Lucrurile sunt, totuşi, mai simple decât par.
Lui Victor Ponta nu i se cere demisia doar pentru că a plagiat. Până una-alta, în România plagiatul e mai degrabă o culpă morală (chiar dacă pentru Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, aşa cum spune Eugen Vasiliu, fost director adjunct al ORDA, „plagiatul e infracţiune”). Or, pentru culpe morale, în România nu se demisionează.
Însă, în afară de lezarea moralei, Victor Ponta s-a ocupat în ultima vreme şi cu lezarea legii. Oricât ar încerca premierul să prezinte plagiatul ca pe o biată boroboaţă, încălcarea deciziei Curţii Constituţionale e ditamai violul. Iar pentru asta, demisia e deja prea puţin.
Procurorul Victor Ponta o ştie bine. De asta a cerut telefonic preşedintelui să-i aprobe un mandat de reprezentare, punându-se în postura de revoluţionar al Conului Leonida, care face revoluţia numai dacă are voie de la Poliţie. Şi tot de asta maşinăria media a deplasat toată discuţia înspre plagiat, încercând să facă uitată încălcarea deciziei CCR. Pentru că, la urma urmei, spre deosebire de colegii lui occidentali, Victor Ponta preferă să fie găsit vinovat din punct de vedere moral mai degrabă decât din punct de vedere legal. În ierarhia conştiinţei lui, legea morală e pe locurile codaşe.
Iată, aşadar, cât de simplu e totul: Victor Ponta vrea să discutăm cât mai mult despre morală, sperând că astfel discuţia despre încălcarea legii va fi uitată. Nu va fi. Iar bănuiala mea e că-i în stare să atace orice alte subiecte, oricât de grave (cum ar fi suspendarea unui preşedinte, de pildă), fie şi numai pentru a scoate de pe agenda publică subiectul privitor la un procuror care a încălcat grav legea. Pentru că, mai nou, premierii nu mai sunt imuni în faţa legii. În faţa moralei, fireşte, da.
Aşa se face că discuţia despre plagiat a ajuns asurzitoare – tocmai pentru a se putea tăcea la fel de asurzitor despre decizia CCR, despre Monitorul Oficial, despre ICR etc. Şi tot de asta un plagiat de o evidenţă crasă e discutat cu subtilităţi demne de analiza lui Heidegger. Cu naivitatea cu care începe să ne obişnuiască, premierul crede că despre ce nu se vorbeşte nu există. Poate că Ioan Rus, care a citit tot ce s-a scris de la Platon şi Aristotel încoace, ar trebui să-i explice cum stă treaba cu întoarcerea refulatului. Până nu-i prea târziu.
Toate lucrurile astea simple ar fi din cale afară de triste, dacă n-ar exista speranţa despre care scriam data trecută. Oamenii sunt mult mai reactivi decât până în 2004. Au curajul de a contrazice statul. Comisia Naţională de Atestare, aşa dizolvată de „subalternul prea zelos” al lui Victor Ponta (citatul e din Ludovic Orban! – deci există speranţă chiar şi în PNL), a denunţat plagiatul, asumându-şi toate riscurile (ale căror urmări deja se văd – acuze murdare, denunţuri ş.a.m.d.). Marius Andruh şi admirabila lui echipă de la CNADTCU m-au făcut mândru că sunt profesor român. Ceea ce nu-i de colo.
Apoi, oamenii au chiar curajul de a se contrazice pe ei înşişi – ceea ce-i chiar mai greu decât să contrazici statul. Abuzurile guvernului Ponta sunt denunţate chiar şi de oameni care combătuseră intens guvernele Boc şi MRU. Onestitatea lor e, de fapt, principalul combustibil al speranţei. Florin Iaru, de pildă, a cerut printre primii demisia lui Victor Ponta, premierul-plagiator. Carmen Muşat semnalează în Observator cultural derapajele tot mai îngrijorătoare ale guvernului USL. Vasile Ernu îi trimite premierului scrisori deschise privitoare la ICR. Şi exemple mai sunt destule. Faptul că oamenii se solidarizează dincolo de opţiunile lor politice – iată ce mi se pare cu adevărat îmbucurător. E, practic, prima dată când se întâmplă asta.
Pe Vox Publica, Ciprian Şiulea scrie un text intitulat Opriţi-vă din urlat. Ion Iliescu, cerând tovarăşilor să facă linişte, era totuşi mai manierat. Mie, unul, tocmai urletul acesta venit din ambii plămâni, cel stâng şi cel drept, mi se pare formidabil. Pentru că un corp care nu mai strigă e deja un corp învins.
Un corp viu, strigându-şi din rărunchi nemulţumirea şi revolta. Cam ca în Civil Disobedience a lui Thoreau. Aşa arată România azi. Să fim sinceri: la posibilitatea unui astfel de strigăt, unei astfel de revolte visam toţi până în 2004. Iar astăzi, iată, ea e posibilă. Vi se pare puţin? Mie mi se pare enorm.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Foarte bun articolul.
ponta are obrazul prea gros sa demisioneze. in plus oligarhia a investit prea mult in el sa-si poata da demisia de buna voie
Ponta nu a plagiat…jigniti plagiatorii..el a furat.
In caz extrem, Ponta cel mai probabil va avea soarta lui Geoana daca mai face „boroboate” din astea. Din ce in ce mai diverse acte de prostie devin la ordinea zilei in politica romaneasca. Si nu inteleg cum de numai cei mai „de soi” ajung pe scaunele alea mult prea comode.
Si mie mi s-ar face somn stand pe unul din alea ocupandu-ma toata ziua cu… nimic.
Oricum… ca orice cetatean macar am dreptul sa latru si eu cand lucrurile trec din anormalitate in mult-prea-anormalitate.
Poate este asa, ca ponta vrea sa deplaseze accentul spre culpa morala, eliberand astfel pe cea legala…
Parerea mea este ca ambele culpe sunt impardonabile si trebuie sa urmeze calea legii pana la corectarea lor prin justitie.
Trebuie sa tragem linie ca, cel putin de acum inainte, sa nu se mai repete aceste istorii puturoase. Romania trebuie sa intre, in totalitate, pe aceeasi linie cu civilizatiile occidentale.
imi place articolul dumneavoastra. este foarte optimist. dupa cum mentionati, reunirea oamenilor onesti din tara asta, indiferent de spectrul politic de care apartin, deci reunirea lor pentru condamnarea furtului intelectual savarsit de primului ministru, este intr-adevar un lucru remarcabil. dar are acest lucru remarcabil si vreo efidienta in a sanctiona infractiunea? din pacate si pana in acest moment, nu.
vorba aceea: „cainii latra, ursul merge”.
Domnule profesor roman mandru,
V-ati simitit la fel de mandru si cand Anastase a furat? Sau cand Primarul de atunci a capitalei si-a vandut, mult la subpret, o casa? El era cel care aseza moralia inapoia legalitatii, daca va amintiti replica domniei sale: „E imoral, dar nu e ilegal!” Sau cand s-a infiintat vreo comisie de experti, sub tutela unui departament proaspat fidelizat, care sa certifice un prejudiciu zero, v-ati simitit la fel de mandru ca acum?
Caci nimic din ce a facut Ponta si slujbasii sai nu e noutate pentru mine, eu asta care nu pot fi mandru atunci cand vad aplicat dublul standard. Interventia mea nu e una care sa-l curete pe Ponta. Nu, in niciun caz! Eu cer doar aceeasi masura pentru toti hotii! Pentru ca, intr-o democratie, asta e prima conditie. Sunt inca mai grave pedepsele si tacerile asurzitoare sa fie filtrate dupa preferinte, decat faptele insasi.
Dragă Hantzy, sigur că aveţi dreptate, falsificarea votului de către Roberta Anastase nu poate fi în nici un caz scuzată – nici măcar de faptul că e o practică încetăţenită de pe vremea lui Văcăroiu, încă de pe atunci se numărau la vot şi membrii de partid de pe culoare. E contra regulamentului şi trebuia sancţionat ca atare. Dar sper că facem amândoi diferenţa între încălcarea unui regulament intern sau a unei legi, pe de o parte, şi a unei dispoziţii CCR, pe de alta. Ce a făcut Victor Ponta e mult mai grav, iar el ştie asta.
La chestiunea cu prejudiciul zero m-aţi pierdut, singura referinţă care-mi vine în minte e domnul Bălăban-Grăjdian, dar îmi dau seama că nu la el faceţi trimitere.
Total de acord şi în ce priveşte dublul standard – trebuie reacţionat cu egală intensitate la abuzurile ambelor părţi. Dar, credeţi-mă, PDL-ul n-a mers, în câţiva ani de guvernare, atât de decisiv înspre subminarea statului de drept pe cât a făcut-o USL-ul în două luni. Au încălcat legea, au fost corupţi, au fost aroganţi, şi au meritat sancţionaţi pentru toate astea; dar n-au încercat să lichideze instituţiile ca atare ale statului de drept.
Comit abuzuri atât de violente, încât şi foştii lor susţinători se simt obligaţi moral să reacţioneze. Ce semn mai grăitor decât acesta am putea cere?
Şi chiar dumneavoastră, iată, recunoaşteţi deschis că fac hoţii. Şi sunt sigur că o să reacţionaţi la ele, fără să căutaţi să le cauţionaţi. Ei bine, tocmai de aici îmi vine speranţa.
Mi-ar plăcea, zău, să sperăm împreună. :)
Eu nu inteleg comparatiile de acest gen.
Nu apar pe nimeni, dar ma intreb care este logica:
acum 2 ani unul a furat (sau a plagiat, sau a fluierat in biserica). Omul ala era de la putere, sa zicem chiar din PDL. Asta da legitimitate Guvernului Ponta? Practic, gandirea asta spune asa: fratilor, este oooochei, asa se face, acum x ani si ei faceau la fel.
Sigur, trebuie aplicata aceeasi masura, si aici nu ma refer la scutul PSD facut in jurul lui Nastase. Chiar si asa, sa presupunem ca nu se poate aplica aceeasi masura (Justitia este corupta de fortele de dreapta, Antenele sunt cucerite de MRU, etc), asta inseamna ca mai bine nu aplici nicio masura?
Foarte buna observatia dvs. Ma gandesc totusi, ca acesta acuza de plagiat este atat de mediatizata tocmai pentru ca este „curata”, nu are nimic de-a face cu amestecul politic, cum ar fi decizia CCR, despre care se poate pretinde ca a fost influentata.
Mie mi se par la fel de grave dar incerc sa-mi explic ca acest individ (si asa isi pierd cetatenii respectul fata de autoritate, pentru ca insasi autoritatea nu se respecta, ajungand pana la a nu mai recunoaste in mod real autoritatea, fapt ce a nascut multimea de probleme cu care ne confruntam), poate fi prins mai usor cu o acuzatie de plagiat care n-are a face cu nimeni altcineva decat cu el insusi. O optiune proprie neinfluentata decat lipsa lui de constiinta si educatie care sunt fundamentul civilizatiei.