miercuri, ianuarie 20, 2021

Un croșeu de stânga pentru piața publicității

Harnic numai la ordonanțe de urgență și la dat din gură, actualul guvern a aplicat un croșeu sângeros industriei de publicitate prin OUG din12 aprilie 2013 care modifică Legea Audiovizualului. Prin aceasta sunt drastic limitate capacitatea de negociere a agențiilor de publicitate cu radiodifuzorii și câștigurile din industria publicității. International Advertising Association (IAA) a transmis public îngrijorarea că hotărârea executivului ”este de natură să afecteze în mod negativ funcţionarea normală şi competitivă a industriei de marketing, media şi comunicare”, adică un domeniu 100% privat și a anunțat că examinează căile legale de atac pentru a anula ordonanța. Uniunea Agenţiilor de Publicitate din România (UAPR) a semnalat modul complet netransparent în care s-a acționat, fără consultarea industriei și a anunțat că va sesiza Comisia Europeană solicitând comisarului pentru justiție, Viviane Reding, un punct de vedere în legătură cu „modul abuziv în care executivul a decis să intervină în piața serviciilor media audiovizuale”. Până și președinta CNA, Laura Georgescu, a recunoscut că pentru versiunea actuală a ordonanței Consiliul Național al Audiovizualului n-a fost consultat. Ca să nu o ia politic peste spinare, a adăugat că decizia e bună.

De ce atâta agitație? Fiindcă agențiile de publicitate, cele care negociau discounturi cu televiziunile, sunt obligate prin ordonanță să dețină împuternicirea scrisă a radiodifuzorilor, iar spațiul publicitar va fi practic plătit de beneficiar televiziunii care, la rândul ei, plătește agenția de publicitate pentru intermediere. Mai mult, orice rabat sau avantaj tarifar acordat de radiodifuzor trebuie să figureze pe factura emisă beneficiarului final al publicității televizate. Măsurile par a fi pune în ordine fiscală piața de publicitate. În fapt micșorează veniturile agențiilor mari și trimite în faliment micile firme de publicitate. Clienții, cei care cumpără spațiu publicitar la televiziune, nu vor cheltui mai puțin, dar vor cumpăra pe aceeași bani mai puțin spațiu. Televiziunile producătoare de conţinut par a fi avantajate, dar nu e sigur: piața românească de publicitate este săracă, comparativ cu milioanele de Euro care se cheltuiesc în ţările avute ale Europei, iar pe ea se bate un număr de televiziuni nejustificat de mare, economic vorbind. În ianuarie 2013 CNA înregistra peste 600 de licenţe de televiziune şi retransmisie. Dar banii ? Dacă în 2008 piaţa de publicitate, la mai puţine televiziuni, era de aproape 350 milioane de Euro, în 2012 puzderia de televiziuni s-a bătut pe nici 200 milioane de Euro, sumă estimată de Media FactBook ca probabilă şi pentru anul în curs. Dăm în bobi, fiindcă lipsește un studiu de impact pentru ordonanţa de urgenţă, lipsește consultarea cu specialiștii. Lipsește și ”urgența”.

Dacă scormonim un pic în antologia bâlbelor guvernamentale, ne amintim că în noiembrie trecut purtătorului de cuvânt Zaharescu i-a scăpat porumbelul din gură: se punea la cale o ordonanță amplă inițiată de Ministerul Comunicațiilor care modifica o serie de prevederi privind radiodifuzorii, competențele CNA și publicitatea. Imediat a ieșit premierul Ponta să nege, cu un aer glumeț, informația. Poreclită ulterior ”ordonanța Voiculescu” fiindcă privilegia interesele trustului Intact, ordonanța a stat cîteva luni la rezervă și pac!, s-a publicat acum în Monitorul Oficial nr.208, sub o formă subțiată. Au rămas articolele cu publicitatea și s-au adăugat două articole despre cedarea licenței doar dacă firmele în negociere nu au datorii la stat. Ca să nu vorbim doar noi, jurnaliștii – desigur câți mai avem loc de politicieni și ”părerologi” tocmiți -, să auzim și glasul ”poporului” internaut care se exprimă pe forumuri, bloguri, facebook, twitter sau youtube. Acum de pe forumul HotNews: UnCititor (sâmbătă, 13 aprilie 2013, 8:40): Ponta și-a plătit datoria la Voiculescu. Agențiile de publicitate au mai multă grijă de interesele clienților. Nu din motiv de principii înalte, dar pentru că clienții pot migra ușor la altă agenție; în lumea impusă ieri de Ponta, în favoarea lui Voiculescu, clienții nu mai au nicio apărare: se vor duce fiecare cu bugetul lui mic la poarta marelui sultan: precum mieii la tăiere… Rontzaila (sâmbătă, 13 aprilie 2013, 10:26): Mie-mi pare că, dimpotrivă, e o măsura bună, împotriva agențiilor de media, care trăiau pe picior mare doar din tranzacționarea timpilor de publicitate pe posturi, de-aia se și sperie toți ăștia, că le-a fugit ditamai covorul de sub picioare… Un dac (sâmbătă, 13 aprilie 2013, 23:57): Intermediarii există în toate achizițiile. Când ați cumpărat ultima dată apă minerală de la izvorul fabricii? Interzicerea intermediarilor într-o industrie este complet lipsită de orice logică economică…

Articol apărut şi în revista 22

Distribuie acest articol

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Brindusa Armanca
Brindusa Armanca
Jurnalistă, profesor universitar, a făcut parte din redacţiile prestigioase de la Radio Europa liberă, Expres sau Ziua şi a condus mai mulţi ani studioul regional de la Timişoara al TVR. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, este autoarea mai multor volume de jurnalism ca „Televiziunea regională în România” (2002), ”Media culpa” (2006), ”Învaţă să învingi” (2006) şi „Istoria recentă în mass-media. Frontieriştii” (2009), tradusă şi în maghiară în 2011, cărţi de comunicare cum este „Ghid de comunicare pentru jurnalişti şi purtători de cuvânt” (2002), sau de istorie literară ca „Mesajul lui Crypto. Comunicare, cod, metaforă magică în poezia românească modernă” (2005). Filmele de televiziune i-au fost premiate la festivaluri naţionale şi în competiţii internaţionale, iar activitatea sa a fost recompensată cu Distincţia Culturală a Academiei Române.

Colectia Contributors.ro

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

Navalnîi a fost judecat în secția de poliție. Doar pe vremea lui Stalin se mai putea întâmpla așa ceva. Interviu cu analistul Armand Goșu

Duminică seara, la revenirea în Rusia, Aleksei Navalnîi a fost arestat, la punctul de control al pașapoartelor, din...

De la numerologie la ”România Educată”

Religiozități arhaice în contemporaneitate   O doamnă inspector din Galați a dat o circulară școlilor cu privire la un ”training” (inevitabil, online) de numerologie care...

Cu stiletto pe pârtia de ski sau cum mint politicienii că… depolitizează educația

Politicienii, noi și vechi, vor să… depolitizeze educația cu grația unei doamne care, după șampania de anul nou, o ia pe pârtia de ski...

Ministerul Culturii e gol!

Răspunsul Ministerului Culturii la semnalul de alarmă tras de cineastul Alexander Nanau poate părea năucitor, dar în realitate nimic nu-i nou sub...

Transgenderii, „Dezastru al unor oameni fără Dzeu”?

Îi mai țineți minte pe CpFeii ăia cu mîna pe cruce și familia-n gură care puseseră de-un referendum acum vreo doi ani...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.