vineri, august 12, 2022

Un declic

O coincidență, coincidență și nu prea, adică, mai corect spus, o coincidență programată de vreme ce regizorul este același, nimeni altul decât Cristian Juncu, face ca pe scenele bucureștene să se producă, aproape simultan, premierele a două spectacole ale căror texte sunt datorate aceluiași autor de literatură dramatic. Francezul Florian Zeller. E vorba despre Tatăl de la Bulandra, care, pe lângă atuul că a furnizat scenariul unui film oscarizat (2019), îl mai are și pe acela că prilejuiește anunțatul ultim rol din lunga, superba, exemplara, miraculoasă carieră a foarte curând nonagenarului actor Victor Rebengiuc (așa că nu pot să nu îi doresc să îl poată juca și cât mai mult, și cât mai des) , și despre Mama ce se joacă la Nottara, cu excelenta actriță Catrinel Dumitrescu în rolul titular.

Zeller, un dramaturg relativ tânăr (e născut în anul 1979), a debutat în scrisul pentru scenă în 2004, cu o piesă intitulată L’Autre. Succesul l-a determinat să persevereze și uite așa se face că în 2010 a dat La Mère, iar doi ani mai târziu scrierea-soră, Le Père. Și una, și cealalalta variațiuni pe aceeași temă. Sau pe aceleași teme. Bătrânețea, singurătatea și însingurarea, memoria sau, mai bine spus, pierderea acesteia, pierderea rosturilor existenței, boala.

Indiscutabil, există o anume diferență calitativă între cele două texte, Zeller câștigând vizibil în meșteșug în cei doi ani scurși între scrierea pieselor în chesiune. În primul rând în felul în care știe să introducă și să administreze repetițiile. Fie ele de situații, de replici, de cuvinte. Dacă în Mama se simte o oarecare stângăcie ce dă impresia de artificial, de căutat, de subliniere a faptului că Anne a cam început să uite ce tocmai a spus adineauri ( acesta fiind primul semnal de alarmă pentru soțul ei, Pierre, care nu e chiar atât de indiferent precum pare), lucrurile stau cu mult mai bine în Tatăl. O piesă care aduce cu sine și un plus de duritate fiindcă acolo sunt mult mai întoarse pe toate fețele devastatoarele efecte ale uneia dintre bolile cele mai frecvente astăzi. Alzheimerul.

Anne a fost preț de o viață ceea ce se cheamă o femeie la locul ei. O femeie comme il faut,  cum spun francezii. A dus o viață egală cu sine însăși, în care o zi era copie la indigo a celei precedente, fapt asigurat de bunăstarea materială datorată activităților profitabile materialicește ale partenerului ei, Pierre. Soț cu acte în regulă. Anne și-a văzut preț de zeci de ani de casă, de menaj, de creșterea unicului fiu (Nicolas), astăzi bărbat în toată firea. Deja aflat într-o relație cu o anume Elodie. Nicolas a părăsit casa familială și de aici s-a declanșat criza. Acela a fost declicul. Mama se simte abandonată. E foarte puțin interesată de ceea ce face soțul ei, cum spuneam, un prosper om de afaceri, care trăiește după calendar, după agenda, între două trenuri sau două avioane, amintește repetitiv, nu însă și chiar foarte implicat că au ajuns să îi pară suspecte desele lui plecări de acasă. Mai curând o enervează faptul că Pierre se duce la Dijon decât că pleacă, face, e drept, aluzii la o posibilă amantă. O face mai curând ca să se joace. Își cumpără pe neașteptate o rochie roșie, deloc conformă vârstei, pe care îi spune lui Pierre că are de gând  să o poarte la înmormântarea lui. Alt semnal de alarmă pentru soț, altminteri cumsecădenia întruchipată. Anne este geloasă pe Elodie, își vrea fiul reîntors acasă, e egoist fericită, exultă, bolnăvicios chiar, în clipa în care în relația acestuia intervine o criză urmată de o revenire furtunoasă dar și nițeluș cam plângăcioasă la cuib. Socotește a fi un dezastru vizita Elodiei care, firește, își recuperează cu și în condiții ferme bărbatul. De aici și o nereușită tentativă de sinucidere a mamei. Care simte că a pierdut competiția cu vârsta, cu tinerețea, cu farmecul concurentei pe care în zadar se străduiește să o descrie în culori nu tocmai foarte agreabile.

Toate acestea au fost aievea sau înseamnă numai rezultatul excesului de medicamente? Pe această întrebare, respectiv ambiguitate, se bazează ideea spectacolului de la Nottara, profesionist, atent, neagresiv regizat nuanțat de Cristi Juncu. Camera în care se consumă aproape totul e un fel de replică peste ani sau peste secole a celebrei camere a copiilor din Livada de vișini a lui Cehov. Așa a imaginat-o scenografa Carmencita Brojboiu. Pe zidurile livingului sunt desene de copil, executate cu cretă. Muzica de scenă creată de Cristina Juncu trimite în aceeași zonă a copilăriei, trimitere amplificată de folosirea drept cortină muzicală de final a cântecului E ziua ta, mămico.

Bărbații nu ies chiar foarte avantajați din spectacolul lui Cristi Juncu. Nicolas, așa cum a fost gândit și interpretat de Vlad Bălan, e un adolescent întârziat, excesiv sentimental, devenind astfel o pradă ușoară atunci când e supus asalturilor recuceritoare ale Elodiei. Nu, Nicolas nu e un Trigorin, nici măcar un Treplev, la fel cum nici Elodie, bine schițată de Diana Roman, nu e o Arkadina. Care ar trebui să depună cine știe ce eforturi spre a-și seduce iar iubitul. Elodie are nevoie să depună de puține argumente spre a-l face să danseze cu ea pe tânărul care de abia așteaptă să fie căutat, rechemat, readus la noua/vechea lui matcă. Pierre, în interpretarea lui Sorin Cociș, e și el simplu, nesofisticat, iar la final e plângăcios. După părerea mea cam prea ostentativ, cam prea din cale afară.

Mama de la Nottara (jucată în traducerea lui Bogdan Budeș)  este, în mod hotărât, spectacolul dominat, așa cum se cuvenea, de altfel, al actriței Catrinel Dumitrescu. Cum se cuvenea și cum îl merita binecunoscuta actriță. El marchează o nouă etapă, a treia, din cariera actriței. Cea de-a doua începea în 2009, atunci când a jucat-o pe Else, în Aniversarea, spectacolul regizat de Vlad Massaci. Cea de-a treia începe, cum spuneam, acum. Sigur, în Anne, Catrinel Dumitrescu mai păstrează ceva din Doruleț din Visul unei nopți de iarnă, de la Turda. Și ceva din A cincea lebădă, rol cu care s-a întâlnit pe vremea în care era actriță a Naționalului clujean. Trebuia să fie astfel, fiindcă Anne revine, uneori deliberat, alteori inconștient la ceea ce era în vremea tinereții. Numai că acum dezorientarea copilăroasă de odinioară capătă turnura ridicolului, un ridicol defel exagerat, a tragicului (semnificativă, bine gândită, emoționantă, tragică în sine secvența dansului ratat), a disperării greu de cenzurat, a reacțiilor care nu mai sunt nicidecum comme il faut. Și pe acestea le joacă foarte bine actrița.  Meritul ei, meritul regiei.    

Teatrul Nottara din București

MAMA de Florian Zeller

Traducerea: Bogdan Budeş

Regia: Cristi Juncu

Scenografia: Carmencita Brojboiu

Muzica originală: Cristina Juncu

Distribuția:

Mama (Anne) – Catrinel Dumitrescu

Tatăl (Pierre) – Sorin Cociș

Fiul (Nicolas) – Vlad Bălan

Fata (Élodie) – Diana Roman

Asistenți medicali (figurație) – Bogdan Chichea, Ciprian Udriște

Distribuie acest articol

1 COMENTARIU

  1. „Tatăl” a furnizat scenariul a două filme. Cel oscarizat din 2019 și „Floride” din 2015. Sigur, „Floride” este o producție mult mai puțin reușită dar care merită menționată pentru jocul remarcabil al actorilor. Sandrine Kiberlain este sublimă iar titanul Jean Rochefort își trăiește ultima apariție pe marele ecran.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Carti noi

 

A apărut numărul special Engaging God’s Language sau Însușind limbajul lui Dumnezeu al revistei Diakrisis pe anul 2022, al 5-lea volum de la data fondării revistei academice (2022),  publicație care apare fie în format digital fie editat, la editura Eikon, București.  Citeste mai mult

 

Carti noi

La Editura Trei tocmai a ieșit din tipar, special pentru Bookfest, „Istoria Filosofiei” de A.C. Grayling. O lucrare apărută recent, scrisă de unul dintre cei mai buni specialiști în filosofie de azi. Această istorie se remarcă prin tratarea foarte clară a temelor și ideilor. Ediția românească arată foarte elegant, are peste 700 de pagini, și o puteți obține cu reducere la Bookfest.

 

Carte recomandată

 

Excelentă carte de luat în vacanță! Distractivă, delicioasă, brutală.  Tot ce a rămas ascuns, nespus și neexplicat în filmul lui Tarantino: detalii toride, crime nerezolvate, secrete din culisele industriei, anecdote sordide despre staruri care întruchipează pentru fani perfecțiunea sau momente sublime de pe platourile de filmare ale unor filme de mult uitate. Mai bună decat s-ar fi asteptat fanii regizorului sau criticii literari.

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro