Că democrația reprezentativă este un sistem imperfect a devenit deja un truism.
La fel de notoriu este și că reprezentanții poporului aleși ca parlamentari alcătuiesc o instituție corigentă la extemporalele de popularitate și credibilitate.
La același capitol al premiselor adevărate am putea adăuga și faptul că între voința poporului și expresia ei prin vocea aleșilor există adesea o vizibilă inadecvare (și asta nu doar la noi): numeroase preferințe și, respectiv, idiosincrazii ale majorității (atestate de sondaje de opinie) sunt ignorate de puterea legislativă pentru rațiuni întemeiate sau, dimpotrivă, discutabile. Asemenea decalaje țin însă de însăși natura democrației reprezentative și –încadrate într-o marjă tolerabilă – fac sistemul democratic imperfect dar, deocamdată, acceptabil prin comparație cu diverse totalitarisme experimentate în istorie. Dacă facerea legilor ar avea la bază sondajele de opinie și gusturile, umorile ori alergiile majorității, mâine ar trebui probabil legiferată triplarea salariilor sau, bănuiesc, pedeapsa cu moartea pentru violatori. Or, din rațiuni care-s mai sus de voința populară, puterea legiuitoare recurge la corecții ale opiniilor majoritare. Întrebarea dacă asemenea corecții se încadrează sau nu în logica funcționării sistemului bazat pe reprezentativitate ar merita tratată separat pentru că este un subiect fierbinte al contemporaneității: aceia care ocupă străzile lumii în numele unor “politici subterane” (“subterranean politics”) protestează nu atât împotriva austerității per se, cât a însuși sistemului democratic (ar fi interesant de speculat pe tema felului în care ar trebui rescris dreptul în opinia acelora care iau în stăpânire parcuri și piețe în numele sloganului “we are 99%”sau a demonstranților indignados care scandau pe străzile Madridului “să vă cărați cu toții” – “que se vayan todos”…).
În orice caz, dacă este să ne încadrăm în paradigma democrației reprezentative, pentru ca asemenea inadecvări între voința electorilor și expresia ei legislativă, emisă de reprezentanți, să se încadreze în marje tolerabile, ar trebui totuși să bifăm anumite condiții minimale: profesionalismul, disciplina și seriozitatea aleșilor trimiși, ca rezultat al votului, în Parlament. Altminteri, riscul este nu doar afectarea, ci chiar compromiterea serioasă a ideii de reprezentativitate, riscul ca hăul dintre popor și reprezentanții acestuia să se adâncească, iar democrația reprezentativă, așa cum este astăzi croită, să se anchilozeze în rugină și decrepitudine.
Despre nevoia de profesionalism a parlamentarilor s-a scris. Îmi amintesc de un excelent articol al domnului Andrei Pleșu în care arăta că statutul de deputat sau de senator ar trebui legitimat, chiar înainte de votul popular, de istoricul împlinirilor profesionale ale reprezentantului în cauză. Nu mai insist. Aș adăuga doar că, separat de CV-ul personal, respectivul ales, chiar dacă nu e jurist, are obligația de a recurge la un elementar instructaj într-ale dreptului. El va trebui să posede noțiuni de tehnică legislativă, să cunoască principiile constituționale, să se familiarizeze cu legislația și jurisprudența comunitară. Câți dintre distinșii noștri aleși și, mai ales, viitori aleși, au citit și au înțeles Constituția României?… Câți cunosc principiile de funcționare a instituțiilor comunitare?… Câți se preocupă în mod sistematic de studiul dreptului comparat?… Câți ar fi în stare să justifice și să explice de ce nu este posibil, în exemplul evocat, ca violatorii să fie condamnați la moarte (cu dezvoltarea adecvată a argumentelor de drept comunitar și de drept constituțional)?…
O a doua condiție este disciplina muncii în Parlament. Da, e nevoie ca parlamentarii să respecte elementare exigențe de organizare și ordine. Aceasta întrucât, odată aleși, ei consimt să se înregimenteze într-un sistem care emană autoritate (legislativă), dar care, la rândul său, e marcat de propriile rigori și legi de funcționare. Or, absenteismul nemotivat, votul în derâdere, contabilizarea incorectă a opțiunilor, autostopismul politic, derularea campaniei electorale în timpul sesiunii parlamentare, promovarea şi susţinerea rubedeniilor pe viitoarele liste de candidaţi (cum se întâmplă zilele astea) sunt nu doar dovezi de indisciplină, ci și probe de lipsă de respect pentru alegători. Nici în legătură cu o astfel de exigență nu cred că e cazul să insist.
Îmi permit însă să zăbovesc asupra celei de-a treia condiții din lista (nelimitativă) avansată: seriozitatea Legiuitorului. Tribuna Parlamentului nu e deloc potrivită pentru miștocăreală ieftină, pentru cabotinisme ori private reglări de conturi. De asemenea, inițiative legislative derizorii sau chiar rizibile precum cele lansate recent referitoare la protecția prin lege a arborilor care “facilitează sentimente patriotice ori romantice” sunt bune de scenarii pentru Teatrul de comedie mai curând, decât pentru dezbateri în camerele Parlamentului. Într-o societate măcinată de crize (economică, politică și morală) cui îi arde oare de “încoronarea” (sic!) arborilor “patrioți” și “romantici”?! Dacă tot vorbeam de sondaje de opinie și abaterea tolerabilă de la rezultatele acestora, câți oare dintre cei chestionați asupra subiectului ar răspunde “da, mă interesează, exact asta-mi lipsea, asta-i soluția, codru-i frate cu românu’ și-l va scoate din nevoi”? Cum vor putea tribunii de azi, sau aceia din anii grei care vor urma să salveze democrația reprezentativă (de merită salvată e altă istorie), dacă ei vor fi corijenți nu doar la examenele de profesionalism și disciplină, ci și la cel de sobrietate? În eventualitatea, deloc utopică, a colapsului sistemic, cum vor răspunde oare guvernanții acelor mase care, sătule de această paradigmă democratică, de manipulare și minciuni, vor scanda, și pe străzile noastre, “cărați-vă, dracului, cu toții”?… Cum vor răspunde ei alegătorilor furioși care cer să li se ofere nu (doar) protecție socială, locuri de muncă, legi înțelepte, justiție independentă etc., ci alt sistem? După cum anticipăm că va arăta viitorul for al tribunilor nației, nu m-aș mira ca oferta acestora să fie un ridicat din umeri plus o lege de protecție a corcodușilor și-a apusului de soare.
Un copac cu flori și un colț uitat de cer, un copac cu flori, asta-i tot ce vă ofer. Asta-i tot ce vă ofer.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
stiinta acumuleaza informatii mai repede decit societatea acumuleaza intelepciune.
o criza sistemica nu i utopica, ea va veni insa tocmai din tarile cele mai avansate tehnologic.
trepadusii dimboviteni sint anacronici si siciitori, disparitia lor n a venit niciodata din interior.
guvernantii nu sint elite, doar slujbasi (care sa si iubeasca meseria aleasa).trebuie sa existe mecanisme (impuse de progresul stiintific) care sa asigure eficienta si onestitatea lor. daca nu sint, atunci schimbati rapid cu altii.
Cu care „altii” ?!
Ca pe listele de candidati ale partidelor este numai fauna d-asta din care tot vedem de peste 20 de ani!
Care „altii” ??!
NU ai efectiv pe cine vota !!!!
In jud Covasna, la Sfantu Gheorghe numele puse de partide pe listele de candidati nu spuneau nimic romanilor din Covasna la localele din Iunie si nu spun nici acum la viitoarele alegeri!
Eu cu cine sa votez ?!
in doua cazuri veti afla raspunsul
1.
cind fiecare individ : de la catedra, din spatele unui ghiseu bancar, dintr un barou judecatoresc, fotoliu parlamentar etc. va insemna un cetatean cu voce distincta, cu onoare si compasiune.
2.
cind ignorantul care le stie pe toate si smecherul care duce n circa planeta isi va fi ocupat locul binemeritat.
stimabile vlad a,
in viteza gandirii ati facut o mica eroare – nu judecatorii ci avocatii sunt organizati in barouri.
asta nu aduce insa atingere ideilor dumneavoastra la care subscriu.
:) insiruire aleatorie, munca fiecaruia este importanta
hey man. please call me a taxi
yes sir. you are a taxi
glumeam – aveti dreptate – breslele au nume diferite – dar au in comun cunoasterea si respectarea legilor – acum n am gresit, nu ? :)
D-le Tuca,
Ati definit, iata, paradoxul democratiei: puterea reprezentativa este chemata sa reflecte interesele alegatorilor, dar in acelasi timp, in calitate de putere legiuitoare, este tinuta sa corecteze opiniile majoritatii.
In mod normal ar trebui sa ne intrebam cine oare este indreptatit sa corecteze ce, unde si cand, daca ceva tot trebuie schimbat? Discutia cu siguranta ar fi interminabila iar rata progresului neglijabila daca ne ghidam doar dupa intamplarile ultimului secol.
Mai practica vi se pare discutia in jurul marjei de tolerabilitate cu care legiuitorul poate opera corectiile si, de aici, derivati atribute de disciplina, competenta si seriozitate pentru reprezentantii alesi si prin mandat a celor numiti.
Visati, in mod ironic sper, la un copac cu flori, sau de ce nu la o padure intreaga de copaci cu flori, in vreme ce fructele zemoase ale democratiei refuza sa-si faca aparitia prin balariile perene. Admiteti ca intr-un fel se aplica intr-o gradina corectiile si cu totul in alt fel pe un camp intelenit.
In aceste conditii este greu de crezut ca mai functioneaza vreun mecanism de corectie; ca mai la stanga sau ca mai la dreapta, atunci cand rezultatul inseamna sistematic mai putin, ce conteaza? Si asta daca discutam doar in termeni cantitativi; pentru ca sunt si locuri unde parca in zadar s-au concentrat cantitati imense cata vreme opiniile liber exprimate pun in evidenta mereu si mereu nemultumiri calitative.
Cu toate astea, chiar este de maxim interes ce este sau nu tolerabil de corectat pentru ca toate principiile marete sa prinda un pic de carne pe ele. Spun astea chiar daca tot spectrul din jurul binomului tolerant/tolerat are ceva vicios in el.
din pacate, articolul vorbeste ca si celelalte din aceiasi perioada pe aceiasi tema, incapacitatea ca sa nu spun impotenta intelectuala a 99% a obositilor ce ocupa scaunele din PALAVRAMENTUL tarii, fara a dori sa ofere solutii – ma refer la solutii de ordin legal,
este cu atat mai regretabil acest articol cu cat pleaca de la o persona ce se afla la conducerea unei societati de avocatura ce se afla in primele locuri in topurile de profil,
tara asta amarata vrea solutii contra politicienilor care nu au dorit decat sa`si umple burta sau conturile,
domnule Tuca, solutia pt. aceste probleme este o criza legala ce poate fi produsa de oricine din tara asta, numai ca trebuie sa fie o persona cu oarecare notorietate, altfel s`ar umple de ridicol si de manjirea persoanei sale de tembelijiuni aservite grupurilor de putere – Dvs. ati putea initia o asemenea criza legala, este evident ca ati gasi numerosi sustinatori, increderea populatiei in obositii din palavrmaent justifica inceperea demersurilor,
atunci cand ma refer la criza legala PALAVRAMENTARA ma refer la atacare in contencios administrativ a actualei leji electorale, impreuna cu hotararile de guvern care au stabilit data alegerilor palavramentare – motivarea sta in Decizia Curtii Constitutionale prin constatarea neconstitutionalitatii Legii votului uninominal pur (ponta – antonescu), ma refer la ilegalitatea constituirii noului Palavrament, in conditiile in care populatia republicii s-a pronuntat explicit asupra Parlamentului unicameral cu 300 de alesi (referendum validat) ; binenteles ar trebui ca pe calea unei ordonante presedintiale sa se solicite suspendarea tuturor actelor normative atacate;
legea fundamentala (Constitutia) spune explicit: poporul isi exrercita suveranitatea prin …..REFERENDUM. punct.
prea multe regrete ne imping doar spre suicid,
mi se pare inadmisibil sa spui unei natiuni al carei produs esti(ma refer la desavarsirea intelectuala, daca pt. uni genealogia nu reprezinta decat un lucru irelevant) ca nu exista nici o solutie la problemele politice actuale – pana la urma menirea oricarui jurist al patriei este oferirea de solutii de ordin legal la problemele existente,
speranta moare ultima.
stimabile capatu’ satului,
cu referire la referendumul invocat cu cele 300 de locuri si parlament unicameral ati avut vreodata curiozitatea sa cititi legea referendumului? s-ar putea, daca o faceti, este vorba de legea 3/2000, sa aveti surprize majore in sensul sa constatati ca a fost organizat un referendum care nu poate schimba nimic – si asta cu buna stiinta! a fost o interesanta gaselnita electorala si nimic mai mult.
in opinia Dvs. referendumul pt. palavramentul unicameral este doar o gaselnia electorala. totusi, ma smt obligat a va reaminti ca in motivarea deciziei privind neconstitutionalitatea lejii privind votul uninominal pur (versiunea ponta antonescu din acest an) Curtea Constitutionala a precizat explicit ca PALAVRAMENTUL nu poate emite leji in contradictie cu un referendumul validat privind reducerea nr. de palavramentari – lejea privind votul uninominal pur ar fi avut ca efect cresterea nr. de palavramentari
era sa uit, lejea nr. 3/2000 nu duce la anularea referendumului privind palavramentu` unicameral atat timp cat rezultatu` a fost validat si recunoscut de CCR – este adevarat ca lejea nr. 3/2000 restrange sfera constitutionala a dreptului presedintelui republicii la anumite materii in care poate organiza referendum, vorbind clar ca in cazul revizuirii lejii fundamentale este obligatorie existenta unei leji constitutionale emise de Palavrament; in orice caz, restrangerea atributiilor presedintelui republicii (materiile in care acesta poate solicita populatiei sa se pronunte prin referendum) este neconstitutionala.
Foarte logic si explicit acest articol, multumim.
Mi-as dori sa avem alternative adevarate la vot, si as pune umarul, din pur simt civic, la o asemenea actiune. Dar ce putem face? iata cum as vedea eu lucrurile, cu ochii si mintea unui neprofesionist intr-ale legislatiei:
– sa fie „amendati” la vot cei care au absentat la sedinte, care au fost simple rotite ale masinii de vot care se conduce dupa interese partizane, interese economice proprii
– sa existe materiale de informare pregatite de societatea civila despre candidatii la posturile de parlamentar
– in conditiile in care parlamentul roman este asa cum este, chiar vad oportuna reducerea numarului de parlamentari, sa mai reducem din traficul de influenta care a ajuns la cote inimaginabile.
Este pacat ca cinstea, onoarea, bunul simt (fara nicio aluzie la notiunea confiscata de „revolutie a bunului simt”) au disparut in primul rand din Parlament.
Putem vorbi despre eficienta si eficacitate in cadrul parlamentului, ca in orice activitate? ce a produs parlamentul in ultima legislatura? ce altceva in afara de spectacol ieftin si de prost gust?
Ce putem face, domnule Tuca?
Nu in ultimul rand, felicitari pentru premiul obtinut acum cateva zile!
Din pacate istoria ne-a aratat ca progresul nu apare decat prin inlocuirea elementului vechi in favoarea celui nou, asa ca nici eu nu vad ca utopic procesul, singura problema este ca nu exista efecte imediate.
Pe de alta parte fiecare popor isi merita liderii iar tribunii pe care noi ii judecam aici sunt din pacate reflexia majoritatii masei cu drept de vot, in concluzie nu cred ca exista un hau intre alesi si alegatori, poate doar unul pecuniar in niciun caz intelectual sau moral. Ar putea rasari o inadvertenta intre dezideratele plebei si interesele personale ale tribunilor dar cum in romania „ignorance is bliss” o sa treaca si peste asta pana la viitoarele alegeri cu zicala „ee..mai incercam” .