cuculis Grigore îl cunoaşte pe acest învăţător şi susţine că lui i s-a cerut în 1950 referinţă despre fiul său. Dar acest învăţător nu a avut şi nu are copii.

La întrebarea, cum se explică faptul că a scris o referinţă despre Caraman Mihai, fiul învăţătorului Caraman Alexandru, dar acesta nu are copii, Cuculis Grigore nu poate da un răspuns precis”.

Şeful spionajul românesc, generalul-maior Nicolae Doicaru, a ştiut despre eroarea respectivă şi, evident, a trebuit să o ignore. În acelaşi timp, în caracterizarea pe care a făcut-o secretarului prim economic din Agenţia Economică a Republicii Populare Române din Paris (funcţie diplomatică de acoperire folosită de locotenent-colonelul Mihai Caraman în octombrie 1964 şi ulterior), generalul Nicolae Doicaru a precizat următoarele: „Ca lipsuri constatate la tovarăşul Caraman Mihai se poate spune că este o fire nervoasă, orgolioasă, iar în anumite împrejurări manifestă aroganţă şi chiar îngâmfare. Datorită acestor neajunsuri privind caracterul său ofiţerul nu a reuşit să dea un sprijin mai substanţial celorlalţi tovarăşi de muncă.

În concluzie lt.col. Caraman Mihai este un ofiţer bine pregătit profesional, politic şi cultural şi cu frumoase perspective în munca de viitor.

Pentru meritele sale şi pentru rezultatele deosebite aduse în munca profesională, ofiţerul a fost decorat cu 5 ordine ale R.P.R. şi mai multe medalii, promovat în funcţie şi avansat la gradul de lt.col. în mod excepţional”.

Revenind la cazul lui Hani al-Hassan, acesta nu a fost asasinat la Beirut în ianuarie 1979, aşa cum ar fi trebuit să rezulte din poveştile lui Ion Mihai Pacepa şi din evenimentele desfăşurate în Orientul Mijlociu. Hani al-Hassan a ajuns în România în luna august 1981 pentru a petrece concediul împreună cu familia sa pe litoral (în staţiunea Eforie) şi, apoi, la munte (în judeţul Braşov, la Timişul de Sus sau Timişul de Jos).

După doi ani şi jumătate, la Comitetul Central al P.C.R. s-a primit o notă din partea reprezentanţei Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei la Bucureşti „prin care roagă să se aprobe primirea la tratament medical în ţara noastră a unui număr de cinci militanţi palestinieni aparţinând grupului de însoţitori ai preşedintelui Arafat”.

În calitate de şef al Secţiei Relaţii Externe a C.C. al P.C.R., Miu Dobrescu i-a trimis o notă lui Nicolae Ceauşescu, la 22 februarie 1984, prin care l-a informat despre acea solicitare. Acesta a aprobat cererea respectivă, precum şi pe cea referitoare la primirea unui alt oaspete palestinian, generalul-colonel Ziad El Athrash – care urma să efectueze, la rândul său, un tratament medical în România.

În luna iulie 1984, reprezentanţa O.E.P. la Bucureşti a solicitat lui Nicolae Ceauşescu „aprobarea pentru primirea la tratament medical şi odihnă, în ţara noastră, a lui Mohamed Ghoneem, membru al Comitetului Central (Birou Politic) al organizaţiei Al-Fatah, şi a lui Abdel Razah Al Yahia, director general al Departamentului Politic al O.E.P., cu soţiile”. Liderul P.C.R. a fost înştiinţat de Ion Stoian despre cererea respectivă. Totodată, şeful Secţiei Relaţii Externe a C.C. al P.C.R. a menţionat că „prin planul de relaţii externe al C.C. al P.C.R. s-a aprobat să se acorde Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei, pentru 1984, 10 locuri la odihnă şi tratament medical, unor militanţi palestinieni şi 4 locuri la odihnă unor cadre ale conducerii OEP”.

La 26 iulie 1984, Ion Stoian a primit din partea Cancelariei C.C. al P.C.R. o adresă prin care era înştiinţat că Nicolae Ceauşescu a fost de acord cu primirea în România a celor două cadre din conducerea O.E.P. la odihnă şi tratament medical.

Un an mai târziu, Ion Stoian a trimis o notă lui Nicolae Ceauşescu (13 iulie 1985), referitoare la „rugămintea conducerii O.E.P de a accepta primirea în ţara noastră a 25 militanţi palestinieni, răniţi în timpul luptelor din taberele palestiniene din Liban şi de a se acorda un ajutor în medicamente şi materiale sanitare care să fie trimis în Liban”. Liderul suprem al P.C.R. a aprobat „primirea, în ţara noastră, a 15-20 militanţi palestinieni pentru tratament medical”, precum şi „acordarea unui ajutor în valoare de 100.000 lei (exclusiv ambalarea şi costul transportului), constând în medicamente din producţie românească: antimalarice, antibiotice, calmante, vitamine, dezinfectante, pansamente, truse medicale de teren, termometre, tensiometre etc. […] Cheltuielile ocazionate de primirea la tratament a militanţilor palestinieni şi de procurarea şi expedierea ajutorului medical vor fi suportate din Fondul de Solidaritate Internaţională”.

În documentele româneşti consultate până în prezent am găsit două referiri privind acordarea unei forme de asistenţă medicală lui Hani al-Hassan şi membrilor familiei sale, însă nu au fost menţionate explicit sanatoriul de la Techirghiol sau cel de recuperare de la Mangalia (foarte cunoscut cu numele neoficial de „Siemens” şi despre care am menţionat cu un alt prilej: Planuri pentru atragerea de turişti străini în staţiunile din România şi problemele din sistemul medical românesc (1966-1977) (2), în contributors.ro, miercuri, 28 aprilie 2021, https://www.contributors.ro/planuri-pentru-atragerea-de-turisti-straini-in-statiunile-din-romania-si-problemele-din-sistemul-medical-romanesc-1966-1977-2/).

Hani al-Hassan a decedat la 6 iulie 2012 în capitala Iordaniei, la vârsta de 73 de ani. Nu avem cunoştinţă despre exprimarea de către Ion Mihai Pacepa a unui mesaj de condoleanţe familiei îndoliate sau un mesaj de regret pentru faptul că fostul general de Securitate a publicat în anul 1987 nişte informaţii despre Hani al-Hassan care induc în eroare opinia publică. Rămâne în continuare un mister de ce anume a procedat astfel Ion Mihai Pacepa.

În acest moment, putem doar să presupunem faptul că la mijloc s-a aflat o iniţiativă a autorităţilor americane de a-l denigra pe Hani al-Hassan după un interviu acordat la 10 februarie 1986, în exclusivitate, agenţiei de presă KUNA. Liderul palestinian a afirmat atunci că S.U.A. continua să parieze pe diferenţele care îi despărţeau pe iordanieni de palestinieni, în timp ce conducerea O.E.P. considera că relaţiile dintre cele două părţi se îmbunătăţeau şi permiteau desfăşurarea unei conferinţe la care urmau să participe reprezentanţi palestinieni, ai Iordaniei, Siriei şi Irakului. Agenţia kuweitiană de presă a redat interviul respectiv în condiţiile în care Hani al-Hassan a afirmat răspicat: „O.E.P. «nu va implora niciodată» S.U.A. să-şi modifice poziţia faţă de palestinieni şi «nu vom accepta niciodată Rezoluţia 242 [din anul 1967 a Consiliului de Securitate al O.N.U.] aşa cum este»”. Totodată, S.U.A. trebuia să accepte autodeterminarea poporului palestinian în cadrul unei confederaţii alcătuite cu Iordania.

În interviul pe care l-a acordat în capitala Iugoslaviei, Hani al-Hassan s-a referit de asemenea la relaţiile O.E.P. cu România şi U.R.S.S., astfel: „Răspunzând la o întrebare privind rolul românesc în soluţionarea politică a situaţiei, liderul palestinian a spus că preşedintele român şi-a exprimat disponibilitatea de a depune eforturi în acest sens în blocul socialist, Europa de Vest şi S.U.A. pentru a strânge sprijinul pentru cauza dreaptă.

România, a spus Al-Has[s]an, îşi exercită totodată bunele oficii pentru a apropia punctele de vedere palestiniano-sovietice, deşi el a subliniat că relaţiile dintre sovietici şi O.E.P. merg de la «bine la mai bine» de când acestea au intrat într-o nouă etapă prin gestionarea de către Gorbaciov, cu o mentalitate deschisă, a politicii sovietice.

Al-Has[s]an a spus că sovieticii au adresat o invitaţie unei delegaţii oficiale a O.E.P. pentru a participa la congresul Partidului Comunist Sovietic, însă, potrivit lui Al-Has[s]an, Comitetul Executiv al O.E.P. nu a stabilit încă dacă Arafat va conduce acea delegaţie”.

În privinţa acţiunilor de interceptare a avioanelor civile în Orientul Mijlociu, Hani al-Hassan a afirmat o poziţie intransigentă: „Atâta timp cât Israelul interceptează avioane civile şi le obligă să aterizeze, atunci este logic şi justificabil ca alţii să facă acelaşi lucru cu avioanele sale”. Acesta era un avertisment după interceptarea de către aviaţia israeliană, în ziua de 5 februarie 1986, în apropierea insulei Cipru, a unui avion libian bimotor de afaceri Grumman „Gulfstream II” (înmatriculat „LN777”). În timp ce se deplasau pe traseul Tripoli-Damasc, piloţii aeronavei au fost forţaţi să schimbe ruta şi să aterizeze pe un aerodrom militar din nordul Israelului deoarece Iţak Rabin (ministru al Apărării) primise informaţii despre existenţa la bordul aparatului a unor lideri terorişti palestinieni. După patru ore şi jumătate de aşteptare, piloţii avionului respectiv au decolat din nou pentru a ajunge la destinaţie cu toţi pasagerii care s-au îmbarcat la Tripoli.

Cazul „Hani al-Hassan” ne-a permis să aflăm câteva informaţii cu totul inedite chiar din documentele vremii. Din păcate, nu acelaşi lucru îl putem spune despre dispariţia Decretului nr. 144 emis la 12 iunie 1978, pe care am semnalat-o la începutul acestui studiu. Cunoaştem însă faptul că există discuţii nesfârşite, în contradictoriu, între cei care îl consideră trădător pe Ion Mihai Pacepa şi cei care susţin faptul că fostul general de Securitate a trădat în iulie 1978 doar pe Nicolae Ceauşescu şi regimul comunist din România, nu şi ţara în care a lucrat peste 25 de ani – într-o instituţie sinistră de represiune, făcând parte chiar din conducerea sa.

Ultimele aspecte pe care dorim să le semnalăm se referă la Decretul nr. 272 privind modificarea articolului 1 al anexelor 1 şi 2 şi completarea Decretului Prezidenţial nr. 184/1976 privind achiziţionarea de utilaje şi echipamente aferente dezvoltării producţiei de componente electronice în România, la Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 156 din 29 iulie 1978, precum şi la câteva măsuri adoptate de guvernul de la Bucureşti după fuga lui Ion Mihai Pacepa în S.U.A.

Decretul nr. 272 (strict secret) a fost emis la 21 iulie 1978, cu doar trei zile înainte de plecarea generalului în ultima sa misiune oficială în calitate de mesager al lui Nicolae Ceauşescu – misiune din care a fugit apoi în S.U.A. Cronologia evenimentelor şi faptul că Ion Mihai Pacepa a avut acces la Decretul nr. 144 (emis la 12 iunie 1978) ne face să ne întrebăm dacă generalul de Securitate a ştiut şi prevederile Decretului nr. 272 şi le-a comunicat autorităţilor americane după 29 iulie 1978. Până la găsirea unor documente relevante, totul rămâne la stadiul de ipoteză.

De asemenea, nu cunoaştem dacă Ion Mihai Pacepa avea informaţii şi despre investiţia „P.S.”. Coincidenţa cronologică ne determină să fim foarte atenţi la Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 156 privind numirea comisiei de recepţie pentru investiţia „P.S.” Bucureşti. Acel document şi anexa sa (clasificate „Strict secret de importanţă deosebită”) au fost emise la 29 iulie 1978, exact în ziua în care şeful rezidenţei româneşti de informaţii din Republica Federală Germania a semnalat dispariţia lui Ion Mihai Pacepa de la hotelul în care era cazat de la începutul săptămânii respective.

În ceea ce priveşte măsurile impuse de guvernul de la Bucureşti la 5 august 1978, acestea au legătură cu modificarea în ziua respectivă a componenţei unor consilii de conducere din câteva instituţii importante, probabil din cauza faptului că Nicolae Ceauşescu ar fi dorit să scoată din acestea pe ofiţerii de Securitate cunoscuţi de Ion Mihai Pacepa. Evident, şi aici este vorba despre o ipoteză care trebuie demonstrată şi avem în vedere consiliile din următoarele instituţii româneşti:

– Ministerul Turismului (condus de la 4 martie 1978 de generalul Nicolae Doicaru, fost şef al Departamentului de Informaţii Externe);

– Ministerul Comerţului Exterior şi Cooperării Economice Internaţionale;

– Ministerul Comerţului Interior;

– Ministerul Finanţelor;

– Ministerul Transporturilor şi Telecomunicaţiilor;

– Ministerul Industriei Metalurgice;

– Ministerul Industriei Construcţiilor de Maşini;

– Ministerul Energiei Electrice;

– Ministerul Minelor, Petrolului şi Geologiei;

– Ministerul Industriei Uşoare;

– Ministerul Construcţiilor Industriale;

– Ministerul Aprovizionării Tehnico-Materiale şi a Controlului Gospodăririi Fondurilor Fixe;

– Ministerul Economiei Forestiere şi Materialelor de Construcţie;

– Ministerul Muncii;

– Ministerul Sănătăţii;

– Banca Naţională a României;

– Banca Română de Comerţ Exterior;

– Banca pentru Agricultură şi Industrie Alimentară;

– Banca de Investiţii;

– Comitetul de Stat al Planificării;

– Consiliul de Stat pentru Preţuri;

– Consiliul Naţional al Apelor;

– Comitetul de Stat pentru Energie Nucleară.

Din fericire, este mai uşor să aflăm componenţa noilor consilii şi sperăm să putem reveni asupra acestui subiect până la sfârşitul anului.

În ceea ce priveşte cazul „Ion Mihai Pacepa – Renault 5 TL” (cum a reuşit generalul de Securitate să obţină de la Colibaşi un autoturism nou pentru fiica sa cu doar 47.000 de lei, vehiculul fiind trimis de conducerea companiei „Renault” la sfârşitul anului 1976 pentru încercări şi probe), acesta necesită o prezentare separată tot pe Contributors.

Notă olografă, trimisă la 7 august 1981 de Tudor Postelnicu lui Nicolae Ceauşescu, privind solicitarea lui Hani al-Hassan de a petrece concediul în România împreună cu familia sa, în luna august 1981.

STRICT SECRET DE IMPORTANŢĂ DEOSEBITĂ

Exemplar unic

Arhiva Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R.

Nr. 2021 / 19 VIII 1981

[Rezoluţie:] Da.

ss. Nicolae Ceauşescu

NOTA

Raportăm că, cu acelaşi prilej, HANI HASSAN, evocând bunele relaţii pe care le are cu ţara noastră, precum şi condiţiile de deplină securitate, mai adresează următoarea rugăminte faţă de tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU, secretarul general al Partidului Comunist Român:

– Să se permită ca în perioada 10-31 august a.c., familia acestuia compusă din 6 persoane, să fie primită într-o staţiune pentru odihnă şi tratament. (Preferă staţiunea Eforie şi apoi Timiş)

– Faţă de cele raportate vă rugăm ca în cazul în care se acceptă cele solicitate, Secţia gospodărie de partid şi Secţia relaţii externe ale C.C. al P.C.R., să asigure cazarea, precum şi mijloacele de transport pe timpul şederii familiei respective în ţara noastră.

– HANI HASSAN relatează că el personal va sosi la Bucureşti la 15 august a.c., după sosirea familiei, respectiv 10 august.

– Organele noastre vor lua măsurile care se impun pentru asigurarea securităţii pe care a solicitat-o în mod insistent.

– Cele raportate în prezenta notă, HANI HASSAN susţine că nu le-a discutat cu Biroul O.E.P. de la Bucureşti, urmând ca acesta să fie informat numai după sosirea familiei în staţiune.

Nr. 000434

7 august 1981

  • A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Secţia Gospodăria de Partid, dosar nr. 13/1981, f. 35.

Distribuie acest articol

29 COMENTARII

  1. Or fi o grămadă de decrete care nu se mai găsesc.
    Așa pricepem cum și de ce a fost pierdut in democrația originala și contractul cu americanii pentru prima autostradă . Nimic nou. ☹️

    Am extras o informație importantă( cred) în schimb.
    Confirmarea (personala) a visului OLP de a devenii stat național în interiorul sau detrimentul Iordaniei. In timpul exilului forțat din Gaza și Cisiordania in Iordania .
    A fost rezolvat de regele Hussein cu tancurile pe străzi ,mitralierele pe luptătorii palestinezi si evacuarea forțată a OLP in Liban.
    Coincidenta , întâmplare , 😀 incepe imediat în Liban războiul civil. Unde OLP se bate cu AKM și AG 7 românesc împotriva altora.
    Visau stat palestinez in Liban ? Nu stiu. Întreb .

    Mai intervin în Liban și sirienii, mai se baga și America în Liban. O varză internațională . Pina intra israelienii și ei , caftesc sirienii de le sar fulgii și baga OLP înapoi în Gaza.

    Totuși , fuga lui Pacepa e o mare întrebare.
    – era agent dublu și risca viața ?
    – era ceva la nivel politic care semăna cu o epurare viitoare și se salvează prin fuga ?

    Oricum , personal eu nu cred că cunoștea Pacepa toate porcăriile regimului.
    RSR avea o conducere politica cu multe brațe executive.
    Inclusiv in securitate.
    Posibil sa fi umflat cumva niste chestii cînd dădea declarații la CIA tovarășul Pacepa.
    Mai degrabă era generalul Plesita care știa tot și toate in reprimarea , omorurile interne sau internaționale.
    Era călăul neoficial al regimului. Cele mai oribile masuri / ordine primite , le implementa Plesita cu criminalii lui în uniformă.

    De aia nimeni nu a atins un fir de par generalului cu 4 clase Nicolae Plesita. Și nici subalternilor. După 1989 .
    Ceva legat de noii conducători post 1989 cu scheletele lor din dulapuri . Adică din dosare ( cică pierdute, distruse ) dar de care Plesita și ai lui știau unde sunt dosite ? La sigur, fara să ajungă nimeni sa le ardă ? 😀

    • Visau palestinienii de atunci la transformarea Libanului într-un stat propriu? O întrebare foarte bună, care își păstrează actualitatea.

      • D-l Opris, la Consiliul de Stat ca de altfel la toate institutiile,exista o Directie Juridica si de Legislatie care concepea actele normative in speta decrete. Ca doar nu erau buchisite de N.C. Cred,sigur daca nu e prea tarziu,ca pot fi identificati si intrebati cei care lucrau in aceasta Directie, juristi si chiar dactilografe, care sa lamureasca taina Decr. 144/1978 care oricat de Ssid a fost clasificat tot de oameni a fost facut ca doar n-a picat din cer ! Posibil ca astfel de acte normative sensibile sa fie intocmite la DSS deci iata o noua pista de verificat. Se stie din marturiile membrilor CPEX ca Ceausescu era foarte legalist, intotdeauna cand dorea sa adopte vreo masura il intreba pe Silviu Curticeanu, avem lege ? Daca acesta ii spunea Nu tov. SG ,mai,atunci sa iei masuri pentru elaborarea decretului, asta insemnand a doua zi. De obicei proiectul era verificat de Consiliul Legislativ,nu exista Curte Costitutionala. Asa ca ar mai putea exista surse de informare. PS.Ca fapt alaturi de subiact, demolarile desi dispuse de NC. actul juridic trebuia intocmit de Primaria Capitalei care cam uita perioade mari de timp fiind ca nu dispunea de fondurile necesare sa despagubeasca la „justa” valoare proprietarii caselor demolate si a terenurile expropriate.

  2. Cererile de suport tratament si odihna se face au via dl consilier Vasile Pruna- MAE(DIE)
    Personajul traieste este pensionar in Bucuresti
    Este tatal Ralucai Pruna si a lui Mihai Pruna procuror

      • Apropo de cele relatate de @MB, tot despre urmași este vorba. Daca este să ne luăm după vârstă, Grigore Cuculiș este tatăl (sau în cel mai rău caz, bunicul) actualului avocat Adrian Cuculiș. Conform Google, acesta are adresa casei de avocatură în Tulcea, str. Trandafirilor 14. Interesant!

        • Gulliver nu a mers încă în direcţia aceasta, însă va încerca înainte de a publica pe hârtie materialul de mai sus. :))) Vă mulţumesc foarte mult!

  3. „asigurarea de fonduri şi valorificarea producţiei realizate în obiectivul «G.S.»

    In mintea mea acest decret e legat de fabrica ( secreta) de diamante sintetice. Care în 1977- 1978 reușește producția industrială a acestora. Adică producția ” in serie” a ce anterior era doar experimental.
    Exportul era asigurat prin contrabandă.
    Deci exista filiera umană care trebuia plătită .

    • Și eu cred că este vorba despre fosta fabrică de pe Bd. Timișoara, dar nu am insistat să aflu mai multe. :)))
      Voi încerca să descopăr mai multe informații despre cazul Renault.

  4. Obiectivul secret GS nu o fi fost fabrica de diamante artificiale , construita cu tehnologie furata de Pacepa si spionii sai ?

  5. Asa, si?
    Nu conteaza de unde ai componentele standard, ci ce anume faci cu ele!
    Ca degeaba le ai, daca nu reusesti sa le folosesti in mod inteligent decat copiind si sub vreo Licenta.

    In 1938 pe portile uzinei din capitala iesea prima locomotiva romaneasca cu motoare diesel-electrice.

    In 1939, din halele uzinelor de la Resita iese locomotiva Malaxa 151.001, avand la baza conceptul inginerilor Otto Schilling, Macarie Smorjevschi, Radu Lazaride si piese de la locomotive din seria 142.

    La data respectiva era cea mai puternica locomotiva cu abur din Europa, fiind, in 1940, vedeta expozitiei de la Milano. iar o uzina din elvetia ii solicita colaborarea – nu stiu daca a ajus la vinderea unei licente.

      • NU
        http://www.gari.ro/cfr/istorie/locomotive-diesel-mecanice-si-diesel-electrice
        Pseudopropozitia din coada, cea cu colaborarea, am citit-o intr-o carte de istoria economiei scrisa de catre Maria Muresan, pentru ASE – insa, n-am retinut numele uzinei elvetiene, deoarece nu stiu germana si nu am de ce s-o leg in cap.
        E posibil sa fie Sulzer, insa dupa cum vedeti colaborau deja la fabricarea primei locomotive diesel-electrice – e posibil sa fie vorba totusi despre celebrul automotor de ultima generatie, cu care din cate imi amintesc a obtinut si PREMIU la Milano – e posibil sa fi fost o eroare de documentare a autoarei, deoarece nu cred ca elvetienii mai umblau la data dupa locomotive cu abur.
        …120 de km la ora baga in epoca aceasta inovatie 100% romaneasca!
        Inca de prin 1936 Uzinele Malaxa SAR aveau Dispensar propriu, Scoala Profesionala (a trecut si bunicamiu pe acolo), ajutor pentru constructia de locuite (Vatra Luminoasa a fost construita atunci si ceva prin Primaverii daca nu ma insel).

  6. Cu tot respectul. Mă tem că de data asta ați dat-o bine de tot pe lângă. Chestia cu cei doi Hasani e trasă de păr. Pacepa se referă într-un caz la „El Hassan” (Hani al-Hassan) și în al doilea la Hani Hassan (Ali „Hani” Hassan Salameh). Salameh a fost șeful operațiunilor organizaței teroriste arabe „Septembrie negru” ce a executat atacul terorist de la olimpiada de la München din 1972. Salameh a fost ultimul din cei implicați în atac care au fost lichidați ca răzbunare de serviciile secrete israeline și cel pe care l-au găjbit cel mai greu.

    Pacepa afirmă că ideea atacului i-ar fi venit de fapt lui Hanni al-Hassan – omul ce conducea serviciile de informații ale lui Arafat. Ceea ce e foarte credibil. Iar la vremea respectivă era o informație inedită. Pe atunci ideea de bază (sugerată insistent de OEP – Organizația pentru Eliberarea Palestinei a lui Arahat) era că atacul de la München a fost de fapt o afacere exclusiv a organizației „Septembrie Negru” fără nicio legătură cu restul „mișcării palestiniene”. OEP se străduia pe atunci să câștige „onorabilitate” și încerca pe toate căile să se delimiteze de terorism, și să se vopsească în organizație revoluționară” ca să câștige suportul „progresiștilor” europeni și americani. Ceea ce nu era chiar ușor. O bună parte din ei erau evrei și OEP trebuia cumva să le dovedească că se luptă cu „imperialismul sionist” și că nu sunt nicidecum o organizație ce ucide evrei la plezenală așa de amuzament. Astăzi știm că de fapt toate grupusculele teroriste ce gravitau în lumea arabă palestiniană nu erau câtu-și de puțin mișcări disidente, ci au fost mereu în legătură cu și adesea sub controlul OEP. Singura rațiune a existenței lor era să facă treburile murdare și să asiguree OEP ceea ce se numește în engleză „deniability”.

    Christopher Andrew (reputat istoric britanic specializat în URSS și serviciile sale secrete) preia în anii ’90 ipoteza lui Pacepa că OEP s-ar fi aflat de fapt la originea atacurilor de la München. Nu cred deloc că e o confuzie, ci doar o confirmare după ce a existat acces la arhivele sovietice și informații de la transfugii KGB.

    Oleg Gordievski e un fost colonel KGB, ce a fost șeful centralei KGB din Londra, și care în același timp lucra pentru serviciile de contraspionaj britanice. În 1985 e bănuit de trădare și adus brusc de la Londra la Moscova pentru interogatorii. În timpul anchetei engelzii reușesc să organizeze o evadare spectaculoasă din Moscova a la James Bond și să-l scoată pe Gordievski în portbagajul unei mașini din URSS în Finlanda și de acolo la Londra.

    Vasili Mitrohin e un fost maior KGB, care a însoțit delegația sovietică la olimpiada de la Melbourne în 1956. S-a produs acolo ceva blelea (nu e clar ce anume din memoriile sale) după care e trecut pe linie moartă la arhivele centrale ale KGB. Timp de decenii a copiat de mână documente esențiale din arhive. La începutul anilor 90 a mers în țările baltice și a încercat să vândă arhiva sa americanilor. Ăștia au refuzat să creadă că un pensionar cenușiu poate avea atâta amar de documente secrete ale KGB. Au bănuit o capcană rusească și l-au trimis pe Mitrohin la plimbare. Mitrohin și-a încercat atunci norocul cu englezii, care l-au crezut și i-au oferit azil politic lui și familiei sale. După ce s-a obținut pe scurt timp, în vremea lui Elțîn, acces la arhivele sovietice s-a dovedit că documentele lui Mitrohin era cât se poate de adevărate. Christopher Andrews și Mitrohin au publicat două volume extraordinare bazate pe documentele lui Mitrohin numite „Arhiva Mitrohin” – apărute și în limba română.

    E de asemenea foarte posibil ca Salameh să fi fost cumpărat de Securitate pe bani cum zice Pacepa. Omul avea un stil de viață luxos (i se spunea „prințul roșu”), a trăit mult timp în Occident, mult peste ceea ce-i putea oferi sărăcia de atunci a „revoluției palestiniene”. Banii ăia trebuiau să vină de undeva. Poate că l-or fi cumpărat și alții :) Nu mi-e însă deloc clar la ce naiba îi folosea Securității să arunce din sărăpia României de atunci bani pe indivizi de teapa lui Salameh.

    Afirmația din articol că unul din scopurile cărții lui Pacepa ar fi fost dorința de a-l „compromite” pe Hani al-Hassan (un nimeni pentru marea majoritate a lumii și atunci și acum), și că Pacepa a pus „disclaimer-ul” din cartea sa pentru a se apăra de procese de calomnie al lui Hassan & Co sunt ceva ce frizează ridicolul. În 1986 OEP cu Hassan, Arafat și restul menajeriei era calsificată de guventul american ca organizație teroristă. Vă dați seama cât de tare se temea cineva din America să nu fie dat în judecată pentru calomnie de un terorist cu oficial cu patalama ce era vânt de America viu sau mort :). E ceva similar cu a spune azi că cineva se teme să nu fie dat în judecată pentru calomnie de răposatul Osama bin Laden :)

    Cartea lui Pacepa nu e un lucrare științifică riguroasă. El nu a susținut nicodată asta. De acolo și precizarea că dialogurile și faptele din carte sunt reproduse din memorie. Pacepa a fugit din România fără să aibă înregistrări și vrafuri de documente autentice, deci nu avea cum să le reproducă cu acuratețe. Nu e însă nici „fake news” așa cum pretinde autorul acestui articol. E o carte de amintiri. Ceea ce în America se numește „nonfiction”. Pacepa descrie foarte bine personalitatea lui Ceaușescu așa cum nu-l știa nimeni atunci în afara cercului puterii din România. Descrie toată scălâmbăiala cu „independența” lui Ceaușescu ca o simplă încercare de a stoarce bani din Occident – ceea ce era pe deplin adevărat. La data apariției sale și a difuzării în serial la „Europa Liberă” a fost ceva cu adevărat fenomenal ce a arătat românilor că „împăratul e gol”, mărunt, tâmpit (asta se băniua oricum :) , meschin și ticălos. La vremea difuzării sale la EL îmi amintesc că se goleau străzile în urbea noastră. Înregistrările interzise circulau pe casete audio. Cred că a avut o contribuție deloc neglijabilă la căderea lui Ceaușescu și a balabustei sale de trei ani mai târziu. Asta îi conferă o valoare desosebită mult peste cea a tot soiul de tratate elaborate, riguros documentate și aride a tot soiul de istorici de meserie & cu patalama.

    În plus cartea a arătat lumii pe lângă figura gotescă a lui Pingelică adevărata față a unor creaturi caricaturale precum Arahat, Gaddafi, penibilul președintele american Jimmy Carter, sau (ceva mai sumar) cancelarul german bețiv Willy Brandt.

    Nu în ultimul rând cartea lui Pacepa a dat în gât recrutarea generalului Militaru de către GRU (serviciile militare de informații sovietice) în anii 70. Ceaușescu nu a avut tupeul să-l judece pentru înaltă trădare și nici să-l împuște de frica rușilor. S-a limitat doar să-l treacă discret în rezervă. Imediat după ce Iliescu ajunge la putere, generalul Nicolae Militaru, omul rușilor, e numit ministru al apărării. Secvențele cu Militaru din cartea lui Pacepa și faptul că toate astea erau cunoscute de foarte mulți români. au contribuit la demiterea destul de rapidă a creaturii porcine. Chiar și dacă ar fi fost numai asta și cartea tot ar fi avut o valoare desoebită. Iată stârpitura într-o sevvență din 22 Decembrie 1989:

    https://youtu.be/f-GgDSv0Mp4

    Sigur că asta nu înseamnă că Pacepa în sine a fost un înger imaculat. Nici pe deaprte. Nici poveste de așa ceva. Cine a fost madamă la bordel nu poate rămâne fecioară neprihănită. În mod cert și Pacepa a fost un om afundat în destule mizerii pentru că altfel n-ar fi putut ajunge la vârful securității. Însă spre deosebrire de toate celealte jigodii de acolo ăsta măcar a resușit odată în viață să-și serveasă țara a cărei unifomră a purtat-o la un moment dat și să pună umărul al răsturnarea celei mai hidoase și distructive pocitanii ajunse vreodată la butoanele României.

    • Cred că este inutil să redau într-un comentariu ceea ce am scris în articol. Este adevărat că persoanele pe care le descrieți apar în lumea de astăzi așa cum le descrieți. Se întâmplă însă ca anumite informații să nu se difuzeze pe un suport. De exemplu, dacă vă spun că am discutat câteva minute la Washington cu Oleg Kalughin și acesta mi-ar fi spus că s-a întâlnit cu Pacepa, dumneavoastră ați crede povestea mea? Ceea ce spun este real, însă nu am nici o probă pentru a demonstra că a fost așa.
      De ce Hani al Hassan nu a fost asasinat la fel cum s-a întâmplat cu tizul său? Aceasta este întrebarea care va rămâne pentru multă vreme fără răspuns în spațiul public.
      De ce Pacepa l-a inclus în cartea sa?
      De ce a fugit Pacepa? Are vreo legătură cu cazul Renault 5? Vom vedea. Din documente rezultă multe ipoteze.
      Locuiți în SUA și cunoașteți ce se întâmplă în cazul în care cineva publică o informație despre altcineva și cazul se rezolvă în instanță, cu despăgubiri financiare. Nu insist asupra acestui aspect. Totul este posibil în SUA.

      • Sigur că vă cred că ați vorbit cu Kalughin. Întâmplarea a fost să am șansa să schimb și eu câteva vorbe cu el pe la început de 2000 când vizitam Washington-ul. S-a întâmplat să fie un soi de simpozion la muzeul spionajului (nu e extraordinar, dar merită totuși vizitat) la care participau diverși transfugi din blocul comunist ce-și vindeau cărțile. Era și Kalughhin acolo și-și vindea cartea cu autograf. Am nimerit pe la spartul chefului și am schimbat câteva cuvinte cu el. Nimic deosebit. Mi-a scris chiar o dedicație destul de amplă pe carte. Nu=-i vorbă că exemplarul a costat de vreo 4 ori mai mult ca unul luat de la Borders-ul de la 200 m distanță :). Orișicât, am cumpărata o grămadă de cărți atunci și m-am cocoșat ducându-le până la taxi :) Pacepa nu a fost acolo. Era doar o înregistrare cu el ce rula într-una din săli. Ce m-a frapat era că Kalughin nu părea să aibă nici un fel de pază specială, iar la simpozion se intra ca la cârciumă. :)

        De ce nu l-au omorât evreii pe Hassan? Habar nu am. Mă întreb mai degrabă de ce nu l-au omorât pe Arafat? Poate pentru că inamicul pe care-l cunoști până la cel mai mic detaliu e de preferat celui despre care nu șltii nimic? :)

        Nu am de asemenea nicio idee de ce l-a băgat Pacepa pe Hassan în cartea sa. și nici nu cred că e foarte relevant. Poate ca să facă legătură între Arafat și atentatul de la München? Oricum e limpede din carte că nu „precupețește nici un efort” (vorba lui Pingelică) să-l umple de rahat pe Arafat. De exemplu scena în care securiștii îl înregistrează pe Arafat regulându-și gorila cu strigături :)

        De ce a fugit Paceba? Pentru că se temea de ceva. Nu cred nicio clipă (așa cum pretindea el) că s-a scârbit de regim dintr-o dată la aproape 50 de ani. Dacă cnhiar era scârbit fugea în tinerețea sa când o făcea pe spionul în Germania de vest. A fugit ca să-și salveze pielea. Sunt însă sigur că s-a întâmplat ceva pe neașteptate. A fost o decizie intempestivă. Nu a avut timp să-și scoată fiica din țară și nici să ia cu el documente compromițătoare pentru regim.

        Nu cunosc niciun caz de terorist care să fi reușit să dea pe cineva în judecată în SUA pentru calomnie. :) În 1986 când a apărut cartea lui Pacepa OEP cu Arahat și Hassan cu tot era clasificată de guvenrul american ca o organizaie teroristă, și capii ei erau căutați vii sau morți. Despre OEP și Arafat & Co. se publicau în Amercia tot soiul de alte chestii mult ofensatoare (și mai greu de dovedit în tribunal) ca ceea ce a scris Pacepa…

    • Apropo de „Nonfiction book”.
      Săptămâna trecută, în timp ce scriam partea a doua a studiului despre locomotive şi mă pregăteam să încep materialul despre troleibuze, mi-a distras atenţia următoarea ştire:
      „Comisia de Apeluri a statului a votat în unanimitate propunerea de a ajunge la o înțelegere amiabilă, aceasta recomandând ca Jalesha Johnson, Louise Bequeaith, Haley Jo Dikkers, Brad Penna, și Brandi Ramus să primească fiecare 5.000 de dolari.
      Avocații lor vor primi de asemenea 45.000 de dolari”.
      „The State Appeal Board approved a recommendation by state lawyers to pay Jalesha Johnson, Louise Bequeaith, Haley Jo Dikkers, Brad Penna and Brandi Ramus $5,000 each and their attorney $45,000”. https://apnews.com/article/race-and-ethnicity-iowa-1eff11cd5a172a82d9b05153f510bf48?fbclid=IwAR3pd4ZfGh4fxGhIRGAg2DcoIfEs79-JoZdijaIhBNijL6yzGe33tQ48KFA

      M-a surprins diferenţa dintre nişte activişti politici Black Lives Matter şi avocaţii lor: 5000 de dolari vs. 45.000 de dolari.
      Revenind la Pacepa, o măsură de siguranţă nu strică atunci când îţi publici memoriile. Nu te falimentează posibilele despăgubiri financiare solicitate de te miri cine, ci onorariul cuvenit avocaţilor.

      • E adevărat. Avocații au tarife orare în timp ce „păgubiții” nu :)

        „Discaimer”-ul lui Pacepa e firesc. În 1986 aproape nimic din cartea sa nu putea fi susținut de dovezi documentare. E o chestie normală. Trebuia cumva să precizeze că e vorba de amintiri și nu de documente sau înregistrări ce pot fi citate în lucrări științifice. Dumneavoastră prezentați stenograme cu trimiteri precise la doumente de arhivă verificabiule, deci nu e nimic discutabil în ceea ce scrieți. Sigur că ele pot fi intrepretate diferit, dar faptele brute sunt indiubitabile.

        Pacepa nu avea cum să facă asta – ceea ce a fost oarecum în avantajul său :) Că și-a amintit corect sau că a mai contorsionat pe ici și colo lucrurile să iasă cum a dorit el, o chestiune discutabilă. Exact același lucru se poate spune despre Kalughin pe care l-ai întâlnit în carne și oase. Ceea ce apare în cartea lui sunt de asemenea amitniri greu de dovedit. Poate cineva dovedi că ceea ce pretinde el că ar fi discutat cu Anpropov sau Perimakov e adevărat? Evident că nu, mai ales că toate sunt ticluite (ca la Pacepa) să-l pună pe autor într-o lumină favorabilă sau măcar să-l facă „simpatic” :). Vă imaginați cumva că ceea ce v-a spus Kalughin fost general KGB ce a mințit toată viața în mod profesionist, dumneavoastră sau mie, adică unor unui necunpscuți cu care discută câteva minute e 100% adevărat?! :)

        În orice caz, esențialul prezentat în cartea lui Pacepa: perosnalitatea fetidă a lui Ceaușescu și încercarea sa de a stoarce bani din vest simulând independența față de ruși s-au dovedit a fi reale. Asta e ceea ce contează cu adevărat.

      • Probabil ca atit era onorariul avocatului .Cit despre Pacepa este greu de stiut sau spus adevarul cu atit mai mult cu cit adevarul din Media sau cel declarativ al tertilor contine de fiecare data o doza de neadevar .Un neadevar ce este nu neaparat neadevarul celui care face afirmatia .

    • Multumesc pentru comentariul EXCELENT care lamureste multe lucruri impreuna cu contexxtul cuvenit. Unele lucruri pomenite le stiusem dar le mai uitasem.

  7. O sa las pe altii sa foloseasca adjectivele/calificativele care se impun referitor la autoritatile germane in general, nu numai in cazul Olimipiadei de la Munchen, ci mult mai recent (doar cinci ani in urma) pentru ca nu cred ca este un caz singular ci o atitudine generala „de a inchide ochii” la faradelegi si de a ignora avertizarile care existau de mult timp; cu alte cuvinte atitudini dictate nu de realitate ci de considerente ideologice, miopie politica accentuata si/sau politici in detrimentul propriilor cetateni si a altor tari in UE etc
    https://www.dw.com/en/berlin-christmas-market-attack-made-possible-by-serious-errors-report-finds/a-58808888

  8. Pentru ca veni vorba de Munchen.

    Nu e nimic de scuzat atunci cand un atac terorist duce la moartea unor oameni nevinovati.
    Asta ca sa fie clar pentru eventualii „puritanisti” infierbantati si polarizati intr-o parte sau alta.

    In unele cazuri insa, v.Munchen 1972, daca sapi putin mai adanc ai sa descoperi si niste fapte comise de baietii „buni ” care au condus la tragedia mentionata.

    Concret interventia total neprofesionista a politiei germane a dus la cele intamplate. Se zice ,de pilda, ca printre altele , asa-zisii lunetisti din fortele de interventie nu aveau nici un fel de pregatire ca tragatori de elita ceea ce a dus la esecul raidului de salvare efectuat de politia germana.
    Nu au reusit decat sa-i sperie si, mai rau, sa-i enerveze pe rapitori care au deschis focul omorand pe cei 11 ostatici, simtindu-se tradati dupa ce se ajunsese la o intelegere.

    Ceilalti baieti buni,echipa constituita de serviciile de inteligence evreiesti pentru a-i elimina pe arabii complotisti ucid si ei civili,oameni nevinovati in decursul evenimentelor.

    In plus pe langa complotistii reali ,din cazul prezentat ,Mossadul hotareste sa mai ucida si alti rivali arabi,daca tot era momentul.

    Filmul lui Spielberg ,Munich care trateaza subiectul,scoate in final in evidenta sentimentele contradictorii ale sefului echipei insarcinata cu respectiva misiune,in legatura cu legalitatea uciderii unor persoane care ,in opinia lui ar fi trebuit aduse mai degraba in fata justitiei.
    Se da aici exemplu cazul faimosului calau nazist Eichman.

    • Dacă intru în această discuţie, pe care eu o consider normală şi vă dau dreptate în ceea ce spuneţi, s-ar putea să îi supăr din nou pe adepţii corectitudinii politice şi progresismului (aşa spun eu la comunismul promovat de anumite grupuri politice din Europa occidentală). Ştiu că pot fi considerat arogant şi brutal în comentarii, însă îmi asum public această atitudine deoarece este bine să spunem ceea ce credem cel puţin aici, pe Contributors, unde nu avem un concurs de adunat ovaţii şi urale din partea publicului. Mi se pare normal să nu ne ascundem după fraze goale şi nesfârşite despre eşecurile politice şi militare înregistrate, despre adorarea serviciilor secrete sau criticarea necontenită a acestora, despre lăudarea şi menajarea unor lideri pentru faptul că, vezi Doamne, nu avem o altă soluţie la îndemână dacă solicităm schimbarea lor etc. O asemenea menajare a condus, de exemplu, la cultul personalităţii şi chiar nu este plăcut să scriu mereu despre acest lucru la adresa unor lideri politici din Occident, să îi compar în minte cu Ceauşescu, Gheorghiu-Dej, Stalin, Lenin etc.
      Din păcate, am constatat că dacă spun ceva negativ despre anumiţi lideri actuali, în mod automat sunt considerat antieuropean, anti-UE, anti-NATO, anti-Occident etc. – ceea ce este cu totul fals. S-a ajuns în situaţia în care nu poţi aborda subiecte sensibile deoarece se supără cineva pe români şi pe România şi nu mai primim bomboane din străinătate.
      Aceste explicaţii sunt, în opinia mea, necesare deoarece aţi menţionat despre Eichmann. Presupun că sunteţi conştient de criticile pe care le pot formula anumiţi comentatori, care sunt mai sensibili la acest exemplu. A întreba dacă este bine sau nu să facem analogii cu alte situaţii din istorie, să comparăm, să găsim asemănări, deosebiri, să încercăm să ne antrenăm gândirea plecând de la nişte cazuri-şcoală, este foarte bine. Eichmann din filmul respectiv nu este doar o găselniţă a unui regizor aflat în căutarea unei intrigi suplimentare pentru filmul său.
      Revenind la cazul Munchen, vest-germanii nu au fost interesaţi de o evaluare prealabilă eficientă a propriilor forţe şi, în consecinţă, nu au ştiut ce măsuri trebuie să fie luate pentru a preîntâmpina situaţia tragică de la Jocurile Olimpice, iar în momentul în care s-a întâmplat acel eveniment, nu au ştiut cum să iasă din scenariul imaginat de terorişti. Este un subiect foarte sensibil şi în prezent, însă acest lucru nu înseamnă că avem dreptul să îl ignorăm în analize şi în diferite comparaţii istorice. Din păcate, există persoane care consideră că istoria ar trebui să se oprească la lecţiile-poveste predate în şcoală, izolate sub un clopot mare de sticlă sau, chiar mai rău, la o enumerare cronologică de evenimente – pe care copiii şi adolescenţii nu o asimilează deoarece nu îi înţeleg rostul, iar dascălii se mulţumesc să le constate greşelile în testele de tip grilă. Drept urmare, o parte dintre copii şi adolescenţi nu recunosc personajele istorice, nu le încadrează corect în perioada lor istorică sau confuziile sunt atât de mari încât frustrarea şi demotivarea se amplifică exponenţial chiar în timpul predării lecţiei de istorie.

      • Apreciez comentariu dvs si in special partea in care spuneti, citez :

        ” deoarece este bine să spunem ceea ce credem cel puţin aici, pe Contributors, unde nu avem un concurs de adunat ovaţii şi urale din partea publicului. ”
        As vrea sa va asigur ca filozofia mea de viata,daca pot sa o numesc astfel, este :

        – Spun ce gandesc si gandesc ce spun.

        Incerc intotdeauna sa am argumente logice bazate pe o documentare ampla si sa-mi folosesc experienta de viata pentru a distinge intre ceea ce e important si credibil si ceea ce e doar spam sau,pe direct spus, propaganda stupida.
        Desigur ,asa cum probabil stiti, exista acest tip de propaganda si dintr-o parte si din alta. Ea se bazeaza pe ideea ca naivii sau chiar „idiotii utili ” sunt raspanditi peste tot in lume si pot fi manipulati in vederea atingerii unor obiective de interes personal sau national.

        Nu m-am ferit sa-mi exprim punctele de vedere nici pe vremea cealalta si n-o fac nici acum desi poate ,asa cum ati remarcat, unii vor emite critici la adresa comentariilor mele.
        Nu ma deranjeaza deloc daca sunt in limita bunului simt,al bunei credinte pentru ca ,nu-i asa, adevarul absolut nu-l detine nimeni si din comentariile noastre,daca sunt bine scrise, se incheaga un „adevar” mai aproape de cel real.

        In final vreau sa afirm ca cel mai important lucru intr-o democratie adevarata este libertatea de exprimare si ea trebuie aparata atata timp cat nu este folosita pentru: atacuri la persoana, incitare la ura rasiala, incitare la razboi sau la crima.

        Cenzurarea prosteasca a unor comentarii pe ideea ca nu plac cuiva sau altcuiva,ca sunt sau nu sunt in trend cu o anumita tendinta mi se pare un lucru inacceptabil !
        Nu asa se construieste o lume mai buna.

  9. Banuiesc ca e o mare diferenta intre Pacepa si Gordievski. Cel din urma a fost un agent ideologic care nu a cerut nimic de la cele doua servicii de informatii cu care a colaborat pe cind Pacepa trece sub tacere cind si cum a fost recrutat. Articolele lui Pacepa de dupa 90 il arata ca pe un „fost” dornic sa publice ceea ce asteapta de la el noii stapini, fara a avea informatii pertinente despre evenimente recente. Gordievski a fost primit de regina si a primit distinctii si din partea MB si din partea SUA. Singurul act de aplaudat al lui Pacepa a fost fuga.

    • Eu mă îndoiesc de faptul că Pacepa a fost vreodată recrutat de un alt serviciu, în afară de Securitate. Cu totul întâmplător, am intrat în posesia unor informaţii (fragmentate, momentan) despre un eveniment din viaţa sa care îl putea determina să dezerteze şi să fugă într-o ţară care îi putea oferea protecţia fizică de care avea nevoie. Voi încerca să revin la acest subiect spre sfârşitul acestui an, după ce voi completa dosarul cu informaţii noi despre fostul general de Securitate.

  10. Cam asa cred si eu dar fara a avea vreo informatie, doar zvonuri si ipoteze din presa. Cred ca orice serviciu occidental l-ar fi primit cu bratele deschise chiar fara o colaborare prealabila. Pe C. Andrew l-am intilnit odata … F. documentat …

Dă-i un răspuns lui cititor critic Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Petre Opris
A absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri de Artilerie şi Rachete „Ioan Vodă” (Sibiu, 1990) şi Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti (1997). Doctor în istorie (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, 2008) şi locotenent-colonel (în rezervă). A lucrat în Ministerul Apărării Naţionale (1990-2002) şi Serviciul de Protecţie şi Pază (2002-2009). Cercetător asociat în cadrul proiectului internaţional „Relations between India and the Soviet Bloc: New Evidence from the Eastern European Archives”, coordonator: prof.dr. Vojtech Mastny, The Parallel History Project on Cooperative Security (PHP), Zürich, 2007-2010. Cercetător în domeniul istoriei Războiului Rece la „Woodrow Wilson International Center for Scholars” (Washington, D.C.), în cadrul Programului de Burse de Cercetare pe Termen Scurt iniţiat de Institutul Cultural Român (România) şi Woodrow Wilson International Center for Scholars (S.U.A.), martie – iunie 2012. Lucrări publicate: „Industria românească de apărare. Documente (1950-1989)” (Editura Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti, 2007), „Criza poloneză de la începutul anilor ’80. Reacţia conducerii Partidului Comunist Român” (Editura Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti, 2008) şi „România în Organizaţia Tratatului de la Varşovia (1955-1991)” (Editura Militară, Bucureşti, 2008). Co-autor, împreună cu dr. Gavriil Preda, al celor două volume ale lucrării „România în Organizaţia Tratatului de la Varşovia. Documente (1954-1968)” (Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Bucureşti, 2008 şi 2009). Fundaţia Culturală „Magazin Istoric” i-a acordat Premiul „Florin Constantiniu” pentru lucrarea „Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România (1946-1989)” (Editura Militară, Bucureşti, 2018), în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Banca Naţională a României (Bucureşti, 24 mai 2019). Ultima sa apariţie editorială: „Aspecte ale economiei româneşti în timpul Războiului Rece (1946-1991)” (Editura Trei, Bucureşti, 2019).

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

De ce majoritatea modelelor climatice sunt „fierbinți”?

O bună parte din articolele mele publicate pe această platformă discută modele (simulări) ale variațiilor unor parametri climatici precum concentrația de CO2,...

Egalitatea și economia de piață

Narațiunea obișnuită despre egalitate în România este că acest „vis de aur” al poporului este pe cale să se destrame. Bogații devin...

Metroul la Otopeni – marele eșec al unor politicieni mărunți

Eșecul magistralei de metrou M6: 1 Mai – Aeroportul Otopeni este eșecul politicienilor preocupați să dovedească faptul că nu se poate, în...

Dimensiunile teritoriale ale depopulării țării în anul 2020

Populația rezidentă a țării era la începutul anului 2021 de aproape 19,2 milioane locuitori. Declinul din anul 2020 a fost deosebit de...

Despre felonie si sperjur

Domnule Klaus Iohannis, Cand Marius Manole si Radu Paraschivescu v-au returnat decoratiile, a fost vorba de o despartire lipsita de orice ambiguitate....

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro